In virtutea faptului ca ne stim bine :) o sa fac intrebarea mai grea: daca ai introdus si fictiune in sfaturi, pentru a-i face lui cumva pe plac/a-l ajuta consideri ca ai procedat corect? Un sceptic ar putea spune ca l-ai amagit putin, intr-un scop nobil, dar putin pacalit. Exista o alta varianta sau ai considerat-o pe aceasta drept cea mai buna? Daca ar fi stiut ce faci te-ar mai fi ascultat?

....:) Eu nu sunt omul corectitudinii, Pelerinule!
Cu adevărat, când eram puternic, am manipulat multe suflete. Şi mulţi din ei ştiau că asta fac. Şi s-au lăsat manipulaţi, slavă Domnului!
De ce? Pentru că o păcăleală se şterge deseori prin altă păcăleală. Cui pe cui se scoate.
Cu dracul nu joci cinstit, Pelerinule!....:) Nici cu boala, nici cu prostia, nici cu moartea. Să mă ierţi, dar eu aşa cred, cu tărie.

Suntem multi asezati la coada asta Ioane, unii in fata ta, mult mai pacatosi ca tine :) Din punct de vedere al invataturii Mantuitorului gresim profund, din punctul nostru de vedere ne gasim circumstante atenuante. Oricum sinceritatea, macar in ultimul ceas, va cantari putin in fav noastra :)

Am vazut cu cativa ani in urma un film cu Robert de Niro.Nu imi amintesc cum se numeste, am cautat pe net, dar nu am reusit sa dau de el.Este vorba despre o familie cu 3-4 copii: sotul(Robert de Niro) - workoholic;ea-sotie si mama devotata ideii de familie unita si fericita, cu orice pret, chiar daca asta insemna sa ascunda si sa denatureze partile mai putin placute ale vietii, de ceilalti, si mai ales de sot.Copii au crescut mari,fericiti, au urmat scoli bune si si-au luat "zborul", fiecare in orase diferite.Pareau sa aiba tot ce si-ar dori cineva: profesau ceea ce isi doreau, fiind bine platiti, unii isi intemeiasera familii etc.
Imaginea idilica se sfarseste cand unul dintre acesti frati moare in urma unei ...supradoze.Treptat, incep sa iasa la iveala toate necazurile acelora : una din fete avea un copil fara sa se fi casatorit/logodit, nemaifiind cu tatal copilului(asa cum spusese familiei), o alta era lesbiana, iar un alt frate, nu imi mai amintesc ce patise si el(oricum, nu ceva bun).E un film bun, merita vazut.

Legatura cu discutia de fata: intr-o noapte, tatal a vazut intr-un pasaj subteran de metrou un tanar drogat.Amintindu-si de fiul sau, care sfarsise din aceeasi cauza , s-a apropiat de el.Tanarul i-a cerut bani.Era in sevraj, parca imi amintesc ca tremura.Tatal i-a dat, nu prea multi, cat sa isi cumpere ceva de mancare, insa care nu ii ajungeau de droguri.Nu mai stiu cum s-a intamplat, insa batranul, cred ca puternic afectat de scena, si-a scos pastilele de inima, simtindu-se rau, pe care insa le-a scapat langa tanar. Si asta m-a impresionat enorm: acela,nemultumit de suma primita, desi batranul i-a explicat ca era bolnav, le-a aruncat pe jos si le-a sfaramat.In urma altercatiei, care a urmat, i-a rupt acestuia si ochelarii de vedere.

M-am gandit atunci: de ce cineva, care e pe cale sa fie ajutat, ar face rau celuilalt?Nu reuseam sa inteleg.Acum, ma gandesc ca e din cauza sevrajului.Un om aflat intr-o forma severa de sevraj(care poate aparea nu doar in lipsa unor substante, ci si in lipsa unor persoane importante in viata personala, a unor conditii de viata etc) se descarca pe ceilalti.Si poate e o reactie normala, in prima faza.E ca si cum ai manca o bucata de paine, in fata unui om infometat.Cum sa mai simta cineva recunostinta, care poate a fost privat/furat(in formele cele mai grave) de ce e mai important in viata(siguranta unui camin, dragostea unui parinte, copilaria, familia, demnitatea de a fi om etc), chiar si fata de cel care vrea sa il ajute mai tarziu?Mai ales cand acesta poate are o familie, o slujba stabila, o "plasa" de siguranta, pe care celalalt nu a avut-o niciodata.

E o intrebare buna.Si cum e bine sa ne purtam in astfe de situatii, astfel incat, macar sa nu facem raul si mai mare, daca nu reusim sa ajutam?

Când vom depăşi îmfumurarea că putem şi că trebuie să ajutăm, atunci, poate, vom fi cuiva de vreun oarecare folos.
Vreau să fiu bine înţeles: a ajuta e o chestiune foarte serioasă. Presupune, întotdeauna, a muri. Măcar un pic.
Părerea mea.

Asa e.Asta e tot lipsa smereniei.Sfatuim(eventual chiar cu forta) pe ceilalti, si poate alunecam mai tare ca ei pana la urma.

Da, se întâmplă şi asta, uneori, dar nici să facem o piedică din gândul că e posibil s-o păţim şi noi, cei care momentan acordăm vreun fel de ajutor, nu pare a fi atitudinea firescului. Pe calea asta e posibil să ne temem foarte, până la inhibarea completă a gestului, de a mai sprijini în vreun fel pe careva...:) Nici chiar aşa!
Din câte înţeleg te referi la prevenţia prin modestie, la paza de sine şi luare aminte, la prudenţă. De acord, desigur.

*
Spuneam că a oferi ajutor implică să mori niţel. Sau mai mult...:) Mi-ar fi plăcut să dau curs acestei idei dar între timp interesul meu s-a evaporat. Ideea rămâne, totuşi, poate voi reveni la ea întrucât aş avea câte ceva de spus, din practica dificilă şi complexă a acordării ajutorului în plan profesional, mai ales.
Deocamdată spun, cu anticipaţie, că profesioniştii acordării ajutorului tocmai asta au grijă să nu se întâmple: să nu moară prea mult....:) Sunt instruiţi special în acest sens, uneori ani la rând... Şi sunt supervizaţi periodic, pentru a vedea ce a mai rămas din ei după acordarea sistematică a ajutorului...:)

*
În Biserică întâlnim legea tare că nu ajutăm noi, sau nu ajutăm singuri, ci suntem asistaţi şi sprijiniţi de Dumnezeu, Care este adevăratul Samarinean şi Doctor. Cu cât ne dăm seama mai bine de acest lucru, cu atât participăm mai eficient la ajutor şi murim mai cu folos, cred eu.
Dar o piedică serioasă e tendinţa de a intra mereu în rolul de Salvator, din triunghiul dramei, rol care nu e nici sănătos nici folositor etc.
Mulţumesc frumos pentru dialog, Alex, dacă mai ai tu câte ceva de împărtăşit m-aş bucura s-o faci. Doamne ajută!

Fratele Gabero s-a retras dintre noi. A ales aşa, din motive cunoscute doar de el însuşi. Eu m-aş bucura să îi fie cu folos retragerea şi să îşi găsească liniştea, pacea, aşa cum mult îşi dorea. Cu toţii ne dorim acelaşi lucru, dealtfel!
Sunt mai multe teme întreţesute simultan în postarea de mai sus. Gabero le-a expus aşa cum i-au venit, cum a simţit nevoia şi cum s-a priceput.
Unul din rolurile consilierului, când construieşte o relaţie terapeutică cu o persoană care solicită ajutor, este tocmai acesta: să ajute la clarificarea situaţiei de viaţă, să contribuie la construirea, de către client, a unei liste de priorităţi, să susţină elaborarea unei ierarhii a neajunsurilor, să sprijine formularea în cuvinte a tensiunii lăuntrice, apoi să modereze puţin neliniştea şi să mângâie acolo unde s-a cam aşezat durerea. Toate acestea prin cuvinte, prin ascultare, prin expresiile mimicii şi ale corpului, aşa încât omul aflat la necaz să se simtă acceptat, ascultat, înţeles - înainte de toate.
Aceasta înseamnă, implicit, contact interpersonal - faţă către faţă. Pentru a construi o relaţie de suport cu efect cert e musai nevoie de acest contact interpersonal. Ca urmare, o îndreptare a situaţiei prin discuţii pe net are, din start, şanse mici de reuşită. Bine ar fi ca Gabero să intre în relaţii concrete cu un psihoterapeut şi, desigur, cu un duhovnic.
A căpăta un sens nu este o acţiune solitară, deşi simţământul sensului sau al lipsei de sens e resimţit subiectiv, personal.
A dobândi un sens este rodul unei integrări în relaţii interpersonale şi în configuraţii omeneşti mai largi chiar de atât... Cu cât ne închidem mai mult între pereţii casei noastre sufleteşti, cu atât ne depărtăm de sens şi, invers, cu cât ne deschidem pentru a ne găsi un loc între oameni şi înaintea lui Dumnezeu, cu atât căpătăm şi resimţim mai deplin sensul...
E important să folosim unealta cuvintelor, pentru aceasta. Putem începe cu slovele unei rugăciuni, de pildă...

Vroiam sa spun ceea ce ati redat dvs. mult mai bine decat mine.Nu oricine poate fi Salvator, sau poate am putea fiecare, dar nu in orice moment al vietii noastre.Pentru ca daca o facem nechibzuit, compulsiv, egoist(adica daca ne folosim de durerea aproapelui pentru a ne ridica tot pe noi, in ochii nostri si ai celorlalti, asumandu-ne acest rol premiat dpdv social etc) s-ar putea sa agravam situatia: fie il impingem pe cel pe care vrem sa il ajutam si mai tare intr-o directie negativa, fie ne "inecam" inaintea lui sau o data cu el.Adica sunt situatii in care trebuie sa pasim usor, pe varfuri, cu delicatete, cu prudenta..Vorbesc despre ce am trait eu, nu alte persoane.