Femeile sunt foarte vorbitoare.. asa socializeaza, asa isi rezolva problemele, asa isi exprima afectiunea.. (abilitatile verbale ale femeilor sunt superioare celor ale barbatilor, fara suparare, este afirmat in carti de psihologie. Ele pot vorbi facand si altceva - pentru un barbat este mai greu: daca priveste la tv, gata, a rupt firul, nu mai te intelegi cu el..- chiar par fi facute pentru vorbit!)
A rupe comunicarea este o pedeapsa, una din cele mai severe.
Evident, barbatul face asa, dar nu cu acelasi sens.. pur si simplu el isi muta atentia in alta parte.
Dar cand femeia tace, este f grav (ea nu ignora problema, nu tace din comoditate, este o tacere activa, care o consuma, o scoate din firescul ei).

Dupa cum spuneam ceva mai sus. Tacerea este mare virtute sau greu pacat.
Decat sa tacem cu tacerea aceea rea, mai bine injuram si apoi ne cerem iertare.

Ai dreptate, cand femeia tace e foarte grav... pana acum nu m-am gandit atata la tacerea femeii. Mama a tacut mult... apoi a divortat. Soacra-mea, spune sotul meu, plangea, se certa... Socrii mei au pana la urma o casnicie buna.

Pedeapsa e hidoasa intre soti. Ca pedeapsa, tacerea e hidoasa... Windorin a zis bine ce a zis, mai bine injuri si apoi iti ceri iertare...

Si totusi, daca s-a asternut tacerea... Atunci sa n-o lasam sa ne consume, s-o folosim pentru linistire, rugaciune si intarire. Iarna e ragazul cand se plamadesc resursele primaverii...

"Tacerea nu este niciodata o simpla incetare a cuvintelor; ar fi o definitie prea restrictiva si prea negativa a tacerii. Mai curand ea este pauza ce leaga toate cuvintele rostite si nerostite - si de fapt le da sens. Tacerea este plinatate, nu gol." (Pr. John Chryssavgis)

Cat de profund prezinta parintele Dumitru Staniloae rostul tacerii. Avem nevoie sa cautam a da tacerii acest rost in viata fiecaruia dintre noi:

"Tacerea inseamna reflectie la taina lui Dumnezeu si la taina propriei persoane. Persoana umana se comunica si prin vorbire, dar si prin tacere. Prin amandoua traieste si face sa fie traite lumina si taina ei. Ajunge sa o vad reflectand, ca sa-mi dau seaman nu numai de taina, ci si de lumina ei. Prin tacere, se scufunda nu numai in taina ei, ci si in lumina ei si alui Dumnezeu. Cine vorbeste tot timpul, neintrerupand vorbirea de reflectie, cade intr-o vorbarie superficiala. Iar taina si lumina cea mai mare este Dumnezeu. In tacere se arata simtirea prezentei lui Dumnezeu ca lumina si taina inepuizabila. Unde nu e Dumnezeu, nu e nici taina, nici lumina inepuizabila. Se are impresia ca totul se poate intelege, ca totul se poate margini de mintea proprie."

Am intalnit in pateric acest indemn, l-am mai postat cu alta ocazie, poate nu gresesc daca il reamintesc. "Daca taci pentru Hristos bine faci, daca vorbesti pentru Hristos bine faci". Cu siguranta ca de foarte multe ori tacerea omoara o parte din pacatele noastre si poate coplesi mandria, de aceea tot Sfintii Parinti ne indeamna: "Taci tu, sa vorbeasca faptele tale"

Dragii mei, iaca zic si eu: vorbirea fara tacere e vorbarie goala, iar tacerea fara vorbire e mutenie deplina.
Har, smerenie si jertfa de sine.

"Cel ce-si cunoaste greselile isi infraneaza limba. Iar vorbaretul nu s-a cunoscut inca pe sine cum trebuie. Prietenul tacerii se apropie de Dumnezeu si, vorbind cu El fara sa stie cum, e luminat de Dumnezeu. Tacerea lui Iisus l-a rusinat pe Pilat si linistea unui om duhovnicesc mistuie slava desarta" (Sfantul Ioan Scararul).

Pornind de la cuvintele Scararului, Parintele Staniloae precizeaza ca " tacerea in care s-a apropiat cineva de Dumnezeu e convorbire cu Dumnezeu mai presus de orice vorbire. El cunoaste pe Dumnezeu ca Subiect care-i cere ceva, si-i raspunde prin smerenia sa. Iar aceasta e o lumina ce-i vine din Dumnezeu".

Un moment solemn in care Biserica ne indeama la tacere este Sambata Mare. Auzim in heruvic: "Sa taca tot trupul omenesc si sa stea cu frica si cu cutremur, si nimic pamantesc intru sine sa nu gandeasca, caci Imparatul imparatilor si Domnul domnilor merge sa se junghie si sa se dea spre mancare credinciosilor".

Observam ca indemnul nu vizeaza doar tacerea cea din afara, cat mai ales tacerea launtrica, linistirea gandurilor lumesti, potolirea furtunii lor. Aceasta este tacerea-graire, tacerea in care graim doar lui Dumnezeu.

Patimirile si Jertfa Mantuitorului sa ne fie prilej de tacere, iar Invierea Sa, prilej de a grai. Grairea noastra si modul nostru de a fi, sa devina un "Hristos a inviat!", o cale de a da marturie despre Inviere tuturor.