Asa explica Jung. Fara acest "zid" am fi in pericol, ca inconstientul sa invadeze constientul, ceea ce se intampla la cei cu boli psihice.

Intrebarea mea nu era referitoare la dependenta de orice, ci de cel care hipnotizeaza. Cum poate pacientul sa se sustraga unei asemenea dependente?

Raspunsul: prin rugaciunea neintrerupta.

Nu am citit discutia voastra pro si contra despre hipnoza (este interesant, dar nu am timp acum) dar vreau sa dau doar urmatoarea marturie, ca raspuns direct la intrebarea Laurei: Acum doi ani cand ar fi trebuit sa fac o operatie (la care am renuntat pana la urma, deci nu va pot spune cum este) mi s-a propus, la spitalul universitar de aici, sa imi faca in loc de anestezie generala anestezie prin hipnoza. Mi s-a parut ciudat si m-am informat. Intr-adevar, se practicaasta. Cica efectul este statistic tot atat de bun ca la anestezia generala si nu are efecte secundare. Se practica foarte mult. Se face si anestezie locala, desigur.
Nu prea cred ca saracii pacienti operati ar putea sa se prefaca hipnotizati ;-)

Da, Fani, se practica si in Romania, iar treaba asta cu anestezia e cat se poate de simpla: fara ea nu se poate face interventia chirurgicala, iar fara asta omul moare. Unii intra in soc anafilactic si alte complicatii daca li se administreaza o anumita substanta. Ca urmare, pentru cei care nu tolereaza o anestezie de un fel sau altul, s-a gasit solutia sugestiei hipnotice.
Dar noi nu stim mai nimic despre cele sufletesti (suntem dulapuri pline cu tratate despre vrute si nevrute, insa nu avem experienta si lucru cu sine, bine condus, cu pricepere), despre psihologie, eventual si despre hipnoza. Si atunci, fireste, cand omul intalneste necunoscutul (in raport cu propriile repere, limite, resurse), are reactia naturala de a fugi, de a nega, de a iscodi etc. Mai rau e cand oameni carora le lipsesc cunostintele si experienta, fug si in acelasi timp injura. Arunca cu vorbe tari si cu manie multa, facindu-i pe cei care au oarecare stiinta (din mila Domnului precum si prin eforturi personale si prin priceperea dascalilor lor), sarlatani si nebuni, uzurpatori ai bisericii, lupi in blana de oaie, eretici, indraciti, posedati etc.
Dupa acest mod de a vedea lucrurile, nu m-as mira ca, in romanica viitorului apropiat, inca de la gradinita sa aflam ca orice lucru pe care nu il cunoastem e de la dracu.
Cand, dimpotriva, natura copilului este, asa cum a harazit Dumnezeu, sa caute o cale sau alta de a se informa, de a cunoaste. Abia apoi sa isi dea cu parerea.
Consider ca se abuzeaza de povestea caderii protoparintilor, adica se extinde cu totul nejustificat sensul si rostul mentiunii biblice asupra unor domenii ale umanului care nu au nici o legatura cu pacaleala sarpelui. Amestecam borcanele la greu si ne credem savanti si buni crestini. Prin asta, insa, demonstram ca nu suntem nici una nici alta.

Romanii au reusit performanta cu totul nebuneasca, unica in istoria lumii, de a-si alunga invatatorii, descoperitorii, intelectualii de marca si creatorii, pana hat-departe, in toate colturile lumii si chiar pana-n mormanturi.
Cred ca nu exista tarisoara pe lumea asta care sa aiba un asa mare apetit de centrifugare a mierii pe pereti...
Temnitele comuniste si asasinatele interbelice vor ramane mereu ca o dovada a tendintei acestui popor care se lauda ca e crestin prin vocatie. O fi si chiar cred ca este, insa imi pare ca intre timp, luat de tot felul de intamplari si atractii, a cam uitat de sine. Si de Dumnezeu.
La noi, Biserica a devenit, in mintea multora, locul unde te ascunzi si bati cu pumnii in piept, ca urangutanul, de cate ori intalnesti vreun om, cu atat mai mult un om de la care ai ceva de invatat cu adevarat. Cred ca putem vorbi de un consumism de masa al pseudo-credintei crestine, in Romania. Si e doar boala a mentalitatii colective, nu credinta stramoseasca, aia de galgaia vitalitate si prosperitate si care zamislea geniul anonim sau recunoscut public. Acea credinta simpla prin care s-a tinut turcimea si erezia dincolo de granite. Aceea a bunului-simt, a rostului in toate, a capului plecat si a inimii infrante si smerite. Acea credinta simpla a omului strunit in simplitate.
De ce oare? Pentru ca romanului i s-a urcat propaganda la cap si crede cu tarie ca el le stie pe toate si ca el e cel mai destept. Daca mai bolboroseste si vreo zece rugaciuni (fara sa le traiasca miezul) cu atat mai vartos se crede indreptatit sa faca legea (junglei).
Cand mai treci prin romanica, intr-o vacanta de la Bruxelles, vei simti aceste mici adevaruri ceva mai concret, daca ai vreme cateva saptamani sa vietuiesti din resursele autohtone. Lasa-te pe mana bunilor nostri "crestini" autohtoni (ma refer desigur la consumismul pseudo-crestin de massa, acesta care-i la tot pasul alimentat de reclame si superstitii, de leacuri babesti, de agentii de turism pentru pelerinaje cu multe zerouri in coada la tarifele in lei, ma refer la ceea ce se vinde ca fiind produs crestin, iar nu la credinta simpla si dreapta, discreta, care inca respira, cu Mila Domnului, in Biserica) si, daca mai reusesti sa inchegi o conversatie coerenta dupa acest mic experiment, spune-mi si mie cum a fost, cum te-ai simtit si cam cum mai vezi omul, lumea, pe tine insati, eventual si pe Dumnezeu.
Him, incep sa cred ca avem nevoie de o sedinta de ...hipnoza colectiva! ...:))

Despre rugaciunea neintrerupta s-a scris mult, inclusiv pe acest forum. Nu am nimic de zis in plus fata de ceea ce s-a postat deja. Avem apoi atata bibliografie pe aceasta tema ca nu ne ajunge o viata intreaga macar sa lecturam ce s-a scris, darmite sa practicam...

Prin rugaciunea singura, insa, nu facem nimic, doamna. DACA NU FACEM O ALEGERE SERIOASA IN NOI INSINE SI NU VIETUIM INNOITI DE ALEGEREA NOASTRA. Regret sa fiu iarasi eu acela care va spune direct si fara ocolisuri: nu rugaciunea ne mantuieste. Ci Hristos. Prin aceasta nu voiesc, desigur, sa minimalizez rostul sfant si sfintitor al rugaciunii, cat sa ma opun conceperii rugaciunii in sine ca pe un leac universal.
Concepem rugaciunea prea des DOAR ca pe rochia mamei... Rostul ei, dincolo de un eveniment la care ne putem gandi in duh cataastrofic (si nu e bine asa), este unul mult mai statornic, deloc spectaculos, insa decisiv in destinul fiecaruia si al tuturor. Seamana cu respiratia: nu e spectaculoasa, dar e vitala. Si dimpotriva, cand respiratia incepe sa atraga atentia, cand devine spectaculoasa ori prea mult pomenita, e clar ca sunt probleme... Mari.

Revedeti va rog materialele postate in legatura cu rugaciunea si amintiti-va cate se contopesc in lucrarea rugaciunii.

Imi pare ca o prezentati ca pe un leac, un fel de dar magic, o aspirina universala care lucreaza singura,
in vreme ce noi putem sa ne vedem linistiti de toate ale noastre, cu seninatate si inocenta, siguri pe mersul nostru (cel de prin gropi si de prin toate strachinile lipsei de constiinta a pacatului si nevredniciei proprii)...

Nu doamna, rugaciunea in sine nu ajuta pe nimeni dintre cei ce se sustrag permanent alegerii oferite de Hristos. Nu e deloc "sesam deschide-te!" pentru talharii lui Ali-baba (cum cred ca suntem mai in toata vremea).



Ceea ce conteaza cu adevarat in legatura cu rugaciunea este, permiteti-mi sa va reamintesc: tinindu-se de lucrarea rugaciunii, prin harul lui Dumnezeu, omul incepe razboiul despatimirii si nadajduieste umil, intalnind treptat tot iadul din sine si din lume, ca va fi izbavit de Dumnezeu.
Asta e tot.


Se duc destui cu rugaciunea-n gura drept in iad, avind inima gatita pentru foc, pe dedesubtul rugaciunii care nu ne e decat fatada, varuiala frumos aranjata peste morminturi de necuratie. Oare de ce uitam mereu aceasta?

Poate ar fi mai bine ca, paralel cu lucrarea rugaciunii si cu vietuirea in Biserica, sa mai invatam smerindu-ne si cateva elemente de vietuire lumeasca in lume (cum ar fi sa spalam vasele, rufele, sa conducem masina, sa scriem si sa citim, sa numim emotiile pe care le traim, sa ne autoreglam conduita interna si externa etc.). Desigur, in acelasi duh evlavios al crestinului dintotdeauna. Care se pliaza suplu, de la epoca la epoca, pe datele concrete ale realitatii care ne solicita resursele personale si colective.

Nu cunosc o tehnica (un leac, o procedura) de a ne feri de un hipnotizator agresiv si priceput (viclean). Nu mi s-a intamplat sa traiesc aceasta si nici nu am invatat la scoala.
Stiu insa ca hipnotizatorul cel mai perfid, care ne taraste zi de zi, clipa de clipa, in mirajele lui este propriul nostru ego narcisic si propria noastra rebeliune si aroganta inaintea lui Dumnezeu.

Inainte sa ma preocupe posibilitatea de a deveni dependent de nu stiu ce hipnotizator, s-ar cuveni sa ma asigur ca am dat raspunsul drept la intrebarea: nu cumva traiesc de zeci de ani intr-o hipnoza continua? Nu cumva hipnotizatorul e pitit in mine insumi si face ce vrea cu mine si cu destinul meu?

Toate datele psihologiei pe care o cunosc, precum si tot ce am cunoscut in Biserica, justifica rostul acestei ultime intrebari si confirma ca raspunsul este, oricat pare de dureros, acesta: DA! Intradevar: in mine, in fiinta mea e pacaleala si pacalitorul. Precum si resursele dezvrajirii tot in mine se afla. Alege!

Primiti va rog, cu toata dragostea intru Hristos, acest cuvant care marturiseste Adevarul, dincolo de neputintele mele de a bolborosi ceva.
http://www.youtube.com/watch?v=Q3x67GlCzDY

Regret, dar nu asta asteptam sa aud. Credeam ca poti sa-mi raspunzi la o intrebare cat se poate de directa si precisa. Presupunerile tale nu sunt raspuns la intrebarea mea.

E interesant ca de exact opusul eram acuzat (e mult spus, combatatut amical suna mai exact) de cei ce sustineau geocentrismul, ca imi pun baza in stiinta. Probabil nu ai vazut discutiile de pe acel topic, foloseam si eu argumente asemanatoare, dar in sensul corect.
Supararea lui Cezar nu stiu de la ce e si e mai complicata. Inainte sa se retraga ma acuza la fel de tot felul de lucruri neadevarate din cauza conflictului lui cu alta persoana, cu care eu impartaseam aceelasi opinii (din fericire si cele corecte). Cu toate aceseta eu am fost cel care i-am scris un mesaj de impacare pe provat, a fost in asentimentul meu, apoi cand am reintrat plecase deja. Eu nu am nicio problema cu el, daca are el ceva e doar problema lui, pe mine nu ma afecteaza. Eu raspund doar la ceea ce tine de ortodoxie.
Legat de mesajul tau, nu mai era nevoie sa imi spui ca impartasesti aceleasi opinii, pentru ca amandoi stim ca e asa. Din fericire, fata de unii care au aceleasi conceptii moderniste (preluate din ecumensim), tu nu esti si agresiv. Si ai si o scuza, esti convertit din protestantism, ceea ce foarte bine.
Pana acum am avut divergente de opinii, dar nu imi amintesc sa fii purtat o discutie mai aprinsa impreuna. Mesajul asta al tau pare acum putin mai agresiv si superior. Din cate stii in multe cazuri avem pareri diferite. Si in acest caz gresesti, e eronat ce spui. Curentul acesta modernist aduce cu el si un mod de gandire si de a privi lucrurile specific, mai apropiat protestantismului liberal decat ortodoxiei. Si acest mod de gandire se rasfrange asupra aproape a tuturor conceptiilor. Eu nu impartasesc aceste conceptii si nici nu doresc, le impartasesc doar pe cele ortodoxe. Din fericire am observat ca cei ce au acest mod de gandire ortodox sunt mai numerosi pe forum, doar ca nu scriu toti la fel de mult. Cand o sa vrei sa fii receptiv aceste conceptii, citite la mine sau la altii, atucni o sa avem acelasi mode de gandire si conceptii.
In cazul hipnozei, dupa cum vezi cei care au comentat au avut aceleasi cocneptii ca si mine, pentru simplul fapt ca acestea sunt cele ortodoxe, iar un ortodox e smerit si asculta de adevar, nu de cum vede el lucrurile. Eu (si ceilati) am citit si sursele ortodoxe ce spun, nu doar ce spun niste yogini care predau hipnoza la facultate. Pentru ca ei s-au smerit au ascultat ce spune ortodoxia, nu ratiunea lor sau invatatii neortodocsi. Cum observam, totul tine de smerenie si ascultare, lucruri care nu prea sunt cunoscute in protestantism. In plus, eu am studiat si cate ceva din paranormal si alte religii, deci am cunostinte si de acolo. Cand am ajuns la cursul de reiki ni s-a spus ca e o tehnica doar pozitiva, are legatura cu vindecarea, nicio legatura cu religia, etc. Dupa aceea am citit ca se facusera studii la universitati americane, era folosit si in unele spitale, etc. Cand am devenit credinciosi dupa putin timp am aflat ca si practicile acestea tin de ocultism. Ce am facut, am cautat justificari si explicatii? Nu, am abandonat total si niciodata nu am mai facut asa ceva.
In caz ca nu stii, incepand cu sec. XX practicilor oculte s-a cautat sa li se dea si o explicatie stiintifica. Cam toate au si pretentii stiintifice, inclusiv astrologia, de exemplu. Tu spui sa credem orbeste tot ce ne spun altii, fara sa cercetam. In ortodoxie nu e asa, suntem rugati sa "cercetam duhurile".
Asa e si cu hipnoza, probabil nu se preda la toate facultatile de psihologie, doar acolo unde sunt si profesori preocupati de yoga sau ocultism. Mia e ceva important ce vreau sa iti spun, doar din punctul de vedere ortodox putem cunoaste adevarul despre alte lucruri. Altfel si un yogin va spune ca el stie adevarul despre yoga, nu un ortodox, si un adventist va spune la fel, un ocultist la fel, etc. Cine sta sa ii asculte pe toti acestia nu mai are timp sa faca ascultare si de Biserica, ca nu concorda cu toate aceste pareri.

Am gasit o marturie a cuiva care a facut facultatea de psihologie, pe ortodoxia tinerilor (inteleg ca si Laura e pe acel site): http://www.ortodoxiatinerilor.ro/tin...-ortodoxa.html
Mentioneaza si aspectele bune ale psihologiei, iar la partea negativa mentioneaza hipnoza (si toti cei ce comenteaza sunt in asentimentul acelor idei, dovada ca ortodocsii de obicei sunt ortodocsi, doar pe forumul crestinortodox sunt tot felul de pareri).
Deci ce spun psihologii ortodocsi despre hipnoza:
"Imi amintesc cum ne spuneau profesorii la cursuri: ''trerapia asta nu este cum spune religia, este nevinovata, preotii nu vor sa accepte evolutia'', si vedeam cum profesoara hipnotiza toata clasa, sub pretexul relaxarii, dar cu greu isi mai reveneau bietii mei colegi. Imi amintesc odata ca un coleg era chiar inconstient dupa o sedinta de hipnoza si nu-si mai revenea. Nu m-am lasat niciodata hipnotizata stiind ca e pacat, (cred ca rugaciunile duhovnicului meu m-au salvat de multe ori) dar nu cunosteam pe atunci marile primejdii duhovnicesti ascunse in spatele unor astfel de practici, intrucat nimeni nu ne avertizase asupra usurintei cu care demonii, ca entitati spirutuale, intra pe calea hipnozei in contact nemijlocit cu mintea omului, inselandu-l si amagindu-l treptat, pana la contactul total.
In hipnoza sunt implicate si capacitatile demonilor de a-i induce omului perceptii senzoriale, (puteri pe care psihologul crede ca le dobandeste cu marea capacitate de a se juca cu mintea omului),inclusiv reprezentari vizual - artificiale pe de o parte, iar pe de alta parte de a interveni direct asupra unor evenimente, in sfera realitatii materiale. Terapeutii insa ignora cu desavarsire toate aceste aspecte, prezentand mecanismele hipnozei intr-o maniera distorsionata, facila si apetisanta. Psihoterapeutii sunt oameni, si ca oameni aleg intotdeauna ceea ce li se potriveste, fac alegeri care doresc sa fie congruente si aliniate in raport cu conceptile si convingerile lor."

O alta persoana care a terminat facultatea de psihologie: "cred ca ar fi de mare folos sa avem cat mai multi psihologi si psihoterapeuti ortodocsi.
Gasiti pe scribd in pdf, resurse de psihologie, cititi sa va faceti o idee, pentru inceput din cursuri de psihologie de la facultatile din tara. evitati pe cat puteti Irina Holdevici, Ion Manzat, Ion Dafinoiu, S.Freud, Jung, A. Adler."