Da, sigur, daca e sa facem polemica putem merge cu discutia pana imbatranim. Vorbe in desert.

Hai sa ne contrazicem si uite astfel conversam. Ba vin si altii si realizam ditamai dezbaterea.

Doamne miluieste-ne pe toti!

PS. NU stiu altii cum sunt dar eu nadajduiesc ca nu am trecut degeaba prin viata. Admit insa ca sunt si oameni care au trait batand pasul pe loc insa iarasi nadajduiesc ca acestia sunt putini.

Tocmai asta e ideea, ca nu toti trec prin viata la fel; nu toti se maturizeaza la fel (unii raman si la 50 ca la 16);

Iar legat de ascultarea de duhovnic, una e ascultarea cand ti se si dau niste argumente ca sa te ajute, alta e ascultarea oarba; la chestia cu psihologul se aplica, la fel s-ar aplica si la chestia cu carduri (cipuri).

Iar normalitatea unuia poate fi anormalitatea altuia; de aici am concluzionat candva ca nornalitatea e relativa. Singura normalitate care se poate creea e aia in limitele legilor; unde nu exista legi, de exemplu in moralitate, unora li se poate parea normal ca altii sa traiasca in saracie si ei sa-si vada de bogatia lor de exemplu.

Dobrin, daca iese ditamai dezbaterea, care e problema? Doar suntem oameni cu pareri, iar atata timp cat avem pareri si avem si unde sa nu le explune, de ce sa nu o facem?
Cei care au trecut prin viata degeaba pot fi mai multi decat ne imaginam, depinde pentru fiecare ce inseamna "degeaba".

Normalitatea nu e relativa, dpdv duhovnicesc.

Doar ca oamenii nu sunt, in general, prea induhovniciti

dar normalitatea e relativa dpdv lumesc. Desi exista cazuri in care normalul e la fel si pt cei induhovniciti si pentru cei lumesti, dar din pacate nu intotdeauna.

S-ar putea ca sotul sa prefere perspectiva de a renunta complet la duhovnic. Insa din pacate psihologul poate reuseste sa ii impace, insa doar un duhovnic ii poate ierta de pacate, si asta nu asa usor, intr-o singura sedinta ( se poate da canon pana la 7 ani), dupa cum nici psihologul nu garanteaza nimeni ca va reusi nici dupa nenumarate si costisitoare sedinte...

Pana la urma cel mai mult depinde de oamenii in cauza. Pentru ca daca eu nu vor, atunci nu-i impaca nici duhovnicul, nici psihologul, nimeni. Psihologul nu face magie sa dispara problemele, nici nu rezolva el problemele, dar te ajuta sa gasesti o rezolvare, te ajuta sai infrunti problemele, sa vezi unde ai gresit si sa gasesti o cale de a repara ce-i de reparat si sa mergi mai departe. Duhovnicul, pe langa toate acestea te mai ajuta sa scapi de pacate, dar aici, din nou, trebuie sa iti recunosti si a te caiesti de pacate, altfel, n-ai facut nimic.

Pentru mine o zi trecuta degeaba este atunci cand in loc sa ma apropii de Dumnezeu , m-am departat.

Normalitatea?! Aceea in care ti cont de poruncile lui Dumnezeu. Restul (tot ce e in afara legii lui Dumnezeu, nu e normalitate).

Cu dezbaterea, ma gandeam pur si simplu cat de usor ne lasam antrenati in discutii fara rost, fara zidire, cuvinte desarte. Nu mi-as dori sa ma fac vinovata de pornirea unei astfel de discutii.

Iata un articol frumos despre Par. Paisie Aghioratul. Doar putin are legatura cu subiectul de aici si anume o idee extraordinar de adevarata. Iat-o:

"După ce ne-am aşezat lângă el şi ne-a servit cu simplele şi plinele de har daruri ale dragostei sale, a început să ne vorbească; mai întâi tuturor, iar apoi cu fiecare în parte. Lângă mine stătea un student încruntat şi îngândurat. Stareţul când l-a văzut, l-a întrebat:
– Nu cumva tu citeşti cărţi de psihologie?
– Da, i-a răspuns acela.
– Binecuvântatule, nu este nevoie de aceasta. Cel care poate rezolva toate problemele este numai harul lui Dumnezeu.

Şi cu o mişcare a mâinii sale îndreptată spre student, l-a făcut dintr-o dată pe acela să se bucure, iar faţa lui să strălucească, de parcă ar fi trecut peste sufletul său o adiere care a îndepărtat întristarea şi mâhnirea. Apoi ne mulţumea tuturor, deoarece, venind în grupul nostru, el îşi regăsise echilibrul şi pacea sufletească. Dacă ar fi văzut cineva cum se comporta înainte de a-l cunoaşte pe Stareţ şi cum după aceea, ar fi zis că este alt om. Acum şi acesta este monah aici în Sfântul Munte, la o mănăstire vecină."

http://sfantulmunteathos.wordpress.c...n-karakalinul/

Da. Cel care poate rezolva toate problemele este numai harul lui Dumnezeu.

Sau cu alte cuvinte, cei care au probleme si nu vor sa vina direct la Dumnezeu, ce sa caute la psiholog, ar putea f. bine sa se duca direct la d.. Iad vreau sa zic.

Exista cai indirecte care duc la Dumnezeu trecand prin cabinetul psihologului? Mai sa fie, deci cabinetul psihologului este anticamera care duce la Dumnezeu pe toti cei care nu vor de bunavoie sa intalneasca pe Dumnezeu.

Daca refuza harul lui Dumnezeu din Biserica sa nu care cumva sa gandesti ca il vor gasi la psiholog. Acolo vor gasi un surogat, un fel de compromis, e drept totusi bun pentru cei care fug de Dumnezeu.

Dar pana la urma compromisul este compromis.

Ce nevoie ai de un psiholog atunci când ai un duhovnic ? Ce nevoie ai de psiholog atunci când îl ai pe Iisus Hristos in inima ta?
Orice problema ai avea preotul este cel mai bun sfătuitor iar cu ajutorul lui Iisus vei depăși orice obstacol.

În cazul de care vorbim, cel puțin, nu harul îl caută la psiholog, ci un ajutor omenesc. Care, și el, poate fi util. E ca și cum te-ai duce la un prieten exersat în a vedea dincolo de suprafețele întâmplărilor/manifestărilor și i-ai spune: Am probleme cu nevasta. Ajută-mă, dacă poți.
Nu poți să-l trimiți la duhovnic, dacă el nu are încredere.

Eu, unul, nu vad prea mare legatura intre duhovnic si psiholog. Este ca si legatura dintre duhovnic si medic, ori arhitect, ori avocat.
Unul este planul spiritual, altul este planul psihologic. Problema poate fi aceeasi, dar solutiile difera si nu au neaparat legatura una cu alta, nici nu se exclud neaparat. Cand ma tem sa ies la plimbare pe Strasse, duhovnicul ma va sfatui sa spun "Inger, ingerasul meu", iar psihologul sa-mi iau umbrela. Pot foarte bine sa-mi iau umbrela si, cu ea in mana, sa spun "Inger, ingerasul meu".

Dar daca nu-L ai pe El in inima ta ? O femeie care, ajunsa la "varsta canonica", se culca cu preotul la care merge ca sa marturiseasca vi se pare ca Il are pe Cristos in inima ei ?

In alta ordine de idei, a fi gelos pe duhovnicul sotiei (presupunand ca cele relatate sunt adevarate, desi exista in ele un ceva care le face incredibile) este un lucru care nu se potriveste cu statistica. Intr-un studiu care urmarea ce fel de specialitati medicale au medicii care ajung la raporturi sexuale cu pacientele lor, pe primul loc erau psihiatrii. Pe locul al doilea veneau stomatologii. In mod curios, ginecologii erau plasati pe locul al treilea.
Acuma, e adevarat ca psiologii nu (mai) sunt psihiatri, dar ce e adevarat pentru psihiatri este cu atat mai mult astfel pentru psihologi. Un lucru e clar: daca nevasta-mea m-ar insela cu duhovnicul, as fi mai mult decat rezervat in a o lasa la psiholog. Desi, admit, ar fi un lucru necesar: echilibrul mintilor ei ar fi chestionabil.

Exista si femei psiholog, la care iti poti lasa nevasta ca sa zic asa; cazl sotului incornorat din relatare; vrei psiholog? Mergi la o femeie...

Dobrin, nu toti sunt induhovniciti ca dta., unii a nevoie si de ajutor lumesc.
Normalitatea o fi ce zici dta., dar nu pentru toti; asta e normalitatea dumitale; a mea poate fi alta, iar a altcuiva alta, diferita si fata de a mea di fata de a dumitale.
Si nici nu vad cum psihologie te face mai putin crestin sau anticrestin...

Si cum zice Mihnea Dragomir, pot sa mergi si la duhovnic si la psiholog, fiecare lucreaza in moduri diferite, asa ca nu vad cum de ce nu ar putea conlucra.

Acuma, oameniiisi mai schmba sau redescopera si orientarea sexuala :-), asa ca...
Daca va insala sotul sau sotia, ce veti face, nu-l/o veti mai lasa sa iasa din casa, ca va poate insela cu oricine, pana la urma:-)

Nu, asta o ziceam pentru ca exista si oameni paranoici a caror motiv de a nu-si lasa nevasta/sotul la psiholog a fi tocmai pentru ca psihologul ala ar fi de sex opus sotului/sotiei. Paranoici din astia sunt destui, numai ca nu-i ochesti din prima :)

Ha ca m-ai facut sa zambesc la asa cu schimbarea orientarii sexuale :))

Nu, dar poate fi antecamera care duce la duhovnic de ex.

In cazul CONCRET de care se discuta aici, sotul nu are treaba cu biserica, nu se intelege cu femeia credincioasa, dar are se pare care este de acord sa mearga la psiholog pentru o reconciliere in familie.

Reconciliere care poate deschide usa spre o comunicare reala cu sotia care are legatura cu biserica.
Si asa mai departe, daca poti pricepe e bine, daca nu, nu-i bai.

Sau poftim, nasii.
Care in general nu ofera nici macar atat suport intr-o familie.
Din neglijenta, nepricepere..

Pai de ce sa te duci la nasi cand ai duhovnic, nu? Ca sa urmam logica "inteleapta" de mai sus..

Mirenii au datoria sa isi aleaga nasi buni, credinciosi. Nu alegi orice om, pe motive de bani sau de rudenie.

Si cand nu cunosti pe nimeni asa, sau cand intervine ceva, ce faci? Ramai necununat? Noi am ramas fara nasi inainte cu 2 saptamani de nunta, pentru ca femeia trebuia sa nasca exact in zilele alea. Ce era sa facem? Sa anulam nunta? Am cautat rapid nasi, a acceptat o verisoara cu sotul ei si gata.n N-aveam incotro, decat sa anulam nunta sau sa facem cum am facut.

Nu poti face din exceptie o regula, macar atat ar trebui sa stii.

Destui nu pun pret pe aspectul asta sau se gandesc doar la cel material.

Nasii nu vor putea niciodata sa inlocuiasca duhovnicul si nici nu este acesta rolul lor. Toti avem nasi si cam toti suntem nasi la randul nostru.

Nu, dar nasii au datoria sa is ajute finii, inclusiv cu sfaturi, in masura in care pot.

Pai sigur, nimeni nu zice altceva insa sa avem grija sa nu ajungem sa ne calauzim orb pe orb.

Din pacate, se pare ca nici duhovnicul nu prea poate inlocui psihologul.
Ar trebui, dar nu poate.
Si nu am zis-o eu, ci parintele Noica (a postat cineva link -ul).

Iar in cazul de fata, cand unul din cei doi nici nu vrea sa auda de duhovnic, nici atat.

Eu am postat linkul Alin. Cred ca e bine sa avem o atitudine moderata si sa nu cadem in extreme.

PS. Stii, am cunoscut multi oameni a caror treaba nu a fost alta decat sa fie gica contra.

Pai ar trebui sa asculti si tu ce postezi.

Din cate vad, tu te poti considera exponenta unei extreme.
Psihologul este ceva neapara rau.
De ce?
Ca asa a spus un preot.
Nu conteaza care ar putea fi pozitia Bisericii, ca biserica n-a condamnat nici meseria asta nici pe cei care o practica, nici pe cei care apeleaza la ea.

Hai sa ne scobim dupa argumente ieftine ca sa pastram ideea preconceputa de infaibilitate absoluta a preotului si ascultare neconditionata de duhovic.

Contra ce? Asta e problema..

Tu de fapt nu pari sa nu ai grija asta, dupa generozitatea cu care dai sfaturi.
Am inteles, ii sfatuiesti sa o aiba altii..

Nu este chiar asa. Cea de la care a pornit discutia nu spune ca duhovnicul ar fi avut o pozitie pe care Biserica nu o are. Ea nu ne spune ca preotul ar fi condamnat psihologia in general, ori psihologii in general. Sa mai citim odata :

Din acest (prea) scurt pasaj, eu inteleg altceva decat ca duhovnicul a declarat ca psihologii in general sunt agentii lui Satanail. Sensul este ca ceva in neregula e cu ACEL psiholog, ori, poate, cu relatia dintre acel psiholog si clienta sa.
Daca asa stau lucrurile, atunci duhovnicul este "in rolul sau". Noi nu stim, din putinatatea datelor, ce anume a sesizat duhovnicul si cum a decurs discutia. In orice caz, un duhovnic poate sa iti interzica, de exemplu, sa cultivi gradina, desi Biserica nu a condamnat nicicand cultivarea gradinilor. Asta inseamna nu ca oamenii ar trebui sa nu isi cultive gradinile in general, ci ca, in cazul special al tau, e o activitate daunatoare ori periculoasa. Fie risti sa ai o relatie prea personala cu gradina ta, asa cum ai avut, odata, cu duhovnicul tau. Fie anumite tehnici de gradinarit iti cer niste lucruri contra firii ca sa obtii, chipurile, o mai buna recolta de castraveti. Fie, pur si simplu, e timp pierdut si, gradinarind, te plasezi pe o pista falsa: problema ta nu e cu gradina, ci un pic mai la deal.

Doar parerea mea. De fapt, in acest caz ciudat si care frizeaza trolling-ul, ne dam toti cu parerea, doar ca nu-i spunem asa, ci ii zicem "ipoteza".

corect sesizat.

Nu crezi ca ai o problema transformand totul in cazuri particulare? este si aceasta o forma de extremism.

Tu de fapt pari sa te fi inrait dupa generozitatea cu care sesizi greseli la toata lumea. spun asta parafrazandu-ti atitudinea.

ps. gica contra la toti si toate. nu conteaza ce spune gica contra, totul este sa fie contra tuturor.

Problema este, intr-adevar, cand primim sfaturi si recomandari din mai multe parti, de care sa tinem cont si in ce masura sa le lasam sa ne influenteze? Un argument al sotului ( partenerului) uzual este acela ca nu ar trebui niciodata sa lasam pe altii dinafara cuplului sa ne influenteze, ci increderea maxima sa o avem fata de propriul partener/a. Dar ce ne facem atunci cand ace(a)sta ne dezamageste sau chiar ne insala? Cand isi schimba parerile de la o zi la alta? De exemplu mie duhovnicul mi-a zi ca are impresia ca ma duce cu vorba; impresie pe care o am si eu din pacate, chiar daca ma simt vinovata ca nu il mai cred. Si cand am vrut sa merg la psiholog nu a inteles cum pot avea incredere mai multa intr-un strain decat in el, care ma iubeste si-mi vrea binele mai mult decat oricine. Din pacate insa probabil nu stie, nu-si da nici el seama ce e maibine pt mine si ce ma face fericita, si poate nici eu nu-mi dau seama cu exactitate:-). Acum toti zicem ca vrem un sot, o familie. Insa tmpul ne demonstreaza ca nu orice sot am avea ne poate face si fericiti/e :-) . Adica nu e o axioma, daca avem sot/ie, copii, casa si salariu, inseamna ca-i musai, nu avem voie sa fim nefericiti sau nemultumiti, ca trebuie sa ne impunem sa fim asa, doar pt ca noi avem si altii n-au. Iar chestia asta ca daca tu nu stii si eu stiu ( ce-ti trebuie tie) sa-mi fie cu iertare, imi pare putin abuziva. Insa cand ai o sotie care nu e fericita cu tine, tu ii sugerezi ca ar trebui sa fie din cutare n motive, si ea tot nu e, apoi se duce la preot si/sau la psiholog si vine cu niste idei care sustine ca daca le-ar pune n practica, a fi mai fericita, iti poate crea ndoieli cum ca ideile i-ar apartine si nu ca i-a fi fost inoculat de terte persoane ( stiind-o ca e o persoana influentabila).

interesant, de citit
 

Numai ca sesizarea ta lasa de dorit.
Am afirmat exact acelasi lucru cateva postari mai devreme, ca ipoteza, dar persoana in cauza nu s-a obosit sa clarifice chestiunea.

Si ramane ca ipoteza pentru ca din combinatia de cuvinte din citatul invocat de M.D. nu rezulta nici pe departe acest lucru ci mai degraba demonizarea psihologiei in ansamblu, lucru care se pare ca nici tie nu iti este strain.

Pentru ca, daca nu te-ai prins, este un caz particular cazul de fatza.

Am o opinie si pot sa o sustin, spre deosebire de tine, fara sa fac apel la caracterizari.

ceva mai on-topic
 

o intrebare
 

Ce parere aveti despre psihologii, chiar crestini practicanti, care ofera terapie de imbunatatire a relatiilor homosexuale unui cuplu de homosexuali/lesbiene? Crestineste vorbind, practicarea homosexualitatii este un pacat foarte grav si greu osandit de Parintii Bisericii. Si deci un psiholog care-si foloseste cunostintele de psihologie pentru a invata pe pacientul sau sa traiasca in pacat/relatii homosexuale cu cineva nu prea e un lucru bineplacut lui D-zeu, nu? Si totusi daca psihologul crestin-ortodox nu face asta se face vinovat de discriminare impotriva cuiva pe motiv de orientare sexuala, conform legilor statului secular. In acest caz ce credeti ca ar trebui sa faca psihologul respectiv, sa renunte la profesie sau nu? Sau ce spuneti de un chirurg care face operatii de schimbare de sex, pentru a nu fi dat in judecata pentru discriminare la adresa cuiva pe baza identitatii sexuale, chiar daca nu e de acord moral vorbind cu aceste proceduri imorale medicale? Desigur schilodirea astfel a propriului trup pentru a parea ceva ce nu esti este un mare pacat din punct de vedere crestin, nu?

Nu există "discriminare", în sensul zis de tine, din motive legate de credință. Și chiar de ar fi, găsește psihologul creștin o cale de a le refuza consilierea.

Un psihoterapeut iscusit (şi credincios) nu va refuza niciodată o oportunitate atât de bună de a pune în ordine firească relaţiile între persoanele de acelaşi sex, simultan cu problematizarea posibilităţii reale de a exista un "cuplu" între acestea. Deşi reuşita unei terapii cu obiectivele schiţate mai sus este mai degrabă rară, nimic nu-l împiedică să încerce. Refuzul categoric de a discuta cu homosexualii nu e nici pe departe un gest creştinesc, aşa cum pare la prima vedere. Dacă până la Judecată până şi Dumnezeu încearcă să iniţieze, pe căi tainice, un dialog cu orice păcătos, nu văd de ce creştinii ar trebui să fie mai severi decât Însuşi Domnul. Terapia de cuplu nu urmăreşte întotdeauna consolidarea, cu orice preţ, a relaţiilor dintre parteneri, nu puţine sunt cazurile în care conduce la conştientizarea diferenţelor ireductibile şi a factorilor care fac imposibilă o legătură stabilă din punct de vedere psihologic.

Nu cred că există nicio lege care să oblige un medic să facă operaţii pentru schimbarea sexului. Cei care se supun unor asemenea intervenţii sunt clienţii benevoli , nu pacienţi a căror viaţă poate fi pusă în pericol de refuzul intervenţiei chirurgicale. Un medic creştin se va axa pe ramura reparatorie a chirurgiei estetice dacă doreşte să rămână în această nişă. E simplu. Cunosc ginecologi care refuză să facă avorturi la cerere şi nu au probleme în afară de faptul că pierd mulţi bani şi că sunt consideraţi de ceilalţi ginecologi "fraieri" şi "fanatici".

Nu trebuie sa renunti la profesie,desigur!
Psihologia are mult mai multe de oferit oamenilor decat consilierea cuplurilor de homosexuali;practic,daca refuzi asta iti raman atatea de facut: consilierea sinucigasilor ,copiiilor delincventi,adulti abuzati,copii abuzati,parasiti,etc...

Exact cum un doctor ginecolog nu ar trebui sa demisioneze pt ca refuza sa faca avorturi pacientelor caci obiectul ginecologiei nu se reduce doar la atat!

De ce vă interesează atât de mult sexul şi deviaţiile lui?