Ia uite ce debordează de dragoste creștină topicul ăsta...
Mai-mai să vă căsăpiți precum militarii huliți-iubiți în egală măsură.

Mihai, cata vreme esti avocat, cum numesti un om care omoara alti oameni? Eu il numesc ucigas de oameni sau criminal. S-o fi numind si altfel, e posibil.
Soldatii ce fac? Vor, nu vor, ei omoara oameni. Asta le e datoria, slujba iar la unii o fi si pasiunea, treaba lor.
Printre soldatii lumii asteia sunt credinciosi de toate felurile. Fara exceptie, evident. Dar asta nu inseamna ca pot sa stimez sau sa simpatizez pe soldati. Nu pot face asta, indiferent cat este el de jertfelnic (poftim, zicea Mihnea despre eroii neamului), deoarece ma impiedica fapta omorului la care participa orice soldat activ.
De aceea am si amintit trecutul BC, asa cum il gasesc astazi prin carti (ba chiar prin cuvantarile Papei, mai nou, precum am auzit la stiri). E stiut ce orori au avut loc in istorie si stim si de ce si cum s-au facut. Altfel, nu-i asa, Suveranul Pontif nici nu si-ar fi cerut iertare, public, pentru crimele din trecut.

L-ai vazut zilele trecute pe copilul sirian? Acel baiat de cativa anisori, insangerat, speriat, care fusese scos de sub daramaturile produse de bombardament. Cine il adusese acolo, in starea aceea? Soldatii! Cine i-a sfartecat pe fratii si pe parintii lui? Soldatii! Cine arde cu foc, cine sfarteca, cine zdrobeste, cine ingrozeste? Soldatii.
Fii bun, nu-mi cere sa ii stimez. As vrea s-o fac dar nu pot, sa fiu iertat.

Si pe proorocul David, stii tu, ala care a scris Psalmii si l-a omorat pe filistean, tot criminal il numesti ?

Oricat de mult pretuiesc pe cei care si-au dat viata pentru apararea tarii/patriei etc., nu pot uita ca soldatul este omul care isi omoara semenul. Ajuns in acest punct, stima mea se opreste si traiesc mahnire.
Fiecare om care ucide pe semenul sau, nu importa din ce motiv, aduce moartea asupra tuturor. Si a lui, mai intai. Cand moare un om ucis de semenul sau, mor toti oamenii impreuna cu el.
Razboiul este o nenorocire imposibil de calculat, inteles, masurat.
Soladtul, orice elogii i-am putea aduce, nu poate fi o figura luminoasa pana la capat.
Soldatii care au omorat pruncii din Rama nu sunt cu nimic mai rai decat orice alt soldat. In orice caz, nu sunt mai rai decat soldatii Apusului care jefuiau Constantinopolul si Ierusalimul, in numele Crucii.

Razboiul placut Domnului este cel duhovnicesc. Din pacate putini viteji pe aici si putini se mai inroleaza.

Pai, Mihai, tu cum numesti un om care ucide un alt om? Cum se zice asta in limba romana?

Mihnea, stiu ca te-am suparat, am inteles bine asta si mi-am exprimat deja regretul pe un alt topic. Inteleg, imi pare rau, nu am vrut sa-ti ranesc simtamintele si valorile desi, se pare, era inevitabil.
As vrea totusi sa intelegi ca atunci cand m-am referit la ororile trecutului, dind exemplu Cruciadele si alte maceluri, nu-mi statea gandul la BC sau BOR, nu de polemici intre culte imi ardea mie... Am dat exemplele acelea pentru ca le aveam la indemana, tocmai citesc o carte legat de asta si m-am ingrozit zilele astea realizind ce se intampla sub soare intre asazisii urmasi ai Domnului. Care suntem noi, crestinii, mai intai.

Este o incompatibilitate strigatoare la Cer intre Porunca Iubirii, intre sfintele slujbe, intre cantarile si sarbatorile naostre, pe de o parte, si faptele ucigase ale oamenilor care se razboiesc si se chinuiesc reciproc. Ororile razboiului sunt de neingaduit. Cel putin pentru inima mea, sa fiu iertat.

Inteleg ca oamenii fac ce fac, inteleg ca suntem cu totii supusi uneori instinctelor criminale sau unor situatii fara iesire in care ne ucidem intre noi. Inteleg, inteleg... Dar cum poate fi asta impacat cu Porunca Iubirii? Cu demnitatea omului? Cu Mila lui Dumnezeu?

Mihnea, Dumnezeu este Iubire!... Raiul este Iubire!....
Iarta-ma ca te-am suparat, fiind purtat de propria suparare pe nenorocita conditie a omului. Imi pare rau.

Apostol Bologa, educat ca soldat aparator al neamului sau, incepe prin a-l spanzura pe cehul Svoboda. Tradatorul, dezertorul.
Apoi, Bologa se indragosteste de Ilona...
La urma, sfarseste spanzurat ca dezertor. Tradator.

In ultimele clipe de viata ale lui Apostol, prin ochii lui navalise tot Cerul...

*
In cu totul alt plan, desi tot sub soare, un copil este luat intr-o zi de langa mama lui, de langa tatal lui, din familia si satul lui.
Este legat cu funii groase si, in ciuda urletelor salbatice ale maicii lui care se taraste in urma convoiului ca o fiara injunghiata, este dus de catre soldati, impreuna cu alti copii culesi de prin sate, in noua lor patrie.
Multi mor pe drum, cei rezistenti supravietuiesc.
Ajunsi la destinatie sunt invatati sa lupte. Ei sunt viitorii soldati. Zi dupa zi, an dupa an, invata toate tainele uciderii.
Mai tarziu, fostul copil revine in satul lui. De data asta ca soldat. El nu mai merge sa ii ajute pe parinti la muncile campului, nu mai duce mieii pe imas, nu se aduna cu fetele la hora, nu isi pregateste tolba pentru bunatatile colindului, nici hainutele curate pentru Impartasanie. Nu. Acum vine pentru a raspandi porunca si, dupa caz, pentru a ucide.
Cei care se impotrivesc ordinelor sunt taiati cu sabia sau impuscati. Uneori sunt spanzurati, trasi in teapa, arsi de vii. Eventual despicati in patru de caii naravasi ai cavaleriei.
Nu isi recunoaste parintii, fratii, rudele, consatenii... Pentru el, soldatul, acestia sunt acum salbaticii, ghiaurii, pacatosii... Ii omoara fara ezitare si, la sfarsit, asteapta mandru o recompensa.

Ca el au fost mii si mii in istorie; au fost sute de mii, poate...
Ca el mai sunt si azi o multime.

Depinde de situatie:
http://www.crestinortodox.ro/calenda...ul-119062.html

Sunt anumite situatii in care oamenii aflati in ele vad lucrurile doar in alb si negru.

Nu mă refer la tine ci la cei care le-au lansat şi întreţinut (bîrfele, dezinformările, calomniile, răutăţile...) ca strategie. Chiar crezi că mai trebuie ceva demonstrat din moment ce tu ai ajuns să le scrii aici ca pe nişte adevăruri? Păi dacă pe tine au reuşit să te păcălească ''băieţii buni'', care eşti un creştin cinstit şi bun şi deştept, darmite atunci pe cei uşor de păcălit?

Păi de ce ceri tu unui rege să fie atît de sfînt ca un călugăr ce nu-şi părăseşte chilia şi-şi păzeşte privirea ca să nu-şi rănească inima cu frumuseţi străine? Oare nu pentru ca să-ţi îndreptăţeşti bîrfele (desfrînîrii) vrei tu să duci la extrem ''obligaţiile'' matrimoniale ale prinţului şi ale regelui? Sau poate uiţi că era un prinţ şi un rege ortodox uns care avea rang de patriarh? Deci să înţeleg că îţi permiţi să judeci patriarhul României din perioada interbelică? Nu cred că umblu cu cioara la vopsit, ţi-am spus, a avut trei femei pe care le-a iubit, 3 soţii, 2 copii şi a lăsat un singur urmaş pe tron. Ştefan cel mare şi sfînt cîte soţii a avut? Regele David cîte? Oare nu le-a iubit pe toate? Oare nu s-a căsătorit cu toate? A lăsat vre-una fără să fie obligat de cerinţe mai presus de sine? Păi pe Zizi a lăsat-o pentru că a cerut-o regele şi ţara. Pe regina Elena a lăsat-o ca să nu o facă să sufere, nici pe ea şi nici pe Mihai, pentru că nu erau compatibili sufleteşte căci căsătoria lor a fost mai mult impusă de părinţi şi regi şi pentru ţară şi iubirile lor nu erau compatibile iar cum sufletul şi iubirea lui erau mai compatibile cu Elena Lupescu, a rămas cu ea şi apoi s-a căsătorit cu ea şi au trăit împreună pînă la moarte. Unde vezi tu în derularea vieţii lui că ar fi avut o soţie frumoasă şi cu care se potrivea şi pe care s-o iubească şi pe care să o lase pentru că ar fi poftit pe alta? Oare în anii cît ar fi fost cu Elena Lupescu nu ar fi putut s-o lase pe ea aleasa sa şi să-şi ia alte fete tinere şi mult mai frumoase? Putea bineînţeles s-o înşele ca ea să nu-l mai iubească dacă era un rege desfrînat, dar nu s-a întîmplat asta, aşa că a rămas cu ea pînă a murit. Deci nu există o dovadă concludentă de desfrînare, de adulter, de curvie faţă de iubirea lui ci el a iubit sincer pe Zizi şi pe Elena Lupescu şi s-a supus voinţei ţării şi a casei regale şi aşa a iubit-o pe regina Elena dar în timp şi-au dat seama că defapt nu sunt compatibili în iubire aşa cum a fost mai tîrziu regele Mihai cu regina Ana. Că a mai avut cîte o escapadă pe la bordel sau că a admirat cîte o curtezană sau o tînără fată asta nu înseamnă că era desfrînat fiindcă nu am auzit să fi violat pe vreuna sau să abuzeze de vreuna deşi era rege şi nu om de rînd şi mergînd poate la unele femei ca la bordel se pare că a fost foarte discret şi nu a batjocurit pe niciuna din moment ce niciuna nu i-a cerut daune şi nici aparţinătorii sau urmaşii lor. Oare patriarhul Iuda nu a mers şi el la o femeie ce se prefăcea ca fiind o prostituată? Deci iată că nu poţi judeca cu aceiaşi măsură un rege şi un monah, un călugăr care-şi face un ideal din respectarea poruncilor Domnului. Aşa că în opinia mea, Carol Caraiman rămîne un rege necurvar şi nedesfrînat care a murit pînă la urmă în Hristos împlinidu-şi iubirea sinceră şi adevărată ori de cîte ori a avut ocazia fără să abuzeze şi fără să batjocurească pe nimeni şi asta se vede din fidelitatea lui pînă la moarte faţă de Dumnezeu, faţă de dreptate, faţă de credinţă şi faţă de femeia iubită.

Oare tu cîte fete ai iubit, ai avut drăguţe şi dintre ele cu cîte ai făcut sex sau măcar ţi-ai închipiut scene erotice din dorinţa omului îndrăgostit? Eu îţi mărturisesc că am avut pînă să mă căsătoresc cel puţin 7-8 fete de care m-am îndrăgostit şi pe care le-am iubit (n-am făcut sex cu ele dar eram îndrăgostit de fiecare din ele pînă peste cap şi le iubeam platonic şi foarte intens) Deci aş putea susţine în faţa oricui că am fost mult mai desfrînat decît Carol-Caraiman din moment ce eu am iubit cel puţin 8-9 (cu soţia) în timp ce el a iubit cu adevărat abea 3 femei.


Nu se numeşte adulter şi lăsare din pricină de desfrînare ci se numeşte despărţire şi divorţ de comun acord din cauza incompatibilităţii iubirii lor căci căsătoria lor a fost una impusă de părinţi şi de ţară şi chiar dacă se iubeau la început cînd l-a avut pe prinţul Mihail, în timp şi-au dat seama că defapt nu se pot iubi cu adevărat aşa că regele Carol-Caraiman, decît să o ţină legată de el şi să stea legaţi unul cu altul într-o căsătorie făţarnică de paradă în care tocmai esenţa şi sensul ei lipsesc atunci a preferat să-i redea libertatea ca să-şi găsească şi unul şi altul iubirea... şi cum el nu mai era la prima căsătorie, nici nu a căutat o fată tînără şi fecioară ca să o strice ci s-a mulţumit cu Elena Lupescu, o femeie frumoasă şi bună cu care a rămas pînă la sfîrşit, căsătorindu-se pînă la urmă cu ea, deci nu s-a legat cu ea decît la final pentru ca să fie ea cît mai liberă şi relaţia lor de iubire să n-o oblige la nimic... vrînd şi să nu batjocurească prin căsătoria lor prea grabnică pe fosta soţie regina Maria sau pe fiul său regele Mihai, regele Romîniei.

Aşa spun toţi cînd vor să-şi îndreptăţească bîrfele care i-au înghiţit, apelînd la atacuri la persoană prin care neagă adevărul de Credinţă despre pămînt.

Eu cred că el a dezertat din războiul lumesc al regilor plini de interese pămînteşti şi păgîne ca să se înroleze în acelaşi timp în războiul Dreptei Credinţe şi al mărturisirii Adevărului... dar dacă pe tine te-a afectat gravitaţia pămîntului sferic... eşti liber să interpretezi cum vrei faptele sale. Eu ţi-am arătat cum le-am interpretat... fiindcă în Adevăr, pe drept, mie aşa îmi iese ca rezultat la socoteala informaţională.

Spui şi tu acuma ca să auto-îndreptăţeşti bîrfele şi răutăţile că sunt confuz şi că mă contrazic. Păi nu era cu atît mai rău dacă pe timp de pace un soldat luat la oaste cu forţa şi silit cu pistolul la tîmplă, dîndu-şi seama că nu vrea să fie criminal pentru interesele regelui ci că vrea să facă altceva în viaţă decît să lustruiască bocancii şi puşca nu ar mai putea ieşi din armată decît cu picioarele înainte? Deci nu putea pleca niciodată pentru că era considerat dezertor şi era imediat prins şi executat. Dar iată că după ce prinţul Carol Caraiman a devenit un exemplu pentru dreptul la liberă alegere, soldaţii care au rămas să apere ţara sub comanda regelui nu mai erau ţinuţi acolo cu de-a sila de frica execuţiei şi a morţii pentru că oricînd puteau invoca precedentul cazi al prinţului şi deci dacă totuşi rămîneau în armată atunci unii o făceau din iubire de meserie, alţii din iubire de ţară şi de Dumnezeu, alţii din iubire de soldă şi alţii din iubire de camarazi de arme şi aşa au rămas la iubirea de datorie în oştirile României... Rezultă practic că prin gestul său ce pare neînsemnat, defat prinţul Carol-Caraiman a făcut un bine chiar armatei căci altfel lupţi într-o armată dreaptă şi cinstită în care vrei să lupţi ca un om liber şi altfel lupţi ca sclav sub frica execuţiei aşa cum au fost şi sunt armatele în regimurile păgîne sau comuniste care te iau obligator la oaste şi din care ieşi la vatră numai cînd vor ei, dacă mai apuci ţinîndu-te în permanenţă sub ameninţarea execuţiei sau a torturilor şi chinuirilor ca să execuţi toate ordinele cele mai absurde şi nedrepte care calcă în picioare dreptul la viaţă şi la mîntuire al oricărei fiinţe.


continuarea mai jos