Reîntoarcerea barbarilor [răspuns la ideea prelevării de mostre ADN ale voievozilor români]
Acum 3 zile, pe 29 iunie 2012, de ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, agențiile de știri din România anunțau cu litere de-o șchioapă „momentul adevărului”: o echipă de cercetători prelevau
mostre de ADN de la o serie de voievozi români aparținând atât dinastiei medievale a Basarabilor, cât și urmașilor acesteia.
Scopul demersului, trâmbițat de clica celor din mass-media, este cât se poate de onorabil: "Domne, să aflăm dacă erau români!"
Trebuie să recunoaștem că este o premieră mondială ca un neam, prin propriile instituții de cultură, să treacă la interogații, întemeiate pe metode de măsurare rasiste, asupra propriilor conducători care le-au scris paginile unei istorii fabuloase la care cei de azi, atât de bicisnici, nu pot nici măcar visa.
La originea acțiunii stă activitatea de după 1989 a unor grupuri bine finanțate și mediatizate care l-au folosit pe fostul „Legione Etrangere Francaise”, omul bun la toate, mercenarul ce îndruma prin Ciad, în anii 70, guverne marionete care serveau interese franceze, să re-scrie istoria României.
De ani de zile suntem hărțuiți de Neagu Djuvara sau Daniel Barbu cu mereu aceleași teze. Nici un amănunt discutabil din istoria formării Țării Românești nu le-a scăpat manipulatorilor de profesie. Orice cărămidă ce nu se potrivea întocmai, putea fi folosită pentru a șubrezi temelia. Așa cum se exprima Gobbels,
„o minciună spusă de 1000 de ori este tot o minciună, dar atunci când o spui de un milion de ori devine adevăr”, așa și bravii noștri „boieri ai minții” și profesori de științe politice, ajutați de mass-media, au tot insistat. Asupra a ce?
Despre întemeierea Țării Românești, pe scurt
Spre deosebire de Moldova, despre întemeierea căreia atât sursele interne cât și cele externe, în special maghiare sunt neechivoce când descriu o primă întemeiere statală sub Dragoș, controlat de coroana maghiară, pentru ca apoi Bogdan din Cuhea (Maramureș) să se elibereze de sub tutela Ungariei, iar urmașii săi să creeze un stat independent, cu atribuțiile de rigoare (titulatură, monedă proprie, armată, cancelarie, granițe stabile), despre momentul și persoana aflată la originea întemeierii Țării Românești izvoarele sunt neclare.
Astfel, se cunoaște că Basarab I a învins la Posada Regatul Ungariei și a obținut independența statului. Rezonanța turanică a numelui l-a făcut pe Iorga să se întrebe asupra originii etnice a întemeietorului, fără a putea tranșa o problemă oricum secundară. Fiindcă, indiferent de originea lui Basarab (pe tatăl său l-ar fi chemat Tihomir, nume de origine slavă, sau Thocomerius (origini cumane, turcice) acesta era bine integrat în societatea românească.
Precizăm că Basarab I, potrivit pomelnicelor de la Câmpulung și Râmnicu Vâlcea, a fost căsătorit cu Marghita, cu care a avut doi copii: viitorul domn Nicolae Alexandru (1352 - 1364) și Teodora, căsătorită cu țarul Bulgariei, Ivan Alexandru al Bulgariei.
În actele emise de Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, se face referire la Basarab I ca fiind „schismaticul și necredinciosul nostru voievod”, termenul schismatic având înțelesul de „ortodox”.
Necropola de la biserica domnească de la Curtea de Argeș (
amănunte aici) nu lasă urme de îndoială asupra dreptei credințe a voievozilor depuși întru adormire în acest lăcaș ortodox, un Saint-Denis românesc.
Cumani și maghiari
Cumanii erau nomazi păgâni ce își aveau centrul la nordul Mării Negre și Mării Caspice și care controlau militar și cnezatele și voievodatele de la est și sud de Carpați. Este plină istoria timpurie a rușilor kieveni de referiri la poloveții din nordul Mării Negre. Înfrânți de tătari la Kalka, cumanii din vest se retrag în Ungaria, unde trec la catolicism (40.000 de corturi).
O parte mică dintre cumani, conduși de Jonas, ajung în Bulgaria, iar urmașii acestuia vor întemeia dinastia Terter (sau Tertereș), având o pronunțată identitate vreme de veacuri și aparținând clanului Terteroba.
Se observă ușor că problema cumană este una care îi privește îndeosebi pe maghiari. Regele Ungariei și-a luat din 1233 și titlu de rege al Cumaniei. Există o relație plină de solidarizări și conflicte între maghiari și cumani, a cărei istorie s-ar întinde pe sute de pagini. Pentru publicul din România este însă puțin cunoscut acest aspect, încât „misterioșii” cumani sunt repede conectați cu fapte cunoscute nouă (e firesc, așa funcționează logica umană, legi de ceea ce îți este cunoscut). Ne întrebăm dacă denumiri precum Comana sau Vadul Cumanilor sau numele nu știu cărui boier nu sunt argumente pentru o etnogeneză cumano-română.
Dar istoria Ungariei este plină de cumani, fără a crea astfel de „probleme”. După primirea celor 40.000 de corturi (cca. 200.000 de cumani, un număr foarte mare atunci), Ungaria se vede confruntată cu următoarele probleme:
- Cumanii voiau să locuiască doar împreună și nu risipiți prin toată țara
- Obișnuiți cu traiul nomad, nu respectau proprietățile și culturile sedentarilor maghiari de la 1230.
Așa se ajunge ca regele lor, Kuthan, să fie asasinat de nobili maghiari, iar cumanii să prade Ungaria drept răzbunare. Pentru repede doritorii de sinteze, este de observat că o simbioză dintre un popor nomad și unul sedentar este foarte greu de realizat, inclusiv dacă au aceeași religie.
Ulterior, regele
Béla al IV-lea, i-a colonizat pe cumani lângă
Tisa, iar Ștefan, fiul lui Bela, se va căsători cu Elisabeta, fiica lui Kuthan, pentru a pecetlui împăcarea.
Fiul lui Ștefan și al Elisabetei este cunoscut în istoria Ungariei ca fiind Ladislau al IV-lea Cumanul (Kun Laszlo în maghiară) pentru pronunțata sa identitate cumană. Se îmbrăca precum un cuman, se purta în consecință și nu avea încredere decât în garda cumană și în ostașii cumani recrutați. Slab integrat, a fost excomunicat (era catolic de formă) și ucis. Și istoria cumanilor în Ungaria se poate urmări veacuri după așezarea din secolul XIII.
Atenție, încă îi regăseam pe cumani, având autonomie, în timpul împărătesei habsburgice Maria Tereza, la 1760!