|
SAVATIE BASTOVOI
Dumnezeu se ivește ca un iepuraș de lumină în ochiul unui copil. Dumnezeu se ivește ca un cuib de rândunică într-o casă nouă. Dumnezeu se ivește ca o rană dureroasă pe un trup neprihănit. Dumnezeu se ivește de pretutindeni în fiecare. 2. Dumnezeu se ivește ca o frunză pe o apă stătătoare Mai cuminte decât lutul pe care îl calci. Mai ușor decât sărutul de pe fruntea unui mort. Pe Dumnezeu e mai ușor să-L ții decat să-L alungi. 3. Ca un viteaz ucis fără luptă Ca o șopârlă de lumină Ca un oraș care se surpă Așa este sufletul celui ce L-a văzut pe Dumnezeu. 4. Ca o veveriță Din copilărie. Ca o șoaptă În întuneric Ca un licurici lângă cărare Ca un pește ce sare înaintea pescarului Așa trece și Dumnezeu pe dinaintea minții. 5. Ca o noapte fără stele Ca o vorbă neînțeleasă Ca un obraz fără alt obraz Ca un sărut fără cel ce sărută Așa este și sufletul celui ce nu-L are pe Dumnezeu. 6. El e ca un mormânt ce te umbrește din înălțimi. 7. Dumnezeu este ca un nisip de căldură care se surpă în tine și ca un cântec care rănește dulce buzele celui care îl cântă Ca o rană care se adâncește pururea și pururea se vindecă în jurul căreia ne adunăm noi oamenii ca muștele. 8. Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu e ca prima ninsoare când cade într-o poiană neumblată Ca o clipă de care se sprijină două tâmple. și ca un cuvânt pe care îl poți duce cu mâna. Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu e ca un strigăt de bucurie care se poartă deasupra văilor. Morții și cei din vechime se adună la el ca ciutele și se uită, și, bucurându-se, beau O, el este ca o mână de țărână pe care o arunci peste omul iubit. 9. Sufletul pătimaș e ca o cârtiță nebună care râmă grădinile trupului. Și ca un cerb mut care umblă noaptea singuratic Tristețea este iarba lui și soarele lui răspândește nebunie. Animale de lumină spintecă nopțile lui dar se împrăștie și acestea ca niște păpădii în furtună. Acesta picotește ca o găină pe gard până vine moartea și-l ia și-l duce cu ea, dormind. O, suflete al meu de câte ori ai scăpat din brațele morții fugind ca un mistreț de foc! Rănile tale picurau lumină rănind întunericul, ca și cum ai fi devenit pentru o vreme străvechi străvechi de tot când încă nu aveau sânge ci lumină 10. Fericit cel ce a murit și a înviat Că a văzut moartea prăbușindu-se beată peste cer și spaima picurând din stele ca și ceara. Că el și-a văzut sufletul tremurând în văzduh ca un zmeu de hârtie ținut de mâna unui mort Fericit este că și-a văzut toată viața ca pe o cămașă uitată în iarbă Că nu mai pune preț pe gândurile omenești care ca niște margeluțe de balegă curgând dintr-o capră răpusă ne părăsesc în ceasul de amară certitudine Moartea îl cunoaște pe el și el cunoaște moartea și știe casele și locurile pe unde umblă ea Însuși Împăratul Luminii l-a gasit pe el, pe cand zăcea fără suflare și i-a spălat rănile cu lumină și i-a dat să mănânce fagurii înțelepciunii Lumina a căzut cu timpul ca o pojghiță de pe rană și înțelepciunea s-a făcut în mâinile lui ca un cuțit cu care s-a tăiat până la os Dar fericit este el pentru că în clipele de liniște răsare pe apele sufletului său chipul Împăratului Milostiv ca un lotus al nădejdii ca o făgăduință de iubire. |
Bine v-am gasit!
Mie imi plac versurile de Nichita Stanescu, dar si de Cristian Popescu sau Lucian Blaga. Poezia lui Nichita nu e asa ,,grea'' precum pare, cea a lui Cristian Popescu nu e asa citita cum ar merita, iar Blaga,saracul, e injurat de majoritatea elevilor... Dar acum o sa va propun spre lectura urmatoarele versuri: Ochii albastri ai lui Dumnezeu In munti, acum, e-un fel de-nlacrimare Si lacrimile picura mereu, De parca s-a-ntamplat ceva ce doare Si astazi, plang, in loc de fiecare, Ochii albastri ai lui Dumnezeu. Noi stam in ochii lui si-avem de toate Si suntem asezati si calatori Si el cu-aceleasi lacrimi ne strabate Si-n ele, cand altfel nu se mai poate, Cadem si noi din ceruri uneori. Sunt toate intr-o ordine fireasca, Se frange tot ce se cuvine frant, E masca unde este loc de masca, Pe noi, pe toti, din pleoapa lui cereasca, El, uneori, ne plange pe pamant. Acum, in munti, sunt lacrimi si e ceata Si soarele s-a spart ca un deochi, Vai, Doamne, tu ne dai aceasta viata Si o gustam cu mila indrazneata, Ce bine ne simtim la tine-n ochi. Din ochii tai, lumina lumii vine Si tu chiar intunericu-l descosi Si-am vrea sa-ti fie totdeauna bine Si, uneori, ne temem pentru tine Sa nu orbesti de-atatia pacatosi. Adrian Paunescu, Hateg - Petrosanï 5 august 1995 Numai bine. ps: e si melodie(interpreteaza tatiana stepa, de obicei) |
Citat:
|
Sonnet LXVI (William Shakespeare)
,,Sătul de toate, moartea îmi invoc;
Văd vrednicul cerșind pentru mâncare, Medalii pe distinsul dobitoc, Credința răsplătită cu trădare; Văd mantii aurite pe zălud, Și țol de târfă pe virtutea pură, Perfecția o văd proscrisă crud, Și lașul văd puterea cum o fură; Talentu-l văd de cenzori sufocat, Știința uzurpată de prostie, Disprețuit ce e adevărat, Și rob la rău cel bun și de-omenie. Sătul de toate, toate le-aș lăsa De n-ar fi-n lume ea - iubita mea." |
Sunt slabanogul ce Ti-a fost adus,
fetita lui Iair si-s Lazar eu si sunt leprosul curatit,Iisus sunt orbul Bartimeu. Sunt semnul nuntii Tale pe pamant aleasa Ta,Iisuse sunt si eu Te vad si Te cunosc si totusi sunt doar orbul Bartimeu. Desi mi-ai dat lumina Ta in trup si m-ai atins cu degetul cand eu stateam in nefiinta sa ma rup sunt orbul Bartimeu. Femeia ce-a fost prinsa in pacat sunt,slabanog,flamand si toti sunt eu, lepros si mut si Lazar ingropat sunt orbul Bartimeu. Mai limpezeste-mi ochii de amar, mai pune-o floare sufletului meu, alina-mi inima cand ,Doamne,iar sunt orbul Bartimeu. Sanja Cristea Tiberian |
Nichifor Crainic - Prinos
Intaiul gand ti se cuvine tie, Putere creatoare, Tu care faci din patimi poesie Cum zamislesti din mlastini statatoare O candela de nufar argintie Din care-si urca flacarile line Festilele de galbenele stamine. Intaiul dor ti se cuvine tie, Intaiul dor de-a ma desface-n soare Sub auria razelor ninsoare Ca floarea unui crin Cand mugurul se sparge, de frumusete plin. Intaiul cant ti se cuvine tie, Intaiul cant cu care,- soptit pe jumatate Ca un suspin de boare ce-n ramuri se destrama,- M-a uluit in poala-n de ierburi aromate Natura mama. Intaiul imn ti se cuvine tie, Putere creatoare,- E-n el credinta din copilarie Si-o inima tremuratoare. Cand roadele gradinilor se coc In iunie, la-ntaiul verii foc, Usor inrumenite si brumate Pe jumatate, O vad pa mama, paznica firbinte A unei datini sfinte: Cucernica aduna-ntaiul rand De poame coapte Si murmurand Icoanelor misterioase soapte, Tamaie indelung si luminos Al ramurilor parguit prinos Si iese ca si mine-n dimineti Duminicale, O doamne-n cinstea rodnicei tale Sa-mparta-ntamplatorilor drumeti. |
Radu Gyr - Esti bun Doamne
Esti Doamne bun, eu pamantean si rau Si-n dragoste nu-ti seman, nici in mila. Dar, dupa rani, sunt chip din chipul Tau de par dospit din cer nu din argila. Nu ti-am ravnit nici razele subtiri, Nici talpile strapunse de piroane. Dar Tu ma faci partas in rastigniri si-ti tot ingan osanda din icoane. Sfintit pe cruci pe care nu m-am vrut si de-nvieri pe care nu le-as cere, nu stiu: Tu te cobori la mine-n lut sau eu ma urc spre raiul Tau band fiere? Cu necersita slava ma incarci si-n cuie, cand sfintenia ma frange, oftand ma uit la ranile-mi prea largi si-ti cresc alaturi, sange langa sange. |
Reaprindeți candela de Grigore Vieru și http://www.youtube.com/watch?v=VyoX9BHno6k
Reaprindeți candela-n căscioare Lângă busuiocul cel mereu Degerat la mâini și la picioare, Se întoarce-acasă Dumnezeu. Doamne Cel din slăvile creștine, Ce păcate oare-ai săvârșit Că te-au dus acolo și pe tine În Siberii fără de sfârșit?! Toate le ierți Doamne de Sus, Cu blândețe măreață, Chiar și pe cei Care te-au dus În Siberii de gheață! Ninge frigul și pustiul plouă, Degerată-mi este inima. Doamne, bine nu ne-a fost nici nouă Fără sfatul și lumina Ta. Doamne, intră și-n a mea chilie Și-amândoi, răniți și înghețați, Să ne încălzim cu bucurie Unul lângă altul ca doi frați. Toate le ierți, Doamne de Sus, Cu blândețe măreață, Chiar și pe cei Care te-au dus În Siberii de gheață! |
As vrea acum sa-ti scriu o poezie
Si sa vad iarasi rimele cum curg dar iata ca aici, pe-a mea hartie Nu-s ploi, nu e nici soare, nici amurg. nu-s lacrimile ce ar vrea sa cada dar se opresc crezand ca nu le numeri si nu-s cuvintele ce te dezmiarda in fiecare zi in rugaciune. Mai stau si-astept si poate nu e ziua si poate va veni odata clipa poate-oi vedea cum tu alergi spre mine sa ma acoperi cu a ta aripa, Sa-mi spui ca vei ramane totdeauna si ca nimic de-acum nu ne-o desparte sa-mi spui ca de acum ma tii de mana sa nu mai cad si sa nu plang in noapte. De-aceea tot incerc sa-ti scriu, caci poate suspinurile mele-ti vor ajunge Si poate ca, de-acolo de departe vei auzi copilul tau cum plange... E seara si-n camara mea umila Deschid caietul si imi iau penita incep sa scriu..."te-astept ca pe-o comoara caci tu mi-esti Tata iar eu sunt mladita." |
Acatistul de multumire - Slava lui Dumnezeu pentru toate !
Condacul 1
Imparate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricaciune, Tu tii in dreapta Ta toate cararile vietii omenesti cu puterea proniei Tale celei mantuitoare. Iti multumim pentru binefacerile Tale cele aratate si cele ascunse, pentru viata pamanteasca si pentru cerestile bucurii ale Imparatiei Tale. Arata-ne si de acum mila Ta, celor ce cantam: Slava Tie, Dumnezeule in veci! Icosul 1 Venit-am pe lume prunc slab si neajutorat, dar Ingerul pazitor a intins aripi luminoase, ocrotind leaganul copilariei mele. Dragostea Ta straluceste de atunci peste toate cararile mele, in chip minunat calauzindu-ma catre lumina vesniciei. Cu slava s-a aratat, din prima zi si pana acum, darurile Proniei Tale cele imbelsugate. Iti multumesc si iti strig cu toti cei care te cunosc pe Tine: Slava Tie, Celui ce m-ai chemat la viata, Slava Tie, Celui ce mi-ai aratat frumusetea lumii, Slava Tie, Celui ce ai deschis inaintea mea cerul si pamantul ca pe o carte a vesnicei intelepciuni, Slava Tie, pentru vesnicia ce se arata in lumea cea vremelnica, Slava Tie, pentru milele Tale cele aratate si cele ascunse, Slava Tie, pentru fiecare suspinare in incercarile mele, Slava Tie, pentru fiecare pas al vietii, pentru fiecare clipa de bucurie. Slava Tie, Dumnezeule in veci! Condacul al 2-lea Doamne, ce bine e sa fii oaspetele zidirii Tale: vantul bine inmiresmat, muntii care tind spre cer, apele ca niste oglinzi nemarginite in care se rasfrang aurul razelor si curgerea lina a norilor. Intreaga fire sopteste tainic, toata e plina de mangaiere, pasarile si dobitoacele poarta pecetea iubirii Tale. Binecuvantat este pamantul cu frumusetea cea degrab trecatoare care desteapta dorul de vesnicul locas unde intru nestricacioasa frumusete se aude cantarea: Aliluia! Icosul al 2-lea M-ai adus in viata aceasta ca intr-un rai preasfant. Am vazut cerul ca un potir albastru si adanc, in azurul caruia canta pasarile, am ascultat fosnetul linistitor al padurii si susurul dulce - glasuitor al apelor, m-am infruptat din roadele bine inmiresmate si dulci, ca si din mierea cea parfumata. Ce bine e la Tine pe pamant si cata bucurie sa fii oaspetele Tau! Slava Tie, pentru praznicul vietii; Slava Tie, pentru buna mireasma a lacramioarelor si a trandafirilor; Slava Tie, pentru felurimea cea desfatata a roadelor si a seminelor; Slava Tie, pentru stralucirea de giuvaer din roua diminetii; Slava Tie, pentru surasul desteptarii scaldate in lumina; Slava Tie, pentru frumusetea zidirii mainilor Tale; Slava Tie, pentru viata veacului acesta, prevestitoare a celei ceresti; Slava Tie, Dumnezeule, in veci! [.....................] http://www.crestinortodox.ro/acatist...ate-67068.html http://www.trilulilu.ro/JENICA442000/e28c9a715fe2dc |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 03:41:09. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.