Anna, cred ca partial noi intelegem fiecare altceva cand scrie cealalta. Eu incerc sa nu scriu personal, ci in general, si fiecare sa isi aleaga ce i se potriveste. Eu nu stiu cat postesti tu si cum, din ce zici postesti mult, insa din ce incercam eu saz zic rezulta ca fiecare trebuie sa-si gaseasca masura, asa ca nu m-as incumeta sa zic 'prea mult'.
Stiu o persoana care postea excesiv pentru ea, si devenea iritabil si avea dureri de cap din cauza asta, si nu mai putea sa lucreze. El mi se pare ca exagera. Punea forma inaintea scopului. Pnetru alte persoane pe care le cunosc, un post la fel de aspru avea efecte bune si pentru ele poate acest fel de post nu era excesiv ci foarte bun.
De asemenea eu incerc sa nu scriu despre mine. Mi se pare un subiect foarte delicat si intim, acest post conjugal. Tu poate deduci anumite lucruri din ceea ce scriu insa nu as vrea sa intru in detalii.

Si cred ca discutiile pro si contra pe care le avem provin dintr-o divergenta de baza: felul cum intelegem regulile in crestinism si felul cum intelegem libertatea crestina.

Despre altele alta data.

@Anna21 - nu m-am referit in postarile mele la tine personal. Deci nu-ti mai face probleme, nu te-am criticat.
Am senzatia ca dimpotriva, aici in forum toti au tendinta sa critice si corecteze pe altii, fara insa a avea o baza, intrucat nu se stie nici daca ei insisi au dreptate, sau macar aplica pe pielea lor ceea ce predica.
Eu cand vorbesc despre ceva, sau am nelamuriri, ma raportez la mine insami, voi (Cristiboss, Anca etc.) evitati exemplul personal, evitati sa vorbiti despre modul in care faceti si reusiti voi anumite lucruri, dar va straduiti sa ne convingeti pe noi.

Am unele scurte rapsunsuri pentru voi toti:
1. In limba romana (dar si in altele) doua notiuni distincte pentru practic aceeasi actiune, in functie de modul in care o privesti/simti.
"a face sex" si "a face dragoste".
Eu le consider diferite. Prima este exclusiv carnala, a doua este plina de sentiment.
De aceea cand vorbesc despre relatii intre soti nu pot sa fac separatii: iubirea inseamna in acest caz multe la un loc, inclusiv relatie trupeasca
.
Casnicia asa fost lasata de la Dumnezeu, la fel ca si anatomia omului (animalelor si plantelor): sa aibe si relatii trupesti si sa se faca urmasi.
Casatoria nu a fost lasata a fi traita in forma de frate si sora si chiar am inteles din unele scripturi ca acest lucru este interzis.
De aceea eu nu accept in mare parte exemplele de sfinti sau persoane care traiesc in casnicie in paturi separate si frateste, fara se atinge.
Inteleg insa aici un un singur motiv: anticonceptional (adica abstinenta pentru a nu face copii peste numarul dorit/posibil).

Observ ca ma criticati voi pe mine in detalii intime: incercati sa ma convingeti ca sunt patimasa dupa sex, ca nu pot trai fara el, ca voua asa va rezulta din dorinta mea de a duce o casnicie normala.
Nu este asa. Eu nu stiu la ce varsta v-ati casatorit voi si v-ati inceput viata sexuala.
In general se intampla devreme, chiar f.devreme, tocmai pentru ca primeaza dorinta de sex.
Ei la mine nu a fost asa. Am trait f.bine fara si pana m-am maritat. Si asta a fost la...40 ani.
Tocmai ca am fost f.aspra cu mine si am renuntat mult.M-am lasat in traiul dorit de Dumnezeu si mi-am primit soarta asa cum a fost. Si asta m-a costat inclusiv posibilitatea de a avea copii.

Si daca acum vreau sa am macar o casnicie normala, cred ca am dreptul si m i l-am castigat cu greu.
Iar casnicie normala doresc si pentru sotul meu. Ceea ce doresc eu aici nu este pentru mine neaparat, eu pot si fara cel mai adesea, ci doresc sa-i ofer sotului meu iubirea si respectul cuvenit. Nici macar nu-mi cere el asta, ci asa simt eu.
Noi n-am avut parte de multa fericire in viata si fiecare gest este important pentru noi.
Si am mai spus, noi avem niste probleme care situeaza in extrema care se opune desfraului si patimei si ce mai vreti voi.


Fiindca se vorbea aici despre modul de a tine o sarbatoare:
Pentru mine nu cana aceea de lapte bauta inseamna a respecta pe Dumnezeu.
Daca tin post, il tin asa cum se cuvine. In perioada de post, pentru impartasanie, tin o saptamana (trupeste si alimentar). Sufleteste il tin mai mult, aproape permanent.
In rest, tin vinerea pana seara dupa vecernie.

Iar sarbatoarea: pur si simplu viata cuminte si normala, dar in respect fata de credinta. Am calendatul pe perete. Cand este sarbatoare o tin: nu spal, nu cos, ma duc la biserica, aduc anafura (la Boboteaza si apa sfintita acasa), ii povestesc sotului ce a fost la biserica (predica, Evanghelie, etc.), ne facem un program linistut impreuna, ma rog la sfintii pe care ii serbam in ziua aceea.
Dar asta nu exclude: mancare normala si iubire fata de sot (si trupeste atunci cand se intampla).
La noi nu functioneaza sexul dupa plan din pacate (biologic nu este posibil): acum da si acum nu, la apasare pe buton. Si Dumnezeu stie asta.
Dar se pare ca asta este unul din lucrurile ne-intelese si neacceptate in credinta.

Eu nu cer nimic ne-curat, sau pacatos si condamn in credinta si canoane numai fortarea omului in anumite tipare cand biologic nu se poate.
Vad ca sunt oameni care nu pot intelege acest lucru, fiindca la ei este totul snur si mai fac si copii.
De ce nu se intampla la toti oamenii asa? Numai Dumnezeu stie.
Dar de ce sa obligi un om sa faca dragoste cand nu poate biologic si sa-l pui sa faca to cand nu poate biologic.

Asta este de fapt intrebarea mea de fapt in toate discutiile.
La fel si cu mancatul.
Dumnezeu nu ne-a facut la fel. De ce atunci sa fim in aceeasi oala si sa fim considerati murdari, pacatosi si mai stiu eu cum, pentru ca suntem si simtim altfel.
Eu asta ma stradui sa aflu.
Asa vrea Dumnnezeu? Nu cred. Asa spun acele sute de canoane facute de alti oameni, dupa simtirea si puterea lor.
Nici macar nu pot sa-i critic pe acestia, fiindca nu este vina lor. Ei asa au trait, simtit, putut. N-or fi avut sotii/soti, or fi fost frigizi, vegetarieni, f.sanatosi trupeste si sufleteste. Au fost altfel.

Este ca si cum voi care aveti copii cereti celor fara copii sa simta si sa inteleaga anumite senzatii pe care ei nu le pot trai: sarcina, nastere, alaptare, probleme cu copii.
Si invers: noi sa va cerem sa stiti cum este sa nu ai copii, sa nu poti avea copii mai precis.
Nu se poate pur si simplu.

@Miha-Anca:
Tu citezi asa:

"O casatorie care nu-si rastigneste in mod constant propriul egoism si multumire de sine, care nu "moare seisi", ca sa poata trece dincolo de sine, nu este o casatorie crestina."

Pai Dumnezeule, in care casnicie poti sa fii egoist?! Totul se face in doi, se fac compromisuri, sunt suferinte, renuntari. Nu mai este cam nimic pentru tine insuti exclusiv. Si mai ales daca suntem crestini este si mai greu.

Inca nu mi-ati raspuns voi la ceva: daca voi aveti chef si sotul nu poate, va simtiti bine? Sau invers, v-ati gandit cat de bine se simte?
Si cat de mult merge sa trageti de acest elastic?
Vi se pare iubire si respect, astfel de impuneri si fortari? Si includ aici si alimentatia.

"...dacă voi aveţi chef şi soţul nu poate,vă simţiţi bine?Sau invers v-aţi gândit cât de bine se simte?"

Tocmai la aceasta mă refeream când spuneam "să postim cu bucatele pe masă".
Când cei doi devin un singur trup şi sunt în acelaşi duh se îngăduie unul pe altul, dar dacă sunt robiţi acestei patimi (sexul) căsnicia se duce de râpă.
Dacă vom şti să ne abţinem pentru a face voia lui Dumnezeu (în posturi şi sărbători) lesne va fi să facem aceasta când unul din soţi ajunge la neputinţă.

@dorinastoica - sexul in cadrul casatoriei nu este o patima ci o parte a ei si o necesitate pentru a concepe copii.
Si am spus si repet: cat ramane pentru cei casatoriti (cei care vor si copii), dupa ce scadem posturi si sarbatori?
Cate zile in an?

Eu am mai cerut sfaturi in alt fir pentru felul in care se poate imbina credinta cu viata cotidiana (serviciu, alte obligatii) si casnicia si etc.. Cat dam intr-o parte si cat in alta, cat renuntam la noi si cat la credinta. Si nu s-au inghesuit raspunsurile.
Eu asta as vrea sa aflu in fond.
Acesta este si sensul acestui fir. Nu numai pentru post trupesc, sau mancare. Intru totul.
Citindu-va pe voi si pe par.Cleopa si altii ca dansul am ajuns sa ma simt pacatoasa numai pentru ca sunt om, femeie si m-am casatorit. Ca nu stiu cum sa le combin cu credinta sa fie toti multumiti.

Pai, am vazut ca citesti si din sfaintii parinti mai greu de citit, nu numai din Pateric. Iti recomand, pentru cele ale omului, si Sfantul Macarie Egipteanul (are si pasaje ascetice, si pasaje pur teologice in care se explica multe lucruri despre cum este vazut omul in crestinism)

Transfigurarea materiei:

Dumnezeu l-a facut pe om dupa chipul Sau, si in trup si in suflet. Trupul si sufletul erau la inceput unite, sufletul conducea. Omul era chemat sa uneasca in el lumea materiala (si natura in general) cu lumea spirituala. Aceasta unire, armonie a fost stricata prin cadere. Dupa cadere, omul 's-a alaturat dobitoacelor' sau 'a primit piei de animale' ca imbracaminte, ceea ce nu inseamna ca abia atunci a capatat trup asa cum au gandit unii gnostici, ci ca atunci trupul a capatat prea multa putere asupra sufletului, animalitatea conduce in loc sa conduca duhul. Asta spus pe scurt.
Hristos insa a venit, s-a facut om si a sfintit prin astanatura umana, reparand imaginea lui Dumnezeu care se 'stricase', oarecum, la cadere. Mai ales prin moarte si Inviere El reface armonia initiala. Insa ne ramane si noua sa o realizam prin propria vointa.
Transfigurarea materiei inseamna deci indumnezeirea ei, ceea ce Hristos a facut deja 'in samanta' cu noi noi sa realizam efectiv.
Materia este transfigurata, readusa la calitatea pe care o avea la creatie, si prin sfintele Taine.
Participand la viata Bisericii, un om chiar traind din lume, mancand, avand relatii sexuale, fiind chiar bolnav si murind etc, poate trai aceste lucruri in alt mod decat omul cazut, le traieste spre transfigurare si Invierea trupului.
Asta nu se realizeaza deodata ci incetul cu incetul.

Nu stiu daca este un raspuns clar la intrebarea ta (desi banuiesc ca stii deja bine ecaste lucruri) dar mai mult nu pot sa scriu acum.

Dragă Sofia - bucură-te de tot ce-ţi oferă viaţa şi anii pe care îi ai, căci în curând multe din cele pe care le ai nu vor mai fi.

Bucură-te chiar şi de faptul că nu ai copii căci aceasta este voia lui Dumnezeu pentru tine,ţine calea de mijloc aşa cum spunea şi Cristian şi nu te mai frământa atâta.

Chiar dacă puţini vor fi cei aleşi dacă toţi vom trăi decent şi cu frică de Dumnezeu aşa cum am văzut că trăieşti tu, va fi mult mai bine în lume.
Faptul că pui mereu întrebări şi nu dai aproape niciodată sfaturi mie personal mi se pare o dovadă de smerenie.
Faptul că nu eşti niciodată mulţumită cu cele pe care le lucrezi tot smerenie mi se pare.

Fiecare om este unic şi tot unic este felul în care se va mântui iar în faţa lui Dumnezeu nu mergem decât cu faptele noastre-bune sau rele.

deasa impartasire
 

ciao!
ma bucur ca sunteti de acord si sunteti si voi informati despre aceste lucruri.
mai am de punctat unele chestii, cum ar fi:
- a zis unul dintre voi ca rolul principal al preotului este de a evangheliza, de a propovadui, pe langa savarsirea Sf. Liturghii, si odata cu inmultirea crestinilor si devenirea crestinismului ca religie de stat, incepand cu Sf. Constantin cel Mare, a inceput sa nu se mai puna accent pe aceasta fara vointa rea cred, si incet incet poate s-au nascut unele asa-numitele traditii si obiceiuri "de la babe citire", si fiindca dincauza multimii crestinilor, nu se mai putea tine o relatie asa stransa cu duhovnicul, fiecare "stiind" cand e vrednic si cand nu,; si sincer, cateodata noi cand facem o greseala credem ca cinestie ce-am facut, pe cand duhovnicul ne spune ca nu e asa grav; de aceea o slaba legatura cu duhovnicul nu e buna;
- cat am stat in romania, nici prin cap nu mi-a trecut ca alti crestini, in comu iune cu noi(greci, rusii din diaspora cred) fac altfel; nu mi se parea ciudat ca preotul zicea" cu frica, cu dragoste, cu credinta sa va apropiati" si oamenii doar faceau un pas inainte, ca si cum asta presupunea aceaesta chemare minunata, si apoi strana canta multumire pentru ca ne-am impartasit, cand nimeni nu facea asta - e ridicol!!!!!
- apoi la noi nici copiii mici pana in 7 ani nu se impartasesc in fiecare Sf. Liturghie, ci de cand se impartasesc pt 1 oara si pana la 7 ani, se comunica din ce in ce mai rar; daca nu se marturisesc pana la 7 ani, inseamna ca nu sunt considerati cu pacat, atunci dece sunt privati de aceasta HRANA??
- apoi, nici la Paste, cand se citeste omilia Sf. Ioan Gura de Aur, cred, cand sutn chemati toti , absolut, chiar daca nu au postit , nu s-au marturisit sau altele, spre comunicare, nu se impartasesste toata lumea; iarasi o contradictie ridicola!!!!
- intradevar, asa cum din ce in ce aceasta practica a slabit in mai multi ani, asa cu ajutorul lui Dumnezeu, se va restaura;
- apoi, odata ce romanii cunt in comuniune cu grecii, inseamna ca admit si ca, credinciosii sa seimpartaseasca des- asta teoretic - dar practic, ai nostri, romanii, nu sunt de acord cu asa ceva!! atunci cum se paote asa ceva??? frati doar in unele si in altele nu?
- apoi: noi am crescut cu ac easta traditie in romania, f. bine, si daca am vazut ca altii, care marturisesc ca si noi, fac altfel, nu ne puenm un semn de intrebare?si e bine sa ceercetam, ar fi bien cu ajutorul unuia mai invatat;
- si la noi se zice ca te impartaseti ca esti vrednic (ai postit, te-ai marturisit), esti curat si gata de impartasit, de parca noi ne impartasim ca sa primim o recompensa pentru eforturi!!! GRESIT! Sf. Impartasanie sde ia pentru a ne curati, nevrednici fiind, si pentru a spori, caci Mantuitorul S-a jertfit pentru pacatosi, nu pentru drepti, ca ei nu au nevoie de vindecare; si cum toti suntem oameni, deci pacatosi, inseamna ca avem nevoie cat mai des;
- bineinteles ca impartasirea deasa nu presupune obligatoriu la fiecare Sf. Liturghie, ci cat mai des posibil, dar ar fi preferabil la fiecare Sf. Liturghie; caci asta e scopul insasi al Sf. Liturghii, de a obtine Trupul si Sangele Mantuitorului - pentru cine?: pentru noi!
- si inca ceva, cum sunt multi din noi, plecati in strainatate, si nu poate ajunge la o biserica romaneasca, cu traditia asta, si se are nevoie de un duhovnic, certo!,apartinand de o Biserica in comuniune cu romanii,(greci, rusi di diaspora),ia sfaturi de la el, dar nu urmeaza si traditia Bisericii de care apartine, ca si cum ce fac ei nu e corect sau interzis( Impartasirea deasa); pai atunci unde mai este relatia de comuniune dintre biserici? daca sunt Biserici surori nu presupune ca accepta toate ale lor? daca ar fi asa, nici nu ar mai fi aceasta plemica!!!!! Atunci de ce sunt priviti ca si eretici romanii care urmeaza acestor biserici?
sunt niste intrebari deocamdata fara niste raspunsuri clare, dar se vor lamuri curand
cert este ca faptul ca grecii au pastrat aceasta traditie, deloc condamnabila, se datoreaza Sf. Nicodim, pe care il recunosc toti crestinii!
despre cum a lucrat acest Sfant va voi spune poate in curand, pt ca acum nu stiu toate, decat in linii mari!
Doamne ajuta!

daca sunt dintre voi care stau in italia, as vrea sa stiu si eu! grazie

Cred ca ai mare dreptate. Eu el spun asta elevilor in legatura cu relatiile sexuale inainte de casatorie, cu oricine, ca sa 'se distreze'. Multi baieti au aceasta ideea, ca de, sunt tineri si trebuie sa profite, cand s-or casatori vor fi insa fideli sotiei (pe care evident o vor feioara - este vorba aici de baieti din medii crestine orientale, armeni, arameeni de exemplu). Ce vor face ei, daca nu au fost in stare sa se abtina inainte o vreme, cand sotia va fi bolnava sau lehuza? Cum vor rezista cel putin 40 de zile dupa nastere? Cum vor invata sa o respecte, sa respecte si dorinta ei? Etc
Si postul conjugal are si acest sens, sa invatam sa daruim celuilalt, nu sa cerem de la el ca avem nevoie, sa invatam sa ne abtinem cand dragostea ne-o cere. Cu toate acestea sunt de acord.

Insa revin - stiu ca va bat pe toti la cap dar mi se pare important: 1) una e postul alta e sarbatoarea - a cere post in zile de sarbatoare dovedeste ca ceva e putred in Danemarca cu conceptia noastra despre sexualitate 2) postul este bun dar nu trebuie vazuit ca o lege si este adaptabil la cuplu; sexualitatea este un domeniu foarte personal, foarte greu de pus in tipare 3) (subpunct la 2) sunt situatii ca cele descrise de Sophia, in care cei doi deja tin alt post, cel al bolii, al varstei, al diverselor stresuri si neputinte; ei deja se infraneaza din aceste cauze si nu au o viata sexuala foarte abundenta - in acest caz, mie mi se pare ca a le mai impune si reguli stricte de post este un nonsens.

Da, bune argumente!
O mica precizare: faptul ca exista traditii locale diferite nu intineaza unitatea Bisericii. Intotdeauna au existat traditii diferite si la inceput nimeni nu sera deranjat de asta, desi diferentele erau mai mari. Insa bineinteles, ar trebui ca o biserica locala sa respecte traditia alteia, sa nu o denigreze ca fiind neortodoxa sau eretica sau laxista, fara sa stea sa judece.
De asemenea eu am invatat ca in ortodoxie se respecta hotararea parintelui duhovnic. Daca cinea se duce la o biserica spunand ca parintele lui duhovnic i-a dat binecuvantare sa se impartaseasca, preotul de acolo ar trebui sa accepte fara sa mai cerceteze sau fara a il mai puna pe credincios sa se spovedeasca din nou. Eu insa am patit (la biserici care tin de sarbi dar ar fi putut fi in alta parte) sa mi se ceara sa ma spovedesc inainte de impartasanie chiar daca am zis ca m-am spovedit la parintele meu. Asta mi se pare o incalcare a comuniunii dintre ortodocsi si o lipsa de respect atat pentru celalalt duhovnic cat si pentru credincios.

textul sfantului Ioan Gura de Aur
 

.. despre unul din aspectele discutate mai sus (l-am mai postat)
Deci, Anna, dupa el ispita poate veni si daca ne infranam prea mult, sau fara voia celullalt.
Viata duhovniceasca este mai complexa decat pare la inceput.

din Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XIX, pp. 189-190

SFANTUL IOAN GURA DE AUR
CĂSĂTORIA (împreunarea trupească)
[...]
,,Să nu opriţi datoria unul altuia, fără numai din bună înţelegere (1 Cor. 7, 5). Dar ce vrea să spună el aici? Să nu se înfrâneze femeia, zice, dacă bărbatul nu voieşte, şi nici bărbatul, dacă nu voieşte femeia. Şi pentru ce? Fiindcă din astfel de înfrânare se nasc mari rele, căci şi preacurviile, şi curviile, şi chiar stricarea caselor de aici se trag de multe ori. Dacă având pe femeile lor şi încă curvesc, apoi cu atât mai mult vor face aşa dacă sunt lipsiţi de această mângâiere. Şi bine a zis: Să nu opriţi datoria, adică să nu vă lipsiţi de datoria voastră conjugală.
Cu alte cuvinte, el numeşte lipsă acum ceea ce mai sus a numit-o datornica dragoste, ca astfel să arate însemnătatea stăpânirii. A se înfrâna unul din doi fără voia celuilalt, aceasta este lipsă, aceasta înseamnă a opri datoria, pe când dacă este cu voia lui, nu se poate numi lipsă sau oprire de datorie. Deci trebuie a prefera buna-înţelegere înaintea tuturor, fiindcă este şi mai însemnată decât toate. Şi de voieşti, să cercetăm acest fapt mai de aproape. Fie, de pildă, o femeie şi un bărbat, şi înfrânându-se femeia, fără ca bărbatul să voiască. Deci pentru ce te miri dacă el din această pricină curveşte, sau dacă nu curveşte, apoi este posomorât, veşnic tulburat, veşnic în luptă şi pricinuind femeii mii de neajunsuri? Care este folosul postului şi al înfrânării, dacă dragostea este sfâşiată? Nici unul. Câte batjocuri nu ies de aici, câte vorbe proaste şi câtă luptă nu se desfăşoară în asemenea împrejurări! Când într-o casă bărbatul şi femeia sunt dezbinaţi, apoi acea casă nu se găseşte mai bine decât corabia cea purtată de valurile mării, fiindcă şi aici căpitanul vasului se află în neînţelegere cu cârmaciul.
Pentru aceea zice: Să nu opriţi datoria unul altuia, fără numai din buna înţelegere până la o vreme, ca să vă îndeletniciţi în post şi rugăciune – vorbind aici de rugăciunea cea cu multă sârguinţă. Că dacă împiedică pe cei uniţi de a se ruga împreună pentru un timp, apoi a se ruga necontenit cum s-ar putea? Deci se poate ca cineva să fie şi însurat cu femeie, şi în acelaşi timp să fie cu băgare de samă şi la rugăciune; însă asemenea rugăciune se face mai cu amănunţime prin înfrânare. Căci nu a zis simplu ca să vă rugaţi, ci să vă îndeletniciţi cu rugăciunea, punând aceasta ca o ocupaţie, iar nu ca fiind vreo necurăţenie. Şi iarăşi să vă împreunaţi, ca să nu ispitească pre voi Satana. Ca să nu creadă că aceasta este o legiuire din parte-i, apoi adaogă şi pricina. Şi care este acea pricină?
Ca să nu ispitească pre voi Satana, zice. Şi ca să afli că cele ale curviei nu le mrejeşte diavolul singur, a adăogat: pentru neînfrânarea voastră.”

De-abia acum inteleg si eu multe dintre problemele voastre. Anul trecut , cand am fost la cursurile preotesti nu i-am crezut pe parintii profesori cand ne-au spus depre problemele ortodocsilor romani din diaspora. Preoti care trebuie sa faca si altceva decat preotia ca sa supravietuiasca, care trebuie sa faca multe compromisuri si abateri de la canoane si tipic pt. ca sa placa credinciosilor, impartasanie deasa fara spovedanie , fara post , fara infranare, relatii trupesti in zile de sarbatoare (zicand ca nu este pacat) si fara a putea atrage atentia sau a admonesta pe cineva , de frica sa nu-i jignesti pe credinciosi si sa nu mai vina deloc la biserica! La sfarsitul prelegerii , parintele care a conferentiat a intrebat in sala care dintre noi ar dori sa slujeasca in diaspora? I s-a raspuns: in aceste conditii ,NIMENI ! Mie, cel putin imi este mult mai frica de Dumnezeu si de calcarea poruncilor Lui decat de oameni si de parerea lor.
Fratilor, voi credeti ca Ortodoxia romana are nevoie de "aggiornamento" ? Oare parintii, bunicii, strabunicii si toti inaintasii nostri au fost in greseala si nu s-au mantuit ca nu s-au impartasit zilnic? Nu credeti ca traind in mijlocul celor de alte credinte (catolici si protestanti) aveti tendinta sa imprumutati elemente ale credintei lor , dar care intra in contradictie cu ortodoxia? Nu vedeti ca in ortodoxie se pune accent pe jertfa, taierea voii, ascultare, Sfanta Traditie, rugaciune din inima (nu formala) , si nu pe ceea ce ne convine sau ne face placere ? Voi doriti har ieftin, mantuire usoara ,fara prea mult efort, dar nu stiti ca cele bune cu anevoie se dobandesc?
Din pacate, acest fel de a trai ortodoxia a intrat si in tara. Am fost surprins sa aflu ca si la noi in oras (nu la mine in parohie, ca a noastra este la tara), se gasesc cate un grup de "cucernici" si "cucernice" care se impartaseau in fiecare duminica, fara post si spovedanie. Dupa ce a venit Preasfintitul Vincentiu si a schimbat unele lucruri (staretul de la manastire) , acesti asa-zisi "cucernici" au disparut pt. ca li s-a cerut sa se pregateasca pt. impartasanie. Mie greu sa cred ca si-au schimbat parerea, mai degrab au schimbat biserica, pt. ca duhovnic probabil ca nu au.
Vai, vai ce vremuri ne-a fost dat sa traim! Ca maine auzim ca nu mai este suficienta o Sfanta Liturghie pe zi (ca sunt prea multi credinciosi care se impartasesc mancati, bauti nu conteaza cum) , trebuie sa slujim dimineata, la pranz si seara cate o liturghie, ca sa fie si celor care se intorc de la lucru. Nu mai este nevoie de duhovnic, ce sa te tot spovedesti la unul care este tot atat sau mai pacatos ca tine? Te spovedesti direct la Dumnezeu, sau intri pe mail si primesti dezlegare tot electronic.( nu se vede mana care binecuvinteza, dar ce conteaza asta, important ca te-ai spovedit, ai spus ce ai vrut, ai ascuns tot ce ai vrut si ai primit on-line dezlegare).
In aceste conditii, fratilor , ma fericesc ca am o parohie misionara de 70 de familii, ca babele mele imi dau ascultare si nu ies din cuvantul pe care il rostesc oficial si nu comenteza cand le canonesc la Spovedanie. Ma fericesc ca pot sluji netulburat de inovatiile care incearca sa le introduca unii sau altii in cult, in credinta si in traditia bisericii.
Dumnezeu sa va ierte, sa va binecuvinteze si sanatate trupeasca si sufleteasca sa va daruiasca!

Este oare sfantul Ioan Gura de Aur inspirat din spiritul occidental cand deplange neimpartasirea credinciosilor duminica?

Ar fi mai folositor, parinte, sa dati argumente si sa raspundeti punct cu punct la argumentele scrise de AnaMariaManole si de mine, de exemplu.
Este foarte usor a scrie texte de acest gen 'vaaai, ce rataciti sunteti voi cei din diaspora si ce buni sunt credinciosii care fac ce le spune preotul fara sa puna intrebari'.
Ei bine, si noi cei ce citim, gandim si ne uitam in jur la ce fac alti ortodocsi suntem tot crestini ortodocsi si am vrea sa participam la o discutie si fara sa ni se puna in carca imediat 'occidentalismul'. Si noi, ca babele ascultatoare, suntem suflete crestine.
Si noi, cei care traim in occident, putem fi crestini ortodocsi chiar daca traim in alta cultura decat cea romaneasca. Ne acuzati de lucruri pe care le stiti din auzite, se vede: ca ne impartasim oricum, fara pregatire, nu ne spovedim, ca nu avem duhovnici, etc. Ei bine, la Bruxelles sunt cel putin 20 de biserici ortodoxe, de exemplu - ai de unde sa iti alegi duhovnic fara sa recurgi la internet. Iar preotii care oricum traiesc din altceva decat din preotie (nb nu este cazul in Belgia, unde multi preoti sunt platiti de stat), nu vad de ce ar fi atat de disperati sa isi pastreze credinciosii. Un secret: nu sunt, cei buni, putin le pasa cati credinciosi vin, ii intereseaza mai mult calitatea invataturii si a slujbei. Or eu cand vorbesc de parerile preotilor la cei buni ma refer.

Nu ati raspuns nici unei intrebari directe: tot nu stiu de unde vine aceasta regula cu postul trupesc de sarbatori.

Imi permit sa va corectez si la folosirea cuvantului 'disapora', cuvant aparut pentru evrei si folosit in mod fals pentru crestinii ortodocsi: noi ortodocsii din alte tari decat cea in care ne-am nascut nu suntem in diaspora, pentru ca nu suntem evrei pentru care singurul templu se afla la Ierusalim. Pentru noi, asa cum i-a spus Hristos samaritencii, Sfantul Duh vine in orice loc in care traim, unde avem altare si unde ne impartasim. Orice patrie ne este strainatate si orice strainatate patrie, noua crestinilor, cum se spune in epistola catre Diognet.

Cele scrise de părintele George după părerea mea reflectă modul de gândire a oricărui creştin.ortodox trăitor care respectă Sfânta Biserică şi Sfânta Tradiţie.
Faptul că locuiţi în străinătate şi mergeţi la biserică este un lucru bun dar, bine ar fi să nu încercaţi a ne convinge că, cele pe care le lucraţi acolo sunt bune şi ar trebui să le facem şi noi la fel!
Din fericire în România, ortodoxia se păstrează încă autentică aşa cum ne-a dăruit-o Sfinţii Părinţi după a căror învăţătură preoţi şi mireni mergem pe cărarea îngustă a credinţei.Este lesne a împăca pe cele lumeşti cu cele duhovniceşti pentru a obţine o trăire plăcută trupului şi o oarecare linişte sufletului.
Aşa cum spunea şi părintele cele bune se obţin anevoie cu trudă şi cu nevoinţă şi mulţi aleg această cale nevindu-se în post curăţenie şi în tăcere.
Sunt creştini care merg sute de km. pentru a găsi un duhovnic care să dea canoane severe şi care ani de zile se nevoiesc pentru a face acest canon timp în care se luptă cu patimile şi cu păcatele.Ori după părerea unora dintre voi toate acestea sunt inutile.Împlinirea canonului nu înseamnă despărţirea de biserică ci din contra urmarea lui Hristos.
Am mai spus într-o postare şi chiar dacă mă repet spun şi aici:a pleca de la duhovnic fără canon este ca şi cum te-ai spăla fără săpun!
Ce să mai spun despre acei care se împărtăşesc fără spovedanie!

Eu nu cred ca am zis ca implinirea unui canon si spovedania in general este inutila. Am spus ca dupa parerea unora (dintre care ma numar) spovedania este o taina diferita de impartasanie si nu neaparat legata de ea (adica, nu este nevoie sa ne spovedim inainte de fiecare ipartasanie)
Ce sa faca cel care are un duhovnic si acesta nu ii da canon (in sensul ca nu il opreste de la impartasanie, sau alt sens)? sa se duca neaparat la altul? In ortodoxie se mai spune si sa nu-ti schimbi duhovnicul dupa cum ti se pare tie.

D-na Fani71,va citez din Povatuirile din Liturghier :
"Preotii si diaconii care au sotii sunt datori a nu se impreuna cu ele cateva zile mai-nainte de a sluji Sfanta Liturghie, precum si in acea zi, caci cel ce nu se va infrana si va sluji, de moarte va gresi."
Daca aceasta prevedere este valabila pt. clericii care slujesc si , implicit , se impartasesc la Sfanta Liturghie, oare nu si pentru mireni? Sau poate acestia sunt mai indreptatiti la neinfranare , poate pentru ca sunt responsabili doar pentru ale lor pacate, nu si pentru ale pastoritilor lor cum sunt preotii? Cum pot eu, ca preot sa predic neinfranarea de la legatura trupeasca cu sotia cand mie insumi mi se porunceste aceasta?
In legatura cu ceea ce doreste celalalt partener de viata, credeti-ma ca nu va crapa de pofta daca nu va face dragoste, sa zicem ,in noaptea de Inviere!

Revin pt. cateva precizari:
Am citit pe aici, nu stiu la cine, ca prin Impartasanie ne curatim de pacate. Nimic mai fals. Nu Taina Impartasaniei ne curata de pacate, ci Sfanta Spovedanie. Spovedania sau marturisirea pacatelor este al doilea botez, botezul lacrimilor, taina curatirii de pacate personale si refacerea legaturii spirituale cu Biserica, intrerupta sau slabita temporar prin pacat.
Impartasania este unirea noastra deplina cu Hristos cel intrupat. Prin Euharistie nu primim vreun dar oarecare ca si la celelalte Sfinte Taine , ci pe insusi Hristos, izvorul nesecat al tuturor darurilor, vistiernicul si impartitorul tuturor bunatatilor duhovnicesti.
Am postat in alta parte in ceea ce consta pregatirea pentru impartasanie.(cele 4 conditii:spovedania, impacarea cu toti,postul si rugaciunea,citirea pravilei pt. impartasanie). Nu inteleg de unde ideea aceasta ca spovedania si impartasania sunt despartite. Dimpotriva , intre ele exista o stransa legatura. Credeti ca poate intra Hristos in sufletul unui om care este plin de pacate? De ce socotiti ca este bine sa nu te spovedesti, dar alergam la impartasanie nepregatiti? Mai degrab sa nu ne impartasim , daca nu ne-am spovedit si sa alergam cu nevrednicie la Sfintele Taine. Nu credeti ca este o ascunsa , dar imensa mandrie ca sa te apropii atat de des de Hristos prezent in Euharistie si sa nu fii pregatit? N-am nimic cu cei care se spovedesc saptamanal, ca si monahii din manastiri. Dar de aici, si a te impartasi fara spovedanie este o adevarata nebunie.

George, inainte ca omul sa fie impartasit se spune "se impartaseste robul lui Dumnezeu (numele) spre iertarea pacatelor si spre viata de veci". Parintele Staniloae spune ca aici e vorba de pacatele nemarturisite din nestiinta. Deci, indraznesc sa spun ca si prin aceasta taina se poate darui iertarea pacatelor.

Am mai spus în altă postare:şi preoţii învaţă de la credincioşi.Când un preot va vedea că eşti smerit şi te consideri nevrednic sau ne pregătit pentru a te împărtăşi nu te va obliga să o faci ,iar dacă îi vei cere canon(post,rugăciune,acatiste,mătănii ,milostenie şi chiar amânarea împărtăşaniei) nu te va certa şi nici nu te va refuza ci se va bucura căci"bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte".

Cand preotul -duhovnic rosteste dezlegarea la spovedanie se roaga pt. toate pacatele facute cu voie sau fara voie. Deci si pentru cele care din nestiinta sau uitare nu le-am marturisit. Dar de aici si a te impartasi fara spovedanie, ca si asa se iarta pacatele, este cale lunga....

Sophia, intotdeauna am crezut ca esti tanara, proaspat casatorita si plina de curiozitate..
de aceea mi-am permis sa dau sfaturi. Care sfaturi au fost uneori aiurea. Acum ca ai dat detalii despre tine inteleg ca nu te cunosc, nu sunt in locul tau, nu stiu cum as gandi in locul tau.
Iarta-ma.

Exact asta vroiam sa spun si eu.
Prin spovedanie se iarta pacatele, dar si prin impartasanie. Pacatele mici, zilnice, din fiecare secunda. Si ni se da si puterea de a lupta impotriva lor.
Ajunge sa recitim rugaciunile de pregatire.

Nu este vorba de pacatele mari, foarte grave. Pentru acestea e nevoie de spovedanie (spovedania este necesara si pentru a primi indrumari, si pentru a nu ne pacali despre viata naostra duhovnicieasca, si pentru ca nu suntem spinguri in Biserica si avem nevoie de un martor poentru pocainta) Este vorba de pacatele mai mici, pe care le-am putea marturisi ceas de ceas.

Ei, totusi, Dorina, daca un preot imi da mie binecuvantarea sa ma impartasesc, eu sa refuz? Hm.
Dimpotriva, sfantul Nicodim Aghioritul in cartea pe care o cita si AnaMaria mai sus spune sa ne rugam de preoti si sa-i batem la cap sa ne lase sa ne impartasim.

Oricum, nu as vrea sa fiu acuzata de mandrie si spirit de razmerita. Eu am inceput sa ma impartasesc des si cu spovedanie nu de fiecare data pentru ca asa m-a sfatuit parintele duhovnic, pentru care am admiratie si respect si de la care am invatat multe lucruri.

Parinte, sfintia voastra va spovediti de fiecare data, inainte de fiecare liturghie?

Fani, aceasta nu este o intrebare tocmai cinstita!
Si, da, cred ca poti sa nu te duci la impartasanie, chiar daca ai binecuvantare.. daca iti amintesti lucruri grave nemarturisite, daca te superi pe cineva, daca... in primul rand trebuie sa ne cercetam pe noi insine.

(Poate fi si extrema cealalta, in care sa-ti fie frica sa te apropii.. dar cred ca este o atitudine mai buna, totusi).

Sigur, daca imi amintesc sau daca am facut ceva grav intre spovedanie si impartasanie (am insultat pe cineva etc). Sau daca pur si simplu esti oprit - nu merge trenul etc ;-)
Dar de ce nu este o intrebare cinstita? Parintele este foc si para impotriva celor care spun ca se poate impartasanie fara spovedanie de fiecare data, ne considera cuviosi cu ghilimele.. dar sfintia sa face lucrul asta, si nu cred ca vrea sa spuna ca este mai putin pacatos decat oricare dintre noi.
Daca nu acesta este motivul, sa ne explice totusi de ce nu este valabila si pentru preot aceasta cerinta.

Eu nu cred ca esti o pacatoasa pentru ca faci dragoste in sarbatoare.Cred ca important este ca va iubiti,lucru destul de rar in casnicie,dupa un numar de ani.....Parintele Cleopa recomanda ca sa se uneasca trupeste martea si joia,nu in posturi sau in sarbatori.asta este o rigoare ,dar daca se incalca acest lucru nu este o greseala atat de mare.doar in ziua in care te impartasesti sa nu te unesti trupeste,asta cred ca ar fi o greseala.
Nu trebuie sa te consideri pacatoasa ca faci dragoste in sarbatori,dar totusi trebuie sa precizez un lucru: atunci cand vei putea sa aplici rigoarea parintelui Cleopa,deja e o treapta noua.Nu mai vorbesc de cei care dupa un timp traiesc ca un frate si sora,dar acestia sunt ascunsi si foarte putini.Caci ce mai este o virtute daca o dai pe fata?

In concluzie,din cate stiu eu Biserica este destul de toleranta in aceasta privinta,fiind un subiect sensibil si tratat ca atare.

Noi cerem tot mai putin de la noi insine, dar tot mai mult de la Dumnezeu. E si normal, ca doar a scazut credinta, dar ne credem mari credinciosi. Uitam ca nu putem sluji la doi stapani.

Cand cineva se considera fara de pacat, chiar si numai gandul acesta ar trebui sa fie un mare semnal de alarma!

Eu cred ca prin acest comentariu o ataci indirect pe sophia.Eu asta vroiam sa subliniez,ca nu face ceva ce trebuie incriminat.Este o tare normala in urcusul duhovnicesc.

Ceea ce am scris este in general. Spune-mi te rog daca am gresit.

Daca ai vorbit in general,e un lucru general valabil.Eu am avut impresia ca te referi la comentariul meu.

D-na Fani71, mai intai, nu sunt eu duhovnicul d-tale dupa cum nici d-ta nu esti duhovnicul meu. Deci viata mea duhovniceasca ma priveste pe mine si pe parintele la care ma spovedesc, dupa cum viata d-voastra duhovniceasca va privesc exclusiv pe dumneata si pe duhovnicul pe care il ai. El da seama inaintea lui Dumnezeu despre cum te indruma in drumul spre imparatie. Doar ca fapt divers, sa stii ca sunt preoti (si nu putini) care se spovedesc in fiecare saptamana, tocmai pentru a fi pregatiti sa slujeasca cat mai bine Marelui Arhiereu care este Hristos.
Nu stiu daca ati bagat de seama, eu nu am facut aprecieri nominale spre nici unul dintre membrii acestui forum ,nu i-am categorisit, nu i-am facut credinciosi sau pacatosi pentru ca nu am acest drept. Nu m-am bagat in viata nimanui de aici, nu sunt eu duhovnicul nimanui de aici, nu mi se va cere raspuns pentru nimeni de aici. Eu am incercat sa trag un semnal de alarma spre o practica care este neconforma cu ortodoxia romaneasca, aceea a impartasirii fara spovedanie,si mi-ati sarit unii in cap ( majoritatea care locuiti in strainatate, dar nu toti). Sper din tot sufletul ca aceasta practica care este straina de duhul ortodoxiei sa nu ne afecteze ( prea mult) si pe cei din tara.
In rest, faceti ce vreti. Daca vreti , impartasiti-va cum va lasa duhovnicul. Postiti atat cat va spune el. De va ingaduie asa la Sfanta Impartasanie , este treaba si raspunderea lui. El va da seama , nu voi. Asa spinoasa este aceasta problema incat nimeni din lumea aceasta nu-l poate determina pe un duhovnic sa dezlege ceea ce el considera de nedezlegat, dupa cum nu-l poate intreba de ce a fost mai ingaduitor la dezlegare. Totul se petrece intre penitent si duhovnic si ,nimeni, nu se amesteca in aceasta treaba. Va doresc de asemeni sa va mantuiti asa cum doreste fiecare si Dumnezeu sa vada ravna si jertfa fiecaruia.

Imi vine greu sa cred, ca Dumnezeu ne iarta pe bucatele: odata pacatele mari, si alta data pacatele mici. El ne IARTA si ne restaureaza! Doar noi nu apreciem, si continuam sirul pacatelor.

@GeorgeS - as vrea sa nu va suparati pe noi. Mie imi sunt f.utile raspunsurile dumneavoastra.
1.Cred ca Fani a avut in intrebarea ei o curiozitate generala de a afla despre preoti. Si eu sunt tentata sa pun asemenea intrebari, inlcusiv preotului meu, ca sa-mi dau seama cum se intampla lucrurile la preoti.
Nu stiu de ce insa nici preotii si nici calugarii nu vorbesc despre aceste lucruri sa le spunem private. Nu stiu de ce. Mai degraba mirenii discuta despre ele.
Preotii nu vor. Au ceva de ascuns?
Adesea ne dorim sa vedem si simtim preotii mai ca oameni obisnuiti, mai aproape de noi cu tot ceea ce au si nu atat de departe.
Aici pe forum am aflat unele lucruri (referitor preot si preoteasa), n-am vazut in viata mea o cununie, sau hirotonie de preot. Am vaut doar o inmormantare (numai slujba de la biserica insa).
Si eu sunt tentata sa aflu daca preotul se spovedeste, daca respecta niste reguli, pentru ca sunt situatii cand mi se pare ca este mult mai usor la ei fata de mireni.

Spuneati ca trebuie si la mireni sa fie aceleasi reguli ca si la preoti. Eu imi permit sa va contrazic, pentru ca un preot alege de buna voie o cale, o profesie care implica niste reguli si renuntari. Are si responsabilitati fata de enoriasi/mireni poate. Ei capata,asa cum spunea si Geo Nektarios, un har special la hirotonie, care ii da o sfintenie si o datorie in plus fata de mireni.

Eu personal ii consider doar oameni si mi-e chiar mila de ei pentru regulile stricte care le sunt impuse. Eu nu-i consider mai presus de oameni.

Exista situatii in care m-am intrebat referitor la preotul meu cum procedeaza el si ce dezlegari primeste de la duhovnic, daca ii marturisteste niste probleme. Si am impresia ca nu prea. Si de aceea, chiar daca eu in momentul in care el iese in usa altarului se pleaca in fata noastra (am inteles ca-si cere iertare de la noi), il iert ca om tot timpul, pentru anumite fapte ma intreb cum de mai poate el singur sa intre in altar si sa se si impartaseasca.
Spun "nu prea", pentru ca daca ar fi facut-o, ar fi fost poate si sfatuit sa gaseasca o solutie de rezolvare.
ma gandesc eu ca poate sunt dezlegati si iertati mai usor, pentru ca sunt...preoti si trebuie sa tina slujbele.
Ce-ar fi daca un preot ar avea un pacat si nu i s-ar da dezlegare si n-ar putea sa tina slujba intr-o zi?
Iar ca sa nu se impartaseasca la fiecare Liturghie, asta cred ca se poate, ca si la mireni. Nu sunt pregatit, n-o fac.
Si daca se intampla ceva neprevazut si nu mai apuca sa merga la duhovnic? Intra totusi in altar si ia impartasania?
Am inteles ca au niste canoane pentru situatii speciale...?

2. Revenind la subiect - am citit si eu modul in care trebuie un preot sa se pregateasca pentru Liturghie si ce post sa tina. Si mi se pare totusi incompatibil cu viata lui de familie. Li se da familie, dar li se ia inapoi practic.
De ex. mi-a spus preotul meu ca ei nu au voie sa petreaca, sa manance de Craciun, sau Anul Nou, etc., pentru ca de la o anumita ora trebuie sa se pregateasca, sa nu mai manance si bea nimic. Deci nu pot nici merge la rude, sau prieteni sa petreaca.
Renuntarile semnate de preoteasa: si aici am niste nelamuriri.
La fel ca si la mireni, i se cere si ei ca femeie sa faca prunci. Si daca trebuie sa posteasca tot timpul si astea pica des si in zilele ei fertile, cum face?
Ca nu e vorba sa renunti o data, sau o zi, ci mereu si mereu.
Asta este problema aici.
Spune multa lume aici, si dvs. ca nu moare nimeni daca se abtine o data. Asa este, dar asta se repeta mereu, in fiecare saptamana, luna si an.
Si intreb mereu fara raspuns: stiti cate zile raman peste an pentru sot si sotie. Am sa fac eu acest calcul.
In mod normal sunt numai 8 zile pe luna. Daca mai scadem sarbatori din luna cu liturghie, raman 2-3 zile in luna. Mai scadem din an posturile mari. Deja 94 de zile de post plus cate or mai fi de Sf. Petru si Pavel (anul acesta am inteles 30 zile). Mai sunt si alte zile de post in an.
Cat ne raman nou si cat daruim lui Dumnezeu. Se compara? Nu. Noi oamenii nu putem sa fim pentru noi (sot/sotie), nici cand suntem casatoriti. Nu ni se da voie
Si femeile inca mai si alte zile in luna cand nu pot.
De asta spun sa fim rationali si sa nu cadem in extreme.
Si revenind la preotese: sa ceri sa semneze niste lucruri de acest fel? Sa ceri sa nu se mai apropie de sot...dar sa faca prunci, sa ceri sa fie buna, etc. si etc. si sa-l iubeasca, dar sa stea departe de el, ca si asa el lispeste atata de acasa. Este crestin?
Pana la urma poate ca e mai bine ...necasatorit....si ca preot si ca mirean.

Si plus de asta: la mancare se mai da dezlegare, la trup niciodata.
Mai este ceva: poate ca preotilor si calugarilor le este pe de o parte mai usor in acest sens, pentru ca au o forta mai mare care ii sustine, cu mici exceptii.
Mi-a spus un preot batran odata: "iti spun ca fiicei mele - nu esti ca cele din alte vremuri, nici sfanta, ele aveau ceva special care le sustinea, o forta (prin credinta) care le dadea puterea de a indura si renunta. Nu poti fi ca ele."
Daca ei altceva in schimb, noi ce avem sa ne dea forta? Si noi intr-adevar nu putem sa fim/devenim ca ei.

Ma intreb insa adeseori, oare ce forta de renuntare au preotii de mir care au cunoscut o viata normal si n-o mai pot duce (vaduvi, divortati) si traiesc si in lume?

Sophia, nu stiu daca e drept sa cainezi pe cineva daca si-a ales un anumit drum cu anumite restrictii care ii erau cunoscute dinainte, si care pana la urma nu omoara pe nimeni. Am doua prietene din liceu maritate cu preoti. Ambele au casnicii bune. Cu una dintre ele m-am intalnit chiar in ajunul anului nou pe strada, am intrebat-o unde merge, si mi-a spus, spre mirarea mea, ca se duce sa cumpere niste mancare de post. Eu bineinteles, "cum, e post? ce post e? acum?" Si ea mi-a spus ca da, fiindca sotul ei are sa citeasca Molitfele Sf Vasile cel Mare, ei toata casa (stau cu parintii ei) postesc pe 31 dec. Unora li s-ar parea chestia asta un sacrificiu nemaipomenit, adica cum, cand toata lumea mananca fripturi, tu sa mananci fasole? Dar ea a spus-o cu cea mai mare naturalete, fara urma de parere de rau ... Si ii admir mult. (Asta venind de la o fata care in liceu de-abia tinea post o saptamana in Postul Mare, si in rest carne in fiecare zi, parintii ei la fel...cat se pot schimba oamenii.)

GeorgeS - nu astea sunt problemele in diaspora.
1. Preotii se straduiesc sa fie corecti.
Dar in diaspora biserica si preotul este mai mult decat in tara, se poate compara putin cu cei de la sate, dar e si mai greu decat acolo.
In diaspora biserica este si un loc al comunitatii, un loc social. Acolo se aduna romanii, acolo se rezolva si probleme sociale ( se cauta adapost, de lucru, ajutor in diverse probleme), acolo se petrec sarbatori impreuna, se fac diverse activitati cultural-sociale, excursii, se cauta sfat, etc. Se fac si scoli/gradinite in unele locuri.
Nu peste tot se intampla, in functie de vointa oamenilor.

Tot biserica mai este si un loc de afirmare si sprijin moral pentru multi. Nu au serviciu, familie, prieteni si atunci la biserica pot sa fie printre oameni si sa spuna " aici sunt, stiu asta si asta, asta e partea mea de facut in biserica" si sa capete satisfactia si recunosterea personala pe care altfel n-o au.
Si cauta/gasesc ocupatii in acest fel: unul este solist la strana, altul dirijeaza, altul face finantele, altul administreasza biserica, altul se ocupa de event-management si public relation, altii fac curat, altii ajuta in altar (copii si adulti), altii poate ceva cultural (ex. o revista).

Preotul in diaspora este si (ne-oficial de fapt) seful comunitatii in multe locuri. Are si rol de prieten, sfatuitor, socializeaza cu oamenii (vizite, mailuri, etc.), reperezinta biserica peste tot si chiar comunitatea.
Asta pe langa sarcinile lui obisnuite. Si de multe ori are mai multe biserici in grija, iar oamenii mai louiesc si f.imprastiat in loclaitati mici.
Nu stiu cat este platit, trebuie sa mai faca si altele ca sa se intretina.

De aceea nu este timp de duhovnicie, sau agape, sau cateheza, etc. Foarte putine slujbe (maslu cam deloc, vecernii cam deloc)
De aceea suntem trimisi la plimbarte cu cerintele noastre.
Si de aceea avem nevoie de preoti mai multi din tara.

Mai pot sa fie presiuni din partea oamenilor, sau chiar dorinta preotului de a multumi cumva celor pe care ii cunoaste si ii ajuta. Pe unii ii mai sustine sa se afirme, etc.
Mai este si problema ca in diasporamulti o duc mai rau paote ca in tara: muncesc (daca au unde) in conditii mizere, cu sacrificii, ceva ce nu este la pregatirea sau palcerea lor.
Altii care nu au de lucru si deci nici bani pica si in stari de depresie, nu-si permit multe.
Si atunci se straduie preotul sa le mai usureze poate suferinta, dar nu cred ca incalca asa canoane.
Cei despre care vorbeam au ca am observat cau dezlegari, poate ca cer ei. Am intrebat aici ca stiu si eu ince conditii se pot da.
Dar depinde si de fiecare daca vrea si cere asa ceva.

Plus probleme administrative cu biserica: cladire care este a altora, lipsa bani pentru intretinere si mai nou se cere si chirie pe cladire, m ai multe slujbe in aceeasi zi si discutii cu orarul (si mai multe liturghii in aceeasi zi - canon incalcat) sau impartirea chletuielilor si...a spatiului. Nu-i voie aia, aia, ailalalta.

In concluzie : GeorgeS, avem nevoie de preoti, de mai multa grija din partea B.O.R, de biserici/bani.

2. In ceea ce priveste influente de la alte confesiuni/religii - nu mai mult ca in tara.
Sigur ca vedem la altii, dar daca preotul nu accepta...
Sigur ca trebuie sa ne adaptam la unele reguli. Dar nu inseamna ca se incalca si canoane.
Si sa stii ca am putea prelua si noi unele lucruri de la altii.
Eu nu stiu cum a fost biserica unica, acum 2000 de ani si cum s-a scindat lucrurile: ce este acum corect la ortodocsi si ce a ramas corect la catolici.
Poate ca unele lucruri de la catolici au ramas de la biserica initiala unica si sunt cele adevarate si au fost schimbate, scoase la noi.
Ex. darea pacii intre crestini, care mie imi place, slujbe mai scurte.

Mai sunt probleme legate de Pasti in anii cand nu cad impreuna si se fac separatii si tulburari intre oameni (unii sunt in post in timp ce altii deja petrec, unii au zile libere, altii nu etc.).

Si inca ceva: noi crestinii suntem nevoiti a cerem si sa primim spriin social.profesional de la catolici si evanghelici. Ei se implica mai mult in social, ajuta imigrantii.
B.O.R nu exista in diaspora. Nici un ajutor, nici ore de religie in scoli, nici nimic altceva.

@Noesisaa - ce spui tu face parte mai degraba din sacrificiile casniciei in general.
Da, ai ales o persoana impreuna cu profesia lui. Faci sacrificiul pentru ca il iubesti si trebuie sa tii casnicia.
Totusi nu este drept ca unul sa trebuiasca sa impuna altuia ceva prin profesia lui.
Nu stiu daca fetele alea erau chiar asa fericite in sufletul lor, si familiile lor la fel (copii, etc.) sa tina post de revelion, de Craciun etc.
Sunt obligate la acest sacrificiu.

Si imagineaza-ti un preot care este pus sa aleaga: ori sotie ori profesie (daca este vaduv sau divortat si nu mai are voie sa se recasatoreasca). Si daca mai sunt si copii la mijloc...
Ce-ar trebui sa aleaga? Sa invete poate alta meserie? Sa piarda familie si copii?

Dar Sophia, nu asa se pune problema, sau nu asa ar trebui sa se puna problema. Daca te casatoresti din dragoste cu cineva care are o meserie care nu este de instalator, de exemplu, si mai mult ai dragoste fata de Dumnezeu sacrificiile de fapt sunt minore. Stiu oameni carora a tine post miercurea si vinerea este un lucru de neconceput, "e prea greu", dar stiu altii carora nu li se pare nici pe departe un lucru neobisnuit, ci o fac din dragose fata de Hristos si Jertfa Sa, si au de gand sa faca treaba asta toata viata lor, poate cu unele scapari din cand in cand. La fel si cu dragostea fizica, la fel si cu celelalte. Bineinteles toate trebuie facute impreuna, si trebuie sa fie amandoi perfect de acord, altfel nu.

Nu am auzit de nici un preot care sa fie fortat sa aleaga intre nevasta si profesie. Daca ramane vaduv nu-l trimite nimeni la manastire, decat numai daca vrea si nu are copii de intretinut...La fel si cu cei divortati.

@Noesisaa - un preot divortat sau vaduv (la vaduv nu stiu sigur), nu are voie sa se recasatoreasca. Ori ramane preot, dar singur, ori se recasatoreste, dar nu mai este preot. Una din doua.
Tu nu stiai asta?

O preoteasa este pusa (scria cineva aici pe forum) sa semneze la episcop niste renuntari daca vrea sa se marite cu un preot (ceva legat de viata cu el, post, sex, etc.). Deci daca-l iubeste si il vrea, renunta la ea.
Eu asa am inteles.

Si da, ai dreptate - daca il iubesc pe omul ala, imi este usor sa fac niste compromisuri. Daca insa sunt fericita cu adevarat...este altceva. O fac pentru el, dar nu pentru mine.
Nu stiu daca sesizezi nuanta.

Invers - daca o fac fara a fi pusa, obligata (de episcop, canon, sau mai stiu eu), atunci este altceva.