Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Morala Crestina (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5076)
-   -   Abstinenta sexuala. Cine si cum face? (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=15552)

delia31 15.10.2012 22:32:22

Citat:

În prealabil postat de Mihailc (Post 476693)
Se pare că avem doi colegi care au fost de față atât la facerea lumii cât și la stingerea ei, dar fiecare a văzut altceva.



era un emoticon cu un smiley care se prapadeste pe jos de ras, da nu il am aici. il pun pe asta
:21:

Mihnea Dragomir 15.10.2012 22:47:36

Citat:

În prealabil postat de Mihailc (Post 476700)

Cum că, după Înviere, fiecare dintre noi vom purta un mic muzeu al "concupiscenței" și anume chiar "armele crimei", așa, să ne aducem aminte ce nasol era când trebuia să ne înmulțim ca niște mamifere oarecare....

În cazul dv, s-ar putea face o excepție. Mă gândesc că cea mai mare parte a trupului dv va învia, în timp ce "armele crimei" de care spuneți vor continua să rămână în mormânt...

Mihailc 15.10.2012 23:02:19

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 476705)
În cazul dv, s-ar putea face o excepție. Mă gândesc că cea mai mare parte a trupului dv va învia, în timp ce "armele crimei" de care spuneți vor continua să rămână în mormânt...

Văd că începi să gândești ca celebrul dumitale confrate de breaslă Naum Ciomu...

Bine dom'le, fie precum zici.... dar oricât de binevoitor aș fi, nu pot să-ți doresc să ai cât mai multe vizitatoare la muzeul tău. Ar fi excesiv de concupiscentă urarea mea!

delia31 15.10.2012 23:06:42

Citat:

În prealabil postat de Mihailc (Post 476700)
Păi avem niște date noi la revelație....

Cum că, după Înviere, fiecare dintre noi vom purta un mic muzeu al "concupiscenței" și anume chiar "armele crimei", așa, să ne aducem aminte ce nasol era când trebuia să ne înmulțim ca niște mamifere oarecare....



Razi tu, razi, Harap Alb si ii mai faci si pe altii, da are dreptate Mihnea Dragomir (desi n-a dat cel mai cuviincios exemplu. Poate de aceea s-a si smintit oponentul lui).

Sf Epifanie al Salaminei: "Celor care mărturisesc învierea morților, a trupurilor noastre și a trupului Domnului (..) dar care în același timp spun că aceeași carne nu va învia, ci că o altă carne va fi dată în locul ei de Dumnezeu, spunem că această părere le excede pe toate celelalte în impietate".

Sfantul Ioan Gura de Aur: "alt trup cade in pamant, si alt trup inviaza? Dar cum ar fi atunci inviere? Caci invierea este a trupului cazut si mort. Si daca alt trup cade, si altul inviaza, apoi atunci unde e biruinta aceea minunata si preaslavita impotriva mortii? Cum se va vedea atunci ca moartea da inapoi ce-a luat in robie?"; n-ar fi nedrept si fara sens ca trupul ce se bucura de slava imparatiei sa fie altul decat cel care s-a nevoit in necazuri si osteneli pe acest pamant?

Asadar, trupul inviat va avea aceeasi natura ori esenta - va fi, adica, trup omenesc; pe langa aceasta, isi va pastra identitatea personala, va fi cu adevarat trupul unei anumite persoane, care poate fi astfel recunoscuta, iar nu al alteia. Fiecare va ramane, trup si suflet, "in propria-i natura si in propriul ipostas.
Pe drept cuvant, Sfintii Parinti s-au intrebat daca trupul va invia cu toate ale sale - din care multe nu-i vor mai fi de nici un folos -, daca asadar va fi cu adevarat restaurat in intregimea sa, in deplinatatea firii sale.

Parintii spun ca trupul isi va pastra toate organele sale. Insa, adauga Tertulian, lucrarea lor va inceta; de altfel, arata el, si in viata aceasta "e cu putinta sa nu te folosesti de stomac sau de partile trupului ce slujesc impreunarii dintre barbat si femeie" in vreme de post si infranare, fara ca deplinatatea omului sa fie in vreun fel vatamata.

Folosindu-se de un vocabular mai precis, Parintii capadocieni, Sfintii Maxim Marturisitorul si Ioan Damaschin si cei care le-au urmat afirma ca trupul isi va pastra puterile (sau facultatile), dar ca ele nu vor fi active.

Cu judecata ar fi sa spunem ca organele trupului devenit duhovnicesc si ceresc sunt si ele transfigurate, si tot asa vor fi si lucrarile lor (cf. Filip. 3, 21), dupa cum ne lasa sa intrezarim Sfanta Scriptura si experienta mistica atunci cand vorbesc de simtiri duhovnicesti sau de folosirea in chip duhovnicesc a madularelor trupului.

Ce am scris mai sus e din lucrarea „Traditia ortodoxa despre viata de dupa moarte” a lui Jean Claude Larchet –o sinteza pe tema asta din scrierile sfintilor parinti.

delia31 15.10.2012 23:38:49

Citat:

În prealabil postat de Eugen7 (Post 476634)
Sfantul Moise este in Rai cu trupul caci la Schimbarea la Fata s-a aratat si vorbea cu Hristos Iisus. (Aici literatura patristica nu este chiar inechvoca.)



Eugen, marturisesc ca m-ai bagat in ceata. Eu nu prea inteleg ce vrei sa afirmi prin asta.
Faptul ca la evenimentul Schimbarii la Fata e mentionat in evanghelii si Moise ca fiind prezent, nu inseamna ca e vorba de prezenta lui in trup, ci doar spiritual.
Ai putea te rog sa detaliezi si eventual sa dai si referinte daca Moise fusese inviat cu tot cu trup inainte de evenimentul de pe Tabor?
Despre ce fel de inviere a trupului e vorba in cazul lui Moise? Identica cu invierea fiicei lui Iair, a fiului vaduvei din Nain si a lui Lazar sau a altor inviati din VT, care dupa ce au inviat, au mai murit o data, sau e vorba de o inviere definitiva a trupului apt inca de pe atunci pt. Imparatia cerului?

Pt. ca in cazul lui Lazar, a fiicei lui Iair si a fiului vaduvei din Nain, nefiind vorba de trupuri pnevmatizate inca, acestia au mai experimentat o data moartea, or, in cazul lui Moise, cum putea avea el un trup pnevmatizat si care sa nu mai moara, impregnat adica deplin cu harul Sf. Duh, inainte ca Hristos sa fi inviat firea umana si sa o fi unit din nou cu firea divina?

Mihailc 15.10.2012 23:43:28

Nu comentez forfecările arbitrare din Tradiție ale lui Larchet, e un subiect prea vast pentru un forum de tip "supermarket".
Observația mea avea ca scop o simplă diversiune umoristică care să prevină noi certuri nesfârșite pe seama pielii ursului din pădure.

Despre înviere nu trebuie să săpăm prea mult prin autori bisericești sau semi (cum este Tertulian), e deajuns să știm că în textul original al Simbolului de credință niceo-constantinopolitan nu se spune "învierea morților" cum a fost tradus mai recent, ci "învierea cărnii" pentru a face diferența specifică de o anumită nuanță anastatică susținută de o grupare eretică de inspirație neoplatoniceană.

Demetrius 15.10.2012 23:52:54

Citat:

În prealabil postat de Eugen7 (Post 476609)
Domnule Demetrius dvs cunoasteti traditia ortodoxa despre Sfantul Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria Maica Domnului?

Pe scurt: Sfantul Iosif era un barbat inaintat in varsta...
Asadar nu are rost sa divagam pe acesta tema.

Cat despre Adam si Eva... ei, ca si noi au un Mantuitor: Hristos Iisus.

Faceti o demonstratie de adevarata fatarnicie cu tot falsul de rigoare; ne dati lectii de cateheza despre sfintii pe care apoi excludeti de pe topicul de abstinenta (ca modele de abstinenta) prin comentariile dvs despre frustrarea dupa placerile trupesti firesti.

Amintiti ca Sf Iosif era inaintat in varsta si ca nu are rost sa "divagam(?)" despre asta pe acest topic?
Pe acest topic nu discutam despre impotenta, ci despre abstinenta; altfel Sf Iosif nu era propus sa ia pe Fecioara Maria.

Citat:

În prealabil postat de Eugen7 (Post 476609)
Reinoiesc intrebarea: Puteti afirma ca Sfantul Ilie Tesvinteanul nu este in Rai cu trupul? Ca Sfantul Moise cel inviat intru Hristos Iisus nu este in Rai cu trupul? Ca Maica Domnului (a adormit-murit si apoi a fost inviata de si intru Hristos Iisus) nu este in Rai cu trupul?

Da, afirm ca numitii de mai sus nu sunt in Rai cu trupul pe care l-au avut aici pe Pamant (pentru ca e plin de metehne), la fel ca si Iisus Care S-a urcat la ceruri cu trupul glorificat.

Demetrius 16.10.2012 00:03:17

Citat:

În prealabil postat de delia31 (Post 476714)
Pt. ca in cazul lui Lazar, a fiicei lui Iair si a fiului vaduvei din Nain, nefiind vorba de trupuri pnevmatizate inca, acestia au mai experimentat o data moartea, or, in cazul lui Moise, cum putea avea el un trup pnevmatizat si care sa nu mai moara, impregnat adica deplin cu harul Sf. Duh, inainte ca Hristos sa fi inviat firea umana si sa o fi unit din nou cu firea divina?

Nu cred ca Iisus a inaugurat aceasta practica pentru tot neamul omenesc, ci invatatura mantuirii a inaugurat-o, invatatura care include si glorificarea(invierea) trupului mantuit si urcarea la cer, cum au facut-o si Ilie si Enoch inaintea lui Iisus; imparatia lui Dumnezeu a fost creata demult.

moldoveanu 16.10.2012 00:07:11

Citat:

În prealabil postat de andreicosmovici (Post 471373)
Dle Decebal, de la mine si de la cei cu care vorbesc. Nu am sursa scrisa. Stiu doar ca, daca nu doreste copil, o familie ortodoxa se abtine total, si nu periodic, asa cum fac catolicii cu ajutorul metodelor naturale de reglare a conceptiilor. Adica, daca doresc copil, au relatii conjugale. Daca nu, nu. Asta stiu. Este ceva gresit in cele de mai sus?

Din cate pot eu sa-mi dau seama un cuplu trebuie sa aiba viata de cuplu si nu de pustnic. De aia familia e familie si monahismul e monahism. Nu am auzit pe undeva prin Sfanta Scriptura sa fie scris ca trebuie barbatul si femeia sa se abtina in cuplu. Cred ca a venit idea de pe la vre-un zelos care si-a zis ca el poate fi si in familie si sa traiasca ca monahul. E o prostie si e si satanica treaba asta. Pentru ca tu practic vrei sa demonstrezi cat de tare si de frumos esti. Scopul este cel care anuleaza automat orice virtute in acest din urma caz.
Si oricum orice cautare a virtutii de dragul virtutii este satanica. Dar obtinerea virtutii prin cautarea lui Dumnezeu este binecuvantata. Deci cautati sa va iubiti unii pe altii, sufleteste pe toata lumea, si sufleteste si trupeste pe partenerul de viata. Iar dupa ce ati fost impreuna multumiti lui Dumnezeu ca v-a daruit o persoana cu care sa va intelegeti si cereti-va iertare daca ati fost manat si de cautarea placerilor atunci cand v-ati culcat impreuna.
Eu cred ca acestea sunt printre principalele ingrediente ale mantuirii: simplitatea si smerenia.

Mihailc 16.10.2012 00:11:19

Citat:

În prealabil postat de delia31 (Post 476714)
Ai putea te rog sa detaliezi si eventual sa dai si referinte daca Moise fusese inviat cu tot cu trup inainte de evenimentul de pe Tabor?

Înainte de a răspunde mai amplu (probabil) Eugen, să reconstituim puțin drumul parcurs de această îndrăzneață speculație teologică.

Totul pornește de la versetul 9 al Epistolei Apostolului Iuda Tadeul, unde este citat în mod explicit un fragment din apocrifa intertestamentară "Înălțarea lui Moise". Or scrierea "Înălțarea lui Moise" relatează tocmai despre o "înviere" și o "înălțare" a lui Moise, săvârșită în condiții excepționale.

Iar pentru că unii cred în infailibilitatea scrierilor Noului Testament, este ușor de intuit că aceștia dau credit similar și surselor din care autorii citează explicit, chiar dacă sursele nu sunt scrieri acceptate în soborul celor canonice.


Ora este GMT +3. Ora este acum 11:55:05.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.