Un pumn de antidepresive ar fi binevenite.

Hei, calmeaza te!nu sunt poate cea mai in masura sa iti dau sfaturi pentru ca trec printr o situatie asemanatoare。Ce pot sa ti spun e ca singurul ajutor iti e Dumnezeu。Toate situatiile ce ni se par fara scapare sunt capcanele propriilor noastre minti。Atunci cand iubesti, esti capabil sa te rogi pentru binele acelui om, esti capabil sa ii dai libertatea sa faca ceea ce doreste。Chiar si sa se desparta de tine。Te poti ruga sa fie bine。Iar Dumnezeu iti da binele, binele care iti e necesar。(nu ala pe care l ceri)
Deznadejdea nu vine decat de la vrajmas。
Lupta e grea。Doare, asa e。Dar suferinta schimba, maturizeaza si aduce intelepciunea。
Nu o sa poti sa plangi, apoi sa pui masca si sa zambesti, sa fii numai un zambet si sa te intalnesti cu toti cunoscutii, sa iei cursuri de salsa si de taichi sau mai stiu eu ce activitati。Cine zice ca asta trebuie sa faci si ca poti。。n a trecut prin asa ceva。Fiecare miscare doare, fiecare gand doare。。organic。Dar。。 va trece。In cat timp inca nu stiu, insa stiu ca va trece。
O sa ti spun ce am facut eu。M am dus si m am spovedit。Am trecut pe langa o biserica (aveam treaba pe acolo) si ceva parca mi a soptit sa intru。
Parintele spovedea。I am zis ca am mare nevoie si m a spovedit。Acum sunt mai usoara, stiu ca indiferent ce va fi, nu sunt singura。Maicuta Domnului ma tine in paza。
Si si eu la randul meu trebuie sa nu mai fac greseli fata de Ea。Pentru ca noi pacatele le platim si aici。。pe pamant。si realizam tarziu ca toate faptele noastre ne aduc aici。Si apoi ne intrebam, cazuti, "unde esti Doamne?" Pai unde sa fie, langa noi, nu el ne paraseste ci noi pe El。
Plangi!!Plangi cat poti tu de mult。Pune icoana Maicii Domnului si roaga te plangand, si plange toata durerea din tine。
Nu, nu e usor, e greu。
Dar sa ti spun un secret: E SINGURA CALE! celelalte duc la pierzanie!
Nu esti singur!

Dragul meu, Dumnezeu ajuta pe toata lumea, iar daca ai cerut ceva si nu ti-a dat, inseamna ca inca nu e momentul sau ca acel lucru nu e potrivit pentru tine.
Vrei sa scapi de starea de acum? Bun, impune-ti sa treci peste acea despartire si peste starile depresive. Fara ca tu sa modifici ceva la modul de gandire, fara ca unele lucruri sa vina din ,,interiorul" tau, cei din jur nu te pot ajuta foarte mult. Ai un duhovnic? De ce nu vorbesti cu el...iar daca nu ai, de ce nu iti faci unul?
Incearca sa socializezi, sa devii o fire deschisa fata de oameni, fara insa a te lega prea mult de cei din jur. Nu te plange ca nu ai multi prieteni, dar atatia cati ai, sa fie adevarati si sa vorbesti cu ei. Prezenta unor oameni apropiati conteaza enorm pentru psihicul tau.
Nu te lasa prada tristetii... iata un articol interesant pe aceasta tema: http://www.doxologia.ro/cuvinte-duho...am-de-tristete
Cum sa faci ceva nou? Pur si simplu, fa! Iti trebuie doar putina determinare la inceput, apoi totul vine de la sine. Iesi intr-un parc, inscrie-te la diverse actiuni la care sa lucrezi cu oameni si sa cunosti persoane noi, cauta un serviciu nou, urmeaza niste cursuri, citeste ceva, apuca-te de studiat, fa-ti un hobby, etc.
Evita sa afisezi o fire posomorata pentru ca nu te va baga nimeni in seama si te vei adanci in starea ta. Iti zic asta din proprie experienta. Cu cat te arati mai placut, cu atat vei atrage oameni in jurul tau si acest lucru ai sa vezi ca te va ajuta mai mult decat crezi sa iti schimbi starea de spirit in bine.

Unul dintre cele mai paradoxale mesaje ale Noului Testament este acesta si este de fapt un dublu mesaj: poate fi voia lui Dumnezeu ca cei drepti sa treaca prin incercari, unele foarte dureroase, sii cu toate acestea exista o bucurie crestina in mjlocul acestor incercari. Imaginati-va o ca sunteti impreuna cu alti credinciosi care sufera de boli incurabile, sau care nu isi gasesc un loc de munca, sau care sunt singuri, sau a caror casnicie este un cosmar, sau care sunt nedreptatiti, supusi abuzurilor sau violentei,sau care au pierdut in aceasta lume pe cineva foarte drag.

Poti sa le spui multe, sa le tii predici, sa le dai citate. Ei iti pot spune: ,,Multumesc dar ai trecut prin ce trec eu? Stii ce simt? Cum ma intelegi, chiar intelegi ce simt sau doar imi dai un sfat pur teoretic? Sa fiu bucuros in asemenea clipe? Ai trait ce imi spui mie? Daca ma uit la tine voi gasi in tine bucuria, credinta si speranta despre care imi vorbesti?"

Think about.

“The hardness of God is kinder than the softness of men, and His compulsion is our liberation.”
C.S. Lewis

Deuteronom 32.39. Plangerile lui Ieremia 3.22-23

Se întâmplă şi aşa, cum bine spui.
Mi s-a întâmplat să experimentez şi altă ipostază: anume, că atunci când îţi expui atât experienţa similară, ori, poate, chiar mai cruntă şi apoi dezvălui şi soluţiile care te-au izbăvit (de pildă rugăciunea ori ajutorul semenilor ori, poate, vreo minune), cel aflat în necaz arată un apetit uimitor pentru suferinţă, iar faţă de tine ... multă invidie. Cândva, un cunoscut mi-a mărturisit fără reţinere că mă urăşte şi că îmi vrea răul. Şi nu doar mie, ci tuturor celor care pot păşi încrezători într-o nouă zi şi mai ales celor care iubesc. Motivul? Eu eram fericit, după cum i se părea lui, eu trecusem peste câteva pierderi majore, în timp ce el încă se mai adăpa din apa durerii. I se părea nedrept ca eu să mă bucur de viaţă iar el să sufere... Voia să sufăr împreună cu el, musai! (deşi, culmea, sufeream deja, înţelegînd bine prin ce trece...) Ce poţi face în asemenea situaţii?
Am constatat că unii oameni tind să împărtăşească bucuria şi vitalitatea lor, în timp ce alţii vor să tragă pe toţi în noroiul unde ei se îndestulează neîncetat şi unde se vaită că nu le e bine.

Ioan, in situatia prin care ai trecut cu acel om, experienta descrisa de tine, ce ai facut vazand reactia lui?

Pe de altă parte, oamenii care ridică această pretenţie (frecventă în situaţiile de doliu, adică de reacţie psihologică la o pierdere majoră, fie şi la pierderea ori deteriorarea imaginii de sine - tot doliu este, psihologic, şi încă unul foarte greu de purtat), aceşti oameni au nevoie de perspectiva unei izbăviri. Dacă suferinţa e reală şi au ajuns la fundul sacului o lasă mai moale cu nazurile şi primesc orice ajutor care să îi tragă niţel de ciuf (în ipostaza nedorită a calviţiei absolute sunt bune, la o adică, şi oasele temporale ori parietale) din mocirla suferinţei. Se agaţă de orice pai, venit de oriunde. Orice cuvânt de mângâiere e bun, atunci când ai făcut implozie...:)
Tocmai de aici şi marea sugestibilitate a omului aflat în suferinţă, de care ştiu să profite multe lichele... De pildă, unii ca băieţii din filmul "Secta".
E drept că prin lume circulă mitul că doar cel care a învins o suferinţă poate ajuta pe altul. Dar nu e decât un mit. Dacă ar fi aşa, ar trebui ca doctorii să fie nişte super-eroi, nişte Hercule învingăreţi ai tuturor suferinţelor! Ori, nu-i deloc aşa, unii doctori n-au avut nici pojar la viaţa lor şi totuşi scot oameni din groapă.
Ce să mai zic de vindecătorii sufletului!? Ar fi chiar o iluzie teribilă să crezi că psihologul sau psihiatrul trebe să fi învins propria psihoză ori depresie ori bulimie ori homosexualitate ca să te "înţeleagă". Dar nu e preferabil, mai degrabă, ca medicul tău să nu fi avut niciodată de-a face cu astea, pe pielea lui? Pentru că orice experienţă patologică lasă urme serioase în sufletul omului, rămân sechele în diverse planuri ale funcţionării sufleteşti.... Din păcate. E suficient ca terapeutul să fie un om informat, cu o personalitate adecvată rolului de taumaturg şi cu niscaiva experienţă în lucrul cu oamenii bolnavi. E suficient pentru a te pune tu la treabă şi a-i primi sprijinul.
Dar boala, păcatul, suferinţa sunt contagioase, lipicioase. Răul voieşte să prolifereze cu orice preţ! Şi te prinde şi pe tine, cel care îl porţi momentan, în planul lui expansionist. Cel care le trăieşte ar voi să se mai îndulcească niţel cu ele şi să le dea şi la alţii. De ce să sufăr numai eu, spune omul contaminat de morbul morţii şi al deznădejdii? Să sufere şi ăsta, că prea o duce bine! Mai bine trag şi pe el ori pe ei în rahatul meu, decât să urc eu de aici unde, ca să fiu sincer până la capăt, oricum aveam să ajung.... Ştiam eu!
Şi cu asta mizeria e deplină.

*
Vindecătorului să îi cerem doar atenţie şi competenţă, un strop de bunăvoinţă şi onestitate. Dacă voim să ne vindecăm, atunci să nu-l puricăm noi pe toate feţele! Să nu-i mai punem atâtea condiţii taman atunci când avem mai mare nevoie de ajutor. Că şi în Soare sunt pete!
Ce voim de fapt: ajutor întru izbăvire sau taumaturg mirobolizant/eclatant? Dar noi suntem, mai întâi, mirobolizanţi?

*
Şi, mai ales, să ne amintim că nu doctorul vindecă de unul singur, nu preotul izbăveşte prin "magia" puterilor lui (care puteri, bre? Ce, popa-i Superman?), ci Mila Domnului prin împreună-lucrare (prin Har) cu preotul sau cu alt om.
Nu vindecătorul omenesc trebe să fi trecut prin toate chinurile şi să le fi depăşit.
Întrucât trebuşoara asta a făcut-o deja, pentru noi, Cel Care a suferit Patimile şi a înviat din morţi.
E suficient ca noi doar să credem în El şi să Îi cerem ajutorul. Şi să ne mişcăm după puteri în direcţia Lui, cooperînd cu semenii noştri, aşa cum sunt ei. Dealtfel, nu ne îndeamnă El Însuşi în acest sens?

Sincer? M-am crucit. Chiar în faţa lui.
Apoi l-am rugat să aleagă dacă voieşte să mai trudim împreună la nodul gordian al suferinţei sau ne despărţim şi merem fiecare la ale lui. Avea nevoie, ce-i drept, să îi vorbesc despre experienţele mele asemănătoare cu a lui (uneori fabulam, ca să îi fac pe plac) şi să îi hoc rolul de învingător-model. Voia să crească prin initaţia unui model, din păcate (acesta nu e singurul mod de a creşte ca om! Mai există, de pildă, şi descoperirea prin implicarea în experienţă! Şi altele...).
Din fericire a ales să ne mai vedem şi, după vreo doi ani de chin, pe care l-am tras şi eu (iar o experienţă de genul ăsta n-o să se mai repete!), s-a dumirit singur că drumul lui de folos era altul. Acum e bine merci şi ...nu mă mai urăşte...:) În general nu mai urăşte pe nimeni, din câte ştiu. Rulează pe drumuri mai vesele şi mai împăciuite, slavă Domnului!