|
FRAGMENTE DIN CARTEA „COMPLOTUL ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU” DE JOHAN LIVERNETTE
Nu trebuie să ne lăsăm dominați dușmanii lui Dumnezeu și ai Bisericii Lui. Sfânta Scriptură nu ne îndeamnă la așa ceva. Această atitudine de respingere a răului se cuvine s-o aibă orice bun creștin. Iisus Hristos a cerut apostolilor săi să-și combată adversarii, nu să fie blânzi în disputele cu ei. Creștinului nu i se impune să încaseze resemnat loviturile lumii plecând steagul. El e dator să lupte. „Principala luptă din istorie se dă împotriva sau pentru Biserica lui Hristos”, spunea Don Bosco. Lupta cea dreaptă a creștinilor va fi dusă prin apostolat, prin milostenie în spirit de dreptate și de adevăr spre slava lui Dumnezeu. Orice altă luptă nu e neapărat inutilă, ci mai degrabă secundară. […] E esențial ca societatea să fie clădită pe Familia tradițională care, consolidată, va produce bărbați adevărați și femei adevărate. Condiția obligatorie ca Familia tradițională să existe e ca bărbatul și femeia să privească împreună în aceeași direcție, adică spre cer. E timpul să ne întoarcem la un principiu educativ major: mântuirea sufletului. Bunăstarea spirituală e mai presus de bunăstarea materială. Consolidarea Familiei tradiționale e deosebit de importantă pentru că de ea depinde renașterea națională. Justa autoritate a tatălui, sfințenia mamei, ascultarea copiilor de părinți, întreaga Familie cu credință în Dumnezeu, întreaga Familie în stare de grație. Un șef al Statului: rege, președinte. Un șef al Bisericii: papă, patriarh. Un șef al Familiei: tatăl. Toți la locul lor cu rolul lor specific. Toți supunându-se poruncilor din Decalog. Toți căutând dreptatea divină nu cerând drepturi, ci îndeplinindu-și conștiincioși îndatoririle. Acestea sunt indispensabile sănătății unei Națiuni. În marea lor majoritate oamenii le doresc dar nu sunt încă pregătiți să le primească. Traducere din limba franceză de Pârvu Ana Maria |
|
|
CONFESIUNILE UNUI FOST ATEU
Anticreștinismul -I- Căutând printre amintiri îndepărtate povestea metafizicii mele, am aflat că ea a început printr-o credință simplă și naivă rezultat al învățăturii religioase primite de la părinți. Cred că așa li s-a întâmplat celor mai mulți dintre noi. Lumea fiind plină de mistere, acceptarea dogmelor tradiționale care le explică, e mai firească la copil ca negarea lor. Mintea are nevoie de ceva timp și de ceva studiu înainte să încerce să caute răspunsuri. Am examinat bine preceptele Religiei când m-am declarat liber-cugetător? Eram atunci în stare de o asemenea analiză? Cred că nu. Fapt e că le-am respins, influențat, ca atâția alții, de ceva ce nu ținea de rațiune. -II- Când reflectăm la binele făcut de creștinism omenirii, primul gând e de a spune despre el ce se spune despre Dumnezeu însuși: dacă nu ar exista, ar trebui inventat. Și totuși e, a fost și va fi la unii un fel de mânie contra lui. De ce? Nu e greu de aflat. Creștinismul îi impune omului să-și înfrâneze patimile. De aceea viciosul e în mod natural dușmanul său așa cum răufăcătorul e dușmanul jandarmului. Și tânărul, ajuns să trăiască pe picioarele lui, poate deveni ostil Religiei, dacă nu a primit o educație solidă. Fără principii superioare el va fi dominat de simțuri. Evident că nu se întâmplă întotdeauna astfel, dar excepțiile sunt rare. Eu m-am îndepărtat un timp de Religie fiindcă mi se părea stânjenitoare. Tineretul e expus unor patimi violente care nu fac casă bună cu respectarea unor reguli de conduită. -III- Istoria și experiența proprie m-au ajutat să înțeleg mai târziu cum s-a răspândit protestantismul. Când nu i-a mai constrâns nimic, primul lucru pe care l-au făcut Luther, regele Henric al VIII-lea al Angliei și tot grupul de clerici răspopiți din jurul lor a fost să dea iama printre femei. Suntem mai buni astăzi? Influența cărnii asupra minții e mai mică în secolul nostru? Ceea ce e în conflict cu spiritul creștin nu sunt știința sau așa-zisul modernism cu aberațiile lui, ci vechile instincte păgâne, senzualitatea și orgoliul vieții neînfrânate. Idolatria naturii, idolatria omului considerat Dumnezeu acesta e cultul la care pare să revină civilizația noastră. Francmasonii, care sunt o ramură sau mai degrabă o excrescență a protestantismului, nu-și ascund, în conventurile lor, principiile de morală intimă. Pentru ei Religia nu e decât un mentor ursuz și morocănos care le refuză plăcerea bieților muritori. Ca să-și trăiască viața conform concepțiilor lor, ei și-au ales natura ca lider de conștiință. La naiba cu sobrietatea, cu tot felul de renunțări, să dăm frâu liber patimilor indiferent de consecințe și să nu ne pese decât de interesul personal. Masonii consideră permise multe lucruri pe care creștinii le consideră nepermise și reciproc. -IV- Senzualitatea și trufia sunt marile rele combătute de Religia lui Hristos. Ele sunt principala cauză a nenorocirilor din lume. Ele împiedică omul să fie om, să raționeze constructiv. Mărturisesc că eu am fost sub influența senzualității și că nu am reușit să scap cu totul nici de influența trufiei. Predescu Virgil |
|
BISERICA
Unii nu văd pe chipul sfânt al Bisericii decât bube. Dar oare aceasta e Biserica? Tot ce s-a făcut bine de la Hristos până acum s-a făcut prin creștinism și Biserică. Pentru cine vede degradarea omului Biserica e instituția cea mai binefăcătoare. O lume care s-a îndepărtat de Dumnezeu caută în orgiile trupului și gândului o împlinire iluzorie. Într-o astfel de lume Biserica, mereu aceeași, mereu tânără, își apără cu hotărâre Adevărul. Mesajul Bisericii, același de două mii de ani, e mai actual ca niciodată. Prin mesajul Bisericii și doar prin el oamenii au aflat că sunt cu toții frați pentru că sunt fii aceluiași Tată. Mesajul Bisericii le-a redat celor mai sărmani, celor mai disperați încrederea în viitor. Codul moral al Bisericii e la fel de actual. El păstrează semnificația dată de Dumnezeu omului și popoarelor. Datorită lui omul nu a devenit cea mai periculoasă fiară a creației. Datorită lui popoarele împinse pe calea viciului și pierzaniei se pot salva. Ne gândim aproape tot timpul la criza economică, la politică, la interesele proprii. Ne precupă la fel de mult apărarea Bisericii, a spritualității creștine fără de care am compromite totul? Tomescu Ionuț |
http://i59.tinypic.com/dm5v9x.jpg
HORA UNIRII de Vasile Alecsandri Hai să dăm mână cu mână Cei cu inimă română, Să-nvârtim hora frăției Pe pământul României! Iarba rea din holde piară! Piară dușmănia-n Țară! Între noi să nu mai fie Decât flori și omenie! Măi muntene, măi vecine, Vină să te prinzi cu mine Și la viață cu unire, Și la moarte cu-nfrățire! Unde-i unul, nu-i putere La nevoi și la durere. Unde-s doi, puterea crește Și dușmanul nu sporește! Amândoi suntem de-o mamă, De-o făptură și de-o seamă, Ca doi brazi într-o tulpină, Ca doi ochi într-o lumină. Amândoi avem un nume, Amândoi o soartă-n lume. Eu ți-s frate, tu mi-ești frate, În noi doi un suflet bate! Vinâ la Milcov cu grăbire Să-l secăm dintr-o sorbire, Ca să treacă drumul mare Peste-a noastre vechi hotare, Și să vadă sfântul soare Într-o zi de sărbătoare Hora noastră cea frățească Pe câmpia românească! http://i58.tinypic.com/10crv4x.jpg |
|
DUPĂ ALEGERI
http://i59.tinypic.com/2r3fk84.jpg |
|
| Ora este GMT +3. Ora este acum 20:00:01. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.