Cu siguranţă de aici apar şi divergenţele. Unii susţin teoria pură, iar alţii pe cea practică (pe care de altfel o practică); cei care îşi susţin "practica" fac marea greşeală, subliniez "greşeală", de a găsi subterfugii şi tot felul de explicaţii puerile, că ceea ce fac ei e bine, dând în cap celor care susţin ideea de "cum ar fi bine" şi spunându-le "cine eşti tu mă mucosule să vii să ne dai tu lecţii, ai "binecuvântare" să vorbeşti, ştii tu ce înseamnă ceea ce susţii, ai trăit tu toate acestea pe care le susţii"...bineînţeles judecând strâmb persona în cauză şi în acest fel încadrând-o pe un nivel inferior nivelului său. De aici poate se vede cât de uşor tronează mândria de nu accepta ideea "ce este bine", dacă ea (ideea) nu este aceeaşi cu practica din terenul lui, idee care de altfel i-ar putea fi de folos. Poate de aici marea greşeală a celor care dau în cap adevărului şi a dreptei credinţe (aici sunt în asentimentul lui Cătălin, e mult ecumenism pe aici :71:). Dacă ei ar recunoaşte cu mâna pe inimă că normal ar fi aşa cum spune BO şi Sfinţii Părinţi, iar ei se plasează la un anumit nivel recunoscându-şi astfel neputiţa sau starea în care se află, în cazul acesta nimeni nu ar intra în polemică cu ei. Dar când ei vin şi legalizează plăcerea, facându-se adepţi ai păcatului, dar fiind înşelaţi în acelaşi timp de ideea că ei nu păcătuiesc, aici e grav, iar păcatului cu curaj trebuie să-i spunem pe nume. Nu putem vorbi de contracepţie în ortodoxie, e inadmisibil, cine a mai pomenit de aşa ceva? Aaa că sunt tot felul explicaţii lumeşti (boli, neputinţe s.a.m.d.), nimeni nu dă în cap aceluia, dacă el recunoaşte că greşeşte. Şi chiar şi aşa nu avem dreptul de a judeca sau a îngrădi libertatea de alegere a apropelui nostru, dar avem dreptul de a mărturisi dreapta credinţă şi mai avem un drept de a spune nu păcatului.

Aşadar celor care defilează pe aici legalizând "plăcerea" le cerem îngăduinţă şi milă, înţelegere şi răbdare cu noi cei prinşi de litera Legii, literă care de cele mai multe ori ucide dacă nu o aplicăm cu discernământ duhovnicesc, cu smerenie şi iubire. Aici sunt de acord că poate nu aplicăm Legea cu dicernământ. Totuşi, cerem înţelegere căci nu ne-am născut nici smeriţi, nici iubitori, dar poate râvnitori spre adevăr. Poate cândva Dumnezeu va îngădui să gustăm şi noi din smerenia, iubirea şi discernământul celor mai învăţaţi ca noi.

Închei cu câteva cuvinte ispirate de Pr Amfilohie: suntem păcătoşi, cu sângele meu scriu că suntem păcătoşi, dar nu necredincioşi, laşi şi fricoşi! Dacă murim la noapte, ce facem? Unde ne ducem? Nu se poate aşa ceva, trebuie să ne apărăm credinţa, căci cine se va lepăda de Mine în faţa oamenilor, şi Eu mă voi lepăda de ei în faţa Tatălui Meu Care este în ceruri!

ps: Fapta omologează credinţa, nu vorba. Dacă vorbim aici nu înseamnă că facem creştinism.

Aş completa de asemenea cu un film sugestiv:http://www.youtube.com/watch?v=wy-Y7...layer_embedded

Domnule Demetrius dvs cunoasteti traditia ortodoxa despre Sfantul Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria Maica Domnului?

Pe scurt: Sfantul Iosif era un barbat inaintat in varsta...
Asadar nu are rost sa divagam pe acesta tema.

Cat despre Adam si Eva... ei, ca si noi au un Mantuitor: Hristos Iisus.

Doamne ajuta.

P.S. Consider ca frustrati (mai mult sau mai putin constient) sunt toti cei care nu urmeaza firescul... fie in casatorie fie in monahism.

Imi cer scuze pentru ton... insa va rog sa retintei mesajul.

Este deranjanta si iritanta popovaduirea unor invataturi necrestine "increstinate" precum cea conform careia omul este trup si suflet, insa doar sufletul "conteaza" (intrucat sufletul este persoana umana)... doar sulfetul poate intra in Rai, ca trupul (materia) este rau in sine (ontologic) si nu poftele nefiresti ale trupului etc.

Evident ca invatatura filocalica este straina de aceste conceptii. Sfintii Parinti au incerstinat elenismul si nicidecum nu au elenizat crestinismul. Invatatura filocalica afirma inechivoc: "omul este animal indumnezeit" (prin harul lui Dumnezeu, intru Hristos Iisus.)

Miturile sufletului nemuritor prin sine, Hades-ul si Tartar-ul din centrul pamantului au "patruns" si in crestinism din nefericire, in detrimentul paradigmei iudaice fariseice despre suflet, duh, rai si iad. Nu intram in amanunte acum, insa retinem ca invatatura patristica sustine invatatura iudaica despre iad (Seol) si nicidecum pe cea filozofica elina (Hades, Tartar...). Raiul si iad-ul sunt stari si nu locuri.

Reinoiesc intrebarea: Puteti afirma ca Sfantul Ilie Tesvinteanul nu este in Rai cu trupul? Ca Sfantul Moise cel inviat intru Hristos Iisus nu este in Rai cu trupul? Ca Maica Domnului (a adormit-murit si apoi a fost inviata de si intru Hristos Iisus) nu este in Rai cu trupul?

Doamne ajuta.

Consider ca nu are rost sa discutam pe acest topic despre dreptii VT care au fost inviati in trup de Hristos Iisus la invierea Sa din morti (Matei cap 28).

Am inteles. Multumesc pentru precizare.
Doamne ajuta.

E evident ca m-am referit la toate mesajele, nu doar la acesta, dar si in acesta ai fost ironic.
Aici suntem de acord, dar pune-o si in practica, pentru ca la celalalt topic iar m-ai acuzat gratuit de ceva.

Daca va referiti la postrile mele... va rog sa le recititi intrucat ati inteles eronat.

Sfanul Moise nu s-a ridicat la cer nici precum Domul Iisus Hristos cel inviat si nici precum Sfantul Ilie Tesviteanul (precum si Sfantul Ehoh) cel care nu a murit.

Se poate face o asemanare cu "modul tainic" in care a fost inviata Maica Domnului care este si Ea tot cu trup in Rai. Maica Domnului a murit (adormit) si a fost inviata si ridicata la cer de catre Hristos Iisus.

Sfantul Moise a murit ca orice om si a fost ingropat... insa a fost inviat intru Hristos Iisus, intrucat la Schimbarea la Fata a Mantuitorului a fost prezent (in trup-ul pe care Sfantul Arhanghel Mihail l-a luat de pe pamant, satana stapanitorul acestei lumi care se impotrivea fiind invins - vezi epistola lui Iuda 1,9 - si de aceasta data de catre Arhanghelul Mihail, care il mai invinsese si in lupta din Cer cand Satana si adeptii lui au fost aruncati din cer... Hristos Iisus invingand-ul defintiv pe satana si "dezbracandu-l" de putere prin patimile, moartea pe cruce si invierea SA cea de a treia zi. Nu intram in amanunte acum).

Sunt lucruri tainice... cu anevoie de inteles pentru noi cei nestiutori si nepriceputi. De aceea sa ne rugam Domnului sa ne daruiasca mila, pace si harul Duhului Sfant sa intelegem invatatura Sfintilor Parinti.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos. Amin.

Eu nu am urmarit discutiile de pe acest topic, am scris doar cand era vorba de afirmatia sf. Ioan Gura de Aur. Dar ai observat bine, sunt doua moduri de gandire, in general, nu doar la acest subiect. In ortodoxie invatatura ortodoxa se combina cu trairea, practica, nu se poate una fara alta. Curentul modernist din vest venit de la o ramura a protestantilor pune accent doar pe practica, traire, diminuand sau elimininand invatatura, dogma. In ortodoxie ne ghidam dupa invatatura Bisericii si a sfintilor, de aceea ii citam, chiar daca nu reusim sa facem decat o mica parte din ce se invata, asta e reperul, adevarul. In gandirea noua accentul se pune pe trairea proprie, pe gandirea proprie, de accea si afirmatiile sunt ca un fel de filosofie personala, dar in consens cu conceptiile moderniste din vest.

Am citit odata, si apoi inca o data si inca o data, sa ma dumiresc mai bine, sa vad totusi unde este problema in sine, nu cea de suprafata, cea la care se face trimitere transant si fara echivoc.
Nu vreau sub nici o forma sa facem risipa de vorbe si nici filozofie. Iar daca cineva se simte frustrat de modul cum a inteles el un mesaj, este pur si simplu o perceptie eronata a mesajului.
Cand discutam de teorie, perceptia este foarte clara. Teoria ti-o poti insusi la orice varsta. Ea poate fi insusita papagaliceste, ca un "tocilar", sau aprofundand pe cat ii perimite "intelepciunea", textele cu pricina.
Cand vorbim de "INTELEPCIUNE", oricat ne-am considera de neindreptatiti, ea nu se poate dobandi decat in ani, prin proprie experienta. Iar asta nu insamna nimic altceva decat "PRACTICA". Partea cu "cine eşti tu mă mucosule?...", repet este doar un mod de a ne exterioriza frustrarea, datorita lipsei de perceptie a mesajului. Toti avem nevoie unii de altii si nimeni nu neaga entuziasmul, puterea de munca, imaginatia si inventivitatea unui tanar. Dar pana la "Sfaturi duhovnicesti", cred ca mai e nevoie de ceva rabdare si ... smerenie pana la urma, ca tot vad ca se face aluzie catre... mandrie, deh! (Sper sa nu ni se aminteasca acum de varsta Mantuitorului, pe cand predica, fiindca ar fi o mare gafa. La marea majoritate a Sfintilor Parinti gasim greseli mai mici sau mai mari ale tineretii, tocmai prin lipsa de experienta si intelepciune, prin inselare in patima mandriei - vezi Sf Siluan, etc) Deci, Ovidiu, nu ma intelege gresit. Nu te face nimeni "mucos", si oricum, fie ca accepti sau nu, noi te iubim fiindca chiar de-ar fi asa, tu esti "mucosul" nostru, si gata!
"Adevarul", "Dreapta credinta", sunt cuvinte mari si nu le putem bagateliza. Intreaba "soimul" despre lume, nu cocosul care canta semet, dar orizontul lui se opreste la marginea tarcului...

Vezi tu? E mult prea multa patima in vorbe si de aceea iti spuneam cu cateva mesaje mai in urma ca vorbele astea o sa-ti dea mult de furca in viata ta, fiindca vrajmasul nu doarme, ci scrie... si nu se lasa pana nu "ti-o coace"! Mi-e mila de tine fiindca eu stiu sigur ca intr-o zi o sa-ti amintesti de ce-ti spun acum.
Cine se face adeptul pacatului? Cine? Cine sustine ca e bine altfel de cum spun Sfintii Parinti? Cine? De ce rastalmacesti lucruri pe care, repet NU LE INTELEGI. Tu, Ovidiu, ca om obisnuit, te incadrezi in intregime in "Voia lui Dumnezeu"? Cum te simti, Ovidiu, cand un mesaj ne-la-locul-lui, te tulbura peste masura? Cumva topai de bucurie ca Dumnezeu iti trimite lectii binecuvantate de smerenie si te rogi pentru cel ce te osandeste pe nedrept? Dar cand tu la randul tau, intr-o proasta inspiratie (ca sa nu-i zic inselare si lipsa totala de duh sfant) tratezi superficial un interlocutor, ba poate chiar il jignesti si implicit il tulburi pentru o vreme, ti se pare ca ai contribuit cu ceva la comoara din viata vesnica viitoare, sau dimpotriva, constientizezi ca ai mai alunecat cateva trepte?... Care pacat e mai mare, Ovidiu, te intreb eu? Faptul ca iti revezi sotia dupa nu stiu cat timp si se intampla sa fie intr-o miercuri - sa zicem - ai o singura zi la dispozitie, sau pur si simplu "clocoteste" dorinta in tine, dar stii ca e totusi miercuri... Pur si simplu nu te poti abtine si... o faci cu simtul vinovatiei... Sau cand faci pacatul "apostrofarii", al "tulburarii" altui suflet despre care nu stii nimic si care chiar daca este ACUM considerat mai pacatos, el poate oricand sa se smereasca si sa se mantuiasca, in timp ce noi ramanem la nivelul de "teorii experimentate pe altii"... Care pacat este... mai mare? Cand ti se pare ca "sezi", ai grija sa nu aluneci, Ovidiu!
Pe mine nu subiectul ma intristeaza pe aici, ci modul cum intelegem noi sa tratam o problema extrem de delicata si care nu poate fi luata paushal fiindca sunt unice si raportate la anumite imprejurari pe care Dumnezeu le cunoaste si le iarta mult mai repede decat pe celelalte pacate care le facem datorita altor slabiciuni, cu totul nebinecuvantate de Dumnezeu...

Hm! Pai ori e alba, ori e neagra? Dupa parerea ta nu are cum sa fie "gri"... Iata dar ca pana la urma tot duhovnicul este cel care dramuieste faptele, in raport cu imprejurarile, si ca nu vorbim aici de "matematica", ci de "imprejurari".

Cine face apel la "legalizarea placerii" nu cred ca merita luat in discutie. Dar noi trebuie sa ne ferim mai mult de noi insine, nu de eventuala "legalizare" a placerii. Nu stim noi cum lucreaza Dumnezeu. Mantuitorul Hristos a adus multa tulburare carturarilor si fariseilor tocmai prin faptul ca era vazut mai mult printre vamesi si femei usoare, dar mai ales cand le striga "Luati seama, ca multi dintre vamesi si pacatosi vor intra in Imparatia Cerurilor, si cei dintai vor fi cei de pe urma" (Daca ai mers duminica la Sf Liturghie, nu se poate sa nu fi auzit pilda si predica de "dupa"). Noi nu legiferam placerea, dar macar hai sa incercam sa fim vigilenti si sa starpim mandria. A "vorbi" despre astfel de lucruri mai mult decat ne permite propria constiinta, este lauda de sine si slava desarta. Mai intai sa vad cum stau eu la acest capitol, iar mai apoi sa vorbesc celorlalti despre virtutea abstinentei!...

Intelept ai grait. Spuneam mai inainte "Mantuirea nu vine pe internet!..."

Biblia spune ca Sf. Ilie s-a ridicat la cer cu trupul, dar ca Moise a fost ingropat dupa ce a murit. Despre Maica Domnului nu stiu, dar stiu ca la Ierusalim este mormantul ei.

In alta ordine de idei:
Si apoi, ce pretentii mari aveti de la un simplu autodidact, de ma faceti raspunzatoare de multe lucruri citite si redate aici pe forum!

AUTODIDÁCT ~ți m. și adjectival Persoană care și-a însușit un anumit bagaj de cunoștințe singură, fără profesor.

A fi autodidact nu e o lauda, ci o realitate pentru mine, iar colegii de forum, care ma stiu din 2006, stiu f bine acest lucru. Tocmai forumul m-a ajutat, prin discutiile purtate, sa acumulez.

Constat insa, ca sunt acceptate orice discutii si cat de multe pe acest topic - situatie prezenta si pe alte topicuri -, pana cand aduce cineva mesaje cuprinzand invatatura ortodoxa. Atunci se trezesc unii si "apara" acest spatiu virtual de aceasta "invazie ne-ortodoxa"; si pot afirma acest lucru pentru postarile, in care sunt doar citate din autori ortodocsi incontestabili, precum Sf. Maxim Marturisitorul sau Pr. Staniloae si care au starnit n reactii adverse. Daca acesti domni si doamne, ar reactiona in ideea de a corecta un lucru spus gresit, ar fi de inteles; atunci ar gasi si rabdarea si politetea absolut ortodoxe, de a indrepta lucrurile intr-un mod mai putin deranjant, fara ironie si fara un ton de superioritate .
Dar pentru asta trebuie, asa cum s-a afirmat, si de traire, nu numai de cunostinte. Degeaba cerem traire doar de la altii, daca nu o cerem in primul rand de la noi insine.