|
Chemare!
Urcati, urcati, fratilor,
punand cu ravna suisuri in inima. Auziti pe cel ce spune: Veniti sa ne suim in muntele Domnului si in casa Dumnezeului nostru, a Celui ce a tocmit picioarele noastre ca ale cerbului si ne-a pus pe noi peste cele inalte, pentru a birui in calea Lui. Sa incepem cu ravna si cu credinta acest urcus intelegator si suitor la cer, al carui inceput e lepadarea de cele pamantesti, iar sfarsit e Dumnezeul iubirii. Sfantul Ioan Scararul |
Rugaciunea florilor
Plapand ghiocelul
Iesind din zapada Striga:''Tatal nostru'' Ca lume sa-l vada. ''Care esti in ceruri''. Sopti floarea-soare Si-un val de lumina Cazu pe razoare. Smerit busuiocul Cand vantul il mana Si-i scutura roua ''Sfinteasca-se''-ngana. Cand ''Numele-Ti'' spune Trist ochiul de bou Nu stiu de-a fost soapta Sau numai ecou. Albastra ca cerul O Nu-ma-uita Spune:''mparatia Sa fie a Ta'' Si ''faca-se voia'' Suspin-o camee Calcata-n picioare Pe alba alee. Cand nuferii-n lacuri Vad stele ca sunt, Soptesc: ''Cum e-n ceruri Asa pe pamant.'' Si graul, cand moara Vuieste intr-una A zis: ''Painea noastra Cea de totdeauna.'' Iar nalba si gura- de leu, amandoua, La fel, rugatoare, Raspund: ''Da-ne-o noua!'' Cu gandul la fluturi Stau rozele-n glastre Si spun: ''Iarta-ne noua Gresalele noastre''. ''Precum noi iertam gresitii", incet Raspunde garoafa Uscata-n buchet. Si crinii, podoaba Fecioarei cinstite, Soptesc: ''Nu ne duce pe noi in ispite.''. Iar spinii, ce-odata Martirii-i purtara "Si ne izbaveste de rele''-oftara! Si vantul porneste Ecoul Divin, C-un freamat padurea Raspunde:''Amin!'' (ziarul ''Credinta ortodoxa'', nr.4, aprilie 2000) |
"Daca tu ai disparea,
Si din rasu-mi,si din plansu-mi, Te-as cata in sinea mea. Te-as zidi din mine insumi!" |
Noi n-am migrat de nicaieri,
Noi ne-am nascut pe-acest pamant, Purtam in inimi primaveri Si vorba noastra-i numai cant. Nu stim de frici si umilinti, Ni-e mintea limpede izvor, C-am mostenit de la parinti Cutezatorul gand de zbor. N-avem pacate de platit, Suntem curati ca niste prunci. Ne ridicam catre zenit, Strangand in noi acum si-atunci. Samanta noastra n-a murit E-n Viata zbucium creator. Ne indreptamn spre infinit, Plutind pe gand cutezator. Veniti cu noi, veniti acum, Veniti cu noi, surori si frati! Veniti pe luminosul drum, Cutezatorii din Carpati! |
INDEMN
"Cand te duci seara la culcare, Si-ti pui o mana sub obraz. Sa te intrebi cu-ngrijorare; Ce-am facut eu oare azi? O zi trecuta fara fapte, Care sa-ti fi ramas in minte, In viata ta e ca o noapte, Sau ca un basm fara cuvinte. E ca si cum n-ai fi trait, Si ti-ai pierdut o zi din viata Si soarele s-ar fi oprit, Cazut in somn de dimineata. Cat timp tu n-ai facut nimic, Pamantul s-a-nvartit odata, Si doara nu-i atat de mic, Si-a strans in brate lumea toata. Sa-ti fie-aceste vorbe-ndemn, Al vietii tale care vine, Sa lasi pe unde treci insemn, Ca ai facut si tu un bine. Si de esti vrednic cum as vrea, Drept semn al timpului prezent. Tu sa ridici prin munca ta, Si gandul tau,un monument." ...poezia aceasta cred ca am invatat-o prin clasa a-4-a,nu stiu cine a scris-o,nu am mai citit-o de-atunci pe nicaieri,dar mi-a placut foarte mult atunci.Nici nu mai stiu daca este toata sau daca este corect scrisa,dar cu siguranta reprezinta un INDEMN,vrednic de luat in consideratie. |
Doamne,unde-ai sa ne-asezi pe noi?-Magda Isanos
:53:[COLOR=red]Doamne,unde-ai sa ne-asezi pe noi,[/COLOR]
[COLOR=#ff0000]visatorii,care-am baut din corola florii[/COLOR] [COLOR=#ff0000]de matraguna-si-am trait goi?[/COLOR] [COLOR=#ff0000]N-am avut alt-avutie[/COLOR] [COLOR=#ff0000]decat praful de pe talpile noastre,[/COLOR] [COLOR=#ff0000]alta casa decat zarile-albastre[/COLOR] [COLOR=#ff0000]din copilarie.[/COLOR] [COLOR=#ff0000][/COLOR] [COLOR=#ff0000]Oamenii,colindu-ne,-au zis:[/COLOR] [COLOR=#ff0000]cine sunt acesti vanzatori de vis?[/COLOR] [COLOR=#ff0000]N-am avut liniste,n-am avut masa-asezata,[/COLOR] [COLOR=#ff0000]insa Tu ne zambeai cateodata.[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Te aratai la sfarsitul cate unui cuvant,[/COLOR] [COLOR=#ff0000]erai ca un fulger,ca o pala de vant.[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Si noi ne spuneam rugaciunile,[/COLOR] [COLOR=#ff0000]increzatori in toate minunile.[/COLOR] [COLOR=#ff0000][/COLOR] [COLOR=#ff0000]Doamne,dintre toti copiii Tai,[/COLOR] [COLOR=#ff0000]numai noi am fost ca paserile-n aceste vai.[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Iarta-ne ce-am gresit si primeste-ne in gradinile[/COLOR] [COLOR=#ff0000]pe care ingerii Tai le-au plivit.[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Pune-Ti mainile[/COLOR] [COLOR=#ff0000]pe ranele noastre prea pamantesti[/COLOR] [COLOR=#ff0000]si spune ca ne vindeci si ne primesti!:53:[/COLOR] |
De profundis-Valeriu Anania
:53:[COLOR=red]Deasupra plutirii[/COLOR]
[COLOR=#ff0000]E duhul plutirii.[/COLOR] [COLOR=#ff0000]In josul caderii[/COLOR] [COLOR=#ff0000]E duhul caderii[/COLOR] [COLOR=#ff0000][/COLOR] [COLOR=#ff0000]Infrange-le,ingere,[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Jertfind intru frangere.:53: [/COLOR] |
Luminare
Intelept din Crucea Lumii, Am venit din nou la tine Sa-mi dezvalui, ca strabunii, Ce e rau si ce e bine. M-au purtat sub zari straine Suferinti abia-ndurate, Dar m-a scos pe dulci coline Vraja viselor curate. Am venit aici, Strabune, Sa-mi raspunzi la o-ntrebare: De ce multe ce par bune Sunt o tragica eroare? Cat vom rataci, Parinte, Pana cand vom intelege Calea care nu ne minte Catre-a fericirii lege? Fiu al Vietii si al Sortii, Leganat in mii de astri, Ai trecut cumpana mortii De pe muntii negri-albastri. Iti voi darui Credinta, Pune-o-n spirit, fa-o Viata, Creste-o intru staruinta, Tine-o ca pe-o arma-n fata! Daca sarpele-ndoielii Iti va undui in cale, Daca flacara pripelii Te va pravali la vale, Daca-n crunta disperare Vei uita ca Viata-i Lege, Daca neagra suparare Drum prin tine va alege, Daca viforul de spaima Brazde va taia din tine, Daca-nselatoarea faima Te-o purta pe cai straine, Daca flacara iubirii Se va stinge in durere, Daca Legiuirea Firii O vei crede doar parere, Daca mintea-ti obosita Va uita cararea Vietii, Si-o pleca ademenita De otrava crunta-a cetii, Daca singur printre oameni Te-i simti macar o data, Desi tu la chip le sameni Si nu esti lipsit de pata, Daca-n sufletu-ti de zare, Zamislit de vechi canoane, Se vor narui altare, Se vor prabusi icoane, De-i ajunge barca-n valuri, Simplu bot, facut din tina, Trup golit de idealuri Si de spirit de lumina, Daca slab, lipsit de vlaga, Vei striga: El nu ma vede! Rasuna-va Vocea Draga, Cu porunca: Vezi si crede! Iti voi darui Speranta, Calauza, sfat si soarta, Prin taramul de romanta, Peste-a suferintei poarta. Pune-o-n suflet si-o ascunde, Creste-o ca pe-o floare sfanta! Simti suflarea ei de unde, Desi inca nu cuvanta? De vei fi lovit prin spate Chiar de cei ce-ti stau sub mana, Din Speranta fa-le parte, Ca din painea cea romana! Caci lipsitii cei de paine Si Speranta, fiu al Sortii, Au apucaturi de caine Si se-nchina numai mortii. Iata-ti zestrea de lumina! Te patrunde pan' la planset. De tenebre lumea-i plina, Tu s-aprinzi faclii din umblet! Mergi 'nainte dupa Lege, Nu privi deloc in urma! Omenirea va-ntelege Ca sunt oameni si nu turma. Drept sa treci, Fecior al Vietii, Peste poarta suferintei, Prin taramul mort al cetii, Spre taramul biruintei! Din Speranta si Credinta, Tu, cu doua maini sa sameni! Fiu nascut spre biruinta, Pleaca iarasi printre oameni! |
Lauda Tie,Doamne!-Varlaam
:53:[COLOR=red]Lauda Tie,Doamne,cu ingerii dau,[/COLOR]
[COLOR=#ff0000] Cand svarsitul acesta dumenecile am,[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Trei parti ce santu intr-aceasta carte[/COLOR] [COLOR=#ff0000] un Dumnezeu in trei fete svanta troiti poarti:[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Duminecile cu a triodului sarbatori,[/COLOR] [COLOR=#ff0000] lunile cu a praznicelor invataturi.[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Priimeste, Doamne,ca de la un pacatos,[/COLOR] [COLOR=#ff0000] sa slujesc Tie in ciasti lume pan' voi hi sanatos.[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Si hie de pururia cinstit si laudat Numele Tau,[/COLOR] [COLOR=#ff0000] iara eu de la inima Te marturisesc cu condeiul meu:33::53:[/COLOR] [COLOR=#ff0000][/COLOR] |
[SIZE=+1]Romanța celor ce se vând[/SIZE] (Ion Minulescu)
Se-ngroapă soarele-ntr-un nor - O, negrul nor ca și mormântul Înșelătoarelor ce mor Neplânse de amanții lor! Pe la ferestre-și plimbă vântul Tristețile sfârșitului de vară, În timp ce-n cârciuma murdară, Din strunele de-aramă - cântul Chitarelor Își ia avântul... Iar pe la mese, Rând pe rând, O ceată de amanți artiști - Toți ne'nțeleși și mari, Toți Criști... Își beau iubirea, fredonând Romanța celor ce se vând. [SIZE=4]Celei care minte[/SIZE] Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine... Dar fiindcă azi mi te dai toată, Am să te iert - E vechi păcatul Și nu ești prima vinovată!... În cinstea ta, Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint, Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint, În pat ți-am presărat garoafe Și maci - Tot flori însângerate - Și cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate, Iar în covorul din perete ca și-ntr-o glastră am înfipt Trei ramuri verzi de lămâiță Și-un ram uscat de-Eucalipt. Dar iată, Bate miezul nopții... E ora când amanții,-alt'dată, Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată... Deci vino, Vino și desprinde-ți din pieptenul de fildeș părul, Înfinge-ți în priviri Minciuna Și-n caldul buzei Adevărul Și spune-mi: Dintre câți avură norocul să te aibă-așa Câți au murit Și câți blesteamă de-a nu te fi putut uita?... Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine... Dar fiindcă azi mi te dai toată. Am să te iert - E vechi păcatul Și nu ești prima vinovată!... Deci nu-ți cer vorbe-mperecheate de sărutări, Nu-ți cer să-mi spui Nimic din tot ce-ai spus la alții, Ci tot ce n-ai spus nimănui. Și nu-ți cer patima nebună și fără de sfârșit, Nu-ți cer Nimic din ce poetul palid Cerșește-n veci de veci, stingher, Voi doar să-mi schimbi de poți o clipă Din șirul clipelor la fel, Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel, În păr să-mi împletești cununa de laur verde Și în priviri Să-mi împietrești pe veci minciuna neprihănitelor iubiri. Și-așa tăcuți - Ca două umbre, trântiți pe maldărul de flori - Să-ncepem slujba-n miez de noapte Și mâine s-o sfârșim în zori! [SIZE=4]Celei care pleacă[/SIZE] Tu crezi c-a fost iubire-adevărată... Eu cred c-a fost o scurtă nebunie... Dar ce anume-a fost, Ce-am vrut să fie Noi nu vom ști-o poate niciodată... A fost un vis trăit pe-un țărm de mare. Un cântec trist, adus din alte țări De niște pasări albe - călătoare Pe-albastrul răzvrătit al altor mări Un cântec trist, adus de marinarii Sosiți din Boston, Norfolk Și New York, Un cântec trist, ce-l cântă-ades pescarii Când pleacă-n larg și nu se mai întorc. Și-a fost refrenul unor triolete Cu care-alt'dată un poet din Nord, Pe marginile albului fiord, Cerșea iubirea blondelor cochete... A fost un vis, Un vers, O melodie, Ce n-am cântat-o, poate, niciodată... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?... Eu cred c-a fost o scurtă nebunie! [SIZE=4]Romanța tinereții[/SIZE] Necunoscuta care se vindea N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era, Dar fiindcă ea aflase cine sunt - Poetul poreclit "Fluieră-vânt" - Și fiindcă mă ruga stăruitor Să-i fiu și eu, din când în când, cumpărător, Sinceritatea ei m-a-nduioșat Și-n cadrul prețului fixat - Un preț absurd, Ridicul Și meschin, Cu care-aș fi băut un kilogram de vin - M-am îmbătat de gura ei Și-am adormit Pe laurii idilelor lui Teocrit... Dar vai!... Necunoscuta se vindea Nu numai mie, dar și altora!... Și-azi un ciocoi, Iar mâine un calic O cumpărau la fel - mai pe nimic - Căci ea - flămândă veșnic - se grăbea Să-și vândă gura dulce ca la tarapana!... Eu singur doar nu m-am sfiit să-i spun Că-s gata să-i ofer un preț mai bun - Dar cum îi luase mintea Dumnezeu, Necunoscuta s-a spălat pe mâini cu prețul meu... Și-atunci - De teamă să n-o bat, Sau s-o ucid Și s-o ascund sub pat - Deși-o iubeam, am renunțat la ea Și n-am mai vrut să știu cine era!... Dar într-o zi cu ploaie și cu vânt, Necunoscuta care se vindea, S-a dat la fund Și-a dispărut... Și nimeni n-a mai întrebat de ea De când intrase, parcă, în pământ, Cu numele-i mereu necunoscut... Și totuși, Eu Am întâlnit-o iar, Dar nu ca altădată, pe trotuar, La cafenea, Sau în tramvai... Am regăsit-o-n ziua de-ntâi de mai, Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar, În care sta de veghe cuminte, Și-aștepta O zi să-mi mai aduc aminte și de ea!... Dar ce păcat Că regăsirea ei m-a-ndurerat... Și-n loc s-o mai sărut - Cum aș fi vrut - Am început să plâng cu-adevărat!... Necunoscuta care se vindea De data asta, nu mai era Ea - Era doar vechea ei forografie, Pe care mi-o dăduse numai mie!... Și-acum, Cred c-ați ghicit cine era Necunoscuta care se vindea... Era chiar tinerețea mea!... |
[COLOR=black]Intr-o gradina,[/COLOR]
[COLOR=black]Lang-o tulpina,[/COLOR] [COLOR=black]Zarii o floare, ca o lumina.[/COLOR] [COLOR=black]S-o tai, se strica![/COLOR] [COLOR=black]S-o las, mi-e frica[/COLOR] [COLOR=black]Ca vine altul si mi-o radica.[/COLOR] [COLOR=black](Ienachita Vacarescu)[/COLOR] |
SCOICA
Autentificare Parola? Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184 C-un zambet indraznet privesc in mine si inima mi-o prind in mana. Tremurand imi strang comoara la ureche si ascult. Imi pare ca tin in mani o scoica, in care prelung si neanteles rasuna zvonul unei mari necunoscute. O voi ajunge, voi ajunge vreodat pe malul acelei mari, pe care azi o simt, dar nu o vad ? Lucian Blaga |
delfinul
am ajutat ieri un delfin să eșueze
pentru că mi s-a făcut milă văzându-l cum încearcă să se cațere pe plajă puțin palid cu pielea-i lucioasă tânjind după bronz si cum stăteam amândoi gâfâind întinși pe plajă mușcând din nisipul fierbinte l-am întrebat ce mai e nou în împărăția apelor iar el putin suparat s-a întors pe o parte bombănind ceva despre nasul meu și despre oala care fierbe de Daniel Ladislau Horvath |
Citat:
Dacă tu ai dispărea Într-o noapte oarecare Dulcea mea, amara mea Aș pleca nebun pe mare. Cu un sac întreg de lut Și-o spinare de nuiele Să te fac de la-nceput Cu puterea mîinii mele. Lucru lung și monoton Să te înviez, femeie, Eu, bolnav Hyperion Hai și umblă, Galatee ! Dacă tu ai dispărea Fi-ți-ar moartea numai viață Dulcea mea, amara mea Aș pleca în țări de gheață. Să te fac din țurțuri reci Să te-mbrac în promoroacă Și apoi să poți să pleci Orișiunde o să-ți placă… De-ai cădea într-adevăr În momentul marii frîngeri Aș veni la tine-n cer Să te recompun din îngeri. Și pe urmă aș pleca Umilit și iluzoriu Unde este casa mea O mansardă-n sanatoriu. (poetul zice purgatoriu dar ala nu exista asha ca am rectificat) Dacă tu ai dispărea Și din rîsu-mi și din plînsu-mi Te-aș găsi în sinea mea Te-aș zidi din mine însumï ! sau alta care imi placea pe vremurile tineretzii fara batranezte shi ale vietzii fara de moarte asha ca am mai dres pe ici pe colo, poate am facut rau shi se supara autorii: [COLOR=#003399]Umbra[/COLOR] E umbra aceasta pe care O semeni in sufletul meu Cu mila si trista mirare Voi duce-o cu mine mereu, Voi tzine-o cu mine mereu. Si-apoi intr-o zi oarecare In care-mi va fi cel mai greu Voi pune-o in vechi calendare Duminica trupului meu, Duminica gandului meu. R: Fiori prin mine umbla Si nu am trebuinta Te rog pe tine umbra Sa redevii fiinta. Fiori prin mine canta Si nu am conshtiintza Te rog pe tine umbra Sa redevii fiinta. Flamand de iubirea intreaga Refren cu avant mohorat Cand zorile noaptea-si dezleaga Ma satur c-o umbra s-atat, Ma-ncant c-o umbra s-atat. Doar sufletul meu te mai roaga Magnetic catarg doborat Tu umbra tacuta si draga Aseaza-ti fularul la gat, Aseaza-ti zidarul la cat. R: O umbra se-ntinde in mine O umbra prin mine trecu E-atat de mult rau, ca e bine E-atat de mult "da", ca e "nu", E-atat de mult "dar", ca e "nu". Bacovia-si iese din sine Si rade in a si in u O umbra in viata ma tine Si umbra aceea esti tu, Si fiintza aceea esti tu. R: Fiori prin mine umbla Si nu-mi am trebuinta Te rog pe tine umbra Sa redevii fiinta, Fiori prin mine canta Si nu am constiinta Te rog pe tine umbra Sa redevii fiinta. |
Cuvantul Tau-Nichifor Crainic
[COLOR=red]:53:Cuvantul Tau n-ajunge pan-la mine[/COLOR]
[COLOR=#ff0000]Ascult in haos si nimic n-aud[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Vorbesti ca din adancuri submarine:[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Talazuri bat,urland,in tarmul ud.[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Esti maduva ce suie viata-n muguri,[/COLOR] [COLOR=#ff0000]In coaja lumii eu sunt faldul spart;[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Te-ncingi cu mii de inelare cruguri[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Ce,unduind spre margini,ne despart.[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Cuvantul Tau n-ajunge pan-la mine[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Astept porunca lui ca un argat;[/COLOR] [COLOR=#ff0000]La marginea mosiilor divine[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Ma simt murind si-n seama nebagat.[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Cuvantul Tau e clopotul din turla,[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Vibrand zadarnic peste-un baragan,[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Cand intre Tine si-ntre mine urla[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Pacatul meu cu glas de uragan.:53:[/COLOR] |
" Din palmele-ti deschide
Din ochii tai fierbinti Sa versi parfum de vise Curate si cuminti. " |
[COLOR=#1f5e83]http://www.trilulilu.ro/sor_23/f0d8c8731e2c55[/COLOR]
deshi nu-mi prea place de Paunescu... totushi unele poezii nu pot sa nu i le apreciez: [SIZE=2]Rugă pentru părinti |
[SIZE=4][COLOR=#00aa00][/COLOR][SIZE=5][COLOR=#46aa00]Dacă vine primăvara! [/COLOR][/SIZE][/SIZE] [SIZE=4][COLOR=#00aa00]Dacă vine primăvara și găsește rătăcită doar o pată mică, mică de omăt pufos și moale ea se supără, se-nfoaie suflă ca un moș în deal și se poartă ca un val care mătură din cale tot ce-i dor și ideal. Dacă vine primăvara tu - om blând și răbdător n-o forța cu rugăminți să-ți aducă pomi în floare și curând zile fierbinți. Dacă vine primăvara poartă-te-ngăduitor fiindcă ea, nesuferita ba-ntr-o zi-i capricioasă ba într-alta-i radioasă, dar încet, pe nesimțite când nici nu te mai aștepți se-mblânzește și sărută ai pământului pereți. Și atunci, ca-ntr-o poveste crește iarbă, răsar flori și îți râde în fereastră soarele pictat pe șiruri nesfârșite de cocori!... [/COLOR][/SIZE] [SIZE=1][COLOR=green]personală[/COLOR][/SIZE] [SIZE=1][COLOR=#008000][/COLOR][/SIZE] [SIZE=1][COLOR=#008000][SIZE=2]S-aveți parte numai de primăveri fericite![/SIZE] [/COLOR][/SIZE] |
|
Pentru Silvia Silverstar
Intr-adevar, o frumoasa poezie de primavara, alaturi de Ghiocei, si noi nici nu ne-am uitat. Ai perfecta dreptate, Silvia. Iarta-ne te rog imprastierea.
Chiar cu intarziere, uite si pentru tine, si alaturi de tine pentru toate doamnele niste flori, dintre cele mai frumoase si mai parfumate: http://www.youtube.com/watch?v=zY9tiMXjIhk (stii ca la copy/paste ma pricep si eu; la restul mai putin...) |
De dragu tau... De dragu tau Pamantul De ghiocei e plin Si vin cocori din zare Si cerul e senin. Si-ntaiul fir de iarba A rasarit in prag Si-nmugureste pomul Sa-ti fie tie drag. Invata-ma ce-i bine Fereste-ma de rau Si eu voi creste vrenic Si bun, de dragul tau! Aceasta e o poezie din repertoriul copiilor mici care mi-a placut mult. |
[SIZE=1][COLOR=navy][SIZE=3][COLOR=black]M-am descălțat
iată-mi tălpile pregătite pentru spălare! Pentru umilința înțeleasă nu drept pedeapsă, ci drept înfrângeri ale orgoliului și vanității. M-am pregătit să fiu pedepsit nu pentru greșeală, ci pentru încercare. Pentru a duce mai mult decât pot duce, fără a mă îndepărta, fără a mă prăbuși, fără a fugi în întuneric, încotro o vrea cine va mai putea să mă țină în pază și veșnicie. Smerenia, umilința, răbdarea, pioșenia, îngenuncherea, rugăciunea, speranța, încrederea sunt forțele mele care mă apără și care mă cuceresc în același timp. Sunt forțele mele care mă salvează de nimicnicie, de lașitate, de patimă și pizmă, de gândul cel rău! Dacă nu există Dumnezeu nu exist nici eu, fără ca eu să fiu Dumnezeu! Dacă nu există apă, albia tot există, dar dacă nu există albie, nici apă nu există! El este albia care ne susține curgerea. este povestea noastră de iubire, lecția noastră de viață, ora noastră de dirigenție, adresantul rugilor noastre, zidul plângerii în care ne strecurăm rugile și speranțele, credința și încrederea în ceva. Avem nevoie de exemple pentru a înțelege mai ușor ce facem și încotro vom ajunge. Care ne este calea. Care ne este drumul. Care ne este menirea. Care ne este destinul. Avem nevoie de firimiturile de pâine după care să mergem. de lumină, de căldură, de azimă, de Cuvânt, pentru a ști cine suntem! Există un singur Dumnezeu și restul credincioși și necredincioși. Ar trebui să moară toți pentru a descoperi cine este cel fără de moarte, Ar fi calea greșită și lipsită de sens, astfel descoperindu-L, nu ar mai avea sens nici rugăciunea fierbinte, dar nici pedeapsa. acesta este singurul drum pe care se află răspunsul la întrebarea: Cine este Dumnezeu?! răspunsul se află în fiecare. Este suficient să ne ucidem îndoielile, temerea, spaima, neîncrederea pentru a fi siguri cine suntem și cine este El Așa cum, chipul oglindit în apă nu poate să fie decât chipul nostru, oricât de tulburată este apa. M-am descălțat iată-mi tălpile pregătite pentru spălare. Prin preajma mea trece stropitoarea municipalității, spălându-mi-le o dată cu arșița verii... Adi Cristi,preluata de pe www.poezie.ro [/COLOR][/SIZE][/COLOR][/SIZE] |
Citat:
Vreau sa va spun ca mi-am facut special cont pt. a va spune cat de mult imi place aceasta minunata poezie, in special versurile care o incheie. Asa e: nu traim decat atunci cand stralucim ca o raza de soare. De fapt, lumea e asa cum suntem si noi: adica buni sau rai. Unii sunt doar lumina - sfintii, altii doar intuneric, altii din ambele cate putin, depinde ce lasam sa predomine in noi: intuneric sau lumina. Important este sa tanjim dupa Lumina mereu caci si Mantuitorul ne zice: "Indrazniti, Eu am biruit lumea" - Ioan 16:33 Doamne ajuta! |
Citat:
E superb si ... oricum nu am primit martisor de la nimeni anul acesta, nici anul trecut ... Ba anul asta am avut parte si de unul amar, rau de tot ... Va multumesc frumos. |
Putea-vei, oare, întelege
Că mai presus de orice lege E-o taină, încă, nepătrunsă Cu har si cu lumină unsă? Putea-vei, oare, întelege C-acele spirite betege Să dea sperantă nu-s în stare Ci doar o crudă nepăsare? Putea-vei, oare, întelege Că cine vrea să se dezlege De starea neputintei crude Va trebui, mereu, s-asude? Putea-vei, oare, să-ntelegi Că doar atunci poti răni să legi Când pregătit esti cu balsam Cu tonele, nu doar un gram? Putea-vei oare, să-ntelegi Că doar atunci poti să culegi Mărgăritarele iubiri Când esti mai sus de legea firii? |
Citat:
Si mai inteleg ca tu insuti ai compus-o. Am copiat-o si am asezat-o pe biroul meu, asa ca o vad in fiecare zi ... Acelui sau aceleia caruia/careia ii este dedicata, indraznesc sa spun ca este norocos/norocoasa. Dar cum este dedicata noua tuturora de pe acest forum, personal, iti multumesc frumos. A reusit sa ma-nlacrimeze destul! Multa inspiratiune in continuare iar muza ta este a unui poet genial. Zi buna! |
Dedicatie pentru silverstar...
[SIZE=4]Propozitii circumstantiale de cauza[/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE] [SIZE=4][/SIZE] [SIZE=4]"Ghiocelul e alb pentru ca e inocent,[/SIZE] [SIZE=4][/SIZE] [SIZE=4] Cerul e albastru pentru ca a visator,[/SIZE] [SIZE=4][/SIZE] [SIZE=4]Soarele e rosu pentru ca are viata,[/SIZE] [SIZE=4][/SIZE] [SIZE=4]Viata e dulce pentru ca e efemera.[/SIZE] [SIZE=4][/SIZE] [SIZE=4][/SIZE] [SIZE=4]Clipa e pretioasa pentru ca e numarata,[/SIZE] [SIZE=4]Despartirea-i dureroasa pentru ca ramane pustiu...[/SIZE] [SIZE=4][/SIZE] [SIZE=4]Iubirea e scumpa pentru ca nu e vesnica,[/SIZE] [SIZE=4][/SIZE] [SIZE=4]Noi suntem rai...pentru ca nu vedem toate acestea!"[/SIZE] [SIZE=4][/SIZE] (poezie compusa de un elev de clasa a VIII-a) [SIZE=4][/SIZE] |
Citat:
[COLOR=green] [/COLOR][COLOR=green][SIZE=3]Romanța ultimei scrisori... |
Celei care minte
Ion Minulescu Eu știu c-ai să mă înșeli chiar mâine... Dar fiindcă azi mi te dai toată, Am să te iert- E vechi păcatul Și nu ești prima vinovată!... În cinstea ta, Cea mai frumoasă dintre toate fetele ce mint, Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint, În pat ți-am presărat garoafe Și maci- Tot flori însângerate- Și cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate, Iar în covorul din perete ca și-ntr-o glastră am înfipt Trei ramuri verzi de lămâiță Și-un ram uscat de-Eucalipt. Dar iată, Bate miezul nopții... E ora când amanții,-alt'dată, Sorbeau cu-amantele-mpreună otrva binecuvântată... Deci vino, Vino și desprinde-ți din pieptenul de fildeș părul, Înfinge-ți în priviri Minciuna Și-n caldul buzei Adevărul Și spune-mi: Dintre câți avură norocul să te aibă așa Câți au murit Și câți blesteamă de-a nu te fi putut uita?... Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine... Dar fiindcă azi mi te dai toată, Am să te iert- E vechi păcatul Și nu ești prima vinovată!... De ce nu-ți cer vorbe-mperecheate de săruturi, Nu-ți cer să-mi spui Nimic din tot ce-ai spus la alții, Ci tot ce n-ai spus nimănui. Și nu-ți cer patima nebună și fără de sfârșit, Nu-ți cer Nimic din ce poetul palid Cerșește-n veci, stingher, Voi doar să-mi schimbi de poți o clipă Din șirul clipelor la fel, Să-mi torni în suflet infinitul unui pahar de hidromel, În păr să-mi împletești cununa de laur verde Și-n priviri Să-mi împietrești pe veci minciuna neprihănitelor iubiri. Și-așa, tăcuți- Ca două umbre, trântiți pe maldărul de flori- Să-ncepem slujba-n miez de noapte Și mâine s-o sfârșim în zori! . | |
Ion Minulescu
De vorbă cu mine însumi Vorbesc cu mine însumi, cum aș vorbi c-un frate Întors rănit din lupta cu zilele de ieri, Și parcă tot nu-mi vine să cred că n-am dreptate - Că El și Eu nu suntem decât același frate, Și-aceeași rană-i doare pe ambii scutieri. Armurile alt'dată pătate de rugină Azi par mai sclipitoare decât oricând, Iar spada, Încrucișată-n luptă de-atătea ori, E plină De sângele netrebnic al celor ce cad prada Aceluiași proteic și veșnic Torquemada. Vorbesc cu mine însumi și-mi zic: - De ce mă minți De-atâția ani de-a rândul că tu ești cel mai mare Din toți îmblânzitorii cohortelor barbare, Că-n gestul tău palpită străvechile altare, Iar vasta catedrală, zidită de părinți, Cu-ntreaga-i melodramă de Dumnezeu și sfinți, O poți schimba-ntr-o clipă, De nu ți-ar fi rușine De bărbile lor albe, De mine Și de tine? Vorbesc cu mine însumi și-mi zic: - De-atâția ani, De când mă porți spre-același sublim necunoscut, De ce mă minți cu-aceleași îndemnuri de temut Și-mi profanezi credința cu-același prefăcut Surâs - Citit pe buze de josnici curtezani? De ce din armonia supremelor cântări Azi nu se mai aude decât grozavul urlet Al celor ce se-neacă în descărcâri de tunet Departe,-n cine știe ce profunzimi de mări!... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mă simt așa de singur, c-aproape-mi este frică Să mai vorbesc cu mine, Și-mi zic: - Ascultă, frate, Ascunde-ți rana, Uită c-ai fost rănit și tu - Tu, ce-ai strivit atâția ce nu se mai ridică - Te scutură de greul armurii-nsângerate; Iar celui ce te-ntreabă de-ți sunt sau nu-ți sunt frate Răspunde-i: "Nu". |
Intalnire cu mama-Nicolae Labis
[ATTACH][COLOR=red]539[/COLOR][/ATTACH]
[COLOR=red]Deci iata cartierul de targ moldovenesc[/COLOR] [COLOR=#ff0000]In pomi e aur si-n geamuri galben soare[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Desigur ca pe mama acasa-am s-o gasesc[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Acu,tata-i la uzina pe cate mi se pare.[/COLOR] [COLOR=#ff0000][/COLOR] [COLOR=#ff0000]Vin tot mai rar pe-acasa;departe-i si n-am timp,[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Adesea luni de zile nu-mi amintesc de casa[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Cand zeci de neajunsuri ma cer si cand un glas[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Ce-i izvorat din suflet,pe suflet ma apasa.[/COLOR] [COLOR=#ff0000][/COLOR] [COLOR=#ff0000]S-au coscovit peretii imbatraniti de ploi[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Sunt mai tocite parca si scarile de piatra[/COLOR] [COLOR=#ff0000]cu coada rasucita,smuncindu-se in lat,[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Vad,m-a uitat si canele-ma latra.[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Dar mama...Se-ncurca-n fuste alergand[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Acum ii simt mireasma de pruna si de para[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Cum o simteam atuncea,cand prune ne-aducea[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Copiilor, ce ne jucam[/COLOR] [COLOR=red]afara[/COLOR] [COLOR=#ff0000][/COLOR] [COLOR=#ff0000]Ramanem in tacere pe banca de stejar;[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Cu palmele uscate,fierbinti,ea imi mangaie[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Obrazul ars de soare si parul plin de praf,[/COLOR] [COLOR=#ff0000]Plin de poemul auriu din graie.Ataşament 539[/COLOR] [COLOR=red]"La multi ani!",tuturor mamelor,doamnelor si domnisoarelor!Ataşament 539 Ataşament 540[/COLOR] |
Ion Minulescu
Celei care pleacă Tu crezi c-a fost iubire-adevărată... Eu cred c-a fost o scurtă nebunie... Dar ce anume-a fost, Ce-am vrut să fie Noi nu vom ști-o poate niciodată... A fost un vis trăit pe-un țărm de mare. Un cântec trist, adus din alte țări De niște pasări albe - călătoare Pe-albastrul răzvrătit al altor mări Un cântec trist, adus de marinarii Sosiți din Boston, Norfolk Și New York, Un cântec trist, ce-l cântă-ades pescarii Când pleacă-n larg și nu se mai întorc. Și-a fost refrenul unor triolete Cu care-alt'dată un poet din Nord, Pe marginile albului fiord, Cerșea iubirea blondelor cochete... A fost un vis, Un vers, O melodie, Ce n-am cântat-o, poate, niciodată... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?... Eu cred c-a fost o scurtă nebunie! |
Ion Minulescu
Multașteptatei De când te-aștept!... Sunt ani... Și anii, ce lungi îți par când n-ai cu cine S-asculți ciudatele romanțe ce plâng viorile-n surdine... Și violetele apusuri ce triste-ți par când n-ai cui spune Ce-nfiorări plutesc în zare Și-n plânsul celor patru strune!... . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . Te-am așteptat la-ncrucișarea potecilor pe care-alt'dată Multașteptatele amante soseau grăbite să-și sărute Amanții, Ce-așteptau în umbră, tăcuți ca niște statui mute... Și câte primăveri, de-a rândul, castanii roșii nu-mi vestiră Că nimeni n-a trecut pe-acolo Și-n zare nimeni nu s-arată!... Te-am așteptat pe țărmul mării - Pe țărmul nalt ca și terasa Castelului regesc, pe care un prinț și-ar aștepta mireasa... Dar valurile, știutoare de soarta celor ce porniră Spre țărmul unde stam de strajă, Când le-ntrebai ce știu de tine, Îmi spuseră c-aștept zadarnic... Și azi viorile-n surdine... Ce-mi plâng ciudatele romanțe Mai trist de cum le plânse ieri, Par lacrimi picurate-n cupa netălmăcitelor dureri... |
I. Minulescu
Romanta soarelui Romanța soarelui Răsar, Mă-nalț, Cobor Și-apoi dispar, Și-apusul meu e totuși răsărit... Sunt vagabondul zilei de-a pururi solitar - Portret unic și veșnic, expus în infinit. Cu magica-mi baghetă uriașe - Stăpâna hotărârilor eterne - Deștept măturătorii albelor orașe Și-adorm întârziații negrelor taverne... Dau fluviilor grații de reptile, Dau mărilor priviri fosforescente, Iar munților din zare, aspecte de gorile, Și brazilor, pe coaste, poziții indecente. Dau fructe noi smochinilor uscați, Dau bronzului figură omenească, Iar Regilor - Pe socluri de marmură-nșirați - Poruncitoare gesturi, ca-n veci să poruncească. Iar când cobor, Când calda-nfiorare Se zbate-n cupa recelui repaos, Azvârl sămânță nouă în vechile tipare Și-ascult Perpetuarea cum fredonează-n haos!... |
TRANDAFIRUL ALBASTRU
Puterea neamului de stanca. Urmas al Omului din astru, Crampei de luminare-adanca, Cristal de trandafir albastru, Cand timpul canta la fereastra Si doua stele stau la sfat, Tu versi o lacrima albastra, Ce se preface in barbat. In neamul nostru de mistere, Aduci luceferi, rand pe rand, Nascuti din lacrimi de durere Si din stravechiul nostru gand Sa fim din nou precum strabunii, Poteci intre Pamant si Cer, Calcand pe zambetul minciunii Si peste tot ce-i efemer. Zolit demult, pe zid de castru, Din doua neamuri si-un Mereu, Fior de trandafir albastru, Speranta sufletului meu. |
Romanță meschină
I. Minulescu Dacă-ai crezut c-ar fi putut să fie Ceva mai mult decât ce-a fost, te-ai înșelat!... N-a fost decât un început de nebunie, De care-ntâmplător ne-am vindecat!... N-a fost decât un zbor de triolete Pe care un poet le-a scris în vis, În cinstea celei mai frumoase fete, Și-a-nnebunit de'ndată ce le-a scris!... N-a fost decât ce nu se poate spune Decât cu ochii-nchiși și pe-nnoptat, În ritmul unui început de rugăciune Pentru iertarea primului păcat!... N-a fost decât ce-a trebuit să fie, Și, dac-a fost cu-adevărat ceva, N-a fost decât un strop de veșnicie Desprins dintr-un meschin "et caetera!"... |
Elena Farago
Gândăcelul - De ce m-ai prins în pumnul tau, Copil frumos, tu nu stii oare Ca-s mic si eu si ca mă doare De ce mă strangi asa de rău? Copil ca tine sunt si eu, Si-mi place să mă joc si mie, Si mila trebuie să-ti fie De spaima si de plansul meu! De ce să vrei să mă omori? Ca am si eu părinti ca tine, Si-ar plange mama dupa mine, Si-ar plange bietele surori, Si-ar plange tata mult de tot Căci am trait abia trei zile, Indura-te de ei, copile, Si lasa-mă, ca nu mai pot!... Asa plangea un gandacel In pumnul ce-l strangea să-l rupa Si l-a deschis copilul dupa Ce n-a mai fost nimic din el! A incercat să-l mai invie Suflandu-i aripile-n vant, Dar a cazut în tarna frant Si-ntepenit pentru vecie!... Scarbit de fapta ta cea rea Degeaba plangi, acum, copile, Ci du-te-n casa-acum si zi-le Parintilor isprava ta. Si zi-le ca de-acum ai vrea Să ocrotesti cu bunatate, In cale-ti, orice vietate, Oricat de far-de-nsemnatate Si-oricat de mica ar fi ea! |
Nunta Zamfirei
G. Cosbuc E lung pământul, ba e lat, Dar ca Săgeată de bogat Nici astăzi domn pe lume nu-i, Și-avea o fată, - fata lui - Icoană-ntr-un altar s-o pui La închinat. Și dac-a fost pețită des, E lucru tare cu-nțeles, Dar dintr-al prinților șirag, Câți au trecut al casei prag, De bună seamă cel mai drag A fost ales. El, cel mai drag! El a venit Dintr-un afund de Răsărit, Un prinț frumos și tinerel, Și fata s-a-ndrăgit de el. Că doară tocmai Viorel I-a fost menit. Și s-a pornit apoi cuvânt! Și patru margini de pământ Ce strimte-au fost în largul lor, Când a pornit s-alerge-n zbor Acest cuvânt mai călător Decât un vânt! Ca ieri, cuvântul din vecini S-a dus ca astăzi prin străini, Lăsând pe toți, din cât afund O mie de crăimi ascund, Toți craii multului rotund De veste plini. Și-atunci din tron s-a ridicat Un împărat după-mpărat Și regii-n purpur s-au încins, Și doamnele grăbit au prins Să se gătească dinadins, Ca niciodat'. Iar când a fost de s-a-mplinit Ajunul zilei de nuntit, Din munți și văi, de peste mări, Din larg cuprins de multe zări, Nuntași din nouăzeci de țări S-au răscolit. De cum a dat în fapt de zori Veneau cu fete și feciori Trăsnind rădvanele de crai, Pe netede poteci de plai: La tot rădvanul patru cai, Ba patru sori. Din fundul lumii, mai din sus, Și din Zorit, și din Apus, Din cât loc poți gândind să bați Venit-au roiuri de-mpărați Cu stemă-n frunte și-mbrăcați Cum astăzi nu-s. Sosit era bătrânul Grui Cu Sanda și Rusanda lui, Și Ținteș, cel cu trainic rost, Cu Lia lui sosit a fost, Și Bardeș cel cu adăpost Prin munți sâlhui. Și alții, Doamne! Drag alint De trupuri prinse-n mărgărint! Ce fete dragi! Dar ce comori Pe rochii lungi țesute-n flori! Iar hainele de pe feciori Sclipeau de-argint. Voinicii cai spumau în salt; Și-n creasta coifului înalt Prin vulturi vântul viu vuia, Vrun prinț mai tânăr când trecea C-un braț în șold și pe prăsea Cu celălalt. Iar mai spre-amiazi, din depărtări Văzutu-s-a crescând în zări Rădvan cu mire, cu nănași, Cu socri mari și cu nuntași, Și nouăzeci de feciorași Veneau călări. Și ca la mândre nunți de crai Ieșit-a-n cale-ales alai De sfetnici mulți și mult popor Cu muzici multe-n fruntea lor; Și drumul tot era covor De flori de mai. Iar când alaiul s-a oprit Și Paltin-crai a stărostit A prins să sune sunet viu De treasc și trâmbiți și de chiu - Dar ce scriu eu? Oricum să scriu E nemplinit! Și-atunci de peste larg pridvor, Din dalb iatac de foișor Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gând răzleț, Cu trupul nalt, cu părul creț, Cu pas ușor. Un trandafir în văi părea; Mlădiul trup i-l încingea Un brâu de-argint, dar toată-n tot Frumoasă cât eu nici nu pot O mai frumoasă să-mi socot Cu mintea mea. Și ea mergând spre Viorel, De mână când a prins-o el, Roșind s-a zăpăcit de drag, - Vătavul a dat semn din steag Și atunci porniră toți șireag Încetinel. Și-n vremea cât s-au cununat S-a-ntins poporul adunat Să joace-n drum după tilinci: Feciori, la zece fete, cinci, Cu zdrângăneii la opinci Ca-n port de sat. Trei pași la stânga linișor Și alți trei pași la dreapta lor; Se prind de mâini și se desprind, S-adună cerc și iar se-ntind, Și bat pământul tropotind În tact ușor. Iar la ospăț! Un râu de vin! Mai un hotar tot a fost plin De mese, și tot oaspeți rari, Tot crai și tot crăiese mari, Alăturea cu ghinărari De neam străin. A fost atâta chiu și cânt Cum nu s-a pomenit cuvânt! Și soarele mirat sta-n loc, Că l-a ajuns și-acest noroc, Să vadă el atâta joc P-acest pământ! De-ai fi văzut cum au jucat Copilele de împărat, Frumoase toate și întrulpi, Cu ochi șireți ca cei de vulpi, Cu rochii scurte până-n pulpi, Cu păr buclat. Și principi falnici și-ndrăzneți, De-al căror buzdugan isteț Perit-au zmei din iaduri scoși! De-ai fi văzut jucând voioși Și feți-voinici, și feți-frumoși, Și logofeți. Ba Peneș-împărat, văzând Pe Barbă-Cot, piticul, stând Pe-un gard de-alături privitor, L-a pus la joc! Și-ntre popor Sărea piticu-ntr-un picior De nu-și da rând! Sunt grei bătrânii de pornit, Dar de-i pornești, sunt grei de-oprit! Și s-au pornit bărboșii regi Cu sfetnicii-nvechiți în legi Și patruzeci de zile-ntregi Au tot nuntit. Și vesel Mugur-împărat Ca cel dintâi s-a ridicat Și, cu păharul plin în mâini, Precum e felul din bătrâni La orice chef între români, El a-nchinat. Și-a zis: - "Cât mac e prin livezi, Atâția ani la miri urez! Și-un prinț la anul! blând și mic, Să crească mare și voinic, - Iar noi să mai jucăm un pic Și la botez! Inapoi |
G. Cosbuc
Moartea lui Fulger Moartea lui Fulger În goana roibului un sol, Cu frâu-n dinți și-n capul gol, Răsare, crește-n zări venind, Și zările de-abia-l cuprind, Și-n urmă-i corbii croncănind Aleargă stol. El duce regelui răspuns Din tabără. Și ține-ascuns Sub straiul picurând de ploi Pe cel mai bun dintre eroi - Atâta semn de la război, Și-a fost de-ajuns! Pe Fulger mort! Pe-un mal străin L-a fulgerat un braț hain! De-argint e alb frumosu-i port, Dar roș de sânge-i albul tort, Și pieptul gol al celui mort De lănci e plin. Sărmanul crai! Când l-a văzut Și, când de-abia l-a cunoscut, Cu vuiet s-a izbit un pas De spaimă-n lături și-a rămas Cu pumnii strânși, fără de glas, Ca un pierdut. Să-i moară Fulger? Poți sfărma Și pe-un voinic ce cuteza Să-nalțe dreapta lui de fier Să prindă fulgerul din cer? Cum pier mișeii dacă pier Cei buni așa? Dar mâne va mai fi pământ? Mai fi-vor toate câte sunt! Când n-ai de-acum să mai privești Pe cel frumos, cum însuți ești, De dragul cui să mai trăiești, Tu soare sfânt? ............................ |
Lupta vieții
G. Cosbuc Copiii nu-nțeleg ce vor: A plânge-i cuminția lor. Dar lucrul cel mai laș în lume E un bărbat tânguitor. Nimic nu-i mai de râs ca plânsul În ochii unui luptător. O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor. Pe seama cui? Ești un nemernic Când n-ai un țel hotărâtor. Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni, Te lupți pe seama tuturor. E tragedie nălțătoare Când, biruiți, oștenii mor, Dar sunt eroi de epopee Când brațul li-e biruitor. Comediant e cel ce plânge, Și-i un neom, că-i dezertor. Oricare-ar fi sfârșitul luptei, Să stai luptând, căci ești dator. Trăiesc acei ce vreau să lupte; Iar cei fricoși se plâng și mor. De-i vezi murind, să-i lași să moară, Căci moartea e menirea lor. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 22:04:14. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.