|
RÂNDURI PENTRU DOMNIȘOARE
FAMILIA Tânăra la părinți -I- Dacă în cercul Familiei rolul femeii e activ, acela al tinerei e și activ și pasiv. Vreau să spun că e necesar ca activitatea sa să se exercite în primul rând în folosul alor săi. Iat-o ajunsă la vârsta când educația i s-a terminat, când sacrificiile făcute de părinți pentru ea au încetat. Vor trece niște ani înainte ca ea să-și întemeieze propria Familie. Va rămâne, deci, în continuare în cămin. Ce va face cât va mai sta acolo? E încântătoare, se înțelege, dar e de ajuns pentru o ființă umană? Unele cred că da. Se preocupă doar de aspectul lor exterior, se străduiesc să placă fără să remarce că admirația care li se arată nu are nimic măgulitor. Despre o tânără frumoasă, care nu-și dezvoltă inteligența și inima, se va spune ce spunea Milton, orb, despre soția sa: „E ca un trandafir, îmi dau seama după spini.” Mulți părinți, fără să fie orbi, ar putea repeta aceleași cuvinte. Calitățile exterioare asigură în lume un oarecare succes, dar sunt mai puțin importante în Familie. Cel mai drăguț chip, dacă e posac, își pierde mult din farmec, în timp ce o bună dispoziție constantă, lipsa toanelor și a irascibilității aduc bucurie într-o casă. -II- Nevoia de distracție a unei tinere e de fapt o prejudecată. Fiica s-ar cuveni să-și însenineze tatăl îngrijorat de viitor sau obosit de muncă, mama care se zbate pentru toți, frații preocupați de carierele lor. E ciudat că tinerele, la o vârstă când totul e nou, par adesea plictisite și imposibil de înveselit. Cele mai multe dintre ele trăiesc liniștite, părinții scutindu-le de corvezi și satisfăcându-le capriciile în limita posibilităților. Au deci timp să-și dezvolte talentele și cu toate acestea se plictisesc, ba chiar pozează în victime. Iat-o pe domnișoara X… Ei bine, ea strivește totul în cale, oprimă o mamă prea slabă care i-a devenit satelit și terorizează un tată care nu-și mai exercită autoritatea asupra ei ca să nu o supere. Rebela domnișoară X comandă, conduce, se revoltă împotriva oricui încearcă să-i impună ceva, declară că are propriile sale idei și le impune cu orice preț. Ceea ce nu o împiedică să-și plângă de milă. Și pe „biata” Z… Aceasta e mai puțin bătăioasă. S-a închis în turnul său de fildeș, trăiește acolo detașată de toate și pentru că nu a fost acceptată de Familie ca regină atotputernică declară că Familia nu o mai interesează decât foarte puțin. Dacă mama o mustră se bosumflă și face pe neînțeleasa. Las la o parte pe aiuritele care consideră distracția obligatorie, deși e doar o odihnă permisă. Să te distrezi când poți, foarte bine, dar să faci din asta o preocupare permanentă, niciodată. -III- Din fericire cea mai mare parte a fetelor nu caută întotdeauna distracția. O tânără de oarecare valoare e o personalitate în formare. Dorința de afirmare o face să aștepte cu nerăbdare să i se ofere o șansă, iar dacă așteptarea se prelungește, își pierde răbdarea. Ea ar vrea independență pentru a putea atinge un țel oarecare. Dar cine o împiedică să aibă un țel? Ar putea, de exemplu, să-și perfecționeze ființa morală, să-și dezvolte spiritul, să stea drept în fața vieții în loc să se legene în iluzii. Nu-i trebuie decât voință. Tânăra se poate pregăti pentru viață ajutându-și părinții. Ea îi va face astfel pe ai săi să beneficieze de calitățile pe care le are, de pregătirea sa. Alături de tatăl său va găsi o mie de modalități de a fi utilă, în afară chiar de atenția pentru detalii caracteristică femeilor. Știu un tată care și-a făcut fiica asociată la firma sa și consilieră în vânzări. Dacă s-ar fi dovedit superficială sau iresponsabilă, e clar că el nu ar fi implicat-o în afacerea sa. De ea a depins încrederea care i s-a arătat. -IV- Muzica, lecturile în comun, jocurile de cărți ca tabinetul sau macao, tot ce alungă monotonia serilor în Familie, iată domeniul tinerelor. Pentru că nu aparții nimănui, nu e un motiv să te preocupi în mod egoist doar de tine, ci dimpotrivă o șansă de a fi folositoare. Independența, cum o înțeleg unele, se obține cu prețul unor responsabilități. Ori tânăra nu are nici responsabilități, nici experiență, chiar dacă a învățat totul din cărți, de aceea nu are de ce să i se pară dificil să-și asculte mama. Românca e în general crescută acasă, ceea ce face ca între ea și mama ei să apară o comuniune de gusturi și de gânduri. Viața sub același acoperiș păstrează această apropiere, asemănările de fire o accentuează. Fiica își destăinuie îndoielile, visele, entuziasmele mamei sale fiindcă știe că poate găsi la ea înțelegere sau îndrumare. Astfel mama și fiica ajung să fie tinere împreună. Nicio afecțiune nu dă rezultate mai bune, nicio afecțiune nu are o influență mai salutară asupra cuiva care tocmai pășește în viață ca afecțiunea dintre un părinte și copilul său. Tânăra devine ajutorul mamei sale, sfătuitoarea sa în amănunte de interior, mângâierea sa în confruntarea cu neliniștile provocate de griji. Jucând un asemenea rol, care de fapt îi și aparține, ea câștigă enorm pentru inimă și minte. Mama poate să-i călăuzească gândul spre ce ține de intelect și s-o pregătească temeinic pentru lucruri serioase, lăsând-o totodată să-și manifeste liber înclinația specifică vârstei pentru veselie, pentru îmbrăcăminte chiar. Buna dispoziție e o mare virtute, iar eleganța o formă de manifestare a bunului gust. -V- Iată înfățișat succint tipul de tânără care se impune admirației noastre, iată tânăra model. Și acest tip ideal poate fi regăsit în toate literaturile de oricine vrea să reflecteze la el. E Antigona, e Cordelia, e adorabila Iphigenia a lui Racine. Popescu Angela |
TOAMNĂ NOUĂ (Videoclip, 5 min.)
http://www.youtube.com/watch?v=o1T849RpHfg |
NOUL NOSTRU LOGO
http://1.bp.blogspot.com/-LbwkjQKQjM...1600/Logo1.png |
RÂNDURI PENTRU DOMNIȘOARE
FAMILIA Respectul -I- În prezent respectul e pe cale de dispariție. Foarte mulți cred că e pueril și demodat. Tineretul nu mai respectă vârstnicii, de altfel nimeni nu mai respectă nimic. Dacă legea nu ar fi apărată de polițist și de jandarm, am considera-o facultativă. Lipsa respectului se manifestă, din nefericire, mai ales în Familie. Cine se mai jenează de străini, nu se mai jenează de ai săi. În general, să te jenezi cât mai puțin posibil a devenit un țel. Viața așa cum Dumnezeu o vrea, așa cum Națiunea o cere, e plină de îndatoriri și pentru a ne menține la un nivel moral superior e nevoie să ne jenăm mai mult. Respectul, nu e doar frumos, el mai e și unul din cele mai bune mijloace de a diminua egoismul. Unele forme exterioare de politețe sunt folosite în lume aproape mașinal, dar respectul obișnuit și constant e mult mai greu de practicat în Familie. Fără îndoială copilul își ascultă părinții, fiindcă autoritatea lor, ca aceea a legii, se afirmă la nevoie prin forță, dar înțelege de ce e necesar să-i asculte? Îi e clar că la orice vârstă singurul mod de a fi independent față de o autoritate e de a-i recunoaște caracterul venerabil? Copilul se crede adesea nu doar egalul părinților săi, ci mult mai capabil ca ei. O tânără modernă, suportând poate cu condescendență mustrările materne, va gândi că „biata mama” are concepții învechite, așa cum unii băieți își vor trata tatăl, prea îngăduitor, ca pe un coleg de clasă. Toate acestea sunt șocante, pentru că Familia trebuie să fie o școală a respectului. Altădată respectul domina tandrețea. Memoriile din trecut ne dau imaginea unor Familii unde mamei i se spunea „Doamnă”, sărutându-i-se mâna. -II- Încercând să fim mai puțin protocolari am sărit la cealaltă extremă. Tutuiala s-a generalizat. Să recunoaștem însă că în Familie tutuiala exprimă mai multă afecțiune. Poți să-ți respecți părinții, chiar dacă îi tutuiești. Limbajul, tonul sunt cele care contează. Trebuie însă evitat aici tot ce marchează egalitatea, părinții și copiii nu sunt egali. Fără respect, afecțiunea filială nu e ce s-ar cuveni să fie, îi lipsește baza și odată cu ea, trăinicia. Alături de părinți sunt bunicii și către ei trebuie să îndrepte cel mai mult respectul nostru, pentru că ei au pe lângă dreptul anilor, pe acela al slăbiciunii. Autoritatea lor nu se mai manifestă, ea personifică îngăduința, ei îi lasă pe părinți să mustre, spunându-și că le rămân puțini ani pentru a îndrăgi. Cum le-am putea arăta vreodată toată stima pe care o merită? Ei reprezintă un trecut de înțelepciune și de trudă. Prosperitatea Familiei, atâta câtă e, e în parte realizată de ei. Și pentru toate acestea, de care copiii profită, e prea mult să ceri deferență, lipsa contradicțiilor? Acești bătrâni amabili, care nu mai trăiesc decât prin ceilalți, aceste bunici păstrându-și tinerețea inimii până la capăt, sunt pentru tineri o lecție vie contra egoismului care usucă și paralizează. Să ne ridicăm privirile spre ei, pentru că sunt mai sus ca noi pe treptele care duc spre culmi. -III- Continui cu ce ar fi trebuit să încep, cu respectul de sine, care-l implică pe acela pentru chinuita noastră limbă română, fiică de Familie bună și de origine nobilă. Multe tinere adoptă argoul și tonul liceenelor care nu prea dau pe la școală. Folosirea unor expresii vulgare afectează gândirea, care și ea devine vulgară. Fără să incriminez gustul pentru sport, mă văd obligată să remarc că el dă uneori acestor domnișoare un aspect teribil de viril și un jargon supărător. Femeile, indiferent de vârstă, au datoria să păstreze pe lângă bărbații din Familia lor prestigiul delicateței. Ele trebuie să le merite respectul ca să-l poată pretinde întotdeauna. Evitând camaraderia fetele vor deveni cele mai bune prietene pentru frații lor. Respectul de sine e o obligație strictă, femeia, tânăra îi vor datora respectul celorlalți. Ele să învețe să-și controleze comportamentul, limbajul și gândul, să traseze în jurul lor un cerc de care răul să nu poată trece sub niciun pretext. -IV- Câte forme nu are respectul! Să știi să asculți cu răbdare și bunăvoință, să te arăți săritoare, amabilă, să ai pentru persoanele mai în vârstă decât tine acele atenții mărunte care înseamnă atât de mult pentru ceilalți, să nu-ți spui părerea pe un ton arogant, să nu tranșezi cu tupeu. În Familie, respectul se dovedește în detaliile vieții de zi cu zi, el se manifestă în fiecare clipă, e lubrifiantul care face angrenajele să funcționeze fără să scârțâie inoportun. Situațiile când putem da dovadă de devotament sublim fiind rare, să nu neglijăm nicio ocazie de a ne face agreabile. Popescu Angela |
OCTOMBRIE (Videoclip, 4:35 min.)
http://www.youtube.com/watch?v=ByCxKT8ggE4 |
RÂNDURI PENTRU DOMNIȘOARE
FAMILIA Spiritul de Familie -I- Spirit de Familie? Expresia nu e abstractă. Ea arată că membrii aceleiași Familii sunt solidari, că acționează cu gândul la interesul lor comun și că se ajută unii pe alții la greu. E un fel de angajament tacit care, să recunoaștem, dă un sentiment liniștitor de siguranță. Spiritul de Familie nu se limitează la soț, soție, copii, ci include toate rudele oricât de îndepărtate ar fi. El a dus în trecut la formarea de triburi și de clanuri. Pe vremea când fiecare Familie românească locuia în același sat, târg sau măcar provincie, această legătură se păstra până la a șaptea spiță și chiar mult dincolo de ea. Nu a mai rămas nimic din astfel de șiruri nesfârșite de neamuri, dar mai sunt Familii care, în ciuda risipirii, păstrează sentimentele de altădată. Membrii lor se simt apropiați, chiar fără să se cunoască. Ei se sprijină reciproc în viață, fiecare numindu-i pe ceilalți „ai mei” de câte ori vorbește despre ei. O astfel de solidaritate morală e creată de faptul că avem nevoie unii de alții, că nefiind făcuți să trăim singuri, ne simțim atașați de toți cei de același sânge cu noi. -II- Spiritul de Familie e exclusiv ca toate sentimentele puternice și nu ar fi lipsit de pericole, dacă ne-ar limita simpatia la un cerc restrâns. Dar un asemenea inconvenient nu e de temut, pentru că în prezent spiritul de Familie e pe cale dispariție. E necesar să-l reconstituim în ce are folositor, să-l insuflăm copiilor, să-l cultivăm în noi. Femeilor le revine această misiune pentru că sunt mai conciliante, mai păstrătoare și mai diplomate. -III- Unele Familii foarte unite păstrează mai multe generații aceeași conduită, fac aceleași munci, îmbrățișează aceleași cariere. Există Familii de militari, Familii de magistrați, Familii de profesori. Odinioară toți membrii unor astfel de Familii, de la străbunici la strănepoți, trăiau împreună sub același acoperiș în bună înțelegere. În acea vreme respectul reciproc, ascultarea șefului favorizau această viață în comun pe care astăzi fie o evităm, fie o acceptăm cu foarte mare reținere. Condițiile de independență actuale ușurează îndeplinirea obligațiilor familiale. Un motiv în plus de nu neglija ce a mai rămas din ele. Suntem poate prea dispuși să alegem între rudele care ne plac și cele care nu ne plac. Mai sunt apoi rudele bogate și rudele sărace. -IV- Catastrofele, crizele economice, transformările atât de frecvente din viața modernă creează diferențe de avere chiar între copiii aceluiași tată, nu doar între rude îndepărtate. Îmbogățirea, sărăcirea, o carieră strălucită, o căsătorie aruncă în lumi diferite verii care au crescut împreună. Tot ce se poate face aici e să se înalțe sufletele destul de sus pentru ca ele să nu mai țină cont de diferențele de stare materială. E frumos să te realizezi singur, dar e o meschinărie să roșești din cauza unei origini modeste. O spun pentru cei bogați. Invidia e josnică. O spun pentru cei săraci. Femeile sunt mult mai înclinate spre invidie ca bărbații. Ele sunt capabile și de o trufie crudă, alungând de exemplu din Familie un membru care nu le face destulă cinste sau privind de sus o rudă nevoiașă care se deplasează cu autobuzul pentru că nu are mașină. Toate acestea sunt ridicole și mizerabile. Se poate afirma același lucru despre geloziile mondene, despre rivalitățile de frumusețe, despre relațiile care distrug adesea prietenii. -V- Să înțelegem o dată pentru totdeauna că în Familie afecțiunea și întrajutorarea reciproce sunt mai presus de bani sau de poziția socială. Popescu Angela |
ULISE ȘI SIRENELE
-I- În trecut ne protejam de State agresive, în prezent amenințarea e pretutindeni. Toți încearcă să ne impună idei și comportamente utile lor, nu nouă. În plus mijloacele de manipulare s-au perfecționat și multiplicat. Acestui pericol nu-i putem opune nimic. Instinctul familial ne e subminat prin apologia perversiunilor sexuale și prin coruperea tineretului. Patriotismul ne e contracarat de propaganda antinațională. Religia ne e combătută violent. -II- Apartenența la grupuri de strânsă coeziune ca Familia, cultele, organizațiile profesionale, partidele ar putea servi ca bastion contra oricăror influențe negative pentru că prin schimburi socio-afective s-ar forma un sistem solid de opinii individuale. Dar astfel de grupuri sunt fie slăbite, fie neutralizate, fie infiltrate. În acest moment tendința e de a nivela chiar și diferențele sexuale. Pe scurt s-a pus în mișcare un tăvălug care uniformizează orice întâlnește în cale, mijloacele noastre firești de apărare fiind anihilate. Ce putem face în fața acestei situații „disperate, dacă nu chiar grave”, cum ar spune englezii? -III- Răspunsul l-am putea găsi la vechii greci care au prevăzut totul, chiar și manipularea. Ulise, într-una din călătoriile lui, trebuia să traverseze cu corabia strâmtorile bântuite de sirene. Ele, se spunea, fermecau pe oricine le asculta cântecele și-l împingeau la pierzanie. Plaja din fața sălașului lor era acoperită de epave și de oase omenești. Pentru a rezista seducătoarelor sirene vicleanul Ulise își pune oamenii să-și astupe urechile cu ceară, le cere să-l lege de catargul corabiei și-i roagă să nu-l dezlege decât după ce vor fi scăpat de primejdie. Ulise și însoțitorii lui nu au spus „suntem destul de deștepți pentru a ne suci mințile cineva”, și-au pregătit apărarea. Totul a decurs fără incidente. Vâslașii au tras la rame pentru că nu auzeau nimic, căpitanul auzea, dar era legat de catarg. Sirenele degeaba au cântat „veniți la noi, ascultați-ne, veți trăi experiențe extraordinare, veți avea parte de plăceri extatice, vi se vor deschide orizonturi noi”, ambarcațiunea și-a văzut de drum, stratagema a reușit. -IV- Isprava a presupus luciditate, modestie, încredere reciprocă și reținere față de consumul de informație nocivă. Putem fi și noi în stare de așa ceva? Pasaj din cartea „Petite histoire de la désinformation” de Vladimir Volkoff apărută la Éditions du Rocher în 12 martie 1999 Traducerea Pârvu Ana Maria Titlul și organizarea textului ne aparțin |
|
DE-AM SĂ UIT...
autor necunoscut Iubită mamă de-am să uit, Cum dulce tu m-ai legănat, În miez de nopți Sub ale prispei albe bolți, Să fiu iertat! Iubite tată de-am să uit, Coasa ce-n mână tu mi-ai dat Și primul snop, Ce-n dimineață l-am legat, Să fiu iertat! Iubite dascăl, de-am să uit Întâiul "A", ce-am desenat Tremurător Sub aurul castanilor, Să fiu iertat! Iubita mea de voi uita Întâiul "Te iubesc" rostit, În parc târziu, Lângă lacul argintiu, Să fiu iertat! Copilul meu, de-ți voi uita Întâiul gângurit sfios, Ce m-a chemat În noapte lângă micu-ți pat, Să fiu iertat! Prietene, de voi uita Priceperea, căldura ta, Ce-n munca mea Mereu cu drag mă ajuta, Să fiu iertat! Dar dacă-n luptă voi uita, Prin plumb, prin foc și prin nămeți, Cuvântul ce ți-am dat cu jurământ, Tu, Patria mea, Să nu mă ierți! |
ALUNGAȚI DUREREA!
de maior (r) Tomescu Vasile Alungați durerea chiar dacă vă e greu! Au căzut luptând. Nu le-a fost frică decât de Dumnezeu Și murind în picioare, au murit învingând. Cerul e larg deschis Pentru cei ce și-au dovedit vitejia Și pe câmpul de luptă cu sânge au scris: Trăiască România! Nimic nu i-a oprit. Nimeni nu i-a făcut să se teamă. Cu speranță în inimi s-au jertfit Pentru neam și patria mamă. Au murit, dar pe-al lor mormânt Dumnezeu va face flori să răsară. Dumnezeu iubește pe cei ce cad luptând, Dumnezeu iubește pe cei ce mor pentru țară. 3 septembrie 1941 |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 22:11:41. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.