Pai daca e doar etapa de inceput,atunci care e problema? Noi suntem in etapa de inceput,si foarte putini o vor depasi ......Ar trebui sa ne intereseze etapa de inceput ,nu cea de final...

Te poate ajuta in intelegere si acest articol:
Formula "Tine mintea in iad si nu deznadajdui" in lumina traditiei patristice
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...dui-68503.html

Poate că şi etapa de început are mai multe... etape... Mai în glumă, mai în serios...

Si care ar fi acele etape,mai in gluma mai in serios,ca eu nu le stiu?

Mulţumesc pentru link, Ekaterina!
Îmi pare un studiu dens, pe măsura temei. Tipic pentru Larchet. Aparent arid, pentru că oferă de fapt câteva indicatoare spre miezul unor lecturi mai bogate, precum şi către experienţa trăitorului creştin.
Mă frământă, însă, o întrebare: ce are Dumnezeu, ce oferă, de este atât de uşor refuzat? Ce compensaţie aduce mândria, de este perpetuu cultivată şi atât de masiv practicată, inclusiv de oameni ca Siluan?
Reformulez: de ce, mai degrabă, noi oamenii refuzăm oferta Domnului, zi de zi păcătuind şi acceptăm oferta pulberii şi a deşertăciunii? De ce mai degrabă nu acceptăm, în loc să tot respingem?

De ce este luciditatea (faţă de condiţia omului) atât de insuportabilă deseori?
De ce mai degrabă omul nu se bucură că se întâlneşte, în sfârşit, cu sine însuşi şi aleargă la ochelari care oferă viziuni confortabile? De ce se ţine la învrăjire (şi învrăjbire), când s-a prins de multă vreme că e mai de folos lui să se ţină la dezvrăjire (şi dezvrăjbire)?

Oare refuzul "ofertei" lui Dumnezeu se datorează necunoaşterii ei, pur şi simplu?
Nu este, totuşi, cunoaşterea prin experienţă singura garanţie a ţinerii la pocăinţă şi implicit a credinţei mântuitoare?
Cunoaşterea ca rezultat? Sau mai degrabă ca proces al apropierii simţite de experienţa lucrării Harului...
În acest ultim caz, a cunoaşte (pe Dumnezeu, pentru a accepta definitiv "oferta" Lui şi a semna "contractul") înseamnă pur şi simplu a călători. Tot mai împuţinat, mai fără "bagaje". A călători neîncetat, printr-un deşert plin de fete Morgana care face parte din viaţă, fete Morgana numite ca atare: deşertăciuni, toate cele trecătoare în praznicul vieţii...

Poate acesta e motivul refuzării lucrării lucidităţii: renunţarea la bagajele considerate indispensabile pe pământ. Pe pământul din om.
"Noi vrem pământ!" sună, acum, macabru. Şi cu cât se înghesuie mai mult investitorii în cernoziomul meu lăuntric, cu atât parcă îmi doresc să cer o tarla, cât de mică, de Cer...

"Lasă toate ale tale şi urmează Mie!" AMIN+

Nu mă refer la nişte etape bine definite, universal valabile. Şi nici nu aş vrea să îmi etalez aici mândria. Dar fiecare dintre noi evoluăm. Nu ştim cât de departe vom ajunge pe scara virtuţilor, dar cel puţin ne străduim, fiecare cum vrea şi cum poate, şi bineînţeles cu ajutorul lui Dumnezeu.
Am vrut să zic că, deşi nu sunt la o etapă avansată, nu mai sunt nici la primul pas. Ca exemplu, acum mulţi ani, nu aveam nici cea mai mică idee că mândria este un păcat, că într-adevăr ne pricinuieşte multe rele şamd. Am fost crescută în spiritul mândriei pentru anumite calităţi, realizări etc. Din acest punct de vedere, nu mă mai consider în prima etapă - sau în prima sub-etapă........

Cred că am scris prea mult pe acest topic. Şi deja mi-am scris opinia.

Cred că frica de Dumnezeu nu trebuie să ne facă să uităm de iubirea pentru El. Am văzut cam două curente printre răspunsurile de pe acest topic. Unii pledează pentru cât de bună e frica de Dumnezeu, alţii preferă iubirea.

Cel mai edificator răspuns mi s-a părut cel al lui Mihailc.

Rapsunsul la care te referi eu nu l-am inteles.Probabil sunt la etapele alea de inceput,in care frica de Dumnezeu primeaza.
Începutul vietii celei adevarate, din om, este frica de Dumnezeu“ (Cuvintele ascetice ale Sf. Isaac Sirul, Cuv. 1, pag. 3)
„Fii întelept, si-ti pune temelie a calatoriei tale teama de Dumnezeu si fara ocoluri în cale, peste putine zile vei fi la usile Împaratiei“

Eu nu am ajuns inca la Usile Imparatiei...

...LA iad...
 

Adică la minciuna cu fata arătata!.. Dar să nu te laşi pe mâna copiluseruului, fiindcă e mic şi lacom, cretin, credul şi foarte pofticios şi uşor de păcălit de satana cu scenariile viclene mamoniac deşertice şi porno... fiindcă-i place, lui îi place orice-i arăţi căci nu vede, nu i s-au deschis încă ochii credinţei şi nu ştie dedesubturile ascunse ci el e curios de altceva, de ce-i place dracoolhului.

Nu deznădăjdui când ţi-e dor şi vrei iar să spurci ci spune-ţi un NU hotărât păcatului pentru slava Domnului în taina ta căci sigur nu s-a dat şi nu se dă liber niciodată la visochiul scenarist viclean şi la poze spurcate spre a fi imitate, căci acolo e vorba de bani din trădare, înşelare, şi sinucidere prin spurcare din oroare.

Copie-lust-eres = copiluser (mândrul malahell şi cu 'fata' spurcata cu ochii) , u vine de la necredinţă şi nestatornicie şi mândrie îndoielnică, lust este lăcomie în engleză şi er de la workeres gLumesc.

Atenţie mare când citezi din Isaac, că dacă o faci aşa, după ureche, o iei în mod sigur pe un drum înfundat. Ai idee la ce se referă sfântul când vorbeşte despre "Împărăţie"? Aş putea paria că cei mai mulţi înţeleg că ar fi raiul post-mortem, beatitudinea compensatorie pentru o viaţă terestră ratată. Nimic mai fals... "Împărăţia" pentru Isaac (şi nu numai) este comuniunea fiilor lui Dumnezeu după har cu Sfânta Treime şi întreolaltă, care începe încă din această viaţă şi cunoaşte alte forme de plenitudine dincolo de moartea fizică. Încercaţi să rezistaţi ispitei de a-l prezenta pe Sfântul Isaac ca pe un făcător de platitudini pietiste pseudoduhovniceşti, citând lăutăreşte din firmituri decontextualizate pescuite de pe internet. Fără să fie nepărat un sistematic, în sensul actual al acestui termen, Isaac este un autor complet şi destul de explicit dacă ai răbdare să-l cercetezi pe îndelete, fără grabă şi, cel mai important, fără dorinţa de a-l folosi pe post de portavoce pentru ideologia preferată. Însuşi Sfântul Grigorie Palama, într-una din epistolele dogmatice, îi scria unui prieten că n-ar fi avut nimic de adăugat la Isaac dacă nu intervenea disputa cu umaniştii aceia care se credeau mai deştepţi decât un mileniu de creştinism trăit şi mărturisit la modul plenar.
Probabil cineva competent va trebui să-şi asume truda de a scrie o carte în care să lămurească terminologia patristică şi filocalică, întrucât există o tendinţă vădită, mai ales printre propovăduitorii ideologiei ortodoxiste, de a aplica retroproiectiv înţelesuri contemporane, grav avariate semantic ale unor cuvinte din lexicul bisericesc sau parabisericesc, unor autori din vechime care foloseau cuvintele respective cu o precizie desăvârşită.

Din pacate Mihailc,nu inteleg nimic din ceea ce spui,cred ca sunt eu ignorant....