Chiar si asa,cei care au probleme deviante de sexualitate,nu le este usor doar cu un partener;poate sa le ofere ala si planeta Neptun in dar sau sa inchida ochii de N ori ,ca tot nu vor accepta sa stea langa el.
Acestor soi de oameni,li se pare un calvar viata alaturi de un partener linistit,o viata plicticoasa,lipsita de adrenalina,simt ca se sufoca.
Insa ceea ce ii diferentiaza net este egoismul feroce cu care trec peste oricine le sta in cale.

Ii inteleg ca sunt altfel,insa daca ar gasi reteta perfecta ca nu mai faca atatea victime si sa se cupleze cu indivizi care urmaresc aceleasi teluri in viata,lumea ar fi mai buna!Poate?Posibil!
Cel mult pt copiii care trag toate ponoasele casatoriilor sparte si ajung niste zanateci defecti in societate,de-si pierd multi ani din viata sa se"normalizeze",chiar daca timpul si ocaziile nu mai pot fi niciodata recuperate!

Nu stiu ce intelegi tu prin fantezie, dar din punctul meu de vedere nu e fantezie. Era doar o idee, pentru a schimba perspectivele, nimic mai mult. Nu mai zic nimic ca cine stie ce se intelege :43: Tacerea e de aur

"cu cat incerci sa-i stapanesti mai mult, cu atat se razvratesc si fac pe dos"
 

Da, asa este Mosh-Neagu, cu cat incerci sa-i stapanesti mai mult, cu atat se razvratesc si fac pe dos. Dar si cu femeia este la fel.
De aceea pentru o relatie este nevoi de doi, cand ceva nu merge bine sa ne intrebam intai pe noi insene/insine unde am gresit sau ce nu am facut cum trebuia. Si sa comunicam. Sa spunem ce ne intristeaza si sa aflam ce-l intristeaza sau nemultumeste pe partener. Lucrurile nespuse si adunate pot refula intr-o infidelitate.
Eu sunt o idealista si acord din start prezumtia de nevinovatie oricarei persoane. Asa a fost si cu sotul meu, dandu-i intotdeauna liberatea de care are nevoie. Si nu a abuzat niciodata.
Intr-o relatie e nevoie de iubire, dar si de respect. Iar orgoliul nu are ce cauta intr-o casatorie.
Iertati-ma, incep sa o iau pe langa, multi vor sari spunand ca stiu asta, insa aceste lucruri guverneaza casatoria mea cu sotul meu.
Mihaela78, e greu sa dai un sfat cuiva care a fost inselat. De cele mai multe ori increderea acordata celuilalt este cea inselata. Chiar daca poti sa treci peste adulterul partenerului, cum ramane cu increderea pe mai departe? Este nevoie de o putere mare de iertare. Dar daca Dumnezeu ne indeamna sa iertam, noi de ce n-am face-o? Din mandrie? Hai sa lasam mandria la o parte. Si sa ne rugam pentru sotul nostru. Nu stiu, sunt multi factori in aceasta ecuatie, eu insa cred ca as ierta. Poate si pentru ca am modelul mamei mele.

Mărturia ta o găsesc importantă, ea fiind una fericită. Nu ştiu dacă ai văzut topicul acesta, unde cred că ai putea aduce o contribuţie bună.

a ierta e una, iar a continua relatia e alta....

Ca in faza aia..il iert dar nu uit :))

Pe larg:

http://nicolaesteinhardt.wordpress.c...1/16/iertarea/

Mda, halal iertare.

Multumesc N. Priceputu, nu vazusem topicul respectiv. Chiar daca discutia pare sa se fi intrerupt de vreo doua luni, cred ca am sa postez totusi experienta mea de femeie casatorita, poate ajuta pe cineva. Cu ajutorul lui Dumnezeu. Multumesc inca odata.

daca imi renovez apartamentul si cel cu care contractez imi fura materialele sau din casa, eu il iert , nu caut razbunare nici macar sa imi returneze bunurile luate, dar nici nu mai apelez la persoana in cauza!

Nu stiu de ce, dincolo de cuvinte, simt multa caldura sufleteasca si smerenie in acelasi timp.
Subiectul acesta este extrem de delicat. Am incercat pe alt topic sa ating exact aceasta latura, dar a trecut cu totul neobservat. "Sa comunicam... Sa spunem ce ne intereseaza..." Cat de discret isi intinde vrajmasul mrejile lui... Spuneam ieri: Dumnezeu stie pentru fiecare ce-i trebuie sa se mantuiasca. Dar fiecare vrea de obicei „altceva”, iar atunci face compromisuri si isi ia din alta parte, trecand peste voia lui Dumnezeu. Alteori spune: „Nepotrivire de caracter” si rupe „zapisul” legamantului cu Dumnezeu, cautand alt „legamant” in conditii „mai avantajoase”, cand de fapt realizeaza ca ceva tot nu-i in regula, si iar mai rupe un legamant si mai face unul si inca unul si tot asa… Iar spre sfarsitul vietii se intreaba unde i-a fost de fapt locul, ca viata lui s-a segmentat in zeci de bucati, dar nici una nu i-a fost dedicata lui Dumnezeu, fiindca intotdeauna s-a razvratit si a vrut altceva.
"Alunecarea" asta in pacat este extrem de periculoasa si de cele mai multe ori ne "mantuieste"... mantuirea. Vezi tu? De dragul lui/ei, desi poate nu ne caracterizeaza, facem la inceput un lucru minor care poate altadata ne starnea dezgustul. Repet: din dragoste in primul rand, iar in al doilea, pentru ca relatia sa "curga bine", iar celalalt sa nu fie tentat sa caute in alta parte... Apoi constatam ca "ne place" si ne obisnuim, astfel incat nici nu mai realizam ca traim in pacat. Am prieteni care stau la cativa pasi de biserica, dar refuza sa vina la Sf. Liturghie, fiindca se simt vinovati de aceasta alunecare. Cat despre gandul de a se spovedi, la fel: refuza pur si simplu, nu fiindca le-ar fi rusine sa-si descarce sufletul, ci mai ales fiindca ar insemna ca "dupa aceea" ei sa nu mai poata trai cu acel gen de slabiciuni, iar la asta n-ar renunta pentru nimic in lume... Nu mi s-a spus direct, dar din aproape in aproape, am inteles printre cuvinte ca asa stau lucrurile, si nu pot face nimic sa schimb ceva in viata lor. Cel mult sa ma rog... Sunt oameni nemaipomeniti, gata oricand de a-i ajuta pe altii, dar uneori li se intampla lucruri stranii. Acum cativa ani, pe cand locuiau la etajul patru, la bloc, fetita lor de 6 ani a cazut de la balcon... Repet: etajul patru. Si totusi a supravietuit. E o fata frumoasa, isteata si talentata in multe directii... Are o voce ingereasca, face poezii care, daca n-ai sti ca sunt compuse de ea, ai crede ca sunt ale unui poet matur si profund, are o atractie spontana catre toate vietuitoarele, nu se teme de caini, serpi, etc, iar daca ai vedea o pasare oarecare venind sa-i ciuguleasca din mana, n-ar trebui sa te mire, fiindca are aceasta putere de a "se intelege" cu ele... Iar asta dupa ce "a cazut de sus"...
Dar, m-am departat de subiect... Uneori suntem tentati sa vrem "altceva", sa "diversificam", sa "decoram" privelistea... Intr-un camp inverzit, plin de flori si binecuvantat de Dumnezeu, venim si noi cu "obeliscul" nostru din "beton armat" ca sa "desavarsim" ceea ce lui Dumnezeu... i-a scapat...
Nu stiu, sunt lucruri extrem de delicate pe care nu le poti discuta chiar deschis. Dar in ciuda aparentelor, aceasta este una dintre cele mai mari si mai grave probleme ale timpului pe care-l traim... Sau poate gresesc; poate si in trecut era la fel, dar ma gandesc ca, datorita excesului de ponografie difuzat peste tot unde a existat aceasta sansa, omul slab si-a "largit" aria slabiciunilor, si a cochetat cu gandul ca poate ajunge cat mai aproape de... nirvana... Este exact ceea ce vrea vrajmasul de la noi: sa ne goleasca de Dumnezeu ca sa incapa doar el si "nirvana" noastra...