Păi postul are ca principal scop purificarea trupului?

Si asta, intre altele. Trupul a fost dat tot de Facatorul, si chiar mai important, va fi inviat, iar prin viata in Biserica, devine lacas al harurilor Duhului. Deci? Sper ca nu ai aplecari neoplatonice gen "sunt un suflet cu mintuirea dificila datorita acestui invelis de lut". Post usor in toate, frate.

Drăguțule, de vrei purificarea trupului ții regim, nu post.
Că se întâmplă și asta, nu neg. Dar nu ăsta-i scopul.

@Yasmina

Spiritul nu este tot una cu sufletul.

Daca tot ce facem in post, este sa tinem o dieta vegana, ala nu mai e post, ci doar o dieta. Postul de mancare are beneficiile lui, bineinteles, dar nu se rezuma doar la detoxifierea trupului.

http://www.youtube.com/watch?v=_Rpkadf3N68

Şi care e legătura cu a mânca vengan în discuţia de faţă?

Şi cine a spus că nu poţi posti începând de săptămâna aceasta?

Da, oare cine?!?

Postul nu este un scop în sine, ci un un mijloc de a ne apropia de Dumnezeu. Prin post ne subţiem trupul pentru a ne sensibiliza sufletul. Însă, postul presupune şi un post al faptelor şi al gândurilor. Purificarea trupului în urma postului este un efect şi nu un scop.

Hai să vedem cine? :))))

Ești incredibilă!:43:

Nu este un scop,dar este un efect! Vrei nu vrei,postul purifica si mintea si trupul.Te simti mai usor,ai mai multa energie,nu te mai apuca somnolenta si te lungesti balonat dupa friptura.Dupa masa poti sa citesti niste rugaciuni,acatiste,Biblia etc fara sa-ti pice ochii in gura.
Despre asta vb aici.

Este ca si cum toti sariti in sus ca nu recunoasteti trupul ca facand si el parte din voi!
Daca spiritul trebuie purificat prin absenta gandurilor si actiunilor negative,prin rugaciune,milostenie si compasiune pt grijile altora;trupul are nevoie si el de purificare prin hrana putina si care sa nu-l solicite prea mult(vegetalele se digera mai repede decat carnea si se elimina la fel de repede).

Pai si cum te apropii de Dumnezeu daca nu prin purificare?
Ce orice pacatos,viciat si neinfranat are acces la Domnul?
Nu asta este ordinea? Infranare prin post,taiatul viciilor(as zice tot prin post) si pacainta.

Oricum ati aseza-o,este nevoie de purificare,de linistire a patimilor intai in trup ca mai apoi sa apara si in minte si suflet/spirit.

Ma tot minunez de intrebarea asta de baraj...
Adica hai sa ne purificam sufletul cu cate 50 de acatiste/zi si 200 de matanii,apoi cand terminam cu astea si suntem lati de foame sa incingem un gratar cu toti cunoscutii,cu vin si bere,muzica buna de dans si femei pe alese.
Doar postul ii numai theoretic,la nivel inalt mental cu rugaciuni,cantari bisericesti si alte activitati intelectuale.
La nivel trupesc"postul nu are ca scop purificarea trupului"...nu deloc...

Măi oameni buni, da' voi chiar nu înţelegeţi ce citiţî? Am scris eu că vreau/nu vreau să se purifice şi corpul în urma postului? Unde?

Am scris că nu ăsta E SCOPUL postului. Şi că da, un efect e şi ăsta.

Poate n-oi fi inteles...desi eu aveam impresia ca da...
Efect sau scop,in fine ce vreti voi; pana una alta tineti postul :53:
Am gasit citatul asta tocmai la timp "La Dumnezeu ajungem printr-un anume mod de viaţă, nu printr-un anume fel de a gândi.” Christos Yannaras

Yasmina, te rog, ascultă-l pe pr. Arsenie Papacioc: http://www.youtube.com/watch?v=DhM0AzlPl4I

Multumesc,il voi asculta dar maine ca este tarziu aici.
Reluam idea maine :)

Frumos,unul dintre Parintii mei preferati alaturi de dragul Ilie Cleopa...

Eu inteleg prea bine postul care se da atat cu infranarea proceselor mentale cu incarcatura negative(ca sunt generate de minte);dar inteleg si importanta postului trupesc care nici ala nu este de trecut cu vederea daca ne dorim sa fim precum ingerii,lipsiti de patimi,de placerea gustului,de desfatarea in indestulare...
Poate ca pt mine are o importanta anume,deoarece eu ma lupt cu firea mea gurmanda in post si de aceia bat moneda pe partea asta!
Cateodata nu reusesc sa tin postul cu strictete si atunci ma intristez ,caci imi pare un lucru mic-daca nu poti un lucru atat de mic,cum vei putea lucruri mai mari ca iubirea de dusmani,de exemplu?

Postul nu e un scop in sine, este un instrument pentru a atinge ceva, spiritual vorbind.
Poti sa postesti si fara sa ai nici o aspiratie spirituala.

Pentru cei care oricum maninca exclusiv vegan deja nu mai serveste scopului, corpul fiind obisnuit cu acest regim.

Se poate sa aiba nevoie de ceva mai mult, ex. post negru.

Pentru altii poate fi un soc la limita imposibilitului (sophia?).

A plecat Sophia? S-a suparat?

Nu se stie nimic sigur. Părerile sunt împărțite.

A plecat sa posteasca.

În numele Iuliei pr. Constantin Sturzu

http://www.doxologia.ro/puncte-de-ve...ref_map=%5B%5D

Poţi fi geniu, dar nu poţi fi sfânt?


"E drept că poporului român - cel puţin celui consumator de presă - i s-a livrat, volens nolens, în această perioadă, un subiect ceva mai suculent şi mai de-al nostru: fuga la mănăstire a Iuliei Ionescu, eleva de 15 ani din Bucureşti, cea cu note de 10 pe linie. Prilej numai bun de reactivare a unor atitudini antireligioase, anticreştine sau anticlericale. S-a plecat de la premisa că dorinţa unui adolescent de a pleca la mănăstire nu poate fi decât una bolnavă. Că nu e normal ca un copil de vârsta Iuliei - şi cu multă ştiinţă de carte, pe deasupra - să vrea să se "închidă" pe tot restul vieţii într-un univers "cazon". Că sigur sunt de vină ora de religie, duhovnicul, literatura religioasă de pe net, mersul săptămânal la biserică şi altele din aceeaşi categorie! Iar ca teoria să fie susţinută şi "ştiinţific", s-a apelat la tot felul de specialişti, mai ales la psihologi.

Departe de mine gândul de a încuraja pe cineva să meargă la mănăstire înainte de a-şi încheia studiile şi de a atinge vârsta majoratului. Ca duhovnic, recomand, mai degrabă, unui tânăr să nu se pripească şi, dacă e posibil, chiar să obţină o diplomă de licenţă. De altfel, atunci când cineva se prezintă la poarta mănăstirii, cu intenţia de a îmbrăca haina monahală, tradiţia şi canoanele spun că trebuie testat o lungă perioadă de timp, punându-i-se la încercare dorinţa, spre a vedea dacă e suficient de puternică spre a învinge focul ispitelor. Dar faptul că un tânăr - chiar şi un adolescent de vârstă mai fragedă - doreşte să intre în mănăstire, nu e deloc ceva nemaivăzut. Avem, spre exemplu, cazul Sfântului Simeon din Muntele Minunat, cel care a intrat într-o obşte monahală la doar 7 ani. Da, copiii noştri pot dori să fie mai aproape de Dumnezeu, chiar şi mai înainte de vârsta majoratului. Ei pot fi genii precoce în matematică sau în artă, în sport sau în alte domenii, şi chiar sunt apreciaţi astfel de copii, iar părinţii lor lăudaţi că îi încurajează pe această direcţie (uneori cu preţul pierderii copilăriei). Dar când un copil sau un adolescent doreşte să meargă pe calea sfinţeniei, avem, brusc, de a face cu o alegere din sfera patologiei!

E drept că toată vâlva stârnită de plecarea Iuliei la mănăstire a fost şi un bun prilej de a reflecta asupra a ceea ce înseamnă viaţă dedicată lui Dumnezeu, asupra relaţiei ucenic-duhovnic etc. Găseşti pe net opinii de prin toate zările. Din Cluj, profesorul Radu Preda avertizează că "mai bine îl cauţi pe Dumnezeu decât pe negustorul de droguri!". Din Constanţa, Părintele Eugen Tănăsescu atrage atenţia asupra rolului distinct pe care-l au duhovnicul, respectiv psihologul sau psihiatrul, punctând foarte plastic: nu poate "psihiatria să pună diagnostic nebuniei frumoase pentru Hristos". Din Alba, Alexandra Svet, în articolul Fiica risipitoare?", devenit - cum se spune - viral pe internet, ne atrage atenţia că "Iulia a fost mereu acasă" şi că alături de Tatăl ceresc este şi locul nostru, al celor cărora ni se spune să stăm "cuminţi, docili, total spălaţi pe creier, cu inimi înnoroite de patimi şi cu suflete înrăite". În timp ce la Iaşi, Florin Antohi îl apără pe stareţul care a găzduit-o pe Iulia, întrucât a abordat-o "cu mai multă delicateţe decât un mascat sau individ în uniformă", o voce de dincolo de Prut, a Părintelui Savatie Baştovoi, dezumflă, în articolul "Scufiţa Roşie cu decor ortodox", toată isteria mediatică, ajungând la o concluzie care pune pe gânduri: "Felul în care a ajuns presa română să provoace isterii din nimic este un caz vrednic de tratatul de dezinformare a lui Vladimir Volkoff".

Din Scoția, Părintele Ioan Florin Florescu, plecând de la "fuga" elevei din București, rememorează o experiență personală: "Am fugit și eu din țara mea până în țara mea, așa cum a făcut, acum, și Iulia. De aceea, vinovat fiind, eu n-am cum s-o judec, nu știu pe ce demoni a vrut ea să se răzbune, dar dacă m-ar întreba pe mine, – un popă păcătos! –, i-aș spune că nu avem voie să fugim decât pentru a ne întoarce mereu. Dumnezeu ne caută acasă. Am fugit și m-am întors, numai că eu n-am avut ghinionul să fiu urmărit de o haită care să umple ziarele cu fotografiile și viața mea." Jurnalistul Marius Vasileanu este cel care cred că i-a enervat cel mai mult pe cei ce au văzut în "cazul" Iuliei Ionescu un nesperat prilej de a mai da o lovitură Bisericii, domnia sa făcând, pe contributors.ro, o neaşteptată mărturisire, anume că el însuşi - când avea, totuşi, câţiva ani mai mult decât are acum "eleva olimpică" -, a rămas la Mănăstirea Sihăstria pentru o vreme, cu gândul de a îmbrăţişa viaţa monahală. Şi, din postura celui ce a "consumat" o astfel de experienţă, îi pune la punct, în deplină cunoștință de cauză, pe toţi "păreriştii" care "habar n-au despre viaţa spirituală, dar nici dovadă de bun-simţ nu prea dau".

Apropo de datul cu părerea: foarte multă lume a comentat gestul Iuliei Ionescu - de bine sau de rău -, mai puţin adolescenta în cauză. Cu alte cuvinte, într-un fel sau altul, toţi au (am) vorbit în numele Iuliei. De ce? Pentru că Iulia nu mai are nimic de spus, a spus totul prin gestul ei, mai grăitor decât o mie de cuvinte. Cine are ochi de văzut, să vadă, cine are de înţeles, să înţeleagă!"

Bine face!