Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Generalitati (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=503)
-   -   Pilde din PATERIC (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=8346)

andrei_im 06.02.2010 15:20:10

Zis-a oarecand avva Moise catre fratele Zaharia : spune-mi, ce voi face ? Si auzind s-a aruncat pe sine jos la picioarele lui, zicand : tu ma intrebi, parinte ? Zis-a lui batranul : cred mie, fiule Zahario, ca am vazut pe Duhul Sfant pogorandu-se peste tine si dintru aceasta sunt silit sa te intreb : atunci luand Zaharia cuculiul sau ( culion ) din cap, l-a pus sub picioare si calcandu-l a zis : de nu se va zdrobi omul asa, nu poate sa fie monah.

Asta mi-a placut tare mult. E unul din cele mai simple sfaturi care s-au dat vreodata. :) Si nu e vorba doar de monahi. Renuntarea la voia proprie, la aplecarea spre placere este calea tuturor. Doamne ajuta!

anna21 06.02.2010 16:07:52

Citat:

În prealabil postat de andrei_im (Post 209090)
Doi frati locuind deosebi, mergeau unul catre altul. Si a zis unul dintr-ansii celuilalt : voiesc sa ma duc la avva Zinon si sa-i spun lui un gand. A zis si celalalt : si eu aceasta voiesc. Deci s-au dus amandoi impreuna. Si luandu-i pe fiecare deosebi si-au spus gandurile lor si unul spunandu-le a cazut inaintea batranului, rugandu-l cu multe lacrimi ca sa se roage lui Dumnezeu pentru dansul. Si batranul i-a zis lui : mergi, nu te slabi pe tine si nu grai de rau pe cineva si nu te lenevi de rugaciunea ta ! Si ducandu-se fratele, s-a vindecat. Iar celalalt spunandu-i gandul sau catre batran, a adaus moale si cu nebagare de seama : roaga-te pentru mine ! Dar n-a cerut cu deadinsul. Iar dupa o vreme s-a intammplat de s-au intilnit unul cu altul. Si a zis unul dintr-insii : cand am mers catre batranul, i-ai spus lui gandul care ziceai ca voiesti sa-l spui lui ? Iar acela i-a zis : da, i-am spus ! A intrebat acela : oare te-ai folosit dupa ce i-ai spus ? Raspuns-a fratele : da, m-am folosit, ca pentru rugaciunile batranului m-a vindecat Dumnezeu ! Iar celalalt a zis : eu macar de i-am marturisit gandurile mele, nu am simtit vreo usurare. Zis-a lui cel ce s-a folosit : si cum te-ai rugat batranului ? Raspuns-a acela : i-am zis lui : roaga-te pentru mine, ca am acest gand ! Iar el a zis : eu marturisindu-ma lui, am udat picioarele lui cu lacrimile mele, rugandu-l ca sa se roage lui Dumnezeu pentru mine. Si prin rugaciunea lui m-a vindecat Dumnezeu. Iar aceasta ne-a povestit noua batranul, invatandu-ne, ca se cade celui ce roaga pe vreunul din parinti pentru ganduri cu osteneala si din toata inima sa se roage, ca lui Dumnezeu. si atunci va dobandi. Iar cel ce se marturiseste cu nebagare de seama, sau ispiteste, nu se foloseste, ci se si osandeste.

Ce inseamna "nu te slabi pe tine"?

(sau raspunsul este acesta? "atunci luand Zaharia cuculiul sau ( culion ) din cap, l-a pus sub picioare si calcandu-l a zis : de nu se va zdrobi omul asa, nu poate sa fie monah". Valabil pt toata lumea, nu doar pt monahi)

andrei_im 06.02.2010 16:23:57

nici eu nu am inteles exact ce inseamna. e posibil sa insemne "nu slabi lupta, nevointa".

andrei_im 06.02.2010 17:26:23

Zis-a avva Isaia : nimic nu foloseste pe noul incepator asa de mult ca ocara. Ca precum este pomul, care se uda in toate zilele, asa este noul incepator, care se ocaraste si sufera.

andrei_im 06.02.2010 17:29:23

Zis-a avva Ilie al Diaconiei : ce poate pacatul, unde este pocainta si ce foloseste dragostea unde este mandria ?

andrei_im 06.02.2010 17:39:10

Zis-a avva Theodor ai Ennatului : de ne va socoti Dumnezeu lenevirile cele intru rugaciuni si robirile cele intru citirea psalmilor, nu putem sa ne mantuim.

Imogene 06.02.2010 18:52:13

Zis-a un altul: vorba cea multa de iscodire pentru dumnezeire si citirea cea cu multa cercetare a cuvintelor celor despre credinta usuca lacrimile si gonesc umilinta de la om. Tu, fiule, citeste vietile si graiurile sfintilor si cuviosilor Parinti, si ele iti vor lumina sufletul.

Si comentariul foarte bun al lui Savatie Batovoi.

"Nu se cade incepatorului, adica celui ce se pocaieste, sa se afunde in cercetarea dogmelor. Majoritatea scrierilor de acest fel au caracter polemic si pornesc usor spre inflacarare, incat cel care pana mai ieri se credea pacatos ajunge sa uite de sine si sa se inchipuie mare aparator ar credintei, cautand pe cei carora sa le arate cunostintele sale. Fiind in exclusivitate adresate mintii, scrierile dogmatice nu cer examenul practicii cu nevointele trupesti, incat cel inzestrat cu inteligenta fireasca usor se inseala, parandu-i-se ca detine toata stiinta. Mintea necuratata de patimi, prin astfel de lecturi, nu face decat sa-si schimbe subiectul framantarilor si al visarilor, pornindu-se spre o miscare necontenita, din pricina multimii si noutatii ideilor, unde nu mai au loc sa incapa plansul si aducerea-aminte de pacate. Pe cand vietile si "graiurile" (apoftegmele) sfintilor au caracter practic si duc la smerenie, de vreme ce ne pun inainte masuri duhovnicesti de care noi suntem foarte departe. Acelasi sfat, si la Ioan Scararul."

iustin10 06.02.2010 19:01:21

Citat:

În prealabil postat de Imogene (Post 209207)
Zis-a un altul: vorba cea multa de iscodire pentru dumnezeire si citirea cea cu multa cercetare a cuvintelor celor despre credinta usuca lacrimile si gonesc umilinta de la om. Tu, fiule, citeste vietile si graiurile sfintilor si cuviosilor Parinti, si ele iti vor lumina sufletul.

Totusi nu stim exact la ce anume citit se referea.Eu personal ii dau dreptate,pentru Pateric nu e nevoie de multa cercetare,merge direct la suflet.Dar au urmat apoi o multime de mari invavatatoi ai Bisericii,care tocmai asta au iscodit :dumnezirea si credinta.
Eu cred ca e bine sa ne intrebam,pina la o limita,caci si harul vine mai usor peste cel ce s-a chinuit in prealabil sa inteleaga.

Imogene 06.02.2010 19:04:39

Citat:

În prealabil postat de iustin10 (Post 209209)
Totusi nu stim exact la ce anume citit se referea.Eu personal ii dau dreptate,pentru Pateric nu e nevoie de multa cercetare,merge direct la suflet.Dar au urmat apoi o multime de mari invavatatoi ai Bisericii,care tocmai asta au iscodit :dumnezirea si credinta.
Eu cred ca e bine sa ne intrebam,pina la o limita,caci si harul vine mai usor peste cel ce s-a chinuit in prealabil sa inteleaga.

Acei mari invatatori nu cred ca erau chiar incepatori. :)

andrei_im 06.02.2010 19:10:34

Eu sunt de acord cu apoftegma de mai sus. Se intampla de multe ori sa ne aruncam la lucruri prea inalte, cand de fapt, exista carti ortodoxe pentru masura fiecaruia. Iar comentariul parintelui Savatie... m-am regasit in fiecare rand.. :(

Atunci cand a fost tiparita Filocalia, multi parinti cu viata duhovniceasca sporita au protestat.
Exista carti foarte simple despre rugaciune, despre pocainta, exista PATERICUL, Vietile Sfintilor, Talcuiri ale Sfintei Liturghii (la care luam parte mereu, dar nu stim ce semnificatie are fiecare moment) Recomand calduros cartea Cuviosului Paisie Aghioritul - PATIMI SI VIRTUTI.

"Mintea necuratata de patimi, prin astfel de lecturi, nu face decat sa-si schimbe subiectul framantarilor si al visarilor, pornindu-se spre o miscare necontenita, din pricina multimii si noutatii ideilor, unde nu mai au loc sa incapa plansul si aducerea-aminte de pacate."


cat adevar este in aceste cuvinte... multumim mult, Imogene!


Ora este GMT +3. Ora este acum 10:54:31.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.