Puteţi să ne reproduceţi de pe pagina respectivă şi nouă acele "largi pasaje" din opera lui Efrem Sirianul care chipurile ar susţine aşa zisa dogmă a neprihănitei zămisliri?

Iar când veţi aduce dovezile suficiente şi concludente pentru a demonstra că Sfinţii Părinţi şi Sfinţii Apostoli au crezut aşa zisa dogmă a zămislirii fără de păcat a Mariei, de abia de atunci vom putea lua în calcul afirmaţiile complet nerealiste, nejustificate referitoare la presupusa necredinţă a creştinilor ortodocşi.

Nascatori de Dumnezeu

Dincolo de istorie este invatatura,
Dincolo de invatatura este Duh.

A ramane incastrati in istorie inseamna sa murim de sete,
fara invatatura si fara Duh.

De ce “imaculata conceptie” este un pleonasm?

Pentru ca a fi nascatori de Dumnezeu,
in mod necesar miracolul conceptiei devine fecund
doar in matricea imaculata a sufletului.

Nu putem vorbi de nasterea Lui Dumnezeu,
in alt mediu, decat unul imaculat.

Dumnezeu se naste doar in lotusul inimii.

Fara albirea sufletului in pocainta vederii pacatelor,
Dumnezeu nu poate sa se nasca –
nu vom fi noi insine nascatori de Dumnezeu.

nu amice.Dumnezeu CHIAR s-a nascut FIZIC din fecioara Maria in acesta lume, nu doar in lotusul inimii asa cum crezi tu. Partial ai dreptate...DOAR partial

"lotusul inimii"?!

de ce este necesară naşterea imeculata a Fecioarei.

Florin a scris un poem. Un poem frumos, din lotusul inimii lui.
Felicitări, Florin şi mulţumiri!

P.S. Un poem nu trebuie confundat cu un tratat hiperexact de teologie. Deşi s-ar putea să fie mai mult, chiar, decât atât... Deoarece ţâşneşte din prinosul inimii îndrăgostite.
Că "teoria" poemului e discutabilă, asta e deja o altă problemă.
Nu e frumos, nu e elegant, nu e deloc un gest de gentleman să ne repezim la poeţi pentru a le contesta nu ştiu ce idei sau paradigme. Nu înainte de a le mulţumi pentru cântec, pentru simţământul frumos, pentru dar...
Să învăţăm să ne cinstim poeţii (artiştii în genere), fie şi cu un simplu cuvânt cald, dacă voim să nu fim cu desăvârşire bădărani şi codaşi între popoarele lumii.
A mia firimitură din câtă cinstire acordăm grobienelor îndeletniciri supra-televizate, s-ar cuveni şi poeţilor/artiştilor, adică gingăşiei, sensibilităţii, gândirii (în)cântătoare, tandreţii inimii...

Mulţumesc, Miha-Anca, pentru pasajul din care am selectat aceste fraze.
Găsesc aici lămurirea şi argumentarea pentru poziţia pe care am exprimat-o în postarea anterioară, cu numărul 191 de pe topic.

În concluzie, e foarte clar: Fecioara este plină de har, exact cum citim, literal, că spune Arhanghelul. Un alt har, supraadăugat, este posibil ("har peste har"). Dar numai acceptînd că deja, înainte de Concepţie, Fecioara e plină de har, EXACT CUM SPUNE TEXTUL BIBLIC.

Asta spuneam şi eu, că este "plină de har", exact cum spune textul biblic, doar că problema este interpretarea cuvântului har.

Şi reiau: Această interpretare nu este fundamentată biblic. Harul la care se referă evanghelistul Luca este zămislirea şi naşterea lui Iisus. În acest caz este evident că textul se interpretează prin el însuşi, nu este nevoie de transpunerea ilegitimă şi abuzivă într-o paradigmă din care nu face parte. Cuvântul har ca termen al teologiei biblice neo-testamentare are mai multe semnificaţii, iar cea dată de romanişti este inaplicabilă textului de la Luca. Textul este despre cu totul altceva decât ceea ce în mod ilegitim şi abuziv sugerează exegeza greşită a romaniştilor. Prin asta nu spun că Maria a fost sau nu zămislită fără de păcat, ci doar faptul evident pentru cei care citesc textul biblic că acest text nu susţine interpretarea romanistă. Cine ştie, poate că sunt alte texte care să şi aibă relevanţă, spre deosebire de acesta care este folosit în mod nejustificat, ilegitim şi abuziv pentru a încerca justificarea unei aşa zise dogme de credinţă.

"Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta ? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat ? Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău ! Şi îngerul a plecat de la ea." (Luca 1, 26-38)

Din textul evangheliei se vede foarte clar că interpretarea cuvântului har aici are un cu totul alt sens decât acela de har sfinţitor. Este vorba de har în accepţiunea de dar de la Dumnezeu sau de favoare sau onoare înaintea lui Dumnezeu, şi nicidecum de altă accepţiune. Acel kecharitomene (tradus cu "ceea ce eşti plină de har") de la 1, 28 poate fi tradus în multe feluri, şi ca mult dăruită, mult favorizată, mult sau special onorată şi din contextul pericopei reiese evident că nu se referă la starea de a fi fără de păcat. Textul are în vedere cu totul altceva. Este vorba despre marea onoare, marea binecuvântare până la urmă a Mariei de primi în pântec şi de a naşte pe Iisus care se va chema Fiul Celui Preaînalt şi a cărui împărăţie nu va avea sfârşit.

Pe de altă parte, tot exact cum spune textul biblic, arhanghelul Gabriel nu pomeneşte absolut nimic de vreun "har adăugat", supraadăugat, sau de vreun har peste har. Domnul Cezar intervine în ceea ce priveşte textul Bibliei pentru a îi adăuga o completare care să îi "asigure" prejudecata de la care deja pornise. Doar că adăugirea ilegitimă la textul biblic nu face parte din profesiunea creştinilor ortodocşi, în schimb pare-se face parte din meseria acelora după care ortodoxia este luată literal, adică (ortodoxa fiind părerea dreaptă) modul "drept" (adică drept tot după părerea lor) de a îţi da cu părerea.

Este absolut evident pentru toţi cei care au citit textul citat de doamna Miha-Anca că Părintele Stăniloae, pe urma Sfinţilor Părinţi Răsăriteni, prezintă o cu totul altă poziţie decât aceea reţinută (graţie "harului" supraadăugat al prejudecăţii) de domnul Cezar.

"Deci după asentimentul sfintei Fecioare, Duhul cel Sfânt s-a pogorât peste ea potrivit cuvântului Domnului, pe care l-a spus îngerul, curăţind-o şi dându-i în acelaşi timp şi puterea de a primi Dumnezeirea Cuvântului şi puterea de a naşte. Atunci a umbrit-o înţelepciunea enipostatică şi puterea prea înaltului Dumnezeu, adică Fiul lui Dumnezeu, cel deofiintă cu Tatăl, ca o sămânţă dumnezeiască şi şi-a alcătuit Lui din sângiurile ei sfinte şi prea curate, trup însufleţit cu suflet raţional şi cugetător, pârga frământăturii noastre. (....)" (Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Editura IBMBOR, 2005, p. 116-117)

"De aceea, eliberarea de păcatul strămoşesc nu o poate obţine nici un om decât prin unirea lui cu Hristos, Dumnezeu-Omul. Numai aşa a obţinut-o şi Fecioara Maria. Desigur, n'a fost necesar ca umanitatea Fiului lui Dumnezeu să fie deplin formată ca să transmită Maicii Sale libertatea de păcatul strămoşesc. Din prima clipă a zămislirii Sale ca om, curăţenia de păcat a firii Sale umane, începută a se forma, a trecut asupra Maicii Sale. Mai precis vorbind, prin acelaşi act prin care s'a atins de ea, pe de o parte a curăţit-o, pe de alta a început formarea firii Sale, aşa cum lumina, în acelaşi moment în care se aprinde, şi luminează şi alungă întunericul. Desigur, nedespărţit de Fiul, a lucrat Duhul Sfânt. Sau Fiul lucra prin Duhul Sfânt în această atingere, căci Dumnezeu lucrează totdeauna asupra oamenilor prin Duhul. De aceea, Duhul pe deoparte a curăţit-o, pe de alta i-a dat puterea de a naşte fără de sămânţă pe Fiul ca om. Dar exact în momentul în care se curăţea şi primea puterea de a naşte fără de sămânţă se şi zămislea Fiul lui Dumnezeu ca om. Când se zămislea Fiul lui Dumnezeu din ea, Duhul lucra asupra ei curăţind-o şi dându-i putere să-L zămislească. Lucrarea Duhului de curăţire a Mariei şi zămislirea Fiului lui Dumnezeu în ea nu se pot despărţi temporal una de alta. Iată cum înfăţişează această simultaneitate, sau mai precis faptul, că Fiu lui Dumnezeu umple pe Maica Sa de plinătatea harului abia din momentul în care umple umanitatea Sa." (Dumitru Stăniloae)

O să mai cuget. Deocamdată eu înţeleg că atrageţi atenţia că nu e cazul să deducem nimic în plus despre harul Fecioarei, aşa cum susţin alte confesiuni. Iar acest lucru nu îl comentez, întrucât nu e treaba mea să scormonesc în interpretările altora, care îşi au proprii păstori.

Ce spuneţi însă despre prejudecata mea, pe care o consideraţi evident în afara Ortodoxiei, mi se pare deocamdată neinţeligibil. Nu mă recunosc în interpretarea pe care o daţi şi de fapt nu pricep unde-i buba.
Nu e exclus să vorbim, de fapt, despre chestiuni diferite. Fie ele şi nuanţe.
Mai cuget, mulţumesc oricum pentru osteneală.

P.S. Citatul oferit din Sfântul Damaschin îl împărtăşeam deja întru totul. Deci, unde-i baiul? Ce îmi reproşaţi de fapt? Aţi citit ce am scris mai la deal? Aţi citit exact ce anume am scris?

Am scris că "deja, înainte de Concepţie (prin acest cuvânt mă refer la Întruparea Domnului, de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, iar nu la conceperea Fecioarei Maria din părinţii Săi cei sfinţi), Fecioara este plină de har."
Ce e greşit aici? Ce mă aruncă din Ortodoxie?
Faptul că am folosit termenul Concepţie în loc de Întrupare?
În acest caz, da, retrag termenul folosit neglijent/neatent şi menţionez că sensul e cel scris mai sus în paranteză: Întruparea Domnului, la aceasta mă refeream, evident... Sper că acum e limpede şi că termenul folosit neatent nu distruge tot sensul afirmaţiei.
Îm cer scuze dacă de aici a pornit neînţelegerea. În concluzie, eu afirm că Fecioara e plină de har încă din momentul acceptării Ei de a fi Maica lui Hristos, Dumnezeu-Omul. Şi cred că această plinătate e dată tocmai în vederea purtării Fiului lui Dumnezeu.
Acum sunteţi de acord? Dacă greşesc iar, vă rog să îmi atrageţi atenţia.

Iertare, frate Cezar, dar Biblia nu este de acord. Acolo, scrie ca Sf Fecioara este plina de har INAINTE ca ea sa spuna "Fiat mihi". Asa spune Ingerul Gabriel, si, daca el spune asa, eu asa cred.

E adevarat, lucrurile se succed cu repeziciune. Mai intai, vine Ingerul si prima chestie pe care o face e sa spuna ca e plina de Har. Pe urma, ii pune problema, incunostintand-o despre planul lui Dumnezeu de a Se intrupa. Pe urma, ea isi da acceptul. Pe urma, are loc umbrirea ei de catre Sfantul Spirit.

Intre toate acestea, au trecut poate doar cateva minutea. Poate doar cateva secunde. Dar, succesiunea evenimentelor e clara. Deci, ea era plina de Har INAINTE de Intrupare. Cu cat timp inainte, pasajul acesta nu spune. Dar, dupa mintea mea, episodul biblic e suficient spre a respinge ipoteza ca Sf Fecioara a devenit plina de har in clipa Intruparii.

Parerea mea. Nu te supara, frate!

Sigur, ar mai fi teoria lui Decebal, potrivit caruia "plina" nu inseamna "plina", ci partial plina. Sau, alternativ "har" nu inseamna "har", ci inseamna altceva. Dar, daca o luam pe panta asta, ajungem sa ne stergem cu Sfanta Scriptura la spate.

Bun. Iar umbrirea Fecioarei de către Duhul Sfânt nu aduce har peste har?
Putem considera aşa?

Pe de altă parte, Decebal aduce cuvintele Părintelui Stăniloae, care sunt demne, desigur, de luat în consideraţie:

Dar exact în momentul în care se curăţea şi primea puterea de a naşte fără de sămânţă se şi zămislea Fiul lui Dumnezeu ca om. Când se zămislea Fiul lui Dumnezeu din ea, Duhul lucra asupra ei curăţind-o şi dându-i putere să-L zămislească. Lucrarea Duhului de curăţire a Mariei şi zămislirea Fiului lui Dumnezeu în ea nu se pot despărţi temporal una de alta. Iată cum înfăţişează această simultaneitate, sau mai precis faptul, că Fiul lui Dumnezeu umple pe Maica Sa de plinătatea harului abia din momentul în care umple umanitatea Sa.

Cum înţelegem acum?

Cu toata stima pt Staniloae, eu nu pot pune scrierile lui pe aceeasi balanta cu Biblia. Pentru mine, primeaza Biblia. Apoi Sf Traditie, reflectata in scrierile Sfintilor Parinti. Apoi sursele secundare (Magisteriul si Liturgica). Pe urma, revelatiile particulare recunoscute ca minunate de Biserica.
Iar lucrarile teologice, vin la sfarsit, dupa toate acestea.

Deci, intre Biblie, care spune ca Sf Maria era plina de har inainte de Intrupare, si Staniloae, care spune ca ea a primit plinatatea harului abia la momentul Intruparii, alegerea mea nu poate fi decat una singura.

Eu nu am prea clar conceptul acesta, de "har peste har". Nici nu inteleg cum poate primi "har peste har" cineva care este deja "plin de har".
Intr-o anumia masura, intuiesc ce vrei sa spui. De exemplu, eu, daca ma spovedesc cu spovada buna, intru in stare de har. Pe urma, daca ma si impartasesc, se poate spune ca primesc "har peste har". Dar eu nu sunt Fecioara Maria, aici e singura diferenta. Pe mine nu m-a salutat Ingerul Domnului cu "Bucura-te, Mihnea, cel plin de har !"

Observ în continuare că aveţi o rigiditate inexplicabilă atunci când vine vorba despre cuvântul har, folosit în Biblie. Dacă dumneavoastră, ca şi alţii, consideraţi că termenul har are un singur înţeles, atunci nu puteţi să explicaţi care este înţelesul cuvântului har folosit în aceeaşi pericopă când îngerul îi spune: "ai aflat har". Acesta este numai unul dintre fragmentele din care reiese polisemia acestui cuvânt. Mai sunt multe altele. Rigiditatea cu care pedalaţi pe un singur înţeles, care este nepotrivit contextului biblic respectiv, mie mi se pare inexplicabilă, mai ales în contextul în care am atras repetat atenţia că în teologia biblică neo-testamentară cuvântul har nu are o singură semnificaţie. Dacă mergeţi ca şi Mihnea D. pe aceeaşi linie, atunci întru adevăr când vine vorba de textul cu două versete mai jos chiar ajungeţi, împreună cu dânsul, să vă ştergeţi la spate cu Sfintele Scripturi.

Pe de altă parte, este anormal atâta vreme cât vi s-au pus în faţă variante alternative de explicaţii (posibile) să vă comportaţi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca şi cum nimic nu s-ar fi spus, ca şi cum nu aveţi nici o contra-argumentaţie de dat, dacă credeţi că varianta dumneavoastră sau a altora este cea corectă. Din partea lui Mihnea D. se vede treaba că aplică aceeaşi "strategie" în care a mai fost surprins şi de alţii de a o face pe "omu' cu orbul găinilor"; din partea dânsului suntem obişnuiţi cu astfel de tratamente pe care nu le calific.

După reacţiile care au apărut chiar am avut tendinţa să spun ceva insultător, însă mă rezum la a vă spune să puneţi mâna pe ceva de citit, eventual pe un dicţionar de Noul Testament, acolo unde oameni de meserie în teologie explică cum stă treaba cu termenul har. În dicţionarul Pr. Ioan Mircea, singurul ortodox despre care ştiu să fi fost scris, se vede şi acolo aceeaşi rigiditate cu privire la termenul har (probabil părintele Ioan Mircea nu a avut prea mult timp la dispoziţie pentru scrierea acestui dicţionar, care dealtfel este destul de bun în general pentru ortodocşi şi nu numai şi mai este şi foarte ieftin în comparaţie cu altele); de aceea recomandarea este să fie eventual unul de sorginte occidentală (sau eventual chiar şi pe pagini internet), unde lucrurile sunt analizate mai în detaliu, chiar dacă trebuie să stăm în gardă ortodoxă când le citim.

Decebal, sunt silit să vă dau acelaşi răspuns ca lui Alin pe un alt topic: nu mă mai îndemnaţi la dicţionare, că nu am, de peste 30 ani. Foarte rar folosesc un dex de pe net, dar asta pentru a arăta cuiva vreun cuvânt de dex, iar nu pentru mine.
Regret dar nu pot purta discuţii în baza textelor din dicţionare. Pur şi simplu sunt incapabil.

Dumnezeu s-a nascut fizic din Fecioara Maria,
pentru a arata ca El se naste, fizic, doar in suflete feciorelnice.

Aceasta este invatatura.

Imaculata conceptie este radacina adanca a credintei.
Este nedemonstrabila.

De ce se dezbate cu argumente pro/contra cand invatatura este clara?

Noi vorbim de harul interior, nu are rost sa ne contrazicem pe cuvantul exact, care e acelasi lucru. Prin "plina de har" dvs. spuneti ca e vorba de harul interior, iar eu de harul exterior, despre asta discutam.
Eu nu contrazic pasajul din Sfanta Scriptura, Sfanta Fecioara era plina de har. La fel era si Sfantul Ilie si Sfantul Elisei, toti proorocii si sfintii Vechiului Testament. Dar nu era vorba de harul interior, trimis de Mantuitor abia la Cincizecime, ci de cel exterior. In pasajul cu Sfantul Ilie se spune de harul care este in el, s-ar intelege ca e vorba de harul interior, dar e tot harul exterior.
In pasajul al doilea vedem un alt inteles al cuvantului har, care poate insemna si "binecuvantare" sau o stare de spirit speciala.
Asadar, "plina de har" nu e neaparat sa insemne harul interior, si in cazul harului exterior se poate folosi aceasta sintagma.
In mesajul urmator voi scrie despre deosebirile dintre invatatura ortodoxa si cea catolica in privinta pacatului adamic, firea cazuta, etc.

Dogma Imaculatei conceptii a aparut pe fondul unor alte multe invataturi gresite catolice, unele din ele erau mentionate in articolul dat de mine.
Invatatura catolica nu are doar cateva invataturi gresite (cele cunoscute), ci este diferita de cea ortodoxa in cea mai mare parte.
1. Pacatul adamic. In invatatura catolica acesta este o pedeapsa data de Domnul pentru neascultarea lui Adam si este mostenit de toti oamenii.
In invatatura ortodoxa pacatul stramosesc este al lui Adam si al Eva, noi mostenim urmarile pacatului acestora. Adica pierderea harului din cauza firii degradate. Asadar in ortodoxie pacatul stramosesc mostenit este pierderea harului (interior). De aceea scrie si in catehism ca nimeni nu poate capata harul prin fapte, nici macar Maica Domnului, desi nu avea pacate pana la Intruparea Mantuitorului. Erezia pelagianista despre asta vorbea, despre faptul ca nu harul pune inceput mantuirii.
2. Firea cazuta. In invatatura catolica firea a ramas aceeasi dupa caderea lui Adam, caderea a fost o pedeapsa a lui Dumnezeu. In invatatura ortodoxa nu este vorba de pedeapsa, ci de autopedeapsa. Prin neascultare Adam si urmasii sai s-au indepartat de la Dumnezeu, facand pacate si pierzand astfel harul dat la creare. Firea omului s-a degradat din aceasta cauza, astfel ca Mantuitorul a venit si sa restaureze firea omului cazuta, din cauza careia nu mai putea primi harul oricate fapte bune ar fi facut.
3. Intruparea Mantuitorului. In invatatura catolica a avut ca scop o reparatie juridica, iertarea pacatului facut de Adam din cauza caruia a fost pedepsit si a pacatelor oamenilor. In invatatura ortodoxa intruparea a avut ca scop restaurarea firii umane cazute, cu ajutorul harului.
Dogma Imaculatei Conceptii ar avea ca si consecinta faptul ca Mantuitorul nu ar mai fi putut sa ia firea cazuta de dupa Adam, ci firea fara urmarile pacatului stramosesc, pe care o avea Fecioara Maria. De asemenea, ar fi insemnat ca oameni se puateau mantui asa, nu ar mai fi avut nevoie de intrupare si venirea Mantuitorului. Observam si germenii predestinarii sau a apocatastazei, Domnul ori ar fi ales pe unii oameni sa ii mantuiasca inca de la nastere, ori ar fi puttu sa ii mantuiasca pe toti in acest fel.

Eu doar doream să vă ajut, domnule Cezar. Şi nu era vorba doar despre dicţionare, era o trimitere în general la a studia puţin problema înainte de a vă da cu părerea. Dar uite că vă fac eu un cadou prin două linkuri în limba engleză din care fiecare doritor poate citi cât doreşte pentru a avea lucrurile puţin mai lămurite.

Grace - Baker's Evangelical Dictionary of Biblical Theology
http://www.biblestudytools.com/dicti...ary/grace.html

The meaning of "Grace" (χαρις) in the Bible
http://www.bible-researcher.com/grace.html

Inovaţia dogmatică a zămislirii fără de păcat a Mariei este erezie d.p.d.v. catolic
 

E părerea dumitale că nu are rost să ne contrazicem; ba are şi ne vom contrazice până când va ieşi la iveală adevărul. Chiar şi tu spui mai jos că de fapt har poate însemna şi altceva decât "har interior" şi "har exterior".

Apropo, poţi să ne spui şi nouă care este definiţia celor două, a "harului interior" şi a "harului exterior", şi care este diferenţa între ele? Sper să nu mă înţelegi greşit; nu e vorba de a te "scoate la tablă" să dai vreun răspuns, ci o încercare de a te ajuta.

În primul rând că în Evanghelia după Luca nu vorbeşte nimeni de vreun har exterior sau interior. Mai mult îngerul afirmă foarte clar că Maria aflase har la Dumnezeu (Luca 1, 30), iar mai apoi explică şi care este harul pe care îl aflase: să Îl primească în pântece şi să Îl nască pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu. Har înseamnă aici un dar de la Dumnezeu, un dar gratuit, o favoare specială pe care numai Maria a avut-o. Am mai scos şi cu altă ocazie în evidenţă faptul că harul are o multitudine de sensuri, şi astfel că nu reduce la schema reducătoare şi simplistă a "căii cu cele două ramuri": harul interior şi cel exterior.

În al doilea rând mai apare o problemă, pe care o intuisem şi eu, dar pe care nu am ţinut să o scot neapărat în evidenţă. Dacă aşa cum spui tu "harul interior" e dat de Mântuitorul la Cincizecime, atunci se poate spune că de fapt nici Maica Domnului, Fecioara Maria, nu a primit "harul interior" decât după Cincizecime şi nu atunci când Iisus a fost zămislit de la Duhul Sfânt în pântecul Mariei. În această situaţie, practic nu mai putem vorbi despre ştergerea păcatului strămoşesc pe care ortodocşii, sau măcar unii dintre ei, deşi nu ştiu dacă e stabilit dogmatic, susţin că l-ar fi moştenit, odată cu umbrirea Fecioare de către Duhul şi zămislirea lui Iisus de la Duhul Sfânt. Aici poate că este şi un punct posibil vulnerabil în discursul lui Stăniloae, dacă ceea ce susţii tu este adevărat. Şi chiar şi dacă ar fi valabilă ştergerea păcatului strămoşesc, este îndoielnică foarte starea de plenitudine de har mântuitor, că doar harul interior vine doar după Cincizecime, nu-i aşa, Cătălin?

Şi ca să revin la intuiţia de care vorbeam, este extrem de discutabil că Maica Domnului ar fi putut avea plenitudine de har, de data asta chiar mântuitor, înainte de întruparea, jertfa, moartea, învierea Domnului Hristos şi înălţarea la cer, la dreapta Tatălui, şi trimiterea Duhului Sfânt. Cred că în această problemă Sfintele Scripturi şi Sfânta Tradiţie afirmă că Maica Domnului nu putea avea plenitudine de har mântuitor înainte de lucrarea de mântuire a Fiului lui Dumnezeu. Şi aceasta, pe urmele tale, Cătălin, cred că poate fi considerat încă un argument împotriva acelei interpretări nefundamentate, nejustificate, abuzive dată de vaticani la kecharitomene (tradus în unele variante cu "plină de har").

Dacă lucrurile stau aşa cum spui tu, Cătălin, şi nu neg că poţi avea partea ta de adevăr (deşi nu ştiu cât înţelegi tu din acest adevăr), adică dacă "harul interior", care este propriu-zis harul mântuirii, nu poate fi comunicat înainte de jertfa şi de învierea Mântuitorului (pentru că poate ar trebui să ţinem cont şi de comunicarea de Duh Sfânt de care ne vorbeşte Evanghelia după Ioan la cap. 20, după învierea Mântuitorului), atunci această linie de gândire ar duce la concluzia că nici Maica Domnului nu putea să aibă plenitudine de har mântuitor nici la zămislirea ei (considerată fără de păcat originar de către papistaşi), şi nici măcar la zămislirea lui Iisus de la Duhul Sfânt în ea la Buna-vestire. Şi după cum am mai spus, este posibil ca aceasta să fie de fapt poziţia Sfintelor Scripturi şi a Sfintei Tradiţii.

Într-un astfel de context, practic şi discursul lui Stăniloae nu mai este atât de departe de cel al papistaşilor; unirea cu Hristos de care vorbeşte Stăniloae şi lucrarea Duhului Sfânt la zămislirea lui Iisus în Maria sunt înainte de jertfă, înviere şi pogorârea Duhului, iar după varianta ta, Cătălin, sunt înainte deci de dăruirea harului interior.

Iar varianta "catolicilor" este cu atât mai puţin de luat în calcul, dacă ţinem seama că acolo nici măcar nu mai este vorba despre unirea cu Hristos, ci despre "un avans" de har, bazat pe meritele mântuitoare ulterioare ale lui Hristos, înainte adică nu numai de lucrarea de mântuire a Fiului dar şi chiar de Întruparea dumnezeiască, Fecioara Maria primind mântuirea printr-un artificiu tehnic în contabilitatea lui Dumnezeu. Critica ortodoxă pe care o face Părintele Stăniloae cred că este foarte întemeiată, având în vedere că în teologia ortodoxă mântuirea ţine de ontologie, nu de contabilitate, mântuirea comportând o transformare ontologică a omului, nu o mânărie fabulatorie de sume, merite, cantităţi, măsuri, manevrate de o mână invizibilă, în contabilitatea fictivă pe care "catolicii" o ţin lui Dumnezeu. Mântuirea are deci loc în cazul Mariei, după "catolici", înainte ca în general să aibă loc vreo mântuire, pe baza unor transferuri de merite înainte ca meritele să existe, înainte de transformarea ontologică pe care firea umană a primit-o prin toată lucrarea de mântuire a Fiului lui Dumnezeu. Mântuirea are deci loc înainte propriu-zis de a exista mântuire; cum ar spune un coleg de forum: "Nimic mai simptomatic". În această situaţie David Copperfield şi alţii ca el sunt "copii mici" în materie de iluzionism în comparaţie ca romano-catolicii, cu dogma şi cu contabilitatea lor. Nu mă îndoiesc că catolicii vor veni să spună că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă, inclusiv să manevreze o mântuire, sau chiar şi numai merite, deşi mântuirea nu se referă doar la merite, înainte ca acea mântuire să dobândească realitate ontologică, adică să nu mai fie doar la nivel de plan al lui Dumnezeu, şi că vor aduce marele lor "argument": "Roma locuta, causa finita".

Iar dacă mai ţinem cont şi de o dogmă de la Sinodul unionist florentin, la care papa spunea ex-cathedra că nimeni, conceput din bărbat şi femeie, nicodată nu a fost liberat de sub stăpânirea diavolului decât prin credinţa în Iisus Hristos, Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni vedem acum că absurditatea aşa ziselor dogme ale "catolicilor" este cu mult mai mare. Conform acestei dogme, pronunţată ex-cathedra de papa Eugeniu IV la Sinodul de la Florenţa, este evident că Fecioara Maria nu putea să dobândească vreun har mântuitor la zămislirea ei şi că inovaţia dogmatică a neprihănitei zămisliri definită în secolul al XIX-lea de papa Pius IX este o erezie din punctul de vedere al dogmelor romano-catolice, nemailuând în seamă şi alte critici fundamentate teologic.

Şi cu această ocazie este spulberat încă o dată mitul infailibilităţii papale.

Până acum ne vorbeai despre două sensuri ale harului; acum vedem că apare şi al treilea. Oare câte or mai fi, Cătălin, la număr, şi oare de câte tu, eu sau alţii nu ţinem cont?

Monahul de la Rohia despre Maica Domnului, pentru noi, cei pacatosi
 

<<DOUĂ EVLAVII CE NU SE CUVINE
A FI PĂRĂSITE: CINSTIREA CRUCII SI A MAICII DOMNULUI


Cât despre Maica Domnului, a o da la o parte este curată aberaţie şi ciudăţenie cum mai greu de priceput nu poate fi!

Pe intercesoarea noastră, pe blândeţea însăşi, pe aceea pe care cu bună, modestă şi moderată dreptate catolicii o clasifică: o clemens, o pia dulcis virgo Maria!

Care cu puterea nevinovăţiei, supuşeniei, curajului şi blândeţii ei înfruntă legile cauzalităţii şi simpla dreptate absolută şi mecanică a universului acestuia împlătoşat în stricta-i dreptate!
Pe ea, care-i poate tot una cu afirmaţia – dorinţă a lui Dostoievski: ca doi plus doi să facă uneori şi cinci. Pe femeia cu broboada din piesa lui Diego Fabri (Procesul lui Iisus) care nu şovăie să acopere cu mahrama ei de femeie simplă până şi capul ticălosului care nesilit şi netorturat – şi-a vândut prietenii şi camarazii de luptă.

Pe aceea care neîncetat se roagă pentru dreptate (cum crede Sfântul Isaac Sirul), pe apărătoarea cazurilor disperate, pe neîncetata rugătoare pentru toţi păcătoşii, vinovaţii, greşiţii, marginalii!

Pentru desconsideraţi, ocărâţi, pentru cei de tot singuri, pentru cei care nu au cine să-i iubească, să-i miluiască, să le surâdă (oricât de fugar), să se roage pentru ei!

Cum de-am alunga de la noi (sau am trata-o cu politicoasă indiferenţă) pe aceea care mereu se află în preajma oropsiţilor, ca în cântecul lui Georges Brassens; lângă femeia nevinovată, crunt bătută de un soţ beţiv, lângă copilul alungat din casa părinţilor, lângă schilodul lovit şi ocărât pe stradă de o ceată de derbedei, lângă infirmul nevindecabil pe care nu are cine-l îngriji, lângă torturatul care tocmai nu mai rabdă şi e gata să cedeze…

Nu subtilităţile teologice interesează şi frământă pe oamenii de rând care cred în Maica Domnului şi nădăjduiesc în ajutorul ei suprafiresc. Nu dacă a fost imaculată din clipa zămislirii ei (dogma imaculatei concepţiuni sau neprihănitei zămisliri, 1854) ori numai din clipa când a răspuns îngerului vestitor “Fie!” şi S-a sălăşluit într-însa Necuprinsul. Nu dacă s-a înălţat cu trupul la cer prin propria ei putere (dogma Ascensio corporae Beatae Virginis Mariae ad caelum, 1950) ori a fost înălţată prin puterea Fiului ei. Aceste subtilităţi teologice trebuie lăsate în grija cărturarilor competenţi.

Pentru marea masă a oamenilor Maica Domnului e maica mereu gata să ierte, să se roage, să îndrăznească a cuprinde pe Domnul cu temeritatea ei de mamă şi să-L roage pentru sărmanii muritori.
Căci – zice textul – mult poate rugăciunea mamei pentru îmblânzirea Stăpânului.
Maica Domnului e izvorul lacrimilor, e neobosita apărătoare (avocată), neruşinata (fără de ruşine, de sfială) şi stăruitoarea noastră solitoare împotriva dreptăţii stricte.

Reprezintă în cer dulceaţa feminină şi nemărginita dragoste maternă.

Păcat de cei care o nesocotesc. Li se aplică vorba răposatului cardinal Ottaviani despre atei: ateii nu sunt păcătoşi, sunt nenorociţi.

Nu-mi este ruşine să mi-o închipui pe Maica Domnului zbătându-se, cerând, implorând, intervenind, stăruind; după cum nu-mi este ruşine a mi-o închipui copilăreşte – dar nu eretic – alergând la poarta raiului cu o chisea de argint în mână şi cu mahrama pe braţ ca să întâmpine pe mucenicii Fiului ei, să le ureze bun venit, să-i îmbie cu neînchipuit de bună dulceaţă şi să le şteargă sudoarea frunţii şi sângele cu mahrama ei cea sfântă.

Tare trebuie să se simtă siguri de fariseica lor virtute-dreptate şi tare trebuie să-şi facă râs de milă şi de îndurare, să se prezinte cu fruntea semeaţă la porţile raiului cei care din Maica Domnului fac o „simplă femeie credincioasă”. Bravo lor.

Noi cei de jos, păcătoşii, noi nesigurii de soarta ce ne aşteaptă, noi temătorii de Judecata de Apoi (şi de ispitele şi primejdiile ce ne înconjoară, pe acest pământ bogat în capcane), cum de nu ne-am simţi fericiţi peste măsură că ne putem număra printre cei care cred în milostivirea pururea Fecioarei Maria bucuria tuturor celor necăjiţi?

De aceea bună socotim rugăciunea creştinească dinainte de culcare, cea care uneşte cele două evlavii: „O, preacinstită şi de viată făcătoare crucea Domnului! Ajută-mi cu Sfânta Doamnă Fecioară Născătoare de Dumnezeu şi cu toţi sfinţii în veci, Amin”.>>


http://nicolaesteinhardt.wordpress.c...goste-materna/

Cam pe aici se afla şi intenţia din mesajul meu, Decebal.
Mulţumesc, însă, pentru intenţia de a mă ajuta. Poate îi voi da curs, într-o zi... Dar numai dacă voi hotărî să devin cărturar competent. Deocamdată mă mulţumesc cu ce-mi şopteşte inima şi îmi întăreşte monahul de la Rohia.

M-am referit doar la acel pasaj din mesajul d-lui Mihnea. Asta am si vrut sa arat, ca "har" are mai multe intelesuri, inclusiv binecuvantare sau o harisma.
Explicatia mai detaliata despre harul interior si exterior este la Sfantul Serafim de Sarov, de acolo am luat-o si eu: http://saraca.orthodoxphotos.com/bib...ea_duhului.htm
Nu e vorba de o clasificare a harului, pentru ca harul e acelasi, doar de felul in care il primim noi. Harul interior este harul pe care il primim prin Botez si Mirungere, in rest exista harul poate actiona din exterior, de exemplu la cei ce afla adevarul si se convertesc la ortodoxie. De aceea se si numesc "cei alesi", sunt alesi de har, in sensul ca harul ii lumineaza mai intai sa afle adevarul, daca s-au facut vrednici de a primi aceasta luminare.
E o invatatura evidenta, pentru ca har exista si inainte de Cincizecime, chiar in Crez spunem de Duhul Sfant care a grait prin prooroci.
Am explicat acest lucru in mesajele anterioare, adica primirea harului de Fecioara Maria la intrupare. Nu e doar o invatatura a Parintelui Staniloae, e invatatura ortodoxa obisnuita.
E si firesc sa fie asa, Sfanta Fecioara L-a primit chiar pe Dumnezeu-Fiul, e mai mult decat Botezul, Mirungerea si Impartasania. Si ortodocsii la Sfanta Impartasanie primesc Trupul si Sangele Domnului. Ortodoxia spune ca abia dupa acceptarea de catre Fecioara Maria sa il primeasca pe Mantuitor a pogorat harul peste ea. La fel cum si crestinii la inceput credeau si apoi se botezau.

Si tu, consideri ca te-ai facut vrednic de luminare si poti fi numit "ales" ?

doar Dumnezeu poate da un asemenea verdict .Ma poti contrazice?

Eu, nu. Poate Catalin.... Hai sa asteptam raspunsul lui.

Cu scuzele de rigoare, că intervin neinvitat şi pentru că nu i-am cerut permisiunea, o să răspund eu în locul lui Cătălin: da, Cătălin este un ales al Domnului, fiind om creştin. Iar acest lucru nu e spre mândrie, spre fală ci spre lauda lui Dumnezeu şi spre o viaţă creştinească. E o responsabilitate şi o şansă unică.

Uneori ni se pare că evreii din vechime nu au fost aleşii lui Dumnezeu, ori că s-au trufit cu aceasta, considerîndu-se împăunaţi cu pană la pălărie ca unii ce erau "aleşii".

Între semnificaţia lumească de "ales" şi cea creştină e o diferenţă foarte mare.

Evreii din vechime au fost aleşi ca să ducă o sarcină măreaţă la îndeplinire: mântuirea neamului omenesc, prin Mesia care avea să apară între ei. Au fost aleşi, adică Domnul le-a încredinţat lor această teribilă sarcină. A avut pesemne încredere în ei... Dar cât s-au răzvrătit... Moise ştie cel mai bine, dintre oameni. Mai ştiu, desigur şi profeţii lor.

Asemenea, putem spune cu adevărat că un creştin este ales, ales de Dumnezeu.
Este scos, adică, din tirania morţii, i se dă un ogor să-l lucreze, este sluga/robul lui Dumnezeu, face lucruri bineplăcute Domnului, Îl poartă pe Hristos în lume, între semeni.

În acest sens, al unei lucrări bineplăcute Domnului, cred că orice creştin este un ales. Ca urmare şi Cătălin este un ales.
Să îl ajute Dumnezeu să se învrednicească de frumoasa şi incredibila lui sarcină pe care, asemenea oricărui alt creştin, i-a dăruit-o Hristos!
Cum o va face, însă, asta e taina vieţii lui. Eu îi doresc să o ducă cu bine la capăt şi îmi pare rău că, deocamdată, nu am reuşit să îl sprijin în vreun fel, din pricina neputinţelor şi beteşugurilor mele sufleteşti.

Domnul fie cu noi, cu toţi!

P.S. Când spun ales, nu spun deja mântuit. Ci doar adus în starea slujirii.

Chiar că este nepotrivită intervenţia dumitale, domnule Cezar. Din mai multe puncte de vedere; în primul rând, pentru că este nepotrivit ca să vorbeşti dumneata în numele lui Cătălin; în al doilea rând, pentru că este nepotrivit să vorbeşti off-topic, mai ales în condiţiile în care ţi-ai exprimat deja dezinteresul pentru tema threadului; în al treilea rând, pentru că dai apă la moară unei noi strâmbe marca MihaiG, tot off-topic (şi tot cu intenţia de a deranja persoana lui Cătălin, nu topicul, nu postările, nu ideile, ci neapărat persoana) şi ca de obicei făcută tot cu dorinţă de discordie şi cu dorinţa de a abate discuţia de la tema ei pe coclauri, ştiind că Cătălin de obicei dă curs off-topicurilor pentru că aşa este el şi se simte obligat să răspundă la orice chiar şi dacă "invitaţiile" sunt nişte strâmbe.

Sper totuşi că va fi rezonabil Cătălin de data aceasta şi că nu va începe să joace "tenis cu peretele" cu userul MG. Ştim toţi care am jucat tenis cu peretele cum este: invariabil îţi vine mingea înapoi oricât de bine ai plasa-o.

Domnule Decebal, de data asta chiar vă arătaţi... inocent.

Numai un inocent poate răstălmăci cuvintele în modul în care tocmai aţi făcut-o.

Ce nu vă vine să credeţi? Că nu mă ocup cu hrănirea vechilor discordii?
Că eu îl consider pe orice creştin un ales? (am arătat clar în ce sens)
Păi uitasem de discordii, habar nu mai aveam (dar bine că v-aţi făcut datoria şi mi-aţi reamintit, că doar asta vă e profesia şi pasiunea) că Mihai.G s-a tot contrat cu Cătălin.

Şi dacă s-au certat, ce?
Măcar în Săptămâna Mare s-or mai împăca niţel, ca tot creştinul.

Iar despre Cătălin am scris exact ce cred despre orice creştin.
Cu atât mai mult am ţinut s-o fac, pentru că îi datorez nişte scuze lui Cătălin, mă rog, aşa îmi şopteşte mie inima, omul arătîndu-se constant prietenos şi cumpătat în ultimele luni faţă de mine, faţă de alţii. Pe când eu l-am mai necăjit pe ici, pe colo...

Căutaţi, aşadar, prin cutia cu vechituri şi poate dă Domnul să găsiţi
ochiul ăla care le vedea pe toate bune.
Chiar dacă, între timp, s-o fi gălbejit şi scorojit, din pricina naftalinei inocenţei...

În concluzie, măcar acum în Marea Marţi, renunţaţi la condiţia de inocent ...

Decebal, ti-am spus si data trecuta ca exagerezi cu privire la ordinea asta scrupuloasa. E deranjant doar daca se vorbeste de vreme, ce mai faci si altele pe topic. Pana acum numai pe tine te-am vazut atat de deranjat ca se vorbeste ceva offtopic, pana la urma e un forum, nu are nicio importanta. Mai ales ca niciun topic nu contine doar mesaje din acel subiect.

In cazul de fata problema cu cei alesi are legatura si cu subiectul topicului, chiar tu ai pus intrebarea despre har.
In primele secole a aparut o erezie numita pelagianista, care spunea ca harul nu este neaparat necesar pentru mantuire si ca omul se poate mantui prin faptele sale, harul fiind doar un ajutor in plus. Semi-pelagianismul spune ca omul poate capata har prin faptele sale, fara sa fie la inceput harul primit prin Botez si Mirungere. Invatatura crestina spune ca harul este cel care pune inceputul mantuirii si nu faptele, harul primit la Botez si Mirungere.
Fer. Augustin a scris impotriva acestei erezii (pelagianismul fiind mai raspandit in vest si avand o viata mai lunga acolo), dar a cazut in cealalta extrema, predestinarea. Harul trece astfel peste vointa omului, firea umana este total cazuta si nu mai poate face fapte bune. Astfel a inteles Fer. Augustin pasajele cu "cei alesi". O analiza mai ampla despre raportul din natura si har in vest: http://www.crestinortodox.ro/dogmati...ura-68963.html
Cum se vede are legatura si cu subiectul de la acest topic.
Cei alesi sunt crestinii (cei in dreapta credinta), iar cei chemati sunt toti oamenii. "Multi chemati, putini alesi". Unii considera ca cei chemati sunt crestinii, cei caldicei, iar cei alesi sunt cei ce sunt si practicanti, cei fierbinti. Harul care ii lumineaza pe cei ce afla adevarul si vin in Biserica se mai numeste si har chemator.

Tocmai că spuneai că harul interior se dă după Cincizecime; acum o dai la întoarsă şi spui că în cazul Mariei de fapt este înainte de Cincizecime. Şi oricum văd că nu eşti în stare să explici care este diferenţa între harul interior şi cel exterior. Care har crezi dumneata că ar fi şters păcatul originar al Mariei dacă harul interior s-a dat doar după Cincizecime? Dacă era "harul exterior" înseamnă că acesta nu putea să îi şteargă păcatul originar pe care eventual îl avea prin naştere. Dacă era "harul interior" atunci te contrazici când spui că "harul interior" ar fi fost dat de abia după Cincizecime. Chiar nu vezi cum singur te contrazici?

Eroare gravă, amice. Maica Domnului nu L-a primit în fiinţa ei pe Iisus Hristos atunci când a avut loc zămislirea Fiului ca om. Ea doar a furnizat "materia primă" umană pentru ca zămislirea lui Iisus să aibă loc de la Duhul Sfânt. Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos este împărtăşirea şi unirea cu Taina Euharistică, cu Hristos Cel jertfit, mort şi înviat, înălţat la Tatăl, iar cele două nu se pun pe acelaşi plan. Maica Domnului, la zămislirea lui Iisus, nu s-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Nu pot să văd de unde ai scos tu că ar fi mai mult, din punctul de vedere al harului mântuitor, sfinţitor, decât Sfintele Taine; în acest caz, era cumva Maica Domnului "mai mântuită" decât alţii, care beneficiază doar de Sfintele Taine?

<<Adevarul este in egala masura o temelie si un element diversificator a tot ce este creat atat pentru propriile noastre fapte, cele dinlauntru cele dinafara, cat si pentru tot ce exista si, in special, temelia rugaciunii, ca toata viata sa ti se intemeieze pe adevar, toate faptele, toate gandurile si toate dorintele.

Straduiti-va sa petreceti macar o zi tinand poruncile lui Dumnezeu si va veti da seama singuri. Va va spune inima ce bine este sa faceti voia lui Dumnezeu (iar pentru noi, a face voia lui Dumnezeu inseamna viata, inseamna fericire vesnica). Iubiti pe Domnul din toata inima, macar asa cum va iubiti rudele si binefacatorii; pretuiti, pe cat va sta cu putinta, dragostea si bunavointa pe care vi le arata, marile si nenumaratele Sale binefaceri..>>


<<Inchina-te lui Dumnezeu in duh si adevar. Zici, bunaoara, dupa cum se cuvine, sfinteasca-se numele Tau. Doresti, oare, intr-adevar sa se sfinteasca numele Domnului prin faptele cele bune ale oamenilor si ale tale insuti?

Spui vie imparatia Ta. Doresti, oare, cu adevarat sa vina imparatia lui Dumnezeu, te doresti pe tine locas al Duhului lui Dumnezeu si nu locas al pacatului? Nu cumva iti este mai draga vietuirea in pacat?

Spui Faca-se voia Ta, precum in cer, asa si pe pamant. Nu cumva cauti sa faci voia ta mai mult decat voia lui Dumnezeu? Nu-i asa? Zici: Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi. Nu cumva in inima spui altceva: n-am nevoie sa-ti cer Tie, Doamne; am destula paine, sa ti-o ceara saracii; sau, din lacomie, iti doresti multe, nu te multumesti cu putin, ori cu ceea ce primesti de la Dumnezeu? Nu multumim pentru ceea ce avem si pentru ce trebuie sa multumim.

Te rogi la Dumnezeu, zicand: Si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri. Nu cumva mintea te duce la altceva: eu nu sunt Dumnezeu stie ce mare pacatos; nu sunt mai rau decat altii si n-as avea nevoie sa cer sa-mi fie iertate datoriile sau pacatele? Atunci cand te rogi, nu o faci cumva purtand nemultumire sau manie impotriva cuiva si in felul acesta rugaciunea ta catre Dumnezeu este obraznic de mincinoasa?

Zici: si nu ne duce pe noi in ispita, in timp ce tinzi tu insuti catre ispita tuturor pacatelor?

Zici: ci ne izbaveste de cel viclean; dar oare nu traiesti tu insuti in cardasie cu cel viclean, sau cu tot raul, al carui incepator este diavolul? Ia aminte, sa nu spuna limba ceea ce nu spune inima. Nu-l minti pe Domnul cand te rogi.

Tine minte aceasta, ori de cate ori spui Rugaciunea Domneasca sau alte rugaciuni, ai grija sa nu zica gura ceea ce nu zice inima.

Cu cat inima este mai curata, cu atat este mai larga si mai primitoare, cu atat primeste mai mult pe cei carora le poarta dragoste. Cu cat este mai pacatoasa, cu atat devine mai stramta si mai putin in stare sa-i cuprinda in sine pe cei pe care ii iubeste, ajungand in cele din urma sa se iubeasca numai pe sine si, chiar asa, sa o faca in chip mincinos. Fiindca ne iubim pe noi insine in obiecte care nu aduc nici un folos sufletului nemuritor: iubim aurul si argintul, desfranarea, betia si altele asemenea.

Daca Domnul da datatoarei-de-viata Cruci o putere de neinchipuit, nebiruita, dumnezeiasca, sa ne mai miram ca poate da putere de neinchipuit si propriei noastre naturi, pentru a o face sa se nasca din nou, prin preacinstitele, infricosatoarele si de-viata-facatoarele Taine ale Trupului si Sangelui Sau? O, cat de maret esti, Doamne! Si cat de minunate lucrurile Tale! Nemarginita este puterea Ta! Orice atinge puterea si harul Tau devine de la sine de-viata-datator.>>

(Sfantul Ioan de Kronstadt, Caderea in necredinta)

http://www.crestinortodox.ro/credint...nta-69829.html

<<Daca vrei sa indrepti neajunsurile unuia, nu incerca sa o faci bizuindu-te pe propriile tale mijloace. Bunele noastre intentii pot cadea adesea chiar din pricina noastra, a unor patimi cum ar fi trufia si a rautatii ce vine din ea. "Arunca spre Domnul grija ta" (Psalmul 54, 25), roaga-te Celui ce cearca inimile si rarunchii (cf. Psalmul 7, 9), din toata inima, pentru ca El insusi sa lumineze mintea si inima omului. Daca va vedea ca rugaciunea ta este plina de iubire si porneste din toata inima, va indeplini, de buna seama, dorinta inimii tale si vei vedea indata schimbare la cel pentru care te rogi. Aceasta este schimbarea dreptei Celui Preainalt (Psalmul 76, 10).>>


<<Crestinul nu are nici un temei sa tina in inima ura impotriva cuiva, ura fiind lucrul diavolului. Crestinul se cuvine sa tina in inima numai dragoste. Si fiindca dragostea nu gandeste raul, nu trebuie sa poarte gand rau impotriva nimanui. Cand nu am nici o dovada in aceasta privinta, nu se cuvine sa gandesc despre altul ca e rau, trufas sau altcumva. Sa cred, bunaoara, ca daca ii voi arata respect, el va cadea in trufie, sau daca ii voi trece cu vederea o jignire, ma va jigni din nou sau isi va bate joc de mine. Trebuie sa nu lasam raul sa se cuibareasca in noi sub nici o forma. Iar raul pe care il face ura poate fi, de cele mai multe ori, lesne descoperit.>>

(Sfantul Ioan de Kronstadt, Caderea in necredinta)
http://www.crestinortodox.ro/credint...nta-69829.html

<<Atunci cand vii sa te rogi imparatesei, Maicii lui Dumnezeu, crede cu tarie, inainte de rugaciune, ca nu te vei intoarce de la ea fara a primi milostivire. Asa este si asa se cuvine sa gandesti si sa crezi despre Dansa. Fiindca este Maica Atotmilostiva a Atotmilostivului Dumnezeu-Cuvantul si despre milele sale nemasurate si fara de numar marturisesc toate veacurile si toate Bisericile crestine.

Ea este, cu adevarat, "noian de milostivire si de binefaceri", asa cum aflam spus in Canonul Odighitriei (Canon, cantarea 5, vers 1). De aceea, a nu veni cu incredere cand te rogi catre Dansa ar fi o sminteala si o necuviinta, neincrederea i-ar defaima bunatatea, asa cum este defaimata bunatatea lui Dumnezeu cand nu nadajduiesti ca vei obtine ceea ce ceri atunci cand I te rogi.

Oare cum alergi sa ceri mila unei persoane sus-puse si bogate, mila pe care toti i-o cunosc si pe care si-a aratat-o in nenumarate randuri? De obicei, fiind ferm convisa si cu speranta vie ca vei obtine de la ea ceea ce vrei. Asa se cuvine sa fii si cand te rogi: sa nu te indoiesti si sa nu sovai.>>
(Sfantul Ioan de Kronstadt, Caderea in necredinta)

http://www.crestinortodox.ro/credint...nta-69829.html

<<Dupa ortodocsi, meritul Maicii Domnului in rostirea acestui Fiat este mai mare si mai important decat in teologia catolica si protestanta; de aceea si lauda Maicii Domnului este mai mare. Dar lauda ei nu este egala cu a lui Hristos. De aceea ortodocsii vor ocoli cu grija si cu discretie orice tendinta de paralelizare intre viata lui Iisus si viata Maicii Domnului.

Dupa ortodocsi numai Iisus s-a nascut fara pacatul originar. Maica Domnului e cinstita ca cea mai aproape de Hristos prin nastere, din care cauza are fata de El o pozitie speciala, intr-un fel diferita de a celorlalti oameni, dar nu mai putin omeneasca.

Teologii ortodocsi accentueaza mereu, in primul rand pe ideea ca Maica Domnului nu trebuie scoasa din solidaritatea cu neamul omenesc, caci numai in aceasta calitate e angajata in istoria mantuirii, iar in al doilea rand, pe ideea ca ea nu exista asa cum exista prin ea insasi, ci numai in umbra lui Hristos.>>


<<Trebuie sa precizam insa ca aceasta interpretare este libera de orice obligatie dogmatica. Ea lumineaza unele aspecte ale teologiei si mai ales ale antropologiei crestine, dar n-a fost "canonizata" ca atare. E un fapt al evlaviei crestine, mai mult decat al definitiilor.

Si cum ar putea fi altfel, cand insasi Scriptura vorbeste despre Maica Domnului cu mare economie, in primele secole nici nu se poate vorbi de o teologie mariologica. Si chiar cand incepe sa se vorbeasca, se vorbeste nu despre Maica Domnului pur si simplu, ci despre Maica Domnului in legatura stransa cu intruparea Domnului.

Insasi dogma de la Efes (431) in realitate e o dogma hristologica ce avea sa pregateasca pe cea de la Calcedon (451). Sinodul de la Efes dogmatizeaza ca Maica Domnului este Theotokos, pentru ca sa precizeze ca cel nascut din ea este cu adevarat Fiu al lui Dumnezeu, iar Sinodul de la Calcedon va preciza in continuare ca, nas&not;cut din Maria, El este si om adevarat.

De aceea teologia ortodoxa a pastrat pe Maria in conditia umana, fara deosebire de ceilalti, spre a nu dauna claritatii invataturii despre omenitatea adevarata a Celui ce s-a nascut din ea. Maria este astfel un martor al intruparii, al nasterii lui Dumnezeu in conditie omeneasca. Cum putea El sa fie mai om, decat nascut dintr-o femeie ?>>

<<Prof. D. Staniloae accentueaza pe aceasta teologie mariologica dependenta strans de hristologie. Citandu-l pe Sfantul Maxim Marturisitorul si pe Sfantul Andrei Criteanul, el arata ca Maria este cea mai apropiata de Hristos si prin aceasta este cea dintai dintre oameni care a ajuns la starea de indumnezeire, la care toti suntem chemati sa ajungem.

Ea este modelul realizat. In ea s-au revarsat mai intai si mai mult decat in oricine darurile lui Hristos. De aceea pietatea crestina ii acorda hiperdulia, supracinstire. Dar ea a ramas solidara cu neamul omenesc.>>

Fragmente din "Maica Domnului in teologia si viata ortodoxa" de Antonie Plamadeala)
http://www.crestinortodox.ro/dogmati...oxa-68964.html

<<2. Teologia ortodoxa acorda Maicii Domnului doua insusiri deosebite : ea este rugatoare si mijlocitoare. Dar nici una din aceste doua nu este dogma. Dogmele mariologice sunt strict scripturistice si legate necesarmente de intruparea Fiului.

Numai Theotokos si Natus ex Maria Virgine au fost definite in mod expres, celelalte aspecte ale vietii si rolului ei ramanand invaluite in taina in care le-a voit Scriptura, Iisus, si desigur insasi Maica Domnului. Poate ca acesta este cel mai caracteristic lucru pe care l-a facut Ortodoxia : a refuzat sa dogmatizeze in amanunt.

Din doua motive a ocolit Ortodoxia dogmatizarile. Mai intai pentru ca a urmat discretia Noului Testament si, in al doilea rand, din motive ecumenice. Voi cita dintr-un comunicat al Bisericii Ortodoxe Romane cu privire la dogmatizarea Inaltarii Sfintei Fecioare cu trupul la cer : "Biserica Ortodoxa s-a ferit dupa despartirea crestinatatii apusene de la sinul ei, de formularea unor noi dogme, nu pentru ca i-ar lipsi unitatea, forta de viata si de gandire duhovniceasca, ci pentru ca a voit sa pastreze neschimbat tezaurul dumnezeiesc al crestinatatii nedespartite din primele opt veacuri, ca singura baza pe care se poate nadajdui ca se va reface unitatea lumii crestine. Daca ar fi alterat si ea acest tezaur, el n-ar mai fi putut fi refacut si n-ar mai fi putut fi aratat ca izvor al unei forme vii de viata crestina, al celei mai inalte forme vii a cresti&not;nismului, posibila de extins la toata crestinatatea".>>


<<Ortodocsii n-au precizat nici care anume daruri si cate, ne vin de la Dumnezeu prin Maica Domnului, nici chiar cand ii canta "Bucura-te cea intru tot buna si datatoarea tuturor bunatatilor". Evlavia fata de Maica Domnului n-a simtit nevoia sa fie justificata prin definitii dogmatice. Dogmatizarea evlaviei e o tentatie a spiritului care vrea totul definit si metodic, dar nu putem face din crestinism o colectie de definitii, cind el e esentialmemte o religie a tainelor si a vietii.>>

Fragmente din ”Maica Domnului in teologia si viata ortodoxa” de Antonie Plamadeala
http://www.crestinortodox.ro/dogmati...oxa-68964.html

<<Slujba Acatistului Maicii Domnului e foarte frecventa, iar in biserici, pe iconostas, icoana Maicii Domnului e in stanga, asa dupa cum in dreapta e a Mantuitorului.

Ca un fapt ciudat si teologic inexplicabil, as vrea sa mentionez ca monahii in Romania fac la icoana Mantuitorului inchinaciuni, iar la Maica Domnului metanii. Pe Dumnezeu il roaga mai sobru, la Maica Domnului indraznesc rugaciune mai staruitoare pentru ca ea e din neamul omenesc.

Dar trebuie sa mentionam de asemenea un fapt absolut comun in iconografia ortodoxa : Maica Domnului este totdeauna pictata cu Iisus in brate. Astfel rugaciunile catre ea sunt rugaciuni de mijlocire catre Iisus, iar inchinarea la ea e de fapt inchinare la Iisus care s-a intrupat din ea si pentru care ea e "Binecuvantata intre femei". In rugaciuni i se cere "mila" si "mijlocire" catre Dumnezeu, rai in unele e coplesita de laude pentru vrednicia de care s-a bucurat si se bucura ca Maica a Domnului.>>


<<Aceasta exaltare a unui om de catre ceilalti oameni are ceva extraordinar intr-insa.
Omul isi marturiseste admiratia fata de propria sa slava, la care l-a ridicat Dumnezeu prin Maica Domnului.

Din punct de vedere teologic, ideea e foarte pretioasa. Ea marturiseste cat de adanc a patruns in constiinta ortodoxa chemarea spre indumnezeire si credinta in realizarea acestei stari prin participarea la dumnezeire, prin harul necreat.

Maica Domnului nu e Dumnezeu, e om, dar e om indumnezeit, de aceea evlavia catre dansa ia adesea forme care se aseamana cu cele cuvenite numai lui Dumnezeu. Ortodocsii nu vad in aceasta nici pericol de politeism, nici un nou iposltas divin, nici o evlavie deplasata si inadecvata. Dimpotriva, ei traiesc cea mai inalta dintre sperantele omului, aceea de a deveni Dumnezeu, potrivit cuvantului "Eu am zis- dumnezei sunteti", si de a atinge acea desavarsire care este asemenea Tatalui celui din cer, cum indeamna Mantuitorul in Predica de pe Munte.

Acesta este singurul drum care duce spre starea de dincolo de ruptura om-Dumnezeu, dincolo de orice criza, acolo unde Dumnezeu nu-i mai este omului un Das Ganz Andere, ci Dumnezeu este totul in toate.

Astfel, evlavia ortodoxa la Maica Domnului e de fapt expresia bucuriei intalnirii umanului cu divinul. Dumnezeu a venit in lume si s-a facut om. A venit prin om si a ramas in om, caci acest Dumnezeu e un Dumnezeu-Om.

Si a venit ca sa deschida calea Omului-Dumnezeu, cale la capatul careia cea dintai a ajuns Maica Domnului. Cum ? Prin nastere, prin lipsa sa de pacat, prin iubire, prin trairea in lumina lui Dumnezeu.>>

Fragmente din ”Maica Domnului in teologia si viata ortodoxa” de Antonie Plamadeala
http://www.crestinortodox.ro/dogmati...oxa-68964.html

Minunate cuvinte, slavă lui Dumnezeu!
Vă mulţumesc din toată inima pentru aceste postări luminoase, care spulberă umbra îndoielilor şi confuziilor şi care dau nădejde şi mare mângâiere.
Domnul să vă răsplătească pentru harnica bunătate în care alegeţi să vă duceţi nevoinţa printre semeni!

Nu cred că Nastya ştie ce vrea să spună prin copy-paste-urile pe care le dă; am senzaţia că se "luptă" cu un duşman fictiv, pe care îl vede strecurându-se pe forum şi sabotând pravoslavia din interior. Nu văd sensul citatelor pe care le reproduce; citatele aduse de doamna Miha-Anca erau cu certitudine mult mai provocatoare şi mult mai la subiect decât ale Nastyei.

Fecioara Maria a trait in templu, in Sfanta Sfintelor, de la 3 ani, iar cele 14 generatii inainte de nasterea Fecioarei, au fost curatate de pacate. In felul acesta Dumnezeu a pregatit cu mare grija nasterea Fecioarei, in vederea intruparii Domnului. Cunoscand viclenia satanei, Dumnezeu nu a lasat nimic la voia intamplarii. Astfel Fecioara Maria este fara de pacat, avand totusi pacatul stramosesc, adica pacatul adamic, pe care il are toata rasa omeneasca si cu care se naste automat toata lumea. Simpla indepartare de orice pacat ii confera Fecioarei harul, despre care vorbeste Arhanghelul Gabriel.
Pacatul adamic este un pacat indepemdent de vointa Fecioarei, pe care doar cu ajutorul Domnului putea scapa, caci botezul in numele Sfintei Treimi abia urma sa vina prin intruparea si rastignirea Domnului.
Fecioara Maria este, in consecinta, prima fiinta, careia i se sterge pacatul stramosesc, chiar inaintea rudei sale Elisabeta si a celui care avea sa se nasca: Sf. Ioan Botezatorul. Evanghelia lui Luca, cap. 1.

Lucrarea Pr. Staniloae lamureste f bine aceste lucruri. Pentru cine vrea sa stie. Nu am postat toata lucrarea, dar se afla pe Scribd.

Pr.Staniloae face referire la lucrarile lui Jugie, care este teolog catolic. Nici pe acesta nu il acceptati?