Dragostea e aceiasi,si la sfinti din pustie si la piata.Faptele dragostei sunt aceleasi peste tot.
Si mai ales inima din care pleaca ele.Problema este ca nici eu NU am dragoste,.pentru ca nu am ce fapte bune sa povestesc ca am facut in ultimul timp.
Nu intelesul dragostei cred ca e altul,ci mu.ltimea pacatelor ne face neroditori.
Si bineinteles mandria e primul pacat care ucide dragostea

una este iubirea fata de copii, pe care sunt convins ca o ai si alta e iubirea ca virtute crestina, care se manifeste ca iubire a tuturor semenilor, si a celor care ne iubesc inapoi si, mai ales, a celor ce ne ocarasc. nu vreau sa spun ca iubirea fata copiilor nu tine de crestinism, Doamne fereste! insa orice virtute spre care tinde omul se gaseste la Dumnezeu, iar la Dumnezeu, iubirea ii cuprinde pe toti, in egala masura.
Ai dreptate, cel ce are dragostea cea adevarata se roaga neincetat pentru toti - vezi SFANTUL SILUAN!
Recunoscand ca nu avem nici dragoste, nici smerenie, acesta este primul pas spre a le cultiva. Sau spre a-L lasa pe Dumnezeu sa le cultive in noi.

Asa gandesc si eu. Adica, un fel de "dragoste" avem si noi, dar nu cea despre care vorbesc sfintii. :)

Acest avva Theofil arhiepiscopui s-a dus odata la Schit. Si adunandu-si fratii, au zis lui avva Pamvo : zi vreun cuvant episcopului, ca sa se foloseasca. Zis-a lor batranul : daca nu se foloseste de tacerea mea, nici de cuvantul meu nu poate sa se foloseasca.

Referitor la dorinta de cunoastere am gasit ceva frumos in cartea Sfantului Siluan Athonitul.

"Cu mintea noastra nu putem cunoaste nici macar cum s-a facut soarele; si atunci cand cerem lui Dumnezeu sa ne spuna cum s-a facut soarele, primim in suflet acest raspuns limpede: "Smereste-te si vei cunoaste nu numai soarele, ci si pe Facatorul lui".
Dar cand sufletul cunoaste pe Domnul, el uita de bucurie soarele si intreaga zidire si lasa grija pentru cunoasterea pamanteasca."

Multi atei intreaba:care e parerea crestinismului despre univers?De ce nu ne dati raspunsuri concrete? Si nu isi dau dseama ca adevarata intelepciune,este de a te smeri,a omori toate aceste intrebari incepatoare,si a lasa Creatorul sa vorbeasca cele ale Sale
Biblia nu spune tainele universului,dar spune tainele inimii.

tare frumos fragmentul. As adauga ceva de la parintele Paisie: atunci cand l-a intrebat o maica "Gheronda, cum putem scapa de mandrie?", parintele a raspuns "Cunoaste-te pe tine insuti!". cat de simplu... a-ti da seama ca tu esti un pacatos, ca nu ai nimic, ca nu esti vrednic de darurile lui Dumnezeu inseamna a te cunoaste pe tine insuti. smerenia e cea mai inalta forma de cunoastere, ce paradox frumos!
Mi-am amintit si de alta intamplare. Au mers niste seminaristi la parintele Selafiil de la Noul Neamt si i-au spus "Parinte, ne lupta mult gandurile de mandrie..", iar parintele, in sfanta lui simplitate, a raspus: "Dar ce faceti, de va mandriti atat?". Si seminaristii... pauza. :)

Nici eu nu am fapte bune.
Dar mila lui Dumnezeu este mare si sper ca va socoti cum i-a socotit painea vamesului Petru:
"În părţile Africii era un vameş, anume Petru, foarte nemilostiv, care niciodată nu miluia pe săraci, nici nu se mai gîndea la moarte, nu mergea nici la bisericile lui Dumnezeu şi îşi astupa urechile sale de la cei care cereau milostenie. Iar bunul iubitor de oameni, Dumnezeu, Cel ce nu vrea moartea păcătosului, ci se îngrijeşte de mîntuirea tuturor, şi cu judecăţile care ştie mîntuieşte pe fiecare, Acela, şi cu Petru acesta a făcut după bunătatea sa, şi a mîntuit pe el cu un chip ca acesta: Într-o vreme săracii şi scăpătaţii şezînd la uliţe, începu a lăuda casele milostivitorilor, şi a se ruga lui Dumnezeu pentru dînşii, iar pe cei nemilostivi îi ocărau.

Deci, a ajuns cuvîntul şi pînă la acest Petru, căruia îi ziceau că este cu totul nemilostiv. Şi se întrebau unul pe altul dacă luat-a cineva cîndva din casa lui Petru ceva milostenie, zicînd toţi că nimeni n-a luat de la dînsul ceva. S-a sculat apoi un sărac şi a zis: "Ce-mi veţi da mie dacă eu voi merge acum şi voi scoate de la dînsul milostenie?" Şi făcură între dînşii rămăşag. Deci, mergînd săracul, a stat la poarta casei lui Petru. Ieşind Petru din casă şi ducînd slugile un catîr încărcat de pîine la casa vameşului, săracul, cel ce făcuse rămăşag cu tovarăşii săi, i s-a închinat lui şi a început a cere milostenie întradins, plîngîndu-se. Iar el, neaflînd piatră, a apucat o pîine şi a aruncat în cel sărac, l-a lovit în obraz şi s-a dus. Iar săracul, apucînd pîinea, a mers la tovarăşii săi, zicîndu-le că din înseşi mîinile lui Petru a luat pîinea aceea. Şi a lăudat pe Dumnezeu că Petru vameşul este milostiv.

După două zile s-a îmbolnăvit vameşul şi, fiind aproape să moară, s-a văzut pe sine în vedenie că era cercetat la oarecare judecată şi punîndu-se faptele lui în cumpănă, de o parte a cumpenelor stau nişte arapi puturoşi şi mîrşavi, iar de altă parte a cumpenelor stau nişte bărbaţi foarte luminoşi la chip. Deci, arapii aducînd toate faptele cele rele pe care Petru vameşul, din tinereţe, în toată viaţa sa, le făcuse, le puneau în cumpănă, iar bărbaţii cei purtători de lumină nimic bun nu aflau din faptele lui Petru, pe care să le pună de partea cumpenei lor, împotriva lucrurilor lui celor rele care erau aduse de diavoli. Şedeau întristaţi şi, nepri-cepîndu-se, unul către altul zicea: "Noi, dar, nu avem nimic aici". Atunci a răspuns unul dintre dînşii: "Cu adevărat nu avem nimic, fără numai o pîine pe care a dat-o lui Hristos mai înainte cu două zile, şi aceea încă fără de voie". Deci puseră pîinea aceea de partea aceea a cumpenii şi îndată a tras cumpăna mai mult decît cea dintîi. Atunci ziseră către vameş acei bărbaţi frumoşi la chip: "Mergi, sărace Petre, şi mai adaugă la pîinea aceasta, ca să nu te ia pe tine arapii aceia mîrşavi şi să te ducă în chinul cel veşnic"."

Asa este, insa lupta care se da este mare. :) Tin minte ca am vazut un interviu pe care l-a luat un ateu unui preot catolic. Spunea cel care era ateu ca nu are nevoie de Dumnezeu ca sa-i descopere cum a aparut omul si altele asemenea fiindca a gasit explicatia stiintifica pentru asta. Ca si cum Dumnezeu are sens numai in masura in care ne da anumite informatii despre aceste lucruri. De fapt, e exact invers, Dumnezeu vrea sa ne invete sa iubim, iar asta nu se poate decat daca renuntam la iscodirile de tot felul, la a ne baza pe propriile puteri in tot ceea ce facem.

Foarte frumos si atat de adevarat! :)