Exact asta sustin, o viata de familie echilibrata, cumpatata atat din puct de vedere sufleteste cat si trupeste.
In cadrul familiei, frustrarile si neimplinirile sufletesti si trupesti trebuiesc evitate, caci ele sunt nefiresti (si urmarea lor sunt bolile sufletesti si trupesti).

Activitarea sexuala a omului este fireasca (naturala, normala) dar nu neaparat necesara pentru viata individului (trupeasca si sufleteasca). Se poate trai foarte bine in celibat (cand aceasta activitate sexuala fireasca este total infranata), avand o sanatate trupeasca si sufleteasca foarte buna.
Insa, asemenea Sfantului Ioan Damaschin, afirm ca este gresit sa se considere dorinta sexuala fireasca pe care Dumnezeu a pus-o in om, ca fiind ceva rau.

Doamne ajuta. Har si pace.

Ai scris aici:

Si am raspuns aici:

E chiar asa de greu de urmarit mesajele?
Exista o sagetuta imediat dupa numele de utilizator care apare la "quote" (citat), dati click pe ea si ajungeti la postarea (postarile) initiale.

Măcar atît discernămînt să avem cît să ne dăm seama cînd sîntem în pericolul de a fi biruiţi de vreo plăcere, indiferent care este aceea. Pentru că biruinţa noastră de către plăcere naşte în timp patima, care e foarte greu de învins.

Intrebarea topicului era daca linistea in familie depinde de viata sexuala. Prin postarea anterioara am incercat sa spun ca linistea in familie nu e data numai de ea. Nu poti spune am o viata sexuala buna, am parte de liniste.

E de ajuns sa ai un copil si vei vedea ca linistea din familie nu poate fi rezumata la viata sexuala.

Linistea tine de mai multe aspecte, nu doar de unul. Acest lucru am dorit sa-l fac cunoscut. Daca postarea anterioara a lasat sa se inteleaga altceva, imi cer scuze.

Imi cer si eu iertare ca am inteles altceva. Am si eu copii.

Corect, dar nici nu poti spune: nu am viata sexuala normala (fireasca, implinita) dar am parte de liniste in casatorie.

Bineinteles, dar nici nu poate fi exclusa contributia viatii sexuala normale, in exchilibrul familiei.
Am indoieli in privinta dragostei, fericirii si armoniei in cadrul familiillor in care doar copiii sunt factorii care contribuie la existenta "linistii" in familie, nefiind prezenta armonia fireasca in iubirie, comuniunea deplina (sufleteste si trupeste), intre soti. Sotii trebuie sa se iubeasca si intre ei, nu doar sa isi iubeasca copiii!

In cadrul casatoriei copiii nu trebuie facuti cu un scop anume (ca astfel vom avea liniste in casa etc.), ci ei trebuie sa fie rodul firesc al comuniunii depline (sufleteasca si trupeasca) a sotilor. Copiii sunt o forma de implinire a iubirii sotilor, nu este singura, dar este cea mai frumoasa si cea mai dorita, copii sunt rodul firesc, viu al acestei iubiri si comuniuni depline a sotilor. Copiii sunt darul lui Dumnezeu.

Sfantul Pavel in I Corinteni cap 7 indeamna sotii la iubire reciproca, pe care o considera una din indatoririle sotilor ce nu trebuie neglijata. Adica atat sotul cat si sotia trebuie sa aiba gija ca partenerul sa se simta iubit si implinit (sufleteste si trupeste).

Corect, insa unul din aspectele importante, care nu trebuie neglijat este activitatea sexuala fireasca, implinita normal (fara abuzuri si fara refuzuri), dupa randuiala Bisericii.

Vine o oarecare odihna si din viata sexuala, atunci cand aceasta este randuita firesc.
Insa starea de "liniste", dorita in general de o familie, izvoraste din alte lucruri.

Familia care foloseste sexualitatea drept sprijin/izvor de liniste, mai devreme sau mai tarziu, va esua.
Cand acest aspect este vazut insa ca unul intre altele, ba inca si mai mic decat altele, atunci lucrurile vor rodi liniste.

Cat despre copil... uneori abia el ne invata sa ne raportam drept la sexualitate.
Avem de invatat atat de multe de la un copil... sa'l randuiasca Domnul tuturor celor ce au nevoie, spre mantuire.

... sa raduiasa Dumnezeu copiii spre bucuria si fericirea parintilor, si toti sa fie mantuiti de singurul Mantuitor, Hristos Iisus, Domnul Dumnezeul nostru si fratele nostru.

Frate copiii nu sunt randuiti spre mantuire in sensul ca ei determina (sunt cauza) mantuirii. Conceptia conform careia sotii (in special femeia) se mantuie prin nastere de prunci este gresita. Ar insemna ca familiile care din motive biologice, de sanatate, nu pot avea copii, nu se pot mantui sau se mantuie "mai putin", ceea ce este gresit.

"Hristos lumineaza pe tot omul ce vine in lume" (Ioan 1) si spune "pe cel ce vine la Mine Eu nu il voi scoate afara" (Ioan 6), astfel toti oamenii care se nasc au sanse egale de mantuire daca il accepta pe Hristos in Taina Sfantului Botez si conlucreaza cu EL si il lasa pe Hristos sa ii mantuie.

Hristos Iisus este singurul manutitor si EL ne da in dar mantuirea, nu conditinat de ceva. Omul trebuie sa accepte procesul de mantuire, care nu este ceva de genul unui act juridic ci un proces complex ce dureaza toata viata pamanteasca a omului si care se vede exclusiv in faptele omului.

Doar in faptele omului se vede comuniunea cu Hristos, credinta in Hristos si cum lucreaza Hristos mantuirea in om. Omul mai cade, dar cu ajutorului Hristos se ridica.

Fara Hristos nu putem face nimic (Ioan 15,5)


Din nefericire, in cadrul Bisericii Ortodoxe exista oameni (chiar si preoti din pacate) care considera ca mantuirea este ca un troc, Hristoase eu iti dau fapte bune tu imi dai in schimb mantuirea. Doamne fereste o asemenea cugetare!
Unii oameni se bucura cand fac fapte bune caci zic in sinea lor, vai ce bun sunt eu, iata cate fac eu pentru mantuirea mea. Un asemenea om uita cuvintele Sfantului Pavel: "Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni."

O alta conceptie grestia a mantuirii este cea in viziunea cultelor protestante si neoprotestante in marea lor majoritate, care considera mantuirea ca pe un act juridic afirmand: sunt mantuit daca l-am primit pe Hristos. Este gresita o asemenea conceptie.
Primirea lui Hristos in om, credint omului, se vede exclusiv in faptele bune ale omului pe care omul nu le poate face singur ci doar prin conlucrare cu Hristos. "Credinta fara fapte moarta este" iacov 2 Sfantul Pavel spune clar "NU mai traiesc eu ci Hristos traieste in mine" (Galateni 2,20) si EL face aceste fapte bune. Cand sfintii savarseau o mare minue ei se cutremurau ca Hristos lucreaza intru ei...

Asadar sa luam aminte. Doamne ajuta. Har si pace.

N-am mai auzit, cred ca asta e o abordare specifica ptr barbati (penitenti).
Cred ca da, intr-o oarecare masura. Daca traiesti in familie, nu ar fi normal sa traiesti ca si intre straini.
Nu, eu ma gandesc ca se destrama pentru ca nu impartasesc aceleasi idealuri, preocupari,. nu au destule activitati impreuna, ci prea multe se desfasoara separat. Desigur, o anumite libertate de optiuni trebuie sa aiba fiecare, ca sa nu devina sufocant traiul in comun.

Te rog sa ma scuzi ca intervin, neavand experienta:

"Trebuie să ai în vedere, Părinte, că subiectul relaţiilor conjugale nu este numai subiectul tău şi nici nu ai dreptul să-l aranjezi numai tu singur, ci “cu bună învoială”, după cum spune Apostolul Pavel. Dar şi atunci când se face “cu bună învoială”, este trebuinţă de atenţie. Căci cel tare duhovniceşte trebuie să se pună în situaţia celui slab. De multe ori, ca să nu mâhnească un soţ pe celălalt, spune că este de acord să se înfrâneze pentru o vreme, dar lăuntric se chinuieşte. Iar aceasta o pătimesc mai ales femeile, care au şi puţină frică de Dumnezeu, dar au şi un trup vioi. De multe ori, unii bărbaţi evlavioşi din lipsă de discernământ, atunci când aud de la femeile lor că sunt de acord, se silesc să prelungească această perioadă de înfrânare, făcându-le astfel pe femeile lor să se chinuiască, să izbucnească în crize de nervi, etc… Bărbaţii crezând că femeile lor au sporit în virtutea înfrânării, vor să trăiască în înfrânare pentru perioade şi mai mari de timp, dar în felul acesta duc pe femeile lor în ispită, silindu-le să-şi caute pri*eteni. Şi dacă se întâmplă aceasta, le chinuie mustrarea conştiinţei pentru cădere, iar bărbaţii încearcă să trăiască şi mai virtuos, văzând pe femeile lor că nu mai au dispoziţie. Şi cred ast*fel că ele au sporit duhovniceşte şi nu mai doresc lucruri trupeşti. Fireşte, pricina este egoismul femeiesc justificat şi invidia lor, datorate complexului de inferioritate pe care îl au. Femeia atunci când îl vede pe bărbatul ei că vrea să ducă o viaţă duhovnicească, se sileşte pe sine ca să-l întreacă. Dar, iartă-mă, că am intrat în livezi străine, căci lucrarea monahului este şiragul de metanii şi nu aceste subiecte. Dar ca să nu te mâhnesc, am fost nevoit să-ţi scriu câteva din cele (pe care le ştiu de departe), care îi chinuiesc pe fraţii noştri din lume şi prin care dau loc vrăjmaşului. Are mare însemnătate şi faptul ca amândoi soţii să aibă acelaşi temperament. Iar dacă se întâmplă ca unul să aibă un temperament mai domol şi celălalt mai vioi, atunci trebuie să se facă o jertfă din partea celui mai puternic pentru cel slab, care încet-încet va fi ajutat să-şi dobândească sănătatea sufletească. Şi astfel, sănătoşi amândoi, să meargă înainte” Scrisa de Parintele Paisie Aghioritul intr-o scrisoare (Preot Dionisie Taţi, “Stareţul Paisie”, Koniţa 1995, pp. 176-178)." ( Viata de familie, Cuviosul Paisie Aghioritul, ,pag 65)


http://www.razbointrucuvant.ro/2009/...rea-de-prunci/