Kronos |
07.12.2011 20:17:37 |
Nu am spus că SUA luptă pentru democrație, ci că prin operațiunile militare, indiferent de scopul acestora, oferă șansa creării unui regim democratic, în timp, prin abolirea celui totalitar.
Nu americanii se fac vinovați de faptul că oamenii dorm în corturi și nu văd de ce ar veni cineva să le construiască case și locuri de agrement. De această situație se fac răspunzători tocmai cei care au condus națiunea până atunci. Cu toate că au primit miliarde de dolari pe barilii de petrol vânduți de-a lungul timpului, și-au construit palate în loc să ajute la dezvoltarea infrastructurii și a economiei. Așa că decât să trăiesc sărac și cu frica în sânge că mâine-poimâine mă ridică un militar de pe stradă și mă omoară în bătaie că așa are el chef (invocând, desigur, conspirație împotriva „regimului”), mai bine trăiesc sărac și liber să am propria opinie, fără să mă tem că voi fi pedepsit pentru asta și, în plus, șansa progresului personal dacă sunt deștept.
Tot se plâng unii că mai bine era pe timpul comunismului. Erau toți săraci (deci să moară și capra vecinului), dar măcar nu murea nimeni de foame, în timp ce acum unii au vile când sunt atâția care nu au ce pune pe masa. Dar cine a spus că democrație înseamnă că toți vor fi bogați? Democrația, atunci când principiile ei sunt respectate, doar oferă șansa bogăției materiale, dar nu ți-o și asigură.
Diferența dintre comunism și democrație tocmai aceasta e:
Comunismul, prin nebunia de uniformizare a maselor, pedepsește intelectualul și favorizează mediocritatea (toți sunt răsplătiți la fel, indiferent de calitatea sau cantitatea efortului depus) în timp ce democrația creează mediul propice concurenței, deci progresului. Ca să reușești într-un regim democratic trebuie să te și ducă capul; să citești mult, să gândești mult, să-ți faci relații multe, să ai afaceri.. Nu să aștepți să-ți bată norocul la ușă.
|