Da ? Hai să adunăm. Deci, pentru 10 copii, eu primesc 400 de RON. Am să consider că cei 10 copii ai mei nu au nevoie de haine. Nici de încălţări. Nici de încălzire, iluminat, tratamente dentare, etc. Nici de cărţi, caiet, ghiozdan, pază la şcoală şi fondul clasei, nimic. Numai de mâncare şi atât. De fapt, ar putea să mânănce doar ciorbă. Nimic altceva decât ciorbă dimineaţa, ciorbă la prânz şi ciorbă seara.

Bun. Dar, pentru asta îmi trebuie ciorbă, nu glumă. O oală de ciorbă are cam 10 porţii. Deci, mie îmi trebuie trei oale de ciorbă pe zi. Oala de dimineaţă, oala de prânz şi oala de seară. Total, 3 mese x 30 de zile = 90 de oale de ciorbă pe lună.

Costurile pentru o oală de ciorbă sunt următoarele, presupunând că apă iau de la cişmeaua publică şi gătesc cu gătejele aduse de copii:
8 morcovi = 4 lei
1 albitura = 2 lei
ceapa = 2 lei
un rasol de vita = 8 lei
o conserva de rosii in bulion = 2 lei
patrunjel = 0,5 lei
un dovlecel = 1 leu
un pic de conopida = 0,5 lei
In total, oala de ciorbă (nedreasă) mă costă 20 de lei. 90 de oale de ciorbă ma costa 1800 de lei. De peste 4 ori cat imi da statul.

Nu prea m-am scos, nu ? Acuma, mai credeti ca cei care au multi copii fac afaceri cu banii primiti de la stat ?

Ca amuzament, sa notam ca TVA-ul la 1800 de lei, adica banii care se duc la stat chiar in clipa in care am cumparat ingredientele sunt 24 % din 1800, adică: 432 de lei. Încă înainte ca ciorba mea să fie gata, statul mi-a luat înapoi, cu o dobândă de aproximativ 8 %, banii pe care mi i-a dat ca ajutor pentru ciorba copiilor.

Este adevărat că prețurile din România sunt cam sărite de pe fix, dar totuși, o oală de ciorbă într-o familie săracă n-ar trebui să coste 20 lei. Cine are 10 copii mă îndoiesc că va cumpara rasol de vită la 8 lei/ buc și în general toate cumpărăturile le va face "en gros" și pe cât posibil "la ofertă". Apoi, dimineața se mai bea și un ceai cu ceva simplu alături (chiar și la case mai mari!). În fine, ideea este că măcar mâncarea copiilor ar putea fi asigurată din acel ajutor de la stat.

Preţurile la alimente sunt cam sărite de pe fix, dar mă îndoiesc că acesta e un fenomen specific românesc. Îmi pare unul global. 20 de lei pentru o oală de ciorbă înseamnă 6 dolari şi o dimă. Costă mai puţin oala cu 10 porţii de ciorbă, în SUA ?

Alocaţia de stat pentru un copil, de 40 de lei, înseamnă 12,5 dolari. Nu cred că acoperă costurile lunare ale hrănirii unui copil pe piaţa americană. Nici chiar dacă ai avea norocul să cumperi numai de la superoferte.

Părerea mea este că cine susţine că familiile nevoiaşe fac mulţi copii ca să se îmbogăţească din alocaţiile de la stat, de fapt nu are copii şi nu a primit, ca părinte, asemenea alocaţii: a muşcat, însă, din propaganda media. Pentru cei trei copii, eu ridic de la bancă 120 de lei lunar. Numai laptele pentru ei mă costă 150 de lei lunar. Se duce un litru pe zi, ca nimica, la 3 copii.

Domnule doctor, le-ați făcut varză ! :4:

Ce vreți dvs., să comparam merele cu perele (SUA cu România) și apoi să tragem linie și să adunăm?

Daca vreti să rămânen la SUA, atunci vă spun că există nenumarate familii care trăiesc din Welfare și din alocațiile ptr copii. Spre deosebire de România, aici chiar se poate.

Apropo, să vă spun că pe când trăiam în Argentina am întâlnit acolo o femeie foarte muncitoare și ingenioasă, care se ducea și lua gratis! legume și fructe ptr familia sa, atunci cand piețarii făceau curățenie la sfârșitul zilei/ săptămânii și aruncau de pildă lada întreagă de portocale, chiar dacă doar trei sferturi din ea nu mai era bună de vânzare.

În legătură cu costurile de întreținere a copiilor. Este adevărat că nu am, dar mai contribui și eu într-un fel sau altul la sponsorizări alimentare. Una peste alta, cu 40 lei/ lună, în România (deci nu în SUA) ar trebui să fii în stare să-i pui pe masa ceva copilului în fiecare zi. Mai mult decât o cană de lapte.

PS: În State laptele costă cam 1 dolar/ litru. Dar se pare că în România este mai cu moț, și deci, mai scump!

Nu cred ca Lore a vrut sa idealizeze viata de la tara, dar sunt de aceeasi parere cu ea, ca la tara e putin mai simplu. Am ajuns la aceasta concluzie de cand am devenit mama. Dau doar un exemplu ca sa intelegi ce am vrut sa spun. Copii mei sunt apropiati de varsta si cand erau mai mici nu reuseam sa ies cu amandoi odata afara, era imposibil si din aceasta cauza de multe ori stateam in casa toata ziua daca nu aveam un ajutor. Ma gandeam ce bine este sa ai o mica curte, sa poti iesi la aer cu ei. In casa se plictiseau teribil, in special fetita, cel mic dormea atat de bine afara la aer(in carucior) iar in casa doar 10 minute. Iar cand reuseam sa iesim in parc stateam 3-4 ore si apoi iar in casa pana a doua zi. In curte le poti pune un leagan, isi gasesc mai repede o activitate, dorm mai bine de la aer, mananca mai bine, sunt multe avantaje.

Cred ca aici depinde de la caz la caz. Si barbatii sunt diferiti intre ei, nu gandesc toti la fel.

Ai dreptate. Cred ca fiecare femeie are un stil personal. Am cunoscut femei foarte cochete, care aveau o pricepere deosebita in a se aranja, facea parte din felul lor acest lucru, dar si femei naturale, care nu aveau nicio pasiune pentru a se gati si aranja si in acelasi timp nu erau dizgratioase sau neingrijite(asa cum spunei si tu de acea mamica cu trei copii), aveau un fel de a fi degajat si natural, te faceau sa te simti bine in compania lor. Important este ca fiecare barbat sa-si aleaga de la inceput genul de femeie pe care il prefera si cu care se potriveste si invers. Mi se pare greu sa ai un sot care te vrea intr-un anumit fel, care pe tine nu te reprezinta. Este un chin sa treci peste ceea ce simti, sa te conformezi si sa devii de fapt ce vrea celalalt.

Dar si noi femeile trebuie sa ne spunem punctul de vedere. Poate suna cam bataios, dar chiar daca sotului meu ii place sa ma vada pe tocuri, daca trebuie sa plec cu copilul de acasa si sa il mai tin din cand in cand si in brate, pot sa-i explic frumos ca imi este imposibil sa-mi iau acei pantofi minunati cu tocuri de 12 cm. Eu cred ca trebuie sa tinem cont de parerea sotului, sa-l bucuram daca pot sa spun asa, aratandu-i ca pretuim preferinta lui, dar totul adaptat contextului. De exemplu nu o sa merg la cumparaturi sau in parc cu copiii pe astfel de tocuri. In aceasta situatie si sotul trebuie sa ma respecte si sa ma inteleaga.

Te admir pentru asta, sunt de parere ca e bine cum procedezi. Cand iesi cu sotul e bine sa-i faci pe plac. E important scopul cu care faci toate acestea. In general femeile se machiaza, se aranjeaza pentru a atrage atentia, pentru a cuceri, dar tu faci lucrul asta strict pentru sotul tau, pentru pacea din caminul vostru, renunti putin la ceea ce-ti place tie de dragul lui si poate va veni si ziua in care el te ve intelege si va renunta la aceasta dorinta.

Perfect de acord. cumnata-mea traieste in Canada, are 6 copii iar alocatia ptr cei 6 copii precum si ajutorul din partea statului depaseste cu destul suma care ar primi-o daca s-ar angaja. Alte tari isi sprijina familiile cu multi copii, la noi e batatie de joc. Stiati ca in Romania indemnizatia ptr cresterea a copilului nu se primeste decat la primii trei?

Daca nu ar sta dragostea la baza, in baza statului am fi la mila cantinelor sociale.
In Romania nu se intampla asa ceva.Eventual iti vand bananele inegrite la jumatate de pret.
P.s Cred ca ar fi bine sa va abtineti, tocmai ptr ca nu aveti copii.Cred ca in suma de 40 de lei ai putea sa ii pui copilului pe masa ceva cat sa nu moara de foame. Asta inseamna ceai, ciorba lunga, cornuri simple, ocazional lapte, fructe o data pe luna.
Pe mine lactatele in post(zic in post, atunci cand doar micutii mananca), ptr o saptamana ma costau 50 lei, fructele 70 de lei. Sa nu mai vorbim de legume, paste, peste, carne.
Nu mai vorbim de incaltamintele care se rup surprinzator de repede, si nu primesti intotdeauna.A, era sa uit! daca se intampla sa se imbolnaveasca micutii, atunci distractie! Am cheltui si 200 ron pe raceala(Nurofen, sirop de tuse, vitamine, picaturi nazale, auriculare, spray cu apa de mare etc).
Nu mai vorbim aici de caiete speciale, ptr munca suplimentara, creioane colorate.
Se intelege ca am exclus total alte cheltuieli: apa(1-2 ture de masina pe zi), curent, cheltuielile cu transportul, caldura(pe timpul iernii), gradinita(program prelungit), optionale, cercuri la palatul copiilor(cele mai ieftine optionale existente).

Doar cine Nu are copii poate sa spuna ca cu 40 lei pe luna se poate intretine un copil.Poate doar daca traiesti la tara, ai vaca in grajd, gaina in cotet si gradina cu legume la dispozitie.Atunci da, se poate trai si cu 40 lei(din care 20 e numai painea ptr un copil pe luna)

cu sau fara mot, astea sunt preturile.La tarani e in jur de 3 lei, la alimetara si 5.Bineinteles ca intodeauna cumparam de la tarani, din mai multe motive

nu vor muri de foame, dar...vor fi subnutriti.

Si atunci, acelasi stat ti ia inapoi, zicand ca nu au conditii bune de viata.

Bine punctat!

Daca d-voastra sunteti un parinte responsabil care aloca fonduri pentru cresterea copiilor nu inseamna ca toti parintii sunt asa.

Mai exista si oameni iresponsabili care iau banii din alocatii pentru bautura tigari sau si isi neglijeaza copiii etc chair daca nu va vine sa credeti asta.

Eu imi pun intrebarea ce a fost in mintea acelor oameni care, vazand ca au un singur salariu in casa si acela de 600 lei s-au pus sa faca acei copii, 10 in total. Din ce motiv? Ce om intreg la minte si cat de cat responsabil procedeaza asa? Ne putem intrebari, am vazut cate cheltuieli sunt cu un singur copil d-apoi cu 10, voi cei care aveti copii stiti mai bine!

Mi se pare absurd ca cineva de aici i-a dat drept exemplu bun celorlalti, pai sa faci 10 copii si sa ii duci sa manance la cantina saracilor, asa scrie in articol, pai ce mancare pot manca copiii aceia la cantina saracilor, am un vecin care a mamncat la cantina pensionarilor si a spus ca conditiile sunt cam aiurea, ce sa mai vb atunci de cantina saracilor?!

Mereu la extreme, daca am zis ceva contra a pornit spre extrema aialalta ca ce e mai bine sa faci avort? Nu e bine sa faci avort, asta e crima, dar nici sa faci 10 copii si sa nu ii cresti k lumea nu e bine sa ii chinui, mai bine te abtii de la relatii sexuale

Nu imi place nici tonul celor cu copii, in fine toti o luati mult prea personal , la modul daca cineva zice ceva va simtiti atacati sau va credeti atotcunoscatori si nimeni nu are dreptul sa deschida gura!

Da, până una, alta... SUA găsește soluții.
Spre deosebire de alți guvernanți, care așteaptă să le pice pară mălăiață, în gura lui nătăfleață.
Sau poate nici asta. E greu de spus de fapt ce așteaptă.

Păi e simplu. Înainte vreme, dacă o familie avea 10 copii, câţiva îi mureau în copilărie de boală, pe alţii îi răpunea războiul, unul-doi mai religioşi, luau calea mânăstirii, iar din toţi abia dacă ajungeau doi care să-şi facă o familie la rândul lor.

Astăzi însă a scăzut numărul de copii pentru că medicina a progresat iar pacifismul şi evoluţia societăţii au făcut ca războaiele să se mai rărească. E drept, nici nu prea se mai retrag oamenii la mânăstire cum făceau odată; sau se retrag mai la bătrâneţe, după ce şi-au făcut familie, au avut copii şi li s-a urât de lume.

Ca să avem pensii, avem nevoie de o clasă politică curată
 

Pentru a ni se asigura nouă, celor de azi, pensii la vremea potrivită, nu avem nevoie de copii şi nepoţi mulţi în viitor, ci de politicieni deştepţi şi corecţi în prezent. Iar la capitolul acesta, stăm prost. Foarte prost. Când îi văd ce pitpalaci le ies pe gură la câte unii, mă gândesc că mămicuţa lor ne făcea nouă, poporului, un bine, dacă se abţinea de la maternitate. Poate aşa, nu ne mai plecau oamenii inteligenţi din ţară, rămâneau aici, conduceau România şi ieşeam şi noi, şi generaţiile următoare din mlaştină.

Dumnezeu îţi dă dar în pungă nu-ţi bagă
 

Aşa e. O vorbă bătrânească spune: "Dumnezeu îţi dă, dar în pungă nu-ţi bagă". Ţi se oferă nişte posibile oportunităţi, nişte posibile bucurii şi bunuri, dar nu va veni El să suflece mânecile să facă treaba în locul tău. Şi nici nu te va obliga să râzi atunci când nu-ţi arde a glumă. El îţi dă, iar tu-ţi opreşti ce şi cât îţi trebuie. (Că uneori te lăcomeşti ori te zgârceşti, e altă treabă).

Dumnezeu îţi dă mere în pom, dar tu trebuie să faci compotul.
Dumnezeu îţi dă viţei de la vacă, dar tu trebuie să-i dai fân şi să-i porţi de grijă.
Dumnezeu îţi dă pui la cloşcă, dar tu trebuie să le asiguri mălaiul.
Dumenzeu îţi dă copil de la nevastă, dar tu trebuie să-i dai să mănânce şi să-i asiguri educaţia.

Dar Dumnezeu nu-ţi impune nici cât să mănânci, nici câţi viţei, pui sau copii să ai. Dimpotrivă, îţi cere să fii cumpătat şi planificat în toate. Dacă tu şti că nu ai putere sau timp să faci compot din toate merele, ce rost are să te lăcomeşţi ori să fii nepăsător? Mai bine chemi vecinii, şi le dai şi lor mere. Ba mai laşi şi copacului câteva mere, pentru că mai sunt şi alte fiinţe decât noi care au nevoie.

La fel, dacă şti că nu poţi ţine un viţeluş, e păcat să-l laşi să se chinuie de foame sau să te chinui tu cu el. Mai bine îl vinzi la altul şi mai faci un ban. Cu puii sau copiii la fel. Ai câţi şti că poţi îngriji şi-ţi poţi permite - în termeni de bani, efort, timp, atenţie etc. E loc sub soare pentru toţi şi toate atâta vreme cât ne cunoaştem limitele şi ştim cât să ne întindem.

Şi e de datoria noastră să luptăm permanent pentru îmbunătăţirea traiului nostru, a semenilor şi a vieţuitoarelor din juru-ne, nu să stăm să ne pice din cer. De picat, ne pică, dar materie brută. Fără mâna care să şlefuiască, diamantul nu face doi bani.

Pe "deştepţii" pe care i-am avut până acum la guvernare, noi i-am pus, şi am arătat astfel că deocamdată mâna noastră nu ştie bine a mânui uneltele numite: vot, petiţie, plângere, miting, revoluţie. Nu avem încă curaj să ne slefuim ţara, să-i alungăm mizeria de pe chip, s-o facem să strălucească. Noi ne complacem într-un fel de fatalism mioritic neproductiv.

Iisus n-a avut fraţi. ...Altfel, am fi nevoiţi să plecăm urechea la unele teorii neoprotestante.

Omul se naşte cu nevoie de spaţiu propriu, acest lucru nu se poate nega
 

Da. Şi o spun cu gândul la propria mea copilărie. Ani de zile m-am luptat ca să am o cameră a mea, un spaţiu al meu în care alţii nu-şi bagă nasul şi îmi respectă liniştea şi dorinţa de reculegere. Un spaţiu în care să pot să stau să desenez şi să citesc, să scriu, să mă joc, să mă rog sau să visez cu ochii pe pereţi dacă am chef. Şi asta fără să stau în permamenţă cu spaima că vine "Securitatea" peste mine şi-mi cotrobăie în suflet, cenzurând tot ce nu e "kosher".

Un spaţiu în care nu dă năvală nimeni pe uşă ca să mă întrebe cu un ton de inchizitor, ce carte citesc şi dacă e de şcoală (de parcă Jules Verne şi Paul Feval e musai să fie băgaţi în programă, iar dacă nu-s, nici nu am ce învăţa din cărţile lor!) sau să mă întrebe pentru a suta oară de ce mă uit la serialul meu preferat - unicul pe care îl vizionam întotdeauna cu mult drag şi care mă făcea să evadez din lumea rea - şi să-mi pună întrebarea asta exact, dar EXACT în timpul filmului, de parcă nu putea să se amâne discuţia! Auzeam replica: "Acolo nu e nimic real! Unde ai mai văzut tu oameni să se teleporteze?" Sau: "Cum poţi să te uiţi la urâţii ăia? Eu o să-i visez la noapte!". Degeaba răspundeam că eu visez foarte bine, n-am nici un coşmar şi că dacă ăia din film sunt urâţi, nu-i nimeni obligat să-i privească, ba chiar am nevoie să stau singură ca să-mi savurez porţia de fantezie, nu să aud involuntar discuţiile despre cumpărături sau bârfele despre vecini.

...Un spaţiu în care să pot desena şi picta liniştită fără să mi se strige că fac măscări (deşi aveam 10 la desen) şi că prăpădesc hârtia şi culorile degeaba. Un spaţiu în care să-mi pot scrie liniştită în jurnal fără să fiu în permanenţă cu ochii pe uşă şi fără să fiu nevoită să mint invariabil că îmi fac temele. Un spaţiu în care să pot compune poezii fără să-mi fie alungată muza, şi în care să pot inventa poveşti fără să fiu criticată de pe margine (vorbindu-se despre mine ca şi cum aş fi fost absentă) că prăpădesc caietele şi fac lucruri inutile şi prosteşti.

...Un spaţiu în care să-mi pot aduna, eticheta şi expune colecţia mea de roci, cochilii şi cuiburi de viespi fără să mă tem că mâine-poimâine cineva le vede şi începe să urle sau să le arunce în curte. Un spaţiu unde să-mi pot aduce micul meu terariu improvizat dintr-un acvariu vechi în care să-mi ţineam şopârla cenuşie găsită pe câmp. Inutil să mai spun că n-am reuşit să conving pe nimeni că locul animalului e în casă - şopârla dom'ne, e îngrozitoare la vedere, e scârboasă rău, şi mai seamănă şi cu şarpele ăla biblic care a ispitit-o pe Eva! Şi uite aşa, din cauza unei nefericite asemănări, şi a unor şi mai nefericite preconcepţii, şopârla mea dragă a fost exilată în magazie, unde, spre marea mea disperare, nu a supravieţuit din cauza frigului.

...Un loc în care să ascult muzică fără să mi s epsună să închid "greieraşii", sau să cânt fără să mi se ceară să tac că pe alţii îi doare caul, nu le place, vor să doarmă sau pur şi simplu să tac că nu-i muzica de mine - deşi eram printre favoriţii profei la şcoală.

Şi în fine - deşi lista ar mai continua, dar nu vreau să plictisesc lumea, - un loc în care să mă pot ruga liniştită, fără să dea vreunul busna, şi fără să aud tot felul de ironii la adresa mea, în cazul în care eram surprinsă "asupra faptului".

Să mai continui? Am spus deja că nu. Ideea e că toate acestea ar fi fost evitate dacă aş fi avut cameră proprie iar libertatea mea ar fi fost respectată în acel perimetru. Orice om are nevoie de un spaţiu al lui, în care să-şi desfăşoare activitatea după ritmul propriu şi în care să se reculeagă, să-şi încarce bateriile.

A fi o fiinţă socială nu înseamnă a sta la grămadă şi a invada spaţiul intim al celuilalt. Unele nevoi sunt înscrise în chiar fiinţa noastră, e inutil să le negăm sau să le demonizăm. Şi nu, a sta singur în camera ta nu înseamnă doar să tai frunză la câini cu joystickul în mână. Asta e o altă preconcepţie la fel ca şi cea mai veche legată de şopârlă.

Numai bine să aveţi, oameni buni!

Din tot ce ai scris, nu spatiul este problema principala ci indiscretia celor din jur si neputiinta lor de a intelege un univers diferit, cel al copilului. Este important sa ai spatiu sau mai bine spus locusorul tau, dar totusi lipsa unei camera personale nu este cel mai greu lucru de suportat (daca comparam cu atitudinea oamenilor vesnic nemultumiti, iritati, pusi pe observatii inutile si neconstructive). Atitudinea si comentariile celor din jur nu se schimbau, chiar daca aveai o camera a ta. Daca este intelegere, multe se rezolva. Este si o vorba in popor: Daca este dragoste, incap oamenii si intr-o coaja de nuca.

Cu tot respectul, ce spuneti e valabil doar in teorie.

Sunt de acord cu eeaotly. Si sa nu uitam ca odata ce creste un copil nu mai poate sta in pat cu parintele de sex opus sau cu frati/surori mai mari, nu se mai poate schimba de fata cu ei...

Si da, intimitatea momentului de rugaciune este o mare problema.

In majoritatea familiilor cu copii multi sau in familiile in care copiii nu au camera a lor am vazut INTOTDEAUNA, fara exceptie, copiii se "refugiaza" in alte parti, departe de casa, cat mai repede.Fac tot ce pot sa ajunga acasa doar ca sa doarma.Diverse activitati scolare optionale in cel mai bun caz, in cel mai rau- anturaje nefavorabile. Si extrem de des am vazut copii absolut disperati sa mearga la facultate. Nu atat pentru invatat, ci pt ca nu mai stau cu parintii/fratii sub nas. Cat de rele trebuie sa fie lipsa de intimitate si cicalelala, sufocarea personalitatii- de acasa -daca o camera de camin sau un apartament impartit le pare taramul libertatii?!...

Daca si mamicutele noastre(ale acestui popor) se gandeau sa faca mai multi copilasi, sansa ca din acestia sa fi iesit si minti luminate, capabile de fapte mari ar fi crescut considerabil.

Asadar, ne cam meritam soarta!

cred ca experienta ta te-a invatat un lucru extrem de important: ca trebuie sa respecti dreptul la decizie si celorlalti, sa ii lasi sa se desfasoare liber cata vreme aceste lucruri nu aduc nici un prejudiciu nimanui!

Mie nu mi se pare ca lipsa spatiul e cel mai mare problema in aceasta situatia, cat mai degraba dorinta posesiva a cuiva de a controla vietile altcuiva si de a le alinia la standardul personal!

Bun, cu vitelusul am inteles.
Ce se intampla daca vine un copil neplanificat?
Cum se aplica metoda vitelusului in cazul lui?

Hehe, suna bine in teorie, daca omul ar fi matur si responsabil si cu discernamant in a sti care este diferenta intre a vrea si a putea.
Din pacate, asa cum viata demonstreaza de cele mai multe ori "nu pot" este de fapt sinonimul lui "nu vreau".

Cu un copil sau chiar doi, e clar ca nu are cine sa-ti plateasca pensia.
Sau chiar si mai multi daca nu le oferi si o educatie sanatoasa, nu invata si nu exceleaza in nimic.
Sau daca faci doar unul si acela se pierde pe drumul vietii, de ce te plangi ca ai fost om corect si ai facut in viata tot ce ai putut si nu ai ceea ce chipurile ai merita?

Nu stiu daca observi dar problema in cazul tau n-a fost lipsa unei camere "personale" ci "inchizitia" din familie, lipsa de dragoste (autentica) si intelegere din partea generatiei superioare din pacate strict cronologic.

Sincer chiar crezi ca daca ai fi avut camera ta ai fi putut lacat pe usa si toate cele de mai sus nu s-ar fi intamplat?
Fii serioasa, pot sa-ti spun din experienta ca diferenta ar fi fost cvasi-minora.

Serios?
Sf. Scriptura nu vorbeste despre "initmitatea momentului de rugaciune" ci de "unde sunt adunati doi sau trei (sau chiar mai multi am putea spune) in numele Meu..."

Iarasi o confuzie din pacate, asta se intampla nu din cauza lipsei de intimitate ci din cauza lipsei de dragoste si formele sub care se manifesta ea: armonie, intelegere, comunicare, etc.

Atunci cand iti este drag de cineva, vrei sa-l ai cat mai aproape nu in camera de alaturi.
Valabil si pentru legaturile dintre frati, copii si parinte, etc.

"nevoia de intimitate" este derivata dintr-un egoism interior, in momentul in care faci lucruri care nu le poti imparti cu celalalt. Exista scurte momente oarecum legitime pentru asa ceva dar cand devine o nevoie cvasi-permanenta este clar ca mediul in care se manifesta nici pe departe nu este unul al armoniei si bunei intelegeri.

Cum poate sa creasca o populatie... 1930 Siria numara 1,5 mil. locuitori, 2000 20 mil.

In 70 ani, la noi o sa fie taman invers.
1.5 milioane in 2082.

Vorbim aici de o familie credincioasa?
Ca in cazul lui Moromote nu prea ..

Nu e usor sa realizezi ca adult ca motivul pt care nu te-ai prea inteles cu familia a fost lipsa dragostei. Toti copiii vor sa creada ca familia lor ii iubeste, si cauta alte motive pt situatia tensionata de acasa.

Pt cei mai multi parinti sa iubesti copiii inseamna sa le dai de mancare.

Oare intr-o familie ortodoxa ar trebui folosite metodele contraceptive? Eu stiu ca nu! Dar lumea materialista ne-a acoperit mai mult ca credinta.

sa nu dam vina pe lume.
am saracit in credinta. asta e cauza...

Suferinţa, suferinţa sfântă a iubirii...
 

Şi marea neînţelegere între părinţi şi copii, între epoci şi vremuri, plânsă cu dragoste sfâşietoare de un poet mare:

http://www.youtube.com/watch?v=Lvl5sHycKUQ

http://www.youtube.com/watch?v=ZeAhUKiTgDw

Pregătiţi-vă, mamelor, pentru lacrimi de jale! Dumnezeu are alt plan decât noi, părinţii, cu copiii noştri...
Asta doar dacă suntem părinţi buni, gata adică, să jelim ceea ce în viaţa noastră pământească noi nu vom pricepe, nu vom reuşi să acceptăm... Este şi aceasta jertfa noastră. Altminteri, îi vom ucide. Să nu fie!

Mângâiere pentru noi, părinţii
 

http://www.youtube.com/watch?v=1mYbV6E-Uh8

http://www.youtube.com/watch?v=tkq-i9E5L2Q

Ea şi el
 

http://www.youtube.com/watch?v=pmOEhhRvrtg

Uite ce-am visat: http://www.youtube.com/watch?v=31mze5w2m2E