|
IMPACARE Zorica Latcu Cu sufletul spre Domnul am strigat: "Iisuse-al meu, de pacea Ta mi-e sete. Mă ține lutul meu, de lut legat, Și-n van vrea fierea lumii să mă-mbete. Spre Tine merge dorul meu întreg, La Tine-mi este orișice dorire. Ci lasă-mă de lut să mă desleg, Să vadă sufletu-mi a Ta mărire. Mi-e sete de odihnă, Doamne-al meu, Mi-s mâinile și tălpile o rană. Din coastă sânge-mi picură mereu, În drumul de păcat și de prihană. Primește-mi, Bune, sufletul stingher, Gătește-mi însuți locul de hodină, Mă lasă astăzi să mă 'nalț la cer, Dezleagă-mă de haina mea de tină". Și glasul Domnului grăi răspuns: "Durerea ta mă sfâșie de milă, Când plânsul tâu la mine a pătruns, Mi-a înflorit o rană-n piept, copilă. Ridică-n slavă ochii tăi uimiți Și-mi vezi durerea spinilor pe frunte; Privește-n ochii mei de plâns topiți Și-n palme vezi-mi chinurile crunte. Eu n-am cerut atunci să vin în sus, Deși Părintele ceresc mi-e Tată; Din cupă am sorbit amar nespus, Și cupa mea e-n veci nedeșertată. Dar rana ta mă doare mai cumplit, Pe cruce-am sângerat și pentru tine! Te-am cunoscut din veci și te-am iubit, Și-i grea povara dragostei depline". Și-am îngânat, cu duhul umilit: "Primește-mă-n iubirea Ta cerească, Și lasă, Doamne, 'n lutul istovit, Dureri și răni în sânge să-nflorească". |
Dorina Stoica ( colega si prietena noastra de pe acest forum )
Poezii de Dorina Stoica
Suferință În turle părăsite din biserici Plâng îngeri buni Goniți de prin altare. Iar cei ce-l caută pe Domnul Sunt prigoniți atât de tare! Sufletul meu, dantelă fina Țesută de îngeri, purtată pe nori, De ce -l aruncați azi în tină? De ce-l aruncați în noroi? Drumul e lung, crucea e mare, Mai am puțin si ajung la liman. Deschide-mi, Doamne, ușa la care Am plâns si-am batut an de an. Durere de mamă Cum stai lângă cruce Maica Preasfântă Plângând pe Fiul iubit! Încerc să trăiesc Durerea de mamă Ce-și vede singurul fiu Răstignit. De este durere mai mare Vor spune pietrele reci Căci fiul e tot pentru mamă, Durerea e-aceiași în veci. Azi ca și atunci, lânga cruce, Fațarnic iertăm, Tot fățarnic iubim. Găsim un creștin Cu mai multă credință Și-n Vinerea Mare Îl răstignim! Rugăciune Tu poți, Doamne, într-o clipă Din om ca să faci nimic, Dar îl lași să se întoarcă Și-i dai harul câte un pic. Poți, Doamne, s-aduci pace, Împacare între noi. Poți să învii pe cel ce zace, Ne poți scoate din nevoi! Tu poți bogății și ranguri Să dai omului, de vrei, Dar mai poți ca, într-o clipă De la dânsul să le iei. Și la fel ca Iov, sărmanul, Pe o groapă cu gunoi Să îl laude pe Domnul Și când sunt bolnavi și goi. Tu ne-ai scos din iadul roșu, Dumnezeule preasfănt. Adă, Doamne, bunăstare Și împăcare pe pământ! ..................... C-au facut din astă țară Un pământ al nimănui Și s-au pus pe dânșii iară Mai sus decât voia Lui! Odihna Mă odihnesc în Tine ca într-o baie caldă, iar sufletul mi-e plin ca un pahar. Mă scald în rugaciune ca în mare și mă înec, nevrednică în har. Mă înalți ușor, pe fir de gând purtată. Aș vrea să urc mai sus, mereu mai sus și... să mă lași, acolo sus, uitată la capăt de drum ce are, numai dus! Dacă aripile-mi sunt rupte În zborul meu bezmetic, spre lumină, aripile s-au rupt și m-a durut. Atât de mult m-am înalțat din tină de am ajuns ranită, iar în lut. Aripile s-au frânt și m-a durut. Mi-acopăr ochii, îmi acopăr capul de oameni neputința să-mi ascund. Atâtea răni ce sunt deschise încă mă dor și nu s-au vindecat. Dacă aripile-mi sunt frânte sunt doar un vierme într-un măr stricat! Nu pot să uit Nu pot cănd frunza cade, Să nu găndesc la tine La anii cănd alături Mi-ai fost la rău si bine. Nu pot să uit degeaba Timpul trece, trece... Degeaba bate văntul! În ploaia toamnei rece Ce-mi biciuie obrazul Nu stiu de răd sau plâng. Vreau să te scot din minte Din toamna-mi să te alung. Din ochi curg lacrimi grele Spre cearcăne adânci, Râu liniștit, ce cade Bezmetic de pe stănci! Rugăciune Am strigat spre tine Doamne, Am strigat în psalmi și-n rugă. Am strigat atăt de tare Ca m-au luat cei răi la fugă! De-ai citi la mine-n suflet Și-ai închide-a lumii gură, Ai vedea, o, Doamne scump, Că nu am pe nimeni ură! Iubesc din suflet fratii, Aș vrea să îi am aproape! Te iubesc pe Tine, Doamne, Cu lacrimi fierbinți în pleoape! Nimeni nu îmi înțelege Dorul inimii și focul, De aceea nicaieri Printre ei nu-mi aflu locul. Alungată dintre oameni, Trimit ura lor, spre mine Si mă prigonesc adesea, Cănd încerc să le fac bine. Întind mâinile a rugă, Nu mă-nchin păgân la zei Și te rog smerită, Doamne, Să nu-i pedepsești pe ei! Tată, deschide-mi poarta Mi-e dor de Tatăl meu ceresc Mi-e dor de-a Lui mustrare Mi-e dor de Edenul din care Adam și Eva cu tot neamul lor lipsesc. Mi-e dor de Tatăl meu cel sfânt Și plâng îngenunchiată La poarta Raiului ce e încuiată Că-i frig și bate vântul pe Pământ! Tăticule, deschide-mi poarta O clipâ doar să mă-ncălzesc. Să fug din iadul cel lumesc. Am să te-ascult, te rog, Deschide-mi poarta! Daruri Sunt zile, în care Sunt strună, Pe care se cântă Discret O muzică lină Și sfântă Asemenea unui Sonet. Sunt nopti Minunate în care Vin îngeri Cu care vorbesc. Sunt zile în care Fierbinte Pe toată lumea I U B E S C! Cum este azi Daca cel credincios e nebun Cel bun cum e oare? Trăim într-o lume în care A fi ticălos e-o onoare Iar cinstea? E viciu suprem. Se fura, se minte, se înșeală. Din zorii de zi pănă în seară Iar cinstea? E viciu suprem! Iubirea de țară? E desuietă! Onoarea?... E mască de bal! Se află la locuri de cinste Tot ce-i urăt si murdar. La Tine-i nădejdea, speranța, Ridic ochii triști către cer, Maică Curată si Sfăntă Mu ma lăsa să pier! |
Marin Sorescu ( ultima poezie scrisa de el inainte de a pleca la Domnul )
Scara la cer Un fir de paianjen Atârna de tavan. Exact deasupra patului meu. În fiecare zi observ Cum se lasa tot mai jos. Mi se trimite si Scara la cer - zic, Mi se arunca de sus. Desi am slabit îngrozitor de mult Sunt doar fantoma celui ce am fost Ma gândesc ca trupul meu Este totusi prea greu Pentru scara asta delicata. - Suflete, ia-o tu înainte. Pâs! Pâs! |
Gandacelul
Elena Farago De ce ma strangi in pumnul tau Copil frumos, tu nu stii oare Ca-s mic si eu si ca ma doare? De ce ma strangi asa de rau? Copil ca tine sunt si eu Si-mi place sa ma joc si mie. Si mila trebuie sa-ti fie De jalea si de plansul meu. De ce vrei tu sa ma omori Caci sunt si eu copil ca tine Si-ar plange mama dupa mine. Si-ar plange bietele surori. Si-ar plange tata mult de tot Caci am trait abia trei zile Si-acum indura-te copile Si lasa-ma ca nu mai pot! |
. Poezie de dragoste de Lucian Blaga
Ne-om aminti candva tarziu de-aceasta intamplare simpla, de-aceasta banca unde stam tampla fierbinte langa tampla. De pe stamine de alun, din plopii albi, se cerne jarul. Orice-nceput se vrea fecund, risipei se deda Florarul. Polenul cade peste noi, in preajma galbene troiene alcatuieste-n aur fin. Pe umeri cade-ne si-n gene. Ne cade-n gura cand vorbim, si-n ochi cand nu gasim cuvantul. Si nu stim ce pareri de rau ne tulbura, piezis, avantul. Ne-om aminti candva tarziu de-aceasta intamplare simpla, de-aceasta banca unde stam tampla fierbinte langa tampla. Visand, intrezarim prin doruri – latente pulbei aurii- Paduri ce ar putea sa fie si niciodata nu vor fi. (din volumul "Poemele luminii") |
Citat:
Foarte bine ca le faceti cunoscute. |
Magda Isanos - Doamne, n-ajung pân'la tine?
Doamne, n-ajung pân'la tine vârfurile-acestei paduri de suspine? Cum esti tu atotstiutor, sa fi dat pâne de-ajuns tuturor, culcus pentru copiii înghetati, câte putin din lumina celor bogati, câte putin din cerul lor senin, de care îngeri întraripati se tin. Sa fi dat, Doamne, fiecarui om, câte-o bucata verde de pamânt si câte-un pom al tuturor sperantelor pamântesti, si nu te-am fi-ntrebat unde esti. Am fi spus ca te-ai raspândit în noi, ca un fluviu linistit, ca te-am baut fara sa stim... N-ai fi ramas în biserica si-n tintirim, ci ai fi mers împreuna cu noi si te-am fi pus între coarne la boi, ca pe-un ciucure frumos de matasa sa ne-ajuti la plug si la coasa. În loc sa pleci pe celalalt tarâm, ai fi avut la masa noastra un tacâm si seara, obosit si far' de-alai, în loc sa te-ntorci înapoi în rai, adormeai undeva pe-aici, printre copii si pisici, într-un colt de vatra luminat. Doamne, de ce ti-au crescut aripi si-ai zburat ? |
Un fir de par - Vasile Voiculescu
O, Doamne, trisata viata-mi trece, Si m-a sleit misteriosu-Ti joc, Tu stai de fata-n tot ce se petrece, Nu Te ascunzi, dar nu Te pot gasi deloc. Caci departarile de Tine nu-s departe, Esti pretutindeni, ierti, indrepti, mangai, Un fir de par de Tine ma despatre Si totusi dincolo de orice fel de dincolo ramai. |
Octavian Goga - Rugaciune
Ratacitor, cu ochii tulburi, Cu trupul istovit de cale, Eu cad neputincios , stapâne, În fata stralucirii tale. În drum mi se desfac prapastii, Si-n negura se-mbraca zarea. Eu în genunchi spre tine caut: Parinte,-orânduie-mi cararea! În pieptul zbuciumat de doruri Eu simt ispitele cum sapa, Cum vor sa-mi tulbure izvorul Din care sufletul s-adapa. Din valul lumii lor ma smulge Si cu povata ta-nteleapta, În veci spre cei ramasi în urma, Tu, Doamne, vazul meu îndreapta. Dezleaga mintii mele taina Si legea farmecelor firii. Sadeste-n bratul meu de-a pururi Taria urii si-a iubirii. Da-mi cântecul si da-mi lumina Si zvonul firi-ndragostite, Da-i raza soarelui de vara Pleoapei mele obosite. Alunga patimile mele, Pe veci strigarea lor o frânge, Si de durerea altor inimi Învata-ma pe mine-a plânge. Nu rostul meu, de-a pururi prada Ursitei mastere si rele, Ci jalea unei lumi, parinte, Sa plânga-n lacrimile mele. Da-mi tot amarul, toata truda Atâtor doruri fara leacuri, Da-mi viforul în care urla Si gem robiile de veacuri. De mult gem umilitii-n umbra, Cu umeri gârbovi de povara... Durerea lor înfricosata În inima tu mi-o coboara. În suflet seamana-mi furtuna, Sa-l simt în matca-i cum se zbate, Cum tot amarul se revarsa Pe strunele înfiorate; Si cum sub bolta lui aprinsa, În smalt de fulgere albastre, Încheaga-si glasul de arama: Cântarea patimirii noastre. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 08:29:49. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.