Astăzi s-a adunat soborul cel viclean asupra lui Hristos şi s-au sfătuit asupra Lui cele deşarte ca să dea lui Pilat spre moarte pe Cel nevinovat. Astăzi şi-a pus asupră Iuda sugrumare pentru bani şi s-a lipsit de amândouă vieţile: de aceasta trecătoare şi de cea dumnezeiască. Astăzi Caiafa a profeţit fără de voie, zicând: Mai bine este să piară unul pentru popor. Că a venit să pătimească pentru păcatele noastre, ca să ne scape pe noi din robia vrăjmaşului; ca un bun şi iubitor de oameni.
Năravul tău este plin de vicleşug, Iudo fără de lege; că bolnăvindu-te de iubirea de argint, ai câştigat urâciune de oameni. Dar dacă iubeai bogăţia, pentru ce ai mers la Cel ce învaţă pentru sărăcie? Iară de-L iubeai pe Dânsul, pentru ce ai vândut pe Cel fără de preţ, dându-l spre ucidere? Spăimântează-te, soare; suspină, pământule, şi clătinându-te, strigă: Cela ce nu ţii minte răul, Doamne, slavă Ţie.

Talcuire a Parintelui Teofil Paraian
 

După evenimentele pe care le-am pomenit în primele trei zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, am ajuns să ne gândim şi la cele petrecute şi în Joia premergătoare pătimirilor Domnului, şi ne-am bucurat de toate cele ce au rânduit Părinţii cei duhovniceşti să fie pomenite în Biserică şi de către toţi credincioşii. Ne-am oprit cu bucuria de a înţelege măreţia Domnului Hristos, Cel ce Dumnezeu fiind, a spălat picioarele ucenicilor Săi. Ne-am minunat de Dumnezeu Cel ce spală picioarele omului şi care a rânduit ca şi noi să facem la fel. Pentru că a zis apoi: "Voi mă numiţi pe Mine Învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi căci sunt. Deci dacă Eu Domnul şi Învăţătorul v-am spălat vouă picioarele voastre, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora, pildă v-am dat vouă ca şi voi să faceţi la fel" (Ioan 13, 14). Este o poruncă a Mântuitorului ca să fim unii fată de alţii cinstitori, de a ne smeri unii în fata altora, de a fi curăţitori ai fraţilor noştri. Pentru că duhovniceşte asta înseamnă şi la asta suntem chemaţi de către Domnul Hristos.
Am pomenit apoi Cina cea de taină, ultima cină pe care a avut-o Domnul Hristos împreună cu ucenicii săi înainte de Sfintele Sale Pătimiri, când a rânduit ca cele ce le-a făcut El atunci, acolo, să se facă în continuare spre pomenirea Lui, căci luând pâine în sfintele, preacuratele şi fără prihană mâinile sale a sfinţit, a binecuvântat, a frânt şi a dat ucenicilor săi, zicând: "Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. Asemenea şi paharul după cină zicând: Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu al legii celei noi care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor" (Matei 26, 26-27). În Sfânta Evanghelie de la Luca şi în Epistola I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel se afirmă că Domnul Hristos după ce a spus aceste cuvinte a rânduit: "Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea" (Luca 22, 19; I Cor. 11, 25), şi aceasta o facem şi noi la fiecare Sfântă Liturghie, când ne aducem aminte de această poruncă mântuitoare şi de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de suirea la cer şi de şederea de-a dreapta Tatălui, şi de cea de-a doua slăvită iarăşi venire, aducem cinstitele daruri şi le oferim Mântuitorului, şi le oferim lui Dumnezeu în general, zicând: "Ale Tale dintru ale Tale, Ţie aducem de toate şi pentru toate". Acestea le facem la fiecare Sfântă Liturghie, dar le pomenim în chip deosebit în Joia cea Mare, când pomenim Cina cea de taină în pomenirea cea de peste an. Am făcut şi aceasta în Joia cea Mare.
Noi pomenim şi am pomenit în Joia cea Mare şi rugăciunea din grădina Ghetsimani, când Domnul Hristos L-a rugat pe Tatăl ceresc să treacă paharul suferinţelor de la El dacă este cu putinţă şi a precizat că vrea să împlinească voia Părintelui ceresc, pentru că a zis: "Nu voia Mea, ci voia Ta să se împlinească" (Matei 26, 39). Este rugăciunea de care pomenesc sfinţii evanghelişti şi pe care o pomenim şi noi în Joia cea Mare, şi la care e bine să ne gândim şi noi, şi ne gândim de fapt, şi când putem să ne oprim la acest eveniment minunat şi pentru noi dătător de orientare, în sensul că şi rugăciunea noastră trebuie să fie o rugăciune cât mai adâncă, o rugăciune totală. Mai pomenim şi prinderea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, arestarea lui în grădina Ghetsimani, când Iuda l-a sărutat şi i-a zis" "Bucură-te, Învăţătorule" (Matei 26, 49), şi când cei care au venit împreună cu el l-au prins pe Domnul Hristos şi l-au dus la judecata lor, şi l-au dus să-l chinuiască. În fata Sfântului Potir cu dumnezeieştile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cereştile şi de viaţă făcătoarele Taine ale lui Hristos, noi spunem Mântuitorului: "Nu-ţi voi da sărutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrăjmaşilor Tăi; ci, ca tâlharul mărturisindu-mă, strig Ţie: Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta".
În această Joi minunată şi vrednică de ţinut minte, Sfânta noastră Biserică ne conduce să vorbim cu Mântuitorul şi să zicem:
"Când măriţii ucenici, la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubire de argint bolnăvindu-se, s-a întunecat şi judecătorilor celor fără de lege pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avuţii, pe cel ce pentru aceasta spânzurare şi-a agonisit; fugi de sufletul nesăţios, cel ce a îndrăznit unele care acestea asupra Învăţătorului. Cela ce eşti spre toţi bun, Doamne, mărire Ţie".

Vinerea Mare este zi aliturgica, adica nu se savarseste nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar si asezarea lui pe o masa in mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfantului Epitaf retraim coborarea de pe Cruce a lui Hristos si pregatirea Trupului Sau pentru inmormantare.


Sfantul Epitaf, asezat pe o masa in mijlocul bisericii, in fata crucii, sta inconjurat de lumanari si cu Evanghelia deasupra. Credinciosii trec prin fata lui, ingenuncheaza de trei ori si saruta picioarele Mantuitorului. Apoi credinciosii trec pe sub aceasta masa pe care este asezat Sfantul Aer, reflectand in plan simbolic pogorarea in mormant.
Seara se canta Prohodul si se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf. Este o procesiune de inmormantare. Epitaful pe care il poarta preotii ajutati de credinciosi simbolizeaza trupul Mantuitorului. Dupa procesiunea din jurul bisericii, Sfantul Epitaf este asezat pe Sfanta Masa din altar, unde ramane pana la Inaltare. Punerea pe Sfanta Masa reprezinta punerea Domnului in mormant.Vinerea Mare mai este numita si Vinerea Pastelui, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagra sau Vinerea Seaca. Se numeste Vinerea Pastilor, pentru ca este ultima vineri dinaintea Pastelui, Vinerea Patimilor, pentru ca in aceasta zi a patimit si a fost rastignit Domnul Iisus Hristos. Acestei zile i se spune şi Vinerea Seacă, pentru că bătrânii ţineau post negru, iar seara, la Denia Prohodului Domnului, luau anafura de la biserica. Dupa cantarea Prohodului Domnului se inconjoara de trei ori biserica de tot soborul, cu Sfantul Epitaf, care apoi este asezat pe masa din mijlocul bisericii.

Iata si un articol spre citire scris de adminul acestui site: http:http://www.crestinortodox.ro/paste/s...-88659.htmltui

„Astazi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape.
Cu cununa de spini a fost încununat Împaratul îngerilor.
Cu porfira mincinoasa a fost îmbracat Cel ce îmbraca cerul cu nori.
Lovire peste obraz a luat Cel ce a slobozit în Iordan pe Adam.
Cu piroane a fost pironit Mirele Bisericii.
Cu sulita a fost împuns Fiul Fecioarei.
Închinamu-ne patimilor Tale, Hristoase. Arata-ne noua si slavita învierea Ta!” (cântare de la Denia celor 12 Evanghelii ce se cântă când Sf. Cruce se aduce din altar în mijlocul bisericii ).

http://www.youtube.com/watch?v=JEfSmIWVzAg (Simeron kremate epi xilou).

”Toată făptura s-a schimbat de frică, văzându-Te pe Tine, Hristoase, pe Cruce răstignit. Soarele s-a întunecat și temeliile pământului s-au cutremurat. Toate au pătimit cu Tine, Cel ce ai zidit toate. Cel ce ai răbdat pentru noi de voie, Doamne, slavă Ție!” (Stihire la Vecernia din Sfânta și Marea Vineri)

http://www.sfdumitrugalati.ro/wp-con...ohod/28473.jpg

http://www.youtube.com/watch?v=2SXd1...eature=related

Tâlcuiri iconologice ale Vinerii celei Mari și nu numai:

http://www.romania-actualitati.ro/so...mitrescu-12230

”Cel ce a încuiat adâncul s-a văzut mort, și cu smirnă și cu giulgiu înfășurându-se, în mormânt a fost pus ca un mort, Cel fără de moarte; și femeile au venit să-l ungă cu mir, plângând cu amar și grăind: Aceasta este Sâmbăta cea preabinecuvântată, întru care Hristos adormind, va învia a treia zi.” (Condac al Deniei din Vinerea Mare)

http://www.monitorulcj.ro/documente/...20domnului.jpg

Și cea mai bună interpretare a Prohodului în limba română găsită până acum, o minunată îmbinare a psalticii cu cântarea tradițională bisericească specifică românilor:

http://www.youtube.com/watch?v=UzNrL0oQjIg

”Când am să Te mai văd
Veșnică lumină
Bucuria și dulceața sufletului”
A strigat Fecioara, tânguindu-se

http://www.razbointrucuvant.ro/wp-co...th-century.jpg

Somn învietor
În mormânt dormind Hristoase Doamne
Din cel greu somn al păcatului ai sculat
Întrega neamul omenesc cel pacatos

http://acvila30.files.wordpress.com/...rmant-mica.jpg

Mergi la cer și Te așează
Lângă Tatăl Creator,
Tu ce lași în lume pace,
Iisuse salvator

http://www.youtube.com/watch?v=FupafxjekJ4


Când Te-ai pogorât la moarte, Cel ce ești viața cea fără de moarte, atunci iadul ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii; și când ai înviat pe cei morți din cele dedesubt, toate puterile cerești ai strigat: Dătătorule de viață, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

http://www.crestinortodox.ro/files/i...ov/descent.JPG


„În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost Hristoase, toate umplându-le Cel ce eşti necuprins”



http://benedictseraphim.files.wordpr...urrection1.jpg

Metopa de mai sus nu e canonică, fiind inspirată din imageria artistică a catolicismului schismatic. Am postat-o doar pentru calitatea formală a execuției!

A venit vremea să ne luăm rămas bun de la acest topic, unde timp de cincizeci de zile am postat fragmente din poezia imnografică liturgică, omilii, îndemnări duhovnicești, rugăciuni, tâlcuiri catehetice și altele.
Vremea fericitei petreceri prin pustia Postului Mare și limanului Săptămânii Mari se apropie de final. Dumnezeu să ne primească nevoințele, atâta cât am fost în stare fiecare și să dăruiască cele bune și folositoare Bisericii și la tot poporul. Se cuvine să mulțumim Sfintei Treimi pentru toți frații și surorile noastre, care au fost mai râvnitori/are ca noi și care au suplinit prin dragostea lor neputințele altora. Să mulțumim Domnului pentru toți și pentru toate!

Învierea Ta Hristoase, Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri; și pe noi pe pâmânt, ne învrednicește cu inimă curată să Te mărim!!!


http://calindragan.files.wordpress.c...otezatorul.jpg

http://theologhia.files.wordpress.co...mironosite.jpg

http://www.razbointrucuvant.ro/wp-co...omnului-10.jpg

http://www.razbointrucuvant.ro/wp-co...agdalena-1.jpg

Multumim Mihai, Cristi si tuturor celor ce au contribuit in aceasta perioada la intretinerea acestui topic, si pentru indemnul la pocainta! Lumina in suflet tuturor!

Multumesc si eu ca v-ati ostenit sa ne luminati!

Săptămâna viitoare întrăm în Perioada Triodului
 

În Biserica Ortodoxă, duminică va începe Triodul. Numită şi „perioada prepascală”, Triodul precede perioada Penticostarului şi urmează unui alt interval, cel mai lung din anul bisericesc, Octoihul. Cuvântul „triod” provine din limba greacă.

"Etimologic privind tria în limba greacă înseamnă trei, odă înseamnă cântare, trei cântări. Denumirea aceasta este dată de Sfântul Teodor Studitul pentru că în perioada Sfântului şi Marelui Post, până la Săptămâna Mare, a alcătuit un set complet de tropare, de condace şi de icoase numite triode", a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Lect. Dr. Mihai Marian, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.

Triodul ţine 10 săptămâni, de la Duminica Vameşului şi a Fariseului până în Sâmbăta Mare.

Perioada Triodului este singura perioadă a anului liturgic în care se oficiază toate cele trei Sfinte Liturghii ale Bisericii Răsăritene. Totodată, cântările din cadrul slujbelor sunt speciale.

"Începând cu Duminica Vameşului şi a Fariseului ascultăm la Utrenie o cântare foarte frumoasă: Uşile pocăinţei deschide-le mie.. În prima săptămână a Sfântului şi Marelui Post observăm Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Specifică în perioada Triodului este Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite", a mai spus Pr. Lect. Dr. Mihai Marian.

Zilele de miercuri şi vineri din prima săptămână a Triodului sunt zile cu harţi, în care nu se posteşte.

Postul Sfintelor Paști va începe în martie
 

De astăzi într-o lună, pe 18 martie, va începe Postul Sfintelor Paști. Marea sărbătoare a Învierii Domnului va fi prăznuită pe 5 mai.

Postul lunea, cu şapte săptămâni înaintea Praznicului Învierii Domnului, după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (numită şi A lăsatului sec de brânză) şi se termină în seara Sâmbetei lui Lazăr, ziua de dinaintea Floriilor.

Ca structură liturgică, imnografică și ascetică, Săptămâna Mare ori Săptămâna Sfintelor Pătimiri este distinctă de Postul celor 40 de zile, numit și Păresimi.

Duminicile speciale ale Postului Mare sunt cinci:
1. Duminica Ortodoxiei
2. Duminica Sfântului Grigorie Palama;
3. Duminica Sfintei Cruci;
4. Duminica Sfântului Ioan Scărarul
5. Duminica Sfintei Maria Egipteanca

Explicatii si link-uri utile :
 

http://ortodoxia.md/video/2344-triod...a-spre-inviere

http://www.crestinortodox.ro/liturgi...ata-70705.html

http://www.crestinortodox.ro/religie...ul-128729.html

Azi a inceput perioada Triodului!
De astazi, la Utrenie se canta aceasta cantare: "Usile pocaintei":

http://www.youtube.com/watch?v=xgoG2Qcnjd8

Sa ne ajute Domnul pe toti sa ajungem cu bine la postul Pastilor si sa ne invrednicim in perioada aceasta sa dobandim si noi pocainta si smerenia vamesului! :77:
„Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă, că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaş al trupului cu totul întinat; ci, ca un Îndurat, curăţeşte-mă cu mila milostivirii Tale".

Dumnezeu sa te auda doamna!

Miercurea aceasta si vineri este harti, ca sa nu ne trufim si noi ca fariseul ca tinem post de doua ori pe saptamana.


Va rog eu sa contribuiti la acest topic. Perioada Triodului e asa de frumoasa...
Cei care nu v-ati procurat inca cartea recomandata de MihailC in acest topic puteti citi online o explicare a Triodului - http://www.teologie.net/?file=PP_triod.pdf&action=down

Aici am gasit si o alta explicatie a acestor doua zile de harti - vedeti nota 4, de la pagina 2. Un episcop armean ar fi randuit aceasta saptamana de post in cinstea cainelui sau pierdut si ca dezlegarea de post s-a dat pentru a nu incuraja aceste manifestari.

"Si sambata ce a trecut, aceea a pomenirii mortilor, ne-a facut sa avem convingerea ca inaintea lui Dumnezeu nu mai suntem morti sua vii, ci numai candidati la Inviere, dar candidati la Inviere si, in aceeasi vreme, supusi Judecatii celei Infricosatoare de la sfarsitul veacurilor...

Dupa scularea Ta din morti, Hristoase, moartea nu mai stapaneste pe cei care au murit in dreapta credinta, ne spune o cantare a Vecerniei de vineri seara spre sambata, in Sambata Lasatului sec de carne. Rugaciunea aceasta pentru morti ma vadeste pe mine madular viu al Bisericii, al unei Biserici vii, iubitoare. Si asta pentru ca si eu, asemeni tuturor celorlalti infiniti in numar, port in mine spusa lui Adam, pe care a alcatuit-o Sf. Ioan Damaschin. Iata: Incepatura si sfat mi-a fost mie porunca Ta cea ziditoare, ca voind sa ma alcatuiesti vietuitor din fire vazuta si nevazuta, trupul mi-ai zidit din pamant si suflet mi-ai dat cu dumnezeiasca si de viata facatoarea Ta suflare. Pentru aceasta, Mantuitorule, odihneste pe robii Tai in latura celor vii si in corturile dreptilor. Si se continua apoi aproape in intregime cu slujba inmormantarii din BO, nu in forma ei prescurtata si lipsita de sens aproape, pe care, din pacate, astazi o practicam, aliturgic, transformand-o numai intr-o simpla slujba de Parastas, ci pastrata in Vestitoarea Invierii, in care, obligatoriu, preotul nu-si mai poate purta vesmintele negre ale inmormantarii, ci pe cele aurii ale Duminicii Pastilor.

La inceput de post si inainte de Dumnica des numita a Infricosatoarei Judecati ni se da astfel tuturor nadejdea Invierii. Intreaga Biserica slujitoare, daca vreti, unire dintre Biserica luptatoare si Biserica biruitoare vesteste in glas lin, dar spargator de mituri pagane, de exemplu: al reincarnarii sau al trecerii in nefiinta, cum ca Hristos a inviat, dezlegand din legaturi pe Adam cel dintai zidit si sfaramand taria iadului:

Indrazniti toti mortii, ca s-a omorat moartea, s-a pradat si Iadul impreuna cu ea si s-a luat Imparatia lui Hristos, Cel ce S-a rastignit si a inviat. Acesta ne-a daruit noua nestricaciunea trupului, Acesta ne va scula pe noi si ne va darui Invierea. De slava aceea va invrednici cu veselie pe toti cati cu o credinta neabatuta au crezut intr-Insul, spune o lauda a Utreniei.

Parabola din Evanghelia zilei, aceea a Judecatii de Apoi, ne dovesdeste ca prin iubire trebuie sa il identific pe Hristos in fiecare din aproapele meu si sa-L iubesc; sa-L iubesc nu asa cum l-as iubi eu pe omul acela, ci asa cum Dumnezeu cel Intrupat il iubeste pe om; si in fapt, nici nu il iubesc eu pe acela, ci Hristos din mine il iubeste, facandu-ma si pe mine iubitor al lui, cantand laolalta cu cei de la strana: Cand vei chema toata suflarea laolalta ca sa iei seama, Hristoase, mare frica va fi atunci, mare nevoie, deoarece numai faptele singure vor ajuta in veci! Numai faptele singure, dar nuj orice fapte, ci cele ale iubirii. SI asa cum iubirea noastra in Hristos e cea care ii tine, ii pastreaza pe morti intru Hristos, aceeasi iubire intru aproapele ma tine pe mine, cel viu pacatului, dar mort virtutii, intru Hristos. Viata care umbla prin arterele membrilor Bisericii este iubirea.



A lucra ziua aceea intru tine este de a te departa de confortul mantuirii din scaun, imposibil de aflat. Iata asadar ca aceasta chemare in Hristos se face chemare pe calea vietii in Hristos pentru ca atunci - trebuie sa se stie - Hristos nu va intreba nici de post, nici de saraci, nici de minuni - desi sunt bune si acelea, ci de cele ce sunt cu mult mai bune decat acestea - ne spune sinaxarul zilei acesteia."


(Pr. dr. Constantin Necula, Cantare de biruinta cantand. Predici la duminicile de peste an", pp. 30-36)

"Postul, in cele din urma, nu este un exercitiu simplu, doar de abstinenta trupeasca, ci este cu adevarat luarea Crucii impreuna cu Hristos.
Incepe saptamana aceasta a branzei, sau saptamana alba, asa cum ii mai spune Biserica, in care oamenii au dreptul legal, sa ii spunem, desi in Biserica se foloseste rar termenul acesta, au ingaduinta de a manca orice in afara de carne si cu atat mai mult, spun Sfintii Parinti, este mai grav daca mananci in saptamana branzei carne, pentru ca ti s-a dat sansa sa mananci din absolut orice, numai din carne nu, parca amintind de porunca lui Dumnezeu din rai, cand i-a spus lui Adam ca poate manca din orice pom, in afara de cel al cunostintei binelui si al raului si al vietii vesnice. Deci din orice in afara de este porunca lui Dumnezeu si postul nostru inspre aceasta trebuie sa mearga - catre implinirea poruncilor lui Dumnezeu.

Infloreste Postul Mare deja. Luni, la Utrenie, in saptamana lasatului sec de carne, se canta o cantare deosebita: Deschisu-s-au portile dumnezeiestii pocainte. Sa ne apropiem cu graba, curatindu-ne de mancari si de pofte, ca niste ascultatori ai lui Hristos, Cel care a chemat lumea intru Imparatia cereasca, zeciuiala a tot anul aducand Imparatului tuturor, ca si Invierea Lui cu dragoste sa o vedem.

Se spune ca se aduce zeciuiala a tot anul, pentru ca, in fapt, adevaratul crestin, cel ce ia in serios chemarea vestii bune a postului, stie ca toata vremea postului este de folos si ca nici vatamarile diavolesti nu indraznesc asupra celui care posteste, ci inca si pazitorii vietii noastre, ingerii, mai cu dinadinsul stau pe langa noi, cei ce ne curatam cu postul. Sau ca intrarile si usile cele de dinaintea Postului se cer a fi pecetluite de acum si depasite cu infranarea si cu iubirea catre Domnul:

Usile se deschid, deschizandu-se portile cele mari ale Postului. Precum ne-am lipsit de carnuri si de alte mancaruri multe, asa si de vrajba cea cu aproapele si de desfrau si de minciuna si de tot raul sa fugim.

Astfel de indemnuri pornesc prin glasul Triodului in fiecare zi ce ne apropie de Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. Misterul Crucii lumineaza taina Postului."

(ibidem, pp. 36-39)

0 lamurire,va rog!
 

Doamne ajuta tuturor!Am o "disputa" cu un cunoscut:in zilele de luni,marti,joi si sambta in saptamana branzei se consuma peste? Daca "da"sau "nu",de ce?

Nu numai în acele zile, ci și miercuri și vineri, pentru că e harți.
De ce? Se pare că așa a hotărât sinodul, de câțiva ani, să adauge și peștele la alimentele permise în săptămâna brânzei. Dar nu e obligatoriu :)

Iubiții mei, Postul Mare începe cu amintirea căderii Sfinților noștri Protopărinți Adam și Eva. Cu amintirea căderii și a plânsului lor. A pocăinței lor…
Căci „scos a fost Adam din Rai pentru mâncare; pentru aceasta și șezând în preajma lui, plângea tânguindu-se” [Triodul, ed. BOR 2000, p. 100].
Cu ei începem, cu Sfinții noștri Protopărinți Adam și Eva…și tot împreună cu ei ajungem la Paști…și îi vedem în Icoana Învierii Lui…care este icoana scoaterii lor din Iad.
Pentru că postul nostru, care începe mâine, trebuie să ne scoată și pe noi din Iad…
Iar Iadul e necredință, e răutate, e nesimțire, e indiferență, e mojicie, e libertinaj, e alergare după iluzii.
Iar noi, cu toții și fiecare în parte, trebuie să ieșim din Iadul nostru dacă vrem să ne umplem de slava Celui răstignit și înviat, a Fiului lui Dumnezeu întrupat, Care a luat trupul nostru tocmai pentru ca să arate că umanitatea e pentru a fi umplută de slava lui Dumnezeu și nu de urât.
Pentru că lumea s-a umplut de urât prin…neînfrânare.
Am păcătuit prin aceea că am dorit lucruri…nedorite de Dumnezeu.


Continuarea - http://www.ortodoxiatinerilor.ro/tin...i-din-rai-adam

Despre Canonul cel Mare - care va fi oficiat luni, marti, miercuri si joi, in prima saptamana a Postului Mare, apoi in joia din saptamana a cincea - http://www.crestinortodox.ro/liturgi...nul-87918.html

"Textele Triodului devin dense, puternice. Acum la inceput de Post semanam mult, tare mult, cu Adam, pentru ca, de vom plini cele ale Postului, la capatul asteptarii celei mereu pline de viata a Postului, sa semanam cu Hristos Domnul. Dar intre Adam cel cazut si Adam cel inviat se asaza in fata ochiului nostru cuprinsul cel nesfarsit al cetelor cuviosilor si al tuturor sfintilor barbati si femei care au stralucit prin sihastrie, cum ne spune sinaxarul sambetei care tocmai a trecut.

La cele desfatatoare ale vietii m-am uitat, vazand cu gandurile cele ce se fac si socotind cele de intristare ale lor, am plans viata oamenilor si numai pe voi v-am fericit, care ati ales partea cea buna, adica a patimi cu Hristos si a petrece impreuna cu El si a canta impreuna cu profetul David: Aliluia, ne spunea o cantare a Sambetei.


Evanghelia DUminicii urmeaza a ne pune la inceputul vietii noastre pacatoase pe pamant, cantand impreuna cu Adam:

Facatorul meu DOmnul, luand tarana din pamant si insufletindu-ma, cu suflare de viata m-a inviat si m-a cinstit a fi stapanitor pe pamant tuturor celor vazute si locuitor impreuna cu ingerii. Iar satana inselatorul, luand ca sarpele ca si printr-o unealta, m-a amagit prin mancare si de marirea lui Dumnezeu m-a osebit si m-a dat mortii celei mai dedesubt de pamant. Si Tu, ca un stapan si indurat, iarasi ma cheama!

Acest iarasi ma cheama are ecou in intreaga durata a slujbelor Triodului: iarasi adu-ma in rai, iarasi ma impartaseste de pomul vietii si al bucuriei, iarasi ma salasluieste in rai - in fapt, sunt cuvintele unei ecteni de cereri rostite inaintea usilor celor inchise ale raiului. Si starea e aceea fara Dumnezeu. Imaginea creata azi in Evanghelie este aceeasi cu care Sfanta Scriptura ne vorbeste despre momentul Mortii pe Cruce a Celui inviat:

Soarele razele si-a ascuns, luna cu stelele in sange s-au schimbat, muntii s-au infricosat, dealurile s-au cutremurat cand Raiul s-a inchis, iesind Adam, cu mainile batandu-si fata si zicandu-I: Milostive Domane, miluieste-ma pe mine, cel cazut!...

Tot acum se vadeste vindecarea prin post. Dar nu un post fariseic, ipocrit, vulgar si ostentativ, ci un post caruia ii merge iertarea aproapelui, iertare pe care Tatal sa o inregistreze ca atare si sa primeasca darul nostru la Altarul cel mai presus de ceruri postul pe care il savarsim, pentru ca a ierta se vadeste a fi a reaseza intre mine si dusmanul meu iertarea lui Dumnezeu celui indelung rabdator, radioasa iertare ce lumineaza tristetea pana la a o transforma in tristete radioasa a postului.

Triodul marturiseste acum:
Calatoria virtutilor s-a deschis. Cei ce voiti sa va nevoiti intrati, incingandu-va cu nevointa cea buna a postului, ca cei ce se lupta dupa lege, dupa lege se si incununeaza. Si luand toata intr-armarea Crucii, sa ne luptam impotriva vrajmasului, ca un zid nestricat tinand credinta si ca o platosa rugaciunea si ca un coif milostenia si in loc de sabie postul care taie toata rautatea de la inima. "

pr. c. Necula, Cantare de biruinta cantand, predici la duminicile de peste an, p. 40-44.


Tuturor post binecuvantat!

In prima săptămână a Postului Mare şi la Denia din Joia săptămânii a cincea se oficiază în Biserica Ortodoxă slujba Canonul cel Mare. Scopul acestui canon, scris de Sfântul Andrei Criteanul († circa 740 d.Hr.), este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoşenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus Hristos în inima noastră şi de importanţa pe care o are pocăinţa în viaţa noastră.

Autorul Canonului, Sfântul Andrei Criteanul, s-a născut în Damascul Siriei, în jurul anului 660 d.Hr. Adolescent fiind încă, şi-a început viaţa monahală la Mănăstirea Sfântului Sava din pustiul Iudeii, din Ierusalim. Mai târziu a mers la Constantinopol ca reprezentant al Patriarhiei Ierusalimului. În Constantinopol s-a îngrijit de tineri până la data când a fost ales mitropolit al Gortinei, localitate din Insula Creta - Grecia. În anul 712, la presiunea împăratului bizantin şi împotriva voinţei sale, a fost în partida monotelistă, dar a retractat mai apoi. Moare în anul 740 în localitatea Eresso, din Insula Lesbos - Grecia. Amintirea lui se face în fiecare an la data de 4 iulie.

Opera Sfântului Andrei Criteanul

Sfântul Andrei Criteanul a fost un bun orator şi poet. Ca orator a scris Omilii la diferite sărbători, prezentând pentru prima dată sistemul sărbătorilor. Însă cea mai importantă specie de poezie creştină pe care a redactat-o a fost Canonul, o nouă speţă a poeziei bisericeşti mult mai lungă în comparaţie cu cele ale Sfântului Ioan Damaschin (opt sau nouă bucăţi poetice cu structură şi melodie proprii). A scris idiomele, canoane la Învierea Dreptului Lazăr, la Duminica Mironosiţelor, la Naşterea Maicii Domnului, la zămislirea Sfintei Ana etc., creaţii din care se inspiră masiv Sfântul Teodor Studitul. A scris şi un mic poem de 128 trimetri iambici în care-şi exprimă adeziunea la hotărârile Sinodului VI Ecumenic, din anul 651.

Opera clasică a Sfântului Andrei Criteanul este Canonul cel Mare, un vast poem, remarcabil prin profunzimea evlaviei şi a pocăinţei. Canoanele liturgice au apărut la sfârşitul secolului al VII-lea şi începutul secolului al VIII-lea, înlocuind în mare măsură imnurile liturgice numite condac. Sfântul Andrei Criteanul a fost considerat drept 'părintele canoanelor', fiind deci primul alcătuitor de canoane şi iniţiatorul acestei specii imnografice în Biserica grecească. Însăşi titulatura de 'cel mare' subliniază întinderea acestuia, un poem vast de 250 de strofe, cel mai mare canon din toate canoanele câte sunt în rânduiala Bisericii.

Citit în primele patru zile din întâia săptămână a Postului Mare şi integral în Joia din săptămâna a cincea, Canonul cel Mare, datorită gândurilor înălţătoare pe care le transmite, temelor necesare în viaţa fiecăruia (smerenia, pocăinţa, străpungerea inimii), precum şi a profunzimii sale, devine un îndreptar şi un îndrumar pentru viaţa noastră. Conţinutul Canonului Mare este unul duhovnicesc, un profund dialog al omului păcătos cu propria conştiinţă, care-i atrage atenţia asupra celor săvârşite. Se poate observa alternanţa a două planuri: sufletul păcătos care-şi plânge păcatele pentru că nu a urmat calea drepţilor, ci a urmat largul drum al rătăcirii şi care din străfundurile inimii strigă: 'Iartă-mă! Păcătuit-am la cer şi înaintea Ta!', şi cel al fiinţelor umane ajunse la starea de îndumnezeire, prin pocăinţă.

Canonul cel Mare - unirea Testamentelor

În Canonul cel Mare se poate observa direct îmbinarea dintre Vechiul şi Noul Testament, o urcare şi o revenire permanentă la început. Prin unirea în Canonul cel Mare a troparelor vetero şi neo-testamentare, Andrei Criteanul arată că Vechiul Testament nu se împlineşte decât în Noul Testament şi, prin urmare, omul se întregeşte în Adam cel nou, Mântuitorul Iisus Hristos. Puntea de legătură reprezintă profeţii, prezentaţi adesea ca fiind cei care au trezit din nou conştiinţa venirii unui Răscumpărător şi au încercat adesea întoarcerea poporului ales. Din simpla observare a izvoarelor folosite la elaborarea Canonului vom observa cu cât rafinament a unit Sfântul Andrei Criteanul teologia vetero-testamentară de cea neo-testamentară.

În Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul nu avem de-a face cu două testamente separate, ci cu unul singur care leagă ambele părţi, pentru că unitatea este nedespărţită. Deşi foloseşte un număr extrem de mare de citate din Pentateuh şi în special din Cartea Facere, Andrei Criteanul acoperă întreaga perioadă vetero-testamentară. Ceea ce este mai interesant este faptul că în citatele neo-testamentare Sfântul Andrei Criteanul foloseşte cu predilecţie textele celor patru Evanghelii - şi în special textele Evangheliei lui Luca, Apostolul umanităţii - şi mai puţin celelalte scrieri. De la cântarea a 8-a, citatele vetero-testamentare dispar cu totul, abundând acum citatele neo-testamentare, precum şi câteva aluzii la kerigma apostolică. Prin raportarea continuă de la Vechiul Testament la Noul Testament omul este chemat să treacă puntea de la cel vechi la cel nou, de la omul cel păcătos şi înstrăinat de Dumnezeu la făptura cea nouă în Iisus Hristos.

Despre frumuseţea Canonului

Referindu-se la frumuseţea şi importanţa sa, teologul grec Ioannis Fountoulis a scris următoarele: '(Canonul cel Mare) nu este nimic mai mult decât un cântec de lebădă, un plânset înainte de moarte, un monolog de jale. Poetul se găseşte la sfârşitul vieţii sale. Simte că zilele lui sunt puţine, viaţa lui a trecut. Meditează la moarte şi la judecata dreptului Judecător, care-l aşteaptă. Vine să facă o retrospecţie, o trecere în revistă a duhului lumii. Se aşază ca să discute cu sufletul său. Însă darea de seamă nu este încurajatoare. Lanţul cel greu al păcatului îl strânge. Conştiinţa îl verifică. Şi poetul plânge mereu pentru prăpastia faptelor sale rele. În plânsul acesta se ia la ceartă cu retrospecţia din Sfânta Scriptură. Însă legătura plânsetului cu Scriptura este foarte naturală. Ca om al lui Dumnezeu, poetul deschide cartea lui Dumnezeu ca să îşi evalueze destinul său.

Cercetează unul câte unul modelele sfintei cărţi. Rezultatul comparaţiei este de fiecare dată groaznic şi cauză a noilor bocete. A imitat toate faptele rele ale tuturor personajelor istoriei sfinte, însă nu şi faptele cele bune ale sfinţilor. Nu îi rămân decât pocăinţa, zdrobirea şi refugiul în mila lui Dumnezeu. Şi aici deschide perspectiva optimistă a poetului. A găsit pocăinţa la uşa Paradisului. Nu are să prezinte fructele pocăinţei; oferă însă lui Dumnezeu inima sa zdrobită şi sărăcia duhului său. Modelele biblice: al lui David, al vameşului, al desfrânatei şi al tâlharului îl încurajează. Judecătorul se va milostivi şi de acesta, care a păcătuit mai mult decât toţi oamenii' (Informaţii preluate din Ziarul Lumina)

"Domnul tuturor ne-a invatat cu pilda sa ne ferim de gandul cel maret al fariseilor celor prea rai, si tuturor le-a aratat sa nu gandeasca cu trufie mai mult decat se cuvine a gandi. Ca El insusi facandu-se pilda si asemanare, S-a desertat pe Sine pana la Cruce si la moarte. Deci multumindu-I impreuna cu vamesul sa zicem: Dumnezeule, Cel ce ai patimit pentru noi si fara patima ai ramas, izbaveste-ne pe noi de patimi si mantuieste sufletele noastre!".

http://www.crestinortodox.ro/sarbato...uci-88255.html

"Ce ne pune inaintea ochilor nostri insa aceasta perioada a Triodului, pentru a ne intari in drumul putin pe care-l mai avem de parcurs? Sa ne aducem aminte! Mai avem o duminica pentru a intra in Ierusalim cu Domnul si mai apoi vine duminica cea mare a Sfintei Invieri. Iata ca, acum, in prag de intrare in Ierusalim, Domnul ne arata ca nu putem intra oricum, or, avand pilda aceasta iesire de pacate, aceasta smulgere din pacate, pentru a ne retrage in desertul linistii, in desertul postului, in desertul rugaciunii, pentru a ne bucura cu adevarat de dulceata aceea minunata a Impartasaniei cu lemnul cel dulce al Impartasaniei.
Iubitilor, iata in duminica de astazi Dumnezeu prefaţează, daca vreti, si minunata pilda a tuturor acelora care vor sa moara pentru Hristos, fara a fi decapitati sau neaparat arsi sau ucisi. Exista o moarte minunata, si anume aceea care este trecere de la moarte la viata, este moartea crestina care ne invata pe fiecare dintre noi cate ceva. "
ibidem, p. 101.

"La sarbatorile mari ale Bisericii nu participa numai oamenii, ci si cerul si pamantul si cele de pe pamant si cele din cer si cele de sub pamant si cele de deasupra cerurilor.
Iar sarbatoarea de astazi vine, de fapt, sa ne aduca aminte tuturor care sunt faptele noastre cu care Il intampinam pe Hristos Domnul in aceasta duminica a Floriilor. Domnul iese din Betania, se indreapta spre Ierusalim si oamenii vin sa Il vada pe Cel care l-a inviat pe Lazar. Si noi stim ca L-a inviat pe Lazar, ba mai mult, noi, oameni ai veacului XXI, stim ca a inviat si El! Cu ce sa-L intampinam noi pe Iisus Hristos? Care sunt florile multumirii noastre la intampinarea Lui, astazi, in DUminica Floriilor? De cele mai multe ori, uitam ca Hristos Domnul este Cel care ne-a daruit viata si cautam implinirea noastra in tot felul de minuni, in loc s-o cautam in adevaratul Adevar, care este Hristos Domnul.
E minunata Duminica de astazi si pentru aceea ca o data cu Domnul in ierusalim intra si Apostolii, si femeile mironosite, dar in acelasi timp, este dureroasa Duminica de azi, pentru ca multimea care striga azi "Osana, Fiul lui Dumnezeu! Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului!" poarta inlauntrul sau si pe cei care vor striga numai peste cateva zile: "Rastigneste-L, rastigneste-L!" Intra Apostolii in Ierusalim, dar intra si tradatorul. Il intampina cu bucurie pe Domnul cei care-L vor intrista numai cateva zile mai apoi.....

Iata ca exemplul acesta al lui Lazar cel inviat din morti ar trebui sa ne puna pe fiecare dintre noi pe ganduri, pentru ca si noi inviati fiind, vom avea doua sanse: fie sa ne asezam cu Lazar la masa, Mariile si Martele slujindu-ne dupa invierea noastra, fie sa pierim si sa ne asemanam celor care azi striga: "Osana! Fiul lui Dumnezeu" iar maine Il injura, Il scuipa si Il calca in picioare. Pentru a confirma ca am dreptate si ca astazi casa noastra si familia noastra si Biserica noastra este Ierusalimul in care intra Hristos, imi vin in ajutor cuvintele Triodului de astazi:

"Veniti astazi si noi, tot Israelul cel nou, Biserica cea din neamuri, sa strigam cu prorocul Zaharia: Bucura-te foarte, fata Sionului, veseleste-te, fata Ierusalimului, ca iata, Imparatul Tau vine la tin bland si mantuind, calare pe manzul de asin, fiul celui de sub jug. Praznuieste ca si pruncii, tinand in maini stalpari de lauda! Osana celui dintru inaltime! Bine este cuvantat cel ce vine intru numele Domnului, imparatul lui Israel!"
Sau:

"Insemnandu-ne noua mai inainte cinstita Invierea Ta, ai sculat, Bunule, din mormant cu porunca Ta, pe prietenul Tau Lazar, fiind moert fara suflare de patru zile si mirosind greu. Pentru aceasta si pe manz incalecand spre inchipuire, Te-ai purtat, ca si intr-o caruta, pe pagani aratand, Mantuitorule! Pentru aceea si lauda aduce Tie Israelul cel iubit, din gurile celor ce sug si ale pruncilor celor fara de rautate, care Te-au vazut pe Tine, Hristoase, intrand in sfanta cetate, mai inainte de Pasti cu sase zile!"

Hristos Domnul mai face o minune astazi, inaintand in Ierusalim: ii uneste laolalta pe toti. Ierusalimul iese in intampinarea Domnului, multime mare, unindu-i pe toti care poate in ziua aceea vor fi avut orice alte treburi. Ce lectie ne da Domnul prin aceasta? Faptul ca atunci cand vine Hristos in viata ta, trebuie sa le lasi pe toate celelaltze si sa te pregatesti, cu stalpari de finic si cu bucurie, sa IL intampini, strigand si bucurandu-te de venirea Lui. Nu ni se spune ca in multime erau negustori sau dascali sau ca erau, stiu eu, orice fel de lucratori. Ni se atrage atentia ca erau multi copii - si cei curati se bucura de Cel Curat cu inima - si ni se spune ca era multime mare care capata identitate pentru ca Hristos Domnul merge catre ea, nu pentru ca multimea ar fi avut identitate.

Domnul vine astazi sau de azi incepand, intra in linie dreapta spre Patima. Manzul se va transforma in Cruce. Hainele pe care oamenii le vor arunca inaintea intrarii Domnului in Ierusalim, pe care, inaintea Lui, se vor transforma in dezbracari de haine in Vinerea cea mare a Patimilor. Osana-ul de astazi se va transforma in Rastigneste-L de Vineri. Bucuria aceasta se va transforma in nebunie, intr-o dureroasa nebunie, oamenii neidentificand in Iisus Hristos pe Domnul si Dumnezeul cel Intrupat, ci pe Unul, care, iata, a mai facut o minune care sa ne mai bucure pe fiecare dintre noi in parte si daca tot a facut El atatea minuni, haideti sa ne permitem sa ii strigam: Daca esti Tu Dumnezeu, mantuieste-Te pe Tine!"
......

N-are nevoie de noi sa ii strigam Osana, Fiul lui David! altundeva in afara de templu. Repet, Evanghelia de la Matei ne spune ca pruncii strigau in templu: Osana, Fiul lui David, nu aiurea, nu pe strazi, nu in colturi indoielnice, nu in locasuri facute alandalA... Osana, fiul lui David, bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului! pentru ca spusese Domnul Hristos ca El nu vine in numele Lui, ci in numele Tatalui Care L-a trimis. Cu alte cuvinte, Duminica de astazi este binecuvantarea pe care noi o adresam cerului ca ni L-a trimis pe Fiul Sau; PE Iisus Hristos, Domnul si Dumnezeul nostru. "

(ibidem, p. 106-111)

Meditatie in Sfanta zi de Luni

"Dar o data incepand ultimele zile ale Postului, descoperim ca primele trei zile, luni, marti si miercuri au, in interiorul derularii lor liturgice a Saptamanii Sfinte, un scop bine definit: ele situeaza sarbatorile in perspectiva sfarsitului. Ne reamintim sensul eshatologic al Pastelui, ce se vadeste a fi inceput si sfarsit de viata. Este tocmai acea dezlegare a dramei care este drama Postului. Este o ridicare de voal. Fastul adancit in taina sporeste si, fara indoiala, marcheaza constiintele noastre, ale fiecaruia dintre noi in parte. Simtim si vedem ca se intampla ceva deosebit....

De aceea, Postul cel Mare este totdeauna postul care urmeaza si care ne va obliga mereu si mereu la ceva mai mult din partea noastra. Intr-o falsificare de valori, totul a devenit comemorare: comemoram o nastere, o persoana, o moarte etc... De aceea, ideea aceasta a comemorarii s-a transformat si s-a transmis si in actele liturgice, rationalizate si transformate in idei, inlantuiri de simboluri lipsite de vlaga duhovniceasca. Tot ce nu poate fi cuprins intr-un adevar intelectual este clasificat drept poezie, adica ceva ce poate sa nu fie bagat in seama la un moment dat. Aceasta cand extremei supraintelectuale nu ii consuna in plan liturgic o alta, ultrapietista, care transforma Liturghia si liturgicul in general in planul personal al pietatii, doar in lacrima, in plans, in bataie cu pumnul in piept si altele.
Liturgicul in general si mai ales Sfanta Liturghie nu e nici comemorare de idei, nici reducere la rugaciune personala. In general, Biserica nu face celebrare la rugaciune personala. In general, Biserica nu face celebrare de idei. Comemorarea se transforma in celebrare liturgica, cand oamenii se strang si se impartasesc unii de altii si, impreuna, de Dumnezeu, depasind izolarea lor si separarea lor fireasca, reactionand ca un singur trup, ca o singura fiinta, la un eveniment dat. Se releva astfel sensul si misiunea celebrarii, acela de a transcende evenimentul, de a-l ridica spre Imparatia lui Dumnezeu. Biserica se transforma astfel in ceea ce face viu si prezent: memorialul lui Iisus Hristos. Zilele se releva in aceasta sapatamana ca un permanent prezent sau ca un permanent continuu, ca acel indubitabil astazi liturgic, cu conotatii largi si extrem de bine infipte in realitatea gandirii Sf. Parinti......
Aducerea aminte este deci cea mai minunata si in acelasi timp cea mai tragica dintre toate facultatile umane... e o prezenta a fiintei absente, astfel incat, cu cat il facem prezent pe cel de care ne amintim, cu atat mai puternica e suferinta pe care o simtim din cauza absentei lui, Doar in Hristos aducerea aminte a redevenit putere de a umple timpul distrus, distrus prin pacat si prin moarte, prin ura si prin uitare. Tocmai aceasta aducere aminte ca putere asupra timpului si a distrugerii lui se afla chiar in inima celebrarii liturgice, a acelui astazi liturgic. Cu siguranta Fecioara nu naste astazi, nimeni astazi nu mai sta in fata lui Pillat, acestea apartin trecutului. Dar astazi putem sa ne amintim toate aceste fapte si Biserica este, inainte de toate, darul trecutului care priveste spre viitor. Astazi putem sa ne amintim darul si puterea acestei aduceri aminte care transforma fapta trecutului in eveniment cu deschidere eterna. Biserica intra din nou in eveniment. Pastele nu mai e, asadar, o simpla comemorare frumoasa si solemna a unui eveniment trecut. Este insusi evenimentul exprimat, daruit noua, evenimentul eficient intotdeauna, care descopera ca lumea noastra, timpul nostru si viata noastra sunt la sfarsitul lor si care anunta inceputul vietii noastre.
Aceasta orientare spre a doua Venire este prezenta in textul Triodului si devine mai pregnanta o data cu inceputul zilei de Luni cand in toate manastirile se canta atunci cand se cheama la rugaciunea de la mizezul noptii:

"Iata, Mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care o va afla priveghind, iar nevrednica este iarasi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreunezi, ca sa nu te dai mortii si afara de Imparatie sa te incui!"...........

"Cinstitele Patimi au rasarit lumii in aceasta zi ca niste lumini de mantuire. Ca Hristos merge sa patimeasca din bunatatea Sa. Cel ce cuprinde toate cu palma primeste a Se rastigni pe lemn ca sa mantuiasca pe om."

Lumina mantuirii ne releva insa o alta dimensiune a acestei zile de Luni, zi ca toate celelalte, dar neasemanandu-se cu niciuna dintre ele, pentru ca, dupa a doua stihologie la Utrenia Deniei de Duminica, se canta aceasta cantare: "Judecatorule cel navazut, cum te-ai vazut cu trup si mergi sa fii ucis de oamenii faradelegii, judecand judecata noastra cu patima Ta!" Pomenirea pe care o cuprinde Sinaxarul zilei face referire la Iosif cel cu bun chip si curat si la pilda smochinului neroditor, ca de altfel, si textul Evangheliei de azi. Daca prima imagine este aceea a lui Iosif ce fuge de pacat, pentru ca mai apoi sa se faca daruitor de grau, cea de-a doua imagine, a smochinului neroditor, are dubla semnificatie. Prima o vadeste insusi Sinaxarul: Smochin de roade duhovniceasti lipsit pe Sinagoga Hristos a vadit.Hristos o blastama si o usuca, boala ei departe sa se duca. Iar cea de-a doua, de mai mare adancime duhovniceasca, este relavanta la o alta cantare, care zice:

"Temandu-ne, fratilor, de pedeapsa smochinului celui uscat pentru nerodire, sa aducem roade vrednice de pocainta lui Hristos, Celui ce ne da mare mila" ca si "Sa nu te ajunga, suflete, vina smochinului - auziti, vina smochinului - si te nevoieste sa rodesti roade bune din brazdele inimii, aducandu-le lui Hristos, Facatorul Tau, in pocainta."
Daca, asadar, primul sens este acela al unei Biserici ce si-a pierdut valoarea eclesiologica, cazul Sinagogii, cel de-al doilea sens este cel care ne cheama acum, chiar intr-al 11-lea ceas, la un efort propriu de rodire, de a iesi asadar, din vina smochinului.
Aceasta vina a smochinului este pusa in contrast cu foamea de mantuire omeneasca a Mantuitorului - Isidor Pelusiotul, o zice Sinaxarul, vede in smochin pomul care a dat frunzele cu care primii cazuti ai omenirii si-au ascuns rusinea dezgolirii - acestei rusini, asadar, nerusinare a smochinului i se opune foamea de viata mantuitoare a Mantuitorului Hristos. Iata ce zice cantarea:
"Flamanzit-a de mantuire omeneasca Hristos, Dumnezeul meu, El, Care este Painea vietii. pentru aceasta a venit la smochin, adica la adunarea neroditoare, care e acoperita cu frunzele legii. Daca a vazut-o, a blestemat-o. "
Si aceasta ne releva sensul cantarii, luminandei de astazi, care, incepand din aceasta zi, se canta in intreaga Saptamana a Patimilor: "Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita. / si imbracaminte nu am, ca sa intru intr-insa. / Lumineaza-mi haina sufletului meu, / Datatorule de lumina si ma mantuieste."

Transformarea duhovniceasca necesara este evidenta. Adunarea sau, altfel spus, adunarea liturgica se transforma din pastratoare si talcuitoare a legii vechi, cum era Sinagoga, in camara distinsa, in care se pastreaza spre mantuire roadele duhovnicesti cele adevarate si mai cu seama paharul la care Hristos ne indeamna: "Uitandu-va la Mine, sa nu ganditi cu mandrie, ci sa va plecati spre cele smerite. Beti paharul meu, pe care Eu il beau si veti fi slaviti cu Mine intru Imparatia Tatalui Meu.".....
Dar intrarea in camara cea de taina a Mantuitorului, imbracarea in haina de lumina ne cere sa ne cercetam acum, fara durere, ca sa nu ne cercetam in iad, cu durere. Pentru ca Domnul sa gaseasca in noi odihna si saturarea de foamea mantuirii.

Spre intarire, Triodul ne da si textul a doua mari treceri, a doua mari "paste" sa le numim, si anume, textul de la Iesire1, 10-20 si de la Iov, 1, 1, doua paremii, cum le numeste Biserica, care, dupa ce arata amareala robiei, arata si faptul ca exista mereu oameni care fac voia Domnului: moasele egiptene care nu ucid pe pruncii israeliti si Iov care rezista incercarilor lui satan. Dar de fiecare data se arata si voia lui Dumnezeu in acesti oameni si ajutorul pe care Domnul il da, ajutor in functie de care fiecare dintre noi vom fi judecati de catre Judecatorul pe care, iata, Lunea Patimilor ni-L arata ca vine tuturor spre scoatere la Judecata.

Lunea aceasta ne mai descopera insa alte doua aspecte care se consituie in cadre ale reintegrarii noastre in viata lui Hristos Domnul: "Apropiatu-a-sau noua Pastile mari si dumnezeiesti." precum si " Mergand Domnul spre Patima cea de bunavoie, a zis apostolilor pe cale: Iata, ne suim in Ierusalim si se va da Fiul Omului precum scrie pentru Dansul. Sa venim dar si noi cu ganduri curate sa mergem impreuna cu Dansul si impreuna sa ne rastignim si sa ne omoram pentru Dansul, dinspre desfatarile lumesti. Sa vietuim cu Dansul si sa-L auzim pe El zicand: De acum nu ma mai sui in Ierusalimul cel pamantesc ca sa patimesc, ci Ma voi sui la Tatal meu si Tatal vostru, la Dumnezeul meu si Dumnezeul vostru si impreuna va voi inalta pe voi la Ierusalimul cel de sus, in Imparatia cerurilor."
Iata, asadar, sensul zilei de astazi: Aici, acum, calatorim in Dumnezeu si nu printre reguli. Percepem deja cum linistea mortilor ii apasa pe cei vii, cum Hristos increstineaza moartea. Ea nu mai e o intrusa, si o mare initiatoare, daca vreti..."

(ibidem, extrase din pp. 114-122)

Eu astazi am aflat care este legatura intre alaturarea pildei smochinului cu a lui Iosif si vreau sa va impartasesc si voua! Parintele de la Biserica Rusa a afirmat ca smochinul a avut "haine mincinoase", in sensul ca le-a furnizat lui Adam si Evei frunzele sale, din care sa isi faca imbracaminte, pentru ca asa, credeau ei, vor scapa de rusine si de goliciune. Pe de alta parte, Iosif cel cu bun chip a oreferat sa se dezgoleasca, lasandu-si haina in mainile femeii lui Putifar si fugind de pacatul desfranarii, chiar daca a platit pentru aceasta cu temnita. E un paradox frumos, cei care s-au imbracat cu hainele smochinului au fost rusinati, iar cel care si-a lepadat haina a scapat nerusinat.
Iar pentru denia de astazi, legatura dintre tradarea lui Iuda si desfranarea femeii cu mirul este si mai infricosatoare! Desfranarea este pusa pe acelasi plan cu tradarea Domnului, cu idolatria. Singura diferenta este ca femeia se intoarce si se pocaieste, pentru ca mult iubeste, iar Iuda se osandeste, fiind prea intunecat de patima sa. Ma bucur ca sunt preoti care nu se rusineaza sa spuna in fata unei multimi de tineri ca nu trebuie sa fie desfranati, ca desfranarea e pacat mare si idolatrie.

O cantare care nu poate fi auzita decat la Denia de Marti seara - Doamne, femeia...

http://www.youtube.com/watch?v=zxOyu7Hde2Y

Dragilor, mare bucurie: astăzi a început perioada Triodului, cu pilda vameşului şi a fariseului.

"Este vremea plângerii dinainte de plângere, este vremea care vesteşte Învierea lui Hristos, prin pocăinţă şi participarea noastră împreună, laolaltă, ca Biserică a lui Iisus Hristos, la Patimile si Moartea Mântuitorului, pentru a putea vedea cu adevărat şi Învierea lui" (din cântările Utreniei de azi)

"Întreaga perioada a Postului, a Triodului - această perioadă care pregăteşte sufletul credinciosului cu forfota aceasta a căutării şi mai cu seamă cu dorinţa aflării luminii Învierii, este marcată de această icoană a vameşului şi a fariseului... Această săptămână ... se mai numeşte şi Vestitoarea, pentru că, în adevăr, după cum cei care vor să meargă la război sunt vestiţi mai dinainte de general despre timpul când va începe lupta, ca să îşi curăţească şi să-şi ascută săbiile... tot astfel şi Sfinţii Părinţi vestesc mai înainte, ca printr-o trâmbiţă, lupta ce o vom da prin post împotriva diavolului, spre a curăţi păcatul care a pus stăpânire mai dinainte pe sufletele noastre şi care s-a prefăcut în venin din pricina timpului îndelungat de când ne stăpâneşte. Mai mult încă, să ne sârguim să dobândim faptele bune pe care nu le avem şi, înarmându-ne cum se cuvine, să mergem pregătiţi spre nevoinţele Postului. Fără îndoială că aşa începe Postul şi prima pildă din sinaxar, aceea a săptămânii acesteia vestitoare a Postului este îndemnul spre smerenie....

Pentru prima dată ni se cere urcare unei întâi trepte în Post: INTRAREA ÎN TEMPLU, alături de vameş şi de fariseu, şi identificarea mea cu vameşul , ieşirea mea din fariseismul meu cotidian cu care-mi hrănesc visele de mântuire şi intrarea în smerenia vameşului, care se dovedeşte a fi o stare de fapt, o stare de conştiinţă şi, mai mult, un spaţiu delimitat fizic, ca un templu în templu...

Calea ne este arătată de Însuşi Domnul şi pregătirea aceasta a postului ân Duminica vameşului şi a fariseului se leagă deja cu exemplificare modelului care se va reliefa tot mai mult către sfârşit şi anume: "Arătat-a Cuvântul smerenia a fi calea cea aleasă a înălţării. smerindu-se şi la chipul cel de rob, Căruia urmînd oriunde, smerindu-se, se înalţă." De aceea, întâia cerinţă a acestei Duminici este smerenia.... Suntem chemaţi să fim râvnitori vameşului pentru că "pe cei drepţi voindu-i vicleanul - spune o altă cântare a utreniei - îi fură prin mijlocirea slavei deşarte, iar pe cei păcătoşi cu lanţurile deznădăjduirii îi leagă." (subl. mea)
Dar toate acestea în spaţiul amplificat al Bisericii, căci cuvintele vameşului, noi, credincioşii, le găsim în Sfânta Biserică. Aici suntem chemaţi să vedem realitatea... Nu-l vedem pe vameş rugându-se în colţul camerei lui pentru ispăşirea păcatelor, deşi suntem convinşi că va fi făcut-o înainte de a urca la templu, ci starea lui, repet, este aceea a omului venit înaintea lui Dumnezeu spre a-şi cere iertare păcatelor....

Iată, aşadar, smerenia noastră nu ţine de o sărbătoare, nu ţine de un moment al vieţii noastre, ci smerenia ne aruncă, dacă putem foplosi cuvântul, dincolo de sfârşitul vieţii noaste, în Împărăţia lui Dumnezeu, care este o împărăţie a smereniei şi a discreţiei.
Pentru că cea de-a doua lecţie mare a duminicii de astăzi e lecţia discreţiei, adică a manifestării mele în cadrul liturgic al Bisericii, dar cu smerenie şi cu discreţie deopotrivă. Dumnezeul nostru nu e un Dumnezeu al îngâmfării sau al faptelor semeţe, al actelor triumfaliste, ci este Dumnezeul discreţiei, Care nu vine să zguduie sufletele decât atunci când acestea se cer a fi zguduite şi cere sufletul în sine să fie zguduit de prezenşa lui Dumnezeu. Că discreţia este o trăsătură de caracter fundamentală a lui Dumnezeu ne-o descoperă de fiecare dată Mântuitorul, Care, în toată bucuria întâlnirii Lui cu Apostolii, vine de fiecare dată şi o întăreşte printr-o prezenţă discretă, mâna Lui nefăcând spectacol din minunile pe care le face, din vindecările pe care le face, iar glasul Lui neînălţându-Se fals...

Fără îndoială că sunt mulţi care socotesc că dacă preotul sau diaconul în ectenie se află în picioare, în dreptul catapetesmei, iar credinciosul ortodox cântă cu voce înaltă în biserică, au senzaţia că gata, ne-au prins şi ne-au catalogat de partea fariseului. Ei nu pricep că cele mai dese cuvinte cântate ale Liturghiei ortodoxe sunt Doamne miluieşte-mă, nu Dă-ne nouă, Doamne, şi că cel de-al doilea cuvânt des întâlnit în Liturghie este Aliluia: Mărire Ţie, Dumnezeului nostru, mărire Ţie! Adică între Doamne, miluieşte şi Slavă lui Dumnezeu pentru toate cele primite, creştinul ortodox se răstigneşte, dacă vreţi, în poziţia aceasta a vameşului care are conştiinţa păcatului său, dar în aceeaşi vreme, are conştiinţa faptului că Dumnezeul său este un Dumnezeu al slavei şi al bucuriei, un Dumnezeu care plineşte rugăciunea, un Dumnezeu nemincinos. Intră vameşul în templu şi se bucură acolo în toată tristeţea lui, pentru că în cele din urmă Triodul şi întregul Post vor vorbi despre o tristeţe radioasă. "


Din cântările Triodului de azi:
"Strălucit-a harul Tău, Doamne, strălucit-a lumina sufletelor noastre. Iată vremea bineprimită, iată vremea pocăinţei! Să lepădăm lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu hainele luminii, ca, trecând noianul cel mare al Postului, să ajungem la Învierea cea de-a treia zi a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel care mântuieşte sufletele noastre."

"Peste pleoapele ochilor mei duhovnicesti s-a aşezat zgura păcatelor şi nu pot să privesc şi să văd la înălţimea cerului."

"Să lepădăm, credincioşii, trufia cea fără de măsură, cumplita nebunie, urâta mândrie şi cruzimea cea rea a fariseuluii, căci necuviincioase sunt acestea înaintea lui Dumnezeu. Şi aceasta o spunem noi, pentru că smerenia odinioară a înălţat pe vameş şi a strigat cu plângere: Milostiveste-te!, iar Domnul l-a indreptat, iar semeţia a surpat prin dreptate pe ticălosul fariseu, care a grăit cu trufie."


"Timpul pocăinţei, în al cărui pronaos ne aflăm deja, devine odată cu duminica în care se va citi pilda Fiului risipitor, timpul întoarcerii din exilul mondenităţii şi al modernităţii, către Hristos. Mai întâi însă, suntem chemaţi să identificăm adevăratul templu, să identificăm adevărata smerenie, să identificăm adevărata rugăciune şi, mai cu seamă, să identificăm pe adevăratul Hristos....



Duminica de astăzi este o duminnică a îngenuncherii, pentru că de prea multe ori credem că putem rezolva numai stând la birou problemele unei ţări, ale unei familii, ale unui oraş sau, ştiu eu, ale unei omeniri. Haideţi împreună cu vameşul, să intrăm în Templul cel ceresc al Tatălui, să şedem în Biserica cea pământească şi să-i cântăm lui Dumnezeu, bătându-ne, cum bine spun Sfinţii Părinţi, cu pumnii nădejdii, cugetele, şi să ne rugăm Lui să ne miluiască pe fiecare dintre noi în parte."

(extrase din pr. Constantin Necula, Cântare de biruinţă cântând", 2012, pp. 7-17).

Despre perioada Triodului in Biserica Ortodoxa :
 

Din cantarile Triodului !
 

„Primeşte, Sioane, pe Împăratul, că iată vine la tine blând, înviind pe Lazăr şi stricând împărăţia morţii cea amară. Mulţimea cea de Dumnezeu aleasă a sfinţilor sihaştri, împreună cu poporul, adunaţi-vă să întâmpinaţi cu stâlpări pe Hristos, strigând: Bine eşti cuvântat Cel ce vii să mântuieşti neamul omenesc, prin Patima Crucii, şi să dai tuturor nepătimire pentru bunătatea Ta“ (Stihira a 2-a de la „Doamne, strigat-am...“, de la Vecernia zilei)

Căinţa e cea mai importantă din virtuţile dezvoltate de imnografia Triodului
 

Link permanent catre articolul complet

http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...i-b1-p2225.htm

Canonul cel Mare
 

În prima săptămână a Postului Mare şi la Denia din Joia săptămânii a cincea se oficiază în Biserica Ortodoxă slujba Canonul cel Mare. Scopul acestui canon, scris de Sfântul Andrei Criteanul († circa 740 d.Hr.), este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoşenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus Hristos în inima noastră şi de importanţa pe care o are pocăinţa în viaţa noastră.

Din punct de vedere al structurii, acest canon este un imn liturgic alcătuit din multe stihiri (peste 250), organizate în nouă cântări. Fiecare cântare începe cu un irmos (o strofă care dă tonul pentru stihirile care urmează) şi se încheie cu două laude de cinstire, una adresată Sfintei Treimi şi una către Maica Domnului. Acest imn mai este cunoscut şi sub denumirea de „Canonul Mare“, nu doar pentru numărul mare de stihiri, ci şi pentru profunzimea învăţăturilor teologice. Bogăţia şi frumuseţea canonului reprezintă pentru credincioşi un îndemn la pocăinţă şi la meditaţie biblică. În special, sunt evocate numeroase personalităţi ale Vechiului Testament care I-au slujit lui Dumnezeu cu mult devotament; astfel, credincioşii sunt îndemnaţi să fie primitori ca Avraam, să fie răbdători ca Iov, să fie ostenitori ca Iacob pentru împlinirea dorinţelor pe care le au, să fie postitori asemenea lui Moise.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul este citit în patru părţi în primele patru zile ale Postului Mare în cadrul Pavecerniţei Mari.

Monument al imnografiei creştine răsăritene

Scopul acestui canon, scris de Sfântul Andrei Criteanul († circa 740 d.Hr.), este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoşenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus Hristos în inima noastră şi de importanţa pe care o are pocăinţa în viaţa noastră. Despre autorul Canonului, despre valoarea şi aplicabilitatea sa în lume vom aminti câteva lucruri în cele de mai jos.

Autorul Canonului, Sfântul Andrei Criteanul, s-a născut în Damascul Siriei, în jurul anului 660 d.Hr. Adolescent fiind încă, şi-a început viaţa monahală la Mănăstirea Sfântului Sava din pustiul Iudeii, din Ierusalim. Mai târziu a mers la Constantinopol ca reprezentant al Patriarhiei Ierusalimului. În Constantinopol s-a îngrijit de tineri până la data când a fost ales mitropolit al Gortinei, localitate din Insula Creta - Grecia. În anul 712, la presiunea împăratului bizantin şi împotriva voinţei sale, a fost în partida monotelistă, dar a retractat mai apoi. Moare în anul 740 în localitatea Eresso, din Insula Lesbos - Grecia. Amintirea lui se face în fiecare an la data de 4 iulie.

Opera Sfântului Andrei Criteanul

Sfântul Andrei Criteanul a fost un bun orator şi poet. Ca orator a scris Omilii la diferite sărbători, prezentând pentru prima dată sistemul sărbătorilor. Însă cea mai importantă specie de poezie creştină pe care a redactat-o a fost Canonul, o nouă speţă a poeziei bisericeşti mult mai lungă în comparaţie cu cele ale Sfântului Ioan Damaschin (opt sau nouă bucăţi poetice cu structură şi melodie proprii). A scris idiomele, canoane la Învierea Dreptului Lazăr, la Duminica Mironosiţelor, la Naşterea Maicii Domnului, la zămislirea Sfintei Ana etc., creaţii din care se inspiră masiv Sfântul Teodor Studitul. A scris şi un mic poem de 128 trimetri iambici în care-şi exprimă adeziunea la hotărârile Sinodului VI Ecumenic, din anul 651.

Opera clasică a Sfântului Andrei Criteanul este Canonul cel Mare, un vast poem, remarcabil prin profunzimea evlaviei şi a pocăinţei. Canoanele liturgice au apărut la sfârşitul secolului al VII-lea şi începutul secolului al VIII-lea, înlocuind în mare măsură imnurile liturgice numite condac. Sfântul Andrei Criteanul a fost considerat drept 'părintele canoanelor', fiind deci primul alcătuitor de canoane şi iniţiatorul acestei specii imnografice în Biserica grecească. Însăşi titulatura de 'cel mare' subliniază întinderea acestuia, un poem vast de 250 de strofe, cel mai mare canon din toate canoanele câte sunt în rânduiala Bisericii.

Citit în primele patru zile din întâia săptămână a Postului Mare şi integral în Joia din săptămâna a cincea, Canonul cel Mare, datorită gândurilor înălţătoare pe care le transmite, temelor necesare în viaţa fiecăruia (smerenia, pocăinţa, străpungerea inimii), precum şi a profunzimii sale, devine un îndreptar şi un îndrumar pentru viaţa noastră. Conţinutul Canonului Mare este unul duhovnicesc, un profund dialog al omului păcătos cu propria conştiinţă, care-i atrage atenţia asupra celor săvârşite. Se poate observa alternanţa a două planuri: sufletul păcătos care-şi plânge păcatele pentru că nu a urmat calea drepţilor, ci a urmat largul drum al rătăcirii şi care din străfundurile inimii strigă: 'Iartă-mă! Păcătuit-am la cer şi înaintea Ta!', şi cel al fiinţelor umane ajunse la starea de îndumnezeire, prin pocăinţă.

Canonul cel Mare - unirea Testamentelor

În Canonul cel Mare se poate observa direct îmbinarea dintre Vechiul şi Noul Testament, o urcare şi o revenire permanentă la început. Prin unirea în Canonul cel Mare a troparelor vetero şi neo-testamentare, Andrei Criteanul arată că Vechiul Testament nu se împlineşte decât în Noul Testament şi, prin urmare, omul se întregeşte în Adam cel nou, Mântuitorul Iisus Hristos. Puntea de legătură reprezintă profeţii, prezentaţi adesea ca fiind cei care au trezit din nou conştiinţa venirii unui Răscumpărător şi au încercat adesea întoarcerea poporului ales. Din simpla observare a izvoarelor folosite la elaborarea Canonului vom observa cu cât rafinament a unit Sfântul Andrei Criteanul teologia vetero-testamentară de cea neo-testamentară.

În Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul nu avem de-a face cu două testamente separate, ci cu unul singur care leagă ambele părţi, pentru că unitatea este nedespărţită. Deşi foloseşte un număr extrem de mare de citate din Pentateuh şi în special din Cartea Facere, Andrei Criteanul acoperă întreaga perioadă vetero-testamentară. Ceea ce este mai interesant este faptul că în citatele neo-testamentare Sfântul Andrei Criteanul foloseşte cu predilecţie textele celor patru Evanghelii - şi în special textele Evangheliei lui Luca, Apostolul umanităţii - şi mai puţin celelalte scrieri. De la cântarea a 8-a, citatele vetero-testamentare dispar cu totul, abundând acum citatele neo-testamentare, precum şi câteva aluzii la kerigma apostolică. Prin raportarea continuă de la Vechiul Testament la Noul Testament omul este chemat să treacă puntea de la cel vechi la cel nou, de la omul cel păcătos şi înstrăinat de Dumnezeu la făptura cea nouă în Iisus Hristos.

Despre frumuseţea Canonului

Referindu-se la frumuseţea şi importanţa sa, teologul grec Ioannis Fountoulis a scris următoarele: '(Canonul cel Mare) nu este nimic mai mult decât un cântec de lebădă, un plânset înainte de moarte, un monolog de jale. Poetul se găseşte la sfârşitul vieţii sale. Simte că zilele lui sunt puţine, viaţa lui a trecut. Meditează la moarte şi la judecata dreptului Judecător, care-l aşteaptă. Vine să facă o retrospecţie, o trecere în revistă a duhului lumii. Se aşază ca să discute cu sufletul său. Însă darea de seamă nu este încurajatoare. Lanţul cel greu al păcatului îl strânge. Conştiinţa îl verifică. Şi poetul plânge mereu pentru prăpastia faptelor sale rele. În plânsul acesta se ia la ceartă cu retrospecţia din Sfânta Scriptură. Însă legătura plânsetului cu Scriptura este foarte naturală. Ca om al lui Dumnezeu, poetul deschide cartea lui Dumnezeu ca să îşi evalueze destinul său.

Cercetează unul câte unul modelele sfintei cărţi. Rezultatul comparaţiei este de fiecare dată groaznic şi cauză a noilor bocete. A imitat toate faptele rele ale tuturor personajelor istoriei sfinte, însă nu şi faptele cele bune ale sfinţilor. Nu îi rămân decât pocăinţa, zdrobirea şi refugiul în mila lui Dumnezeu. Şi aici deschide perspectiva optimistă a poetului. A găsit pocăinţa la uşa Paradisului. Nu are să prezinte fructele pocăinţei; oferă însă lui Dumnezeu inima sa zdrobită şi sărăcia duhului său. Modelele biblice: al lui David, al vameşului, al desfrânatei şi al tâlharului îl încurajează. Judecătorul se va milostivi şi de acesta, care a păcătuit mai mult decât toţi oamenii'

Sursă bibliografică de referinţă: Dimitrios Tsamis, Ekklisiastiki grammatologia, Editura 'Pournara', Thessalonic, 2001, pp. 204-5; Ioannis Fountoulis, Megas Kanon, în: 'Logiki Latreia', Patriarhon Idrima Paterikon Meleton, Thessalonic, 1971, pp. 55-62; Pr. Ioan G. Coman, 'Patrologia, Sfânta Mănăstire Dervent', 1999, p. 194


Link permanent catre articolul complet

http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...e-b1-p2228.htm

O rugăciune a sfântului Isaac Sirul
 

„Mă închin, Doamne, aşternutului picioarelor Tale şi dreptei Tale sfinte care m-a plămădit şi m-a făcut om în stare să Te simt. Dar am păcătuit şi am făcut rău atât în mine însumi, cât şi înaintea Ta, căci am lăsat sfânta îndeletnicire cu Tine şi mi-am închinat zilele îndeletnicirii cu poftele. Te rog, Doamne, nu pune înaintea Ta păcatele tinereţilor mele, neştiinţa bătrâneţii mele şi slăbiciunea firii mele, care s-au întărit asupra mea şi m-au cufundat în gânduri la lucruri care mă înspăimântă. Întoarce inima mea spre Tine, departe de împrăştierile învolburate ale poftelor, şi fă să locuiască în mine lumina ascunsă a dragostei. Bunătăţile Tale faţă de mine premerg orice voinţă a mea de a face binele şi orice grabnică pornire a inimii mele spre o viaţă dreaptă. Nu ţi-ai oprit niciodată purtarea de grijă ca să pui la încercare libertatea mea, ci asemenea grijii unui părinte faţă de fiul său mai tânăr, aşa a alergat purtarea Ta de grijă după mine şi harul Tău părintesc a cercetat slăbiciunea mea şi n-ai vrut sa-mi pui la încercare voinţa mea; căci ştiai dintotdeauna ca am puţin chiar decât un copil, neştiind încotro s-o apuc“