Şi ceea ce este atrăgător este şi de folos? De folos, mă refer la sensul cel mai adânc al vieţii. Nu sunt de acord cu ideea de a promova jucăriile "bune" (cuburi, chestii care se asamblează etc) în detrimentul promovării contactului cu natura. Nu contest jucăriile "bune" (gen cuburi, puzle, cărţi ilustrative cu animale, fructe etc), într-o oarecare măsură ele sunt utile şi pot ajuta la dezvoltarea minţii copilului.

Însă ce ne facem când copilul poate deveni pasionat de o anumită jucărie încât ajunge să se identifice cu ea (pentru el jucăria e vie) şi copilul nu se mai desprinde de ea, se joacă cu ea, doarme cu ea, o poartă mereu cu el?

Dacă natura e mai valoroasă atunci de ce să nu îi dăm întăietate? :71:
De ce să dăm copilului o jucărie de pluş/plastic pe care inevitabil o va băga în gură? De ce să nu dăm copilului un măr, o pară, un morcov care sunt "vii", au energie şi care fac parte din Creaţie? Oare nu va simţi copilul diferenţa? De ce să nu dezvoltăm gustul şi simţurile copilului pentru natură (creaţie) şi nu pentru plăsticăraiuri (duhul acestei lumi)?

Copii sunt mult mai inteligenţi decât credem noi şi simt mai mult de cât ne dăm noi seama. Altarul minţii copiilor în primele luni şi chiar ani din viaţă este curat, acest altar nu este profanat. Dar profanarea altarului copilului ţine şi de strădania părinţilor. Bietul copil ce poate face dacă de mic este pus în faţa televizorului sau dacă TV-ul merge non-stop în casă, copilul implict este "virusat" de duhul TV-ului, de imaginile de acolo...sau desfătezi copilul cu toate nimicurile duhului lumesc al acestui veac. Cum să înţeleagă copilul natura când părinţii lui au ieşit în natură doar pentru un grătar şi pun copilului o jucărie de pluş în mână pentru ca acesta să stea cuminte. Nu putem generaliza, abateri de la regului desigur pot exista.

Ş care e valoarea jucăriilor (la modul general)?

Nu am o părere tranşantă în această polemică... totuşi copilul poate avea drept jucării animăluţe sau animale mai mari despre care poate învăţa diverse lucruri (în primul rând ce e, cum "vorbeşte", ce culoare sau alte particularităţi are etc. Asta la vârste când e prea mic pentru zoo.

Interesantă pledoaria pentru natură şi joaca cu lucruri adevărate... dar despre cărticele ce părere aveţi... Şi acestea sunt făcute tot de om, nu sunt din natură...

Ideea generală este să nu picăm în extreme.

Copiii crescuti la oras, la bloc, sunt in mare parte privati de natura. Orice parinte isi doreste ca micutul sa petreaca mai mult timp in natura, in aer liber, dar mai mult de doua - trei ore dimineata si poate tot atat seara (si asta cu sacrificiu si efort) copiii nu stau afara in aer liber. Restul timpului trebuie umplut cu alte activitati, in acest caz jucariile educative si in special cartile, dau o mana de ajutor. Acum ca vremea s-a racit si stam mai mult in casa este tare greu, de-a dreptul chinuitor.

Ovidiu, copiii sunt atrasi de nisip, iarba, pietricele, etc...dar mai este o problema in parcurile publice unde mergem: cainii fara stapan si intr-o proportie mai mica si cei cu stapan.

[quote=ovidiu b.;537790
Însă ce ne facem când copilul poate deveni pasionat de o anumită jucărie încât ajunge să se identifice cu ea (pentru el jucăria e vie) şi copilul nu se mai desprinde de ea, se joacă cu ea, doarme cu ea, o poartă mereu cu el?
[/quote]

Te amuzi.

Noutati pentru tine: asta se intampla pana in jurul varstei de 3 ani, copilul baga cam orice in gura.
E un reflex, tine de explorarea lumii, etc.

Pai cum sa faca un copil diferenta cand tu adult faci confuzia intre jucarii si mancare?

Mda, de obicei se prostesc pe parcurs, mai ales daca pierd prea mult timp pe Internet.

Depinde ce intelegi prin asta.
De obicei, chiar de mici, copiii sunt egoisti, chiar rautaciosi, principiile morale lipsesc..

Deci jucaria de plus sta intre copil si reflexul lui inascut de a manca iarba sau a cadea in extaz in fata unui tufis.

Cum poti spune asa ceva?
Acele jucarii educative,carti, stau intre mintea neprofanata a copiilor si natura.
Mai bine ii dai un ghiveci cu o floare, o lada de pamant, un morcov, un mar..

:-)))) Sau eventual un sac cu nisip rasturnat in camera lor. Este stiut ca nisipul ii atrage in mod special, asta o pot confirma toti parintii, si cum cel din parc de la locul de joaca este toaleta pentru caini, macar asa sa se bucure si ei.

Înţeleg şi nu neg acest inconvenient.

Să ne facem înţeleşi, pledez pentru natură în schimbul jucăriilor de orice fel ar fi, însă sunt cazuri (probabil cele mai multe) când părinţii nu au timp sau posibilitatea să ofere copilului joaca în natură. În acest caz jucării, cărţi cu animale, fructe etc care pot ajuta la dezvoltarea intelectului copilului sunt bine venite, dar cu măsură. Eu am mi-am expus puctul de vedere observând că se pledează mai mult pentru jucării decât pentru natură şi interacţiunea copiilor între ei.

Eu unul nu m-aş amuza.

Serios? :71: Tocmai asta spuneam şi eu :26:...dacă e un reflex de ce să nu eviţi pe cât posibil acest contact cu plasticul? Mai ales la început, în primele luni când copilul începe să bage în gură cam orice.

Din câte reţin eu un copil poate să mânânce un fruct doar după ce îi dau dinţii şi măselele şi unul preparat la bleder (făcut pastă) îanainte de avea dinţi. Eu ştiu copii care la vârsta de 1 an şi 4 luni încă nu aveau măsele....deci copilul poate băga în guriţă un morcov în loc de o bucată de plastic sau jucărie până la o anumită vârstă. Apoi diversifici, îţi pui mintea la contribuţie. Priceput acum?

Amice, când am vorbit de profanarea minţii copilului m-am referit mai mult la TV şi la satisfacerea plăcerilor copilului fără discernământ şi nu la jucării educative, cărţi. Şi era o discuţie jucării versus natură. Dacă pentru tine primează jucăriile înaintea naturii şi a interacţiunii cu alţi copii, să fii sănătos. Dar nu mai răstălmăci ideile.