|
|
Te caut Caut in zi, caut in noapte. Caut in rugaciuni spuse in soapte. Caut in cei ce-au plecat dintre noi, Caut in mine si caut in voi. Caut chiar si in cautare. Te caut Doamne , cu disperare. Te caut cu foame,Te caut cu sete In toate icoanele atarnate in perete. Te caut in oamenii plini de pacate, Te caut in talhari si in desfranate. Te caut in oameni credinciosi, cuminti Te caut in preoti, Te caut in sfinti. Te caut in cel nou nascut, in batran Te caut in omul cel rau si-n cel bun. Te caut in cel neiertat, neiubit. Te caut in cel alungat si in cel prigonit. Te caut in cel ce nu poate ierta, Te caut in mine si in dumneata. Te caut in cel ce barfeste si spurca, Te caut in cel ce zideste, in cel care urca. Te caut in ingerii aparuti din lumina, Te caut in cer si te caut in tina. Si obosita de atata cautare Caut odihna in cautare. Esti cel ce Esti si Cel ce va veni Esti Tot ce ma poate surpa sau zidi ! Esti plinul ce umple golul din mine Esti sensul cuvantului BINE! Nu te-as cauta daca nu te-as fi gasit Intre cei doi talhari din inima mea RASTIGNIT. Dorina Stoica Publicata in "Daruri", Editura Cronica, 2009 |
Fratelui Ioan Cezar
Cazut in incercare si umil
Cu sufletul tocat in zeci de mii Tu esti ce inca poti sa fii Asa cum nu sunt altii: un copil ! Ridica-te Ioane. Nu fi trist. Ca tine-am fost si noi candva. Cu cati mai cad, mai multi s-or ridica, Chiar de-or primi botezul « extremist ». Eu stiu. Ti-e greu si n-ai cui spune Ce simti cand esti vanat si haituit, Cand chiar si gandu-ti e rastalmacit Si iti transforma sufletu-n taciune. Ai vrea sa plangi, ai vrea sa te razbuni Sa pleci, sa strigi, ca greul te apasa… Dar cui, Ioane ? Nimanui nu-i pasa Desi suntem inconjurati de… Oameni Buni ! Nu te-ntrista prea mult, fratele meu. Mai trece-o zi si inc-o zi si va fi bine. Ce-a fost cu noi, va fi si pentru tine. Lasa povara ta lui Dumnezeu !... Fii bun ! E tot ce vreau sa-ti spun ! Fii fericit ca-n marea lui iubire Trimite Dumnezeu spre mantuire, Un semn ! Semneaza… OmuBun |
Tine-ma pe langa Tine
Dumnezeule Preasfinte oare cum sa-Ti multumesc Pentru zilele pe care mi le-ai dat sa le traiesc? Tu m-ai scos din intuneric. In necazuri mi-ai fost scut, Cele bune ale mele dinainte le-ai stiut. Ma aperi de ispitele care vin de la cel rau Si imi pui mereu in fata intelept cuvantul Tau. Ma sprijini sa nu cad. Sunt doar om si n-am vointa, Ma inveti cum sa razbat. De nu pot, imi dai putinta. Bratele-mi intinzi cu drag cand sunt singur. In cadere Ma ajuti sa ma ridic si sa rabd orice durere. Viata mea iti apartine. Fa din ea ce stii ca-i bine. Tu mi-ai dat-o, Tu mi-o ei. Tine-ma pe langa Tine. Dorina Stoica |
Ioan Cezar ( un fost prieten si-un viitor prieten , prin voia Bunului Dumnezeu )
In amintirea unei prietenii . . . Iertare frate draga ! E vara amintire dureroasăcând frunza-nfrântă la pământ se lasă ducând cu ea-n poteca ruginie durere, jale-amarnică, furie... Că toamna, sub cupola ei de aur ascunde fierul unui corn de taur ce scurmă neîncetat și sună în dangăt tot mai stins, ca-n lună... E rece ploaia și ce rău e vântul, cu-ngăduință molfăie pământul în gura-i noroită prada verii. E tot mai aspră mângâierea serii. Pe cerul altădată bun de zbor își caută cărare un cocor cu gât întins ca pe butuc spre zare. Înfruntă vântul aripile rare. Va fi tăcere, albă-nțelepciune însoțitoarea unui blând tăciune pe care-l voi întoarce cu-n vătrai la nesfârșit, în sobă, pentru ceai... Doar fumul, linii frânte și iluzii îmi vor fi iarăși dulcile perfuzii în vena ce m-o trece prin troiene spre florile bălțate din poiene. Când frunza-nfrântă la pământ se lasă Boul ce sunt visează iarbă grasă! ………………….. Pe drum, pas după pas țes timpul – un ochi pe față, un alt ochi pe dos. Și m-aș opri, dar mi-i dator răstimpul Când pânza îmi cerea să țes frumos. Așa mă trec, sporovăind cu vremea. Cenușă blândă, vis cernut prin foc. Pe mersul meu ca un toiag stă vrerea acelui drum de stele fără loc. Pe apă de aș merge, peste munți, peste ispita vremii înapoi, Din clipă: porți aș face și doar nunți! Și vin, din lacrima de-apoi... Dar merg pe drumul care țese timpul Și doar uitarea mă somează, lin Și m-aș opri, dar mi-e dator răstimpul cu încă-o barcă, pe-un ocean de chin. .............................. MĂRUL La margine de drum un măr ne dăruiește tuturor din soare și pentru asta din pământ se-nalță și măsluiește bruna lui culoare. În noapte singuratic potrivește pe fiecare fruct un chip anume să mulțumească, în parte, fiecare. Iar crengile atârnă-ndatorate când trunchiul lui privește drept în zare. Pe fiecare drum, mereu, un măr însingurat între pământ și soare îmi e tovarăș, îi sunt trecător - e peste tot, de parcă el nu moare. Să-l cânt, să-l cânt din piept aș vrea când pasul meu pornește pe cărare și cântecul să urce-n cer în clipa când privește drept în zare. Mărule drag, risipitor cum numai cântul celor care mor… ............................................. CIREȘUL „Iubești atât cât dăruiești” spunea cireșul, încărcat de roade și de albine rătăcite-n mierea cireșelor de-un roșu-negru pur, - unui copil, ce meșterea în grabă un aparat de pierdere-n azur... Căzu cireșul, războit cu vremea, de lama surdă-a unui drept topor. Copilul plânse și își luă durerea drept călăuză pentru dor și zbor. Trecură anii, alți cireși vorbiră despre iubire, dăruind mireasmă și flori și fructe și, ca o aghiazmă pe alți copii cireșii înfloriră. De-atunci copiii, toți copiii lumii păstrează-n vorba lor un dalb cireș, acela care, cum puterea lunii, le pune-n gând porunca fără greș. ................................ RĂZVRĂTIRE… Oh, Doamne, mult îți place frumusețea Când lași să strălucească-nsîngerat Nu doar călcâiul care Te-a urmat Ci însăși fruntea, ce-a-ndurat tristețea. În frumusețe-ai vrut să ne aduni Ca un Olar cu mâini nenumărate. Din lut murdar vrei cănile curate Și-n chinul nostru ne găsești mai buni… Nu-împiedici jertfa să-și urmeze cursul, Aplauzele pregătite sunt… Pe cel ce-ndură astăzi biciul crunt Tu-l întărești, să-i strălucească plânsul. Să dăm mereu, bogați închipuiți, Concrete daruri - neîncetata fire, Si când, ajunși calici și doar simțire Frumoși Tu ne găsești, ba chiar sfințiți. O, Doamne, mult îți place frumusețea Si cât de mult ne vrei, din nou, în Rai! Dorind și noi, ne-am transformat în cai Si munți cărăm, să-Ți preamărim justețea… Si zăpăciți de-atâta frumusețe Orbecăim zdrobiți și-nsângerați Si unii altora ne spunem frați… Si-n cor îți mulțumim pentru binețe… Oh, Doamne, ce numești Tu frumusețe Imi pare alchimia unui chin! Precum cucuta dintr-un vas cu vin In noi omoară totul cu blândețe… Sătui de strălucirea din noroi, De frumuseți promise peste veacuri, Iți cerem, Doamne, doar un pumn de leacuri Pe bubele ce Te-mpuțesc în noi ! Nu ne lăsa așa, nevindecați, Să ne târâm ologi spre Piscul Tău. Că până-ajungem, îmbâcsiți de rău, Vom fi-nvățat să fim neînduplecați! (Am plans si eu, nedrept, in ceasul greu, Privind chioris, la Unul Dumnezeu…) ……………………………….. Pădure-mi ești, femeie, ochi de toamnă îți joacă în obraz și îmi răstoarnă preaplinul meu de vară … Și îl golește-n verbe căzătoare (cum trec în frunza arsă idei caniculare!…) Pădure-mi ești, femeie, foșnitoare e umbra ta de foc și de răcoare, un foc ce distilează în ochii tăi rugină. Pădure-mi ești, femeie, răcoare în lumină! Dar când se face noapte, punând în zi surpare, câmpie-mi ești, de șoapte, și foșnet, doar, de mare… ( Ioan Cezar ) Link permanent catre articolul complet http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...---b1-p734.htm |
Ne vom intoarce intr-o zi
Ne vom intoarce intr-o zi, Ne vom intoarce neaparat. Vor fi apusuri aurii, Cum au mai fost cand am plecat. Ne vom intoarce neaparat, Cum apele se-ntorc din nori Sau cum se-ntoarce, tremurat, Pierdutul cantec, pe viori. Ne vom intoarce intr-o zi... Si cei de azi cu pasii grei Nu ne-or vedea, nu ne-or simti Cum vom patrunde-ncet in ei. Ne vom intoarce ca un fum, Usori, tinandu-ne de mani, Toti cei de ieri in cei de-acum, Cum trec fantanile-n fantani. Cei vechi ne-om strecura, tiptil, in toate dragostele noi Si-n cantecul pe care si-l Vor spune altii, dupa noi. In zambetul ce va miji Si-n orice geamat viitor, Tot noi vom sta, tot noi vom fi, Ca o samanta-n taina lor. Noi, cei pierduti, re-ntorsi din zari, Cu vechiul nostru duh fecund, Ne-napoiem si-n disperari, Si-n rani ce-n piepturi se ascund. Si-n lacrimi ori in mangaieri, Tot noi vom curge, zi de zi, in tot ce maine, ca si ieri, Va sangera sau va iubi. Radu Gyr |
Un prieten a tinut sa-mi faca o bucurie trimitandu-mi o poezie compusa de el, iar eu, nemernicul, nu pot s-o tin doar pentru mine si o impartasesc cu voi. Iertare. Iertare si de intruziune, ca n-am nimic ziditor sa va spun. Las doar poezia sa vorbeasca si ma retrag ... usor .. usor ..
DRAGOSTE M-am prins cu gândul, ca-ntr-un joc cu Tine Și toate s-au mărit, iar eu sunt mic... Ce-ai pus, Lumină Blândă, azi, în mine De s-a nălțat surpare, în nimic? Dau să vorbesc cu Tine Iar Tu taci. Îmi pare că în mine Te prefaci... Așa, treptat, învăț și eu să tac. Din vuiet mă înduplec la prezență! Și, parcă spre a-Ți fi pe plac Te-nchipui mai degrabă ... ca absență. Și-s neînceput. Tu dăltuiești un altul. Mă porți prin tot adâncul. Și înaltul! Vorbești acum în mine, iar eu tac. Și-mi pare ... că în Tine mă prefac... __________________ |
VISUL ( THE DREAM ) - Un clip realizat dupa o poezie scrisa de Cristian Gabriel Groma
|
Poezie de toamna - Sorin Olariu
|
|
| Ora este GMT +3. Ora este acum 05:05:25. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.