|
Lumină lină - Ioan Alexandru
Lumină lină lini lumini
Răsar din codri mari de crini Lumină lină cuib de ceară Scorburi cu miere milenară De dincolo de lumi venind Și niciodată poposind Un răsărit ce nu se mai termină Lină lumină din lumină lină Cine te-așteaptă te iubește Iubindu-te nădăjduiește Că într-o zi lumină lină Vei răsări la noi deplină Cine primește să te creadă Trei oameni vor veni să-l vadă Lumină lină lini lumini Răsari din codri mari de crini I-atâta noapte și uitare Și lumile-au pierit din zare Au mai rămas din veghea lor Luminile luminilor Lumină lină lini lumini Înstrăinându-i pe străini Lumină lină nuntă leac Tămăduind veac după veac Cel întristat și sărăcit Cel plâns și cel nedreptățit Și pelerinul însetat În vatra ta au înnoptat Lumină lină leac divin Încununându-l pe străin Deasupra stinsului pământ Lumină lină - Logos sfânt |
Nu regret, nu ma jelesc,nu strig - Serghei Esenin
Nu regret, nu ma jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberata. Vestejit de-al toamnei mele frig Nu voi mai fi tanar niciodata. N-ai sa mai zvacnesti ca pan-acum Inima racita prea devreme s-o pornesc din nou la drum stamba luncii n-o sa ma mai cheme. Dor de duca! Tot mai rar, mai rar, Pui pe buze flacara pornirii Si pierdutul prospetimii har Cu vioiul clocot al simtirii! In dorinti incep zgarcit sa fiu, Te-am trait sau te-am visat doar viata? Parca pe un cal trandafiriu Vesel galopai de dimineata. Toti suntem vremelnici pentru veci Rar ning fragii frunzele desarte… Binecuvantat sa fie deci Ca traiesc si ca ma duc spre moarte. |
Te caut de Marin Bunget
Te caut ca pe-un vis din amintiri,
Rătăcitor în timp și-ntre destine. Mă urmăresc speranțe și zidiri Nestinse-n teama dorului de tine. Să ne unim cărările târzii, Pierdute-n colbul drumului de seară, Respectul sfânt de-a-ncepe o nouă zi, Să luăm singurătății din povară. Și-atâtea vorbe, gânduri și dureri Ce-am strâns în clipe singure și mute Le-om depana-n tomnaticele seri Și-om pune bătrânețea să le-asculte. |
Mă-ntorc la tine
de Traian Dorz Mă-ntorc la tine, dulcea și scumpa mea cântare, cum aș veni la mama și sora mea din rai; ce dor mi-a fost de tine, în lunga depărtare, și-acuma cum mă umple lumina ce mi-o dai! Mă-ntorc la tine, naltă și-adâncă rugăciune, ca din dogoarea aspră a unui lung pustiu, ca să m-adapi cu lacrimi, ca din izvoare bune, să-ngrop înstrăinarea și dragostea s-o-nviu. Mă-ntorc la tine, sfântă și unică iubire, ce singură-mi știi pune pe rana mea alin, că numa-n curăție și-n plâns e fericire, când, în genunchi, cu tine îmbrățișat mă-nchin. Mă-ntorc la tine, stare de har din care toate aceste sfinte fețe a lui Hristos le știu, o, sfântă curăție, dă-mi-le-mbrățișate și-nchide-mă cu ele, în casa mea să fiu! |
Ce suntem noi, Doamne?
Ce suntem noi, Doamne? Umbră și părere,
un suspin de-o clipă, iar apoi tăcere; ce curând ne crește și ne ia pământul, izvorâm ca apa și plecăm ca vântul. Ce lăsăm noi, Doamne, la plecarea noastră din taina cea neagră spre taina albastră? Vrednică-i de voia și zările Tale doar urma luminii pe-a dragostei cale. Ce luăm noi, Doamne, din visul opririi? Doar sfânta cenușă jertfită iubirii, cereasca mireasmă ce-am ars rugăciunii și roua de aur din ochii minunii. Ce ținem noi, Doamne, al nostru-n vecie? Doar ce dăm acuma la alții și Ție, doar dulcea tăcere sfințită-n suspine, doar ceasul de taină trăit lângă Tine. ( Traian Dorz ) |
Rasai asupra mea...
de Mihai Eminescu Răsai asupra mea, lumină lină, Ca-n visul meu ceresc d-odinioară; O, maică sfântă, pururea fecioară, În noaptea gândurilor mele vină! Speranța mea tu n-o lăsa să moară Deși al meu e un noian de vină; Privirea ta, de milă caldă plină, Îndurătoare-asupra mea coboară. Străin de toți, pierdut în suferința Adâncă a nimicniciei mele, Eu nu mai cred nimic și n-am tărie. Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința Și reapari din cerul tău de stele Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie! |
Toamna de Rainer Maria Rilke
Cad frunzele, cad ca din depărtare, de parcă vestejesc grădini în ceruri, cu gesturi de negare cad, de-a rândul. Cad nopțile, cum cade greu pământul din toate stelele, într-o însingurare. Noi toți cădem. Și mâna asta, iată. Căderea, vezi, e-n toți și în oricine, Și totuși, este Unul care ține nespus de blând, pe mâini, căderea toată |
Daca as fi un bob de grau Dacă aș fi un bob de grâu, aș aștepta cuminte Ca să mă coc, răbdând smerit în arșița fierbinte. Apoi, legat cu frați de-ai mei, la moară de m-ar duce De pietre m-aș lăsa sfărmat, s-ajung făină dulce. Cînd m-aș vedea trecut de sită, asta mi-ar fi dorința: Cu rugă de m-ar frământa, plângând, prescurărița. Iar de m-ar pune în cuptor, oricât de-ncins să fie, O Doamne, ce frumos aș crește, s’ajung la Liturghie! Când preotul se roagă-n taină, îngenunchind sfios, M-aș preschimba, prin Duhul Sfânt, în Trupul lui Hristos. Și dacă toate s-ar plini, un dor mi-ar mai rămâne: Ca toate boabele de grâu să fie doar o pâine. Monahia Nicodema Stoica |
Mă rog si pentru viii si pentru mortii mei. Tot una-mi sunt acuma partasii si dusmanii, Cu ei deopotriva mi-am sfaramat eu anii, Si dragostea si vrajba le-am impartit cu ei. Pe morti în rugaciunea de seara mi-i culeg. Acestia sunt, Doamne, iar eu printre morminte. Au fost în ei avanturi si-au fost si pogoraminte. Putin în fiecare, în toti am fost intreg. De viforele vietii ei sunt acum deserti, Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce ramane? Zdrobita rugaciune la mila ta, Stapane, Sunt si eu printre mortii rugandu-mă să-i ierti. Si adunandu-mi viii, la mila ta recurg, Când crugul alb al zilei pamantul incununa: Tu da-le, Doamne, da-le cu toata mana buna Tarzia-ntelepciune din tristul meu amurg. Nichifor Crainic |
Doamne, pentru ce mai curge Sângele-Ți din coastă iar? Cine azi Te mai străpunge? Înnoind al Tău calvar? “Viața ta, răspunde Domnul Cea cu duh nepocăit Mă rănește prin păcate Și mă ține răstignit. Ranele pricinuite De păgâni și de evrei S-au închis, iar tu creștine? Mă străpungi mai rău ca ei! Sângele răscumpărării Pentru tine s-a vărsat, Scoală-te prin pocăință Nu fi slugă la păcat!” Nu te mânia, Stăpâne, Tu cunoști ființa mea Că se pleacă totdeauna Către lumea asta rea. Ușurează-mi, Doamne, trupul Căci apasă prea tiran Și-mi înăbușă simțirea Sufletului meu sărman! Până mă pogor în groapă Dăruiește-mi Harul Sfânt Ca să-mi spăl mereu cu lacrimi Întinatul meu veșmânt. Sf. Ioan Iacob |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 15:46:42. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.