Desigur, e vorba de Botez si mirungere, intotdeauna se fac impreuna. Iar apoi si Impartasania, toate aceste trei Taine se fac in ortodoxie la Botez.
Harul il primim si fara sa il simtim. Dar cand il simtim e o stare de dragoste si fericire.

Raspund si eu la punctele tale:
1. Nu exista mai multe confesiuni, cum nu exista mai multe religii. E o religie buna si restul gresite, si o confesiun ebun asi restul gresite. Asta cu mia multe confesiune e o idee a protestantismului, contand doar credinta. Ceilalti nu au in primul rand Botezul, deci nu se pot mantui.
2. Iisus a venit in primul rand sa aduca harul prin Botez. Protestantismul spune ca Iisus a venit ca fie un model pentru pentru noi si noi sa facem la fel.
3. Prin Botez primim har, credinta ori o avem deja (cei ce erau maturi cand se botezau), ori o capata dupa (daca sunt bebelusi). Harul a fost pierdut de Adam si de aceea oamenii nu mai puteau merge in Rai. Botezul si Mirungerea sterg urmarile acestui pacat si dau gratis harul. Daca spui de efect, cand suntem bebelusi nu avem cum sa ne amintim ce am simtit, dar simtim de fiecare data cand ne Imapartasim. Apoi harul se diminueaza cu pacatele, pana la urmatoarea spovedanie si Impartasire. dar ce efect are la cei ce il pastreaza si inmultesc putem vedea in cazul sfintilor.
4. Da exista in toate religiile si elemente asemanatoare. Si noi avem acelasi procent de apa ca si castravetele. Nu are importanta, cum nici noi nu ne asemanam niciun pic cu castravetii. Tot ce exista are si elemente comune. Si pietrele au atomi si noi avem atomi. Si o minciuna are elemente comune cu un adevar.
5. Un pacatos e acceptat daca se pocaieste, nu daca e rau e oricum primit. Numai unul care se pocaieste vine si la biserica, altfel nu-l trage inima. Cei care nu sunt practicanti nu se poate spune ca sunt in Biserica, desi sunt Botezati. Si iar asta cu dogma, cuvant din care fiecare intelege doar ce vrea. Dogma e suma a ceea ce crede cineva. Si un ateu are dogma, adica o suma a ceea ce crede el. De exemplu tu crezi ca laul are patru picioare sau ca Bucuresti e in Romania. Asta inseamna dogma. In cazul crestinismului este suma a ceea ce sustine crestinismul.

1. Da, poate face fapte bune si sa aiba si inima buna. Si il va ajuta Domnul sa ajunga in Biserica. Sa fim siguri ca Domnul nu lasa neajutat pe nimeni, chiar daca s-ar afla si in Coreea de Nord. Chiar si acolo exista biserica ortodoxa, acceptata probabil din cauza rusilor.
2. Si paganii au o credinta, importanta e dreapta credinta. Iar Botezul e inceputul, nu e vorba doar de desavarsire.
3. Asa este, oricum, credinciosul practicant se si Impartaseste.
4. Daca nu au fapte nu prea au nici credinta si nici har. Faptele nu sunt doar milostenia, ci si rugaciunea, etc. Coteaza cum e in interior un om, nu numai pe dinafara. De exemplu poate sa para smerit pe dinafara, sa spuna ca e pacatos, dar in interior sa fie mandru, poate sa nici nu stie. Sau invers, poate sa fie smerit in interior, dar sa para increzut.

Si daca toate religiile zic asta, ce ne facem? Inseamna ca oricine inafara de ortodocsi se duce in iad?

Si alte popoare care n-au avut nici o vina? De exemplu, unde s-au dus aztecii, mayasii, sau nativii americani?

@ Mihnea
Ma intrebam cum sa raspund caci daca as raspunde punctual discutia s-ar dezvolta prea mult. Oricum , si eu am sustinut unele din principii ,nu cred ca ar trebui sa le prezentati cu aerul ca ar exista contradictie in tot ce spunem.
Si eu am sustinut ca faptele singure nu pot mantui,si ca e nevoie de Hristos.
Si chiar daca avem credinta in Hristos si fapte dar nu avem harul sau,adica refuzam sa ne uitam la sarpele de arama ,suntem ca si cum am incerca sa inventam singuri credinta,desi Domnul ne-a dat o cale .
Si daca dobandim si harul prin impartasirea cu Trupul sau, si facem parte si din Biserica care are continuitate la apostoli , dar incepem sa ne lenevim la fapte , sa uitam dragostea , atunci harul ce l-am dobandit se pierde repede. In permanenta trebuie sa existe si faptele, si inainte de credinta in Hristos ,si cand avem credinta in El,dar nu avem inca harul deplin ,si dupa ce ne spovedim si impartasim , faptele trebuie sa existe in permanenta . Ba poate si mai mult dupa ce ne impartasim trebuie sa le facem,pentru ca atunci harul lucreaza si mai tare , si trebuie sa se vada rodul sau si in fapte.
Dumnezeu da harul,noi suntem datori sa dam faptele, desi tot harul este cel care ne usureaza misiunea aceasta.

Si ca sa extrag si eu ceva din context, din ce ai zis :
Credinta ocupa jumatate din Biblie , dragostea de aproapele si de Diumnezeu exprimata prin fapte ocupa 40% iar tainele cam 10% . Nu stiu de ce nu enumeri si faptele intre lucrurile primite de la Domnul . De ce? Pentru ca sunt cele mai simplu de inteles ?(nu zic si de urmat) .Eu stiu de la domnul ca trebuie sa cred in El si sa il iubesc pe aproapele . Si stiu ca la sfarsit ,ca acest lucru sa imi fie mai usor ,El s-a facut paine , s-a facut preot ,s-a facut Biserica vazuta . Deci lucrurile se intrepatrund ,nu se exclud. Toate sunt necesare,toate conlucreaza la mantuirea noastra


Nu pot incheia fara a spune ceva si despre ultimul pasaj,cel despre cei care implinesc fericit credinta si harul si rodesc in fapte .
Eu in continuare cred ca sunt iubiti de oameni,pentru ca au o inima curata ,despatimita si stiu sa iubeasca .Cand apare cate un sfant vedeti cum oameni,dezorientati de aceasta lume ratacita,alearga puhoaie la acela,chiar daca cuvintele lui sunt dojenitoare .Este o penurie foarte mare de sfinti si de valori crestine ,in subconstientul mondial
Si nu ma duc asa departe ,ca avem exemple chiar aici,sau in viata . Cineva care are credinta , o practica,dobandeste harul ,si vorbeste cu smerenie,si nu ataca pe ceilalti,si cauta sa ii inteleaga si sa incurajeze pe oameni care ratacesc. si nu cauta cearta , si e mereu bland, un astfel de om e o binecuvantare pentru toti . In acest om ,putem spune ca harul a rodit ,caci faptele sale o arata.
Dusmanii sunt cei din inima noastra.Daca ii invingem acolo , lumea ni se deschide .

1) Habar nu am cum va fi cu alte confesiuni . Ca daca ma mai gandesc si la asta iar ma blochez in ganduri si calcule.
Ortodoxia spune ca fara practicarea tainelor , fara credinta in Traditia Bisericii care e vazuta ca singura continuatoare a lui Hristos(asa cum era vazuta si pe vremea apostolilor),nu poti primi harul care sa te duca la dobandirea dragostei. Iar fara dragoste nu poti intra in Imparatia lui Dumnezeu,care este iubire.
Din aceasta succesiune logica vad ca se ia doar inceputul si sfarsitul ,dar nu se explica intregul lant de cauzalitate Hristos - >taina->Duh-> dragoste+fapte -> Dumnezeu

2) "Eu nu am venit ca sa Mi se slujeasca,ci ca Eu sa slujesc"
Hristos vrea sa ne vada mai buni,dar stiind ca suntem neputinciosi,ne da tot El mijloacele pentru a deveni mai buni .Moare ,ca noi sa inviem. Se preface in paine ca noi sa Il dobandim usor . Se rastigneste ca noi sa fim iertati si considerati curati.

3) Harul aduce ceea ce ucenici-pescarii nu aveau ,pina nu s-a coborat Duhul peste ei. Cu toate ca traisera 3 ani langa Domnul si erau primii dintre oameni care ar fi avut sansa sa inteleaga ceva ,iata-i cum stau inchisi in casa de frica iudeilor,in cea mai umana si de inteles ipostaza.
Doar cand Duhul se coboara peste ei. ies curajosi in strada,vorbesc multimilor , infrunta pe evrei,infrunta chinurile inchisorilor, iau continente intregi si le aduc la Domnul. Cum? Prin forta lor? Nu. Prin har !
Cum se capata harul ? Simplu . Se da gratis. Iti analizezi viata ,te hotarasti sa o schimbi, te infranezi , te duci la preot si te spovedesti , te impartasesti cu o bucatica de paine care tu stii ca este Trupul Domnului,si imediat capeti harul .
Daca continui apoi cu si mai multa ravna si dragoste ,harul acesta va urca la inima ,si iti va transforma intreaga viata.
Nu8 trebuie sa renunti la indoieli si cercetari,la neputinte .Domnul o va face pentru tine,si te va lumina ,caci te-ai incredintat Lui,asa cum esti

4) In toata lumea exista binele ,inclusiv in diferitele credinte . Dar desavarsirea si intreg adevarul nu vin decat prin Hristos de la Dumnezeu. Restul religiilor au doar parti incomplete,pentru ca restul nu sunt dumnezei. Simplu. Exista un singur Dumnezeu,asta o stiu multe religii.Dar exista un singur Fiu al lui Dumnezeu,asta o arata chiar in mod vazut ,doar crestinismul. Cine nu crede in Fiul lui Dumnezeu,nu are cum sa creada in Dumnezeu. Iar Biserica este implinirea lui Hristos in oameni.

5)Chiar daca urmezi toate invataturile Bisericii ,si administrezi cum se cuvine tainele:botez,spovedanie,impartasanie ,totusi,inima se schimba ultima .
De aceea un pacatos e considerat in Biserica, un bolnav, care insa se trateaza la spital,cu ajutor specializat ,nu acasa , dupa ureche.
Dar cine nu vine la Hristos ,poate avea fapte mai bune ca un om bolnav ,insa singur nu va reusi sa isi poarte singur de grija . Biserica apartine lui Hristos,nu oamenilor.El ne cheama la Biserica,sa ne hraneasca,iar nu vreo porunca omeneasca.
Si in afara Bisericii pot exista fapte frumoase si bune , dar in Biserica, aceste fapte nu se mai fac cu puterea omului , ci cu har . Omul poate ramane in exterior rautacios si nesuferit , dar harul lucreaza in interiorul sau. Hrisots l-a primit pe acel om ,si sigur ,iubirea va ajunge intr-o zi ,cand va invinge toate barierele interioare native ale acelui om,sa biruiasca cu forta in afara.Atunci, cu atat mai mare e izbanda lui Hristos ,care reuseste sa recupereze un om,care in afara Bisericii s-ar fi pierdut

Fiecare religie sustine ca ea are dreptate. In aceasta lume plina de contraziceri a coborat Hristos. Si ne-a lasat o singura judecata : cel ce se ingrijeste de aproapele sau , acela iubeste pe Hristos. Cine nu il alunga ci il primeste si il ajuta pe aproapele,acela e singurul care a reusit sa treaca peste dezbinare .Cine vede pe aproapele ca pe sine insusi ,si problemele lui ca pe ale sale insusi, acela implineste legea singurului Dumnezeu adevarat
Nu conteaza confesiunea sau ce credinta are acel om ,ci faptele fata de oameni ca si cum le-ar indeplini pentru Hristos .
Caci nu ortodoxia mantuieste ,si nu ceva venit de la oameni , ci mila lui Dumnezeu revarsata peste noi .
Si ca sa existe randuiala ,Dumnezeu isi revarsa mila sa,chiar prin Biserica .
Doar in acest sens ortodoxia mantuieste . Ca loc in care Dumnezeu isi revarsa mila . Nu oamenii hotarasc ca o confesiune e mai buna ,caci credinta lor nu ar fi suficienta.
Ci Dumnezeu ne cheama in Biserica , sa ne ajute ,prin botez si impartasanie.
Nu fara ortodoxie nu ne mantuim,ci fara ajutorul lui Dumnezeu nu ne mantuim
Cine refuza acest ajutor,acordat gratis,si atat de simplu ,refuza mila lui Dumnezeu.
Daca mila lui Dumnezeu s-ar revarsa in alt fel ,si acel fel ar mantui,si acea confesiune ar fi buna. Dar Domnul a zis : "Luati,mancati,acesta este Trupul Meu". Exista un singur Trup,deci o singura Biserica si o singura mantuire .Oamenii ii spun ortodoxa,si suna a excludere.Dar e Biserica unde Dumnezeu a continuat sa reverse Duhul sau dupa inaltarea sa.
Ortodooxia este doar chipul istoric al Bisericii universale ,singura care nu s-a alterat de la apostoli,si a ramas la fel cum a lasat-o Domnul

De exemplu....

Oare tu te aştepţi ca faptele bune să fie trâmbiţate?
Sau poate vrei să citim în ziar la rubrica "fapte bune": astăzi, în localitatea cutare, la ora cutare, creştinul cutare a făcut miluinţă dînd unui cerşetor un covrig/o pereche de ghete/o pătură de lână".

Matei 6, 1-4: Despre milostenie
1. Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri.
2. Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor.
3. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta,
4. Ca milostenia ta să fie într-ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie."

Vezi aşadar că în Ortodoxie pur şi simplu lucrează Porunca lui Hristos.

*
Acum vin şi eu cu o observaţie: am observat, ca o caracteristică permanentă a predicilor Patriarhului nostru, apelul neîncetat la miluinţă, la ajutorarea aproapelui. E vorba despre Patriarhul Bisericii Ortodoxe. Şi alte fapte bune recomandă Patriarhul, constant: rugăciunea, postul, îngrijirea bătrânilor, studiul Scripturii etc. De aici eu înţeleg că în Ortodoxie nu e despărţitură între dogmă şi faptele bune. Ci firescul raport de continuitate.

..........?!?
Să fiu iertat, dar computerul meu afişează altceva: credinţa 48,3%, dragostea 16% iar tainele cam restul.
Cred că ne trebe un statistician serios, de pildă unul de la IRSOP.

Noi nu ne mantuim prin credinta si fapte ca doua izvoare diferite, ci mantuirea e alimentata de un singur izvor: credinta si faptele impreuna. Ambele sunt lucrari ale harului in om, care le precede.



Ceea ce revine la a spune ca, pana la urma, Dumnezeu este adevaratul autor al faptelor noastre (ma refer, evident, la faptele de credinta). Asa cum Lui ii place sa foloseasca ingeri pentru lucruri pe care le-ar putea face foarte bine singur, tot asa ii place sa foloseasca si oameni.

Iata un om in nevoie! Iata un om care are nevoie de mine. Cine imi da mie gandul sa il ajut ? Dumnezeu, care mi-a trimis har lucrator: acesta e chiar gandul sa il ajut. Dar cum as putea eu sa il ajut pe acela, cand eu insumi sunt vai de capul meu ? Cine ma ajuta ca sa il pot ajuta pe acela ? Tot Dumnezeu, trimitandu-mi alt har din Camara Imbelsugata.

Iata, e zi de vineri, zi de post! Oare nu ar trebui sa tin post ? Cine imi da mie acest gand ? Este harul cel care imi da sugestia buna, care declanseaza in inima mea o dorinta de a face ceva placut Domnului. Dar eu nu pot tine niciun post ca lumea, fiind pantecos si lacom din fire. Si atunci, un alt har imi aduce gandul rugaciunii. Ma rog ca sa ma ajute Dumnezeu sa tin post. Si, dintr-o data, lucrul mi se pare usor. Ce anume face ca un lucru care mi se parea prea greu sa imi para, acum, povara usoara ? Este un alt har, venit ca raspuns la rugaciunile mele.

Iata, eu nu cred. Eu vreau sa cred, dar nu pot sa cred! As vrea sa cred cu toata inima ca ceea ce vad pe Sfanta Masa in chipul painii si al vinului este chiar Preasfantul Trup si Sange. Pe toate pot sa le cred, si ca exista suflet, si ca lumea a fost facuta de Dumnezeu, dar chestia asta nu pot. Si atunci, harul imi aduce, iarasi, impulsul rugaciunii. Si zic, ca apostolul: "Cred, doamne, ajuta necredintei mele!". Si devin, din necredincios, credincios. Nu dintr-o data. Nu imediat ce m-am ridicat din genuflexie. Uneori, dupa un lung timp in care imi cam pierdusem nadejdea. Dar, ca din inamplare, vad intr-o zi un om respectabil, a carui rationalitate e deasupra oricarei indoieli, prosternandu-se in fata Sfintei Mese. Este chiar profesorul meu de fizica, din liceu, acum ajuns in pragul batranetii. Dupa cateva zile, altcineva, scuzandu-se, imi aduce un cadou: "N-am stiut ce sa-ti cumpar, si ti-am adus cartea aceasta!". Ciudat, e o carte despre miracole euharistice. O rasfoiesc din politete si o asez in biblioteca. O mai deschid dupa un an, exact in dimineata cand merg la biserica si aud o predica despre inmultirea painilor. Curios, predicatorul pune acest lucru in relatie cu mana cereasca. Merg acasa si deschid Biblia. Citind despre cum a fost cu mana, dau un pic inainte si citesc si despre cum a lovit Moise o piatra seaca din care a izvorat apa. Imi amintesc, exact atunci, de un tablou renascentist vazut intr-un muzeu, in care un sulitas roman verifica daca Isus pe cruce e mort. Imi amintesc cum tasneau din locul ranii lui doua suvoaie: unul cu apa, altul cu sange. Si, dintr-o data, imi "cade fisa" si cred, asa cum nu crezusem pana atunci. Lacrimi ale inimii zdrobite imi inunda fata, fiindca imi dau seama ca si eu am fost ca acel soldat roman care L-a chinuit pe Cristos. Si eu am impuns, cu sulita mea, Preasfantul Trup. Nu sunt sacrilegiile mele mai mici ca ale aceluia! Facandu-se cutramur mare, acela s-a convertit si a crezut. Inima mea se cutremura si crede! Inima mea se umple de speranta: Dumnezeu, a carui coasta a fost ranita, l-a iertat pe acela si si-a facut din acela prieten: Sfantul Longinus este, acum, in prietenia Sa, la ospatul cel vesnic. Asa se va indura si de mine, daca cealalta parte a vietii mele Lui am sa o dau! De unde, pana acum, mancam filosofie pe paine, acum mananc un alt fel de paine, despre care scris este: "cine va manca din painea aceasta, viu va fi in veci!". Mancand hrana aceasta, despre care imi aduc aminte ca am auzit inca din leagan sute de povesti invaluite, sute de solzi imi cad de pe ochi si de pe inima si ma prefac din broscoiul care am fost intr-un Fat frumos spiritual, asa cum am fost cand m-am dat jos din cristelnita cu apa adusa din Iordan.

Asadar, iubite frate, iata cum harul Domnului aduce si vointa, si putinta. Iata cum harul precede rugaciunile noastre, iata cum credinta e raspunsul lui Dumnezeu la ele! Iata cum Isus, dupa ce ne-a oferit o viata intreaga energiile Sale, se ofera acum pe El insusi. Iata cum se umple omul de har sfintitor, devenind una cu El si demn de a se aseza la aceeasi masa. Iata succesiunea lucrurilor prin care broscoiul cuvantator care am fost devine fiu adoptiv al Tatalui Ceresc, frate si prieten al Fiului Unul Nascut, co-dumnezeind impreuna cu El o vesnicie intreaga. Sau nu stii, oare, ca sfintii judeca lumea ? Din broscoi, judecator al lumii: iata demnitatea la care ne cheama Dumnezeu. Cine poate face asta, decat Atotputernicul, daca cooperam cu El ?

Dar poate ca inca mai intrebi: "Unde sunt faptele, in toata poliloghia asta?". Ei bine, eu iti raspund ca acela care a cunoscut transformarea in Cristos adusa de harul Sau, acela nu va mai cunoaste alta bucurie decat a se face instrument al Lui. Si ce a facut Unul, aceea va face si celalalt. A ajutat Unul pe bolnavi ? O va face in continuare, prin celalalt, prietenul Sau. A postit Unul ? O va face si celalalt, servul Sau. A raspandit, Unul, Evanghelia ? Acelasi lucru va face celalalt, facandu-se glas al Sau. S-a jertfit Unul ? Se va jertfi si celalalt si o va face cu bucurie si inima usoara, fiindca Stapanul a spus: "Jugul Meu este bun si povara Mea este usoara" si harul Sau il ajuta sa fie astfel.

Harul Domnului Isus cu tine!

Foarte frumos spus! Asta da mentalitate de crestin, mult mai elevata decat "religia mea este singura corecta. Restul se duc in iad". Te admir!

Deutronomul, Cap 22:
20. Iar daca cele spuse vor fi adevarate si nu se va gasi feciorie la fata,
21. Atunci fata sa fie adusa la usa casei tatalui ei si locuitorii cetatii ei sa o ucida cu pietre si sa o omoare, pentru ca a facut un lucru de rusine in Israel, desfranandu-se in casa tatalui sau, Si asa starpesti raul din mijlocul sau.

Oribil e si ce urmeaza: 22, 23, 24.

Dar cel mai urat mi se pare asta:

28. De se va intalni cineva cu o fata nelogodita si o va prinde si se va culca cu ea si vor fi prinsi
29. Atunci cel ce s-a culcat cu ea sa dea tatalui fetei cincizeci de sicli de argint, iar ea sa-i fie nevasta, pentru ca a necinstit-o, toata viata sa nu se poata desparti de ea.

Deci violul este acceptat, atata timp cat fata nu este a altcuiva, si violatorul o ia de sotie mai apoi, dupa ce ii da tatalui ei bani.
Iti imaginezi ce cosmar va trai acea fata toata viata, traind cu violatorul ei?

Asta este exemplu de invatatura primitiva si depasita din vechiul testament.

Rememporeaza si tu pildele din NT si o sa vezi ca,cam pe acolo e proportia. Intotdeauna se da indemnul credintei in Dumnezeu,iar sugestia tainelor viitoare apare in cateva locuri pregnant .Iar despre iubirea de aproapele iarasi abunda pasajele :de la predica de pe munte,cam tot ce urmeaza ,mai ales la Matei,mereu se face recurs la sintagma:daca vrei ca Dumnezeu sa te iubeasca iubeste si tu pe aproapele.
Asa ca nu inteleg cum se extrag ca invataturi din NT credinta in Dumnezeu si sugestia tainelor viitoare si se omite iubirea de aproapele,care este aproape totdeauna perche cu iubirea fata de Dumnezeu. Intotdeauna cand se da o porunca referitoare la Dumnezeu gasim si perechea ei aplicabila la oameni. Ca si cum iubirea fata de oameni ar fi scoala pregatitoare pentru a accede la iubirea fata de Dumnezeu.Am recurs la cifre ,caci pina si cantitativ e evident pe ce se pune accentual in NT , si e socant cum constant se omite sau se trece pe plan secundar relatia cu oamenii. Nu zic ca e contrazisa poruncxa iubirii prin aceastab omisiune ,dar prea e pusa la coada ,in loc sa fie pe acelasi plan cu iubirea de Dumnezeu.
Caci asa a fost formularea Domnului ,nu a mea : " sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau...si a 2 a porunca asemenea primei ,sa iubesti9 pe aproapele ..."

Nu e vorba de a anunta fapte concrete ,caci asta ar fi lauda desarta. E vorba de a incuraja ,de a exrpima in ceea ce zici ,importanta acestor fapte,asa cum iata ca o face si Patriarhul. Daca ai fi in locul patriarhului,si te ai gandi ca ceilalti subinteleg ca trebuie fapte,si nu ai mai vorbi depsre ele, oare discursul tau ar mai fi de folos oam enilor ?
Pune faptele pe primul loc la fel cu al credintei ,da-le o mai mare importanta in discursul tau,incearca sa le si aplici cu ceilalti,si atunci va fi o continuare fireasca si plina de har a credintei tale,care nu se indoieste nimeni ca o ai

Dar daca am si gandul cel bun ,de la Dumnezeu ,am si impulsul catre a face, si cu toate acestea nu o fac? Asta inseamna ca si noi trebuie sa colucram cu harul . Noi suntem prin definitie liberi ,Dumnezeu ne-a facut asa.De aceea harul nu poate actiona automat in noi,daca nu conlucram cu el.
Iar in gandul cel bun care ti-l da harul,chiar si aici exista vointa noastra .Caci daca imi ocup mintea cu altele,daca am idei preconcepute care ma macina,daca nu am starea sufleteasca linistita pentru a asculta gandul cel bun ,atunci vocea acestui gand nu e asa puternica in mine. Trebuie sa vreau sa primesc aceasta voce,sa simt ca am nevoie de ea.Sa curat pacatul din viata mea,sa o astept cu infrigurare vocea aceea a gandului bun.
Iar daca vorbim despre putinta de a avea aceste atitudini constructive, care tot de la har vin.
Vin,daca ti le doresti,si te rogi pentru ele,daca smerenia este in tine ,si constati ca fara Dumnezeu nu esti nimic.
In ultima instanta totul vine de la Dumnezeu, dar libertatea de a allege este a noastra.Noi alegem daca ramanem ingropati in noi insine,sau ne predam in mana lui Dumnezeu

:)) dar si ce cosmar va trai violatorul daca nu a ales bine.
"pentru ca a necinstit-o, toata viata sa nu se poata desparti de ea."
Mi se pare foarte correct. Daca nu ai asteptat ca dragostea sa se infiripe pe cale naturala,si sa se creeze armonia si iubirea cu cea pe care o vrei ,atunci e correct sa vezi ce se intampla daca alegi conform instinctului sau norocului.
Si fatza de fata e correct,caci oricum nu va mai fi la fel cu altul ,caci ai distrus-o,i-ai distrus inocenta. Si fata de barbat e correct ,pentru ca sa vada ce inseamna sa actionezi din instinct si nu pe calea naturala lasata de Domnul. Poate vei descoperi zeci de defecte ale ei dupa accea,si o sa iti para rau de momentul cand ai actionat din impuls.

De aceea NT vine si spune ," cine s-a uitat doar la o femeie sa o pofteasca a si curvit cu ea in inima lui " Se completeaza astfel VT . VT arata consecintele faptelor,NT arata cauzele faptelor

:)) Buna asta.

Dar tot, nu asa se procedeaza. Nu pedepsesti cu nimic acel om. Pierde niste bani, si se alege cu o sotie, care trebuie sa-l asculte si sa-i fie supusa (in conformitate tot cu VT).

Imagineaza-ti alt scenariu: Un barbat omoara alt barbat (din diferite motive). Solutia in VT pentru asta ar fi ca acel barbat sa ia nevasta celuilalt de nevasta, si sa-i creasca copilul, ca le este "dator".

Dar inca o data, ce persoana ar vrea sa traiasca cu cineva care i-a facut atata rau? Ce femeie ar vrea sa traiasca cu violaturul ei, cel care a traumatizat-o, pentru restul vietii ei?

Aici se poate observa si misoginismul din Biblie. O fata, daca nu mai este virgina, este disconsiderata, si i se zice ca "mai bine traiesti cu violatorul rau. Oricum nu mai esti nimic in ochii nostri". Dar de ce nu se procedeaza la fel daca un barbat nu este virgin?
Astea sunt consecintele unei societati patriarhale, condusa de barbati. Ma intreb cum ar fi fost sa traim intr-o societate matriahrala.

Noi suntem obisnuiti ca acum, o fata violata sa isi reface viata ,incet,treptat si sa uite.
Dar atunci nu era asa. Daca nu erai virgina nu te mai lua nimeni . Erai obligata sa ramai singura . Asa ca,doar daca fata vrea ,acela sa fie obligat sa o ia. Adica sa nu mai aiba dreptul de a o refuza,chiar daca ulterior constata ca nu ii place de ea. Daca fata nu vrea ,nu e obligat sa o ia, dar fata va ramane singura ,ca nu o mai ia nimeni,si ar fi si curvie in fata lui Dumnezeu sa fie cu altul.
Sa nu uitam ca acei oameni se cunosteau,ramaneau in aceiasi comunitate si cel care viola ,era cunoscut de ceilalti.Nu exista inchisoare ca acum,vorbim totusi de o societate nomada . Deci nici unu din cei doi nu mai avea sanse de reabilitare . E drept ca fata nu are nici o vina . Dar nici sa fie cu altul nu e corect ,pentru un lucru f simplu.Orice fata care s-ar fi casatorit si nu ar fi fost virgina ,ar fi putut zice apoi ca a fost violata .

Exact! Poate in vremurile acelea era pertinent, dar in zilele de azi nu mai este. Am mai zis-o pana acum: Cand crestinii o sa vada ca VT este invechit, si NT trebuie sa fie o parte mult mai mare in viata noastra (faca apocalipsa), atunci o sa traim intr-o comunitate mult mai buna!

1. In V.T. exista legea "Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte" si se razboiau si razbunau intr-una. Iisus a venit si a spus: "Nu asa! Intoarce si obrazul celalalt...iubeste pe dusmanul tau" si "Cine este fara de pacat sa arunce primul".
V.T. cam este plin de razboaie, violenta, adultere (copii facuti cu alte femei atunci cand prima nu putea sa faca). In N.T. este legea pacii, a iertarii, casatorie monogama, copii daruiti de Dumnezeu totusi dupa rugaciune si nu trimis sa il faca in alta parte.

2. Faptele bune trebuie in anumite conditii mediatizate. Nu trebuie trambitat cand faci tu ca individ o fapta buna, este buna smerenia, dar eu la altceva ma refeream.
Faptele bune, in sensul de initiative in social ale BOR, ale unui preot, trebuie facute cunoscute, ca sa se poata duce oamenii sa capete ajutor.
Ex. preotul care a facut primul cantine pentru saraci, sau parintele Tanase cu copiii, etc.
Da, este foarte bun ceea ce se predica la Patrairahie, dar sa se si aplice. In tara se mai face ceva si este bine. In diaspora suntem insa uitati.
Biserica (aia de care apartine fiecare) si preotul nu poate face nimic. Nu au bani, nu au putere. Nimic.

Si ma mai refeream ca atunci cand este cantarit si evaluat un om (in credinta lui) se pun la socoteala unele, dar altele nu. Se pune la socoteala felul in care stie dogmele si le urmeaza (dus la biserica, rugaciune, post), pacatele (cat ne ocupam sa le gasim si numaram) si nu se pun la socoteala faptele bune.
Si una peste alta se deformeaza realitatea.
Ca sa intelegi mai bine ia pilda cu fariseul si vamesul.
Cati sunt(em) judecati pe aici si nu numai ca nu stim, ca nu intelegem ce citim, ca nu stiu ce si suntem etichetati ca rai crestini (ortodocsi) si primim numai critici si mustrari, dar nici nu ni se stie adevarata fata si viata.

In plus la spovedanie te duci si spui cu multa frica ce pacate ai facut si esti un nimic, si totusi tu stii ca nu este asa si cate faci totusi. Si atunci iti plange sufletul si nu mai stii. Sa le mai faci, esti rau, esti bun?

Da smereniei, dar si cumva dreptatii. Asta vroiam sa spun.

Am citit mai acum cateva saptamani o brosura a parintelui Cleopa ca indreptar pentru spovedanie. Vreo 300 de pacate posibile a insirat acolo si mi-am pus intrebarea: "Dar de unde i-au trecut prin minte? De unde le-a gasit? Pe unele nici nu le intelegi bine la ce se refera. Nici un laic nu a auzit de ele, daramite un monah." In viata n-am auzit sa existe, sa se poata face asa ceva ce scrie acolo. Poate pe la tara sa se intample? Nu stiu.
In schimb nimeni nu scrie o carticica despre fapte bune, despre iubire de aproape, despre felul in care te judeca si iubeste Dumnezeu pentru ele, despre felul in care trebuie sa aplicam Biblia si scripturile si cum sa traim practic pe placul lui Iisus. Asa vreo 300 de idei bune, in loc de pacate.
Poate ca s-ar inspira mai multi si ar fi lumea mai buna.

Si am mai scris eu aici despre golul acela dintre altar/slujba si viata de dupa usa bisericii.
Te duci la biserica, faci totul fiind ortodox, dar pleci de la biserica si trebuie sa te duci la altii sa capeti ajutor (ca aia au, sunt organizati si ofera oricui).

Pai in afara de cele 10 porunci ale lui Dumnezeu,care ori cum se includ si in NT dar o parte si in legile civile (sa nu furi,sa nu ucizi) ,celealte porunci din VT se adresau poporului evreu si nu trebuie respectate. Dimpotriva, daca cineva le respecta ,pacatuieste ,caci se face slujitor al legii celei vechi.Pe aceasta tema a fost conflictul dintr Ap Pavel si ceilalti apostoli din Ierusalim

Te ador. Punct.

@Sophia
O remarca totusi ,care mi-a venit citind despre carticica cu 300 de fapte bune,opusa indrumarului de spovedanie.
Spovedanie nu ne prea vine sa o facem, caci nu ne recunoastem pacatele si ne e rusine cu ele. De aceea e bine sa le auzim spuse de cineva,ca ne mai trezeste.
Dar faptele bune avem tendinta sa le spunem ,sa nu le ascundem ,uitand ca in primul rand trebuie sa le vada Dumnezeu,si nu le facem pentru lauda proprie
De aceea la pacate trebuie sa fim ajutati sa le spunem, la fapte bune trebuie sa fim ajutati sa le ascundem
Caci omul are tendinta de a se lauda si de a recunoaste greu ca a gresit,in ambele cazuri actionand mandria.

Dar idea despre faptele bune ,mi se pare foarte interesanta,de alcatuit un sumar al lor ,dar mai mult in scop didactic ,nu in scop de dogma.
Orotodxia s-a axat mai mult pe virtuti,nu pe faptele concrete ,caci virtutile nasc fapte
Daca am incerca sa alcatuim acel sumar de fapte bune am incepe fiecare indemn cu "Este bine sa....faci cutare lucru" .Deci ar fi un fel de porunca ,similara cu formularea pacatelor "Este rau sa...."
Ori faptele bune se fac izvorate din iubire, si din har . Doar la pacate se are in vedere incalcarea unei porunci . Faptele bune nu sunt neaparat respectarea unei porunci.
Nu se zice nicaeri cum sa ai mila . Ci se zice doar ca mila ta trebuie sa fie infinita.
Asa ca mai practic e sa cultivi iubirea ,ca virtute suprema,si diferitele virtuti ce izvorasc din aceasta ,decat sa dai zeci de indrumari concrete ,despre care fapte sunt bune.
Dar ar fi foarte util sa vedem ce se intelege prin acest mult trambitate fapte bune.
Doar sa le insiri, repede pe toate ,si sa le bifezi ,nu cred ca e sufficient .Ar trebui exemple concrete de fapte in care sa se vada nebunia iubirii ,faptul ca ea e infinita si nu poate fi masurata si invinsa de micimea omeneasca.
Sugestiv si nebunesc mi se pare exemplul vaduvei :Daca dai 10% din salariu la biserica e o fapta buna ,mai ales daca ai salariu mare,caci altii vor fi ajutati. Dar e cam banala .Daca dai 100% insa din pensia ta de 1 million, chiar daca e poate mai putin decat in primul caz,e o fapta nebuneasca ,de iubire si incredere totala in Dumnezeu.
Astfel de fapte ar trebui cautate in primul rand,ca sa se intrevada in ele calitatea faptei,iar nu o anumita regula ,cum ar fi in exemplu de mai sus : da bani la biserica

Of, Iustine, curios mai înţelegi tu Evanghelia...
Cum poţi scrie asemenea lucruri? Tu chiar nu pricepi nimic din Învăţătura Bisericii?

Vechile porunci de ritual sau de convietuire date catre evrei in VT trebuie respectate ?
Eu stiam ca legea cea noua ne elibereaza de acestea.
Cat despre remarcile acide si neargumeentate cred ca trebuie sa incep sa ma obisnuiesc. Tu da-mi argumentele tale si lasa-ma sa imi dau singur seama si sa ma judec singur daca gresesc.
Ai incredere,ca daca ai dreptate o sa fiu primul meu judecator

Ce reprezinta Scriptura pentru Traditia bisericii ?
E clar ca Scriptura e argumentul ultim si in cazul scrierilor parintilor si ultima inspiratie in cazul aparitiei slujbelor liturgice.
De asemenea se mai spune ca Scriptura a izvorat din Traditie ,ceea ce formal e adevarat, caci revelatia s-a fixat in scris prin oameni. Dar poate Cuvantul lui Dumnezeu sa izvorasca din oameni? Ei doar pot fi martorii acelui cuvant,receptorii lui ,dar Cuvantul in sine are intaietate , caci poate veni numai de la Dumnezeu , dupa continutul sau. Nici un om nu ar putea adauga sau scoate ceva din Cuvant ,fara ca acesta sa apara strident, ca si o cusatura grosolana.
De asemenea se mai spune ca singura interpretare a Scripturii este doar la Parintii Bisericii.
Sunt aceste interpetari suficient de complete? Acopera ele toate versetele? Acopera ele toata gama de intrebari care si le pune cineva? De regula ,din ce am mai citit ,interpretarea consta in evidentierea unui inteles ascuns ,care la prima vedere nu e evident.
Dar unori exista nevoia si de a pune in relief chiar intelesul acela prim si evident ,in porunci cu mesaj simplu si evident , cum ar fi :nu judeca,ca sa nu fii judecat .Unde gasim un comentariu sau o integrare a acestei porunci evidente, in invatatura ortodoxa? Sau m-as multumi macar cu o plasare indirecta a ei,in domeniul moralei,sau in telologia virtutilor.
Cred ca stiti ca razboiul meu este cu complicatia cu abstractizare ,de aceea as vrea sa gasesc undeva suflul simplu si plin de viata al Scripturii in invatatura ortodoxa.

In primul rand trebuie sa vezi care este invatatura ortodoxa si sa o separi de alte invataturi. In zilele noastre invatatura protestanta a patruns prin toate mijloacele si uneori e greu de deosebit de invatatura ortodoxa.
In invatatura ortodoxa Iisus a venit ca sa aduca harul, adica Sfintele Taine. Invatatura protestanta (si neo) nu intelege asa. Harul ne lumineaza si ne da si intelegerea.
Sfanta Traditie este ceea ce au transmis Iisus si Apostolii. O parte s-a scris in Evanghelii. Invatatura rezumata se gaseste in catehisme. Nu exista lucruri ascunse sau greu de inteles. Pana al urma raman aceleasi zece porunci, care trebuie lucrate de noi impreuna cu harul primit. Iar rugaciunea este hrana sufletului, smerenia este poarta prin care se primesc toate.

Asta inseamna ca prin aceasta cheie ,a aducerii tainelor si harului , trebuie sa intepretam multe din pasajele Biblice?

Deci Scriptura cuprinde ce a ramas scris de la Iisus si Apostoli . Apoi mai este si ce s-a transmis nescris,oral de catre apostoli,sau chiar de catre Iisus . (Desi la Iisus ma indoiesc ca esentialul nu ar fi fost fixat in scris , si ca lucruri importante s-ar fi transmis netransparent)
Dar la apostoli e clar ca infiintarea Bisericii nu au facut-o in scris ,ci in primul rand practic, si ca au transmis invataura lor mai departe . Apoi mai este si ce s-a transmis prin practica , sau scris (sinoade sau scrieri) sau oral de urmasii apostolilor ,de parintii Biserici .
Totusi exista o diferenta de stil intre Scriptura si restul scrierilor .Mult mai usor patrunde in inima direct cuvantul Mantuitorului decat un citat abstract despre natura lui Dumnezeu din teologia sf Ioan Damaschin.Este altceva. Ambele fac parte din Traditie ,dar de pe alta pozitie.
E drept ca ce a ramas canonic din scrieri ,cum ar fi sinoadele ,nu sunt chiar asa complicate ca si scrierile sf parinti ,care nu sunt canonice sunt doar explicative,luminatoare ca sa zic asa.
Ce m-ar fi interest ,care este rolul indeobste al Scripturii in Traditie,nu simpla, ei includere in traditie. Apreciez aici prima ta idee, ca toate conlucreaza la daruirea tainelor si harului .Intradevar ,privita asa , Biserica apare ca o continuare a Evangheliei

Scrie in catehism si cum sa interpretam Sfanta Scriptura: "Oricine poate sa citeasca Sfanta Scriptura, insa nu si s-o talcuiasca (s-o explice) si nici sa invete pe altii. Caci zice insusi cuvantul Scripturii: "Aceasta trebuie s-o stiti mai intai de toate, ca nici o proorocie (invatatura) a Scripturii nu se talcuieste dupa bunul plac al fiecaruia" (2 Petru 1, 20)" Citeste si celelalte puncte in catehism, la "Sfanta Scriptura", scrie acolo si daca se intelege usor, cine poate sa o talcuiasca, ce trebuie sa facem ca sa citim si sa intelegem si ce facem cand avem o nelamurie: http://www.credo.ro/catehism2.php?q=17
Doar protestantii talcuiesc Scriptura dupa intelegerea si masura lor. Eu ti-am mai spus ca ecumenismul are invatatura protestanta la baza. Aceasta invatatura este diferita de ortodoxie, iar orice invatatura straina duce la indepartarea din ce in ce mai mult de credinta.
Sfanta Traditie cuprinde lucruri ce tin de Liturghie, rugaciunile ce se citesc, Sfintele Taine, etc. Ceea ce au scris sfintii nu face neaparat parte din Sfanta Traditie, doar ceea ce au scris despre invatatura revelata. Se considera ca revelatia s-a incheiat odata cu Apostolii. Aceea este Sfanta Traditie, de pana atunci. Aici ai o explicatie mai exacta: http://ro.orthodoxwiki.org/Sf%C3%A2nta_Tradi%C8%9Bie
In concluzie, invatatura este deja talcuita de Biserica, despre care si scrie in Biblie ca e "Stalp si temelie a adevarului." Biserica nu poate gresi in privinta invataturii. Deci tot ce trebuie sa facem noi nu e sa ne chinuim sa intelegem Biblia, ca prostestantii, ci sa ne insusim invatatura deja talcuita. Adica sa citim catehismul. Pentru asta trebuie sa avem smerenie, adica sa nu credem ca noi stim mai bine decat Biserica sau sfintii.

In mod paradoxal in tot Noul Testament exista o singura scena in care Iisus scrie ceva.Si atunci a scris cu degetul pe pamant, nu se spune ce anume dar nu era nevoie intrucat in contextul acelei scene gestul sau reprezenta implinirea unei profetii din Ieremia.

Ei normal ca nu ma referam la scris, formularea corecta era ce a ramas fixat in scris din cuvintele lui Iisus.Dar acum ca tot ai aadus discutia,care profetie de la Ieremia a fost implinita ?

Pai nu am zis sa o talcuiesc eu . Am zis unde gasesc concret ori talcuiri ale Scripturii , ori integrari ale Scripturii in invatatura orotodoxa ? Si daca se poate sa fie si pe intelesul tuturor ar fi si mai de apreciat .Deci am cerut ajutorul pentru a fi indrumat spre astfel de lecturi.
Si in plus m-ar interesa si reactia cui recomanda ceva care sa fie citit,ce a inteles,ce nelamuriri a avut . E totusi un forum ,si principalul sau rost e sa ne ajutam unii pe altii ,fiecare la nivelul la care suntem.Degeaba mi se recomanda nu stiu ce lectura greoaie care nici cel care o recomanda nu a inteleso ,sau a avut probleme. Nu zic aici despre catehism .catehismul il stiu si eu .Dar acolo sunt enunturi generale . Vroiam mai la concret anumiti scriitori pe aceasta tema


.Revelatia da,dar Traditia a continuat .Scrierile sfintilor nu fac parte din Tarditie,din zestrea Bisericii ? Odata cu apostolii s-a incheiat revelatia dar nu Traditia . Talcuirea Scripturii a mai continuat,apoi cu sinoadele ,apoi fixarea cultului.Pe la 800 cred ca s-a inchiat cu adevart acest proces.

.Okei , ai si tu dreptate ,poate am ceva germeni protestanti in mine,si un interes prea mare pentru Scriptura. Recunosc ,nu atat ca vreau sa o inteleg,cat sa vad macar pe alti ca o inteleg. Mi-a placut asa mult,ca as vrea sa regasesc in Ortodoxie cat mai multe lucruri legate de Scriptura. Catehismul l-am citit , ideatic mi l-am insusit ,dar eu vreau sa regasesc fiorul care mi-l transmitea direct Cuvantul lui Dumnezeu. De aceea simt nevoia sa citesc mai mult ,nu doar catehismul ,si asta nu inseamna neaparat ca ,contrazic catehismul ,prin faptul ca pun intrebari. Chiar as invidia o persoana care nu pune deloc intrebari.
Uite,de exemplu din dialogurile de aici ,cu Mihnea si inclusiv cu tine ,m-au ajutat sa vad continuitatea Cuvantului scripturii in Biserica prin Taine .Ulterior am cautat sa aprofundez acest subiect si in scrierile parintilor.

Inteleg,probabil initial nu am inteles bine :) Cu privire la acel gest era o exemplificare a celor scrise in Ieremia 17.13, in raport de cei veniti sa-L ispiteasca sub masca corectitudinii religioase.Dar, dupa cum este scris in alta parte, Fiul Omului nu avea trebuinta sa-i faca cineva marturisiri despre nici un om fiindca EL insusi ,,stia ce este in om"(Ioan 2.25).Si a implinit cele spuse de profet.Numai bine.

Porunca lui Dumnezeu este să iubeşti mai întâi pe Dumnezeu. Orice altă iubire mai presus de iubirea lui Dumnezeu fiind idolatrie, adică ruptură în relaţia noastră cu Creatorul şi Mântuitorul nostru. Vezi aşadar, te rog, că nu ai exprimat tocmai precis "mesajul creştinismului".
Acum, din iubirea lui Dumnezeu, care ni se porunceşte (adică nu-i tocmeală, e chemare fermă, e calea unică a omului, conformă cu menirea lui dintâi, dintotdeauna), decurg şi celelalte, de care te îndoieşti şi pe care le respingi.

*
Astfel, tu vezi postul ca pe o impunere străină, ca pe un fel de abuz pe care îl face Biserica. Din păcate, omiţi faptul decisiv că Biserica e Spitalul pe care Iisus l-a instituit pentru înzdrăvenirea noastră iar postul face parte dintre leacurile de bază. O spune Domnul Însuşi (găsim în câteva locuri în Evanghelie) şi o făceau Apostolii şi prima comunitate întocmai, precum găsim în "Fapte". Iar acum, dacă doctorul tău îţi spune să nu mănânci cutare aliment sau să nu faci cutare activitate, spre însănătoşirea ta, vei zice oare că el îţi impune gratuit şi abuziv un mod de a te comporta? Nu mai degrabă îi vei mulţumi pentru că ţi-a arătat calea prin care să te înzdrăveneşti? Îl vei critica şi dispreţui pentru că te-a readus la o viaţă sănătoasă, aşa încât să te bucuri că trăieşti?
Nu se cuvine aşadar să iubim pe Dumnezeu (prima poruncă) pentru că ne-a arătat calea însănătoşirii şi a recăpătării puterii noastre prin postire?

*
Tot din iubirea lui Dumnezeu vine şi "puparea moaştelor, icoanelor şi mâinilor preoţeşti", precum zici dispreţuitor.
Din iubirea noastră pentru El şi din iubirea Lui pentru noi.
Din iubirea Lui pentru noi pentru ca noi să nu ne simţim depărtaţi şi rătăciţi în abstract, ci să avem un contact concret, în exprimare emoţională firească, cu ceea ce iubim al Celui iubit - pe Dumnezeu în materie omenească (moaştele pline de Har), în lemnul care ne aduce re-prezentarea Lui înaintea ochilor iar prin aceasta în tainiţele sufletului, stabilind o comunicare vie cu Persoana reprezentată sau cu cei care sunt casnici ai Lui, sfinţii (icoane), în carne şi oase cu purtătorul Harului de a ne dezlega din moarte prin iertarea păcatelor, prin Botez şi prin toate Sfintele Taine precum şi prin păstorirea duhovnicească (preotul, părintele nostru duhovnicesc de pe pământ).
Din porunca dintâi a iubirii lui Dumnezeu vine şi imboldul nostru de a săruta tot ce ţine de El. Omul, dacă iubeşte din inimă, tinde să se exprime emoţional şi prin sărut, aşa cum e firesc. Precum noi ne sărutăm părinţii pământeşti, aşa şi încă mai mult simţim imboldul să Îi sărutăm şi pe Părinţii Cereşti. Deoarece iubirea lui Dumnezeu este vie în inimile noastre, cel mai firesc lucru pe care îl putem face este să sărutăm pe Cel iubit, prin tot ce Îl exprimă. La o adică putem săruta şi pământul, când vedem în acesta un mijloc de legătură între noi şi Dumnezeu. Putem săruta, ca poetul, şi umbra trecerii unei comete, dacă prin aceasta vedem o geană de lumină din clipirea Dumnezeirii către pământeni...

*
Facem semnul Sfintei Cruci când trecem pe lângă o biserică (sau chiar când ne amintim de o biserică) deoarece prin acesta reînnodăm gândul nostru şi toată starea sufletească de rodul Jertfei Mântuitorului pe Cruce. Acest rod este credinţa noastră şi tot darul primit de la Hristos, toată viaţa noastră şi calea mântuirii şi desăvârşirii deschise nouă în dar.
Este tot un gest de iubire, de recunoştinţă. În nici un caz nu poate fi o silire, ci o spontană exprimare a iubirii fireşti faţă de Dumnezeul nostru Milostiv şi Atotputernic.
Apoi ştim că în biserici sunt "ferestrele" noastre spre Cer - icoanele sfinţilor şi Persoanelor Dumnezeirii, icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, moaştele sfinţilor şi Însuşi Preacuratul Trup şi Sânge al Mântuitorului aflat pe Sfânta Masă din Sfântul Altar. Ştiind noi acestea, ai voi să trecem căscînd pe lângă biserică?... Ne este cu neputinţă.

*
Toate acestea, precum sper că vezi acum, nu sunt lucruri de formă. Ci sunt lucruri de miez, anume din iubire. Ceea ce îţi pare habotnicie este de fapt exerciţiul constant al iubirii creştinului pentru Dumnezeu. Gestul dragostei noastre pentru Hristos şi Biserica Lui din care facem şi noi parte, ca mădulare vii.

*
Toată Scriptura este Scrisoarea de Dragoste a lui Dumnezeu către noi. Nu e nimic învechit în Vechiul Testament întrucât Legământul mereu repetat al Dumnezeirii cu oamenii nu poate îmbătrâni, nu poate fi anacronic. Domnul nu lucrează nimic anacronic, Domnul nu este perisabil. El Este. Veşnic. Dimpreună cu fiecare din lucrările Lui. Iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, exprimată în scris încă sub forma Vechiului Testament, nu poate îmbătrâni.

Voi încheia cu un link către un cuvânt duhovnicesc, nu înainte de a-mi cere iertare pentru modul prost în care am încercat să exprim ecoul meu la afirmaţia ta care, mărturisesc, m-a rănit sau, mai exact spus, a rănit prietenia dintre noi.
http://www.youblisher.com/p/241307-S...ilii-la-Matei/ Paginile 15-16, dacă eşti bun.
"Cu vremea, însă, oamenii s-au abătut de la drumul cel drept;
unii din pricina învăţăturilor greşite,
iar alţii din pricina vieţii şi a purtărilor lor;
de aceea a fost nevoie să fie însemnate iarăşi în scris faptele şi cuvintele lui Dumnezeu.
Gândeşte-te cât de rău am ajuns!
Noi, care eram datori să vieţuim atât de curat, încât să nu mai fi avut nevoie de Sfintele Scripturi, ci în loc de hârtie să fi dat Duhului inimile noastre spre a scrie pe ele, am pierdut cinstea aceasta şi am ajuns să avem nevoie de scrieri.
Şi cu toate acestea nici de acest al doilea leac, de Sfintele Scripturi, nu ne-am folosit cum trebuie.
.........
dispreţuim Scripturile, socotindu-le zadarnice şi fără de rost!"

Mie, de un imens folos imi este Lantul de Aur (=Catena Aurea). Este o opera de compilatie a Sf Toma din Aquino pe care el a facut-o pentru uzul lui propriu, ca instrument de lucru, fiindca simtea ca se pierde printre atatea interpretari ale Sfintilor Parinti si invatatilor de pana la el.

Inzestrat de Dumnezeu cu o forta fizica herculeana, aceasta era depasita, totusi, de o minte avand o memorie si o capabilitate de prelucrare a datelor care ieseau din comun si nu au fost nicicand depasite. Deci, daca Doctor Angelicus a simtit ca se pierde in interpretarile Bibliei, sa nu ne rusinam ca si noi patim la fel.

Fiindca o carte obisnuita este asemenea unei baltoace: intri in ea, si pe urma imediat iesi prin cealalta parte de unde ai intrat. Ai, in privinta asta, o singura posibilitate.

O lucrare de geniu, precum "Luceafarul" lui Eminescu, de exemplu, este asemenea unei mari. Intri in ea si te simti acoperit cu totul de ea. Pe urma, dupa mult timp, cand simti ca ar fi cazul sa iesi la un liman te intrebi pe unde anume, existand mai multe posibilitati de iesire.

Iar o carte supranaturala este asemenea unui ocean. In care, odata intrat, nici nu mai iesi, nici nu mai vrei sa o faci. Adica, pe de o parte, o viata nu iti ajunge. Iar, pe de alta parte, realizezi ca ACEASTA este o viata implinita.

Cercetati, asadar, pe net dupa cuvintele cheie "Catena Aurea". Si veti gasi intrarea intr-un ocean. Din pacate, opera se limiteaza la Evanghelii. Cum spuneam, pentru toata Biblia o viata nu ajunge. Nici chiar o viata ca a Doctorului Angelic.

Aici poate găsi şi Iustin "tâlcuiri ale Scripturii".
Opera Sfântului Ioan Gură de Aur menţionată mai sus este considerată cea mai minunată tâlcuire a Evangheliei după Matei.

Sfintii au talcuit Sfanta Scriptura, nu sunt scriitori mai mari decat sfintii.
Una este Sfanta Traditie si alta traditia bisericeasca sau alte traditii.
Sfanta Traditie e ceea ce Mantuitorul a propovaduit iar Apostolii au transmis mai departe. O sa intelegi mai bine din urmaotrul citat din Sfantul Vasile cel Mare:
"Unele dintre dogmele si propovaduirile pastrate de Biserica le avem din invatatura scrisa, pe altele insa le-am primit din Traditia apostolica transmisa in taina. Amandoua aceste categorii au aceeasi autoritate pentru evlavie. Nimeni nu va spune cuvant impotriva acestora, pentru ca nimeni nu cunoaste cat de cat asezamintele bisericesti. Daca am incerca sa inlaturam obiceiurile nescrise, ca neavand mare importanta, nu ne-am da seama ca am pagubi Evanghelia in partile ei principale; mai mult, am restrange propovaduirea la numele ei gol. De pilda (ca sa pome*nesc lucrul cel dintai si foarte obstesc), cine a invatat prin scris, ca cei care nadajduiesc in numele Domnului nostru Iisus Hristos, sa se insemne cu semnul crucii? Ce scriere ne-a invatat sa ne intoarcem spre Rasarit atunci cand ne rugam? Ce sfant ne-a lasat in scris cuvintele de chemare a Sfan*tului Duh pentru prefacerea painii Euharistiei si a Paharului binecuvantarii? Nu ne multumim cu cele pe care le mentioneaza Apostolul sau Evanghelia, ci spunem unele lucruri inainte, altele pe urma, ca avand mare putere pentru taina si pe care le luam din invatatura nescrisa. Noi binecuvantam apa Botezului si untdelemnul Ungerii, inca si pe cel ce se bo*teaza. Din ce scrieri? Nu din Traditia tacuta si tainica? Ce cuvant scris ne-a invatat ungerea insasi cu untdelemn? Iar cufundarea omului de trei ori, de unde este? Celelalte cate sunt in legatura cu Botezul, lepadarea de satana si de ingerii lui, din ce scriere sunt? Nu sunt oare din aceasta invatatura nepublicata si secreta pe care Parintii nostri au pastrat-o sub ta*cere, fara iscodire, ca unii care invatasera bine acel lucru: pastrarea in tacere a maretiei sfinte a Tainelor" (Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfantul Duh, Migne P. G. XXXII, col. 188-189, cit. Invatatura de credinta or*todoxa, Bucuresti, 1952, p. 34)

In niciun caz, Toma de Aquino are alta invatatura decat cea ortodoxa si un alt duh. Sunt o multime de sfinti si o multime de talcuiri ale sfintilor, nu i-ar ajunge unui om o viata sa le citesca, de ce ar trebui sa citeasca o carte neortodoxa despre invatatura de credinta? Biserica spune, pe buna dreptate, sa nu citim carti neortodoxe (sau eretice), mai ales pentru cei care nu inteleg bine invatatura, pentru ca au alt duh si aceasta ii va influenta si pe ei. Si odata il vezi pe ortodox cum incepe sa cugete ca in invatatura catolica. Unii chiar mai mult, incep sa aiba revelatia ca invatatura catolica e cea adevarata, nu cea ortodoxa. In Duhul Adevarului trebuie sa staruim, nu in alte duhuri.

Nici talcuirea Scripturii, nici opera Sinoadelor, nici liturgica nu putem spune ca s-au incheiat pe la 800, in alt an sau vreodata. Ceea ce s-a incheiat odata cu moartea Sf Ap Ioan a fost Revelatia Generala. Asta nu inseamna ca nu sunt posibile revelatii particulare, altfel spus comunicari punctuale, cu caracter de obicei evenimential ori de cult, de la Dumnezeu la oameni. Aceste revelatii particulare trebuie sa aiba cautiunea Bisericii, care le examineaza mai intai. Si primul aspect examinat este ca ele sa nu contrazica Revelatia Generala, fiindca ar fi de neimaginat ca Dumnezeu sa se contrazica singur, un asemnea lucru marcand inautenticitatea pretinsei revelatii.

Spre exemplu, cultul Sfintei Cruci este in urma unei revelatii particulare. Putem spune ca Apostolii au cunoscut importanta si semnificatia Crucii, dar nici pe departe cultul ei nu a avut in Biserica Primara ponderea pe care o are acum. Si nu ar fi avut aceasta pondere daca Dumnezeu nu ar fi indicat-o oamenilor, prin revelatie particulara ulterioara, care face parte din Sfanta Traditie.

Ar fi irespirabila atmosfera dintr-o "Biserica-muzeu", in care Traditia ar fi osificata. Traditia este vie, termenul are legatura cu comertul. Transmitem ceea ce am primit. Din Traditie (Predanie) fac parte nu numai hotararile dogmatice ale Bisericii, ci si tot felul de detalii, precum faptul ca Sf Fecioara a nascut fara dureri, ca Domnul nostru a primit 120 de lovituri de bici, ca avea barba si plete, ca parintii Sfintei Fecioare se numeau Ioachim si Ana si tot felul de alte lucruri pe care nu le gasim in Evangheliile Canonice (desi pe unele le gasim in Apocrife, care contin o parte de adevar). Tot din Traditie mai fac parte si lucruri intamplate DUPA perioada apostolica, precum descoperirea miraculoasa a Sfintei Cruci de catre Sf Elena si inca multe, multe altele. "Ceea ce a fost crezut tot timpul, de catre toti, din tot locul" suna o definitie a Sf Augustin.

Aceasta e invatatura catolica, diferita de cea ortodoxa. Un articol care explica mai amanuntit aceste invataturi: http://www.crestinortodox.ro/dogmati...ine-69112.html
Citez: " Asemenea atitudini fata de dezvoltarea Revelatiei le au unii indirect, practicand si justificand inovatiile doctrinare, iar altii direct, eliminind Traditia cres*tina, spre a-si legitima si justifica propriile lor invataturi prin revelatii particulare.
Mentinerea "Revelatiei deschise" este, astfel, neortodoxa; ea introduce instabilitatea revelationala, prin modificarea si transformarea sa calita*tiva si cantitativa, determina indepartarea de invatatura Mantuitorului si schimbarea acestei invataturi. Real si obiectiv, nu mai intervine nimic revelational, dupa Hristos, in cuprinsul Revelatiei di*vine; subiectiv insa intervin persoane nelegitimate prin inspi*ratie divina in acest cuprins si apar inovatii fara nici o valoare doctrinara, pe care mersul inainte al religiei crestine le elimina, dovada pozitia ferma a Ortodoxiei si nerecunoasterea lor ecumenica."
"O prima eroare, care se face frecvent, este confuzia intre dezvol*tarea doctrinara a Revelatiei divine pana la Hristos si dezvoltarea doctrinara a Revelatiei divine de dupa Hristos, adica dezvoltarea dogmatica. Dezvoltarea dogmatica se deosebeste structural de cealalta, deoarece ea nu mai aduce adevaruri noi, nu mareste fondul revelat supranatural; ea este numai o dezvoltare for*mala de explicare, de lamurire si de insusire a Revelatiei supranaturale, nu o innoire a acesteia, sau o transformare. "