Trec anii, trec lunile-n goană
Şi-n zbor săptămânile trec.
Rămâi sănătoasă, cucoană,
Că-mi iau geamantanul şi plec!

Eu nu ştiu limanul spre care
Pornesc cu bagajul acum,
Ce demon mă pune-n mişcare,
Ce taină mă-ndeamnă la drum.

Dar simt că m-apasă pereţii, —
Eu sunt chiriaş trecător:
În scurtul popas al vieţii
Vreau multe schimbări de decor.

Am stat la mansardă o lună.
De-acolo, de sus, de la geam,
Şi ziua şi noaptea pe lună
Priveam ca la teatru, madam!
Când luna-mi venea la fereastră,
Oraşul părea că mă cheamă
Să-i văd în lumină albastră
Fantastica lui panoramă...
Mai sus, într-o cameră mică,
Făceau împreună menaj
Un moş, un actor şi-o pisică.
Iar dincolo, jos, la etaj —
O damă cu vizite multe
Şi-alături de ea un burlac,
Un domn serios de la Culte
Cu cioc şi cu ghete de lac.
De-acolo, pe-o vreme ploioasă,
Mi-am pus geamantanu-n tramvai
Şi-abia am ajuns pân-acasă:
Pe Berzei, la conu Mihai.

Ţin minte şi-acuma grădina,
Ferestrele unse cu var...
În faţă sta coana Irina
Şi-n curte, un fost arhivar.
(...)
Şi iar am plecat mai departe,
De teamă să nu mă fixez.

Străine privelişti fugare!
Voi nu ştiţi că-n inimă port
O dulce mireasmă de floare,
Parfumul trecutului mort...

Şi-am stat la un unchi, pe Romană,
Ţiu minte... dar unde n-am stat?
La domnul Manuc, o persoană
Cu nasul puţin coroiat;
La doamna Mary, pe Regală
(O, cum mă ruga să nu plec!
Mi-a scris chiar o carte poştală);
Pe strada Unirii la Şbeck;
Pe Grant, lângă birtul lui Sbierea;
Pe Witing, pe Tei la Confort, —
M-a dus pretutindeni puterea
Aceluiaşi tainic resort.
C-aşa mi-e viaţa — o goană,
Şi astfel durerile trec...

Rămâi sănătoasă, cucoană,
Că-mi iau geamantanul şi plec!

(Topârceanu)

Învaţă de la toate (Rudyard Kipling)
 

Învaţă de la toate să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum,
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi!
Învaţă de la soare cum neclintit s-apui,
Învaţă de la piatră cum trebuie să spui;
Învaţă de la vântul ce-adie prin poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.
Învaţă de la toate că toate-ţi sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori!
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi
Învaţă de la ape să nu dai inapoi,
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea!
Învaţă de la soare ca vremea să cunoşti,
Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti.
Învaţă de la greier, când singur eşti să cânţi
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi,
Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică să vezi povara ei!
Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea,
Învaţă de la soare să ai blândeţea sa!
Învaţă de la păsări să fii mereu în zbor
Învaţă de la toate că totu-i trecător.
Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea care treci
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti în veci!

CUGETARE SMERITA

Precum incet se trece
Faclia de la sfesnic,
Asa se trece viata
Si vine somnul vesnic.

Sa cugetam adesea
La " tainele iesirii"
Ca sa scapam de frica
In ceasul "despartirii".

Sa pomenim cu lacrimi
Pe cei ce-au raposat,
Caci pentru noi se roaga
Si ei neincetat.

Sa stim intotdeauna
Ca fara sfantul dar,
Comorile din lume
Sunt toate in zadar.

Nadejdea sa ne fie
La "Cel fara de ani",
Iar nu la mintea noastra,
La slava sau la bani.

Nevrednicia noastra
S-o punem mai prejos
Decat vinovatia
Celui mai pacatos.

In toate sa ne fie
Credinta ca un cheag
Si dragostea curata:
Al vietii noastre steag.

Sa nu lasam in minte
Vreun cuget dusmanos,
Ci sa urmam iertarii
Si pacii lui Hristos.

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul

Daca un copil traieste criticat,
el va invata sa condamne.
Daca un copil traieste in ostilitate,
el invata sa se lupte.
Daca un copil traieste ridiculizat,
el va invata sa fie timid.
Daca un copil traieste in rusine,
el invata sa se simta vinovat.
Daca un copil traieste in toleranta,
el va invata sa fie rabdator.
Daca un copil traieste incurajat,
el va invata confidenta in sine,
Daca un copil traieste in corectitudine,
el va invata sa fie just.
Daca un copil traieste in aprobare,
va invata sa se placa pe sine.
Daca un copil traieste in acceptare si prietenie,
atunci el invata sa gaseasca iubire oriunde in lume.

Vasile Voiculescu

Călătorie spre locul inimii

Tâlhar

Doborât de ananghii, la poalele Tale
Doamne, nu mai ştiu să mă rog, nătâng.
Mă strivesc munţi de angarale;
Ce ţi-aş putea cere? Parale?
Bat cu fruntea ţărâna şi plâng.
Zac, aşa despuiat, dosădit.
Dar cozile ochilor îmi fug viclene
Şi iscodesc pe sub gene
Dincolo de roata pământului zgârcit...
Ce de avuţii ai strâns, Părinte,
Acolo, sus, în ţărmurile sfinte!
Gânduri păgâne îmi dau ghes...
Nu mă mai rog... Doamne, ai înţeles:
Cum te-aş prăda! Cucernic tâlhar,
Aş sări hoţeşte pe o fereastră
În împărăteasca Ta bazilică albastră,
Să jăfuiesc dumnezeieascul altar.
Nu mă ispitesc necuprinsele Tale taine,
Putere, slavă, minune, har,
Nici ale îngerilor aurite vestminte,
Deşi n-am haine,
Nici înţelepciunea Ta, deşi n-am minte,
Ţi-aş lăsa raiul şi stelele neatinse,
Nu-mi trebuiesc nemurirea cu vieţi nestinse,
Nu jinduiesc nimic, la nimic alt nu m-aş bucura,
Nici jilţ de aur, nici potir de mărgăritar:
Din toată holda de splendoare,
Din visteria de frumuseţi şi odoare,
Cu inima mea cutezătoare,
Doamne, numai Dragostea Ta aş fura...

Pribegeam candva departe
Ratacind pe cai in noapte
Dar Tu, Doamne, mai iubit,
Mai salvat Iisus de moarte.

Ce-ai gasit Doamne la mine
N-am nimic bun nici frumos
Ai venit din inaltime
Sa salvezi un pacatos
Ce-ai gasit Doamne la mine
Ca asa mult mai iubit
Ai lasat chiar slavi divine
Si in brate mai primit.

Intr-o zi, impins de gloate
Te-am vazut cu crucea-n spate
Am strigat in rand cu toti
Sa fi astazi dat la moarte
Cand ceream cu ura-osanda
De sub fruntea sangeranda
Ma chemau doi ochi senini
Si-o privire-atat de blanda.


Plang de-atunci si mi-e rusine
Si te caut mereu straine
Caci mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor
Sa ma iei Iisus la Tine
N-as putea , o, sfinte Tata
Sa iti rasplatesc vreodata
Dragostea Ta, Doamne bun
Poate niciodata.

Zorica Latcu - Vinul
Îmi strâng durerea în inima, ca-n teasc.
Din ea, mustind, poemele se nasc;
Si fierbe mustu-n clocot rubiniu,
În buti cu cerc de fier de-abia-l mai tiu.

S-a limpezit apoi în cani de lut
Si locul de mireasma s-a umplut.
Ulcelele-nflorite îl cuprind
În smaltul lor? si mâinile se-ntind.

Sa ia din rodul viei. Dar ce vreti,
Voi, buze întinate, voi ochi beti?
Voi de-nzadar ati ars si-ati însetat,
Ca nu veti bea din vinul meu curat.

Sa spumege poemul lucitor
Din strofele cu flori în smaltul lor,
Sa-l duc la Cina Domnului în dar,
Sa stea-n potir, pe masa din Altar.

Atunci din ranile lui Dumnezeu
Va curge Sânge Sfânt în vinul meu.
E clipa jertfei. Voi cei luminati,
Voi cei desavârsiti, luati, mâncati.

Cei tintuiti pe cruci si trasi pe roti,
Cu sete, beti dintru acesta toti.

Zorica Latcu - Rodire
Miez alb in samburele meu de lut,
In mine-ai fost si nu Te-am cunoscut.
Sau poate eu eram in Tine-nchisa
Ca samburele-n carnea de caisa?
Cazusem in pamant de undeva
Si miezul dulce-n mine astepta...
A fost o vreme seceta in tara,
Livezile pe dealuri se uscara,
Padurile ardeau adanc pe cer,
Si iarna fu senina si cu ger.
In mine miezul alb statea-n nestire,
El nu-si pierdu puterea de rodire.
Ca ceara-n uscaciune m-am topit,
Dar lacrimi izvorand, m-au racorit.
Si lacrimi dupa lacrimi se-nsirara,
Urzind manoase ploi de primavara.
Crengi mari, cu blanda floare, au crescut
Din miezul samburelui meu de lut.
Ci nu stiu cum sa Te numesc, Iubire:
Parinte, frate, domn, prieten, mire...
Caci sa vorbesc cu mestesug nu stiu,
Dar parca, Doamne, Muma-mi esti si Fiu.

Zorica Latcu - Frumusete
Si-mi zise Domnul: Eu sunt frumusete;
In Mine-i cald salas de primaveri;
La Mine zorile sunt fara de seri,
Si duhul infloreste-n mii de fete.
Psaltirea negraitei invieri
Din glasul Meu se toarce cu mandrete,
La Mine arde patima-n blandete
Si canta desfatarea din dureri.
Am tainice isvoare de culori,
Am sopot plin de dulce glasuire.
Si Eu revars din vesnice comori,
Peste alesi puteri de plazmuire,
Si-i fac sa-mi fie asemanatori
In duh, prin arzatoarea lor iubire...

,,Infernul" (Dante)
 

,,Astfel, aici, în neagra lor găoace,
se tot izbesc, cu dreaptă şi cu stîngă,
se-împroaşcă cu sudalma lor tenace,

şi iar se-întorc şi iar vin să se frîngă,
ciocnindu-se din nou la jumătate.
Eu, prins de mila gata să-i deplîngă,

am întrebat: "Maestre luminate,
cine sunt ei? Slujbaşi au fost credinţii
lichelele acestor chele gloate?"

El mi-a răspuns: "Îndemnul tont al minţii
i-a-împins pe toţi în viaţa cea dintîie
să-arunce şi să-adune-în van arginţii.

Pe şleau o latră guşa lor lălîie
cînd se despart, pocnindu-se isterici,
în două vini, spre-a hrubei căpătîie."