|
Psalm 96 (2)
10 Cei ce iubiți pe Domnul, urîți răutatea!
Dacă vă place ce e bun, îngrețoșați-vă de cel împotrivnic, că „ce împărtășire are lumina cu întunericul?” Iar prin ura către „răutate” a oprit toate felurile răutății. Păzește Domnul sufletul cuvioșilor Săi, din mîna păcătosului va izbăvi pe dînșii. Întorcîndu-vă de la răutate și grijindu-vă de petrecerea cea bună și dreaptă, veți avea purtător de grijă și păzitor pe Domnul tuturor și vă veți face mai înalți decît vrăjmașii ce se scoală asupra voastră. 11 Lumină a răsărit dreptului, și celor drepți cu inima - veselie. Că nu toți oamenii au voit să dobîndească lumină, nici toți au primit veselia cea din credință: că Soarele Dreptății Și-a trimis tuturor razele mîntuirii, dar sînt și din cei ce au mijit cu ochii și n-au voit a vedea lumina. 12 Veseliți-vă, drepților, întru Domnul, și mărturisiți pomenirea sfințeniei Lui! Deci, toți cei ce ați dobîndit lumina și ați îmbrățișat soarta faptei bune, bucurați-vă și lăudați-L pe Dumnezeu, povestind mulțimea facerilor de bine. Că „mărturisire” a numit aici mulțumirea. |
Psalm 97
TÎLCUIREA PSALMULUI 97 Psalmul lui David. Cîntați Domnului cîntare nouă, Fiindcă propovăduiește schimbarea lucrurilor celor vechi și mai-nainte vestește oarecare petrecere nouă, după cuviință poruncește să aducă lui Dumnezeu și cîntare nouă. că lucruri minunate a făcut Domnul! Că cele făcute de Dumnezeul tuturor sînt peste fire și prea-slăvite. Mîntuitu-l-a pe el dreapta Lui și brațul cel sfînt al Lui. De multe ori am zis că „mînă” numește lucrarea, iar „dreaptă” – lucrarea cea bună. Și zice că mîntuirea oamenilor este lucrarea puterii Lui. Și, avînd nemăsurată iubire de oameni, socotește viața oamenilor al Său cîștig, pentru că, slobozindu-i pe dînșii de înșelăciunea idolilor și arătîndu-le înălțimea împărăției Sale, i-a împărtășit de mîntuire. Și a arătat mai descoperit acest lucru prin cele adăugate: 2 Cunoscută a făcut Domnul mîntuirea Sa, înaintea neamurilor a descoperit dreptatea Sa. Tuturor oamenilor a adus apele cele mîntuitoare și a arătat împărăția Sa cea dreaptă neamurilor. 3 Pomenit-a mila Sa lui Iacov, și adevărul Său casei lui Israil. Văzut-au toate marginile pămîntului mîntuirea Dumnezeului nostru. Foarte se aseamănă acestea cu proorociile Proorocului Isaia: că, prin acela, Dumnezeul tuturor a zis către Stăpînul Hristos: „Datu-Te-am pe Tine spre așezămînt neamului și spre lumină limbilor, ca să fi Tu spre mîntuire pînă la marginea pămîntului.” Că - de vreme ce Dumnezeul tuturor le-a făgăduit minunaților Patriarhi: lui Avraam, și lui Isaac, și lui Iacov și dumnezeiescului David, că din sămînța lor Îl va ridica după trup pe Hristos și că va dărui mîntuire printr-Însul tuturor oamenilor - a numit „așezămînt” făgăduința făcută către părinți. (Iar ceilalți tălmăcitori au zis așezămîntului „tocmeală”.) Iar „neam” al Lui, l-a numit pe Israil, fiindcă din Iudei este Hristos după trup, după cum zice Apostolul: „Deci Te-am dat pe Tine spre așezămînt al neamului, ca să împlinești tocmelile și făgăduințele făcute către Iudei.” Iar „spre lumină” - nu încă Iudeilor, ci neamurilor, că acestea au dobîndit mîntuirea prin credință, fiindcă L-au mărturisit și Îl mărturisesc pe El Dumnezeu din Dumnezeu, iar Iudeii au iubit întunericul necredinței. Aceasta a zis aici și Fericitul David: „Pomenit-a mila Sa lui Iacov, și adevărul Său casei lui Israil”, pentru că a împlinit făgăduințele făcute către aceia. Pentru aceea, „toate marginile pămîntului văzut-au mîntuirea Dumnezeului nostru”, că nu numai Iudeilor, ci tuturor oamenilor le-a răsărit lumina adevărului. 4 Strigați Domnului, tot pămîntul, cîntați, și vă bucurați și cîntați! Deci, de vreme ce toți v-ați slobozit de amara tiranie a diavolului, aduceți lauda de biruință lui Dumnezeu, Celui ce v-a mîntuit! Și, fiindcă strigarea este glasul celor ce biruiesc, împlinim ceea ce ni s-a poruncit, că ne-am obișnuit a aduce lui Dumnezeu lauda aceasta în vremea cea de taină, strigînd și cîntînd, cîntînd și lăudîndu-L și cu toată inima bună dănțuind. 5 Cîntați Domnului în alăută și cu glas de Psalm. Și este cu putință a vedea legea aceasta împlinindu-se totdeauna în biserici, pentru că întru duhovniceasca alăută cîntăm dumnezeiasca laudă. Încă și din trupurile noastre facem alăute cuvîntătoare: și folosim dinții în loc de strune și buzele în loc de aramă, iar limba, pornindu-se mai iute decît orice arcuș, săvîrșește glasul cel tocmit al măsurilor cîntecului, iar pe limbă o pornește mintea, făcînd mutarea și schimbarea acesteia ca un cîntăreț cu știință. Alăuta aceasta este mai dulce și mai plăcută lui Dumnezeu decît cea neînsuflețită, și martor este Însuși Dumnezeu, strigînd către Iudei prin Proorocul: „Depărtează-ți de la Mine răsunarea cîntărilor tale, căci glasul organului tău nu-l voi auzi!” 6 Cu trîmbițe ferecate și cu glas de trîmbiță de corn Dumnezeiasca Scripturănumește de multe ori „trîmbiță” strigarea. Așa, Domnul zice întru Sfințitele Evanghelii: „Cînd faci milostenie, să nu trîmbițezi înaintea ta, precum fac fățarnicii”, în loc de: Să nu o propovăduiești, nici să o faci arătată tuturor, ca să nu vatămi rodul iubirii de oameni prin mărirea deșartă. Deci „trîmbiță” numește aici învățătura prin care ne învățăm facerile de bine către noi și deprindem legile aducătoare de folos. Și „trîmbițe ferecate” le zice pe cele de aramă, iar „de corn” - pe cele făcute din coarne de dobitoace. Și pe acestea le foloseau Iudeii, căci ei urmau umbra obiceiurilor noastre: adică - precum aceia jertfeau mielul cel necuvîntător, iar noi pe Cel mîntuitor, pe Dumnezeul cel din Dumnezeu, pe Cel ce ridică păcatul lumii – tot așa, aceia foloseau trîmbițele cele neînsuflețite, iar noi pe cele însuflețite și cuvîntătoare. Deci trîmbițe ale noastre sînt dumnezeieștii Apostoli, și dumnezeieștii Prooroci și cei ce au dobîndit darul cel dăscălesc după aceia. strigați înaintea Împăratului, Domnului! Aduceți lauda de biruință Împăratului și Stăpînului tuturor! 7 Clătească-se marea și plinirea ei, lumea și toți cei ce locuiesc într-însa! Iar Simmah, așa: „Să răsune marea împreună cu plinirea ei, lumea și toți cei ce o locuiesc pe dînsa!” Și sfîrșitul proorociei se poate vedea cu covîrșire în cetățile cu mulți oameni, că mulțimea noroadelor celor bine-credincioase din biserici se aseamănă mării ce se învăluiește; la fel este încă și glasul celor ce cîntă. Iar după Cei 70, proorocescul cuvînt a arătat pornirea și schimbarea celor ce locuiesc marea și pămîntul, că se clatină cel ce se pornește, și se pornește cel ce se schimbă și se strămută. 8 Rîurile vor bate din palme deodată, „Rîuri” i-a numit pe cei ce au dobîndit darul dăscălesc, care revarsă dumnezeieștile ape ca niște rîuri. Și a zis că bat din palme și Îl laudă pe Dumnezeu fiindcă bătaia în palme este și ea a celor ce biruiesc. 9 munții se vor bucura de fața Domnului, că vine, că vine să judece pămîntul! „Munți” i-a numit aici pe cei ce au cugetul înalt, peste care s-a zidit cetatea lui Dumnezeu, că zice: „Nu poate cetatea să se ascundă, deasupra muntelui stînd”; și: „Temeliile Lui - în munții cei sfinți.” Aceștia a zis că se bucură și se veselesc, învățîndu-se arătarea lui Dumnezeu și Mîntuitorului nostru: că, așteptînd răsplătirile ostenelilor, se bucură, știind dreptatea Judecătorului. Judeca-va lumea întru dreptate, și noroadele cu îndreptare. Că arătarea cea dintîi avea multă milă, iar cea de a doua va avea dreptatea, că zice Apostolul: „Toți vom sta înaintea judecății lui Hristos, ca să-și ia fiecare cele ce a făcut prin trup, după acelea pe care le-a lucrat, ori bine, ori rău.” Încă și Proorocul a zis aceasta: „O dată a grăit Dumnezeu, acestea două am auzit: că stăpînirea este a lui Dumnezeu și că a Ta, Doamne, este mila, că Tu vei răsplăti fiecăruia după lucrurile lui.” |
Psalm 98
TÎLCUIREA PSALMULUI 98 Psalmul lui David. Nescris deasupra la Evrei. Domnul S-a împărățit, să se mînie noroadele! Și Iudeii, și Elinii înnebunesc și turbează auzind de Împărăția Stăpînului Hristos. Încă și cînd au dobîndit Iudeii slobozenia, crăpau toți megieșii de prin laturile de aproape, văzînd prea-slăvita lor întoarcere, care arăta puterea Celui închinat de dînșii. Cel ce șezi pe Heruvimi, clătească-se pămîntul! Zice: Acesta pe Care Îl propovăduim e Dumnezeu și Domn al Puterilor celor de sus. Iar pe acest „Cel ce șezi”, l-a zis vorbind ca despre oameni, căci de care ședere are trebuință Firea cea fără de trup, cea necuprinsă și nescrisă împrejur, Care ține ocolul pămîntului și pe cei ce locuiesc pe dînsul ca niște lăcuste? Dar, cu toate acestea, cuvîntul închipuie că Dumnezeul tuturor Se poartă peste Heruvimi împărătește, spăimîntînd și înfricoșînd pe cei ce aud. 2 Domnul în Sion mare și înalt este peste toate noroadele. Și cînd s-au întors Iudeii, și cînd au zidit dumnezeiasca Biserică s-a arătat tuturor puterea lui Dumnezeu, dar Cel ce a răbdat Crucea S-a dovedit Stăpîn a toată lumea cu covîrșire și mai ales cînd Sfințiții Apostoli au adus neamurilor mîntuitoarea propovedanie. 3 Mărturisească-se numelui Tău celui mare, că înfricoșat și sfînt este! Deci: Se cuvine ca toți să Te laude, și să povestească facerile Tale de bine și să nu iscodească firea Ta cea negrăită, ci să aducă cinste numelui Tău, celui ce este înfricoșat și prea-sfînt, că sfințește pe cei credincioși și îngrozește pe cei necredincioși. 4 Și cinstea Împăratului iubește dreptatea. Și ni se cuvine să ne temem de Dînsul ca de un Împărat și ca de Cel ce uneltește dreptatea. Că lucrul osebit al adevăratei împărății este să-i ocîrmuiască pe supuși cu dreptate, deci „cinstea Împăratului iubește dreptatea”, adică: Faptul că iubește dreptatea îl face cinstit pe Împărat. Și aceasta arată și stihul adăugat: Tu ai gătit îndreptările, judecata și dreptatea întru Iacov Tu ai făcut-o. Căci, ca un împărat drept, ai scos bună și dreaptă hotărîre, și l-ai slobozit pe Israil de silnicia celor ce-l robiseră și pe neamuri din robia diavolului. Iar după cealaltă proorocie se cuvine să înțelegem așa: Ai arătat adevărul făgăduinței Tale, împlinind făgăduințele făcute către strămoșii lui Israil și dăruind mîntuirea prin sămînța lui Avraam. 5 Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și vă închinați așternutului picioarelor Lui, că sfînt este! Deci: Răsplătiți Făcătorului de bine cu ceea ce puteți, aducîndu-I Lui cinstea cuviincioasă! Iar acest „înălțați” e în loc de: Propovăduiți înălțimea Lui! Iar „așternut al picioarelor Lui” fusese legiuită de demult Biserica din Ierusalim, iar acum bisericile de peste tot pămîntul și marea, întru care Îi aducem închinăciunea Preasfîntului Dumnezeu. 6 Moisi și Aaron, între preoții Lui, și Samuil, întru cei ce cheamă numele Lui, Lăsîndu-i deoparte pe ceilalți Prooroci, nu așa prost i-a pomenit doar pe aceștia, ci învățîndu-ne turbarea și tirania Iudeilor asupra lor. Pentru că, în vremea lui Moisi și a lui Aaron, s-au ispitit să răpească preoția[COLOR=#800080][1][/COLOR], iar în vremea lui Samuil, necinstind dumnezeiasca împărăție, au iubit-o pe cea omenească[COLOR=#800080][2][/COLOR]. Deci cuvîntul cel proorocesc ne învață că, turbîndu-se [COLOR=#800080][1][/COLOR]„Atunci Core, fiul lui Ițhar, fiul lui Cahat, fiul lui Levi, cu Datan și cu Abiron, fiii lui Eliab, cu On, fiul lui Felet, din seminția lui Ruben, s-au sculat împotriva lui Moisi împreună cu două sute cincizeci de bărbați, căpetenii ale obștii fiilor lui Israil, oameni însemnați, care erau chemați la adunare. Adunîndu-se aceștia împotriva lui Moisi și Aaron, le-au zis: Destul! Toată obștea și toți cei ce o alcătuiesc sînt sfinți și Domnul este între ei. Pentru ce vă socotiți voi mai presus de adunarea Domnulu?" (Numerii, 23:1-3). Răzvrătiții erau din leviți, de care Fericitul Teodorit va pomeni și mai tîrziu. [COLOR=#800080][2][/COLOR]E vorba de întemeierea primei împărății, cîrmuite de Saul, cînd Iudeii au lepădat ocîrmuirea dumnezeiască, vrînd a fi asemeni neamurilor. Pînă atunci, ei fuseseră povățuiți de Însuși Stăpînul a toate, prin mijlocirea Sfinților Săi Prooroci Patriarhi, iar mai tîrziu prin Proorocii numiți „Judecătorii”, care erau de fapt ocîrmuitori ai întregului Israil. Ultimul dintre ei a fost Samuil. (Vezi Cartea Judecătorilor și Cartea întîi a Împăraților). |
Psalm 98 (2)
asupra Mîntuitorului și neprimind mîntuitoarea Lui împărăție[COLOR=#800080][1][/COLOR], Iudeii nu săvîrșesc nimic nou, căci nebunia le era obișnuită lor de demult.
chemat-au pe Domnul, și El i-a auzit pe dînșii. 7 În stîlp de nor grăia către dînșii, Zice: Aveau multă îndrăzneală către Dumnezeu, că aceia Îl rugau, iar El îi auzea, și le da cererile și vorbea cu dînșii în priveliștea tuturor, arătîndu-Se prin nor. Apoi, ne învață că nu i-a împărtășit cu nedreptate de acest dar: că păzeau mărturiile Lui și poruncile Lui pe care le-a dat lor. Că, petrecînd ei după Legeși viețuind după poruncile Lui, le-a dăruit lor darul acesta. 8 Doamne Dumnezeul nostru, Tu i-ai auzit pe ei; Dumnezeule, Tu milostiv Te-ai făcut lor Zice: Tu ești – o Stăpîne! – Cel propovăduit de noi, Cel ce i-ai împărtășit pe aceia de atîta îndrăzneală și i-ai învrednicit de multă milostivire. și izbîndind spre toate izvodirile lor. Iar Simmah, așa: „Și izbăvitor ai fost pentru asupririle ce li se făceau lor.” Că pe cei ce s-au sculat cu tiranie împotriva marelui Moisi i-a dat focului, iar pe cei ce au scăpat de văpaie i-a trimis în mormînt de vii, poruncind să se desfacă pămîntul.[COLOR=#800080][2][/COLOR]Și, pentru tirania lor, a arătat locul acela mormînt de sine-și făcut, și i-a cufundat în pămînt cu valuri prea-slăvite pe cei ce călătoriseră prin mare și pedestriseră[COLOR=#800080][3][/COLOR]adîncul acela[COLOR=#800080][4][/COLOR]. Iar pe cei ce s-au sculat împotriva lui Samuil Proorocul i-a dat silniciei lui Saul și i-a împresurat cu multe feluri de primejdii.[COLOR=#800080][5][/COLOR] 9 Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și vă închinați în muntele cel sfînt al Lui, că sfînt este Domnul Dumnezeul nostru! Deci, urmînd buna-credință a acestor minunați bărbați, aduceți cuviincioasa cinste lui Dumnezeu! Iar „munte sfînt”, de demult se numea Sinaiul, iar acum - înălțimea cunoștinței de Dumnezeu. Că așa a proorocit și Isaia, și Miheia: „În zilele cele de pe urmă, va fi arătat muntele Domnului”, adică va fi arătată tuturor cunoștința de Dumnezeu. Și dumnezeiescul Apostol îl știe pe Sion munte gîndit, că zice: „V-ați apropiat la muntele Sion și la cetatea Dumnezeului celui viu, la Ierusalimul cel ceresc.” Deci, după cunoștința dată nouă de Dumnezeu, ni s-a poruncit să aducem Lui închinăciune „și să-L mărturisim pe Cel ce S-a făcut om pentru noi Dumnezeu din Dumnezeu și Unul Născut Fiu al Tatălui. Amin.” [COLOR=#800080][1][/COLOR]„Și era Vinerea Paștilor, cam la al șaselea ceas, și a zis Pilat Iudeilor: Iată Împăratul vostru! Deci au strigat aceia: Ia-L! Ia-L! Răstignește-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe Împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decît pe Cezarul” (Ioan 19:14-16). [COLOR=#800080][2][/COLOR]„Cum a încetat el (Moisi) să spună toate cuvintele acestea, s-a desfăcut pămîntul sub aceia, și și-a deschis pămîntul gura sa și i-a înghițit pe ei și casele lor, pe toți oamenii lui Core și toată averea; și s-au pogorît ei cu toate cîte aveau de vii în locuința morților, i-a acoperit pămîntul și au pierit din mijlocul obștii. Și tot Israilul care era împrejurul lor a fugit la strigătele lor, că ziceau: Să nu ne înghită și pe noi pămîntul! A ieșit apoi foc de la Domnul și a mistuit pe cei două sute cincizeci de bărbați care au adus tămîie” (Numerii, 23:31,35). Înfricoșata pedeapsă a fost urmarea răzvrătirii leviților, pe care am amintit-o mai sus. [COLOR=#800080][3][/COLOR]Umblaseră pe jos, pedestru. [COLOR=#800080][4][/COLOR]Adică marea s-a desfăcut ca să nu-i înece, iar pămîntul tocmai dimpotrivă, pentru a-i cufunda. [COLOR=#800080][5][/COLOR]Vezi Cartea întîi a Împăraților. |
Psalm 99
TÎLCUIREA PSALMULUI 99 Psalmul lui David, spre mărturisire. Nescris deasupra la Evrei. Strigați Domnului, tot pămîntul, Toți oamenii, aduceți lui Dumnezeu lauda de biruință! Că „pămînt” îi numește pe oamenii ce locuiesc pe pămînt. slujiți Domnului întru veselie, Că împărăția lui Dumnezeu și Mîntuitorului nostru nu e ca tirania cea amară a diavolului, ci stăpînia Lui este blîndă și iubitoare de oameni. Deci apropiați-vă la slujba Lui bucurîndu-vă! intrați înaintea Lui întru bucurie! Iar Simmah a zis; „cu bună cuvîntare”, și Achila: „întru laudă”, că lauda este a acelora ce se bucură și se veselesc. 2 Cunoașteți că El este Dumnezeul nostru, Că, deși a voit a Se face om, Iubitorul de oameni a rămas de-a pururea Dumnezeu. Și zice: Prin înseși lucrurile învățați-vă că Cel ce este Stăpînul nostru este Dumnezeul tuturor! Și sfințita ceată a Apostolilor aducea neamurilor aceste învățături, după cum ne-a învățatistoriaFaptelor. El ne-a făcut pe noi, și nu noi. Că nu ne-am făcut ziditori ai noștri noi înșine, ci de Dînsul ne-am zidit. Așa i-a învățat Fericitul Pavel pe Atenieni: „Dumnezeu, Cel ce a făcut lumea și toate cele dintru dînsa, Acesta fiind Domn al cerului și al pămîntului, nu locuiește în biserici făcute de mîini, nici nu Se slujește de mîini omenești ca și cum ar avea trebuință de ceva, că El a dat tuturor viață, și suflare și toate, și a făcut dintr-un sînge tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată fața pămîntului.” Aceasta ne învață și Proorocul aici: „El ne-a făcut pe noi, și nu noi.” Iar Simmah, așa: „El ne-a făcut pe noi, cei ce nu eram.” Iar noi - norodul Lui și oile pășunii Lui. Prin acestea a arătat nu numai stăpînirea, ci și purtarea de grijă, că nu este numai Stăpînul al nostru, ci și Păstorul care ne aduce buna pășune, iar noi sîntem „norodul Lui” ca al unui împărat, și „oi” ca ale unui păstor. 3 Intrați în porțile Lui întru mărturisire, în curțile Lui întru laude! „Porți ale Lui” și „curți ale Lui” numește bisericile, că acestea ne-au dat intrarea către Dînsul, întru care se cuvine a povesti dumnezeieștile și mîntuitoarele Lui lucrări și a-I aduce cîntarea de mulțumită ca pe un dar. 4 Mărturisiți-vă Lui, lăudați numele Lui! Că este bun Domnul, în veac este mila Lui, și pînă în neam și în neam adevărul Lui! Căci cum nu este cu dreptate a-L lăuda pe Cel ce a avut negrăită iubire de oameni și a pus sfîrșit făgăduințelor celor bune? Că cele ce s-au făgăduit în vremile neamului strămoșilor noștri, pe acestea le-a împlinit în vremea neamului nostru, „prin Cruce și prin moarte făcînd mîntuirea noastră. Amin.” |
Psalm 100
TÎLCUIREA PSALMULUI 100 Psalmul lui David. Milă și judecată voi cînta Ție, Doamne. Că - de vreme ce pe cei nedreptățiți îi miluia, iar pe cei ce făceau nedreptăți îi pedepsea - minunatul Iosia a numit povestirea acelor fapte laudă a milei și a judecății. 2 Cînta-voi și voi merge cu pricepere în cale fără prihană. Iar Simmah, așa: „Viersui-voi și pricepe-voi calea cea fără de prihană.” Calea fără prihană și plăcută lui Dumnezeu, pe care am văzut-o prin darul Duhului, pe aceasta o voi spori acum prin cîntarea de laudă. Cînd vei veni către mine? Că atîta curăție a cîștigat bărbatul acesta minunat, cît a strigat către Dumnezeu cu îndrăzneală: „Cînd vei veni către mine?”, în loc de: „Ți-am gătit cum se cuvine palaturile împărătești, doresc de venirea Ta – o Stăpîne! Voiesc arătarea Ta, dă-mi dară lucrul cel dorit! Umblat-am întru nerăutatea inimii mele în mijlocul casei mele. Cu prostime am trăit, nu am fost fățarnic, nu mă arătam altul cu cei din afară, iar în casă să le fac pe cele împotrivnice, ci cele ascunse ale mele se uneau și se potriveau cu cele arătate. 3 Nu am pus înaintea ochilor mei lucru fără de lege, Nu uram numai faptele cele nelegiuite, ci lepădam și aducerile lor în minte, mai înainte de toate gîndul meu tocmindu-l și îndreptîndu-l. pe cei ce făceau călcări de lege i-am urît. Mă întorceam încă și de la cei ce defăimau dumnezeiștile Tale legi. 4 Nu s-a lipit de mine inima îndărătnică, Prieteni îmi erau cei ce cinsteau dreptatea, iar pe cei ce voiau cele împotrivnice și nu voiau să aibă gîndul cel drept, îi țineam departe de adunările mele. pe cel ce se abate de la mine, pe cel rău, nu-l cunoșteam. Și - dacă cineva din cei ce erau împreună cu mine, care săvîrșea răutatea, ar fi voit să se depărteze de împreunarea mea - nu socoteam despărțire o astfel de despărțire, așa de lesne era foarte defăimat mie cel ce alegea răutatea. 5 Pe cel ce clevetea pe ascuns pe vecinul său, pe acesta îl goneam. Și pîrile făcute în taină nu le primeam, ci îi goneam pe cei ce se ispiteau a unelti acest lucru. Cu cel mîndru cu ochiul și cu cel nesățios la inimă, cu acesta nu mîncam. Nici pe cei mîndri și lacomi nu îi făceam împreună-meseni. 6 Ochii mei - peste credincioșii pămîntului, ca să șadă ei împreună cu mine. Și de soboarele mele și de sfatul meu se împărtășeau cei ce erau împodobiți cu credința și care demult le socoteau vrednice pe cele dumnezeiești. Cel ce umbla în cale fără prihană, acesta îmi slujea. Făceam multă purtare de grijă nu numai de prieteni și de sfetnici, ci și de slujitorii mei, că foloseam slujitori pe cei ce se îngrijeau de fapta bună și erau izbăviți de răutate. 7 Nu va locui în mijlocul casei mele cel ce face mîndrie, Și nu voiam a-l avea împreună-locuitor în casa mea pe nici unul din cei ce foloseau trecerea cu vederea și nebăgarea de seamă. cel ce grăia nedreptăți nu s-a îndreptat înaintea ochilor mei. Și, dacă cineva m-ar fi sfătuit sau ar fi cerut lucruri nedrepte, se ducea împiedicîndu-se de al său scop, că aveam sîrguință a-mi astupa urechile de către cei ce voiau să clevetească. 8 În dimineți am ucis pe toți păcătoșii pămîntului, ca să pierd din cetatea Domnului pe toți cei ce lucrează fărădelege. Ne-am învățat arătat acest lucru din istorie, că i-a dat la moarte pe toți popii rău-credincioși și a curățat cetatea cea sfințită. Iar „dimineață” numește începutul împărăției lui, căci ca o dimineață a răsărit el cu dreptatea cuvenită și care lumina. Iar cel ce voiește cu de-adinsul să știe fapta bună a bărbatului o va afla pe aceasta întru A doua istorie a Paralipomenilorși întru A patra a Împăraților. „Deci sîrguiască-se fiecare a se face următor al bărbatului acestuia, ca să se împărtășească de îndrăzneala sa înaintea lui Hristos. Amin.” |
Psalm 101
TÎLCUIREA PSALMULUI 101 Rugăciunea săracului cînd se va mîhni și înaintea Domnului își va vărsa rugăciunea sa. Doamne, auzi rugăciunea mea, și strigarea mea la Tine să fie! Primește rugăciunea mea – o Stăpîne! – și dă-i ajutorul Tău celui ce se roagă cu jale! Pentru că Simmah a numit „strigarea” „tînguire”. 2 Să nu întorci fața Ta de la mine, Milostiv fă-Te mie, și dezleagă și lasă mînierea cea de asupra mea! ori în ce zi mă necăjesc, pleacă urechea Ta către mine, ori în ce zi Te voi chema, degrabă auzi-mă! Și graiurile acestea ale Psalmului arată că proorocia este povestirea lucrurilor ce aveau să fie, iar nu a celor făcute. Că – de vreme ce norodul era întru multă bună-norocire și strălucire întru împărăția dumnezeiescului David – după cuviință Proorocul aduce rugăciunea folosind fața acelora, și se roagă a dobîndi dumnezeiasca Pronie cînd ar fi venit vremea acestui lucru. 3 Că au lipsit ca fumul zilele mele, și oasele mele ca o uscăciune s-au uscat. De aici, povestește ca pe niște făcute primejdiile ce aveau să fie, după a lor osebire, și zice că vremea vieții lui s-a cheltuit precum fumul și trupul lui s-a făcut tăciune uscat de mîhnire, ars ca de oarecare năpădire a focului. Că așa a tălmăcit și Achila: „Și oasele mele s-au ars și s-au pîrlit ca o ardere.” 4 Rănitu-m-am ca iarba și s-a uscat inima mea, Că încă și asemenea ierbii m-am stins și am pierdut floarea mai dinainte. că am uitat a mînca pîinea mea. 5 De glasul suspinului meu, s-a lipit osul meu de carnea mea. Că am lepădat pofta a toată hrana și m-am golit desăvîrșit de buna pătimire mai dinainte, fiindcă, topindu-se de mîhnire, trupul meu s-a cheltuit de tot și pe oasele goale am numai pielea singură. „Iar pîinea sufletului nostru este cuvîntul lui Dumnezeu: că, precum pîinea materialnică hrănește trupul, așa și cuvîntul cel din cer ființa sufletului. Și aceasta este pîinea de care Hristos, dînd rugăciunea Apostolilor, zicea: «Pîinea noastră cea de-a pururea dă-ne-o nouă astăzi!» Deci această pîine a uitat a o mînca, adică a o lucra, că mîncarea pîinii celei gîndite este totodată lucrarea ei. Și Domnul arată aceasta, cînd zice Apostolilor Săi: «Lucrați nu mîncarea care piere, ci care rămîne întru viața veșnică!» Inima celui ce nu mănîncă această pîine se usucă, rănindu-se ca iarba. Și cum se rănește și se usucă iarba? Cînd ploaia nu se sloboade peste dînsa. La fel și inima, cînd va boli cu lipsa cuvîntului lui Dumnezeu, atunci se rănește și se usucă, neputînd să odrăslească floarea faptei bune.” 6 Asemănatu-m-am cu pelicanul de pustie, făcutu-m-am ca și corbul de noapte în casă nelocuită. 7 Privegheat-am și m-am făcut ca o pasăre ce stă singură pe casă. Vrînd să arate primejdiile, folosește multe asemănări potrivite, și prin păsările zise arată frica și pustiirea de Purtătorul de grijă. Că pasărea, de îngrijire, gonește de la dînsa somnul, iar corbul de noapte, fugind de casele locuite, aleargă către cele pustii și părăsite. Căci, în loc de „case nelocuite”, Simmah a zis: „surpături”. Tot așa, și pelicanul petrece în pustietăți. 8 Toată ziua mă ocărau vrăjmașii mei, și cei ce mă lăudau asupra mea se jurau. Cu totul de rîs m-am făcut vrăjmașilor mei. Și eu, cel ce oarecînd eram dorit și strălucit, acum m-am făcut jurămînt celor ce altădată mă lăudau, că asupra primejdiilor mele se jurau, zicînd: „Să nu pătimesc cele cumplite pe care le-a pătimit acela!” 9 Că cenușa ca pîinea am mîncat-o, și băutura mea cu plîngere am mestecat-o 10 din pricina urgiei Tale și a mîniei Tale. Pe acestea le-a zis și Psalmul 79: „Ne vei hrăni pe noi cu pîine de lacrimi și ne vei adăpa cu lacrimi întru măsură.” Iar prin acestea arată covîrșirea chinuirii, că, dacă vremea hranei era plină de chin, cu atît mai mult cealaltă vreme nu era slobodă de acesta. Și – zice – sînt împresurat cu relele acestea, căci Tu – o Stăpîne! – Ți-ai pornit urgia asupra mea. Că, înălțîndu-mă, m-ai surpat. Că, înalt și strălucit arătîndu-mă pe mine înaintea tuturor, de năprasnă m-ai lepădat. Fiindcă pe acest „m-ai surpat” l-a pus din metafora celor ce se ridică la oarece înălțime și se trîntesc de pămînt. 11 Zilele mele ca umbra s-au plecat, și eu ca iarba m-am uscat. Mă aflu – zice – chiar lîngă apusurile vieții, și mă asemăn umbrei ce se pleacă și de aici se sfîrșește, și am urmat uscăciunea ierbii, care cheamă mîinile secerătorilor. 12 Iar Tu, Doamne, în veac rămîi, și pomenirea Ta în neam și în neam. Ci eu am și firea într-acest fel, și încă m-am înjugat cu atîtea primejdii, iar Tu, fiind de-a pururea vecuitor și veșnic, mi-ai fi dat cu lesnire oarecare schimbare a relelor de față. Că aceasta o și adaugă: 13 Tu, sculîndu-Te, vei milui Sionul, că vremea este a Te milostivi spre dînsul, că a venit vremea. Zice: Dă primejdiei schimbarea spre bine, că vremea cere mila! Și însemnează prin aceasta sfîrșitul pedepsei hotărîte întru șaptezeci de ani. Așa se roagă și minunatul Daniil, după ce numără vremea robiei. Cu acestea împreună-glăsuiesc și graiurile cîntării de laudă celei duhovnicești, „că vremea este a Te milostivi spre dînsul, că a venit vremea.” 14 Că bine au voit robii Tăi, de pietrele lui și de țărîna lui le va fi milă. Că Sionul ne este nouă întreit dorit, măcar de este și foarte pustiu, și vrednice de iubit ne sînt și pietrele cele risipite, iar pomenirea țărînei celei făcute din surpare trezește întru noi milostivirea, 15 Și se vor teme neamurile de numele Domnului, și toți împărații pămîntului de mărirea Ta. Că, văzînd întoarcerea noastră și zidirea cetății, cei ce au văzut primejdiile noastre mai dinainte - și împărații, și stăpînitorii, și supușii - se vor minuna toți de puterea Ta și, temîndu-se, vor crede că numai Tu ești Dumnezeu. Însă acest lucru s-a făcut cu adevărat doar după înomenirea lui Dumnezeu și Mîntuitorului nostru. Că, după chemarea înapoi a Iudeilor din Babilon, locuitorii de prin prejur s-au minunat, ce-i drept, de lucrul făcut, dar erau atît de departe de a crede Dumnezeului tuturor, că au ridicat deodată războiul asupra lor. Ci aici cuvîntul mai-nainte vestește schimbarea tuturor neamurilor și a împăraților, dintru care, pe unele le vedem făcute, iar pe altele le nădăjduim că vor fi, fiindcă zice dumnezeiescul Apostol că „încă nu le vedem pe toate supuse Lui”, învățîndu-ne totodată că „Lui se va pleca tot genunchiul, și al celor cerești, și al celor pămîntești, și al celor dedesubt.” 16 Că va zidi Domnul Sionul și Se va arăta întru mărirea Sa. Că – de vreme ce aceia care nu cunoșteau dumnezeieștile iconomii socoteau robia Iudeilor și pustiirea Ierusalimului neputință a lui Dumnezeu – după cuviință a numit înnoirea cetății „mărire a lui Dumnezeu”, în loc de: După ce va zidi iarăși Sionul, toți vor vedea pe Dumnezeul tuturor întru slava dinainte. 17 Căutat-a spre rugăciunea celor smeriți, și n-a defăimat cererea lor. Că nu i-a defăimat ca pe niște robi și supuși, ci le-a primit rugăciunea și le-a dat slobozenia. 18 Să se scrie aceasta întru neamul ce vine, și norodul ce se zidește va lăuda pe Domnul. Zice: Vom scrie în carte și această facere de bine, întru de-a pururea pomenire, ca și cei ce vor fi să învețe a Ta iubire de oameni. Iar „norod ce se zidește” îl numește pe cel adunat din neamuri, pentru care zice și Fericitul Pavel: „... de este întru Hristos oarecare zidire nouă.” Încă și însuși dumnezeiescul David a zis în Psalmul 21: „Vestise-va Domnului neamul ce vine, și vor vesti dreptatea Lui norodului ce se va naște, pe care l-a făcut Domnul.” Norodul acesta, care este învățat și cele vechi, și cele noi, trimite Mîntuitorului Dumnezeu lauda cea cuviincioasă. 19 Că a privit dintru înălțimea cea sfîntă a Lui Domnul, din cer pe pămînt a căutat, 20 să audă suspinul celor ferecați și să dezlege pe fiii celor omorîți, |
Psalm 101 (2)
21 ca să vestească în Sion numele Domnului și lauda Lui în Ierusalim,
Că, privindu-le și ocîrmuindu-le pe toate, Dumnezeul tuturor i-a auzit pe cei ce se tînguiau, și a scos și a dat hotărîrea slobozeniei, poruncind să-i întoarcă pe cei ferecați în locul celor uciși, ca să zidească cetatea strămoșească și întru aceea să aducă lui Dumnezeu slujba Legii, după obicei. 22 cînd se vor aduna noroadele împreună și împărații ca să slujească Domnului. 23 Zis-am Lui în calea tăriei Lui: Împuținarea zilelor mele vestește-o mie, să nu mă iei întru înjumătățirea zilelor mele; Cînd – zice – vom dobîndi întoarcerea, se vor aduna noroade și împărați, minunîndu-se de puterea Ta. Deci atunci vom avea atîta veselie, cît vom ruga bunătatea Ta să ne dăruiești adăugire de ani și să nu ne dăm morții înjumătățindu-se vremea noastră. Iar „cale a tăriei” numește întoarcerea dăruită prin puterea lui Dumnezeu. în neamul neamurilor - anii Tăi. Că Tu ai ființă nemărginită, și lesne Îți este să le dai și altora viață îndelungată. 24 Întru început Tu, Doamne, pămîntul ai întemeiat, și lucrurile mîinilor Tale sînt cerurile. 25 Acelea vor pieri, iar Tu rămîi. Că ce-Ți este Ție cu neputință, Ziditorului tuturor? Tu i-ai dat pămîntului pe „a fi”; nefiind cerurile, Tu le-ai făcut; și, cînd acestea se vor schimba, Tu vei avea firea neschimbată. Însă, pomenind stihiile cele cuprinzătoare, L-a arătat pe El făcător și al tuturor celorlalte. Și toate ca o haină se vor învechi, și ca o îmbrăcăminte le vei înfășura, și se vor schimba, Iar Simmah, așa: „Și toate ca o haină se vor învechi, și ca o îmbrăcăminte le vei schimba, și se vor preface.” Că toate cele văzute vor îmbătrîni și vor urma învechirea hainelor, iar Tu le vei schimba, și le vei înnoi pe dînsele și le vei face nestricăcioase în loc de stricăcioase. Aceasta a zis-o și dumnezeiescul Apostol: „Însăși zidirea se va slobozi din robia stricăciunii spre slobozenia slavei fiilor lui Dumnezeu.” 26 iar Tu tot același ești, și anii Tăi nu se vor împuțina. Deci - o Stăpîne! - precum voiești strămuți zidirea, iar Tu ai firea neschimbată și mai presus decît strămutarea. Întru Epistola către Evrei, dumnezeiescul Apostol le-a spus pe acestea vorbind despre osebirea Fiului, însă întru Fiul vedem pe Tatăl: că, cele pe care le face Acela, și Fiul le face de asemenea și întru amîndoi se cunoaște aceeașimea[COLOR=#800080][1][/COLOR]firii, că una știm a fi lucrarea Treimii. 27 Fiii robilor Tăi îl vor locui, și sămînța lor în veac se va îndrepta. Iar Simmah a pus: „va rămîne”. Și însemnează că cei ce s-au izbăvit de robie vor locui Ierusalimul, iar sămînța dintru dînșii va rămîne în veac. Pentru sămînța aceasta a zis și dumnezeiescul Apostol: „... pînă cînd va veni sămînța care s-a făgăduit. Iar făgăduințele s-au zis lui Avraam și sămînței lui. Nu zice «și sămînțelor lui», ca pentru multe, ci ca pentru una: «și sămînței tale», care este Hristos.” Sămînța aceasta va rămîne în veac, căci are pe „a fi”[COLOR=#800080][2][/COLOR]unit împreună cu Dumnezeu-Cuvîntul și nepieritor, dăruind viață celor ce cred, după însuși glasul Domnului: „Cel ce mănîncă trupul Meu și bea sîngele Meu va fi viu în veac.” [COLOR=#800080][1][/COLOR]„identitatea” [COLOR=#800080][2][/COLOR]Fericitul Teodorit arată încă o dată, împotriva ereticilor monofiziți, că Mîntuitorul S-a înălțat la cer și stă pe Scaunul slavei cu trupul Său cel omenesc, dar prefăcut prin Înviere, trup pe care l-a arătat Apostolilor și pe care Toma chiar l-a atins cu mîna, trup pe care îl aduce ca jertfă la fiecare Sfîntă Liturghie. |
Psalm 102
TÎLCUIREA PSALMULUI 102 Psalmul lui David. Se pare că Psalmul acesta e următor celui mai dinainte, avînd aceeași pricină. Că întru acela, tînguind primejdiile din Babilon, Îl rugau pe Dumnezeu să le dăruiască întoarcerea; iar aici, dobîndind cele cerute, laudă pe Făcătorul de bine. Iar eu socotesc că tuturor oamenilor li se potrivește cîntarea aceasta de laudă, fiindcă au fost izbăviți de o mai amară robie și învredniciți de o mai mare slobozenie. Iar înțelegerea graiurilor va arăta că mai vîrtos pricina aceasta e mai adevărată decît cea dintîi. Binecuvîntează, suflete al meu, pe Domnul și, toate cele din lăuntrul meu, numele cel sfînt al Lui! Cei ce se află cu bună cunoștință și cu mulțumită către dumnezeieștile daruri se deșteaptă către cîntarea de laudă, răsplătindu-I Făcătorului de bine cu cele după putere; și pururea este cu putință a-L lăuda și a purta neuitate întru pomenire facerile de bine. Aceștia curăță „toate cele din lăuntru” și tot gîndul îl pornesc spre dumnezeiasca laudă. Că „cele din lăuntru” a numit gîndurile, și aducerile aminte și toate mișcările sufletului. 2 Binecuvîntează, suflete al meu, pe Domnul și nu uita toate răsplătirile Lui! Sufletul se învață iarăși pe sine a se deștepta, și a goni norul uitării și a înnoi pomenirea facerilor de bine, căci, în loc de „răsplătiri”, Simmah a zis: „faceri de bine.” Apoi, le povestește pe acestea cu de-amănuntul: 3 Pe Cel ce curățește toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale; Că Acesta ți-a dăruit lăsarea păcatelor tale, Acesta ți-a hărăzit vindecarea patimilor tale. Pe acestea le-a dobîndit slăbănogul, că a auzit deodată: „Lasă-ți-se păcatele tale, și ridică-ți patul tău și te du în casa ta!” Așa a dobîndit lăsarea păcatelor muierea cea păcătoasă; așa, tîlharul; așa, vameșii; așa, toți cei ce au crezut. 4 pe Cel ce izbăvește din stricăciune viața ta; Pe cei duși în Babilon i-a slobozit de robie, dar nu i-a izbăvit de viața cea stricăcioasă, iar nouă ne-a dăruit nădejdile învierii, și ne-a dat arvuna Duhului și ne-a îmbrăcat cu haina nestricăciunii. pe Cel ce te încununează cu milă și cu îndurări; „Cu darul sînteți mîntuiți - după cum zice dumnezeiescul Apostol - și acest lucru nu de la noi: al lui Dumnezeu este darul, ca să nu se fălească cineva.” Și iarăși: „Hristos Iisus a venit în lume ca să-i mîntuiască pe păcătoși, dintru care cel dintîi sînt eu, și pentru aceasta m-a miluit, ca întru mine întîi să-Și arate Hristos Iisus toată îndelunga-răbdare a Sa, spre închipuirea celor ce vor vrea să creadă întru Dînsul întru viața cea veșnică.” Deci a darului și a iubirii de oameni este cununa. Așa strigă și dumnezeiescul Isaia de către fața miresei: „Să se bucure sufletul meu de Domnul, că m-a îmbrăcat în haina mîntuirii și m-a înfășurat cu veșmîntul veseliei, ca unui mire mi-a pus mie coroană și ca pe o mireasă m-a împodobit cu podoabă.” Și, după puține: „Și vei fi cunună a frumuseții în mîna Domnului, și coroana împărăției în mîna Dumnezeului tău.” Și acestea toate sînt zestre și daruri ale mirelui, că mireasa a adus numai credința[COLOR=#800080][1][/COLOR]. 5 pe Cel ce umple de bunătăți pofta ta. Bine a adăugat pe acest „de bunătăți”, fiindcă este și poftă mincinoasă, pe care dumnezeiasca Legeo oprește, iar poftele cele bune Stăpînul le împlinește, că zice: „Cereți, și se va da vouă; căutați, și veți afla; bateți, și se va deschide vouă! Că tot cel ce cere va lua, și cel ce caută va afla și celui ce bate i se va deschide.” Și: „Căutați împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și acestea toate cu prisosință se vor adăuga vouă.” Înnoi-se-vor ca ale vulturului tinerețile tale. Stăpînul ne-a dăruit această înnoire prin Preasfîntul Botez și, răzuind bătrînețele păcatului, ne-a făcut iarăși tineri. Împreună-glăsuiesc cu acestea și cele zise de Dumnezeu prin Isaia Proorocul: „Iar cei ce Mă așteaptă pe Mine vor înnoi vîrtutea lor, înaripa-se-vor ca vulturii.” Că – de vreme ce, zidindu-ne, am primit dumnezeieștile și împărăteștile însușiri, pe care apoi le-am înnegrit și le-am stricat cu meșteșugirile de tot felul ale păcatului – proorocescul cuvînt ne făgăduiește cîștigarea împărăției de a doua oară. Că vulturul este pasăre împărătească și lui îi este încredințată împărăția zburătoarelor. Ne învață pe noi încă și chipul dumnezeiescului belșug: 6 Cel ce face milostenie, Domnul, și judecată tuturor celor ce li se face strîmbătate Că nu ne-a mîntuit pentru dreptățile pe care le-am făcut - după cum zice Apostolul - ci după multă mila Lui, prin baia nașterii de a doua oară și prin înnoirea Duhului Sfînt. Și, văzîndu-ne pe noi nedreptățiți de vrăjmașul adevărului, ne-a deschis izvoarele milostivirii, iar asupra aceluia a scos hotărîrea cea dreaptă. 7 cunoscute a făcut căile Sale lui Moisi, fiilor lui Israil – voile Sale. Și nu a săvîrșit mîntuirea aceasta din căință, ci de demult mai-nainte le-a vestit pe acestea prin Prooroci și, prin dumnezeiescul Moisi, a zugrăvit umbrit mîntuirea nostră: marea a primit închipuirea Preasfîntului Botez, piatra s-a arătat umbră a izvoarelor celor nemuritoare, iar mana era icoană a hranei celei cerești. Și celelalte încă, pentru ca să nu le povestesc pe fiecare, este cu putință a le afla la aceia. 8 Îndurat și milostiv este Domnul, îndelung-răbdător și mult-milostiv. Iar pricina bunătăților acestora – zice – este adîncul dumnezeieștii bunătăți, mila cea nemăsurată, noianul iubirii de oameni. 9 Nu pînă în sfîrșit Se va iuți, nici în veac Se va mînia. 10 Nu după păcatele noastre ne-a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre ne-a răsplătit nouă, Nu a răbdat să măsoare pedeapsa cu păcatele noastre, nici să-Și întindă mînierea asupra noastră mai multă vreme. 11 că după înălțimea cerului de la pămînt a întărit Domnul mila Sa spre cei ce se tem de Dînsul. |
Psalm 102 (2)
12 Pe cît sînt de departe răsăriturile de apusuri depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.
De ar fi aflat depărtări încă și mai lungi decît acestea, le-ar fi adus negreșit și pe ele în mijloc, sîrguindu-se a arăta nemărginirea dumnezeieștii bunătăți. Dar gîndul omenesc n-a aflat nici măsură mai înaltă decît cerul, nici depărtare mai lungă decît mijlocul serii și al răsăritului. 13 În ce chip miluiește tatăl pe fii a miluit Domnul pe cei ce se tem de Dînsul, Ziditor și Făcător fiind, a urmat bunătatea tatălui și a arătat împrejurul robilor aceeași dragoste pe care o are tatăl pentru copii. 14 că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-Și-a aminte că țărînă sîntem. Că Ziditorul știe neputința firii noastre, știe și de unde ne-am zidit, și unde ne vom duce iarăși. 15 Omul – ca iarba, zilele lui – ca floarea cîmpului, așa va înflori. Nu ne-am deosebit cu nimic de iarbă și de floarea care în vremea verii a înflorit, iar după puțin se veștejește și piere. 16 Că duh a trecut într-însul, și nu va mai fi și nu se va mai cunoaște încă locul său. Iar Simmah, așa: „Că duh a trecut printr-însul, apoi n-a mai fost.” „Duh” numește sufletul, care, fiind de față, trupul viază și lucrează; iar zburînd sufletul, trupul se stinge și se strică, încît nici chipurile mai dinainte nu se cunosc, nici se cunoaște că acest trup a fost al cutăruia, iar acela al cutăruia. Și, dacă s-ar pleca în mormînt, cineva ar putea vedea mai cu de-amănuntul acest lucru, că toate asemenea se fac cheltuire a stricăciunii și nu păzesc chipurile mai dinainte. 17 Iar mila Domnului - din veac și pînă în veac spre cei ce se tem de Dînsul, și dreptatea Lui spre fiii fiilor, 18 spre cei ce păzesc așezămîntul Lui și își aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Deci așa de stricăcioasă este firea, iar dumnezeiasca iubire de oameni îi dăruiește să trăiască veacul cel lung, și păzește pînă la strănepoți răsplătirea dreptății datorată strămoșilor. Așa, lui Iehu[COLOR=#800080][2][/COLOR]i-a păzit împărăția pînă la al patrulea neam, măcar că el n-a păzit buna-credință desăvîrșită, ci numai întru începutul împărăției a arătat rîvna. Așa, a păzit nestinsă scînteia neamului dumnezeiescului David, și mai ales cînd odrăslise multe păgînătăți. Și – zice – mila aceasta o va dărui celor ce păzesc așezămîntul Lui, și nu așa prost celor ce își aduc aminte de poruncile Lui, ci acelora care adaugă lîngă cuvinte și lucrurile și își îndreptează a loru-și viață împlinindu-le. [COLOR=#800080][1][/COLOR]„Mirele” și „mireasa”: Hristos și sufletul omului. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Vezi Cartea a patra a Împăraților, capitolul 10:30, 31. |
Psalm 102 (3)
19 Domnul în cer a gătit scaunul Său, și împărăția Lui pe toți stăpînește.
Acest stih se aseamănă celor zise întru alt Psalm: „Cel ce întru cele înalte locuiește, și peste cele smerite privește.” Că și aici cuvîntul proorocesc ne învață că Dumnezeul tuturor are scaunul Său în cer, dar privește și ocîrmuiește zidirea, ca Cel ce este Ziditor, și Împărat și Stăpîn al tuturor. 20 Binecuvîntați pe Domnul, toți Îngerii Lui, cei puternici la vîrtute, care faceți cuvîntul Lui, ca să audă glasul cuvintelor Lui! După cuviință a chemat Puterile nevăzute spre împărtășirea cîntării de laudă, că firea omenească nu ajunge să Te laude după vrednicie pe Tine, Făcătorul de bine, iar firile cele fără de trupuri și sfinte, avînd viața slobodă de patimi, sînt puternice a împlini dumnezeieștile porunci. 21 Binecuvîntați pe Domnul, toate Puterile Lui, slujitorii Lui, care faceți voia Lui! Multe și felurite sînt cetele și rînduielile celor cerești: că sînt Începătorii, și Stăpînii, și Scaune, și Domnii, și Serafimi, și Heruvimi și alte nume nouă necunoscute, după cum zice dumnezeiescul Apostol. Însă proorocescul cuvînt le-a cuprins pe toate prin aceste două nume: că „Îngeri” i-a numit ca pe cei ce slujesc dumnezeieștilor porunci și petrec dumnezeieștile cuvinte către oameni, iar „Puteri” – ca pe cele ce sînt puternice să facă lucrul poruncit, luîndu-și vîrtutea în fire de la Cel ce le-a făcut. 22 Binecuvîntați pe Domnul, toate lucrurile Lui, în tot locul stăpînirii Lui, Nici acest stih nu se potrivește Iudeilor: că aceia, poruncindu-li-se de către cei ce-i luaseră în robie a cînta din cîntările Sionului, au zis, după Lege: „Cum vom cînta cîntarea Domnului în pămînt străin?”; iar nouă, dumnezeiescul Apostol ne poruncește să ridicăm mîini cuvioase rugîndu-ne în tot locul. Aceasta a zis și Stăpînul Hristos către Samarineanca: „Amin. Amin. Zic ție - o, muiere! - că vine ceasul, și acum este, cînd nici în locul acesta, nici în Ierusalim nu se vor închina Tatălui, că duh este Dumnezeu, și cei ce se închină Lui se cuvine să se închine cu duhul și cu adevărul.” binecuvîntează, suflete al meu, pe Domnul! Sfîrșitul împreună-glăsuiește cu începutul: că, după ce a chemat spre împărtășirea cîntării de laudă ființele cele gîndite, ne învață și pe noi că e cu putință a-L cinsti pe Făcătorul și a-I aduce lauda de mulțumită deopotrivă măsurată cu puterea noastră. |
Psalm 103
TÎLCUIREA PSALMULUI 103 Psalmul lui David. Binecuvîntează, suflete al meu, pe Domnul! Pe fiecare ucenic al bunei-credințe îl învață să laude pe Făcătorul de bine Dumnezeu. Doamne Dumnezeul meu, cum Te-ai mărit foarte! Și aici, acest „cum” este al întinderii, iar acest „Te-ai mărit” nu este arătător de creștere, ci însemnător al nemăsuratei mărimi, că așa l-a tălmăcit și Simmah: „Dumnezeul meu, mare ești foarte!” Că nu S-a mărit fiind mic, ci, fiind mare din fire, a arătat mărimea aceasta celor bine-credincioși; și nu toată mărimea, ci cîtă o încape firea oamenilor. 2 Întru mărturisire și întru mare cuviință Te-ai îmbrăcat, Iar Simmah, așa: „Întru laudă și întru bună-slavă Te-ai îmbrăcat.” Că cei ce au dobîndit ale Tale faceri de bine au ajuns să Te cunoască, și nu mai aduc a Ta cinste idolilor, ci pe Tine Te laudă și Ție-Ți întind datoria slavosloviei. Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină; Și Apostolul a zis lucruri împreună-glăsuitoare cu acestea: „... Cel ce singur are nemurirea și întru lumina neapropiată locuiește.” Că atîta este de mare și de multă lumina aceea, cît nimeni nu îndrăznește să se apropie, că îi întunecă vederile covîrșirea ei. Că, dacă soarele cel simțit silește a face aceasta pe cei ce se ispitesc a-l privi cu nesaț, cine va fi vrednic și putincios întru privirea acelei neapropiate lumini? Deci El este lumină adevărată, dar Se și îmbracă cu lumina ca și cu o haină și locuiește întru lumină neapropiată; iar împrejurul Lui este nor și negură, și ascunderea Lui a pus întuneric. Și acestea nu sînt împotrivnice unele altora, pentru că lumina cea neapropiată este același lucru cu negura și cu întunericul pentru cei ce nu pot să o privească. Că nu este cu putință a le vedea pe cele din negură și întuneric, prin care înțelegem că dumnezeiasca fire e cu neputință de văzut. Cel ce întinzi cerul ca o piele; Prin acestea ne-a învățat lesnirea zidirii: că, precum omului îi este lesne să întindă piele și să facă cort, așa și Dumnezeul tuturor a întins boltele cele mari ale cerurilor numai zicînd cu cuvîntul. 3 Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Aceasta ne-a învățat și Fericitul Moisi, zicînd că a zis Dumnezeu: „Facă-se tărie între apă și să fie despărțind între apa cea de deasupra tăriei și apa cea dedesubtul tăriei!” Cel ce pui norii suirea Ta, Cel ce umbli peste aripile vînturilor; Prin acestea a arătat purtarea de grijă ce străbate pretutindeni. Că El – zice – stă peste vînturi și peste nori, și le ocîrmuiește, și le chivernisește și dă în bună vreme trebuința ce răsare de aici. Și ne învață totodată că dumnezeiasca fire este pretutindeni de față și zboară peste toți: că - de vreme ce firea vînturilor este mai prea-iute decît toate cele simțite, că aleargă într-o clipeală de la apus către răsărit și de la răsărit către apus - neaflînd între cele simțite altă icoană a iuțimii făcută mai cu de-amănuntul, a zis că Dumnezeu Se poartă peste aripile vînturilor, arătînd prin acestea că El este de față pretutindeni. Totodată aflăm că Dumnezeul tuturor S-a arătat în nor și fiilor lui Israil, că prin nor a făcut a Sa arătare în Cort, și în nor a acoperit casa cînd o tîrnosea[COLOR=#800080][1][/COLOR] Solomon. Și Stăpînul Hristos, în munte, le-a arătat celor trei Apostoli nor luminat împrejurul Său, iar cînd S-a înălțat, un nor luminos L-a luat de la ochii lor pe dedesubt. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Biserica din Ierusalim |
Psalm 103 (2)
4 Cel ce faci pe Îngerii Tăi duhuri, și pe slujitorii Tăi foc arzînd;
L-a arătat pe El că este ziditor nu numai al celor văzute, ci și al celor nevăzute. Iar „duhuri” și „foc” i-a numit pe aceiași, prin amîndouă învățîndu-ne vîrtutea și grăbnicia lor, că iute este firea duhului și tare lucrarea focului. Și, folosindu-i pe Îngeri ca slujitori, Dumnezeul tuturor face bine celor vrednici, și muncește pe cei împotrivnici. Pentru aceasta a și pomenit focul, însemnînd lucrarea cea mîntuitoare. 5 Cel ce întemeiezi pămîntul peste întărirea lui, Iar Achila și Simmah: „peste șederea lui”. și nu se va pleca în veacul veacului. Pentru că, întemeindu-l pe dînsul peste sine însuși, i-a dat lui nemișcarea, și așa va ramîne cîtă vreme va voi El. Așa zice și aiurea: „Cel ce spînzuri pămîntul pe nimic.” 6Adîncul ca o haină este îmbrăcămintea lui. Pe acest „lui”, nu îl pune la altcineva, ci la pămînt, că așa a tălmăcit și Achila, și Teodotion: „Cu adîncul ca și cu o îmbrăcăminte l-ai îmbrăcat (adică pămîntul).” Iar dumnezeiasca Scripturănumește „adînc” firea cea umedă. Așa a zis și Fericitul Moisi întru începutul zidirii: „Iar pămîntul era nevăzut și negătit, și întuneric era deasupra adîncului.” Deci – de vreme ce pămîntul este înconjurat cu ape de pretutindeni, și noianurile cele mari și neînotate îi sînt margini, iar prin mijloc sînt altele mai multe care îl taie - după cuviință a zis că adîncul este ca o haină asupra pămîntului. Peste munți vor sta ape. 7 De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoșa. 8 Se suie munții și se pogoară cîmpii în locul întru care i-ai întemeiat pe dînșii. Prin toate, ne învață purtarea de grijă a lui Dumnezeu care ocîrmuiește zidirea: că pentru aceasta marea, cu valuri precum vîrfurile munților, nu năvălește peste uscat și, precum noi ne îngrozim de tunet, așa se teme aceea de hotarul pus ei. Iar acest „peste munți vor sta ape” e în loc de: „ca un munte a stătut”; iar „se suie munții”, în loc de: „ca niște munți”. 9 Hotar ai pus pe care nu-l vor trece, nici se vor întoarce să acopere pămîntul. Marea se rușinează de nisip, și - turbîndu-se pînă la acela, dar oprindu-se cu dumnezeiescul hotar ca și cu un frîu - se trage iarăși înapoi și îndărăt se duce. 10 Cel ce trimiți izvoare în văi, prin mijlocul munților vor trece ape; Apoi, arată trebuința acestora: 11 adăpa-se-vor toate fiarele țarinii, aștepta-vor colunii[COLOR=#800080][1][/COLOR] întru setea lor. 12 Peste acestea, păsările cerului se vor sălășlui, din mijlocul pietrelor vor da glas. Și acesta este prea-mare semn al dumnezeieștii Pronii, ca să împlinească nu numai trebuința oamenilor, ci și a dobitoacelor. Pentru aceasta, tăind munții, a meșteșugit treceri apelor, ca nu numai oamenii să aibă cu îndestulare apele izvoarelor, ci și neamurile jivinelor pămîntești și ale celor zburătoare prin aer. Iar pe acest „aștepta-vor colunii întru setea lor”, Simmah l-a tălmăcit așa: „Răcori-se-va colunul întru setea lui.” 13 Cel ce adăpi munții din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pămîntul. Că nu numai dedesubt izvorăște și gătește firea apelor, ci și de sus aduce adăparea prin nori. Apoi, arată folosul care se ivește de aici: 14 Cel ce răsari iarbă dobitoacelor și pășune spre slujba oamenilor, ca să scoată pîine din pămînt. Că răsare iarbă și hrănește dobitoacele ce sînt făcute spre slujba oamenilor. Se hrănesc însă și roadele prin ploi, și se coc și se aduc oamenilor. Aceasta a zis și întru alt Psalm: „Oamenii și dobitoacele vei mîntui, Doamne!” Deci, pentru trebuința oamenilor, și dobitoacele dobîndesc această purtare de grijă. 15 Și vinul veselește inima omului, ca să veselească fața cu untdelemn, și pîinea inima omului o întărește. Iar Simmah a zis mai descoperit: „Cel ce odrăslește iarbă dobitoacelor și pășune spre slujba oamenilor, ca să răsară hrană din pămînt: și vinul să veselească inima omului, să strălucească fața lui cu untdelemn, și pîinea să întărească inima omului.” Că – zice – spre aceasta Dumnezeul tuturor îi dă pămîntului ploi totdeauna, ca să odrăslească roduri de tot felul, și cu pîine să întărească și să hrănească firea oamenilor, cu vin să-i veselească și mai dulce să le facă viața, iar cu untdelemn să-i hrănească nu numai din lăuntru, ci să le strălucească trupurile și pe dinafară. 16 Sătura-se-vor lemnele cîmpului, Iar Evreulși ceilalți au pus: „lemnele Domnului”. Că, după ce a vorbit pentru lemnele cele roditoare, de nevoie le pomenește și pe cele neroditoare, ca pe unele ce împlinesc și ele trebuințele oamenilor. Pentru aceasta le-a și numit „ale Domnului”, ca pe unele răsărite de la sine, iar nu lucrate și răsădite cu mîna, ci odrăslite cu dumnezeiescul cuvînt. Pentru aceea a și adăugat: cedrii Libanului, pe care i-ai răsădit. Că săditori ai acestora nu au fost niscareva grijitori de păduri, ci dumnezeiescul cuvînt a împodobit vîrfurile munților cu desișuri. Însă, pomenind Libanul și cedrii săi ca pe un vestit, prin aceștia a arătat și ceilalți munți și lemne. 17 Acolo păsările se vor încuiba, lăcașul erodiului[COLOR=#800080][2][/COLOR]le povățuiește pe ele. Iar Achila, așa: „Acolo păsările își vor face cuiburi, brazii sînt casă erodiului”; iar Simmah: „Acolo păsările vor face cuiburi, coruiului[COLOR=#800080][3][/COLOR]bradul îi este locuința.” Pentru că lemnele acestea dau altă trebuință oamenilor, și alta păsărilor: că oamenilor le folosesc spre facere de case, iar sălășluirile păsărilor chiar ele le primesc. 18 Munții cei înalți - cerbilor, piatra – scăparea iepurilor. Purtarea Ta de grijă – zice – nu trece cu vederea nici o jivină, ci cerbilor le-ai dat petrecere prin vîrfurile munților, iar celor mai mici din jivine - ascunzătorile și peșterile pietrelor. 19 Făcut-ai luna spre vremi, După ce a vorbit pentru toate cele de pe pămînt, și după ce a arătat zidirea firilor celor nevăzute și facerea cerurilor, face pomenire și pentru luminători, care s-au făcut în ziua a patra. Și zice că luna a fost zidită pentru învățătura și cunoașterea vremilor, pentru că schimbările ei fac să se măsoare timpul, ea crescînd și micșorîndu-se întru același număr de zile. soarele și-a cunoscut apusul său. Nefiind însuflețit, nici vorbind, ci călătorind după dumnezeiescul hotar, soarele face ziua arătîndu-se, și face noaptea ascunzîndu-se, și are de-a pururea același drum și păzește măsurile. [COLOR=#800080][1][/COLOR]colun - măgar sălbatic [COLOR=#800080][2][/COLOR]erodiu - egretă [COLOR=#800080][3][/COLOR]coroi, șoim |
Pslam 103 (3)
20 Pus-ai întuneric, și s-a făcut noapte,
De nevoie este și trebuința acesteia, care se alcătuiește prin lipsirea și ducerea luminii și dăruiește oamenilor odihnă. întru dînsa vor ieși toate fiarele pădurii, 21 puii leilor răcnind ca să răpească și să caute de la Dumnezeu mîncare loru-și. Că noaptea le face oamenilor odihnă, iar fiarelor le dăruiește slobozenie să-și sature pîntecele lor cele flămînde. Iar acest „să caute de la Dumnezeu mîncare loru-și” e în loc de: Dumnezeiasca Pronie le dă cele de trebuință și acestora. Că a cere de la Dumnezeu este al celor cuvîntătoare, iar a căuta - al celor necuvîntătoare, dar și acestora tot Dumnezeu le dăruiește hrana cea de nevoie. 22 Răsărit-a soarele, și s-au adunat și în culcușurile lor vor zăcea; 23 ieși-va omul la lucrul său și la lucrarea sa pînă seara. Și, răsărind soarele, se duc întru ale lor ascunzători, iar oamenii, uitînd osteneala zilei dinainte, iarăși vor stărui cu sîrguință întru lucru toată ziua. 24 Cît s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înțelepciune le-ai făcut! În mijlocul povestirii, gîndind cele zise și cunoscînd multa purtare de grijă a lui Dumnezeu, Proorocul a trimis laudă lui Dumnezeu, zicînd că toate făpturile Lui sînt minunate, și foarte vrednice de mirare și pline de înțelepciune: căci a aflat că și noaptea, prihănită de oarecari rău-credincioși, este prea-foarte de trebuință, și că lemnele neroditoare aduc altă trebuință, și că neamurile fiarelor sînt foarte trebuincioase oamenilor. Umplutu-s-a pămîntul de zidirea Ta. Iar pe acest „de zidirea Ta”, ceilalți tălmăcitori l-au pus în loc de: L-ai umplut pe dînsul de tot felul de bunătăți. Și, de la pămînt, se mută și către vecina lui, marea, și zice: 25 Marea aceasta este mare și largă, că acolo sînt tîrîtoare cărora nu este număr, jivine mici și mari. Încă și acesta este semn al dumnezeieștii purtări de grijă: ca neamurile cele mici să petreacă împreună cu cele mari, și să nu se cheltuiască cu totul desăvîrșit de acelea. 26 Acolo corăbiile umblă; Și aceasta este trebuință prea-mare a oamenilor: că, prin meșteșugul corăbieresc și prin știința cîrmirii, ne aducem unii altora cele trebuincioase, dînd acelora rodul ce odrăslește la noi și primindu-l pe cel ce se face la ei. balaurul acesta pe care l-ai zidit a se juca într-însul. Prin „balaur”, a arătat chiții[COLOR=#800080][1][/COLOR]cei mari, care întru noianurile cele mari încap și petrec. Iar acesta se juca „într-însul”, în loc de: „într-însa”, adică întru însăși marea, căci Evreul și Sirulo numesc pe dînsa cu neam[COLOR=#800080][2][/COLOR]bărbătesc. Astfel, zice că marea cuprinde întru sine-și nenumărate neamuri de pești, și chiții cei prea-mari înoată fără frică întru dînsa. Iar dacă oarecari voiesc să-l înțeleagă pe „balaur” alegoric - pentru că și întru Isaia zice că: „Sabia cea mare, și sfîntă și puternică asupra balaurului năvălește”, adică a șarpelui celui încolăcit care locuiește în mare[COLOR=#800080][3][/COLOR]- nici noi nu ne vom lepăda de asemenea înțelegere, fiindcă și la Iov aflăm jivina aceasta batjocorindu-se de dumnezeieștii Îngeri. Și Domnul a dat stăpînire ucenicilor Săi să calce „peste șerpi, și peste scorpii” și peste toată puterea vrăjmașului. 27 Toate către Tine așteaptă să le dai lor hrană în bună vreme. De la Tine - zice - își iau trebuința toate, în vreme trebuincioasă. Pentru că cele necuvîntătoare caută hrana, dar o primesc de la Făcătorul, fără să știe Cine le-o dăruiește. 28 Dîndu-le Tu lor, vor aduna. Dăruindu-le Tu îndestularea, fiecare dintru acestea își dobîndește trebuințele potrivite sie-și. Și, deschizînd Tu mîna Ta, toate se vor umple de bunătate; Prin acestea, a arătat lesnirea dăruirii bunătăților: că, precum este lucru ușor a întinde degetele strînse în lăuntru, așa lesne Îi este lui Dumnezeu să dăruiască îndestularea tuturor bunătăților. a. |
Psalm 103 (3)
29 iar întorcîndu-Ți Tu fața Ta, se vor tulbura.
Și - precum saturi de toată dulceața și veselia pe cei ce se îndulcesc de bunătățile Tale, cînd le dăruiești pe acestea cu milostivire - tot așa, întorcîndu-Te Tu, toate se umplu de tulburare și de frică. Lua-vei duhul lor, și se vor sfîrși și în țărîna lor se vor întoarce. Că, voind Tu, se face despărțirea sufletului de trup, după care trupul se dă stricăciunii și se risipește întru țărîna care îi este strămoașă. Iar „duh” a numit sufletul. 30 Trimite-vei Duhul Tău, și se vor zidi, și vei înnoi fața pămîntului. Aici, ne-a propovăduit arătat învierea de obște și întoarcerea la viața ce se va face prin Preasfîntul Duh. Așa a făcut și Ilie cel mare, cînd a suflat de trei ori peste copilul văduvei și l-a întors la viață prin darul duhovnicesc ce locuia întru dînsul[COLOR=#800080][4][/COLOR]; așa l-a înviat și Elisei pe copilul Șunamitencei, întrebuințînd duhovniceasca insuflare și dîndu-i viață prin Duhul de viață făcător[COLOR=#800080][5][/COLOR]. Așa, după ce a arătat și lucrarea aceasta a dumnezeieștii puteri, își mută limba spre cîntarea de laudă: 31 Fie mărirea Domnului în veci! De-a pururea - zice - este cu dreptate și cu cale să fie lăudat El de toți. Veseli-Se-va Domnul de lucrurile Sale, Prin acestea, a vestit cunoștința de Dumnezeu ce avea să fie. Pentru că, izbăvindu-se oamenii de înșelăciunea de mai înainte și primind cunoștința lui Dumnezeu, (Psalmistul) vrea ca El să Se veselească, nu pentru închinăciunea lor, ci pentru că (Dumnezeu) îi vede pe dînșii mîntuindu-se. 32 Cel ce caută spre pămînt, și îl face pe el de se cutremură; Cel ce Se atinge de munți, și fumegă. După cuviință le-a adăugat pe acestea, învățîndu-ne că dumnezeiasca fire nu are lipsă de nimic: că nu Se veselește pentru că ar avea trebuință de închinăciune, ci pentru că, vrînd să-i mîntuiască pe oameni, le arată adevărul și, putînd a-i munci, nu aduce munca asupră-le, măcar de și clătește pămîntul și umple munții de foc și de fum numai cu arătarea Sa. Și acest lucru l-a făcut și în Muntele Sinaiului: că, arătîndu-Se, tot muntele a fumegat. 33 Cînta-voi Domnului în viața mea, cînta-voi Dumnezeului meu pînă ce voi fi. Și pe acestea le-a adăugat după cuviință, că „nu este întru moarte cel ce Îl pomenește pe Dînsul, și în iad cine se va mărturisi Lui?” Așa s-a încuiat ușa cămării de nuntă fecioarelor nebune, care au cheltuit vremea purtării de făclii întru cumpărarea untului de lemn. 34 Îndulcească-se Lui cuvîntarea mea, În loc de „cuvîntare”, Simmah a zis: „vorbă”, iar Achila: „voroavă”. Și mă rog - zice - ca această cîntare de laudă a mea să se arate prea-dulce și prea-veselitoare înaintea Lui. și eu mă voi veseli de Domnul. Zice: Făcîndu-se acest lucru, eu voi dobîndi de aici veselia. 35 Lipsi-ar păcătoșii de pe pămînt și cei fără de lege, ca să nu fie ei! După ce a povestit, cît era cu putință firii omenești, dumnezeiasca frumusețe și negrăita bogăție, dorește ca toți oamenii să dobîndească aceeași cunoștință și se roagă ca adunarea păcătoșilor să lipsească cu totul, nu rugîndu-se să piară aceia, ci cerînd ca ei să se schimbe și să înceteze ceata lor, mutîndu-se în partea celor credincioși și învățînd cele dumnezeiești. Iar dacă cineva voiește să înțeleagă în alt fel graiurile acestea, cum că Proorocul i-ar supune sub blestem pe cei ce trăiesc întru păgînătate, și așa va afla proorocia potrivindu-se cu învățătura apostolească: pentru că, trimițîndu-le scrisoare Corintenilor, și Fericitul Pavel a pus un asemenea sfîrșit: „Dacă cineva nu iubește pe Domnul Iisus, să fie anatema!” - că osebit lucru este acesta celor ce Îl iubesc fierbinte. Binecuvîntează, suflete al meu, pe Domnul! Deci cei ce nu voiesc a lăuda pe Dăruitorul atîtor bunătăți, pătimească-le pe acelea, iar tu - o suflete al meu! – necurmat și cu sîrguință laudă-L pe Ziditorul și Mîntuitorul tău! [COLOR=#800080][1][/COLOR]balenele [COLOR=#800080][2][/COLOR]gen [COLOR=#800080][3][/COLOR]satana [COLOR=#800080][4][/COLOR]Negrăită minune, înfățișată în Cartea a treia a Împăraților, capitolul 17. [COLOR=#800080][5][/COLOR]Minunea e povestită în Cartea a patra a Împăraților, capitolul al 4-le |
Psalm 104
TÎLCUIREA PSALMULUI 104 Aliluia. Și Psalmul acesta poruncește a lăuda pe Dumnezeul tuturor, lucru arătat și de scrierea-deasupra, căci acest „aliluia” se tălmăcește „lăudați pe Domnul”. Și pomenește făgăduințele făcute de Dumnezeu către Patriarhi și bunătățile dăruite de Dînsul, pentru ei, strănepoților lor, că pomenirea tuturor acestora ar fi putut să-i zădărască și să-i ascută spre rîvna faptei bune a strămoșilor pe cei ce au dobîndit atîtea faceri de bine. Și totodată arată norodului cel nou[COLOR=#800080][1][/COLOR]că nu fără dreptate a golit de a Sa purtare de grijă acel norod nemulțumitor[COLOR=#800080][2][/COLOR]: că - de vreme ce erau norod al lui Dumnezeu și dobîndeau vădit dumnezeiasca purtare de grijă, iar mai pe urmă s-au făcut cu totul pustii de aceasta - prin Psalmul pus înainte arată cu cîte și în ce fel le-a făcut bine lor, și în ce chip s-au făcut nemulțumitori ei către acelea, ca toți să poată învăța dreptatea hotărîrii scoase și aduse asupra acelora și, văzînd osîndele pentru nemulțumire, să nu călătorească pe aceeași cale cu ei, ci să umble pe cea dreaptă. Mărturisiți-vă Domnului și chemați numele Lui, Iar pe acest „chemați”, Simmah l-a zis: „propovăduiți”. Și cuvîntul poruncește să aducă cîntarea de laudă și de mulțumire și să povestească dumnezeieștile faceri de bine. vestiți întru neamuri lucrurile Lui! Arătat și luminat este că neguțătorește nu numai folosul Iudeilor, ci și al tuturor neamurilor. 2 Cîntați-I Lui și-L lăudați pe Dînsul, povestiți toate minunile Lui! Răsplătiți-I Lui cu laude și cu cîntări de viersuire și învățați minunile făcute de Dînsul pe cei ce nu le știu. 3 Lăudați-vă întru numele cel sfînt al Lui, Iar în loc de „lăudați-vă”, Achila a pus: „făliți-vă”. Și cuvîntul poruncește să cugete mare nu pentru bogăție, nu pentru tărie, nu pentru stăpînire, ci întru cunoștința și purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Aceasta a poruncit-o și dumnezeiescul Apostol: „Că cel ce se fălește în Domnul fălească-se!” Acestea sfătuiește și preaînțeleapta Ana: „Să nu se fălească cel înțelept întru înțelepciunea sa, și să nu se fălească cel puternic întru puterea sa și să nu se fălească cel bogat întru bogăția sa, ci întru aceasta fălească-se cel ce se fălește: întru a înțelege, și a cunoaște pe Domnul și întru a face judecată și dreptate pe pămînt.”[COLOR=#800080][3][/COLOR] veselească-se inima celor ce caută pe Domnul! Pentru că veselia este rod al nădejdii spre Dumnezeu. 4 Căutați pe Domnul și întăriți-vă, Și, învățîndu-i cum se cade a face acest lucru, a adăugat: căutați fața Lui totdeauna! Că nu o dată sau de două ori, ci toată viața se cuvine a căuta ajutorul cel de sus, cîștigînd folosul, că cei ce caută așa vor fi neluptați și nebiruiți. Aceasta a făgăduit și Domnul, legiuind: „Cereți, și se va da vouă; căutați, și veți afla; bateți, și se va deschide vouă. Că tot cel ce cere va lua, și cel ce caută va afla și celui ce bate i se va deschide.” 5 Aduceți-vă aminte de minunile Lui pe care le-a făcut, de semnele Lui și de judecățile gurii Lui. Nu dați uitării negrăitele faceri de bine pe care le-a săvîrșit Stăpînul, împodobindu-le cu dreaptă judecată. Căci „judecăți” a numit aici minunile făcute cu dreptate de Dumnezeu: că, de vreme ce povestește pentru cele făcute în Egipt, mai-nainte învață dreptatea pedepsei Egiptenilor. 6 Sămînța lui Avraam - robii lui, fiii lui Iacov - aleșii Lui. Pe aceiași îi numește cu amîndouă numele, fiindcă unii au fost strămoși, iar ceilalți - fii. Iar „aleși” i-a numit ca pe cei ce s-au chemat „norod al lui Dumnezeu” mai mult decît toate neamurile. Și a arătat aceasta și prin cele adăugate: 7 El este Domnul Dumnezeul nostru, în tot pămîntul - judecățile Lui. Că pe aceștia i-a numit „norod al Său” Cel ce este Dumnezeu și Domn al tuturor și stăpînește toată lumea. 8 Adusu-Și-a aminte în veac de așezămîntul Său, de cuvîntul ce a poruncit întru o mie de neamuri, Prin acestea ne învață îndelungarea și statornicia făgăduințelor făcute către Avraam, căci cuvîntul nu este covîrșitor[COLOR=#800080][4][/COLOR], după cum au socotit oarecari, ci adevărat și dumnezeiesc. Și Dumnezeul tuturor S-a făgăduit că întru sămînța lui Avraam se vor blagoslovi toate neamurile, iar sămînța lui după trup este Stăpînul Hristos, Care are stăpînirea veșnică și împărăția nepieritoare. Aceasta arată încă și pomenirea celor „o mie de neamuri”, căci cuvîntul nu însemnează număr de ani, ci îndelungarea și veșnicia. 9 pe care l-a așezat lui Avraam, și de jurămîntul Său lui Isaac. |
Psalm 104 (2)
10 Și l-a pus pe el lui Iacov spre poruncă, și lui Israil spre așezămînt veșnic,
Și dumnezeiescul Moisi a pomenit jurămintele acestea, că a zis – zice – Dumnezeu către Avraam: „Asupra Mea Însumi M-am jurat că, blagoslovind, te voi blagoslovi cu adevărat; și, înmulțind, voi înmulți sămînța ta ca stelele cerului cu mulțimea. Și se vor blagoslovi întru sămînța ta toate semințiile pămîntului.” Și aduce aminte acest jurămînt lui Isaac, iar cu Iacov întărește tocmelile și le împlinește: prin Moisi slobozindu-i pe strănepoții acelora din robia Egiptenilor, prin Iisus Navi dîndu-le pămîntul făgăduit lor, iar prin Stăpînul Hristos încheind sfîrșitul făgăduinței. 11 zicînd: Ție voi da pămîntul Hanaan, funia moștenirii voastre. „Funie” a numit stăpînia pămîntului, pentru că osebirea celor ce au moșie este ca să supuie pămîntul sub măsură. 12 Cînd erau ei la număr puțini, împuținați și nemernici întru dînsul, Și acestea - zice - s-au făgăduit părinților noștri, ce erau puțini și foarte lesne de numărat. Și prin aceasta arată puterea Celui ce S-a făgăduit: că, deși erau așa de puțini, a putut să le dea stăpînirea unui pămînt atît de mare. 13 și au trecut din neam în neam și de la o împărăție la alt norod, Că Patriarhii petreceau nemernicind și nu erau întemeiați și statorniciți nici într-un loc, ci uneori aici, iar alteori acolo își mutau corturile. 14 n-a lăsat om să le facă lor strîmbătate. I-a arătat mai înalți decît cei ce se ispiteau să le facă strîmbătate. Și a certat pentru dînșii împărați: 15 Nu vă atingeți de unșii Mei și întru Proorocii Mei nu vicleniți! Așa, l-a certat cu mari certări pe Faraon și l-a înfricoșat pentru Sarra[COLOR=#800080][5][/COLOR], muierea lui Avraam; așa, l-a îngrozit noaptea pe Avimeleh, zicînd: „Iată, tu mori pentru Sarra, muierea lui Avraam, și aceasta este însoțită cu bărbatul!”; așa, l-a arătat cinstit pe Isaac celor ce atunci locuiau Palestina; așa, lui Laban, cel ce îngrozea să-l ucidă pe ginerele său, i-a zis: „Vezi să nu grăiești cuvinte aspre și grele asupra robului Meu Iacov!” Iar „unși” îi numește pe dînșii nu ca pe niște unși cu untdelemn, ci ca pe niște aleși. Iar „Prooroc” l-a numit pe Avraam Însuși Dumnezeu, că a zis: „Dă înapoi muierea omului, că Prooroc este, și se va ruga pentru tine și te vei mîntui.” [COLOR=#800080][1][/COLOR]al Creștinilor [COLOR=#800080][2][/COLOR]al Iudeilor [COLOR=#800080][3][/COLOR]Bucata e din Cîntarea Anei,din Prima carte a Împăraților, 2:19. [COLOR=#800080][4][/COLOR]„Exagerat”, cum ne franțuzim noi. [COLOR=#800080][5][/COLOR]Am mai zis, Sarra a fost răpită de două ori: în Egipt de Faraon, și în Gherara de Avimeleh. |
Psalm 104 (3)
16 Și a chemat foamete pe pămînt,
Păcatul trage asupră-i certarea, certarea mustră viața cea fierească, iar mustrarea lucrează schimbarea vieții. Drept aceea, pentru viața cea fără de lege a oamenilor de atunci, a adus asupră-le foamete, dar cu toate acestea S-a grijit și așa de robii Săi.[COLOR=#800080][1][/COLOR] toată întărirea pîinii a sfărîmat-o. În loc de: A făcut să se rărească toată roada ce putea să hrănească, nu numai grîul: ci și orzul, și semințele și celelalte cu care trăiesc oamenii. 17 Trimis-a înaintea lor om, rob s-a vîndut Iosif. De o dată le-a arătat pe amîndouă împreună: și răutatea fraților, și înțelepciunea lui Dumnezeu. Că nu El i-a silit pe dînșii să-și vîndă fratele, ci după năravul lor cel rău s-a făcut pogorămînt, iar El, folosindu-l pe acesta spre trebuință, l-a arătat împărat pe rob, și neamului lor a iconomisit pogorîrea în Egipt. Căci se cădea ca cei ce aveau să fie norod al lui Dumnezeu să ajungă străluciți și slăviți prin minunile făcute pentru dînșii, fiindcă purtarea de grijă făcută cu dînșii Îl propovăduia pe Dumnezeul lor și îi strălucea cu lumina cunoștinței de Dumnezeu pe cei ce auzeau. 18 Smerit-a în obezi picioarele lui, prin fier a trecut sufletul lui. Că, după clevetirea de prea-curvie, a locuit în temniță, și îndată au pus împrejurul lui legături de fier. Însă Simmah a zis acest stih așa: „către fier a trecut sufletul lui”, în loc de: Pînă la junghiere s-a primejduit. 19 Pînă ce a venit cuvîntul Lui, cuvîntul Domnului l-a înfocat pe el. Și a pătimit toate acestea lămurindu-se ca aurul, nu ca lămurirea faptei bune a lui Iosif să o știe Dumnezeul tuturor, Cel ce le cunoaște pe toate mai-nainte de facerea lor, ci ca să arate celorlalți oameni filosofia aceluia și să-l pună înainte drept întîi chip și asemănare a adevărului[COLOR=#800080][2][/COLOR]. 20 Trimis-a împăratul, și l-a slobozit pe el boierul norodului și l-a lăsat pe el. 21 Pusu-l-a pe el domn peste casa lui și boier peste toată avuția lui, Și, arătînd folosul cel din iconomie, a adăugat: 22 ca să învețe pe boierii lui ca pe sine-și, și pe cei bătrîni ai lui să-i înțelepțească. Că, după ce s-a făcut vestit împăratului prin tîlcuirea viselor și a luat stăpînirea, povățuia pe ceilalți spre cunoștința de Dumnezeu, sfătuindu-i nu numai cu cuvintele, ci și cu lucrul trăgîndu-i spre aceeași bună-credință. 23 Și a intrat Israil în Egipt, și Iacov a nemernicit în pămîntul lui Ham. Aceasta – zice – a fost pricina de s-a pogorît Patriarhul Iacov în Egipt. Iar „pămînt al lui Ham” numește Egiptul, fiindcă Mesrem a fost al doilea fiu al lui Ham, că zice: „Ham a născut pe Hus întîi-născut și pe Mesrem fratele lui.” Iar dumnezeiasca Scriptură numește „Hus” Etiopia, și „Misrem” Egiptul. Iar „Iacov” și „Israil” îl numesc pe același: primul nume l-a dobîndit de la părinți, iar pe celălalt i l-a pus Dumnezeu, arătînd prin numire dumnezeiasca arătare făcută lui. 24 Și a crescut pe norodul Său foarte și l-a întărit pe el mai mult decît pe vrăjmașii lui. Aceasta ne învață și istoria Ieșirii. Că – zice – cu cît îi necăjeau pe dînșii Egiptenii, cu atît se făceau mai mulți și îi înmulțea pe dînșii pămîntul. 25 Întors-a inima lor, ca să urască pe norodul Lui, Nu prefăcînd El socoteala Egiptenilor, ci dînd loc stăpînirii de sine-și și neoprind vrăjmășiile, dar arătîndu-i pe cei vrăjmășiți mai înalți decît cei ce îi vrăjmășeau. ca să viclenească întru robii Lui. Uneori, Egiptenii le-au rînduit moașelor să omoare partea bărbătească a Evreilor, iar alteori au poruncit să-i arunce pe aceștia în rîu, dar și așa neamul a scăpat de măiestriile morții. 26 Trimis-a pe Moisi, robul Său, și pe Aaron, pe care l-a ales Lui-Și. 27 Pus-a întru dînșii cuvintele semnelor Sale și ale minunilor Sale în pămîntul lui Ham. Că, punîndu-i înainte pe dînșii slujitori și diaconi ai slobozeniei celor de o seminție, le-a dat în mîini puterea facerilor de minuni. 28 Trimis-a întuneric și i-a întunecat, căci au amărît cuvintele Lui. Că fericiții slujitori nu grăiau-împotrivă dumnezeieștilor porunci, ci lucrau cele poruncite, și Moisi a adus asupra lor (a Egiptenilor) noaptea cea prea-lungă de trei zile. Iar mai vîrtos și decît noaptea era mai înnegurat întunericul, că noaptea, măcar de ar fi și fără lună, dar se amestecă cu strălucirea stelelor, iar întunericul acela dumnezeiasca Scripturăîl numește „pipăit”.[COLOR=#800080][3][/COLOR] [COLOR=#800080][1][/COLOR]E vorba de acea foamete de șapte ani din pricina căreia au călătorit în Egipt frații lui Iosif, iar mai apoi s-a strămutat acolo tot Israilul (vezi Facerea, capitolul 41 și următoarele. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Care este Mîntuitorul Hristos. [COLOR=#800080][3][/COLOR]„Atunci, a zis Domnul către Moisi: Întinde mîna ta spre cer și se va face întuneric în pămîntul Egiptului, încît să-l pipăi cu mîna. Și și-a întins Moisi mîna sa spre cer și s-a făcut întuneric beznă trei zile în tot pămîntul Egiptului, de nu se vedea om cu om, și nimeni nu s-a urnit de la locul său trei zile. Iar la fiii lui Israil a fost lumină peste tot în locuințele lor” (Ieșirea, 10:21-22). |
Psalm 104 (4)
29 Întors-a apele lor în sînge și a omorît peștii lor.
Că nu a prefăcut numai vopseala apelor, ci și însuși felul gustului lor, cît toate neamurile de pești au pierit.[COLOR=#800080][1][/COLOR] 30 Scos-a pămîntul lor broaște în cămările împăraților lor. Că, de vreme ce Egiptenii i-au aruncat pe pruncii Evreilor în rîu, a schimbat apa rîului în sînge, mustrînd și pedepsind uciderea făcută întru dînsul, și a făcut a izvorî de acolo broaște, care se tîrau asemenea pruncilor uciși, și năvăleau asupra caselor lor și ajungeau pînă la înseși cămările împăratului și intrau.[COLOR=#800080][2][/COLOR] 31 Zis-a, și au venit muște cîinești și viespi întru toate hotarele lor. Că lucrurile au urmat cuvintelor zise: și îndată - Dumnezeu poruncind, iar Moisi doar grăind - muștele cele cîinești și viespile umpleau pămîntul, netrecînd peste hotarele egiptenești, nici aducînd vătămare asupra altor oameni, ci aducînd certarea asupra împotrivitorilor lui Dumnezeu.[COLOR=#800080][3][/COLOR]Că asta însemnează acest „în toate hotarele lor”, în loc de: Era cu putință a vedea că nici un lucru ca acesta nu se făcea afară de hotarele Egiptenilor. 32 Pus-a în ploile lor grindină, foc de tot arzînd în pămîntul lor. 33 Și a bătut viile lor și smochinii lor, și a sfărîmat tot lemnul hotarului lor. Pentru că norii au schimbat obișnuitele lor chinuiri de nașteri, și în loc de ploi au născut grindină și trăsnete; și împreună cu grindina se aduceau și cădeau săgeți. Și firi împotrivnice una alteia, apă și foc, una pe alta nu vătăma: că nici focul nu topea apa cea înghețată a grindinei, nici apa nu stingea văpaia, ci, lepădînd fireasca luptă, împreună-glăsuită și unită aduceau pedeapsa asupra Egiptenilor și mustrau fierimea acelora, că, oameni fiind, nu se cucerniceau de fire, ci amar îi sileau să robească pe cei de o fire cu dînșii. Și pentru aceasta viile, și smochinii lor și celelalte neamuri de saduri se stricau cu totul de dînsele.[COLOR=#800080][4][/COLOR] 34 Zis-a, și a venit lăcustă și omidă cărora nu era număr, 35 și au mîncat de tot toată iarba în pămîntul lor și au mîncat tot rodul pămîntului lor. Prin grindină și prin foc, a stricat pomii, iar cu lăcustele și cu omidele - bălțile, livezile, țarinile, că nu numai rodul, ci și iarba lor au cheltuit-o.[COLOR=#800080][5][/COLOR] 36 Și a bătut pe tot cel întîi-născut în pămîntul lor, pîrga a toată osteneala lor. Rana aceasta a adus-o mai pe urmă asupra Egiptenilor, după care aceia i-au silit pe Iudei să iasă, că toată casa se umpluse de plîngeri și de tînguiri după ce toți cei întîi-născuți au primit moarte grabnică.[COLOR=#800080][6][/COLOR]Pentru că a adus rana asupra celor mai doriți, cu mai amare chinuiri împungînd pe cei ce se aflau fără de durere și de simțire către ranele mai dinainte. 37 Și i-a scos pe dînșii cu argint și cu aur, Că, de vreme ce Egiptenii nu le dădeau voie Evreilor a-și lua averile, lîngă acestea ei au luat și bogăția Egiptenilor, luînd aurul și argintul ca pe oarecare plată pentru acea cumplită robie.[COLOR=#800080][7][/COLOR]Că Dumnezeu nu a poruncit să se facă acest lucru cu nedreptate, ci pedepsindu-i pe asupritori și mîngîindu-i pe cei asupriți. și nu era întru semințiile lor bolnav. Pentru că nu erau ispitiți și supărați de rănile și bătăile aduse asupra Egiptenilor. 38 Veselitu-s-a Egiptul întru ieșirea lor, căci căzuse frica lor peste dînșii. Și așa s-au înfricoșat cu feluritele pedepse, încît au socotit slobozenia Evreilor drept facere de bine a lor. 39 Întins-a nor spre acoperire lor, și foc ca să lumineze lor noaptea. Pentru că, ziua, norul acesta se făcea lor cort și oprea supărarea razelor soarelui, iar noaptea, făcîndu-se lor în chipul focului, le dăruia trebuința luminii. 40 Cerut-au, și au venit cîrstei[COLOR=#800080][8][/COLOR], și cu pîine cerească i-a săturat pe dînșii. Că, de vreme ce au poftit cărnuri, le-a dat lor vînat de păsări; și, avînd trebuință de pîini, din cer le-a dat lor pe acestea, nu ploaie dăruind prin nori, ci însăși hrana. 41 Desfăcut-a piatra, și au curs ape, și au curs rîuri în locurile cele fără de ape. Iar setea lor a vindecat-o cu prea-slăvite nașteri și izbucniri ale pietrei, că a poruncit să izvorască rîuri în pămînt fără de apă și lipsit de umezeală. Iar „rîuri” numește izvoarele apelor ce au izbucnit din piatră. 42 Că Și-a adus aminte de cuvîntul cel sfînt al Său, cel către Avraam robul Său. 43 Și a scos pe norodul Său întru bucurie, și pe cei aleși ai Săi întru veselie. Și i-a împărtășit pe dînșii de toate acestea împlinindu-Și făgăduințele făcute către Avraam. |
Psalm 104 (5)
44 Și le-a dat lor țările neamurilor, și ostenelile noroadelor le-au moștenit,
Nu numai că i-a slobozit din robia Egiptenilor, ci le-a dăruit lor și pămîntul Hanaaneilor și i-a arătat stăpîni ai ostenelilor străine, muncindu-i pe aceia cu dreptate și totodată adeverind ale Sale făgăduințe. Iar cum că nu i-a scos cu nedreptate pe locuitorii dinainte ai Palestinei ne învață prin cele legiuite Iudeilor, poruncindu-le să fugă de urmarea petrecerii acelora. Încă și cînd face făgăduințele către Avraam ne învață pentru ce nu-i dă lui stăpînirea pămîntului aceluia îndată, ci îl lasă multă vreme să nemernicească, zicînd: „Încă nu s-au împlinit păcatele Amoreilor pînă acum”, în loc de: Încă nu au îndrăznit pînă acum să lucreze cele vrednice de pieirea cea de tot, și nu este cu dreptate a aduce pedeapsa asupra lor, nici a scoate hotărîrea pedepsei mai-naintea cunoștinței păcatului celui mare, ci a aștepta sfîrșitul lucrurilor. Că folosesc măsură, și cîrmuiesc cumpănă și la Mine nu este nimic necumpănit; pentru aceasta aștept înconjurare de patru sute de ani. Așa, și pe aceia i-a scos, și acestora le-a dat făgăduințele. 45 ca să păzească dreptățile Lui și legea Lui să o caute. Și le-a dat lor pămîntul făgăduit dîndu-le Legeși poruncindu-le a viețui după dînsa. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Vezi Ieșirea 7:19-21. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Vezi Ieșirea 8:1-7. [COLOR=#800080][3][/COLOR]Vezi Ieșirea 8:16-24. [COLOR=#800080][4][/COLOR]Vezi Ieșirea 9:18-25. [COLOR=#800080][5][/COLOR]Vezi Ieșirea 10:4-15. [COLOR=#800080][6][/COLOR]Vezi Ieșirea, capitolele 11, 12. [COLOR=#800080][7][/COLOR]Vezi Ieșirea, 12:35-36. [COLOR=#800080][8][/COLOR]soi de pasăre picioroangă |
Psalm 105
TÎLCUIREA PSALMULUI 105 Aliluia. În Psalmul 104, proorocescul cuvînt a povestit dumnezeieștile faceri de bine, iar întru acesta le pomenește iarăși, și prihănește nemulțumirea primitorilor acestora și ne învață feluritele pedepse aduse asupra lor. Și s-a închipuit ca despre fața celor bine-credincioși, care tînguiesc primejdiile de obște și se roagă a dobîndi cruțare. Mărturisiți-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui! Lăudați-L pe Stăpînul pentru facerile de bine mai dinainte și așteptați nădejdile cele bune, că bun și iubitor de oameni este Stăpînul și pururea arată a Sa milă! Apoi, învață că povestirea dumnezeieștilor minuni covîrșește firea oamenilor: 2 Cine va grăi puterile Domnului, cine va face auzite toate laudele Lui? Nici un cuvînt nu ajunge spre cîntarea de laudă a Dumnezeului tuturor. 3 Fericiți – cei ce păzesc judecata și fac dreptate în toată vremea. Fericirea faptei bune intră sub simțirea păcatului, că cel ce pătimește osîndele pentru păcat fericește pe cei izbăviți de acesta, ce și-au împodobit viața lor cu dreptate. Și fericește nu pe cel ce a lucrat dreptatea o dată, ci pe cel ce urmează pururea și necurmat urmelor ei. 4 Adu-Ți aminte de noi, Doamne, întru bunăvoirea norodului Tău, cercetează-ne pe noi întru mîntuirea Ta, Aici, însemnează norodul cel nou și Biserica cea din neamuri, pe care a învrednicit-o de mîntuire, a căreia împărtășire învață a o răpi mulțimea Iudeilor. Și împreună-glăsuiesc cu înțelegerea aceasta și cele adăugate: 5 ca să vedem bunătatea aleșilor Tăi, să ne veselim cu veselia neamului Tău, să ne lăudăm cu moștenirea Ta. Ne rugăm – zice – să ne împărtășim de veselia neamului Tău celui nou și să ne facem părtași ai bunătății dăruite acelora. 6 Greșit-am cu părinții noștri, nelegiuit-am, nedreptățit-am. Că - zice – de la părinți am primit călcarea legilor Tale, ca pe o moștenire. Iar „părinții” numește nu pe Sfinții Patriarhi, ci pe cei ce au fost după dînșii. Că prin cele adăugate aceasta a arătat: 7 Părinții noștri în Egipt n-au înțeles minunile Tale, și nu și-au adus aminte de mulțimea milei Tale Că, atîtea minuni făcîndu-se pentru dînșii în Egipt, n-au voit a cunoaște a Ta putere. și Te-au amărît suindu-se la Marea Roșie. Că, după ce au văzut pe Egipteni gonindu-i și marea oprindu-le fuga, n-au voit a aștepta ajutorul de la Tine, ci strigau asupra marelui Moisi, zicînd: „Ne-ai scos să ne ucizi în pustia aceasta, ca și cînd nu era mormîntul în Egipt!” Dar, cu toate acestea și arătîndu-se atîta de nemulțumitori, i-a învrednicit de mîntuire. Că aceasta a adăugat: |
Psalm 105 (2)
8 Și i-a mîntuit pe dînșii pentru numele Său, ca să cunoască puterea Lui.
9 Și a certat Marea Roșie, și s-a secat, și i-a povățuit pe dînșii prin adînc ca în pustie; 10 și i-a mîntuit pe dînșii din mîna celor ce îi urau și i-a izbăvit din mîna vrăjmașului lor. Că, golind cu cuvîntul fundul mării, adîncul cel mult l-a arătat cîmpie pustie, umblată de cai și de care. Că - de vreme ce în pustietăți este multă lesnire și neîmpiedicare celor ce aleargă, nici copaci fiind, nici garduri împiedicîndu-i – a arătat lesnirea trecerii prin pilda și asemănarea pustiei. 11 Acoperit-a apa pe cei ce îi necăjeau pe dînșii, nici unul dintr-înșii n-a rămas. Că i-a cufundat pe toți Egiptenii, și aceeași mare le-a adus Evreilor mîntuire, iar Egiptenilor pedeapsă. 12 Și au crezut cuvîntului Lui, și au cîntat lauda Lui. Pentru că povățuitor al bărbaților ce lăudau era marele Moisi, iar al cetei muierilor - Mariam Proorocița. Și este scrisă și cîntarea. 13 Sîrguit-au, uitat-au lucrurile Lui, n-au suferit sfatul Lui; 14 și au poftit poftă în pustie și au ispitit pe Dumnezeu în loc fără de apă. Că, avînd atîtea și astfel de încredințări ale dumnezeieștii puteri, n-au cerut să-și ia cele de trebuință, nici n-au așteptat dumnezeiasca dăruire, ci îndată s-au pornit cu ocări asupra dumnezeieștilor slujitori. 15 Și le-a dat cererea lor, săturat-a sufletele lor. „Cerere” a numit pofta, că nu au cerut, ci au grăit de rău. Dar, cu toate acestea, le-a dat lor și îndestulare de cărnuri, și pîine nefăcută de mîini, și apă prea-dulce și cu îndestulare. 16 Și au mîniat pe Moisi în tabără, și pe Aaron, sfîntul Domnului. Căci Core și adunarea acestuia s-au ispitit să răpească preoția, iar Datan și Aviron au cugetat altă tiranie. 17 S-a deschis pămîntul, și a înghițit pe Datan și a acoperit întru adunare pe Aviron. 18 Și s-a aprins foc întru adunarea lor, văpaie de tot a ars pe păcătoși. Datan și Aviron s-au cufundat împreună cu toată familia lor, iar Core și cei împreună cu dînsul s-au ars de tot cu foc slobozit de Dumnezeu.[COLOR=#800080][1][/COLOR]Iar Dumnezeu a adus pedepse asupra lor pentru a-i sili pe ceilalți să se înțelepțească, dar nu au voit a lua de aici nici un folos. Și acest lucru îl arată povestirea celor îndrăznite de dînșii: 19 Și au făcut vițel în Horib, Nu așa prost a pomenit muntele, ci arătînd covîrșirea păgînătății: că întru acesta S-a arătat Domnul tuturor, întru acesta i-a umplut de groază pe dînșii, arătîndu-Se cu mulțime de foc, folosind trîmbițe, și lovind cu trăsnete urechile lor și aducînd cu atîta frică punerea de lege. Întru acesta au îndrăznit păgînătatea, și s-au închinat celui cioplit Acest lucru este prihănirea altei nebunii, că au adus cinstea cea dumnezeiască lucrului pe care îl vedeau că și-a primit chipul prin meșteșug omenesc. 20 și au schimbat mărirea Lui întru asemănare de vițel ce mănîncă iarbă. Foarte potrivit a povestit cu jale nebunia lor: că - în loc de a Celui ce atîtea minuni a făcut, și a dăruit mîntuirea aceea prea-slăvită și atîtea a putut a lucra - au cinstit icoană de vițel, al căreia întîi chip[COLOR=#800080][2][/COLOR]are trebuință de hrană. Și hrană a vițelului nu este pîinea ce se aduce celor cuvîntători, ci buruieni și iarbă. Iar a vițelului - celui ce firea îi este necuvîntătoare, și hrana îi este iarba, și slujba lui este dăruită oamenilor - icoana este cu mult mai proastă, că nu e numai necuvîntătoare, ci și neînsuflețită, și nu poate nici a lucra, nici a mugi și a zbiera, nici a mînca. Dar ei au ispitit-o pe cea neputincioasă mai mult decît pe Dumnezeul tuturor. 21 Și au uitat pe Dumnezeu, Cel ce i-a mîntuit pe dînșii, Cel ce a făcut lucruri mari în Egipt, 22 minunate în pămîntul lui Ham, înfricoșate în Marea Roșie. Că nu și-au adus aminte nici de a loru-și mîntuire, nici de pedeapsa Egiptenilor, nici de minunea cea mare a mării, ci toate au zburat de la dînșii de năprasnă. |
Psalm 105 (3)
23 Și a zis ca să-i piardă pe dînșii, de nu ar fi stătut Moisi cel ales al Lui întru zdrobire înaintea Lui, ca să întoarcă mînia Lui, ca să nu-i piardă pe dînșii.
Pentru că - după ce a zis Dumnezeul tuturor: „Lasă-Mă! Și, fiindcă M-am mîniat, cu urgie îi voi zdrobi pe dînșii, și te voi face pe tine întru neam mare” - Fericitul Moisi a zis: „De le vei lăsa lor păcatul, lasă-l! Iar de nu, șterge-mă și pe mine din cartea întru care m-ai scris!” 24 Și au defăimat pămîntul cel dorit, n-au crezut cuvîntului Lui 25 și au cîrtit întru sălașele lor, n-au ascultat glasul Domnului. Face pomenire de altă nesupunere: pentru că, poruncindu-le Dumnezeu să intre în pămîntul făgăduit, ei se împotriveau arătat, primind în lăuntru patima fricii și zicînd că Hanaaneii sînt mai viteji decît dînșii iar ei nu au putere din destul spre a se pune împotriva acelora. Și acesta era semn vădit de necredință, pentru că era drept ca cei ce fuseseră înșiși văzători ai atîtor minuni ca acestea să se încreadă întru toate în puterea Celui ce i-a mîntuit. 26 Atunci a ridicat mîna Sa asupra lor, ca să-i surpe pe ei în pustie, 27 și ca să surpe sămînța lor întru neamuri și să-i risipească pe dînșii prin țări. Și a voit să pună pedeapsa potrivită asupra necredinței lor și să aducă pieirea asupra tuturor deodată, dar, folosind obișnuita iubire de oameni, a adus asupra lor oarecare muncă din parte. 28 Și au jertfit lui Belfegor, și au mîncat jertfele morților 29 și L-au întărîtat pe El întru izvodirile lor, Alunecînd iarăși întru desfrînare și amestecîndu-se cu muieri Moavitence, au deprins păgînătatea acelora. Iar „Belfegor” este un idol care era cinstit la aceia: Fegor se numea locul idolului, iar Baal – idolul. Și se zice că în limba elinească acesta se numea Cronos[COLOR=#800080][3][/COLOR]. Iar „jertfe ale morților” numește pe cele ce la Elini se cheamă „turnări”, pe care obișnuiau a le aduce morților, dar nu ar fi greșit cineva de i-ar fi numit „morți” și pe cei ce se numesc „dumnezei”. și s-a înmulțit întru dînșii căderea. Că iarăși a adus asupra lor altă moarte. 30 Și a stătut Fineas și L-a îmblînzit, și a încetat zdrobirea. 31 Și s-a socotit lui întru dreptate în neam și în neam pînă în veac. În loc de „sfărîmare”, Simmah a zis „rană”. Și istoria ne învață și aceasta, fiindcă pe Zambri, cel ce a suferit a prea-curvi la arătare cu o oarecare Madianiteancă, Fineas[COLOR=#800080][4][/COLOR]l-a ucis cu sulița, împreună cu muierea. Primind rîvna acestuia, Dumnezeu l-a lăudat și a oprit pedeapsa adusă asupra celorlalți. 32 Și L-au mîniat pe El la apa împotrivă-grăirii, și s-a supărat Moisi pentru dînșii, 33 că au amărît duhul lui, și a deosebit întru buzele sale. Pentru că, atunci cînd plîngea el pentru sora sa, au cerut cele de trebuință apropiindu-se la dînsul cu multă nerînduială; iar el, fiind îmbulzit de mîhnirea plînsului, și văzînd desfrînarea lor și fiind împresurat de mînie și de scîrbă, nu a slujit dumnezeieștii porunci cu obișnuita bună-potrivire, ci a lovit piatra și a scos apă amestecînd cu cuvintele oarecare îndoire. Că asta arată acest „a deosebit întru buzele sale”, în loc de: Nu fără de îndoire a rostit cuvintele. Că zice: „A zis Moisi către dînșii: Au doară din piatra aceasta voi scoate vouă apă?” Pentru aceasta, Dumnezeul tuturor nu i-a dat nici lui pămîntul făgăduit părinților, ci i-a poruncit să-și primească sfîrșitul vieții, iar făgăduința a împlinit-o prin Iisus Navi. Și Ocîrmuitorul tuturor a pus asupra lui această pedeapsă, dar a făcut-o altele iconomisind. Întîi că, știind nebunia Iudeilor, nu a lăsat ca toată făgăduința să ia sfîrșit printr-însul, ca să nu-l socotească pe dînsul dumnezeu; căci cei ce făcuseră dumnezeu chipul vițelului, ce feluri de cinste nu ar fi adus celui ce fusese slujitor al atîtor minuni? Pentru aceasta Dumnezeu a și făcut să fie tăinuit mormîntul lui. Lîngă aceasta, a voit să arate și vremelnicia punerii de lege, dintru cele întîmplate însuși puitorului de lege: că, dacă puitorul de lege nu a dobîndit pămîntul făgăduit, de aici era lesne a cunoaște că nici ei nu vor dobîndi această purtare de grijă prea multă vreme. Așa, după ce le-a povestit pe cele din pustie, mustră nelegiuirea lor din pămîntul făgăduinței: 34 N-au pierdut neamurile pentru care a zis Domnul lor, 35 și s-au amestecat între neamuri, și au deprins lucrurile lor, 36 și au slujit celor ciopliți ai lor și s-au smintit. Pentru că, pentru împărtășirea păgînătății, a oprit împreunarea cu muieri de alte seminții, împreună cu începătura ridicînd din mijloc sfîrșitul, și pierzînd rodul împreună cu rădăcina și mai-nainte oprind cu răul cel mai mic pe cel mai mare. Dar ei, călcînd și întru aceasta dumnezeiasca Lege, nici neamurile cele păgîne nu le-au pierdut de tot, nici nu au fugit de împărtășirea cu dînsele, ci au rîvnit petrecerea lor cea rea. 37 Și au jertfit pe fiii lor și pe fiicele lor dracilor. 38 Și au vărsat sînge nevinovat, sîngele fiilor lor și al fiicelor pe care i-au jertfit celor ciopliți ai lui Hanaan, și s-a omorît pămîntul întru sîngiuri. 39 Și s-au spurcat întru lucrurile lor Au lăsat în urmă vîrful păgînătății, căci care covîrșire a păgînătății lasă să se pîngărească pămîntul cu sîngiuri de fii și de fiice și să se aducă jertfele acestora dracilor celor mîncători de sîngiuri? Că lui Dumnezeu nu le aduceau nici pe cele legiuite, iar idolilor - și junghierile copiilor. și au curvit întru izvodirile lor. Aici, „curvie” nu numește numai înverșunarea, ci și slujba idolilor. Că - de vreme ce, uniți fiind cu Dumnezeu, au iubit slujba acelora - după cuviință a numit „curvie” cinstirea dracilor. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Ceea ce am povestit și mai sus. [COLOR=#800080][2][/COLOR]„Proto-tip”, „model”, cum spunem acum. [COLOR=#800080][3][/COLOR]Kronos („timpul”), tatăl lui Zeus, unul din tartorii cei mai însemnați care bîntuie basmele mitologice ale Elinilor cei vechi, insuflate de satana însuși. [COLOR=#800080][4][/COLOR]Vezi Numerii, 25:1. |
Psalm 105 (4)
40 Și S-a mîniat cu iuțime Domnul asupra norodului Său, și a urît moștenirea Sa.
41 Și i-a dat pe dînșii în mîinile vrăjmașilor lor, și i-au stăpînit pe ei cei ce-i urau pe ei. 42 Și i-au necăjit pe dînșii vrăjmașii lor și i-au împilat sub mîinile lor. Acestea ne învață încă și Istoria Judecătorilor și Scriptura Împărățiilor: că, neguțătorind folosul lor, i-a dat prin pedeapsă uneori Moavitenilor, alteori Amanitenilor, iar alteori Amaleciților, și Madianiților și celor de altă seminție. 43 De multe ori i-a izbăvit pe dînșii, iar ei L-au amărît pe El întru sfatul lor, și s-au împilat întru fărădelegea lor. Că, după ce aducea asupră-le certarea, iarăși îi împărtășea de iubirea de oameni, iar ei Îi răsplăteau Lui cu cele împotrivă. 44 Și a văzut Domnul cînd se necăjeau ei, a auzit rugăciunea lor. Și istoriile ne învață acestea: cum că s-au rugat lui Dumnezeu, fiind îmbulziți de nevoie, și au fost auziți. 45 Și Și-a adus aminte de așezămîntul Lui, și S-a căit după mulțimea milei Lui Că le-a dăruit milostivirea pentru făgăduințele către părinții lor. Iar „căință” numește încetarea pedepsei, fiindcă Dumnezeu nu are patima căinței, nici nu Se împacă acum cu unele, iar apoi cu altele, ci, ocîrmuindu-le pe toate cu înțelepciune, aduce asupră pedepse și dăruiește iubirea de oameni. 46 și i-a dat pe dînșii spre milostivire înaintea tuturor celor ce-i robiseră. Așa l-a îndulcit pe Chir, și l-a înduplecat spre milă și l-a făcut a da slobozenie celor robiți. 47 Mîntuiește-ne pe noi, Doamne Dumnezeul nostru, și ne adună de prin neamuri, ca să ne mărturisim numelui Tău celui sfînt, ca să ne fălim întru lauda Ta! Și acestea arată că proorocescul cuvînt îi învață cum se cade să-L milostivească pe Dumnezeu și să dobîndească de la Dînsul purtarea de grijă. Încă și dumnezeiescul Apostol mai-nainte a vestit mîntuirea ce va să fie Iudeilor prin Ilie Tesviteanul: „Veni-va – zice – din Sion izbăvitorul, și va întoarce păgînătatea de la Iacov. Și acesta este lor așezămîntul de la Mine, cînd voi lăsa păcatele lor.”[COLOR=#800080][1][/COLOR]Deci, după Preasfîntul Botez, nu zidirea Ierusalimului se cuvine a o aștepta ei, după basmele celor nebuni și fără de minte, și slujba Legii, și jertfele cele necuvîntătoare, și tăierea împrejur, și sîmbăta și stropirile împrejur, că acestea sînt bîrfiri de basme băbești, ci chemarea, și cunoștința adevărului, și credința întru Stăpînul Hristos și petrecerea Noului Așezămînt.[COLOR=#800080][2][/COLOR] 48 Bine este cuvîntat Domnul Dumnezeul lui Israil din veac și pînă în veac, și va zice tot norodul: Fie, fie! Că Domnul tuturor este lăudat în toate, Cel ce a fost Dumnezeul lui Israil, Cel ce a făcut atîtea pentru mîntuirea oamenilor. Și se cuvine ca tot norodul să adauge pe „amin” lîngă glasul celor ce laudă, pentru că Evreul numește „amin și amin” pe acest „fie, fie”. De unde a rămas și obiceiul Bisericii ca, prin „amin”, norodul să se unească și să se alcătuiască cu slavoslovia preotului, și de aici să aducă împărtășirea și să ia blagoslovenia. [COLOR=#800080][1][/COLOR]În zilele Antihristului, înainte de a Doua Venire a Mîntuitorului Hristos și deci de sfîrșitul acestei lumi, Proorocul Ilie va fi trimis pe pămînt pentru a creștina rămășița lui Israil. Atunci, va încuia din nou ploaia și va fi ucis de Antihristul, fiind lăsat să zacă trei zile pe ulițele Ierusalimului, spre marea bucurie a norodului. [COLOR=#800080][2][/COLOR]„Basmele celor nebuni și fără de minte” se împlinesc acum, sub ochii noștri, căci Iudeii, pentru păcatele noastre, cu ajutorul tatălui lor satana și cu îngăduința lui Dumnezeu, sînt pe cale a zidi Templul, capiștea în care va fi încoronat Antihristul ca împărat al lumii. |
Psalm 106
TÎLCUIREA PSALMULUI 106 Aliluia. Mărturisiți-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui! Proorocescul cuvînt poruncește iarăși a-L lăuda pe Dumnezeu, Făcătorul de bine, și zice că pricina cîntării de laudă este iubirea Lui de oameni. 2 Să zică cei izbăviți de Domnul, pe care i-a izbăvit din mîna vrăjmașului. Se cădea ca și Iudeii să-L laude pe Dumnezeu după ce s-au slobozit din robia Babilonienilor, și noi, care ne-am izbăvit de tirania diavolului, se cuvine să facem aceasta pururea. 3 Și din țări i-a adunat pe dînșii: de la răsărituri, și de la apusuri, și de la miazănoapte și de la mare. Nu ne-am învățat să se fi făcut acest lucru la Iudei, că prin toată lumea petrec risipiți, ci a chemat și a adunat Biserica din neamuri, care întru toate părțile lumii se află: și întru ale răsăritului, și întru ale apusului, și întru ale amiezii zilei, și întru ale amiezii nopții. Și este cu putință a vedea asemenea adunări pretutindeni peste tot pămîntul și marea. Iar în vremea Iudeilor acest lucru s-a făcut umbrit, fiindcă întru acea vreme unii s-au întors din Babilon, și puțini oarecari s-au adunat din Egipt și din neamurile de prin laturile de aproape. 4 Rătăcit-au în pustie fără de apă, Și Babilonul era pustie fără de apă, că era pustiu de Dumnezeu; robind aceluia, mulțimea Iudeilor era lipsită de adăparea cea duhovnicească. Iar cei ce crezuseră din neamuri petreceau de asemenea în pustie și în loc fără de apă, neavînd nădejde și fiind fără de Dumnezeu, după cum zice dumnezeiescul Apostol. calea cetății de locuit n-au aflat. Că nici Iudeii nu puteau a scăpa de cei ce îi robiseră și a dobîndi a lor patrie, nici cei ce au crezut din neamuri, mai-nainte de înomenirea Mîntuitorului, nu aflau calea ce îi aducea către dumnezeiasca cetate. Iar „cetate”, aici, se cuvine a înțelege petrecerea cu bună-credință. 5 Flămînzind și însetînd, sufletul lor întru dînșii se sfîrșea. Foamea dumnezeieștii învățături îi tescuia și pe aceștia, și pe aceia: că Iudeii, robind în Babilon, erau lipsiți de preoți și nu puteau împlini slujba Legii, iar neamurile iarăși nu primeau Legeadumnezeiască și nu se îndulceau de duhovniceasca învățătură, prin care se hrănesc sufletele. Deci cu această foamete i-a îngrozit Dumnezeu pe Iudei, că: „Voi aduce Eu foamete pe pămînt, nu foamete de pîine, nici sete de apă, ci foamete de a auzi cuvîntul Domnului.” 6 Și au strigat ei către Domnul cînd se necăjeau, și de nevoile lor i-a izbăvit pe dînșii. Cei bine-credincioși lui Dumnezeu din Iudei aduceau rugăciunea. Și acest lucru ne învață și proorocia lui Daniil, pentru că și el, și Anania, și Azaria și Misail au căutat dumnezeiasca milostivire, jelindu-se pentru toți. Iar neamurile, luptîndu-se cu primejdiile de tot felul, suspinau cu tînguiri și plîngeri nemîngîiate, căci nu aveau nădejdea învierii și nu căutau dezlegarea de la Dumnezeul tuturor a relelor ce le țineau. Dar Iubitorul de oameni i-a văzut suspinînd, și le-a dăruit milostivirea. 7 Și i-a povățuit pe dînșii la cale dreaptă, ca să meargă la cetatea de locuit. Că Iudeilor le-a dăruit întoarcerea, prin Chir Persul, iar pe neamuri le-a povățuit prin Sfinții Apostoli și le-a arătat cetatea cea de sus, care are temeliile în munții cei sfinți, al căreia meșter și ziditor este Dumnezeu. 8 Mărturisească-se Domnului milele Lui, și minunile Lui fiilor oamenilor. Iar Simmah, așa: „și semnele către fiii oamenilor.” Însă nu mila aduce lui Dumnezeu lauda de mulțumire, nici minunile, ci cei ce au dobîndit atîtea bunătăți: că slobozenia Iudeilor este minunată și vrednică de mirare, dar mult mai minunată și mai vrednică de mirare este mîntuirea lumii, și schimbarea spre binele cel mai mare, și încetarea înșelăciunii și cunoștința adevărului. Iar a tuturor acestora este pricinuitoare dumnezeiasca milă, „că nu pentru dreptățile noastre pe care le-am făcut - după cum zice dumnezeiescul Apostol - ci după multă mila Lui ne-a mîntuit pe noi prin baia nașterii de a doua oară și prin înnoirea Duhului Sfînt, pe Care L-a vărsat peste noi din destul.” |
Psalm 106 (2)
9 C-a săturat suflet deșert, și suflet flămînd a umplut de bunătăți,
10 pe cei ce ședeau întru întuneric și în umbra morții, pe cei ferecați cu sărăcie și cu fier. Atît pe Iudeii ce robeau, și erau înjugați cu reaua pătimire și topiți de foamete i-a slobozit de relele ce îi țineau, cît și întreaga fire a oamenilor a hrănit-o cu dumnezeieștile învățături, și a slobozit-o de întunericul neștiinței, și a strălucit-o cu lumina cunoștinței de Dumnezeu, și a risipit umbra morții ce îi zăcea asupră, dîndu-i nădejdea învierii, și legăturile cele tari ale păcatului le-a rupt, că zice: „Fiecare se strînge cu lanțurile păcatelor sale, și vai de cei ce își trag păcatele lor ca și cu o funie lungă, și fărădelegile lor ca și cu o curea de jug de junci.” 11 Că au amărît cuvintele lui Dumnezeu, și sfatul Celui Preaînalt l-au întărîtat. 12 Și s-a împilat întru ostenele inima lor, slăbit-a, și nu era cine să le ajute. Iar pricinuitor al durerilor acestora ale Iudeilor și ale tuturor oamenilor este păcatul: că și aceia s-au dat în robia Babilonienilor ca să se pedepsească, și omenirea, după călcarea poruncii, s-a supus sub ticăloșia ostenelilor, că după aceasta a auzit Adam: „Blestemat va fi pămîntul întru lucrurile tale, mărăcini și spini va răsări ție, întru scîrbe vei mînca dintru dînsul întru toate zilele vieții tale. Întru sudoarea feței tale vei mînca pîinea ta, pînă ce te vei întoarce în pămîntul dintru care te-ai luat, că pămînt ești și în pămînt te vei întoarce.” Cu atîtea primejdii îmbulzindu-se, nu au aflat nici o dezlegare de relele ce le zăceau asupră, ci Cel ce i-a însortit pe dînșii cu acestea, tot El a dăruit și izbăvirea de dînsele, că zice: 13 Și au strigat către Domnul cînd se necăjeau, și din nevoile lor i-a mîntuit pe ei. 14 Și i-a scos pe dînșii dintru întuneric și din umbra morții, și legăturile lor le-a rupt. Că - milostivindu-Se și spre unii, și spre alții - pe aceia i-a izbăvit de primejdiile ce zăceau asupră-le, iar pe aceștia i-a izbăvit din întunericul necunoștinței, și a rupt legăturile robiei. 15 Mărturisească-se Domnului milele Lui, și minunile Lui fiilor oamenilor! 16 Că a sfărîmat porți de aramă, și zăvoare de fier a frînt, „Porți de aramă” și „zăvoare de fier” a numit nescăparea de cele rele: că, precum celui ce este închis în lăuntrul unor uși și zăvoare îi este cu neputință a scăpa, așa le era cu neputință Iudeilor să fugă de robia Babilonienilor, și tuturor oamenilor de silnicia morții. Și numai dumnezeiasca milă a putut să risipească atît stăpînia acelora, cît și a acesteia, și să dăruiască dezlegarea celor mîhnicioase. 17 sprijinitu-i-a pe dînșii din calea fărădelegii lor, că pentru fărădelegile lor s-au împilat. Nici Iudeii, nici toată firea oamenilor n-au căzut cu nedreptate întru cele mîhnicioase, ci și aceștia, și aceia plătesc osînde pentru acelea pe care le-au greșit. Dar și pe unii, și pe alții, care se tăvăleau întru atîtea rele, i-a învrednicit de mîntuire. 18 Toată mîncarea o a urît sufletul lor, și s-au apropiat pînă la porțile morții. Că Iudeii, fiind ținuți cu mulțimea relelor, se întorceau chiar și de la hrană, cum a zis Proorocul și într-un alt Psalm, vorbind ca despre aceia: „Că mi-am uitat a mînca pîinea mea.” Iar neamurile nu voiau a lua aminte nici la învățăturile filosofilor lor, pentru care unii au hotărît moarte asupra lui Socrat, alții l-au dat pe Anaxarh la străină și neobișnuită pedeapsă[COLOR=#800080][1][/COLOR], iar alții, amar căznindu-i pe ucenicii lui Pitagora[COLOR=#800080][2][/COLOR], au adus asupra lor moarte fără de vreme. Dar Dumnezeul tuturor a făcut să se dea cu împărtășire hrana cea nemuritoare și acestora, și le-a plecat a alerga cu toată sîrguința către aceasta și le-a slobozit din porțile morții. 19 Și au strigat ei către Domnul cînd se necăjeau, și din nevoile lor i-a mîntuit pe dînșii. Apoi, ne învață chipul mîntuirii: 20 Trimis-a cuvîntul Lui, și i-a vindecat pe dînșii și i-a izbăvit pe dînșii dintru stricăciunile lor. Că Dumnezeu-Cuvîntul - înomenindu-Se și ca om trimițîndu-Se (căci ca Dumnezeu este nescris împrejur, și stă pretutindeni de față și pe toate le cuprinde) - a vindecat rănile cele de multe feluri ale sufletelor și a însănătoșit gîndurile cele stricate. Așa, a vindecat-o pe acea muiere păcătoasă și i-a poruncit a îndrăzni; așa, l-a întărit pe slăbănogul, zicînd: „Lasă-ți-se ție păcatele tale!”; așa, a deschis tîlharului raiul; așa, i-a arătat dascăli ai lumii pe vameși; așa, îi înnoiește, și îi curățește și îi izbăvește de rănile păcatului pe cei ce se apropie la Preasfîntul Botez. 21 Mărturisească-se Domnului milele Lui, și minunile Lui fiilor oamenilor! [COLOR=#800080][1][/COLOR]Precum știe toată lumea, Socrate a fost silit să bea cucută, dar stoicul Anaxarh a pătimit mult mai cumplit, căci Nicocreon, tiranul Ciprului, vîrîndu-l într-o pivă, l-a zdrobit cu pisăloage de fier. Mai-nainte însă, a vrut să-i taie limba, dar nu a apucat, fiindcă filosoful și-a rupt-o singur cu dinții și i-a scuipat-o în față. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Pytagoras, fîrtatul Elin al lui Buddha într-ale idolatriei gnostic-panteiste, așadar întemeietorul ocultismului european, nu a urmărit doar dobîndirea unor puteri „spirituale”, ci și a aceleia politice, pe care a și avut-o o vreme așa-zisa „Ligă Crotoniană” întemeiată de ucenicii săi. Așa stînd lucrurile, era cît se poate de firesc ca pitagoreii să fie prigoniți de către stăpînirea „laică”. |
Psalm 106 (3)
22 Și să jertfească Lui jertfă de laudă și să vestească lucrurile Lui întru bucurie!
Deci – zice - pentru toate acestea, este drept a lăuda pe iubitorul de oameni Dumnezeu, Care a avut atîta milă și ne-a dăruit prea-slăvita mîntuire. Și se cuvine nu numai a ști singuri dumnezeieștile faceri de minuni, ci și a-i învăța pe cei ce nu le știu și a-i deștepta pe toți spre cîntarea de laudă. Ni se cade însă a însemna că și aici a poruncit a aduce lui Dumnezeu „jertfă de laudă”, iar nu junghierile cele necuvîntătoare: drept aceea, și aici scoate afară slujba Legii. Însă pe acest „jertfă de laudă”, Achila l-a numit „jertfă de mulțumire”. 23 Cei ce se pogoară la mare în corăbii, cei ce fac lucrare în ape multe, 24 aceștia au văzut lucrurile Domnului și minunile Lui întru adînc. Proorocul le-a pus pe acestea cu pildă, și zice că - precum cei ce corăbieresc și trec noianurile cele mari, căzînd în furtuni cumplite și dobîndind mîntuirea afară de toată omeneasca nădejde, văd cu deosebire dumnezeieștile și marile lucrări - așa și Iudeii, căzînd în primejdiile acelea și cîștigînd mîntuirea, au cunoscut dumnezeiasca putere. Încă și oamenii toți - văzînd schimbarea cea străină a lucrurilor, și încetarea înșelăciunii mai dinainte, și alinarea sufletelor și limanul învierii - Îl laudă pe Dăruitorul acestora. 25 Zis-a, și a stătut duhul viforului, și s-au înălțat valurile mării. 26 Se suie pînă la ceruri și se pogoară pînă în adîncuri. Și prin acestea ne-a învățat că la semnul Lui se fac cele scîrbicioase și se întîmplă cele mîngîietoare. Sufletul lor întru cele rele se topea. 27 Tulburatu-s-au, și s-au clătit ca cel ce se îmbată, și toată înțelepciunea lor s-a înghițit. A stăruit întru asemănare. Și pare că zice pentru cei ce corăbieresc, dar prin acestea însemnează feluritele primejdii ale firii, pe care nimeni nu este harnic să le dezlege folosind înțelepciunea omenească. Căci, cînd ar fi furtună, nici cîrmacii, de ar aduce în lăuntru tot meșteșugul, nu pot să biruiască primejdiile cele grele, purtîndu-se ici și colo împrejur ca aceia ce se îmbată. 28 Și au strigat ei către Domnul cînd se necăjeau, și din nevoile lor i-a scos pe dînșii. 29 Și a poruncit viforului, și a stătut întru liniște și s-au domolit valurile mării. 30 Și s-au veselit, căci s-au alinat. Și acelora cărora înoată pe mare și Îl cheamă le dă al Său ajutor: poruncește, și îndată viforul se preface întru alinare blîndă, și noianul se izbăvește de furtună; la fel, și cei ce se luptă cu cele de scîrbă află prin darul Lui schimbare de cele rele. Așa s-au slobozit și Iudeii de acea amară robie. Și i-a povățuit pe dînșii la limanul voii Lui. Că, îndată ce a voit, s-a făcut dezlegarea de cele rele, și în locul viscolului s-a arătat limanul. Iar acest stih ne este potrivit încă mai vîrtos nouă decît acelora, că pe noi ne-a îndreptat la limanul voii Lui, dăruindu-ne dumnezeiasca Sa cunoștință. 31 Mărturisească-se Domnului milele Lui, și minunile Lui fiilor oamenilor! 32 Să-L înalțe pe Dînsul întru adunarea norodului, și în scaunul bătrînilor să-L laude pe Dînsul! Și totdeauna este cu putință a vedea făcîndu-se acest lucru de cei ce au crezut din neamuri. Că, înainte-povățuind sfințita adunare întru toate bisericile de prin lume, tot norodul Îl laudă pe Făcătorul de bine, povestind facerile de minuni ale dumnezeieștii iubiri de oameni. 33 Prefăcut-a rîurile lor întru pustiire, și izvoarele apelor întru sete, 34 pămîntul cel roditor întru sărătură, de răutatea celor ce locuiesc pe dînsul. Și cei ce au dobîndit mîntuirea Îl laudă pe Dînsul văzînd străina schimbare: că cei ce se adăpau de demult cu multe rîuri proorocești și aduceau lui Dumnezeu rodul copt nu dobîndesc nici o mică umezeală acum, ci, pentru a lor răutate, s-au făcut cu totul pustii de adăparea mai dinainte. 35 Pus-a pustia întru iezere de apă, și pămîntul cel fără de apă întru izvoare de apă. Iar neamurile, pustii de demult și care nu aveau nici puțină adăpare, primind curgerile cele cuvîntătoare, se revarsă cu apele învățăturii mai mult decît trebuința. 36 Și a sălășluit acolo pe cei flămînzi, și au așezat cetăți de locuit. Că, pe cei topiți de demult cu foamea și lipsiți de hrana cea duhovnicească, i-a sălășluit între rîurile acelea și a așezat petrecerea cea cu bună-credință. 37 Și au semănat țarini, și au sădit vii și au făcut rod de sămînță. Iar Proorocul a zis toate acestea cu închipuire. Și Domnul a folosit pilde ca acestea, și uneori i-a numit pe Apostoli „secerători”, iar alteori pe Sine Însuși „semănător” și „lucrător de pămînt”, și „pămînt bun” pe cei ce primesc semințele cuvîntului cu bună-supunere. Și încă Apostolul zice: „Eu am sădit, Apollo a udat, iar Dumnezeu a crescut.” Și iarăși: „A lui Dumnezeu lucrare de pămînt sînteți, a lui Dumnezeu zidire.” Deci Apostolii au semănat mîntuitoarele propovăduiri, și au răsădit lui Dumnezeu grădinile cele cuvîntătoare și au adus lui Dumnezeu rodul cel copt al dreptății. Încă și toți cei cărora li s-a încredințat după aceea dăscălia lucrează acest lucru. 38 Și i-a blagoslovit pe dînșii, și s-au înmulțit foarte, și dobitoacele lor nu le-a împuținat. Că „cel ce seamănă întru blagoslovenie va și secera întru blagoslovenie”, după dumnezeiescul Apostol. Iar „dobitoace” numește pe aceia care se pasc de dînșii, pe care i-au crescut dăruindu-le puterea lucrării de minuni. Și martor este Fericitul Luca, zicînd în Fapte: „Iar Domnul în fiecare zi adăuga la Biserică pe cei ce se mîntuiesc.” Încă și Însuși Domnul îi numește „oi” pe cei credincioși: „Că oile Mele – zice – glasul Meu îl aud, și Eu le cunosc pe ele, și ele Îmi urmează Mie și viața veșnică le dau lor.” De aici, iarăși mai-nainte vestește relele ce aveau să se întîmple Iudeilor: |
Psalm 106 (4)
39 Și s-au împuținat și s-au împilat de necazul relelor și de durere.
Deci – zice - cei ce de demult locuiau pustia și locul cel fără de apă au dobîndit atîta blagoslovenie și belșug după ce au crezut; iar cei ce de demult s-au îndulcit de adăparea prooroceștilor rîuri, făcîndu-se lipsiți de aceasta pentru răutatea socotelii și rămînînd cu totul pustii și neroditori, au căzut în multe primejdii de tot felul și s-au risipit în toată lumea, încît mitropolia lor, ce era îndestulată de oameni, de puțini se locuiește acum. 40 Vărsatu-s-a defăimare peste boierii lor, Și înseși lucrurile mărturisesc proorociei: pentru că cei ce par că sînt boieri și dascăli ai lor s-au făcut nevrednici de vreun cuvînt, iar cei ce erau de demult străluciți și vestiți sînt cu totul nevestiți și defăimați de ei înșiși.[COLOR=#800080][1][/COLOR] și i-a rătăcit pe dînșii în loc neumblat și fără de cale. Iar Simmah, așa: „Și îi va rătăci pe dînșii întru deșertarea minții lor.” Dumnezeu nu aduce rătăcire asupra cuiva, ci oprește rătăcirea, însă pe cei ce nu se pleacă și nu cred Lui îi lasă nechivernisiți, iar ei - fiind neocîrmuiți, purtîndu-se ici și colo împrejur - se rătăcesc. Aceasta au pătimit-o și Iudeii, pentru că, părăsind calea cea dumnezeiască, urmează gîndurilor lor. 41 Și a ajutat săracului dintru sărăcie, Pentru că neamurile cele sărăcite de demult au dobîndit dumnezeiescul ajutor și au cîștigat bogăția cea duhovnicească. și i-a pus pe ei ca pe niște oi de moștenire. Iar Achila, așa: „Și va ridica pe săracul din sărăcie și îl va pune ca pe o turmă a rudeniei.” Căci se grijește de ei ca de niște oi ale Sale, și poartă grijă și le chivernisește ca pe niște rudenii după trup. 42 Vedea-vor drepții, și se vor veseli și toată fărădelegea își va astupa gura sa. Că, văzînd acestea, cei ce doresc îndreptarea gîndurilor se umplu de bucurie, iar cei ce voiesc a trăi întru păgînătate și nelegiuire sînt siliți a se pleca în pămînt și a tăcea, înfrînîndu-se de dreapta hotărîre. 43 Cine este înțelept va păzi acestea și va pricepe milele Domnului. Că nu este al oricui nici a înțelege, nici a cunoaște iconomiile cele iubitoare de oameni ale Mîntuitorului, nici a păzi dumnezeieștile puneri de legi, ci numai a celui ce-și folosește înțelepciunea și priceperea și a celui ce strigă către Stăpînul: „Descoperă ochii mei, și voi cunoaște minunile din LegeaTa!” [COLOR=#800080][1][/COLOR]E vorba de rabini și de căpetenii. |
Psalm 107
TÎLCUIREA PSALMULUI 107 Cîntarea Psalmului lui David. Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea, cînta-voi și voi lăuda întru mărirea mea. Și, cum am zis mai sus, Proorocul numește „mărire a sa” darul cel proorocesc, și zice: Folosind cîntarea de laudă a proorociei, zic Ție, Stăpînului, că inima mea e desfătată și gata spre primirea dumnezeiescului Tău dar. 2 Deșteaptă-te, mărirea mea! Deșteaptă-te, psaltire și alăută! Deștepta-mă-voi dimineața, 3 mărturisi-mă-voi Ție întru noroade, Doamne! Cînta-voi Ție întru neamuri, „Psaltire și alăută” se numește Proorocul pe sine-și, căci darul Duhului răsuna întru dînsul cîntarea de laudă cea proorocească precum întru un organ muzicesc. Deci, deșteptîndu-se pe sine-și spre cîntarea de laudă a Stăpînului, iarăși răspunde și se făgăduiește că va face aceasta „dimineața”, fiindcă atunci nu numai el singur va aduce lauda, ci va face cîntarea dumnezeiască împreună cu nenumărate neamuri și noroade. Iar „dimineață” numește înomenirea Dumnezeului și Mîntuitorului nostru: că dintru Acela a răsărit lumina adevărului, dintru Acela Fericitul David, prin gurile tuturor oamenilor, cîntă în toată lumea și laudă dumnezeieștile faceri de bine. 4 că mare este deasupra cerurilor mila Ta, și pînă la nori - adevărul Tău. Mărimea milei Tale biruiește boltele cerurilor, razele adevărului Tău au străbătut pretutindeni. Și iar am zis mai-nainte că „nori” îi numește pe Prooroci, și pe Apostoli și pe cei ce au dobîndit darul cel dăscălesc, că prin aceștia, ca prin niște nori, aduce oamenilor adăparea cea duhovnicească, și printr-înșii am învățat dogmele cele adevărate. 5 Înalță-Te peste ceruri, Dumnezeule, și peste tot pămîntul mărirea Ta, Și Fericitul Avacum a zis aceasta: „Acoperit-a cerurile bunătatea Lui, și de lauda Lui este plin pămîntul.” Aceasta a zis și Fericitul David în Psalmul al 8-lea: „Doamne Domnul nostru, cît este de minunat numele Tău în tot pămîntul! Că s-a ridicat mare cuviința Ta mai presus de ceruri.” Deci acest „înalță-Te” e în loc de: Arată-Te înalt și mai presus decît toți, și tot pămîntul învață-se mărirea Ta! 6 ca să se izbăvească cei iubiți ai Tăi. Mîntuiește-mă cu dreapta Ta și mă auzi! Mîntuirea celor ce s-au învrednicit de prietenia Ta va arăta tuturor oamenilor puterea Ta, deci primește rugăciunea mea și tinde-mi dreapta Ta! Iar „dreaptă” numește lucrarea cea bună. 7 Dumnezeu a grăit întru Cel Sfînt al Său: În loc de: „prin darul Sfîntului Duh”.[COLOR=#800080][1][/COLOR] Înălța-Mă-voi și voi împărți Sichima, și Valea Lăcașurilor o voi măsura. Proorocul a dobîndit ceea ce a cerut: fiindcă a zis: „Înalță-Te peste ceruri, Dumnezeule!”, Stăpînul răspunde, zicînd: „Înălța-Mă-voi!” Apoi, arată și chipul: „Împărți-voi Sichima.” Iar aceasta este cetatea care i-a fost dată lui Iosif pe deasupra, ca un dar. Încă – zice - de iznoavă[COLOR=#800080][2][/COLOR]voi umple de locuitori și valea ce era pustie și a primit de demult corturile păstorilor, și voi face a fi împărțită de cei ce s-au întors. 8 Al Meu este Galaad, și al Meu este Manasi, și Efraim - sprijinirea capului Meu, Iuda - împăratul Meu, Zice: Mi-l voi sineși[COLOR=#800080][3][/COLOR]Mie nu numai pe Manasi, ci și țara aceluia. Că Galaad este nume al locului, iar Manasi – numire a seminției. Încă – zice - îi voi da lui Efraim puterea mai dinainte, iar pe Iuda îl voi face să împărățească peste toate semințiile. Că, după întoarcere, semințiile au rămas nedespărțite, și Zorobabel (care era din neamul lui Iuda) îi povățuia pe toți. Iar peste toată zidirea împărățește cu adevărat Stăpînul Hristos, Cel ce din Iuda a odrăslit după trup. 9 Moav – căldarea nădejdii Mele. Spre Idumeea voi tinde încălțămintea Mea. Mie cei de altă seminție s-au supus. Și atîta vîrtute voi da norodului Meu, încît va stăpîni pe cei de alte seminții și îi va lua supuși pe Moaviteni și pe Idumei. Însă pe acestea le-am tîlcuit mai cu de-amănuntul în Psalmul al 59-lea. 10 Cine mă va duce la cetatea îngrădirii? Sau cine mă va povățui pînă la Idumeea? 11 Au nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepădat pe noi? Umplîndu-se de dulceață prin mai-nainte grăirea bunătăților, Proorocul dorește să vadă zidită cetatea cea risipită și pe Idumei slujind Iudeilor. Însă pe acestea – zice – nimeni altul nu este harnic a le da, decît Tu singur, Cel ce ne-ai lepădat acum și ai poruncit a fi robi. Și nu vei ieși, Dumnezeule, întru puterile noastre? Iar Simmah, așa: „și neieșind Tu, Dumnezeule, înaintea oștilor noastre.” Că niciodată n-am fost biruiți cînd Tu ne-ai fost voievod și ne-ai povățuit tabăra. 12 Dă-ne nouă ajutor din necaz, că deșartă este mîntuirea omului! Deci încetează cele mîhnicioase și dă-ne ajutorul Tău, că de nicăieri de aiurea nu este cu putință a-l dobîndi pe acesta, că, neajutîndu-ne Tu, toată ajutorarea de la oameni este deșartă și netrebnică. 13 Întru Dumnezeu vom birui, și El va nimicnici pe vrăjmașii noștri! De aceea, chemăm a Ta Pronie, că numai prin ea singură vom putea birui pe neprieteni. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Deci „Cel Sfînt al Său” numește pe Sfîntul Duh. Dacă punem „cel sfînt al Său”, atunci e vorba de Prooroc, și avem aceeași înțelegere, căci Proorocul nu este decît organ prin care vorbește Sfîntul Duh. [COLOR=#800080][2][/COLOR]iarăși, din nou [COLOR=#800080][3][/COLOR]Adică: „Mi-l voi însuși”. |
Psalm 108
TÎLCUIREA PSALMULUI 108 Întru sfîrșit, Psalmul lui David. Dumnezeule, lauda Mea să nu o taci, că gura păcătosului și gura vicleanului asupra Mea s-au deschis! Stăpînul Hristos zice acestea omenește, căci Se roagă ca om, împlinind măsurile firii omenești; iar ca Dumnezeu primește rugăciunile celor ce se roagă curat. Iar „laudă” numește Patima, pentru că și întru dumnezeieștile Evanghelii o numește „slavă”: „Că a venit – zice – ceasul să Se proslăvească Fiul Omului.” Iar „gură a păcătosului” și „gură a vicleanului” l-a numit pe Iuda, că acesta a făcut cu Iudeii tocmelile vînzării pe ascuns. 2 Grăit-au asupra Mea cu limbă vicleană, și cu cuvinte de urîciune M-au înconjurat. De la Iuda, a mutat cuvîntul către tot soborul Iudeilor, că aceștia, fiind robiți de zavistie, au măiestrit moartea cea nedreaptă. Și s-au luptat cu Mine în zadar. 3 În loc să Mă iubească, ei Mă cleveteau, Nu numai că nu s-au supărat cu vreun rău de la Mine, ci au dobîndit nenumărate bunătăți, pentru care, fiind datori a Mă iubi, ei au lucrat cele ale neprietenilor. iar Eu Mă rugam. Și a acestui lucru este martoră istoria sfințitelor Evanghelii: că, fiind pironit pe Cruce, striga: „Părinte, lasă-le lor, că nu știu ce fac!” 4 Și au pus asupra Mea rele în loc de bune, și urîciune în locul iubirii Mele. Deci Eu i-am împresurat pe dînșii cu faceri de bine, iar ei Mi-au răsplătit cu cele împotrivnice. 5 Pune peste dînsul pe cel păcătos, și diavolul să stea de-a dreapta lui. Acest „pune peste dînsul” e în loc de: „vei pune”, iar acest „să stea” - în loc de: „va sta”. Și dumnezeiescul Evanghelist ne-a învățat aceasta arătat, că dumnezeiescul Ioan întreba cine ar fi vînzătorul, iar Domnul i-a zis lui: „Acela căruia Eu, întingînd, îi voi da pîine, acela este. Și, întingînd-o pe dînsa – zice – i-a dat-o Iudei. Și după pîine a intrat întru dînsul satana”, aflînd intrările gătite. Că, ducîndu-se către Iudei de voia sa, a făcut tocmelile vînzării și, împresurîndu-se după acestea cu multe faceri de bine, a rămas nemulțumitor. Deci de voie a primit împreună-locuitor pe neprietenul. 6 Cînd se va judeca el, să iasă osîndit, În loc de: „va ieși”. și rugăciunea lui facă-se întru păcat! În loc de: „se va face”. Că vînzătorul a rămas pustiu de tot răspunsul; pentru aceea, judecîndu-se, se osîndește, și rugăciunea adusă de dînsul crește prihănirea. Fiindcă nu numai știa pe Făcătorul de bine, ci s-a și îndulcit de dumnezeieștile cuvinte; și s-a făcut nu numai văzător de prea-mari minuni, ci și însuși lucrător al lor, de la Dînsul luînd stăpînirea. 7 Facă-se zilele lui puține, și episcopia lui să o ia altul! Și proorocia aceasta a luat sfîrșit, că el îndată a suferit moartea prin spînzurare și, rînduindu-se în locul lui, Matia a împlinit numărul Apostolilor. 8 Să fie fiii lui sărmani și muierea lui văduvă! Acestea s-au întîmplat nu numai Iudei, ci și tuturor Iudeilor celor necredincioși: că, trecînd puțini ani după Cruce, tot neamul lor s-a făcut nestatornicit, și aceia s-au ucis, iar muierile lor s-au robit împreună cu copiii lor. Aceasta s-a rugat și proorocescul cuvînt: 9 Mișcîndu-se, să se strămute fiii lui și să se scoată din curțile casei lui! Ori, după ceilalți: „din surpăturile lor”. Că, arzîndu-se casele și curțile caselor, ori surpîndu-se, unii din locuitori s-au ucis, iar alții s-au dus robiți. 10 Să scurme datornicul toate averile lui Iar Simmah, așa: „să scuture zapciul toate averile lui”. Iar zapcii sînt și împărații Romanilor, care scoteau birul pus asupra lor. Aceștia au răpit toate averile Iudeilor, după ce au căutat cu de-adinsul, încît au aflat și comorile ascunse și le-au făcut ale lor. și să răpească străinii ostenelile lui! 11 Să nu-i fie lui sprijinitor, nici să-i fie milostivitor spre sărmanii lui! Și - făcîndu-se acestea și războinicii, adică Romanii, împărțindu-le averile - nimeni nu-i va ajuta, nici copiii lor nu se vor învrednici de milostivire. |
Psalm 108 (2)
12 Să fie feciorii lui întru pierzare, într-un neam să se stingă numele lui!
Că, încă netrecînd 40 de ani, norodul Iudeilor a pătimit pieirea cea de tot. Și nu mai petrec ei singuri deosebi, nici nu mai au pe ai lor împărați și boieri, nici mitropolia aceea mult-vestită, nici nu mai săvîrșesc slujba cea după Lege, ci toate acelea au rămas deșarte: și sicriul[COLOR=#800080][1][/COLOR], și lespezile[COLOR=#800080][2][/COLOR], și închipuirile Heruvimilor, și jertfelnicul, și sfeșnicul, și altarul, și podoaba cea arhierească și celelalte toate cîte au fost date și vestite de Dumnezeu la dînșii. 13 Pomenească-se fărădelegea părinților lui înaintea Domnului, și păcatul maicii lui să nu se șteargă! Fapta bună a părinților i-a folosit de multe ori pe copiii păcătoși, precum pe Iudei credința lui Avraam, precum pe Solomon buna-credință a lui David; iar răutatea părinților crește pedeapsa copiilor ce păcătuiesc, că nici o pricină de cruțare nu se află de nicăieri. Deci aceasta a zis și proorocescul cuvînt: că Iudeii, pătimind desăvîrșita pieire, pe lîngă păgînătățile lor, se vor arăta mai urîți, pentru îngrețoșare, și cu pomenirea răutăților părintești. Iar „părinți” ai lor îi numește pe cei ce au săvîrșit păgînătatea în pustie, pe cei din zilele Judecătorilor, pe cei din vremile Împăraților, pe cei de după întoarcerea din Babilon care au trăit întru nelegiuire. Iar „maică” a numit Ierusalimul, întru care s-a îndrăznit asupra Stăpînului Hristos urîciunea uciderii. Că aceasta a zis și Domnul întru Evanghelie: „Ca să vină peste neamul acesta tot sîngele cel nevinovat care s-a vărsat pe pămînt, de la sîngele lui Avel cel drept, pînă la sîngele Zahariei, pe care l-au ucis între Biserică și altar.” Că vor lua osîndele pentru toate deodată. 14 Să fie înaintea Domnului totdeauna, și să piară de pe pămînt pomenirea lor! Că Dumnezeu, văzînd pururea toate nelegiuirile îndrăznite de dînșii, nu-i va învrednici de nici o cruțare, ci îi va da pierzării celei desăvîrșite. Încă și de aici este arătat că le-a vorbit pe acestea nu pentru Iuda singur, ci pentru toți necredincioșii: că a mutat cuvîntul de la fața cea de unul către cea de mulți[COLOR=#800080][3][/COLOR], și nu a mai zis „al lui”, ci „al lor”. 15 Pentru că nu și-au adus aminte să facă milă 16 și au gonit pe Omul sărac, și scăpătat și umilit cu inima, ca să-L omoare. Și – zice – le vor pătimi pe acestea, căci au făcut uciderea cu cruzime și cu sălbăticie, gonindu-L pînă la moarte pe Cel ce a petrecut întru toată smerenia și blîndețele. Cuvintelor acestora mărturisește și Apostolul, și Însuși Stăpînul, Apostolul strigînd: „... Care pentru noi a sărăcit, bogat fiind, ca noi cu sărăcia Lui să ne îmbogățim”; și iarăși: „... Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o răpire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci pe Sine-Și S-a deșertat, cînd a luat chip de rob.” Iar Domnul zice: „Învățați-vă de la Mine, că sînt blînd și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre.” Și iarăși: „Vulpile au vizuini, și păsările cerului cuiburi, iar Fiul Omului nu are unde să-Și plece capul.” 17 Și a iubit blestemul, și-i va veni lui; și n-a voit blagoslovenia, și se va depărta de la dînsul. Aici a schimbat vădit forma cea rugătoare și le-a pus pe amîndouă cu proorocie: că vor lua blestemul pe care l-au iubit și se vor lipsi de blagoslovenia pe care n-au voit a o lua. Și s-a îmbrăcat cu blestemul ca cu o haină, În loc de: S-au îmbulzit cu acesta despre toate părțile. și a intrat ca apa întru cele din lăuntru ale lui Că nu numai pe dinafară, ci și pe dinăuntru sînt înconjurați de cele rele și se împresoară de acestea ca de apă. Apoi - fiindcă apa adapă trupul și îl răcorește, dar nu are umezeală statornică - a adăugat: și ca untul de lemn în oasele lui. Pentru că untul de lemn rămîne în trup mai multă vreme. Iar ceea ce zice este întru acest fel: Se va aduce asupră-le îmbelșugare de rele, care urmează iuțimea apei și statornicia untului de lemn. 18 Să-i fie lui ca o haină cu care se îmbracă și ca un brîu cu care pururea se încinge! Zice: Cu relele mai-nainte zise să se acopere ca și cu o haină și să se strîngă ca și cu o cingătoare despre toate părțile. 19 Acesta este lucrul celor ce Mă clevetesc pe Mine la Domnul Iar ceilalți tălmăcitori au tălmăcit „al celor împotrivnici”. și al celor ce grăiesc rele asupra sufletului Meu. Aceste roade – zice - vor culege cei ce au arătat către Mine urîciunea și vînzătorul ce a slujit acestora. Că, de vreme ce Îl numeau pe Dînsul împotrivnic lui Dumnezeu și fără de lege, după cuviință a zis: „al celor ce Mă clevetesc pe Mine la Domnul”. 20 Și Tu, Doamne Doamne, fă cu Mine milă pentru numele Tău, că bună este mila Ta! Și pe acestea le-a zis omenește Stăpînul Hristos, pentru că pe toate cele omenești le-a împlinit, afară de păcat: că S-a născut și după legea firii, și mai presus de legea firii, pentru că a se naște din muiere este a firii omenești, iară din fecioară este mai presus de fire; a primit scutece, și tăiere împrejur și hrana cea din lapte; și a adus jertfe, a postit și a flămînzit; a însetat și S-a ostenit; iar întru sfințitele Evangheliieste scris că totdeauna Se ruga. Deci și aici, ca un om cheamă dumnezeiescul ajutor. 21 Izbăvește-Mă, că scăpătat sînt Eu și sărac, și inima Mea s-a tulburat în lăuntrul Meu! Aceasta aflăm că s-a zis de Dînsul și întru sfințitele Evanghelii, că, vrînd să Se apropie la Patimă, a zis: „Acum sufletul Meu s-a tulburat, și ce să zic: Părinte, mîntuiește-Mă de ceasul acesta?! Ci pentru aceasta am venit, către ceasul acesta.” [COLOR=#800080][1][/COLOR]Chivotul [COLOR=#800080][2][/COLOR]tablele Legii [COLOR=#800080][3][/COLOR]„De la singular la plural”, zicem noi azi. |
Psalm 108 (3)
22 Ca umbra cînd se abate M-am luat în lături, scuturatu-M-am ca lăcustele.
Prin acestea a arătat moartea, că zice: Am primit sfîrșitul vieții asemenea umbrei ce se abate și lipsește. Încă am fost și ca lăcustele cînd se vîntură de vînt și se poartă ici și colo împrejur, neavînd cetate, nici sat, nici casă, ci stînd uneori întru cetatea aceasta, alteori întru aceea, iar alte dăți mutîndu-Mă în munte și alergînd în pustie. 23 Genunchele Mele au slăbit de post, și trupul Meu s-a schimbat pentru untul de lemn. Că – zice - nu am viețuit viață moleșită și desfătată, ci neprisosită, și aspră și sărăcească. Și martori sînt cei ce s-au învrednicit de sfințita Lui ucenicie, și pîinile de orz pe care le purtau ca merinde cu sine-și și spicele pe care le smulgeau și le frecau cu mîinile din pricina foamei. Iar pe acest „trupul Meu s-a schimbat pentru untul de lemn”, Simmah l-a tălmăcit așa: „și trupul Meu s-a schimbat pentru neungere.” 24 Și Eu M-am făcut ocară lor, văzutu-M-au, clătit-au cu capetele lor. Și această proorocie a luat sfîrșit cînd L-au văzut pe El pe cruce, și au clătit cu capetele și au zis: „Ua! (ori: Ha, ha, ha!) Cela ce strici Biserica aceasta și în trei zile o ridici, pogoară-Te de pe cruce!”; iar alții ziceau: „Pe alții i-a mîntuit, pe Sine-Și nu Se poate mîntui.” 25 Ajută Mie, Doamne Dumnezeul Meu, și Mă mîntuiește pentru mila Ta! 26 Și să cunoască ei că mîna Ta este aceasta, și Tu, Doamne, ai făcut-o pe dînsa. Învețe-se – zice – că nu M-au dat la Cruce nevrînd Eu, ci că acesta este lucrul iconomiei Tale, că prin Patima Mea ai voit să le dăruiești oamenilor nepătimire. Iar „mînă” numește lucrarea lui Dumnezeu. 27 Blestema-vor ei, și Tu vei blagoslovi. Pînă în ziua de astăzi au rămas Iudeii bîrfind hulele asupra Mîntuitorului; ci, hulindu-L aceia, propovedania se face mai strălucită în fiecare zi. Cei ce se scoală asupra Mea să se rușineze, iar Robul Tău Se va veseli! Nici graiul acesta nu ne silește a lua Psalmul de față la altă pricină, că-l auzim și pe dumnezeiescul Pavel zicînd că „pe Sine-Și S-a deșertat, luînd chip de rob.” Încă și El Însuși, strigînd prin Isaia, zice așa: „... Cel ce M-ai zidit în pîntece pe Mine rob Ție-Ți.” Și, după puține: „Pusu-Te-am pe Tine spre așezămînt al neamului, spre lumină neamurilor, ca să le fi Tu spre mîntuire pînă la marginile pămîntului.” Și întru sfințitele Evanghelii a zis că „Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca să slujească și să-Și dea sufletul Său izbăvire pentru mulți.” Deci „robul” este numele firii luate, nu că este roabă aceea - căci cum ar fi roabă ceea ce s-a unit cu Dumnezeu-Cuvîntul și a primit stăpînia peste toate? - ci ca să arate osebirea firii înseși. Deci numele acesta, adică „robul”, nu este aici arătător al vredniciei, ci al firii.[COLOR=#800080][1][/COLOR] 28 Îmbrace-se cei ce Mă clevetesc pe Mine întru înfruntare și să se învelească cu rușinea lor ca și cu un veșmînt! Iarăși, pe acest „cei ce Mă clevetesc”, ceilalți tălmăcitori l-au tălmăcit prin „împotrivnici”. Și lucrurile mărturisesc proorociei acesteia, că aceia sînt întru rușine necurmată și se îmbracă cu aceasta ca și cu un veșmînt. 29 Mărturisi-Mă-voi Domnului foarte cu gura Mea și în mijlocul multora Îl voi lăuda pe El. Stăpînul Hristos Se numește „Cap” al Bisericii și adunarea Bisericii este trup al Lui, iar „laudă” a Sa numește lauda acesteia. 30 Că a stătut de-a dreapta Săracului, ca să mîntuiască sufletul Meu de la cei ce-l gonesc. Aceasta a zis și în Psalmul al 15-lea: „Mai-nainte vedeam pe Domnul înaintea Mea totdeauna, că de-a dreapta Mea este, ca să nu Mă clătesc.” Că, după ce a făcut unirea nedespărțită, dumnezeiasca Fire era de față firii celei omenești, dar o lăsa să pătimească, lucrînd spre mîntuirea oamenilor. Că lesne Îi era Lui să facă fără de moarte firea luată asupră-Și, dar, de vreme ce Patima era mîntuire a lumii, a slobozit să se facă Patimă, și după Patimă a împărtășit-o de nemurire și de nestricăciune. El nu a primit nici o vătămare din patimile acestea, iar pe dînsa a umplut-o de a Sa slavă, și împreună cu dînsa împărățește și stăpînește peste toate. Iar cînd avea firea aceasta stricăcioasă, a slobozit-o să le pătimească și să le grăiască pe toate omenește, afară de păcat. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Nu trebuie înțeles așadar că Mîntuitorul Hristos ar fi fost rob, lipsit de libertate, ci că firea omenească - pe care El Și-a însușit-o întru totul, afară de păcat - este roabă a lui Dumnezeu. |
Psalm 109
TÎLCUIREA PSALMULUI 109 Psalmul lui David. Și pentru înainte-cuvîntarea Psalmului acestuia face pomenire și prea-dumnezeiescul Petru în Fapte, și zice așa: „Că David nu s-a suit la cer, dar el a zis: «Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea, pînă ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale.»” Încă și Domnul Însuși, văzînd pe farisei avînd multe socoteli pentru Hristos, le-a pus înainte această întrebare: „Ce vi se pare vouă pentru Hristos, al cui fiu este?” Și, după ce au zis aceia: „Al lui David”, a răspuns: „Dar cum de Îl numește David întru Duhul pe Dînsul Domn? - zicînd: «Zis-a Domnul Domnului Meu: Șezi de-a dreapta Mea!»” Apoi, face siloghismul: „Deci, dacă David Îl numește pe Dînsul întru Duhul Domn, cum este fiu al lui?” Și aceasta a zis-o netăgăduind că Hristos e fiu al lui David, ci adăugînd lîngă cea mărturisită pe cea necunoscută: pentru că fariseii mărturiseau că Hristosul este fiu al lui David, dar nu știau nicidecum că era și Domn al lui David. Deci o adaugă pe ceea ce lipsește, și nu o surpă pe cea mărturisită, învățîndu-i că Același este și fiu al lui după trup, și Domn al lui, ca Dumnezeu și Ziditor. Deci Fericitul David propovăduiește arătat dumnezeirea Stăpînului Hristos, și zice: Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea, Dacă Împăratul David - și împărat bine-credincios, care s-a învrednicit și de proorocescul dar - Îl numește pe Stăpînul Hristos „Domn” al său, apoi El nu este numai om, după nebunia Iudeilor, ci și Dumnezeu, ca Cel ce e Ziditor și Domn al lui David. Și alăturarea numelor arată că e vorba de aceeași ființă, că „Domnul zice Domnului: Șezi de-a dreapta Mea!”, iar nu „Domnul - zidirii”, nici „Domnul - făpturii”. Mare cu adevărat este și aceasta și nu doar mai presus de firea omenească, ci și mai presus decît toată zidirea. Însă și aceasta s-a zis omenește, căci Fiul are scaunul veșnic ca Dumnezeu, că zice: „Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului.” Că nu S-a învrednicit de această cinste după Cruce și după Patimă ca Dumnezeu, ci ca om a luat ceea ce a avut ca Dumnezeu.[COLOR=#800080][1][/COLOR]Că nu S-a înălțat fiind smerit, ci, fiind înalt și în chipul lui Dumnezeu, S-a smerit pe Sine-Și, luînd chip de rob. Pentru aceea strigă și Evanghelistul: „Fiul cel unul născut, Care este în sînul Tatălui, Acela a vestit.” Încă și Domnul zice: „Eu - întru Tatăl, și Tatăl - întru Mine.” Și aiurea: „Proslăvește-Mă Tu, Părinte, cu slava care am avut-o la Tine mai-nainte de a se face lumea.” Deci ca om aude: „Șezi de-a dreapta Mea!”, iar ca Dumnezeu are stăpînie veșnică. pînă ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale. „Vrăjmași” sînt cu deosebire diavolul și dracii slujitori acestuia, dar lîngă aceștia și împotrivnicii propovăduirii Lui dumnezeiești: Iudeii și Elinii. Iar acest „pînă” nu este însemnător de vreme, ci osebire a dumnezeieștii Scripturi. Pentru că așa zice Dumnezeu și prin Proorocul: „Eu sînt, Eu sînt, și pînă ce veți îmbătrîni Eu sînt.” Și este arătat că ființa lui Dumnezeu nu se hotărăște împrejur cu bătrînețile oamenilor, că - dacă Proorocul zice pentru cer și pentru pămînt: „Acelea vor pieri, iar Tu rămîi”, și iarăși: „Iar Tu același ești, și anii Tăi nu vor lipsi” - apoi cu mult mai vîrtos rămîne Stăpînul tuturor îmbătrînind și murind oamenii. Acest grai se aseamănă graiului Apostolesc că se cade să împărățească „pînă ce va pune pe toți vrăjmașii Săi sub picioarele Lui”. Că nici aici acest „pînă ce” nu este însemnător de vreme, căci ce socoteală poate să aibă aceasta, că El adică împărățește pînă cînd se împotrivesc oarecari, iar după supunerea tuturor I se va lua împărăția? La fel, cum și cu cine vor împreună-împărăți Sfinții, dacă Acela care le făgăduiește împărăția o lasă pe dînsa? Și Daniil Proorocul a zis după pierzarea fiarelor că El va împărăți în veci și cum că împărăției Lui nu va fi sfîrșit. Drept aceea, acest „pînă” nu este însemnător de vreme, ci este pus după osebirea dumnezeieștii Scripturi. 2 Toiagul puterii va trimite Ție Domnul din Sion, Toiagul este cel din Iesei din Vitleem, că zice: „Ieși-va toiag din rădăcina lui Iesei, și floare din rădăcina lui se va ridica, și va odihni peste Dînsul Duhul lui Dumnezeu.” Iar cele de aici înainte arată stăpînia toiagului mîntuitoarei Cruci, că prin aceea a supus toată tabăra împotrivă-luptătorilor, și aceasta s-a înfipt în Sion. și domnește în mijlocul vrăjmașilor Tăi! Că propovăduitorii dumnezeieștii Evanghelii nu se purtau cu vînturi potrivite, ci, înconjurîndu-se de Elini și de barbari și împresurîndu-se cu curgerile păgînătății, îi stăpîneau pe neprieteni, și pe cei mai mulți îi [COLOR=#800080][1][/COLOR]Adică a suit însăși firea omenească pe scaunul slavei, prin El omul ajungînd cu adevărat dumnezeu. |
Psalm 109 (2)
prefăceau, și ca pe niște robiți îi aduceau Împăratului și îi făceau să îmbrățișeze slujba Acestuia.
3 Cu Tine este începătura în ziua puterii Tale, întru strălucirile Sfinților Tăi. Nepieritoare ai stăpînia, dar mai cu covîrșire o vei arăta pe aceasta în ziua Judecății, întru care îi vei arăta pe Sfinți străluciți și luminați. Pentru că „zi a puterii” a numit a doua arătare a Mîntuitorului, întru care va veni împreună cu Îngerii întru slava Tatălui. Atunci, și Sfinții vor străluci ca soarele, după însuși glasul Domnului. Din pîntece mai-nainte de Luceafăr Te-am născut. Aici a descoperit marea cuviință a dumnezeirii Lui, căci Domnul, Cel ce I-a zis: „Șezi de-a dreapta Mea”, Îi mărturisește deoființa și propovăduiește nedespărțirea firii. Pentru că acest „mai-nainte de Luceafăr” Îl arată pe El a fi mai-nainte de vremi și mai-nainte de veci, iar acest „din pîntece” ne învață nedespărțirea ființei: Că – zice - nu Te-ai născut de aiurea de altundeva, ci din firea Mea - „pîntecele” adică înțelegîndu-se cu pildă, că zice: Precum din pîntece nasc oamenii, și pruncii născuți au aceeași fire cu cei ce i-au născut, așa Te-ai născut Tu dintru Mine și arăți întru Sine-Ți ființa Mea, a Celui ce Te-am născut. 4 Juratu-S-a Domnul, și nu Se va căi: Tu ești Preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec. Întru epistola către Evrei, dumnezeiescul Apostol le-a tîlcuit pe acestea cu de-amănuntul și a arătat nemărginirea arhieriei acesteia[COLOR=#800080][1][/COLOR], căci preoția levitică nu a primit făgăduințele cu jurămînt, iar aceasta s-a întărit cu jurămînt. Deci de aceea l-a adăugat pe acest „nu Se va căi”, fiindcă, multe iconomisind, Dumnezeul tuturor le-a lăsat adeseori pe acestea a cădea în schimbări și strămutări: așa, a făcut preoția Iudeilor, dar a și încetat-o; așa, a așezat împărăția acelora, dar a și stricat-o; așa, a îngăduit a se face împărăția Asirianilor, și a Babilonienilor și a Machidonienilor, dar a și poruncit a se desface. Și, vrînd ca preoția aceasta să fie veșnică, zice că „S-a jurat, și nu Se va căi”. Aceasta a zis-o însă omenește, pentru că Dumnezeu este neîmpărtășit de patimă, căința fiind și ea patimă. Iar Melhisedec nu a fost preot al Iudeilor, ci al neamurilor. La fel, și Stăpînul Hristos S-a adus pe Sine-Și lui Dumnezeu nu numai pentru Iudei, ci pentru toți oamenii. Și a făcut începătură a preoției în noaptea întru care a suferit Patima, cînd, luînd pîine și mulțumind, a frînt și a zis: „Luați, mîncați dintru dînsa, acesta este trupul Meu!” Așijderea și paharul umplîndu-L, a dat ucenicilor Săi, zicînd: „Beți dintru acesta toți, că acesta este sîngele Meu, al Legii celei Noi, care pentru mulți se varsă întru iertarea păcatelor.” Și aflăm că Melhisedec era și preot, și împărat, fiind închipuire a adevăratului Preot și Împărat, și că nu a adus lui Dumnezeu junghieri de dobitoace necuvîntătoare, ci pîini și vin. Că pe acestea i le-a adus și lui Avraam, mai-nainte văzînd duhovnicește Întîiul Chip al arhieriei sale în coapsele Patriarhului.[COLOR=#800080][2][/COLOR] Deci - dacă Hristos este după trup din David, și David din Iuda, iar Hristos a luat arhieria după rînduiala lui Melhisedec – atunci a încetat preoția levitică și blagoslovenia preoției celei mari s-a mutat seminției Iudei. Și acum preoțește Hristos, Cel ce a odrăslit după trup din Iuda, nu aducînd ceva El Însuși, ci fiind cap al celor ce aduc. Că numește Biserica „trup” al Său, și prin aceasta preoțește ca om, dar primește cele aduse ca Dumnezeu. Iar Biserica Îi aduce semnele trupului și ale sîngelui Său și prin pîrga aceasta sfințește toată frămîntătura. 5 Domnul este de-a dreapta Ta, sfărîmat-a în ziua urgiei Sale împărați. Iar pe stăpînitorii și pe împărații ce se împotrivesc și se îndîrjesc acum, îi va da muncii în ziua Judecății. Iar acest „Domnul este de-a dreapta Ta” se aseamănă cu cea zisă în Psalmul al 15-lea: „Mai-nainte vedeam pe Domnul înaintea Mea totdeauna, că de-a dreapta Mea este ca să nu Mă clătesc”, pentru că și acolo a grăit acest cuvînt omenește și a arătat nedespărțirea firii omenești unite cu dumnezeirea Lui. Iar aici le zice împreună și pe cele dumnezeiești, și pe cele omenești: că acel „șezi de-a dreapta Mea” este potrivit firii omenești, iar acel „din pîntece mai-nainte de Luceafăr Te-am născut” este arătător al dumnezeirii, iar acel „Tu ești Preot în veac” s-a zis iarăși ca și către un om. Așijderea încă și acest „Domnul este de-a dreapta Ta” e în loc de: Nedespărțită ai dumnezeirea cea unită cu omenirea Ta. 6 Judeca-va între neamuri, împlini-va căderile. Zdrobi-va capete pe pămînt ale multora. Aici, a arătat mai descoperit Judecata și cum că în ziua aceea va da la tot felul de pedepse pe cei ce au trăit întru păgînătate. Încă și în viața de acum i-a supus adeseori pe dînșii sub multe pedepse, învățîndu-i a Sa putere pe cei ce nu o știu. 7 Din pîrîu în cale va bea; pentru aceasta va înălța capul. Zice: Multă prostime[COLOR=#800080][3][/COLOR]va arăta după ce Se va înomeni, încît și cu apele ce se vor afla în cale Își va răcori setea. Însă mie mi se pare că proorocia are și altă înțelegere mai adîncă. Obiceiul Lui e să numească Patima „pahar”, că zice: „Părinte, de este cu putință, să treacă de la Mine paharul acesta!”, iar „pîrîu” îi numește pe Iudei, care au dobîndit darul dumnezeiesc, dar nu s-au îndulcit de-a pururea de acesta. Că - precum pîrîul nu are apele sale de-a pururea curgătoare, ci se alcătuiește din ploile ce se nasc din nori - așa și Iudeii au avut vremelnic darul Legii, care se dăruia lor de Prooroci ca de niște nori. Iar după acestea - arătîndu-se vara, după glasul Domnului, Care zice: „Ridicați ochii voștri și căutați la holde, că albe sînt, gata către seceriș!” - pîrîul a rămas deșert de îmbelșugarea mai dinainte și se vede uscat, lipsit de toată umezeala. Deci - de vreme ce Iudeii au teslărit Crucea, iar Domnul numește Patima „pahar” - după cuviință Proorocul, mai-nainte văzîndu-le pe acestea, a zis: „Din pîrîu în cale va bea.” Iar „cale” numește viața. Și minții acesteia[COLOR=#800080][4][/COLOR]mărturisesc și cele adăugate: „pentru aceasta va înălța capul”. Și pentru acest cuvînt a zis asemenea și Apostolul Pavel: „Smeritu-S-a pe Sine pînă la moarte, și încă moarte de cruce. Pentru aceea, și Dumnezeu L-a prea-înălțat pe El”. Deci e vădit că omenește a pus și acest stih: căci, ca Dumnezeu, S-a înălțat nefiind smerit; și, înalt fiind, S-a smerit pe Sine-Și și a luat ca om ceea ce nu avea. [COLOR=#800080][1][/COLOR]a Mîntuitorului Hristos [COLOR=#800080][2][/COLOR]„Iar Melhisedec, regele Salemului, i-a adus pîine și vin. Melhisedec acesta era preotul Dumnezeului celui Preaînalt. Și a binecuvîntat Melhisedec pe Avram și a zis: Binecuvîntat să fie Avram de Dumnezeu cel Preaînalt, Ziditorul cerului și al pămîntului. Și binecuvîntat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, Care a dat pe vrăjmașii tăi în mîinile tale! Și Avram i-a dat lui Melhisedec zeciuială din toate” (Facerea 14:18-20). [COLOR=#800080][3][/COLOR]Aici, înseamnă „umilință” și „simplitate”. [COLOR=#800080][4][/COLOR]înțelesului acesta |
Psalm 110
TÎLCUIREA PSALMULUI 110 Aliluia. Mărturisi-mă-voi Ție, Doamne, cu toată inima mea, Din toată mintea Îți aduc laudă de mulțumire Ție, Stăpîne! în sfatul celor drepți și în adunare. Și nu numai eu singur, ci împreună cu mine și adunarea celor bine-credincioși. Că întru acea vreme norodul se slobozise de rătăcirea idolilor, fiindcă împăratul îi învăța pe toți buna-credință. Deci „sfat al celor drepți” numește adunarea bine-credincioșilor. 2 Mari sînt lucrurile Domnului, Căci cu adevărat minunate și vrednice de mirare sînt cele lucrate de puterea Lui. căutate întru toate voile Lui. Face cîte voiește, dar fiecare lucru din cele făcute este plin de înțelepciune și de la toți trage laudă către Sine-Și. 3 Mărturisire și mare cuviință este lucrul Lui, Toate cele făcute de Dînsul, și zidirea, și iconomia, sînt de mare cuviință, și mai presus de fire și vrednice de cîntarea de laudă de la toți oamenii. Că „mărturisire” numește aici mulțumirea. și dreptatea Lui rămîne în veacul veacului. Nici un lucru din cele făcute nu este nedrept, ci toate sînt împodobite cu dreptatea, că pe toate le ocîrmuiește folosind-o pururea pe aceasta. 4 Pomenire a făcut minunilor Sale. Fiindcă a săvîrșit vădit pierzarea războinicilor - făcînd același lucru și în vremea strămoșilor: uneori acoperindu-i cu marea pe Egipteni, iar alteori ucigîndu-i pe Amaleciți prin întinderea mîinilor lui Moisi, și pe Hanaanei, și pe Hetei și pe celelalte neamuri pierzîndu-le prin Iisus Navi - pentru aceasta a numit pedeapsa războinicilor „pomenire a minunilor”, în loc de: Cu această nouă facere de minune ai arătat adevărate facerile de minuni cele mult-vestite, care sînt socotite neadevărate de cei necredincioși, și ne-ai adus aminte de cele lucrate în vremea strămoșilor noștri. Milostiv și îndurat este Domnul. 5 Hrană a dat celor ce se tem de Dînsul, Pe „hrană”, ceilalți tălmăcitori au zis-o „vînat”. Și adevărate sînt amîndouă, căci au alergat către bogăția războinicilor ca spre un vînat gata și au dobîndit destulă hrană de acolo. aduce-Și-va aminte în veac de așezămîntul Său. Iar Simmah, așa: „Vînat a dat celor ce se tem de Dînsul, aducîndu-și aminte de veșnicul Său așezămînt.” Pentru că are neuitată pomenire a făgăduințelor făcute către părinți și pentru aceea ne împărtășește de bunătățile Sale. 6 Tăria lucrurilor Sale a vestit-o norodului Său, 7 ca să le dea lor moștenirea neamurilor. Dăruindu-ne bogăția vrăjmașilor, mai vîrtos ne-a arătat nouă luminat a Sa putere, căci nu numai că ne-a slobozit de vătămarea de la ei, ci a și mutat bogăția lor în casele noastre. Lucrul mîinilor Sale sînt adevărul și judecata. Și – zice - nu cu nedreptate, ci foarte cu dreptate a făcut acestea: că, neavînd ei a ne prihăni cu ceva, s-au ispitit a ne prăpădi cu totul. Deci adevărată și dreaptă a scos hotărîrea asupra lor. 8 Credincioase sînt toate poruncile Lui, întărite în veacul veacului, făcute întru adevăr și întru îndreptare. Punînd Legea, Dumnezeu a făgăduit milostivirea Sa celor ce Îi păzesc Legea. Asta zice și aici: Făgăduințele pentru păzirea poruncilor sînt nemincinoase, și cei ce voiesc a le împlini dobîndesc totdeauna purtarea Lui de grijă; pentru că și noi, rugîndu-L pe Dînsul curat, ne-am arătat mai înalți decît neprietenii. Că aceasta a arătat prin cele adăugate: 9 Izbăvire a trimis Domnul norodului Său, poruncit-a în veac așezămîntul Său; Pentru că făgăduințele lui Dumnezeu au nu numai nemințire, ci și statornicie și îndelungare. sfînt și înfricoșat este numele Lui. Că sfînt le este celor ce cred, și prea-dorit și izvorînd îmbelșugarea bunătăților, iar pe cei ce nu-L cred și trăiesc întru nelegiuire îi căznește și îi pedepsește. 10 Începătura înțelepciunii este frica Domnului, Deci de nevoie lucru este a ne teme de Dînsul și a ne cutremura, pentru că aceasta este întîia literă a dumnezeieștii didascalii[COLOR=#800080][2][/COLOR], că „înțelepciune” nu numește buna-limbuție, ci cunoștința celor dumnezeiești. Deci la cei noi începătura este frica, iar a acelora desăvîrșiți - avuția dragostei. și înțelegere bună este tuturor celor ce o fac pe dînsa. Că nu ajunge spre desăvîrșire cunoștința, ci privirea are trebuință de faptă, și se cuvine ca acela ce s-a învrednicit de dumnezeiasca înțelegere să împodobească cunoștința cu lucrurile, și prin aceasta să-L mulțumească pe Dătătorul înțelegerii. Lauda Lui rămîne în veacul veacului. Drept urmare, a adăugat și acest stih, învățîndu-ne că îndrăgitorul faptei bune dobîndește de aici însuși cîștigul. Că Dumnezeu, măcar de n-ar și voi nimeni să-L laude, are lauda veșnică și de-a pururea petrecătoare. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Adică cei ce le dădeau război, „războitorii”, cum am mai spus. [COLOR=#800080][2][/COLOR]dumnezeieștii învățături |
Psalm 111
TÎLCUIREA PSALMULUI 111 Aliluia. Fericit - bărbatul ce se teme de Domnul, întru poruncile Lui va voi foarte. Cel ce e împodobit cu această cucernicie și e îmbrăcat cu dumnezeiasca temere își mută tot sfatul lui întru împlinirea dumnezeieștilor cuvinte și se sîrguiește cu toată osîrdia a le împlini pe acestea. Apoi, arată și rodul unor asemenea sămînțe: 2 Puternică pe pămînt va fi sămînța lui; Că, de vreme ce acest lucru părea vrednic de iubit oamenilor de atunci, Se făgăduiește că va da darul acesta celor ce păzesc poruncile. Și cu adevărat l-a și dat: pentru Avraam, lui Israil; pentru David, celor dintru dînsul; iar pentru Israil, strănepoților, măcar de au și fost nelegiuiți. neamul drepților se va blagoslovi. Că cei ce se grijesc de cuvioșie și de dreptate vor secera roadele dumnezeieștii blagoslovenii. 3 Mărire și bogăție - în casa lui, Și făgăduințele acestea le face ca și către cei încă nedesăvîrșiți[COLOR=#800080][1][/COLOR], care nu le pot auzi pe cele mai desăvîrșite. Pentru că pe cei desăvîrșiți Stăpînul Hristos îi învață cele împotrivnice, zicînd: „Să nu cîștigați aur, nici argint, nici aramă la brîiele voastre; nu traistă pe cale, nu încălțăminte, nu toiag.” Și iarăși: „Dacă cineva nu se va lepăda de toate averile sale, nu poate fi ucenicul Meu.” Și: „De voiești să fi desăvîrșit, vinde-ți averile tale și le dă săracilor!” Dar, legiuindu-le pe acestea, celor nedesăvîrșiți le făgăduiește și le dă pe acelea: așa, lui Solomon i-a adăugat bogăție și slavă; așa, fiilor lui Israil le-a dăruit bogăția Egiptenilor. și dreptatea lui rămîne în veacul veacului. Că Dumnezeu are pomenirea neuitată și păzește lauda lui de-a pururea pomenită. 4 Răsărit-a întru întuneric lumină drepților „Întuneric” numește uneori neștiința, iar alteori primejdiile; încă și „lumină” numește o dată cunoștința, iar altă dată izbăvirea de cele rele. Deci zice că le va arăta adevărul celor ce nu-l știu și, întru năpădirea celor scîrbicioase, le va dărui al Său ajutor. Așa, l-a răpit pe Iosif de la uciderea cea pîngărită a fraților; așa, l-a arătat pe dînsul mai înalt decît clevetirea Egiptencei; așa, răpindu-se Sarra, a dăruit lui Avraam ajutorul Său; așa, l-a îngrozit pe Laban și l-a arătat pe cel ce fugea[COLOR=#800080][2][/COLOR]mai puternic decît cel ce îl gonea. Deci și acesta e semn al dumnezeieștii puteri: a lăsa să năpădească asupra drepților cele de scîrbă, pentru iscusirea lor, dar apoi a risipi norul acestora și a le dărui curată înseninare. Cel milostiv, și îndurat și drept. Și pe acestea le ocîrmuiește cu dreptatea, cu milostivirea și cu bunătatea, că se grijește ca un iubitor de oameni: și, voind a încununa pe cei drepți, sloboade luptele, dar, pentru nemăsurata bunătate, le dezleagă prea-degrab pe acestea. 5 Bun este bărbatul care se îndură și miluiește, tocmi-și-va cuvintele sale cu judecată, Iar Simmah, așa: „Bun este cel darnic și care miluiește, iconomisindu-și lucrurile sale cu judecată.” Că cel ce Îl urmează pe al Său Stăpîn caută și grijește cu mînă slobodă pe cei împreună robi, îndurîndu-se ca un părtaș de aceeași fire și miluindu-i ca cel ce așteaptă răsplătire de la Stăpînul de obște. Și unul ca acesta nu lucrează nimic fără socoteală, ci, gîndind drept, împodobește și cuvintele, și lucrurile. 6 că în veac nu se va clăti. Că unul ca acesta are socoteala întemeiată, nici o schimbare primind întru nelesnirile și greutățile vremilor. 7 Întru pomenire veșnică va fi dreptul, Mult-vestit va fi unul ca acesta și la toți pomenit de-a pururea, și va lăsa totdeauna laudă neuitată. de auzul relelor nu se va teme. Și nu se va teme nici de îngroziri, nici de vestiri care ar putea să-i pricinuiască frică. Gata este inima lui a nădăjdui spre Domnul. Iar Simmah „iarăși întemeiată” a tălmăcit-o pe cea gătită. Și zice: Întemeiată și statornică are nădejdea întru Dumnezeu, și pentru aceasta defaimă asemenea gîlcevi. 8 Întăritu-s-a inima lui, nu se va teme, pînă ce va privi asupra vrăjmașilor săi. Nu numai că nu se teme de neprieteni, ci și așteaptă biruirea acelora pentru nădejdea spre Dumnezeu. 9 Risipit-a, dat-a săracilor; dreptatea lui rămîne în veacul veacului. Fiecare dintru acestea le aduce învățătură de faptă bună celor ce voiesc. Și zice că cel ce este împodobit cu evlavia și cu dumnezeiasca frică nu întinde așa prost milostenia celor lipsiți, ci face aceasta cu multă slobozenie, urmînd celor ce seamănă și risipesc semințele fără cruțare, pentru nădejdea spicelor. Că la fel așteaptă și acesta cîștigul dreptății. Cornul lui se va înălța întru mărire. „Corn” numește tăria, din metafora dobitoacelor într-armate cu coarne, care cu acestea izbîndesc celor ce vin asupră-le. Deci zice că puternic și vestit va fi cel ce are bogăția faptei bune. 10 Păcătosul va vedea, și se va mînia, cu dinții săi va scrîșni, și se va topi, pofta păcătosului va pieri. Iar cei ce voiesc să trăiască întru răutate, văzînd strălucirea drepților, se vor topi de zavistie și vor măiestri măiestrii de spurcată ucidere, dar vor greși din sfaturile lor și nu-și vor dobîndi pofta, că nedreaptă este aceasta și foarte urîtă lui Dumnezeu. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Următorii Legii celei Vechi, care nu aveau cunoștința mîntuirii. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Iacov |
Psalm 112
TÎLCUIREA PSALMULUI 112 Aliluia. Lăudați, copii, pe Domnul, „Copii”, aici, nu îi numește pe cei tineri, după cum au socotit oarecari, ci pe robi, că așa a tălmăcit și Achila, și Simmah, și Teodotion. La fel zice și Evreul Avdi, așa încă și Sirul. Iar pe acest „lăudați”, Evreull-a zis „aliluia”, încît este arătat că „aliluia” se tîlcuiește: „Lăudați pe Domnul!” lăudați numele Domnului! 2 Să fie numele Domnului binecuvîntat de acum și pînă în veac! Se cuvine – zice – ca voi, care sînteți robi și de la Dumnezeu ați luat pe a fi, să lăudați numele Domnului, măcar de și nu știți firea Lui, că fără de început și nebiruită are binecuvîntarea și lauda - că „din veac și pînă în veac” aceasta arată. Se cuvine dar ca și noi să-I aducem lauda de mulțumire, ca unui adevărat Făcător. 3 De la răsăriturile soarelui pînă la apusuri, lăudat este numele Domnului. Psalmul acesta a mai-nainte vestit cunoștința de Dumnezeu dăruită neamurilor după înomenirea Unuia Născut. Căci de demult Dumnezeul tuturor nu era lăudat nici măcar de toți Iudeii, ci de puținii ce trăiau cu bună-credință; iar după nașterea cea din Fecioară și după mîntuitoarea Patimă, vestea propovăduitorilor adevărului „a ieșit în tot pămîntul, și la marginile lumii - graiurile lor”, și tot pămîntul s-a umplut de cunoaștința lui Dumnezeu, cît, ca o apă multă, a întrecut mările. Dumnezeul tuturor a zis aceasta și prin alt Prooroc: „Nu este voia Mea întru voi, și jertfă nu voi mai primi din mîinile voastre: că, de la răsăriturile soarelui pînă la apusuri, mare este numele Meu întru neamuri și în tot locul tămîie și jertfă curată se aduce numelui Meu întru neamuri.” Și împreună-glăsuitoare cu acestea poruncește și cîntarea de laudă dumnezeiască: 4 Înalt este peste toate neamurile Domnul, peste ceruri este mărirea Lui! Căci toate neamurile s-au învățat că El este și înalt, și Dumnezeu, și a toate Ziditor, și lăudat de Îngerii din ceruri. 5 Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru? Dumnezeiasca Scripturăzice aceasta de multe ori, precum prin Fericitul Moisi: „Cine este asemenea Ție între dumnezei, Doamne? Cine este asemenea Ție proslăvit întru Sfinți?” Și Fericitul David: „Cine în nori se va face deopotrivă cu Domnul? Sau cine se va asemăna Domnului întru fiii lui Dumnezeu?” Și iarăși: „Că cine este Dumnezeu, afară de Domnul? Sau cine este Dumnezeu, afară de Dumnezeul nostru?” Și prin toate acestea învață neasemănarea Dumnezeului tuturor și cum că nimic din cele ce sînt nu poate a se asemăna cu firea, sau cu puterea sau cu lucrarea lui Dumnezeu. Cel ce întru cele înalte locuiește, 6 și peste cele smerite privește, în cer și pe pămînt; Că Cel ce pare că petrece în ceruri privește peste toate și nu lasă negrijit nimic din cele ce sînt. 7 Cel ce ridică de la pămînt pe cel scăpătat și din gunoi înalță pe cel sărac, 8 ca să-l așeze pe el cu boierii, cu boierii norodului Său; Pe acestea le-a zis și Fericita Ana, țesînd lauda de mulțumire lui Dumnezeu. Și le vedem făcîndu-se totdeauna de Dumnezeul tuturor: așa, pe Fericitul David, păstor fiind, l-a făcut împărat; așa, pe Iosif, care căzuse în robie, l-a așezat pe scaunul împărătesc; așa, pe Moisi, după ce a fost cioban, l-a arătat povățuitor al norodului și l-a hirotonisit dumnezeu[COLOR=#800080][1][/COLOR]al lui Faraon; așa, a învrednicit de bunătățile dăruite lui Israil neamurile ce slujeau sărăciei păgînătății și ședeau pe gunoiul păcatelor; așa, a luat asupră-Și firea omenească ce căzuse întru însuși fundul morții, și a înălțat-o „și a așezat-o deasupra a toată Începătoria, și Stăpînia și Domnia, și deasupra a tot numele ce se numește, nu numai întru veacul acesta, ci și întru cel ce va să fie”. 9 Cel ce face a locui cea stearpă în casă, maică ce se veselește de feciori. Putem vedea că acest lucru se întîmplă și la oameni: pentru că, sterpe fiind, le-a arătat maici de copii și pe Sarra, și pe Revecca, și pe Rahila, și pe Ana, și pe muma lui Samson, și pe Elisaveta. Dar mai vădit și mai adevărat putem vedea acest lucru la Biserică: pentru că, fiind aceasta stearpă și fără copii de demult, maică a făcut-o, care se veselește de copii nenumărați, după proorocia ce zice: „Veselește-te, stearpo, ceea ce nu naști! Rupe și strigă, ceea ce nu chinuiai, că mai mulți sînt fiii celei pustii decît ai celei ce are bărbat.” [COLOR=#800080][1][/COLOR]Adică judecător, cum s-a tîlcuit și în alte locuri despre „dumnezei”. |
Psalm 113
TÎLCUIREA PSALMULUI 113 Aliluia. Și aceasta este laudă care pomenește facerile de bine date de Dumnezeu Iudeilor, și povestește puterea lui Dumnezeu și rîde de neputința idolilor. Și lauda aceasta se potrivește și celor ce au crezut din neamuri și s-au izbăvit de înșelăciunea idolilor, căci se învață cîtă este depărtarea dintre cei ce nu sînt dumnezei și Cel ce este cu adevărat Dumnezeu. Întru ieșirea lui Israil din Egipt, a casei lui Iacov din norod barbar, 2 făcutu-s-a Iudeea sfințenia Lui, Israil – stăpînirea Lui. Zice: Slobozindu-l Stăpînul pe Israil din Egipt și izbăvindu-l de robia barbarilor de alte seminții, l-a arătat pe acesta norod al Său și a zidit Biserica Sa în Iudeea - că pe aceasta a numit-o „sfințenie”. 3 Marea a văzut, și a fugit, Iordanul s-a întors înapoi. 4 Munții au săltat ca berbecii, și dealurile ca mieii oilor. Le fețuiește[COLOR=#800080][1][/COLOR] pe cele zise, și celor neînsuflețite le pune împrejur simțire cu cuvîntul, propovăduind puterea lui Dumnezeu. Și zice: Povățuind Tu înaintea norodului, marea, temîndu-se, s-a depărtat într-o parte și-ntr-alta și a dat călătorie neoprită; și rîul s-a întors înapoi și a oprit pornirea curgerilor sale, nălucind în Chivot a Ta putere, ca un cuvîntător[COLOR=#800080][2][/COLOR]; iar dealurile și munții s-au pornit și păreau că dănțuiesc, fiindcă L-au primit pe Stăpînul cerurilor. Și zice de muntele Sinaiului și de Horib, că întru acelea S-a arătat pe Sine Dumnezeu. Apoi, aduce și întrebare celor mai-nainte zise: 5 Ce-ți este ție, mare, că ai fugit? Și ție, Iordane, că te-ai întors înapoi? 6 Munților, că ați săltat ca berbecii și dealurile ca mieii oilor? Și, fiindcă acelea erau necuvîntătoare și neînsuflețite, însuși[COLOR=#800080][3][/COLOR]face răspuns pentru dînsele: 7 De la fața Domnului s-a clătit pămîntul, de la fața Dumnezeului lui Iacov, 8 a Celui ce a schimbat piatra în iezere de ape, și pe cea vîrtoasă întru izvoare de ape. Fiecare dintru acestea – zice – s-a făcut pentru Domnul, Care S-a arătat. Această pricină are clătirea pămîntului și despărțirea mării. Că El și piatra cea neroditoare - cea lipsită de toată umezeala și care nu suferă nici tăiere, pentru învîrtoșare - a puhoit-o cu vărsarea apelor, poruncind a izbucni de acolo izvoare cu îndestulare. Deci – zice – nu s-a făcut nici un lucru de mirare, că a poruncit Făcătorul, și s-a despărțit noianul, și piatra cea vîrtoasă a izvorît, cerul a dăruit mană, vînturile i-au adunat pe cîrstei și celelalte toate s-au făcut fiindcă El le-a poruncit. 9 Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău dă-i mărire, 10 pentru mila Ta și adevărul Tău, ca nu cîndva să zică neamurile: Unde este Dumnezeul lor? Acestea se potrivea să le zică de demult cei dintru tăierea împrejur, care cereau dumnezeiescul ajutor și aminteau darurile mai dinainte: Să nu cauți la noi – o Stăpîne! – nici să ne treci cu vederea pentru greșelile noastre cele multe, că cei ce nu știu dreptatea pedepsei vor prepune că robia noastră este a Ta neputință, și vor zice: „Unde este Dumnezeul lor?” 11 Iar Dumnezeul nostru, în cer și pe pămînt, toate cîte a vrut a făcut. Aceia zic: Unde este Dumnezeul lor? - iar noi știm că Tu ești Dumnezeu, Făcătorul tuturor, Care locuiești în cer și ai puterea împreună-măsurată cu voirea. Apoi, prin alăturare și potrivire, face mustrarea idolilor: 12 Idolii neamurilor – argint și aur, lucruri de mîini omenești. Că Tu faci cîte voiești, iar idolii cei închinați de neamuri nu zidesc, ci se zidesc; și au cinstea din materie, că se fac din aur, din argint și din vopsele; și dobîndesc frumusețea din meșteșug, că argintarii, zlătarii și zugravii le dau forma. Deci din materie și din meșteșug își culeg ființa. Apoi, jelește neputința lor prin mai multe cuvinte, zicînd: 13 Gură au, și nu vor grăi; ochi au, și nu vor vedea; 14 urechi au, și nu vor auzi; nări au, și nu vor mirosi; 15 mîini au, și nu vor pipăi; picioare au, și nu vor umbla; Zice: Sînt împodobiți cu icoane ale simțirilor, dar sînt lipsiți de lucrarea lor. Deci sînt mai proști nu numai decît cei ce îi fac, ci și decît jivinele cele prea-mici: că muștele, și țînțarii și cele mai mici decît acestea au lucrarea simțurilor - că văd, și aud, și zboară și umblă - iar cei ce sînt închinați ca niște dumnezei nu au nici lucrarea jivinelor celor subțiri și prea-mici. 16 nu vor glăsui cu gîtlejul lor. Că - de vreme ce dracii ce lucrau printr-înșii și săvîrșeau vrăjile cele mincinoase nu le aduceau pe acestea prin idolii cei neînsuflețiți, ci prin oamenii cei cuvîntători ori prin oarecare semne vesteau ceva - după cuviință a zis: „nu vor glăsui cu gîtlejul lor”, că idolii sînt cu totul nemișcați și neînsuflețiți. 17 Asemenea lor să fie cei ce îi fac pe dînșii și toți cei ce se nădăjduiesc spre dînșii! Și acelora să se asemene și cei ce se închină lor, și cei ce-i fac pe dînșii, că e drept ca cei ce s-au cinstit cu cuvîntarea[COLOR=#800080][4][/COLOR], dar au căzut întru atîta necuvîntare, să ia nesimțirea celor închinați de dînșii. 18 Casa lui Israil a nădăjduit spre Domnul, ajutorul și scutitorul lor este. 19 Casa lui Aaron a nădăjduit spre Domnul, ajutorul și scutitorul lor este. Aceia au secerat pagubă, iar nu dobîndă din închinăciunea acestora, iar casa lui Israil, avînd nădejdea întru Cel ce este cu adevărat Dumnezeu, dobîndește totdeauna purtarea de grijă de la Dînsul. Și a făcut pomenirea prin despărțire, cinstind cu aceasta preoția și învățînd pe cei de atunci cîtă era deosebirea preoților de către ceilalți. |
Psalm 113 (2)
20 Cei ce se tem de Domnul au nădăjduit spre Domnul, ajutorul și scutitorul lor este.
Altă ceată este aceasta, afară de cea mai dinainte. Și cuvîntul ne învață că - chiar dacă cineva nu are vrednicia preoției și nici nu este împărtășit de rudenia israilitenească, dar, fiind împodobit cu frica dumnezeiască, se grijește de fapta bună - va dobîndi și el aceeași purtare de grijă de la Dumnezeul tuturor. Încă și de demult au fost mulți ca aceștia la Iudei, care nu odrăsliseră din rădăcina avrămească, ci veniseră din alte neamuri, care se numeau nemernici și aveau multă cinste și evlavie către cele dumnezeiești. Și acum încă, neamurile nu au rudenia cea după trup a lui Avraam, dar, dobîndind credința lui Avraam, sînt fii ai lui Avraam. 21 Domnul, pomenindu-ne pe noi, ne-a blagoslovit: blagoslovit-a casa lui Israil, blagoslovit-a casa lui Aaron, 22 blagoslovit-a pe cei ce se tem de Domnul, Și aici a făcut aceeași despărțire și a arătat rodul nădejdii: că a înjugat nădejdea cu blagoslovenia și a zis că va împărtăși de aceasta nu numai casa lui Israil și casa lui Aaron, ci și pe cei ce se tem de Dînsul. Apoi, iarăși face despărțirea vîrstelor și a vredniciilor: pe cei mici împreună cu cei mari. Că nu îi învrednicește de blagoslovenie numai pe cei tineri, ci și pe cei îmbătrîniți; nici numai pe cei îndestulați de bogăție, ci și pe cei ce trăiesc întru sărăcie; nici numai pe cei împodobiți cu slobozenia, ci și pe cei ce sînt siliți a trage jugul robiei. 23 Sporească-vă Domnul pe voi, pe voi și pe fiii voștri! Celor ce au dumnezeiasca nădejde, proorocescul cuvînt le roagă creștere și înmulțire. 24 Blagosloviți sînteți voi Domnului, Celui ce a făcut cerul și pămîntul. Și – zice – o veți dobîndi pe aceasta negreșit, fiindcă ați primit blagoslovenie de la Făcătorul tuturor. 25 Cerul cerului - Domnului, iar pămîntul l-a dat fiilor oamenilor. Că El are petrecerea în cer, nu întru acesta ce se vede, ci întru cel mai presus de acesta, pe care cel ce se vede îl are acoperămînt, precum noi îl avem pe acesta. Și Domnul tuturor petrece în cer neavînd firea scrisă împrejur, ci făcînd bucurie cetelor Sfinților Îngeri care petrec acolo. Iar pămîntul l-a dat neamului omenesc, deci nu Se grijește numai de Iudei, ci de toți oamenii, cărora le-a și dat spre sălășluire pămîntul. 26 Nu cei morți Te vor lăuda, Doamne, nici cei ce se pogoară în iad, 27 ci noi, cei vii, bine vom cuvînta pe Domnul, de acum și pînă în veac! „Morți” a numit pe cei ce au slujit idolilor celor neînsuflețiți, că ce e mai nesimțitor decît aceia? Iar „vii” – pe cei ce se închină Dumnezeului celui viu, cărora le-a împărțit cu sorți dumnezeiasca laudă. Și lîngă aceasta ne învață că celor ce-L slujesc pe Dumnezeu li se cade să-L laude pe Dînsul cu toată sîrguința pînă sînt încă vii, fiindcă moartea îi oprește de a face aceasta. Pentru aceasta zice și întru alt Psalm: „Cînta-voi Domnului în viața mea, cînta-voi Dumnezeului meu pînă ce voi fi!” [COLOR=#800080][1][/COLOR]Le dă față, le personifică. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Ca o ființă rațională, care ar fi știut ce se găsește în Chivotul ce mergea înaintea norodului. [COLOR=#800080][3][/COLOR]Psalmistul [COLOR=#800080][4][/COLOR]Oamenii păgîni, ce au fost zidiți „cuvîntători”, adică raționali, și au lepădat acest dar, făcîndu-se asemenea firii necuvîntătoare. |
Psalm 114
TÎLCUIREA PSALMULUI 114 Aliluia. Iubit-am pe Domnul, că va auzi glasul cererii mele, 2 că a plecat urechea Sa mie. Proorocia ne învață că ei zic acestea: Cele dumnezeiești îmi sînt mie mai dulci decît toate, și a sluji lui Dumnezeu îmi este mai vrednic de iubit decît celelalte, că primește cererile mele și mă învrednicește de ajutorul Său. Și în zilele mele Îl voi chema pe El. Pentru care, în toată viața mea Îl voi lăuda și voi cere ajutorul de la Dînsul. Apoi, povestește mulțimea celor dureroase: 3 Cuprinsu-m-au chinuirile morții, primejdiile iadului m-au aflat, Chiar „chinuiri” se numesc durerile aceleia ce naște, așadar din metafora aceasta se numesc „chinuiri” ale iadului primejdiile ce duc către moarte. Deci zice: Sînt împresurat cu multe și felurite primejdii grele, cît lîngă însăși moartea m-am apropiat și la înseși porțile iadului am ajuns. necaz și durere am aflat. 4 Și numele Domnului am chemat: Dar, după ce am căzut întru acestea, nu m-am dat pe sine-mi la odihnă și la trîndăvie, nici nu m-am adus pe sine-mi la alte mîngîieri ale vieții acesteia, ci, vărsînd plîngeri și lacrimi și totdeauna jelindu-mă, ceream dumnezeiescul ajutor. Și putem învăța aceasta mai cu de-amănuntul din IstoriaMacabeilor: pentru că, fugind în pustie și topindu-se cu foame și cu sete, ucenicii bunei-credințe L-au rugat pe Dumnezeu, și au dobîndit ajutorul de la Dînsul. Doamne, izbăvește sufletul meu! Zice: Jelindu-mă, acestea ziceam: Ajută-mi – o Stăpîne! – și slobozește sufletele noastre de relele ce sînt puse asupră-ne. Și, rugîndu-mă, eu știam că voi dobîndi cererea, că am deprins prin cercare multa Lui iubire de oameni. Că aceasta a adăugat: 5 Milostiv este Domnul și drept, și Dumnezeul nostru miluiește. Pentru că revarsă oamenilor izvoarele milei. Are încă și dreptate, și îi muncește pe cei ce nedreptățesc și nu voiesc să se pocăiască. Însă, pomenind de două ori mila, de dreptate a făcut pomenire o singură dată, că iubirea de oameni a Lui Dumnezeu biruiește hotărîrea dreptății. 6 Cel ce păzește pe prunci, Domnul. Că face atîta purtare de grijă pentru toți oamenii, încît și pe prunci îi învrednicește de toată grija. Și nu Se grijește numai de cei născuți, ci și pe cei ce sînt ascunși întru însuși pîntecele maicilor, și în ape împuțite înoată și sînt închiși în loc întunecat și strîmt îi păzește, și îi mîntuiește, și îi săvîrșește, și la lumină îi scoate, și le dăruiește izvoarele laptelui, și îi slobozește de dracii ce îi vrăjmășesc și, în scurt să zic, îi împărtășește de părintească Pronie. Și nu așa prost a făcut pomenirea acestora proorocescul cuvînt, ci învățîndu-ne că Dumnezeul tuturor nu răsplătește numai roadele drepților, ci și începe facerea de bine, și zidește pe cei ce nu sînt, și îi grijește după ce i-a plăsmuit, iar după vîrsta cea desăvîrșită așteaptă rodurile dreptății, și atunci iarăși îi înconjură pe cei buni cu facerile de bine. Smeritu-m-am, și m-a mîntuit. Iar Simmah, așa: „Obosit-am, și m-a mîntuit.” Că, dacă pruncii ce nu au primit încă cunoștința Lui dobîndesc atîta purtare de grijă de la Dînsul, cu mult mai vîrtos îi împărtășește de mîntuire pe cei ce Îl cheamă pe Dînsul curat. Deci, îndată ce ne-a văzut smeriți de primejdii, ne și învrednicește de al Său ajutor. 7 Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul bine a făcut ție: Se îmbărbătează pe sine-și și se ascut către bărbăție, arătînd mulțimea dumnezeieștilor faceri de bine și învățîndu-se pe sine-și că, măcar de vor primi și moartea pentru buna-credință, se vor muta la viața cea veselitoare și fără de scîrbă, că pe aceea a numit-o „odihnă”. Și arată aceasta și cele adăugate: 8 că a scos sufletul meu din moarte, ochii mei din lacrimi și picioarele mele din alunecare. 9 Bine voi plăcea înaintea Domnului, în latura celor vii. Iar „latură a viilor” nu numește viața aceasta de acum - întru care sînt plîngeri, și tînguiri, și boli, și morți, și păcate și primejdii – ci viața izbăvită de toate acestea, întru care fără de trudă este avuția faptei bune și bogăția dreptății se dobîndește fără osteneli. Că cei ce voiesc să o adune cu osteneli pe aceasta aici, acolo o vor mult-înmulți fără de osteneli. Deci aduc lauda de mulțumire fiindcă ochii lor s-au izbăvit de a lăcrima, și picioarele lor au scăpat de viața cea alunecoasă, iar sufletul lor a putut să fugă de moartea păcatului. Și se învață pe sine-și să sufere vitejește năpădirile ispitelor celor scîrbicioase, și să defaime moartea, fiindcă morții îi urmează viața cea fără de scîrbă. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 14:12:42. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.