Tocmai,mai exact oamenilor mediocri (si pana la urma necrestini)le pasa atat de mult de asemenea etichete meschine cand vine vb despre o noua viata,despre un copil.
Ei vor sa-si faca din copil un idol,sa fie cel mai bun,cel mai intelligent,cel mai frumos si sanatos,sa cucereasca toata lumea iar ei,parintii,pe langa el sa fie faimosi si sa nu mai poata de mandrie ca cine sunt ei ca ce individ unicat au dat ei oamenirii. Slava desarta!
Un adevarat parinte este acela care ii seamana lui Dumnezeu:care te iubeste neconditionat cu rele si bune,cu calitati si defecte.

Uneori mai bine iesi cu infiatul !

Asta cu infiatul este drobul de sare!
Ca s-a auzit,ca s-a intamplat etc...
In primul rand ca este un lucru crestinesc sa adopti un suflet abandonat.Cred ca de aceea exista si oameni care nu au sansa de a procrea ,pt a da o sansa acestor suflete aruncate prin lume. Dumnezeu a lasat totul cu un sens.

Ne plac numai copiii nostri deoarece suntem prea plini de noi si ne gasim doar cu atribute excelente cand vine vb despre noi insine,pe cand altii sunt socotiti mai prejos,deci si progeniturile lor.

Ganduri de mandrie sunt acelea care soptesc ca "al nostru ar fi frumos, sanatos, destept, credincios....".

fratele Apostu Vasile
 

Astazi era ziua fratelui Apostu Vasile, profesorul de sport, adormit acum 2-3 ani din cauza unui osteosarcom la unul din femure.
Era sotul useritei "Stasilena".
Citi ii mai stim povestea si uimitoarea si frumoasa adormire?
Dumnezeu sa il odihneasca cu dreptii!

Dumnzeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!
Eu i-am uitat numele intradevar,insa in memoria mea a ramas drept cazul celuia care "a facut voia Domnului "cu dragoste si impacare de sine.

Noi(eu, la mine ma refer)stim toate amanuntele despre cum a inceput boala, cum au ajuns in Germania sa se opereze, cum la plecarea din spital nu au avut toti banii sa achite complet spitalizarea si cum Dumnezeu insusi ia ajutat sa stringa apoi si restul de bani si sa ii trimita la spital, cum a decurs covalescenta si mai ales cum au inceput sa apara primele recidive iremediabile , cum in cele din urma fratele nostru a inteles ca Dumnezeu vrea altceva de la el decit sa traiasca(desi, daca imi aduc bine aminte avea in jur de 30-35 de ani) si pt aceasta si-a pus toata nadejdea numai in El si nu a mai umblat decit la Biserica si la slujbele ei, dar mai ales cum a reusit cu un ultim efort de vointa si inima profund daruita Lui sa reziste tuturor ispitelor care voiau sa ii fure acest drum, Calea, si sa il arunce in gheena atotcuprinzatoare... ei, spuneam ca toate acestea le stiu din postarile Stasilenei.
Acest gen de oameni ma impresioneaza profund ! Si cu fiecare exemplu imi aduc aminte de minunatele cuvinte ale gheronului Cleopa, care la mine, in cazul meu, sunt cu totul adevarate(fata de alegoria parintelui):"... mai, toata viata mea m-am invrednicit cu citirea vietilor de sfinti. Am citit asadar despre multi sfinti, despre viata lor, despre minunile lor, am cunoscut nevointele lor, incercarile si ispitele lor! Ba, chiar mai mult, m-a invrednicit Bunul sa vad sfinti; sa ii vad in carne si oase, in viata, traind, sa vorbesc cu ei, sa primesc exemplu si invataturi de la ei. Mi-a ajutat bunul Dumnezeu toate acestea!... iar eu... eu nu fac nimic niciodata, numai stau aici cu voi si vorbesc, si vorbesc, si tot vorbesc ! Asta fac eu !"
Desigur, batrinul era hitru si vorbea cu tilc, dar eu, eu acesta care scriu rindurile de mai sus, desi cum spuneam, ma impresioneaza pina la lacrimi asemenea exemple, stiu ca sunt mult prea departe de o asemenea tarie !
Si atunci, in clipele mele de singuratate, atunci cind stau de vorba cu mine insumi si imi vad toata necuratia si indirjirea cea nebuna din mine ma intreb: dupa ce voi adormi, sufletul meu in ce locas va fi trimis ?

Daca inca se naste intrebarea frate drag, e semn ca suntem vii! Si unde exista viata exista si nadejde.
Oare cati dintre noi nu am dat spre inmormantare frati, prieteni, parinti? Oare nu aceste evenimente ar trebui sa ne schimbe viata? In fata gropii..devii neputincios. Te vezi..cine esti, tu, omule..
Ma gandesc.. ce bine ar fi sa lasam ceva in afara..cum spunea vredincul de pomenire parinte Arsenie Papacioc! ce putem lasa noi in afara daca nu copilasii nostri (trupesti sau duhovnicesti)? Ce putem lasa noi afara? sa ne analizam vietile, sa gasim ceva in viata noastra, "ceva" ce merita sa ramana in afara...cand vom fi in umbra gropii..

Dupa mintea si inima mea de mama, CRED ca familia crestina este ceea ce putem lasa in afara gropii.. Asa cum spuneam si pe un alt topic, copii sunt "cartea noastra de vizita" spre RAI!
Sa ne ajuta Domnul si Maicuta Domnului sa devenim cu adevarat FAMILE CRESTINA. Asa vom fi vii de-a pururi!

Mare subiect ai atins, cu aceste vorbe, sora draga... mare de tot!
Marirea sau marimea lui este indoit semnificativa.
In primul rind ca desi noi ne nevoim cu rivna (vorbesc desigur despre acei crestini care cauta in permanenta sa vietuiasca dupa legile lui Hristos), stim, constientizam perfect Adevarul, avem exemple vi la indemina, chiar dovezi inmarmuritoare, totusi, atunci cind trebuie sa aplicam toate acestea la copiii nostrii... ei, atunci lucrurile incep sa scirtie si de cele mai multe ori ne musca tare ispita ca nu cumva sa lezam oarecum pe prunci cu nevointele, si atunci slabim "educatia".
O slabim astazi, un pic si miine, si tot asa pina cind si copii nostrii ajung sa il caute pe Dumnezeu, cu adevarat si din toata inima, tot ca si noi: mai la virsta adulta si deobicei din cauza strimtorarilor si a esecului, in orice domeniu al vietii ar fi el.
In al doilea rind, ca noi insine suntem ca exemplu pt. ei atit de departe de trairea adevarata incit orideciteori altcineva ne arata micimea noastra ne si umplem de nervi si ne tulburam!
Noi umblam, vedem, pelerinam, auzim despre, cugetam, ne uimim si ne promitem insine ca de miine vom fi altii... numai ca miinele adevarat nu mai vine niciodata. Niciodata, pt ca viata in Hristos este grea! F. frumoasa dar foarte anevoioasa, ori crestinul de cele mai multe ori nu vrea sa puna osul lui in noroi si sa il sece.
Este cea mai frecventa drama, rareori cunoscuta si recunoscuta de insusi crestinul si aproape nemarturisita sincer niciodata.
Este asanumita "drama a intelectualului", sau a omului care a citit ceva "leteratura" la viata lui: intelege multe, pricepe multe, "crede mult", este mult umblat si mult citit, dar cu facutul... mai putin!

Si pt. parintii care se indoiesc (desigur, fiecare este liber sa aibe orice pozitie fata de aceste cuvinte !) de cele scrise sa incercam sa facem o aducere aminte la un lucru care pe mine m-a uimit absolut din momentul in care i-am inteles tilcul: marele Constantin Brincoveanu, in clipa in care a fost dus la Constantinopol, nu numai ca nu s-a plins de situatie, nu ca ar fi incercat sa dea orice sultanului ca sa scape, nu ca ar fi invatat pe copii sa se salveze in cine stie ce chip, sau cine mai stie ce stratageme sa invoce sau sa puna in aplicare. Ci din contra, si-a trimis copii la moarte de trup, cu buna stiinta si fara tagada, fiind convins ca numai asa pot dobindi imparatia cerurilor .
Multa vreme nu am stiut cum sa inteleg acest tilc si am crezut ca este un caz izolat in ortodoxie, sau in orice caz, f. rar. Numai ca de curind am citit o carte despre sfintii secolului XX din pravoslavnica Rusie.
Acolo am citit despre parinti de copii care si-au indemnat copii sa se lase deportati si sa traiasca in conditii limita, in lagare, in gulaguri, tocmai pt a dobindi mintuirea. Si au crescut la casele lor astfel, sfinti si sfinte!! (Ier. IacovTupikov: Staretele ascete in lume). Pina in ziua de astazi exista parinti care "fabrica" sfinti din copii lor. Si paradoxal, nu din cei cu multa carte(si parintii si si copiii) ci doar din cei care traiesc cu adevarat in Hristos! Acestia intr'adevar lasa in urma lor CEVA!
Doua lucruri mai am de adaugat :
- care dintre noi, umblatii la biserica... sau pe la biserici, parintii acestor timpuri isi invata si isi cresc copii astfel?
- acesti copii, ajunsi sfinti, ne vor judeca pe noi parintii de astazi, si vor fi de fata la judecata cind ne va intreba Hristos ce am facut cu pruncii pe care ni ia dat! Ce am facut cu ei, altceva decit bursieri la Harvard, masteranzi la Cambridgi, high manager la BRD, s.a.m.d. Raiul nu este plin, in primul rind, de intelectuali, ci de sfinti !


NB : in cele din urma, te rog sa ma ieri ca am incercat sa iau ca punct de plecare ideile tale si sa scriu si eu citeva pareri . Stiu ca tacerea este de aur si ca mai buna este nevointa in taina dar uneori cedez f. usor .

Nu stiu de ce va poate bucura atat de tare ca unii dintre confratii nostri nu pot lua sfanta impartasanie, sau va intristati cand li se da dezlegare desi dvs considerati ca nu merita...

Daca suntem mai multi bolnavi, si unii se fac bine, desi nu sunt la fel de constiinciosi si nici nu sufera la fel de mult ca noi, ce ar trebui acum, sa ii invidiem?

Am vazut si eu un episod dinasta cu 2 fete, una mai mare si cu sora-sa. Cea mare statea la rand sa se spovedeasca, cu inca una de varsta ei, si aia mica le astepta...si preotul o intreaba daca cea mica se impartaseste, si aia nu, ca ea n-a tinut post!!! Pai cati ani are, intreaba pr, a mancat ceva azi? Are aproape 7, zice sora-sa, si a mancat, dar minte!!!
Alte " mimoze", eleve de-ale preotului, le spovedeste repede si pe ele cat s-a citit cazania, si apoi se asaza la rand sa se impartaseasca... timp in care toate 4 tabara pe a 5a, ca tu ce faci, nu ne zisesi ca n-ai tinut post??? Aia se supara si pleaca, noroc ca preotul vede si le intreaba pe celelalte unde a plecat, sa mearga dupa ea, sau sa o sune, ca doar el i-a zis sa ramana !

Nu conteaza ce cred eu, si ce cred eu e egal cu zero. A impartasi oameni traitori in curvie, pardon, concubinaj, sau homosexuali/pedofili/etc. declarati si activi/nepocaiti, este a batjocori Euharistia. La asta se refera, original, expresia cu margaritarele date porcilor. Si, sociologic vorbind, chiar la nivelul bazal si evident al sociologiei empirice, asta ar fi o incurajare a pacatului. Adica un scuipat in Sfanta Față. "Isuse, ai venit degeaba, ni se rupe de Tine si jertfa Ta, vrem sa traim cum avem chef, asa ca facem ce vrem cu Trupul si Sangele Tau, uite asa!". Cam asta e mesajul implicit. Nu e vorba de vreo invidie, etc. Cititi canoane: Euharistia nu e vreun premiu. E mai sfanta decat orice, inclusiv decat cladirea bisericii respective, sau decat persoanele credinciosilor. E Domnul in Persoana. Nu e, sa zic asa, o masa cu placinte pentru oricine, eventual de neluat in serios. E pentru oricine, da, dar pentru oricine din cei ce Il iau in serios pe Cel din potir.