Ce pot? Nu pot nimic...

Daca nu e crestin, pot sa-l las sa-mi caut altul, poate gasesc, poate nu ( desi toti suntem, oficiali, crestini, si daca mai sntem si oficial cununati...nu se cuvine); daca e crestin, si nu mai vrea viata de familie, teoretic ar trebui sa se duca la manastire, si eu la fel...si decizia tot e luata, pt amandoi...

Dar oricum ar fi, daca e sotul sau sotia ta, si il iubesti...pna la urma trebuie sa accepti voia, decizia lui/ei, chiar daca e nedreapta, din pctul tau de vedere...daca nu vrea ceva, nu poti sa faci pe nimeni sa vrea, invers poate s-ar mai putea...

Totusi nu e bine de luat o decizie definitiva la suparare sau la nervi; incercati sa discutati deschis cu partenerul dumneavoastra probleme de care ati amintit- daca doi oameni se iubesc cu adevarat, cred ca solutii s-ar putea gasi!

Dacă oficial se referă la lege şi la stat, la autoritatea regulilor/normelor unui stat, atunci e treabă lumească. Or, din câte ştim cu toţii din Biserică, creştinul nu e supusul vreunei autorităţi pământeşti din care să decurgă însuşirea lui de creştin, aceasta nefiind o încadrare determinată în mod lumesc. Deşi poate fi recunoscută public, în anumite situaţii.
Nu avem nevoie de permisiunea ori acceptarea statului pentru a fi creştini. Şi nici nu suntem împotriva statului şi a legilor lui.
Creştinii se numesc aşa nu în virtutea unor delimitări lumeşti, ci deoarece fac parte din altă ordine: Împărăţia lui Dumnezeu. Care nu este din lumea aceasta.
Deci e un nonsens să ne numim singuri "oficial creştini". Oficial suntem, poate: români, plătitori de TVA, cetăţeni cu drept de vot, membri în comitete şi comiţii, deţinuţi politic, pensionari, emigranţi etc. Dar nu creştini. Nu oficial.

*
Nu putem fi oficial: blonzi, graşi, inteligenţi, împăciuitori, talentaţi, stupizi, vecini, femei, copii, smeriţi, mândri, scunzi sau verzi. Deşi suntem, poate, câte ceva din toate acestea. Dar nu oficial!

*
De ce trebuie ca totul în fiinţa noastră să fie încadrat şi acceptat oficial? Trebuie să îmi depun cererea şi pentru ficatul meu ca să fie OK oficial? Şi dacă e vreo globulă roşie (hopa, asta e comunistă!) care scapă nedeclarată şi neacceptată oficial, trebuie că am făcut vreo faptă penală?
Nu mai poate să rămână nimic în om dacă nu e solicitat, îngăduit şi validat oficial?
A fi creştin ar trebui să rămână ultimul lucru din lume şi din om care să fie recunoscut oficial...
De fapt nu are ce căuta în ordinea oficială a lumii. Întrucât e, în esenţa sa, absolut neoficial.

P.S. Fallen, nu am scris din împotrivire faţă de tine, faţă de expresia pe care bănuiesc că ai folosit-o aşa, în viteză, fiind centrată pe alt gând principal. Am profitat însă de ocazie ca să dezvolt problema întrucât, într-adevăr, am mai auzit expresia "oficial creştin", nu o dată. În presă uneori, etc. Şi nu pot fi nepăsător cu treaba asta.

"Oficial" cred, din punctul ei de vedere, botezaţi creştineşte.

Poate, însă nici asta nu e oficial, dacă vorbim la propriu, româneşte.

Dar aici e vorba de un cuplu , nu de o familie legata de sfanta taina a casatoriei.Gandeste ca in spatele acestui comportament se afla o decizie ,poate vrea sa va despartiti.Dati slava lui Dumnezeu ,orice s-ar intampla.

Da' vorbim?
Şi dacă vorbim, ne înţelegem?

Nu prea, că ne dăm chinezi...:)

Da, exact la asta ma refeream...si banuiesc ca si presa tot la asta se refera...

Insa intr-adevar, chiar si asa, botezat crestineste, cununat, spovedit, impartasit, miruit, cum oi mai fi, nimic din toate astea nu te poate supune la nici un fel de constrangere...pana la judecata de apoi, esti liber sa faci ce vrei...si sa suporti conscintele...

M-as fi grabit sa spun ca un " necrestin" e liber sa faca ce vrea, si ca femeie si ca barbat, daca nu isi gaseste fericirea in cuplu, langa o anume persoana, mai ales daca aceasta nu mai doreste acest lucru, e lber sa plece oricand... dar pana la urma si un crestin e la fel de liber, si amandoi vor da socoteala la fel, in fata Domnului, nu va primi necrestinul iertare mai usor decat crestinul, pe motiv ca e asa cum e... . Atata doar ca cel mai putin crestin ( credincios) nu crede ca i se va cere vreodata o astfel de socoteala si de aceea se considera mai liber de orice constrangere..,

Ar mai fi un aspect : ca crestin traitor ( nu doar botezat de parinti fara stirea lui), ai putea sa " stai linistit", stiind ca tu esti ok daca esti " in ascultare", faci voia sotului si nute desparti de el ( desidaca nu mainsel, refuzul vietii de cuplu si al procreerii, poate constitui motiv canonic de divort, ca si calugaria fara acordul celuilalt sot...), iar el e singurul vinovat ca iti impune acest mod de viata, si va da socoteala pt asta in fata lui Dumnezeu ???
Nu, bineinteles ca nu vei face asta. Pt ca e sotul tau si il iubesti, oricat ar fi de crestin sau ne-, si nu vrei sa fie gasit vinovat si sa piara... . Vei face tot posibilul sa il aduci pe calea cea buna. Sau, daca nu se mai poate, vei spune ca asa ai vrut si tu, ca a fost si hotararea ta sa nu aveti copii si sa nu mai fiti un cuplu, sa va petreceti restul vietii in curatie...