Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Despre Biserica Ortodoxa in general (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=506)
-   -   "Ecumenismul incotro?O noua viziune ortodoxa (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=841)

cozia 20.04.2008 23:44:51

Citat:

În prealabil postat de PadreCory
O fi asta dezbatere teologica sau altceva?

Da, Padre este altceva. Este vorba de apararea Ortodoxiei si a valorilor estice de apucaturile teutone dictate de draci. Sa si-i tina pentru ei ca-i avem si noi pe ai nostri si ne ajung

cozia 20.04.2008 23:45:51

Citat:

În prealabil postat de PadreCory
Nu veti putea niciodata sa respectati BC cu astfel e idei.

Ba putem dar de la distanta

cozia 20.04.2008 23:47:31

Citat:

În prealabil postat de PadreCory
Trebuie sa fim foarte prudenti cu astfel de subiecte.

De ce oare? ...o spui ca pe o amenintare.

PadreCory 20.04.2008 23:48:22

Cu alte cuvinte unii interpreteaza apararea ortodoxiei in atacuri zilnici verbale impotriva Papei?Multumind lui Dumnezeu Ierarhia BOR nu are astfel de modalitati de a apara ortodoxia.

cozia 20.04.2008 23:55:21

Citat:

În prealabil postat de PadreCory
unii interpreteaza apararea ortodoxiei in atacuri zilnici verbale impotriva Papei

acei UNII... sunt Sfintii Parinti. Marius-Daniel vorbeste din proorociile lor nu ale sale deci proorocii acceptate si de BOR desi nu le foloseste in dialog...

PadreCory 20.04.2008 23:57:20

In ceea ce ma priveste ma intereseaza in primul rand declaratiile oficiale ale BOR si acestea mi se par pe linia ecumenismului.

georgeval 21.04.2008 00:03:24

Citat:

În prealabil postat de PadreCory
In ceea ce ma priveste ma intereseaza in primul rand declaratiile oficiale ale BOR si acestea mi se par pe linia ecumenismului.

Ce fel de ecumenism parinte? Pentru ca noi suntem tratati, in acest dialog ecumenic, ca niste oi ratacite care prin ecumenismul BC vor fi aduse in staulul roman.

PadreCory 21.04.2008 00:05:25

Nu vad cine ar fi explicat dialogul ecumenic in acest mod.

ancah 21.04.2008 01:47:33

Romano-catolicii. Nesinceritãti trecute si prezente (din Religie.org)
Orice analist avizat si sincer, dar mai ales apartinând Bisericii dreptmăritoare, poate observa un fapt pe cât de evident, pe atât de caracteristic pentru ideologia si politica pe care o desfăsoară Vaticanul si biserica Romei. Anume că, cu precãdere după Conciliul Vatican II, teologia romano-catolică se prezintă din ce în ce mai activ în mediile ecumenice ca păstrătoarea, îmbogătitoarea Traditiei Ortodoxe Răsăritene (!), cu singura deosebire că romano-catolicii s-au manifestat într-un alt spatiu geografic si cultural; în plus, cu câteva excepții care îsi vor găsi cât de curând o rezolvare facilă, esenta teologiei lor si scopul final al demersului lor teologic ar fi similar cu al Bisericii Ortodoxe.

Această teorie a asa numitelor "biserici-surori" este bazată pe recunoasterea de către teologii ecumenisti a succesiunii apostolice, a tainelor si a existentei harului mântuitor si sfintitor în biserica Romei, dacă nu în plinătatea lui, măcar într-o măsură mai mică decât în Biserica Ortodoxă. Aceasta este opinia pe care curentul ecumenist încearcă s-o impună, în ciuda nenumăratelor dovezi din întreaga traditie a Bisericii dreptmăritoare, dar si a faptelor concrete promovate de politica de dominatie universală a Vaticanului.

Realitatea este cu totul alta decât încearcă să o acrediteze teologii ecumenisti; acestia nu îsi găsesc nici o sustinere în Traditia Bisericii Ortodoxe si nici în Sfânta Scriptură. Sfintii Părinti nu au vorbit niciodată nici de "teoria ramificatiilor" (anume că diversele confesiuni crestine ar fi ramuri ale unui trunchi comun care este Biserica lui Hristos) si nici nu au pomenit de recunoasterea succesiunii apostolice la romano-catolici.

Succesiunea apostolică presupune înainte de toate succesiunea în adevăr si nu doar o succesiune formală, istorică, a unei înlăntuiri de episcopi care au ocupat scaunul Romei. Recunoasterea succesiunii apostolice este o eroare dogmatică si canonică grosolană dacă ea se face fără ca o anume grupare eterodoxă să revină la ortodoxie. Iată opinia reputatului canonist român, părintele profesor Liviu Stan, într-un articol al său consacrat tocmai succesiunii apostolice:

"Este greu să se găsească în scrierile Sfintilor Părinti ceva care să infirme (…) paralelismul între succesiunea apostolică sacramentală si aceea în credintă a episcopatului sau mai bine zis a preotiei în totalitatea ei. De altfel, atitudinea vechii Biserici în chestiunea întreruperii succesiunii apostolice sacramentale prin căderea din credintă, adică prin ruperea succesiunii în credintă, este exprimată si în hotărârile canonice ale Bisericii si anume în canoanele 46, 47, 68 apostolice; 7.II Ec; 95 Trulan, etc. care prevăd rebotezarea ereticilor si hirotonirea din nou a clericilor acestora de orice grad - episcopi, prezbiteri sau diaconi."

"De altfel, cum s-ar putea imagina o succesiune sacramentală fără una de credintă? A admite asa ceva, nu înseamnă oare a ne închipui sau a ne face iluzia că Mântuitorul ar îngădui ca prin puterea harului sfintitor, prin puterea preotiei să se întărească si să se răspândească rătăcirile, ereziile? Ar fi însă cu neputintă să se conceapă că harul preotiei ar avea si destinatia de servi si minciuna sau rătăcirea, nu numai adevărul, si că Mântuitorul ar îngădui să fie pus acest har în slujba celor care năruiesc, iar nu zidesc Biserica? Este evident că harul preotiei nu poate fi folosit împotriva credintei sau în slujba necredintei. De aceea el nu poate să existe la eretici, căci prezența lui la aceștia, ar însemna binecuvântarea păcatului, sfintirea sau consacrarea lui. Ca urmare, în nici un chip succesiunea sacramentală nu poate exista fără succesiunea în credintă."

Recomandăm cu căldură acest articol al Pr. Prof. Liviu Stan, în care acesta, cu puterea argumentatiei bazate pe cuvântul Sfintilor Părinti si pe deciziile Sinoadelor ecumenice si sinoadelor locale, arată fără putintă de tăgadă că:

"Trebuie să se înteleagã că Biserica ortodoxă nu este îndreptătită să admită validitatea tainelor unei alte Biserici sau grupări religioase crestine, si deci nici existenta succesiunii apostolice în vreuna din acestea, decât dacă, fie respectivele, fie oarecari membri ai lor, ar cere să stabilească intercomuniune in sacris cu ea, sau să fie primiti în Ortodoxie." (articolul se numește "Succesiunea apostolică" si a apărut în revista "Studii Teologice" nr. 5-6/1955).
urmeaza...

ancah 21.04.2008 01:59:38

Acestea fiind spuse, vom constata, examinând cu atentie declaratiile si manifestările romano-catolicilor, că ei promovează nu numai inovatii periculoase în asa-zisa lor "Liturghie" dar si adoptă initiative demne de a genera un râs general.

În spatele declaratiilor lor prietenesti se regăsesc aceleasi ambitii politice lumesti ca si în trecut. De aceea, în ciuda declarațiilor lor de iubire fată de Traditia Ortodoxă (ca în bulele papale "Tertio Milenio Adveniente" sși "Orientale Lumen"), trecerea la dreapta credintă a acelora care se declară cu tărie prietenii Ortodoxiei în mai toate întâlnirile ecumenice, nu se produce.

Multi din studentții nostri studiază la Universităti apusene romano-catolice sau protestante. Strategia romano-catolicilor este veche si binecunoscută din istorie. Spre exemplu, dacă ne aplecăm asupra istoriei uniatismului românesc, dar si asupra acestui fenomen al uniatiei din alte tări. Teologii romano-catolici nu vor fi niciodată de acord dacă un student ortodox ce învată într-o universitate apuseană le-ar cere, spre exemplu, să treacă la romano-catolicism.

Ei însă speră ca acel student, odată întors în tara sa, mult mai lax si mai tolerant în ceea ce priveste acrivia dogmelor si canoanelor ortodoxe, să accepte la momentul potrivit actul uniatiei cu Roma ca pe ceva ușor de înfăptuit si ca pe o normalitate.

Așa s-a întâmplat si în veacul XVII, cu primul episcop român unit, Atanasie Anghel (1698-1701); el a urmat seminarul teologic calvin din Ciugud-Alba și a izbutit să câstige prin importante sume de bani bunăvoința guvernatorului Transilvaniei si a altor dregători, iar în septembrie 1697 a plecat în Tara Românească, pentru ca să primească, potrivit vechiului obicei, darul arhieriei.

Se pare că la Bucuresti se cunosteau intentiile catolicilor de a atrage pe români si că noul candidat- tânăr si fără multă învățătură - nu prezenta prea multă încredere. De aceea a fost tinut la Bucuresti vreo patru luni, pentru a i se completa învătătura si a fi întărit în Ortodoxie. Desigur că influența dogmatică eterodoxă primită anterior, relativismul său dogmatic si slăbiciunea sa personală au avut ultimul cuvânt în deciziile sale.

După semnarea unirii cu Roma, toate promisiunile catolicilor de a usura existenta credinciosilor noii Biserici unite si de a avea reprezentare politică s-au prăbusit. În plus, în documentul de unire semnat de preotii ortodocsi la 7 octombrie 1698 se stipula că românii apartinând Bisericii Unite cu Roma îsi vor păstra neatinse sărbătorile, calendarul si Liturghia lor. Ei trebuiau doar să facă ascultare de papă.

Noua Biserică Unită cu Roma a obtinut unele drepturi prin edictele date de împăratul Leopold în februarie 1699 si martie 1701. Dar nici unul din aceste privilegii obtinute pe hârtie nu s-a transpus în practică. Drepturile promise s-au dovedit minciuni grosolane care au generat mai târziu tensiuni sociale si multă vărsare de sânge pe tot parcursul secolului al XVIII-lea.

Astfel, interesul prea mare manifestat de către ierarhie si cler pentru avantaje materiale si drepturi sociale, primând față de păstrarea credintei, a condus la apostasie, cum de atâtea ori s-a întâmplat în istorie. Slujbele bisericesti ale unitilor au devenit pas cu pas din ce în ce mai asemănătoare cu cele ale romano-catolicilor. S-a arătat astfel încă o dată că puritatea credintei si apărarea ei sunt mult mai importante decât obsinerea unor avantaje lumesti, fiind ele chiar si drepturi sociale si politice. În Transilvania, uniatismul a adus numai ură, sânge si dezbinare între cei care au rămas fideli credintei strămosesti si cei care au aderat la biserica unită.

Mai mult, chiar ierarhii uniti n-au fost întotdeauna ascultati de către Roma; să ne amintim doar de cazul ierarhului unit Inochentie Micu Klein care a murit în mizerie si dispret în Italia, cersind drepturile sociale mult-promise pentru noua biserică unită.
În 1761, generalul armatei austriece imperiale, Adolf von Bukow, a distrus cu tunurile în Ardeal - fiind trimis în misiune de împărăteasa Maria Tereza - peste 140 mănăstiri si biserici ortodoxe care refuzau să renunte la Ortodoxie. Astãzi greco-catolicii cer înapoi bisericile luate de comunisti dupã 1948. Ortodocsii nu le-au cerut niciodata acele 140 de mãnãstiri si biserici distruse de Bukow.


Ora este GMT +3. Ora este acum 18:38:03.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.