Refuzul de a gandi rational este dupa parerea mea o mare erezie la adresa lui Dumnezeu.

De unde stim precis ce vrea Hristos? Din cuvintele Sale. Numai ca noi interpretandu-le intr-un mod eronat sau necunoscandu-le, ajungem sa spunem ca nu stim ce vrea Dumnezeu. Stim, dar nu dorim sa implinim cuvintele Sale, ni se par imposibil de a le implini: sa-ti iubesti vrajmasii, sa faci bine celor ce te urasc ... Si asa este, sunt imposibil de implinit in afara relatiei cu Hristos.

Of of of... De exemplu eu inteleg o parte din lucrurile pe care le vrea Dumnezeu de la noi. Cum crezi ca le-am aflat? Mi-a povestit Biserica? Nu. Mi-am pus capul la treaba. Presupunem ca eu as fi un sfant. Oricum nu ti-as da mura in gura "fa asa, fa asa, fa asta, fa aia". Stii de ce? Pentru ca ar fi la fel precum a dresa un caine. Dumnezeu nu vrea sa ne dreseze, vrea sa CUNOASTEM, sa CONSTIENTIZAM, sa INTELEGEM, nu sa mimam si sa facem robotic lucruri pe care nu le intelegem, de care habar n-avem de ce sunt bune sau de ce sunt rele.

Raiul nu este al celor incuiati la minte, ci al celor luminati. Asa sunt si sfintii, niste luminati. Numai ca omul din zilele noastre se crede ca este pe picior de egalitate cu Dumnezeu si refuza sa primeasca raspunsul Lui dat prin Sfintii Parinti si prin Biserica.

Dar nu este vorba de noi, ci de apostolii de azi. A încerca să Îl separi pe Cristos de apostolii Săi nu îmi pare o sugestie care vine de la Dumnezeu.
Ultimul Conciliu Ecumenic (de la Vatican II din punctul nostru de vedere, de la Constantinopol din punct de vedere al altor creştini apostolici, de la Efes din al altora), are riguros tot atâta negreşelnicie ca şi Conciliul de la Ierusalim, unde au participat primii apostoli. Ascultaţi ce îi spune Domnul nostru capului apostolilor: "...Biserica, pe care nici porţile iadului nu o vor dărâma".

Doamne fereste, eu nu incerc sa separ pe nimeni. Am expus doar adevarul asa cum il inteleg eu, o perspectiva reala a lucrurilor. Pentru a ne depasi conditia, trebuie intai sa ne-o recunoastem.

Acei asa-zisi oameni de stiinta care se bat cu pumnul in piept ca Dumnezeu nu exista, sunt in EROARE. Ironia soartei, o simpla eroare rationala... Dar pe care nimeni nu vrea sa o inteleaga.

Cei ce il neaga pe Dumnezeu sunt aprope la fel cu cei ce-l cred pe Dumnezeu orbeste fara sa-l inteleaga. Se afla toti pe un drum gresit. Dumnezeu ne cere sa punem totul la indoiala, sa cercetam, nu sa alegem sa credem precum copiii mici ca Mos Craciun exista. Dumnezeu ne tot indeamna sa-l intelegem, dar noi preferam sa ne pastram credinta falsa in Mos Craciun. Sper sa intelegeti esenta a ceea ce am vrut sa spun.

Sunt unele lucruri pe care omul le face din fire, caci asa a fost sadita de Dumnezeu, de exemplu sa iubeasca. Dar omul cazut in pacat ajunge sa iubeasca pe cine crede el ca merita, asta ii spune mintea. Pe cand Biserica il lumineaza, ii spune ca daca vrea sa fie precum Hristos, trebuie sa iubeasca si dusmanii.

Mintea ii spune asta omului care are minte scurta. Atunci cand mintea spune ca Dumnezeu nu exista, se poate fi sigur ca mintea aceea este scurta, sau sufletul este puternic viciat dintr-un motiv sau altul. Avand credinta ca poti intelege mai mult, te zbati si cercetezi, si intr-o zi vei intelege. Cu ce vei intelege? Atat cu INIMA cat si cu MINTEA. Deci MINTEA ESTE NECESARA.

Acum am inteles. Da, lui Dumnezeu ii place sa fie luat la intrebari, dar e bine ca omul sa nu ramana doar la acest stadiu de a intreba. Nici eu nu inteleg uneori anumite lucruri, dar incerc sa-mi impart ziua cu Dumnezeu. Sa-I daruiesc si Lui ceva din cuvintele mele, faptele mele, gandurile mele. Si daruindu-I ajung sa inteleg lucruri care imi erau de neinteles. E ceva tainic aici.

Ce vreau sa spun si cu asta sper sa ma fac si eu inteles, e ca nu vom ajunge sa intelegem si cu atat mai mult sa faptuim cuvintele Scripturii stand in afara relatiei cu Dumnezeu, numai cugetand despre El. E nevoie de mai mult - de impartasirea cu El. Fara aceasta impartasire, pentru altii Dumnezeu e inexistent, absurd, crud, ...