Chestia asta cu respectul credintei altuia e trasa de par rau de tot!
Unicul mod de a-i respecta credinta e sa nu discuti deloc despre credinta cu el. Inevitabil la un moment dat va trebui sa spui adevarul, Domnul Iisus a zis (din memorie): "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata", "Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine". Automat spunand adevarul nu mai e loc de minciuna (si de tot felul de "credinte"). Deci fie recunosti si declari ca esti crestin (si prin asta automat negi credinta celuilalt) fie te lepezi de Adevar si zici ca "da, si crishna, budda, superman, spyderman etc sunt si ei dumnezei". De fapt ecumenismul pe asta se bazeaza si asta are ca scop: negarea Adevarului. Numai ca socoteala de acasa nu intotdeauna e ca cea din targ. Ati auzit expresia "necunoscute sunt caile Domnului"? Deja unii din alte religii dupa cunoasterea crestinismului pe la tot felul de seminarii ecumenice, s-au lasat de religia lor si au trecut la crestinism.
Unde dai si unde crapa!

Stim cu totii ce a zis Iisus.
Dar a zis "Eu" ... nu ortodocsii, catolicii sau altii.
Dar ce te faci ca au mai zis si altii "Eu" ...

Desigur, ma asteptam la un raspuns de genul credinciosii sunt o victima a propriilor sentimente. Mai mult, au si o imaginatie destul de bogata etc.

Din fericire, sunt cunoscute multe exemple ale unor oameni care, o buna parte a vietii lor, L-au negat pe Dumnezeu, insa au ajuns sa-L cunoasca si chiar sa-si sfinteasca viata. Din marturiile unora ca acestia, invatatam ca ateismul nu este nicidecum o virtute, ci o mare lipsa. Ateismul simplifica omul, prezentand asupra lui o conceptie limitata, unilaterala. Credinta este cea care ii descopera omului adevarata sa frumusete si bogatie. Pe acestea le putem vedea numai prin "ochii lui Dumnezeu".

[quote=topcat;242570]


Luca 14
26. Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu.

draga topcat

aici acest cuvant - a uri- e un ebraism preluat de greaca veche şi, prin ea, de limbile moderne. Nu e vorba de a urî în înţelesul propriu al cuvântului, ca Iisus nu îndeamnă niciodată la ură, ci la capacitatea de a te despărţi imediat şi total de cei dragi spre a deveni adept apropiat al Domnului.

In esenta, a deveni adept al lui Hristos inseamna a te naste din nou, duhovniceste vorbind.
si ca si in cazul nasterii trupesti, fiecare parcurge singur acest proces (de schimbare a mediului intrauterin cu mediul in care traim), tot asa, nasterea intru Hristos e un proces strict personal de schimbare a launtrului in care traim ca fire cazuta si intrare in mediul harului , e un proces de restaurare a fiintei si fiecare il parcurge doar pentru sine, indiferent daca membii familiei sale trec prin acelasi proces sau nu.


a fi crestin - in sens autentic, nu doar de convenienta sociala - nu inseamna doar a afirma din cand in cand un set de principii, convingeri si credinte, ci e un proces de asimilare progresiva a harului, e o lucrare launtrica de lunga durata, destul de dureroasa, de iesire din starea de pacat si trecere in starea pentru care a fost creat initial.

Matei, care şi-a scris Evanghelia mai întâi în aramaică şi apoi în greacă, a fost conştient de riscul acestui cuvânt - a uri- şi a formulat aceeaşi teză în termeni prioritari: „Cel ce-şi iubeşte pe tatăl său sau pe mama sa, sau pe fiul sau sau pe fiica sa, mai mult decât pe Mine nu este vrednic de mine" (Mt 10, 37).

a-si uri cineva sufletul inseamna a recunoaste onest ca starea in care se afla trebuie lepadata si inlocuita.
Impreuna cu Hristos facem treaba asta, dar noi punem prea multe intrebari (ceea ce nu-i rau) dar nu lasam raspunsurile lui sa ne re-alcatuiasca.
si unul din raspunsuri e asta, ca nu putem trece peste o prapastie din doi pasi mici, trebuie sa facem un pas mare, fara reveniri ( asta inseamna "lasa mortii sa-si ingroape mortii' - lasa-i pe cei ce se cred vii fara Hristos)


iar celelalte citate la care te referi - "am venit sa aduc sabie.. "etc. se refera la disensiunile ce se creeaza intre membrii unei familii, comunitati cand unul dintre ei vrea sa se rupa realmente de starea anormala de pacat iar ceilalti vad in asta o forma de autism cultural sau schizofrenie.

Pentru fiecare membru al familiei, aceasta trecere launtrica poate fi mai mult sau mai putin dramatica. Nu inseamna neaparat sa-ti lasi familia de izbeliste si sa te plasezi egoist in alt spatiu geografic, ci doar ne avertizeaza ca din cauza aceasta vor fi disensiuni.

a prefera starea de nedesavarsire ( odata ce ai devenit constient ca Hristos pentru asta a venit intre noi , ca sa ne schimbe), a prefera pacatul si neiesirea din el, a nu-ti asuma riscul rupturii totale, de dragul unor relatii strict biologice inseamna o zbatere absurda intre niste bariere pe care ti le impui singur

Dar din marturia mea ce intelegi?
Am mai spus ca eu am parcurs traseul in sens invers.

Indiferent de sensul pe care il parcurgem, trebuie sa stim ca nu suntem de neschimbat. Aceasta este marea minune care se petrece cu omul. Altfel, ar fi fost vai si amar de noi.

Sfantul Petru a stat atat timp langa Hristos, si totusi, la vremea incercarii, s-a lepadat de El. Acest lucru nu umbreste cu nimic cinstea pe care Biserica i-o poarta astazi. Totusi, exemplul sau este unul pilduitor peste veacuri. Sfantul Pavel, nu l-a cunoscut pe Hristos, ii prigonea pe crestini, si totusi, a devenit cel mai fervent propovaduitor al invataturii crestine. Si sunt multe alte exemple si de-o parte si de cealalta.

Cunoasterea lui Dumnezeu pe calea credintei, nu poate fi epuizata. Ea nu tine niciodata de trecut, ci se cere permanent actualizata. Nu ma ajuta cu nimic sa spun am crezut, ci cred.

Nu esti original si nu esti singurul. Au fost mai multi ca tine.
Unii chiar celebri cum ar fi Karl Marx (numele real Levi Mordehai). Acesta scria poezii frumoase despre Iisus Hristos in frageda tinerete, ajungand (se pare) satanist cu acte in regula la maturitate. Intr-o scrisoare fiul sau i se adresa sub o forma ciudata pentru oameni normali (nu vreau sa reproduc).
Care sunteti interesati veti cauta si veti gasi.

Si eu pot spune "cred". Doar ca eu cred in altceva.

Nu cred ca ma priveste acest aspect.
Acum depinde ce intelegi tu prin "injurii si conflicte".

Daca cineva se simte jignit pentru ca ii spun care este credinta ortodoxa, nu cred ca este vina mea.

Insa cred ca cineva care se declara crestin ortodox dar tace cand celalalt ii calca in picioare credinta, doar pentru a pastra o aparenta pace si armonie, nu este vrednic de acest nume.

Este datoria ta morala sa-ti aperi credinta, oricare ar fi ea.
Dar intre aparare si atac este o diferenta.
Stiu ca cea mai buna aparare este atacul, dar cel putin sa nu fie sub centura.
Nu este cazul tau.