Dumnezeu nu a vrut războaie. Oamenii au vrut războaie. Şi Dumnezeu a păzit poporul Lui ales, din care avea să ridice pe Mântuitorul, şi întărindu-i, au biruit pe cei care au urât pe Israel şi pe Dumnezeu.

Dumnezeu a vrut doar un loc, unde Israel să trăiască paşnic, chiar dacă ar fi fost sub dominaţia unui alt popor, dar să nu-i ucidă pe cei aleşi, să-i lase să vieţuiască. Şi moabiţii de exemplu şi alţii nu au vrut, şi evreii i-au biruit. Apoi au fost lăsaţi în pace şi evreii nu le-au mai avut treaba.

Romanii, au fost stăpânitori peste evrei, dar nu i-au ucis, şi au trăit în înţelegere. Şi a venit Hristos, şi totul s-a schimbat. Creştinii, sunt noul popor ales, popor care nu mai are graniţe teritoriale, ci sunt peste tot pământul. Bunătatea şi iubirea, blândeţea şi urmarea lui Dumnezeu Hristos, cu mulţumire şi bucurie, a umplut pământul de lumină şi pace. Ce bine e să fi creştin...

Pentru că nu a ascultat. I-a spus îngerul şi i-a spus şi soţul ei Lot, să nu se uite înapoi. Iar ea nu a ascultat.

A te uita înapoi, e o dimensiune duhovnicească de cădere. Adică îţi doreşti cele ce au fost, pentru că ei şi-au pierdut casa şi confortul gospodăriei care le-au avut în Sodoma, şi deveneau pribegi, luând-o de la capăt.

Deci nevasta lui Lot, nu s-a gândit la cele duhovniceşti, cele curate şi vii, dăruite lor de Dumnezeu şi la cât de mult supărau pe Dumnezeu, sodomiţii, ci ea s-a gândit la cele materiale, la confortul căminului ei, la o stare de bine, care oricum e trecătoare, odată cu bătrâneţea şi bolile.

De aceea porunca a fost să nu se uite înapoi, Sfinţii Părinţi vorbesc mai mult despre asta, mai înalt, mai frumos, mai limpede, eu ţi-am redat în câteva idei principale, ce este uitatul înapoi.

Castrarea lor, să fie atunci când hărţuiesc sau abuzează copii. Sau fac intenionat uniri intime prin locurile unde trec copii, sau instigă sistematic la lepădarea, respingerea credinţei creştine. Mai bine să-şi practice iadul acasă la ei, şi nimeni nu are nimic împotriva lor.

Dumnezeu îi iubeşte şi aşteaptă să lepede povara nebuniei lor.

pai asa trebuia sa zici el a ineput despre castrarea lor. Ai lasat la interpretarea fiecaruia.
No, pentru castrareaoricum care abuzeaza de copii, sunt si eu pro. Mai mult de atat nu am de adaugat.

Si, multumesc pentru explicatie.

Daca zici ca crestinismul nu are granite, totusi, in viata de zi cu zi, avem granite.
"dati cezarului ce este al cezarului..." Si dca cezarul zica ca iti aperi granitele tarii, atunci o faci, nu?

Dumnezeu nu doar ca a pazit poporul ales, dar i-a ajutat sa cucereasca teritorii si sa ucida mii de alte neamuri. Una e pazitul, si alta e cuceritul...

Corina, Cezarul poate să zică să apăr graniţele unei delimitări teritoriale, numite ţară, că dacă îmi spune să apăr cu arma, ucigând alţi "invadatori", Cezarul spune, Cezarul aude.

Creştinii nu trebuie să apere nicio ţară, căci ţara lor, nu e pe pământ, cum spune şi Hristos la Pilat: "Împărăţia Mea nu e din lumea aceasta, dacă era din lumea aceasta, crezi că nu m-ar fi apărat slujitorii Mei? Sau nu ar fi trimis Tatăl Meu, 12 legiuni de îngeri? Dar trebuie să se împlinească Scripturile."

Ţara creştinilor, nu necesită apărare, fiindcă e mereu deschisă, şi oricine poate să intre în ea, să o cucerească, cu cât mai mulţi, cu atât mai bine.
Împărăţia Cerurilor, nu are graniţe, nu are duşmani, nu are ură, nu are lacrimi, muritori de foame, nimic rău nu are, ci este mai presus de orice cuvinte şi idei şi gândire...

Iar dacă Cezarul îmi spune să ucid aici, alţi oameni, sub indiferent ce motiv, ei bine... peste legile lui Hristos, nu e nimeni şi nimic. "Cine ne va despărţi pe noi, de dragostea lui Hristos ?" Nimeni şi nimic, niciodată.

Dacă vrea să mă puşte Cezarul, că nu-l ascult, poftim, aici sunt, să mă puşte, dar să omor alţi oameni, că vezi Doamne, apăr un petec de pământ, asta-i o mare prostie şi aberaţie, ca să nu spun acţiune satanistă şi antihristică.

Scenariu:

Te afli in Moldova secolului al 14-lea. Stefan cel Mare te cheama la razboi, deoarece amenintarea turceasca este imensa, iar daca acestea reusesc sa invadeze, este probabil ca familia ta, prietenii tai, etc, sa fie captivi, sclavi, sau chiar omorati cu sange rece. Ce faci in situatia asta? Te duci la razboi?

La Podul Inalt sau la Razboieni ? :)

sau pobabil nu, ca nu conteaza viata asta, si daca mor toti, macr vor fi in imparatia cerurilor...?!

Emilian, cate vreme esti pe pamant, in tara asta, delimitata de niste granite, si nu in imparatia cerurilor, cam tre' dai ezarului ce e al cezarului; aia include si mersul la razboi.
cand ajungi in imparaia cerurilor, atunci e alta poveste.
Pana la-alta, Dumnezeu te-a lsat intr-un teritoriu intre niste granite, care poate vor necesita apararea.

Pana a ajunge in imparatia cerurilor, fiecare om traieste intr-un anumit stat, si are o viata aici pe pamant, mai buna sau mai rea, insa cu tot ce presupune aceasta- si necazuri, si bucurii, si cu obligatii sociale sau fata de tara in care traieste- iar aceste obligatii fata de poporul si tara ta includ si apararea acesteia- inclusiv prin participarea la un razboi de aparare, daca acesta apare.
Fara suparare si fara a vrea sa jignesc pe nimeni- dar mi se pare cam idealist modul de a vedea lucrurile prezentat de colegul Igor.