Multumesc pentru lamuriri!
Singurul lucru pe care il stiam despre anticonceptionale era acela ca nu permite fixarea embrionului, deci opreste o sarcina.
Sunt depasita de acest subiect.

Huh? Nu. In comunicatul rusesc nu este vorba de HIV ci de familii de crestin ortodocsi care dintr-un motiv sau altul considera ca (inca) un copil nu este oportun.

Papa se referea la situatii cu totul iesite din comun in care sunt implicate persoane deja aflate in pacate mari, ca de exemplu prostituate, si in cazul carora folosirea prezervativului ar fi un prim pas spre umanizarea sexualitatii. Nu se referea la catolicii obisnuiti in situatii obisnuite si care nu isi mai doresc copii.

Speaking about the use of condoms by people who are HIV-positive, Fr. Vsevolod called on these people to "seriously think whether they should have sex because infection can spread not only by direct sexual contact."
Nu zice ca nu ar trebui sa foloseasca, zice ca nu ar mai trebui sa aiba relatii pe motiv de raspandire a bolii.

Va rog sa nu mai folositi termenul generalizat de " avort". Thread-ul ar trebui sa se numeasca "Avortul provocat in...".

Daca am inteles gresit, luminati-ma!

Pai am explicat mai sus, ca nu e vorba de HIV, in principal, in comunicatul rusesc, desi HIV este mentionat.

Statistica avortului în România, 1958-2008: O realitate înfricoşătoare
 

Rubrica “Statistici” de pe saitul provitabucuresti.ro găzduieşte la capitolul “date despre România” un tabel sinoptic a cărui sumarizare este de natură să terifieze pe oricine, indiferent care i-ar fi poziţia sau opinia despre avort. Oficial, în România, între 1958 şi 2008 (perioada pentru care deţinem date) peste 21 de milioane de copii (21.330.519, spune statistica) au pierit, victime ale chiuretei, aspiratorului, pilulei de avort sau altei metode din cele tot mai sofisticate de curmare a vieţii.

Aşadar, încă o dată populaţia actuală (scriptică) a României n-a apucat să vadă lumina zilei! Plastic vorbind, fiecare dintre cetăţenii români duce în spinare câte un mort.

Sursele datelor sunt chiar publicaţiile Ministerului Sănătăţii, compilate de arhiva electronică Johnston’s Archive şi selectate de noi dintr-o multitudine de alţi indicatori socio-demografici.

Dincolo de calculele reci, se impun precizări şi concluzii care nu pot decât să sporească angoasa:

1. Cifrele, deşi copleşitoare, sunt mai mici decât realitatea, întrucât datele sunt subraportate. Subraportarea este cauzată de lipsa comunicării sau de comunicarea incompletă a datelor de către mediul sanitar privat, cu o pondere în creştere în ultimii ani, dar şi de tendinţa de ocultare permanentă, observată de noi în procesul de documentare. Metodele sunt felurite, de la îngreunarea accesului până la răspunsul în bătaie de joc la întrebări adresate pe baza legii liberului acces la informaţiile de interes public.

2. Perioada de aşa-zisă “prohibiţie” dintre 1967 şi 1989, a totalizat peste 6 milioane de avorturi. A fost sau n-a fost, deci, prohibiţie? Am solicitat Ministerului Sănătăţii detalii; oricum ar fi însă, cu avorturi legale sau nu, cifra indică păstrarea mentalităţii proavortiste ca foarte populară şi în acei ani, după ce perioada 1958-1966 marcase o explozie a avorturilor (în dreptul anului 1966, unul “de vârf” ni se indică 1,15 milioane de avorturi, cu 8 sarcini din 10 terminate prin avort şi cu 4 avorturi la o naştere!)

Este remarcabil şi că majoritatea întreruperilor de sarcină s-au realizat, totuşi, în perioada comunistă, ceea ce arată cât de uşor manipulabilă este opinia publică din moment ce aceasta crede încă în echivalenţa restricţie a avortului = sistem totalitar (cu reversul său, democraţia egal acces liber la avort).

3. În ciuda scăderii continue după 1990, avortul rămâne o practică foarte răspândită în România, considerată de unii la fel de banală ca extracţia dentară – şi cam la fel de accesibilă, din păcate. Un alt tabel disponibil la provitabucuresti.ro şi care ia în considerare datele din 2008 clasează România pe locurile 3-4 în lume ca procentaj de sarcini încheiate prin avort (36/100), după Rusia şi Cuba, aşadar pe locul doi în Europa şi pe locul 1 în UE. Raportul între avorturi şi sarcinile duse la capăt (576/1000 născuţi vii) este şi el dezolant, constituind, împreuna cu mortalitatea şi migraţia, expresia matematică a scăderii continue şi îmbătrânirii populaţiei României – cu consecinţele pe care până şi cei mai nepăsători încep să le întrevadă.

O cauză a vigorii cu care mentalitatea avortivă se menţine în ţara noastră sunt expuse în volumul “O viziune asupra vieţii”, apărut la Editura Provita Media în 2003 (carte care s-ar impune reeditată):

În spaţiul ţărilor din Centrul şi Estul Europei, la începutul anilor ’90, România, la capitolul avort, a fost un caz singular. Situaţia ei poate fi comparată cu cea din Federaţia Rusă. În aceste două locuri s-au prefigurat cele mai dramatice situaţii din întreg spaţiul fost comunist. [...] Deşi înainte de 1989, România a avut o legislaţie restrictivă, situaţia ei seamănă cu cea a ţărilor din fosta URSS. Fapt care ne face să credem că mentalităţile societăţii corupte (economic, social şi moral), de tip comunist, şi-au pus amprenta în mod dramatic asupra oamenilor.

4. Aceeaşi lucrare citează un studiu din anul 2000 conform căruia în proporţie de 78%, femeile susţin în continuare că au dreptul la avort, iar un procent de 70% ar apela la avort dacă fătul ar avea malformaţii. Nu cunoaştem date mai recente, însă nu avem motive, în lipsa oricărei dezbateri publice despre avort, să sperăm într-o schimbare semnificativ pozitivă. Cum se pot însă împăca astfel de opinii şi datele menţionate cu situarea constantă a poporului român pe unul din primele locuri în clasamentul celor mai religioase popoare din Europa, în condiţiile în care “dintotdeauna şi în tot locul” Biserica s-a pronunţat împotriva avortului ca fiind unul din cele mai grave păcate? Şi care poate fi, în toată această realitate înfricoşătoare, explicaţia tăcerii cvasitotale a ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române pe acest subiect, în ultimii 20 de ani? Ca să vorbim doar de cultul majoritar, nici celelalte nepărând mai interesate de subiect.

În aceste condiţii de nepăsare, complicitate şi făţărnicie, e oare prea mult exerciţiul de imaginaţie în care mortul din spinare, de care vorbeam mai sus, ne va acuza atunci când va fi să ne înfăţişăm înaintea scaunului Dreptului Judecător? Lăsăm răspunsul pe seama unora mai pricepuţi în teologie.

www.culturavietii.ro

P.S. nu am vrut sa mai deschid un nou subiect. Sper ca nu va deranjeaza ca am postat aici.

Revenind la punctul de plecare al topicului, nici o biserica crestina nu e permisiva in materie de avort..."Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.
Te voi lăuda, că sunt o făptura aşa de minunată" (Psalmul 138)

" profesorul Stuart Campbell de la Create Health Clinic din Londra, este cel care a facut mai demult primele "fotografii" ale unor bebelusi inca nenascuti care... surad. "Dragii de ei....cum sa-i ucizi, iar biserica sa fie de acord? Doamne iarta-ne !

Dar e interesantă povestea de la început şi apoi melodia.

Si care e procedura prin care se realizeaza asta practic?
Exista o lista a celor care au facut avort, construita prin terte informatii si cineva sta la usa bisericii si verifica identitatea celor care intra sa vada daca nu este pe lista cu "most wanted out"?

Sau cand femeia se prezinta la confesional si spune acest pacat automat i se inmaneaza deciza de excomunicare?

Apropo, este excomunicat si barbatul care a indemnat-o sau chiar obligat-o la avort sau doar femeia?