Morala: barbatii perfecti ii gasim in povesti

Iubirea dureaza trei ani (pe acolo..).
Apoi se evapora..
In rest ai responsabilitate, maturitate, curaj, determinare, rabdare, intelegere, intelepciune etc... ingredientele unei casnicii trainice (implicit, calitatile barbatului ideal si femeii normale).

(Si pe primul loc credinta, dar in situatia aceea.. nu era cazul)

Vezi că dacă te uiţi sub fusta Babei Novac, s-ar putea sa ai o surpriza!
De asta spuneam eu că e trist...

Iubirea dureaza trei ani O simplă prejudecată și mai ales, pentru cei slab înduhovniciți, găunoasă și ... motiv de divorț.

Și apoi, ca să ai răbdare și înțelegere, trebuie să iubești. Bănuiesc, Anna21, că totuși te refereai totuși la iubirea conjugală și nu la iubirea grobiană cu determinări fiziologice cultivată pe la popoarele "civilizate"?

Ei da... Și ca să fie drept credincios, soțul ideal trebuie să fie liber, responsabil și mai ales, înțelept.

Și apoi, iubirea nu durează trei ani, devine, se desăvârșește, se transfigurează și capătă forme noi de manifestare. Asta este altceva, nu înseamnă că încetează acolo unde există cu adevărat.

Și încă ceva: Cel care declară că urăște o persoană (pretins iubită odinioară) înseamnă că nu a iubit cu adevărat niciodată. Nu poți să iubești și apoi să urăști. Pur și simplu nu ai iubit și nu iubești. Sună extrem? Sună imposibil? E adevărat! Dar și mai adevărat este că "mulți chemați, puțini aleși". În cazul de față, câți oare iubim cu adevărat sau măcar ne aflăm pe calea iubirii? Soț ideal? Soție ideală? Există doar ființe umane care-și dedică viața lui Hristos și mântuirii proprii și în cazul căsniciei, parteneri pe calea desăvârșirii. Restul sunt povești (= bârfe = cleveteli = șușanale din ciclul "hai, să discutăm discuții").

Este vorba de ceea ce numim "indragostire".
(in engl. Limerence, crush, infatuation)

Nu este o idee preconceputa, ci chiar sustinuta de multe studii.
Stiu ca ideea este socanta, la fel am respins-o si eu cand ne-a fost prezentata la un curs in facultate.
Mecanisme de aparare psihica intra in actiune si primul gand (al doilea.. al cincizecilea..) este sa negi ca aceasta idee.
Dar daca te obisnuiesti cu ea, se observa ca se verifica in realitate. Poate nu este vorba de 3 ani, ci undeva intre 1,5 pana la 4...

Si nu este vorba de iubirea "transfigurata".. Dar uita-te in jur (prieteni, vecini, rude, colegi), ce vezi? Iubiri sublime? Ma indoiesc.
Majoritatea casniciilor trec prin crize. Iar prieteniile (concubinajele, de fapt) se erodeaza in circa 3 ani, dupa cum arata si studiile.

Dar in familia traditionala, in trei ani de pasiune ar fi aparut macar un copil care ar fi facut tranzitia catre altceva aproape neobservata.
Dar omul actual este narcisic + hranit cu idealul romantic (promovat de mass media). El cauta pasiunea si romantismul vazut la tv si .. 1. Fie resimte lipsa acestora si "la nevoie" sacrifica femeia de langa el pentru a le gasi in alta parte, 2. Fie se minte singur si fabuleaza, inventand "realitati" ce nu exista.

Eu cred ca pentru fiecare lucru exista un timp si un rost.
Daca indragostirea este in firea lucrurilor la 16, 18.. hai 20 ani, mi se pare nerealist, imatur sa cauti asa ceva la 40 ani. Cu atat mai putin sa-ti imaginezi ca este o stare normala.
Legatura dintre doi oameni casatoriti de multi ani (ma refer la casatoriti pt ca pe cei in relatii de concubinaj in sufla vantul in orice parte) este construita pe alta structura decat a celor care nu au trecut de acei "trei" ani de indragostire.

(scuze pt erori.. Editez pe telefon si nu le mai pot corecta)

Cred ca aici este o confuzie de termeni. Despre ce fel de iubire vorbesti?

Sunt absolut convinsa ca sotul care-si defaimeaza sotia, a iubit-o sincer la un moment dat.
La fel cum sunt de acord si cu faptul ca nu stim sa iubim.
Dar in afirmatiile de mai sus exista sensuri diferite ale cuvantului iubire.

Oamenii sunt foarte neputinciosi. Ar fi nerealist sa am incredere ca un barbat ma va iubi enorm toata viata. Nu pot avea incredere nici macar in mine ca voi iubi.. si nu neaparat din vina altora, ci numai din cauza slabiciunii mele.
De aceea nu cred ca ai dreptate sa dai verdicte: daca x uraste fosta sotie, nu a iubit-o niciodata. Nu este chiar asa. Dar in general, cu cat lasi iubirea de sine sa creasca (orgoliul, mandria, egoismul) in tine, pierzi controlul asupra propriilor trairi si fapte. Nu mai ai loc sa-i iubesti pe altii.
De aceea eu cred ca nimeni nu este ferit de a dispretui ceea ce ieri iubea.

Ai dreptate este un cuvânt care, datorită degenerării noastre și păcatului de la cădere încoace, a devenit polisemantic. Vorbesc pur și simplu de iubire, Anna. Iubirea cea divină, iubirea întru Hristos (Dumnezeu este iubire), iubirea pe care i-o port soției mele de peste 3x4 ani, iubirea pe care i-o porți soțului tău (pe care o numești acum la vârsta pe care o ai responsabilitate, înțelepciune, maturitate etc. ) etc. și etc. Dragă Anna, e una și aceeași iubire. Spune-i cum vrei. E drept nu acea pasiune de altădată nici în cazul meu dar este ceea ce spuneai tu înțelepciune, grijă față de copiii, față de familie, durerea surdă din piept când știi că cineva a îndrăznit să-i arunce o vorbă urâtă soțului / soției, mângâierea ușoară pe creștet care la o anumită vârstă nu se mai finalizează neapărat cu un sărut sau un act sexual, gesturi de tandrețe care izbucnesc de multe ori fără voia mea sau a ei etc. Toate acestea sunt iubire.

Pentru mine, cuvântul iubire nu este polisemantic (nu are o mulțime de subînțelesuri și semnificații ascunse). Există iubire (care nu moare, ci se desăvârșește) și există orice altceva (atracție fizică, act sexual, contract conjugal etc.) care nu sunt neapărat (ba chiar deloc) iubire.

Doamne ajută!

Este in firea omului se sa intample asa.Indragostirea nu poate dura la nesfarsit,este doar o reactie chimica,neuronala pana la urma care probabil inlesneste propogarea speciei.

Dupa 4 ani de iubire si 2 copii,o colega imi spunea ca ea si sotul ei dorm in paturi diferite;am simtit o usoara parere de rau pt ea mai ales ca este o femeie frumoasa si multi colegi ofteaza la aparitia ei(cum sa arate o femeie la 27 de ani,daca nu bine??).
Dar uite ca desi barbatul ei s-ar zice ca a pus mana pe un bulgaras de aur(caci este o mama buna,o femeie fina,inteligenta si mai arata si fizic atractiv),barbatul ei se pare ca tanjeste dupa vremurile cand era solo,liber si fara responsabilitatea copiiilor.
Cine stie cat vor mai rezista impreuna?!Probabil pana cand lui ii vor apare scantei din alta parte.
Casatoria,dupa opinia mea este unul dintre cele mai imprevizibile lucruri in viata!!!

Dramele constau tocmai in cautarea experientelor care sa-ti aduca romanstismul inapoi chiar daca ai o familie,responsabilitati si te apropii de 50 de ani...N-ar fi deloc dramatic daca ai incerca-o cu vechiul sot/vechea sotie,insa cand iti dizolvi familia si dai la o parte tot ce ai cladit cu sudoare,amintiri si sentimente doar pt frisoanele si fluturii tai din stomac,imi pare foarte egocentric.

cine a spus asta????!!!! iubirea dureaza vesnic, daca e iubire, daca nu...