"Orfani" -Adrian Paunescu
 

" A fi om e mai greu decât plumbul pe lume,
Noi nici nume n-avem. Dar câţi oameni au nume?
Ne-aţi uitat în cămin şi ni-i greu şi ruşine,
Mai cumplită, oricum, e uitarea de sine.
Suntem răi între noi, tot ce-i rău ne inrăieşte,
Cei mai răi sunt acei ce urăsc omeneşte.
Noi - parinţi nu avem, cum destinul ne arată,
Pe pământ, cei mai mulţi n-au nici mamă, nici tată.
Poate că, între noi, peste traiul de câine,
Sunt cei supradotaţi pentru lumea de mâine.
Şi mai mare ca noi e, oricum, altă rană,
Un popor de orfani, într-o lume orfana."

Radu Gyr - Rugaciune


Stapane-nsangerat, Domn al luminii
si Vesnicie limpede, Iisuse!
Tu, care ai primit pe frunte spinii
si cuie-adanci in mainile-ti supuse,
Tu, Domn al Rastignirii si-nvierii,
care din cruce ne-ai facut lumina
si Rasarit din ranile tacerii
si cantec din osanda-ti fara vina -
da-ne-nclestarea Ta, da-ne puterea din ceasul pironirii-nsangerate, sa ne primim si cuiele si fierea ca Tine-n marea Ta singuratate.
Pe fruntea tarii zambetul ti-l pune
si Neamul care-acum osanda-si duce invata-l tu amara rugaciune
din clipele suirilor pe cruce.

Adrian Paunescu
Batranul cersetor

La coltul strazii e un cersetor
Cu mana-ntinsa, catre-o alta lume
Decat aceea unde, fara nume,
El ispaseste rasul tuturor.

Adolescentii se mai tin de glume
Si-i pun in palma semne de-ale lor,
El e batran si intelegator,
Cu noi, cu totii, dar, cu cei mici, anume.

Si cine observa, int-o doara,
Ca el e-aici din vremuri de demult,
Imperturbabil, in acest tumult,
El, cersetorul, a uitat sa moara.

Sub zdreanta lui, minunea se-ntrupeaza,
In el e Dumnezeu, ce sta de paza.

O poezie superba ce vreau sa v-o impartasesc si voua:



Invata de la apa sa ai statornic drumul,
Invata de la flacari,ca toate-s numai scrum.
Invata de la umbra sa taci si sa veghezi,
Invata de la stanca cum neclintit sa crezi.
Invata de la soare cum trebuie s-apui,
Invata de piatra,cat trebuie sa spui.
Invata de la vantul ce adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume de linistit sa treci.
Invata de la toate,ca toate-ti sunt surori,
Sa treci frumos prin lume,
Sa poti frumos sa mori.
Invata de la vierme,ca nimeni nu-i uitat,
Invata de la nufar sa fii mereu curat.
Invata de la flacari ce avem de ars in noi,
Invata de la ape sa nu dai inapoi.
Invata de la umbra sa fii smerit ca ea
Invata de la stanca s-nduri furtuna grea.
Invata de la soare,ca vremea sa-ti cunosti,
Invata de la stele,ca-cer sunt multe osti.
Invata de la greier,cand singur esti sa canti,
Invata de la luna,sa nu te inspaimanti.
Invata de la vultur cand umerii ti-s grei
Si du-te la furnica sa vezi povara ei.
Invata de la floare sa fii gingas ca ea,
Invata de la oaie sa ai blandetea sa.
Invata de la pasari sa fii mai mult in zbor,
Invata de la toate,ca totu-i trecator.
Ia seama fiu al jertfei prin lume cum sa treci
Sa-nveti din tot ce piere,
Cum sa traiesti in veci*!


R.Tagore

Doar gandul la Tine
 

Doar gandul la Tine

Costache Ioanid

Doar gandul la Tine ma face sa sper
in drumul acesta ce duce la cer.
Doar dorul de Tine, de chipul Tau bland
imi spune mereu...
In curand...
In curand...

La poarta cetatii odata voi sta
acolo departe in patria Ta.
De dorul acesta ce-mi arde in piept
veghez si tresar
si Te-astept...
si Te-astept...

In lumea aceasta mereu calator
ma-nalt catre stele pe scari de fior.
La orice sclipire tresar inganand:
O, vino, Te rog...
mai curand...
mai curand...

Ectenie
de Zorica Laţcu

"Pentru ca iubirea noastră să-nflorească,
Albă cum e crinul Bunelor Vestiri,
Pentru ca mlădiţa dragostei să crească,
Plină de miresme, dulce de rodiri;
Pentru ca din neaua grea de peste iarnă
Rod de viaţă caldă iarăşi să legăm,
Pentru ca lumina peste noi să cearnă,
Domnului să ne rugăm.

Pentru că să-şi verse binecuvântarea,
Ca un zvon de vânturi line, peste noi,
Pentru ca în suflet să-I simţim chemarea,
Când plecăm genunchii, seara, amândoi;
Pentru ca-n iubirea Lui să ne-mpreune,
Când, cuprinşi de patimi, Numele-I strigăm,
Pentru ca-n vecia Lui să ne cunune,
Domnului să ne rugăm.

Pentru ca belşugul ţarinilor grele
Să ne facă traiul rodnic şi umil,
Pentru ca răsfrângeri din surâs de stele
Să sclipească-n lacrimi ochii de copil;
Pentru ca sudoarea să ne miruiască
Şi-n lumina morţii viaţa s-o cercăm,
Pentru ca din muncă pacea să rodească,
Domnului să ne rugăm.

Pentru ca mulţimea îndurării Sale
Însuşi să-şi pogoare pasul către noi,
Pentru ca să-I ducem sufletul în cale,
Cu miros de smirnă şi cu ramuri moi;
Pentru ca-n lumina alb-a dimineţii,
Din strânsoarea cărnii să ne dezlegăm,
Şi-ntr-un pas să trecem pragul larg al vieţii,
Domnului să ne rugăm."

La solicitarea prietenului N.Priceputul postez un poem scris de un prieten acum mulţi ani.


Atunci când pleci se umplu-ncăperile de tine
Capcana fericirii ne prinde prea târziu
Îmi tulbură privirea amurgul siniliu
Îmi răvăşesc mistreţii prin suflet ghioceii
Îmi vântură vultanii din streşini porumbeii
Şi ştiu că aşteptarea va fi un tren pustiu
Capcana fericirii ne prinde prea târziu
Şi-atunci când pleci se umplu-ncăperile de tine

G. Munteanu

Frumos poem, desi stilul nu este original. Se vede ca a citit atent sonetele lui Vasile Voiculescu. Gabriel Tarde, cel care a influentat o intreaga epoca literara prin sudiile sale de psihologie a culturii, era de parere ca toti scriitorii incep prin a imita stilul altora, apoi ince-incet descopera propria identitate stilistica.

Răspund, la rându-mi cu frumoasa poezie a lui Daniel Turcea:

blândețea candelei îi arde
în inima
ce nu mai știe
nimic asemeni, în iubire, pe pământ

știu, vom muri
dar câtă splendoare!