Ma bucur ca suntem deacord cu totii ca pe primul loc se afla Imparatia Cerurilor.
Ce a zis Domnul despre Imparatia Cerurilor, unde trebuie sa o cautam ca sa o aflam? El a zis sa nu o cautam in afara, ci sa o cautam inauntrul nostru, in inima noastra si acolo o sa o gasim. A zis ca noi suntem acolo unde se afla inima noastra, asa ca bine este ca inima noastra sa se afle acolo. In Imparatie insa intra doar cei care sunt ca si copiii de curati, asa ca avem de lucru, nu gluma. Iar apoi, ce a zis el cu privire la aproapele? Cine este aproapele nostru? Cel de o natie cu noi? Pai ia sa vedem ce raspuns a dat Domnul: pilda samarineanului milostiv care nu a fost milostiv fata de un alt samarinean de-al lui ci fata de un evreu, iar evreii se vedeau pe ei ca si copiii lui Dumnezeu in timp ce ceilalti erau niste pagani departe de Dumnezeu, si totusi samarineanul il ajuta pe bietul om chiar daca era din tabara "vrajmasa". Si de altfel zice Domnul ca daca ii iubim pe ai nostri nimic bun nu facem ca doar asa fac si paganii, ci noi trebuie sa ii iubim si pe vrajmasi ca sa fim desavarsiti ca si Tatal din Cer. Iata cum ni se cere de fapt iubire pentru toti oamenii in egala masura, pamantul intreg devenind astfel patria noastra asa cum pamantul intreg va fi reinnoit in Imparatia Cerurilor unde nu va mai putea exista Dacia, Imperiul Roman, Imperiul austro-ungar, Imperiul otoman etc, si ca atare nici Romania asa cum o cunoastem noi astazi nu are cum exista. Tot pamantul reinnoit va fi al tuturor, toti oamenii vor fi ca fratii si se vor iubi cu totii, si asta putem sa o traim inca de pe acum, nu este deloc imposibil, trebuie doar dragoste fata de Imparatia Cereasca macar cat un bob de mustar...

Dar pentru Iisus care mergea in lume fara nimic asupra Sa, era simplu sau complicat? iar cand a zis: "Cereti si veti primi", a mintit sau a zis adevarul? Daca cuvintele Domnului sunt cai verzi pe pereti, atunci nu mai am nimic de zis. Eu insa am simtit pe pielea mea ca sunt foarte adevarate...

Bravo! Bine, frumos si fundamentat.

Fara sa te acuz pe tine cu ceva, insa eu cred ca multi dintre romani expatriati sau auto-exilati, in special din cei ce scuipa azi pe Romania si tot neamul de acasa, ar fi trebuit sa se nasca in Sahara !

Baieti, de ce nu va induceti o amnezie, sa uitati cu adevarat de neam si tara, ca sa nu ne mai tocati pe noi nervos cu expatrierea...???

Domnule....TINERI PENTRU ROMANIA..Nu este nici o picatura de otrava si nu bagatelizez ideea de tara.Au avut grija altii inaintea mea.Dumneavoastra pur si simplu idealizati la un mod utopic conceptul in sine care nu are cat de putina baza in ceea ce se intampla in societatea noastra de astazi Asi vrea sa arat cu degetul institutia armatei romane care este una din cele mai corupte si mai plina de non-valori institutii din Romania.Revin cu intrebarea...:ati facut armata?stiti ce se intampla acum in interiorul institutiei?De asemenea cei care sunt in armata nu sunt motivati de simtul patriotic nici cat negrul sub unghie..si ar merge bucurosi la cules capsuni in Spania daca s-ar plati mai bine..poate ca nu va vor cadea bine cele spuse de mine..dar pot sa si argumentez.Nu spun ca nu se pot gasi pe acolo..si patrioti..dar asa..sub unul la suta..si nu exagerez.

"RĂDĂCINILE INSULUI SUNT ÎN SUFLETUL NEAMULUI

Pe lumea asta sunt trei mari realităţi: insul, neamul şi umanitatea. Dar una fără alta nu pot exista. Insul există prin neam şi umanitatea se manifestă tot prin neam. Insul afirmându-se pe sine, trebuie să afirme în acelaşi timp umanitatea din sine, iar aceasta e totdeauna determinată etnic.
Neamul e matca ontologică în care îşi găseşte aşezământ şi rânduială concretă existenţa umanităţii. Şi prin matca acesta şi în ea existăm noi ca inşi determinaţi. Ea are o adâncime, o originalitate, proprie realităţilor permanente. Rădăcinile insului sunt în sufletul neamului, iar rădăcinile neamului sunt în ordinea metafizică a existenţei.
Deci, una din marile griji ale acestor timpuri, care cearcă trăinicia tuturor realităţilor (...), să ne fie aceea de-a ne menţine ca neam în identitatea proprie." - Dumitru Stăniloaie

"PANSEURI

Sunt româncă şi sunt om datorită calităţii mele de româncă.

Pentru a înlănţui un popor trebuie să-i adormi conştiinţa naţională.

Reuşita individuală şi reuşita naţională sunt inseparabile.

Uneori să fii liber nu înseamnă să poţi pleca, ci să poţi rămâne." - Popescu Angela

da dar avem conducatorii pe care de fapt ii meritam cu prisosinta.---si daca tu ca individ nu incepi sa schimbi lucrurile incepand de fapt cu schimbarea ta(si e suficient sa-ti schimbi purtarile intru iubirea de Dumnezeu si respectarea poruncilor Sale)atunci sa nu asteptam de la altii,fiecare dintre noi scimbandu-ne intru Dumnezeu suntem de fapt pietrele de temelie ale unei fundatii trainice(e drept stiu ca pe multi va doare,aveti intr-un anume fel dreptate,dar e o dreptate vazuta cu ochii nostri de lut).Pacatele noastre cumulate ale tuturor alor nostri le ducem in spate fiindca asa lucreaza Dumnezeu,intotdeauna drept(sunt de fapt vorbe spuse de marele Sfant al romanilor,Preacuviosul Parinte Ieromonah Arsenie Boca,Dumnezeu Sa-l binecuvanteze si Sa-i dea putere sa se roage pentru mantuirea neamului romanesc atat de incercat)

minunat Rodica,Dumnezeu sa binecuvanteze cu harul Sau aceasta gura de rai numita Romania si sincer marturisesc ca lucrurile cred ca incep sa se miste si ma refer ca in aceasta vara facand cateva iesiri bune la Manastirea Prislop si in special la Sfantul mormant al Preacuviosului Parinte Arsenie Boca am constatat de cate ori mergeam sa vad foarte multa lume(si multi tineri)din toate colturile tarii venind la acest loc de pelerinaj si indreptare sufleteasca,lucrurile se misca fratilor,incet dar sigur,pas cu pas acest popor se va indrepta spre credinta in Dumnezeu si slujirea Sfintei Biserici Crestin Ortodoxe

„CREDINŢA

În credinţă e sursa virtuţilor.
Nu există putere decât în convingere.
Un raţionament n-are tărie, un poem nu-i divin, un tablou nu-i frumos decât dacă mintea sau ochiul care le analizează sunt convinse că un anumit adevăr e ascuns în ele.

Un mic număr de soldaţi convinşi de priceperea generalului lor pot face minuni.
35.000 de greci îl urmează pe Alexandru şi cuceresc lumea.
Sparta crede în Licurg şi devine cea mai înţeleaptă dintre cetăţi.
Babilonul crede în măreţie şi măreţia i se aşterne la picioare.
Un oracol le spune romanilor că vor fi stăpânii lumii şi romanii devin stăpânii lumii.
Columb e singurul care crede într-un nou univers şi un nou univers iese din valuri.

Patriotismul, prietenia, dragostea, toate sentimentele nobile sunt şi ele un fel de credinţă. Iată de ce acei care nu cred în nimic, care consideră iluzii sentimentele nu vor săvârşi niciodată nimic măreţ, generos, ei nu cred decât în materie şi în moarte şi sunt nesimţitori ca prima şi reci ca ultima.

În vechime să fii credincios era o onoare.
Basarab, Mircea, Ioan Corvin, Ştefan, Mihai aveau credinţă în Dumnezeu şi cronicile noastre şi ale celor cu care au luptat pe câmpurile de luptă de la Posada, Rovine, Belgrad, Vaslui, Călugăreni spun şi azi cum erau aceşti oameni care-l cinsteau pe Dumnezeu şi jurau credinţă ţării şi naţiunii lor.

Cele mai strălucite virtuţi despărţite însă de Dumnezeu şi luate în simplele lor raporturi morale sunt foarte aproape de cele mai mari vicii. Dacă filozofii ar fi observat aceasta, n-ar fi trebuit să-şi dea atâta osteneală ca să stabilească limitele binelui şi răului. Creştinismul n-a avut nevoie, ca Aristotel, să inventeze o scară pentru a aşeza pe ea ingenios o virtute între două vicii, el a tranşat problema sigur arătându-ne că virtuţile nu sunt virtuţi decât dacă se întorc spre sursa lor, adică spre Dumnezeu. Acest adevăr are o valoare certă dacă aplicăm credinţa existenţei omeneşti prin intermediul ideilor religioase.

Din credinţă se vor naşte virtuţile naţiunii fiindcă, aşa cum spun înţelepţii, un Dumnezeu care răsplăteşte şi pedepseşte e cel mai puternic sprijin al moralei. Morala e acel set de reguli de comportament care, respectate, permit unei naţiuni să fie viguroasă şi să dăinuie.

În sfârşit dacă folosim credinţa aşa cum se cuvine, dacă o vom întoarce în întregime spre Creator, dacă vom face din ea ochiul intelectual prin care vom descoperi minunile Împărăţiei Cerurilor şi lumea reală, dacă ea ne dă aripi sufletului pentru a ne ridica deasupra suferinţelor vieţii, vom fi obligaţi să recunoaştem că în cărţile sfinte nu s-a exaltat suficient de mult această virtute când s-a vorbit despre minunile ce se pot înfăptui cu ea. Credinţă cerească, credinţă alinătoare tu faci mai mult decât să muţi munţii, tu ridici poverile copleşitoare care apasă pe trupul şi sufletul omului.” – Mihail Gh. Bujor (Ghebu) după Francois Rene de Chateaubriand