![]() |
Citat:
Dumnezeu a vrut doar un loc, unde Israel să trăiască pașnic, chiar dacă ar fi fost sub dominația unui alt popor, dar să nu-i ucidă pe cei aleși, să-i lase să viețuiască. Și moabiții de exemplu și alții nu au vrut, și evreii i-au biruit. Apoi au fost lăsați în pace și evreii nu le-au mai avut treaba. Romanii, au fost stăpânitori peste evrei, dar nu i-au ucis, și au trăit în înțelegere. Și a venit Hristos, și totul s-a schimbat. Creștinii, sunt noul popor ales, popor care nu mai are granițe teritoriale, ci sunt peste tot pământul. Bunătatea și iubirea, blândețea și urmarea lui Dumnezeu Hristos, cu mulțumire și bucurie, a umplut pământul de lumină și pace. Ce bine e să fi creștin... |
Citat:
A te uita înapoi, e o dimensiune duhovnicească de cădere. Adică îți dorești cele ce au fost, pentru că ei și-au pierdut casa și confortul gospodăriei care le-au avut în Sodoma, și deveneau pribegi, luând-o de la capăt. Deci nevasta lui Lot, nu s-a gândit la cele duhovnicești, cele curate și vii, dăruite lor de Dumnezeu și la cât de mult supărau pe Dumnezeu, sodomiții, ci ea s-a gândit la cele materiale, la confortul căminului ei, la o stare de bine, care oricum e trecătoare, odată cu bătrânețea și bolile. De aceea porunca a fost să nu se uite înapoi, Sfinții Părinți vorbesc mai mult despre asta, mai înalt, mai frumos, mai limpede, eu ți-am redat în câteva idei principale, ce este uitatul înapoi. Castrarea lor, să fie atunci când hărțuiesc sau abuzează copii. Sau fac intenionat uniri intime prin locurile unde trec copii, sau instigă sistematic la lepădarea, respingerea credinței creștine. Mai bine să-și practice iadul acasă la ei, și nimeni nu are nimic împotriva lor. Dumnezeu îi iubește și așteaptă să lepede povara nebuniei lor. |
pai asa trebuia sa zici el a ineput despre castrarea lor. Ai lasat la interpretarea fiecaruia.
No, pentru castrareaoricum care abuzeaza de copii, sunt si eu pro. Mai mult de atat nu am de adaugat. Si, multumesc pentru explicatie. Daca zici ca crestinismul nu are granite, totusi, in viata de zi cu zi, avem granite. "dati cezarului ce este al cezarului..." Si dca cezarul zica ca iti aperi granitele tarii, atunci o faci, nu? Dumnezeu nu doar ca a pazit poporul ales, dar i-a ajutat sa cucereasca teritorii si sa ucida mii de alte neamuri. Una e pazitul, si alta e cuceritul... |
Corina, Cezarul poate să zică să apăr granițele unei delimitări teritoriale, numite țară, că dacă îmi spune să apăr cu arma, ucigând alți "invadatori", Cezarul spune, Cezarul aude.
Creștinii nu trebuie să apere nicio țară, căci țara lor, nu e pe pământ, cum spune și Hristos la Pilat: "Împărăția Mea nu e din lumea aceasta, dacă era din lumea aceasta, crezi că nu m-ar fi apărat slujitorii Mei? Sau nu ar fi trimis Tatăl Meu, 12 legiuni de îngeri? Dar trebuie să se împlinească Scripturile." Țara creștinilor, nu necesită apărare, fiindcă e mereu deschisă, și oricine poate să intre în ea, să o cucerească, cu cât mai mulți, cu atât mai bine. Împărăția Cerurilor, nu are granițe, nu are dușmani, nu are ură, nu are lacrimi, muritori de foame, nimic rău nu are, ci este mai presus de orice cuvinte și idei și gândire... Iar dacă Cezarul îmi spune să ucid aici, alți oameni, sub indiferent ce motiv, ei bine... peste legile lui Hristos, nu e nimeni și nimic. "Cine ne va despărți pe noi, de dragostea lui Hristos ?" Nimeni și nimic, niciodată. Dacă vrea să mă puște Cezarul, că nu-l ascult, poftim, aici sunt, să mă puște, dar să omor alți oameni, că vezi Doamne, apăr un petec de pământ, asta-i o mare prostie și aberație, ca să nu spun acțiune satanistă și antihristică. |
Citat:
Te afli in Moldova secolului al 14-lea. Stefan cel Mare te cheama la razboi, deoarece amenintarea turceasca este imensa, iar daca acestea reusesc sa invadeze, este probabil ca familia ta, prietenii tai, etc, sa fie captivi, sclavi, sau chiar omorati cu sange rece. Ce faci in situatia asta? Te duci la razboi? |
Citat:
|
Citat:
Emilian, cate vreme esti pe pamant, in tara asta, delimitata de niste granite, si nu in imparatia cerurilor, cam tre' dai ezarului ce e al cezarului; aia include si mersul la razboi. cand ajungi in imparaia cerurilor, atunci e alta poveste. Pana la-alta, Dumnezeu te-a lsat intr-un teritoriu intre niste granite, care poate vor necesita apararea. |
Pana a ajunge in imparatia cerurilor, fiecare om traieste intr-un anumit stat, si are o viata aici pe pamant, mai buna sau mai rea, insa cu tot ce presupune aceasta- si necazuri, si bucurii, si cu obligatii sociale sau fata de tara in care traieste- iar aceste obligatii fata de poporul si tara ta includ si apararea acesteia- inclusiv prin participarea la un razboi de aparare, daca acesta apare.
Fara suparare si fara a vrea sa jignesc pe nimeni- dar mi se pare cam idealist modul de a vedea lucrurile prezentat de colegul Igor. |
RÂNDURI PENTRU DOMNIȘOARE (13)
SOCIETATEA Proprietatea -I- Tot ce posedăm, tot ce numim generic proprietate, e în corelație cu viața noastră fizică și morală. Fie că e dobândită prin muncă sau prin moștenire, adică prin munca părinților noștri, proprietatea se cuvine respectată fiindcă e parte a existenței noastre. Bani sau pământ, mobile sau imobile societatea ne garantează deținerea și folosirea lor exclusivă. Faptul că putem dispune de ce am obținut cinstit nu înseamnă că trebuie să fim egoiști. Dreptul de a păstra ce a agonisit și de a-și transmite agoniseala copiilor îi asigură omului libertatea și-l face activ, econom. Fără el fiecare ar munci doar atât cât să-și asigure traiul zilnic și ar cheltui tot ce ar câștiga. Nimeni nu ar mai avea nici motivele, nici mijloacele de a-și depăși condiția. În mod paradoxal eliminarea dreptului de proprietate nu ne-ar face altruiști. Când nu ai nimic, nu poți da nimic. Cu siguranță instinctul posesiei e inerent naturii umane. Ascultați-l pe un puști cu câtă hotărâre spune despre un obiect „E al meu!”. Dar dacă mama își va învăța copilul să fie generos, el se va ridica liber la o treaptă superioară, sacrificiul. Va învăța așadar să renunțe la un drept pentru o datorie. -II- Ne identificăm cu ce avem din obișnuință, din necesitate. De ce e atât de neplăcut să pierdem sau să ni se fure chiar și un obiect lipsit de valoare? Fiindcă simțim că s-a înstrăinat o parte din noi. Proprietatea e de asemenea o asigurare împotriva nevoilor viitoare. Traiul de pe o zi pe alta, lipsa a ceva important care să le aparțină, salariul mic îi face pe muncitorii nevoiași apatici, pe când o locuință proprie cu ceva mobilier personal i-ar determina să vrea mai mult. Ar dori atunci să păstreze, să crească acest început de bunăstare. Femeia, la care instinctul economisirii și al păstrării e foarte dezvoltat, capătă prin posesie arta gospodăririi resurselor și a bunei lor folosiri. Dreptul de proprietate are deci o utilitate socială. El favorizează sentimentele familiale grupând interesele comune, el poate fi moștenit de copii. Proprietatea dobândită cinstit e legitimă pentru că provine din economisirea câștigului realizat prin muncă. Averea, asigurând existența celui care o are, îi dă posibilitatea să se instruiască sau să se dedice binelui obștesc. Bogăția ajunsă pe mâna leneșilor se risipește repede. E necesar un efort permanent întâi pentru a câștiga, apoi pentru a păstra ce s-a câștigat. Dar un asemenea efort se impune făcut cu onestitate și în spiritul solidarității umane. Bunăstarea cucerită prin nedreptate scapă uneori nesancționată de lege. În asemenea cazuri reaua procurare a unor bunuri se ispășește prin spaimele provocate de deținerea lor sau prin oprobiu public. -III- Proprietatea asupra solului sau proprietatea funciară provine tot din muncă. Ogoarele au dat roade prin lucrarea unor generații succesive. În societățile primitive dreptul primului ocupant prevala. Acela care defrișa o parcelă devenea stăpânul ei. Cucerit prin război, cumpărat, pământul a ajuns peste tot în mâna cuiva. La noi el e foarte fărâmițat, adică aparține unui număr mare de oameni, ceea ce nu e rău. Agricultorii sunt existențial interesați să apere Țara. Azi nu mai poate invoca nimeni, nicăieri dreptul primului venit. Controlul autorităților s-a extins peste tot. Chiar în State puțin dezvoltate e nevoie să soliciți o concesiune de la guvern. În Europa doar aerul e gratuit și la dispoziția tuturor. Să prezentăm lucrurile dintr-o altă perspectivă. Cineva seamănă arbitrar pepeni pe lotul altuia. Evident că acela care deține lotul va distruge ce s-a semănat fără acordul său. Nu poți dispune cum vrei de roadele țarinii pe care ai lucrat-o, dacă nu ești stăpânul ei. Există, e adevărat, o modalitate de a reglementa plata unei astfel de munci. E vorba de arendă, contract în virtutea căruia cultivatorul împarte recolta pe din două cu proprietarul. Dar conflictele de muncă sau de capital apar și aici. Așa au ajuns irlandezii în secolul al XIX-lea să moară de foame din cauza celor deveniți posesori prin cucerire ai terenurilor lor arabile. -IV- Sărăcia, diferențele de avere sunt marele argument împotriva dreptului de proprietate. Omul muncitor și inteligent e firesc să fie mai bogat decât leneșul. Însă situația materială a cuiva nu e întotdeauna în raport cu meritul său din cauza unor factori imposibil de prevenit cum ar fi hazardul, calamitățile, accidentele sau consecințele greșelilor altora. De exemplu seceta, inundațiile, crizele financiare produc mari necazuri. Familii înstărite, chiar bogate, pot ajunge din cauza lor în sapă de lemn. Dar și aici curajul, munca limitează consecințele răului. În această inegalitate criticată uneori, voința își are prin urmare rolul ei. Ar fi incorect să-i lipsim de proprietăți pe cei care muncesc în folosul celorlalți. Singurii în drept să decidă deposedarea de averi sunt deținătorii lor de drept. Au existat oameni pe care credința în Dumnezeu și bunătatea i-au făcut să-și dea avuția săracilor. Milostenia e cea mai nobilă formă a libertății personale. Dar să constrângem pe cineva să renunțe la ce are, ar fi și absurd și revoltător. Sub pretextul suprimării inegalității de avere, am institui egalitatea pauperității, iar comerțul și producția le-am face imposibile pentru că ambele decurg din dreptul de proprietate. Recurgerea la o himerică folosire în comun a bunurilor nu-și are efectiv rostul. Când Țara e prosperă ne e bine la toți. De altfel în societatea modernă numărul marilor averi tinde să scadă și numărul celor mici să crească, ceea ce va duce în viitor la generalizarea bunăstării. Până atunci, avem datoria de a înlesni tuturor, prin instruire, prin condiții de muncă mai bune, realizarea unor câștiguri care să asigure fiecăruia un trai îndestulat. Atentatul contra dreptului de proprietate e furt și disprețul pe care-l exprimă acest cuvânt dovedește cât de mult e respectată idea de posesie. Fără îndoială, în unele cazuri, atentarea la dreptul de proprietate e aproape scuzabilă. Pe amărâtul flămând care șterpelește o pâine pentru sine și copiii săi îl privim cu compasiune. În schimb femeia care sustrage dintr-un magazin un obiect pe care-l poate plăti ne provoacă indignare. -V- Să te îmbogățești repede și ușor nu e posibil fără să-i păgubești pe alții. Există și un mod extrem de banal de a face așa ceva: neplata datoriilor. Pe lângă faptul că din punct de vedere economic e cel mai rău sistem, nedreptatea sa e evidentă. Unele femei se cred milostive dând pentru binefacere banii datorați angajatelor lor. Se gândesc ele că vânzătoarele, croitoresele, etc. cărora le întârzie plata salariului se vor împrumuta pentru a-și plăti utilitățile sau pentru a-și hrăni copiii? Prima obligație e să-ți cunoști resursele și să nu faci nicio cheltuială, dacă nu ai cu ce plăti pe loc. Toți ar trebui să înțelegem aceasta. S-ar cădea de asemenea să roșim, când abuzăm de situația noastră pentru a reduce un salariu sub valoarea sa reală. Nu există mici economii. Singurul mod de a economisi corect e de a-ți impune privațiuni ție și nu altora prin refuzul prețului corect al muncii lor. Multe femei se laudă când obțin astfel totul pe nimic, ignorând nedreptatea pe care o fac speculând sărăcia aproapelui. În schimb salariatul își fură banii, dacă nu-și îndeplinește conștiincios îndatoririle de servici. -VI- O altă formă de necinste constă în a încerca să-i iei locul cuiva, în a-l lipsi de situația pe care și-a creat-o. Concurența actuală e atât de mare că un avantaj, chiar meritat, se obține aproape întotdeauna în detrimentul altuia. Dar când calomniem premeditat un profesor pentru a-i lua o lecție, un comerciant pentru a-i lua clientela, când concediem o persoană cu Familie pentru a pune în locul ei un protejat, ar fi cazul să avem mustrări severe de conștiință. Pe scurt, oricum ar fi însușit ce aparține altora, orice vătămare voită a dreptului de proprietate e condamnabilă. Dacă răul a fost făcut, despăgubirea se impune. Nu există scrupulozitate prea mare în combaterea înșelătoriei sub orice formă s-ar prezenta: șarlatanism, duplicitate, trișare, expediente diverse. Niciun scop, chiar lăudabil, nu justifică folosirea unor mijloace necinstite. Popescu Angela |
|
Ora este GMT +3. Ora este acum 15:19:21. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.