Identitate

de Radu Gyr

Eşti Doamne bun, eu pământean si rău
Si-n dragoste nu-ti semăn, nici în milă.
Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău
de păr dospit din cer nu din argilă.

Sfinţit pe cruci pe care nu m-am vrut
si de-nvieri pe care nu le-as cere,
nu ştiu: Tu te cobori la mine-n lut
sau eu mă urc spre raiul Tău, bând fiere?

Nu ma-ntreba nimic in noaptea asta
Nici cat e ceasul nici ce ganduri am
Mai bine lasa-ma sa inchid fereastra
Sa nu vad frunzele cum cad din ram.

Fa focul si preumbla-te prin casa
fara sa spui nimic, nici un cuvant
Vreau sa ma simt la tine acasa,
sa n-aud frunzele cum zboara in vant.

Invaluita in straie de culcare
aseaza-mi-te alaturea c-un ghem
Si deapana mereu fara incetare,
sa n-aud frunzele sub pasi cum gem.

Pazeste-ma in calea ta de vasta,
urgia toamnei care bantuie
Si nu ma intreba in noaptea asta
de ce ma inspaimanta frunzele.

Nicu Alifantis

Cer nou - poezie de Zorica Latcu - monahia Teodosia
 

Cer nou (de Zorica Latcu - monahia Teodosia)

Grăit-am ieri prin lacrimi cu Domnul şi i-am spus:
“De noi cum nu Ţi-e silă Prea Scumpul meu Iisus?
Cum nu-ţi întorci Tu faţa cu silă de la noi
Şi cum mai vrei să suferi făptura de noroi?
Cum vrei să calce-n lume piciorul Tău curat
Cel care peste aripi de înger a călcat?
Cum poala prea curată, Stapane, n-o fereşti,
În tina omenească să nu ţi-o murdăreşti?
Cum poţi să suferi, Doamne, miros de putregai,
Când ai tămâia dulce a crinilor din rai?
Cum suferi bezna noastră, Tu, soare strălucit,
Cum poţi să rabzi ocara, Tu, Domnul prea slăvit?
Şi cum fiind căldura iubirilor cereşti,
În inima mea rece Tu vrei să locuieşti?
Tu, Cel ce stai în ceruri cu mari luminători,
În iadul meu, Stăpâne, cum vrei să Te cobori?
Ca Petru ani de-a rândul te-am izgonit mereu
Ieşi de la mine, Doamne că păcătos sunt eu.
Dar n-ai plecat! Ba încă, cu pasul Tău curat,
Ai coborât tot cerul în iadul meu spurcat.
Cu pasul Tău pe mine de tot m-ai curăţit,
Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai strălucit.
Cu focul Tău pe mine, cel rece, m-ai aprins
Şi peste sărăcia mea goală ai întins
Un colţ al hainei Tale şi m-ai făcut bogat,
Mi-ai dat inel, coroană, porfiră de-mpărat.
Mi-ai încăput în suflet, Tu, Cel neâncăput,
Şi sufletul meu, iată, cer nou Tu l-ai făcut.
În sufletul meu astăzi Tu Insuţi locuieşti
Cu Maica Prea Curată, cu cetele cereşti.
Şi pentru toate acestea, Iisuse prea iubit,
În cerul nou din suflet să fii în veci slăvit”

Ştiu că sunt lut

Ştiu că sunt lut, dar nu ştiu cine
mi-a pus in piept albine stranii,
să-mi scoata mir din mărăcine,
din bălării, impărtăşanii.

Minunea mea se-ntamplă vie
din mofturi mici şi biete fleacuri...
Un colţ de-al meu e-o-mpărăţie,
o zi de-a mea răsfrange veacuri.

De nu strang mările in braţe,
prin cate-o baltă tot deretic
si gheara mea tot stă să-nhaţe
din orice taină cate-un petic.

Si dacă-ncălecat pe-o rază
ea nu mă urcă-n cer, incalte
de-o schioapă-n aer tot cutează
peste coteţe să mă salte.

VASILE VOICULESCU--RADU GYR

Eu nu stiu Doamne unde inca
imi vei duce pasii mei
dar stiu ca Tu-mi vei fi oriunde
lumina sfanta pentru ei

Eu nu stiu Doamne ce ispite
vor mai veni in calea mea
dar stiu ca-n Tine biruinta
si ocrotire voi avea

Eu nu stiu Doamne de cati prieteni
mai pot fi inca parasit
dar stiu ca Tu vei fi mine
Insotitor nedespartit

Eu nu stiu Doamne cate lacrimi
au sa-mi mai planga ochii mei
dar stiu ca Tu vei fi-alinare
si mangaiere pentru ei

Eu nu stiu Doamne cate jertfe
mai trebuie s-aduc din greu
dar stiu ca Tu-mi vei da putere
sa-mi sui deplin calvarul meu

Eu nu stiu Doamne cate rane
voi mai primi de la ai mei
dar stiu ca Tu-mi vei da rabdare
si rugaciune pentru ei

Eu nu-mi stiu Doamne viitorul
dar stiu ca e-n Mana Ta
ajuta-mi sa nu uit aceasta
ca linistit sa-Ti pot urma.

ruga pentru iertare
 

[SIZE=3]Vin astăzi, Doamne, să îţi cer iertare
că am iubit prea mult albastrul cer
şi-am îndrăznit să îmi ridic privirea
crezând că, încă, dreptul am să sper.

Îţi cer iertare de-am greşit cu fapta
când am trăit prin munţi de unul singur
şi-am haiducit cu şoimii şi cu cerbii,
din iarnă pân'a dat stejaru-n mugur.

Mă iartă, Doamne, pentru primăvara
ce-am locuit-o-n ochii unui vultur.
Am vrut să fur discret un colţ din soare
şi în oglinda râului să-l scutur.

Îţi cer iertare, poate-am fost prea lacom
dorind să fie doar a mea câmpia.
O vară am sperat să-mi crească aripi,
spre soare să mă-nalţ cu ciocârlia.

Şi să mă ierţi pentru c-am strâns sub pleoape,
cu sârg, toţi norii toamnei, până când
ca într-o rugă, spusă doar în şoaptă,
i-am transformat în lacrimi, rând pe rând[/SIZE]

ISUS IN CELULÃ
de Radu Gyr

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulã.
O, ce trist si ce'nalt pãrea Crist !
Luna venea dupã El, în celulã
si-L facea mai înalt si mai trist.

Mâinile Lui pãreau crini pe morminte,
ochii adânci ca niste pãduri.
Luna-L bãtea cu argint pe vestminte
argintându-I pe mâini vechi spãrturi.

Uimit am sãrit de sub pãtura surã :
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gurã
si mi-a fãcut semn ca sã tac.

S'a asezat lângã mine pe rogojinã :
- Pune-mi pe rãni mâna ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si ruginã
parcã purtase lanturi cândva.

Oftând si-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libãrci.
Luna lumina, dar zãbrelele groase
lungeau pe zãpada Lui, vãrgi.

Pãrea celula munte, pãrea cãpãtânã
si misunau pãduchi si guzgani.
Am simtit cum îmi cade capul pe mânã
si-am adormit o mie de ani...

Când m-am desteptat din afunda genunã,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulã si era lunã,
numai Iisus nu era nicãiri...

Am întins bratele, nimeni, tãcere.
Am intrebat zidul : nici un rãspuns !
Doar razele reci, ascutite'n unghere,
cu sulita lor m'au strãpuns...

- Unde esti, Doamne ? Am urlat la zãbrele .
Din lunã venea fum de cãtui...
M-am pipãit... si pe mâinile mele,
am gãsit urmele cuielor Lui.


---------------

P O V E S T E
de RADU GYR

Am avut un copil si-o nevastã
Acum o sutã, o mie de ani.
Auziti pãianjeni? Auziti sobolani?
Am avut un copil si-o nevastã.

Când a fost fericirea aceea
cu chipuri pãmântesti diafane?
Innecuri, sfârsituri de lumi, uragane,
mi-au smuls din viatã odrasla, femeia.

Au trecut o sutã cinci sute de ani,
s'au rupt muntii si-au crescut bozii.
Rareori ca dinamita fac explozii,
amintirile ascunse prin bolovani.

Si în tãcerea lor scurt detunatã
un chip îmi zâmbeste si coase.
Din pat, douã mâini mici, somnoroase,
întinse, parcã mã fulgerã: "-Tatã!"

Aicea nu-mi spune nimeni pe nume,
Trec sutele de ani la'ntâmplare.
Aicea sunt: mã ãla, un oarecare,
apoi cad iarãsi în bezne postume.

Dar ce-i? S'a rupt cerul? E mort Dumnezeu?
Si suntem numai trei din toate ?
Viata-i de scrum si am rãmas în cetate
doar noi: vesnicia, celula si eu!...

De-as zãri mãcar o frânturã de stea!
Ce fiarã-i vesnicia, ce fiarã!
I-as cere sã-mi dea un capãt de sfoarã
si de milenii sã mã spânzur cu ea.

Chiar dacă ar fi să-ndur din greu
dureri şi lanţuri şi ruşine,
ajută-mi Dumnezeul meu
să nu pot să mă las de Tine

Chiar dacă ar fi să fiu răpit
şi-n noapte dus de mâini haine
oricât închis şi chinuit
să nu pot să mă las de Tine

Chiar dacă ar fi să mi se ia
tot ce-am mai drag pe lânga mine
sărac şi gol de-aş rămânea
să nu pot să mă las de Tine

Chiar dacă ar fi să zac flămând
bolnav şi uitat la uşi străine
lovit şi alungat, nicicând
să nu pot să mă las de Tine

Chiar dacă ar fi să ştiu că mor
departe dus în zări străine
tânjind de-al casei mele dor
să nu pot să mă las de Tine

Chiar dacă ar fi să fiu ucis
de cei cu mâini de sânge pline
pân-la sfârşit să spun deschis
că nu mă pot lasă de Tine

Iar pentru toate acestea sus,
tot ce-mi doresc eu de la Tine
e ca să văd atunci Iisus
căci nici Tu nu Te laşi de mine.

Traian Dorz

O picatura din poeziile poetului Dragos Ionescu
 

Din Tariile Cerului
A Începutului-sfâsit picura.
Se preling lacrimi de mir.
cautându-l pe Tatal
În ochii insomniei.
Sa fie senzatia golului,
a golului de ruga?

Ca pe un diamant
 

CA PE UN DIAMANT

Strivit zăceam sub scoarţa humii în bezna pururi blestemată
Şi plin de lut duceam robia în miezul stâncilor bătrâne,
Când mâna Ta mia scos de-acolo şi mia spălat de orice pată
În apele eternităţii ca pe un diamant, Stăpâne!…
Curând apoi chemaşi asupră-mi tăişul aspru al durerii
Şi mi-ai cioplit în mii de feţe amarnic sufletul din mine
Ca pe un diamant, Stăpâne, ce şi-a sporit harul puterii
Căci înmiit va să răsfrângă lumina ce-a cuprins în sine.
Ca pe un diamant, Stăpâne, mi- ai pus în crucea stemei Tale
Şi în aurul iubirii sfinte mi- ai ferecat, – deasupra urii -
Să licăresc în noaptea vremii, când stele n- or mai fi pe cale,
Ca un surguci al slavei Tale pe larga frunte a făpturii!

de Vasile Voiculescu