Ce altceva locuiește în trup?

Impropriu spus "locuieşte", căci suflarea de viaţă cu care e "dotat" sufletul (omul) viu nu este o entitate ce ar putea trăi/simţi/gândi separat de corp.

Impropriu cum scrie așa în Biblie.

În Biblie nu scrie de un suflet ce ar "locui" chipurile în trup. Eventual scrie de Duhul Sfânt ce ar putea locui în trupurile noastre.

Camy,lasa-i pe sectari,nu vezi ca nu ajungi niciodata la un consens? Mai rau,riscam sa ne ratacim si noi si sa le imbratisam convingerile (Doamne fereste!). Aceste discutii si contraziceri sunt inutile. Nu as avea nimic impotriva sa ne contrazica pe noi personal,insa ei practic ii contrazic,ii neaga si combat pe sfintii parinti! Practic ii considera eretici! Ori asta nu prea ma incanta pe mine,asa ca prefer sa-i ignor pe acesti oameni! Te sfatuiesc sa faci la fel,ei aici sunt veniti cu ganduri viclene,nicidecum sa caute adevarul. Vor doar sa ne invrajbeasca,sa ne deruteze,sa ne "intoxice" cu ereziile lor etc. Biserica e una singura,Sfanta,Soborniceasca si Apostoleasca! Tot ce e in afara ei este antema!

Deci cei ortodocsi sa ne retragem. Mai ales ca suntem si in post,si numai de erezii si discutii cu ereticii nu avem nevoie acum...

Doamne-ajuta!

Eu de aceea am zis ca Mantuitorul nu vorbeste despre martieni. Definiti ce intelegeti prin parabola. Parabola este o povestire care poate fi adevarat sau nu. Deci poate s-a intamplat sau nu s-a intamplat, dar nu e SF. Fictiunea este ceva ce nu a avut loc in realitate, dar care e oricand posibil. SF e ceva ce nu tine de realitate, ceva inchipuit de mintea cuiva, de exemplu martienii de pe Marte.
Asadar parabola e o povestire cu talc. O fictiune, nu un SF. Acum cred ca ati inteles.
Asadar in aceasta parabola ni se povesteste ceva ce nu stim daca s-a intamplat. Dar e ceva cu date reale, ca orice parabola. Altfel ce rost ar avea povesitrea, ce interpretare puteti da la ea? De exemplu in parabola cu samanta ce cade in diferite soluri, e o alegorie, nu o povestire. Dar foloseste lucruri concrete, samanta ce cade in sol.

Din ce am inteles eu, parabola se refera la dreptii din Vechiul Testament. In conceptia crestina acestia nu au ajuns in Rai, dar in Iad erau intr-un loc special, nu la chinuri. Din ce imi dau seama acel loc unde mergeau dreptii se numeste "sanul lui Avraam". Dreptii erau adaugati la cartea vietii. Bogatul nu a ajuns acolo, ci la osanda.
In Iad, desi pana la inviere sufletele nu au trup, sufletele simt ca o arsura, un foc. De aceea bogatul simtea o sete.
Pe langa ceea ce spune mantuitorul in Sfanta Scriptura de unde stim noi toate acestea? Din nenumaratele viziuni avute de sfinti, pentru ca la noi nu s-a intrerupt harul de la Iisus, ci minunile au continuat, asa cum a promis Iisus. Addventistii si altii neavand har nu au nici minuni, sau au doar minuni de la vrajmasul.

De ce nu puteti sau nu pot intelege aceasta unii. Cum scrie si in parabola, intre noi si voi e o prapastie mare, dar spre deosebire de Iad, acesta poate fi trecuta in aceasta viata. Vino in adevar.

Vreti sa aratati ca nu sufletele se aflau in locuri total opuse... de parca Domnul Iisus Hristos se plictisea si S-a gandit sa-i mai distreze pe ascultatori cu povesti, ca alea cu scufita rosie.
Dvs. nu aveti cum sa credeti in astfel de invataturi pentru ca plecati din start cu "nu exista suflet" si nici in invataturile sfintilor (celor aflati cu adevart in comuniune cu Dumnezeu).
Aceasta pilda arata unde se duce SUFLETUL dupa moarte, la fericire sau la chin.
Sufletul nu poate fi decat tot dupa insasi asemanarea lui Dumnezeu, aceasta parte fiind nestricacioasa.

Unde aţi citit aceste [cu adevărat] S.F.-uri? Cu siguranţă nu în Biblie!

Argumentul acesta mai degrabă l-aş putea invoca eu, căci nu pot fi nişte viziuni şi minuni reale ori de la Dumnezeu cele ce contravin Scripturii.

În ce priveşte parabola cu Lazăr şi bogatul, este o parabolă, şi nu poate fi făcută să spună mai mult decât concluzia ei. În orice parabolă, nu toate elementele sunt semnificative teologic. Unele pot avea o valoare pur literară. Din pilda lui Iotam, de exemplu, nu învăţăm că plantele posedă capacitatea de a comunica logic (Jud. 9,8-15), la fel cum din parabola ispravnicului necredincios (Luca 16,1-8) nu învăţăm să urmăm exemplul lui de a fura de la patron, în speranţa de a mai fi şi lăudaţi pentru asta!

Tot aşa, din pilda bogatului şi a săracului Lazăr, nu învăţăm că morţii îşi primesc plata imediat după moarte, nici că drepţii sunt duşi de îngeri în „sânul lui Avraam” (Evrei 11,39-40), iar păcătoşii s-ar duce direct în gheenă. Să nu uităm că Apocalipsa 20 ne învaţă că la venirea lui Iisus va începe o judecată universală, când cei pierduţi vor fi judecaţi şi, la sfârşitul celor 1.000 de ani, vor fi înviaţi (a doua înviere) pentru pedeapsa veşnică. Nimeni nu primeşte răsplata imediat după moarte! La moarte ne ducem în ţărână, fiindcă ţărână suntem. Iar duhul de viaţă (suflarea de viaţă), pe care a suflat-o El în nările omului, se duce la Dumnezeu (metaforic vorbind). Nici măcar înţeleptul Solomon nu putea spune dacă se duce în sus sau în jos, şi nici nu contează unde şi cum, pentru că această „suflare de viaţă” nu este conştiinţa (eul, conştientul) omului, ci o referire metaforică la viaţa noastră care depinde numai de Dumnezeu. În noi înşine nu avem nimic „dumnezeiesc” care să supravieţuiască. Totul se descompune, totul se împrăştie, nu mai există nici gând, nici sentiment, şi aşa este cel mai bine, până la judecată şi până la prima şi a doua înviere.
Nu v-aţi întrebat niciodată, de ce apostolul Pavel nu-i îndeamnă pe creştini să se consoleze cu ideea "nemuririi sufletului", ci cu făgăduinţa învierii (1 Tes. 4)?

Uite o altă prejudecată. Noi nu spunem că "nu există suflet", ci că acel suflet reprezintă exact ce spune Scriptura: omul întreg, fiinţa vie!

Pai exista, dupa cum spuneam, doua componente. Acestea au fost separate, au venit separat si se despart. Moartea trupului facut din tarana nu presupune si moartea "suflarii de viata".
Pai va limitati la acest raspuns, ca si animalele sunt numite suflete in sensul de fiinte vii.
Alegeti din Sfanta Scriptura ce este conform ideilor dvs. Aceasta parabola trebuie luata ca atare, ca oi invatatura care arata exact drumul sufletului dupa moarte si dupa o judecata. Pe baza unei judecati s-a decis ca saracul lazar este drept si bogatul nemilostiv este rau.