Mai sa fie! Fac ce fac, si iara sunt depasita de situatie... Lareine, ai un discurs stiintific, care pe mine ma cam depaseste, ce-i drept. Ce profesie ai?

Medic psihiatru (rezident)

Grozav, atunci poate explici tu mai bine, intr-un alt thread, de ce nu-i totuna sedinta de terapie cu spovedania.

Pe scurt, pentru ca un terapeut nu vrea (respectiv: nu are _mandat_, voie, cadere, whatever) ca omul din fata lui sa se "indrepte" din punct de vedere moral si relatia nu e nicidecum atat de personala ca aceea pe care un om o are cu duhovnicul sau.
Nu mai e nevoie sa zic ca un terapeut nici nu mijloceste ceva la Dumnezeu, nu se roaga pentru pacient, nu-i atrage atentia ca un fapt este sau nu moral, ci cantareste doar consecintele in plan personal ale unui act / stari. Am avut de a face si cu criminali, insa dialogul nu a avut o dimensiune morala (e gresit ce ai facut pentru ca e _pacat_ sa iei viata cuiva). Notiunea de pacat nu prea are ce cauta in terapie decat daca pacientul arata o inclinatie clara in directia asta si daca terapeutul alege sa isi particularizeze in acest mod interventia.
Un duhovnic are dreptul si obligatia de a se implica la un nivel cat se poate de omenesc si adanc in problemele "clientului" sau, isi ia pe umeri o parte din povara, da sfaturi de indreptare a vietii in acord cu prescriptiile crestine, ori un terapeut nu are nici o treaba cu lucrurile astea :) Formatorii in terapia pe care o studiez/urmez ne-au spus din capul locului: nu incercati sa _ajutati_. Faceti-va treaba si atat. Se refereau desigur la faptul ca daca ne implicam personal, nu mai putem fi obiectivi.

Explicatia nu era pentru mine...eu stiu ce inseamna spovedania...

Stiu :) Ma gandeam ca mai citesc altii.

Ne distrugem habitatul si corpurile tocamai pentru ca, in general, mergem by the script, vorba ta.
Vrei sa spui ca suferi foarte mult si ca statul la monitor nu iti ofera placeri? Si ca nu ti-ai pasa acum genele mai departe daca nu ai fi aproape sigura ca o poti face si mai tirziu?
Nu sfideaza deloc evolutia, o confirma.

Eu nu sufar foarte mult si nu, nu sunt deloc sigura ca as putea-o face mai tarziu. :)
Ideea e ca acest tip de inteligenta pe care o avem noi, oamenii, puterea de abstractizare care depaseste cu mult limitele propriului environment, nu serveste la continuitatea speciei ci mai mult ii pune piedici. Indivizii care sunt preocupati de problemele astea nu isi paseaza genele mai departe sau daca o fac, o fac intr-o masura foarte mica si cresterea generala a populatiei nu se realizeaza pe seama lor. Si cred ca tot acesti 'select few' sunt si cei care polueaza foarte mult pentru ca pun in miscare mecanisme poluante (nu o sa negi ca trebuie totusi sa ai ceva la mansarda ca sa construiesti o fabrica) si ca de fapt incercam sa reparam ceea ce tot noi am stricat.
Nu incerc sa discreditez inteligenta si cu care suntem inzestrati, doar ca pur si simplu nu vad cum a servit ea speciei si supravietuirii speciei si generarii de indivizi frumosi si destepti, iar secolul trecut speaks volumes about it. Poate ceva sa decurga din evolutie si in acelasi timp sa se opuna cu atata indarjire fix acelui fenomen care i-a dat nastere?

Problema este ca unii creaza o tehnologie si altii o folosesc cu metode traditionale.
Daca ai in vedere ca evolutia nu are un scop, nu e o problema sa iti raspunzi la intrebare.
Daca am fi cinici pina la capat, am putea spune ca se va vedea peste ceva timp daca civilizatia va prospera (chiar pe alte planete) sau se va autodistruge si numai dupa aceea vom putea afirma ca byproductele evolutioniste s-au opus sau nu evolutiei.
Dar putem lua cazuri concrete, mai simple, care s-au intimplat deja, si sa le analizam

S-ar putea spune, in urma acestor posturi ca nici tu nici eu nu stim sigur, dar credem, nu? :P Fiecare pe-a lui.
E ciudat ca suntem destul de destepti sa sondam trecutul si viitorul, prin puterea imaginatiei si abstractizarii (care e mai mult decat invatzatul din greseli si conditionare) dar suntem blocati iremediabil in prezent. Suntem in stare sa ne imaginam si poate chiar sa punem pe hartie Big Bang-ul, dar niciodata nu vom sti, prin metode empirice, evidence-based, cum s-a "simtit", concret si ce a fost inainte de el. Ne putem imagina si chiar pune pe hartie un univers cu 14 dimensiuni, insa nu il putem experia direct.
Stiinta nu e o chestiune de credinta, ci de testare a realitatii. Lansam teorii care se verifica sau nu iar daca s-au verificat, asta nu inseamna decat ca am ajuns sa intelegem o mica felie din realitate.
Indiferent de cele doua stari cuantice posibile ale matzei lui Schrodinger, starea ei cuantica _absoluta_, chiar in momentul in care se teoretiza pe seama ei, era doar una. Stiinta nu o sa poata niciodata sa cuprinda absolutul realitatii, intotdeauna vor fi lucruri care ii vor scapa tocmai din cauza ca noi, cat timp suntem in invelisul asta, nu putem experia direct lucrurile pe care le presupunem/imaginam.
Asa ca oricat de fascinanta ar fi, are limitele ei iar noi suntem facuti sa sarim gardul.