SMERENIA

Adevăratul prieten

Sfântul Grigorie cel Mare atât de smerit era, că totdeauna zicea: „Prieten îmi este cel care îmi arată greşelile, si dusman îmi este acela care mă laudă.”
Si aceste vorbe erau ale unui sfânt…

"Spune-mi de cele rele ale mele... "

Dacă mergea cineva la Sfântul Macarie si-i spunea că e om mare si sfânt, el nici nu voia să-i răspundă.
Dar dacă venea cineva si-i spunea:
- "Tii minte, părinte, când ai fost în lume si furai silitră ca s-o vinzi?" cu acela, Macarie stătea de vorbă bucuros, răspunzându-i la tot ce-l întreba.

Cu ce biruim pe diavol

Sfântul Macarie, cel trăitor în pustie, se întâlni într-o zi cu diavolul.
Si i-a spus el lui:
- "Multe rabd eu, Macarie, de la tine, si nu pot să te biruiesc. Toate câte faci tu, fac si eu. Posteşti si tu, postesc si eu; priveghezi tu, nici eu nu dorm deloc. Dar una este cu care tu mă biruiesti pe mine." Si Macarie l-a întrebat:
- "Ce este aceea?"
Diavolul i-a răspuns:
- "Smerenia ta!"

Mai ales pentru inceputul postului este chiar potrivit textul
Deci trebuie sa insotim postul si cu smerenie, fara mandrie in sens fariseic.
Doamne ajuta.

Tocmai fiindcă ai uitat...

Într-o noapte, un crestin neînsemnat si smerit: a visat că, intrase în Paradis - si că un înger îl ducea de mână.
Spăimântat, omul a zis:
- "Nu sunt vrednic să păsesc aici - căci n-am făcut nimic, ca să merit aceasta!"
Dar îngerul i-a spus:
- "Nu, aici se stie ce-ai făcut"
- "N-am făcut nimic - si nu sunt vrednic.”
Îngerul i-a zis:
- „Ai ajutat în ziua aceea pe fraţii tăi lipsiti.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
- „Ai păsit în casa văduvei si-ai purtat darul milei.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
- „Ai cercetat pe cei în suferintă.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
- "Nu te-ai trufit, n-ai bârfit, n-ai ridicat glas de pâră asupra fratilor tăi.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
Dar îngerul i-a spus:
- "Fii linistit. Tocmai fiindcă ai uitat tu, tinem noi minte. Iar pentru tot ce-ai făcut, se cade acum să stai aici cu noi.”

:)

Sărmanul Ion

Era un om sărac, Ion, care, cu toate că era împovărat de copii si de nevoi, nu cârtea niciodată împotriva lui Dumnezeu, ci mergea întotdeauna la biserică si rugându-se, zicea: "lată pe nevrednicul Ion, înaintea Ta, Doamne!”
Dumnezeu părea că nu-l aude, si sarcina din spinarea lui Ion se făcea si mai grea.
Si cu cât Dumnezeu era mai surd la strigarea lui, Ion se făcea si mai mititel.
Si iată că Ion muri - si ajungând la poarta cetăţii veşnice, căzu în genunchi, si asemenea cum făcea în biserică, zise si acum: "Iată pe nevrednicul Ion, înaintea Ta, Doamne!"
Atunci, poarta cerească se deschise, se arătară îngerii si luând între ei pe Ion, îl duseră la picioarele Celui Vesnic.
Si Dumnezeu îi zise: "lată-mă înaintea lui Ion pentru totdeauna!”

" ... Şi cel mai mic dintre voi... "

Un vapor fu prins de furtună în largul mării. Valurile îl acopereau, amenintându-l la toată clipa. Un marinar, trecând pe punte spre a îndeplini o poruncă a căpitanului, fu luat de un val si aruncat în mare. Era noapte întunecoasă. Se făcu alarmă pe vapor. Săriră ceilalţi marinari ca să-l scape. Unul din ei îi aruncă o frânghie, strigându-i cu glas tare să se agate de ea. Dar cel căzut în mare nu putea vedea nimic.
În vremea aceasta, într-o cabină, unul din marinari zăcea bolnav, si aflând pricina larmei de pe punte, se rugă lui Dumnezeu: "Doamne, ajută-mi si mie să fiu de folos prietenului aflat în primejdie!” Ca împins de puterea lui Dumnezeu, marinarul bolnav luă lampa din perete si o aşeză în dreptul ochiului de fereastră a cabinei. Un firişor slab de lumină pătrunse în întunerecul nopţii, dar tocmai în clipa aceea, datorită acestui firisor, marinarul căzut în apă, văzu frânghia care i se aruncase de pe punte si prinzând-o cu putere în mână, fu scăpat de la moarte.

Cămasa fericitei

Era pe vremea unui război. O doamnă bogată, care-si petrecea vremea în trândăvie si bârfire, auzi într-o zi povestirea cu cămasa fericitului. Atunci ea râse:
- "Sunt nişte prosti… Iată eu am să mă duc să caut cămasa unei femei fericite si am s-o aduc.” Si a pornit la una din prietenele sale si a întrebat-o dacă-i fericită. Aceea i-a răspuns că nu. Asa la alta, si la alta, pe care ea le credea foarte fericite. Si au zis si acelea nu.
Descurajată, a pornit atunci la preot, rugându-l să-i arate o femeie fericită, pentru a-i cere cămasa. Preotul i-a răspuns că stie el o femeie fericită, dar e dusă cu ostirea în război, ca să îngrijească pe răniti.
Merse atunci la spitalul unde se găsea această femeie si aflând-o, a întrebat-o:
- „Esti cu adevărat fericită?”
ea i-a răspuns cu fata plină ele bucurie:
- „Da… Îngrijind pe aceşti frati ai mei, simt o fericire fraţi ai mei, simt o fericire nespusă, - asteptând fericirea din ceruri.”
Atunci căutătoarea de fericire i-a zis:
- „Te rog dă-mi cămasa dumitale.”
Femeia fericită i-a zis:
- „N-o mai am. Azi dimineată lipsea pânza de legat rănile si mi-am sfâsiat cămaşa întru aceasta.”
Înteleptită, femeia aceea tăcea si plângea.

Lampa cea mică

Vorbeau doi prieteni. Zicea unul:
- "La ce pot fi bun, cu putina mea lumină sufletească?"
Celălalt îi răspundea:
- "Fie cât de mică, o lumină sufletească poate fi de folos unui semen.”
Si celălalt nu voia să creadă.
Îi zise prietenul:
- "Dacă nu esti sincer, esti un trufas; iar dacă esti sincer, esti un înselat.
Celălalt grăi:
- "Nu, prietene, - sunt sincer, dar nu cred în puterea mea...”
Atunci, prietenul îi zise:
- "Priveste, dragul meu, căsuta modestă a unui lucrător. Iată cum se adună toti seara de la lucru. Seara începe să se umple încăperea căsutei lor. Atunci, mama ia lampa mică din perete, o umple cu gaz si-i aprinde fitilul. Pe urmă, o asează în perete la loc. Si iată, dragul meu, această mică lampă cum îsi împrăştie în jur lumina ei blajină - si umbra a pierit. Toţi se strâng sub lumina ei si se simt multumiti. Asemenea si tu, si oricine... Poti fi ca această umilă si tăcută lampă: să aduci lumină bună si pace într-un suflet. În fata lui Dumnezeu aceasta este o ispravă foarte mare."
Si prietenul a căzut pe gânduri...

Noi nu putem sti toate

Odată, un negustor bogat se întorcea acasă, după ce vânduse multă marfă, într-un iarmaroc. Avea, asadar, cu sine, o însemnată sumă de bani. Mergând cu căruta pe drum, se porni o ploaie mare. Negustorul, necăjit din această pricină, ridică glas de cârtire împotriva lui Dumnezeu, zicând:
- "La ce mai e bună si ploaia aceasta, Doamne?" Dar cum mergea asa, iată că se ivi în fata cărutei un bandit, care întinse pusca spre el, voind să-l omoare, ca, pe urmă, să-l jefuiască.
Negustorul rămase încremenit.
Hotul apăsă pe trăgaci, dar arma nu luă foc. Din pricina ploii, capsa si pulberea se udaseră.
Văzând aceasta, negustorul dădu bice cailor si luând-o la goană, scăpă de tâlhar.
După ce iesi din impas, se opri, se închină si zise:
- "Iartă-mă, Doamne, că n-am stiut ce zic. De nu era ploaia, tâlharul m-ar fi ucis."
Si de-atunci, negustorul acela nu mai cârtea niciodată.

SUFERINŢELE

Întoarcere la făgas

De multe ori, gospodarii din vreun sat în loc să meargă pe drumul cuvenit, o iau, fie cu piciorul, fie cu căruta peste câmp, trecând peste lanuri şi hotare.
Stăpânii locului încălcat s-apucă si fac sant, dar oamenii trec si asa. Pun atunci spini si scaieti, si nu mai trece nimeni. Se duc toti la drumul cuvenit.
Asa si cu suferinţa omenească.
Dumnezeu vrea să mergem pe cărarea Lui, cea cuvenită, dar noi o luăm "peste câmp", adică facem fărădelegi. Atunci el sapă în calea noastră un sănţulet de suferintă, pe care noi îl trecem lesne. Sapă unul mai măricel, dar noi îl trecem si pe acela. Atunci ne aruncă în cale spinii si ghimpii suferinţelor si noi vedem calea cea bună si ne întoarcem la ea.