Multumesc pentru corectie. M-am exprimat eu gresit.

Lucian, pot sa recunosc ca am gresit, dar nu imi pare rau. Si nu imi pare. DE ce m-as minti pe mine in primul rand (ca pe Dumnezeu nu am cum, El oricum stie exact ce simt)? De ce sa fiu ipocrita?
Da, poate aveti dreptate, dar asta nu imi schimba lipsa parerii de rau.

Alin, se poate ajunge la divort si daca nu ai relatii pana la casatorie... Viata nu e chiar doar in alb si negru; nu e totuol chiar asa simplu pe cum am crede noi.
Tu ai impresia ca daca la fac toate ca la carte nu poti ajunge la divort, la certuri si la alte pobleme; nu uita ca intr-o csnicie sunt 2 omeni, nu unul, si oamenii oricum se pot schimba in timp; poate nu tu, dar partenerul, sau poate chiar tu.
El cu credinta sta ca mine.

Albert, nu ma deranjeaza atat de atare asa zisele atacuri la persoana (astea-s nimicuri pe langa ce atacuri la persoane am vazut pe forum). Sunt acuzata oarecum pe buna dreptate; dar asta n-o sa ma faca sa imi schimb parerea; si din moment ce credinta mea nu e asa cum ar trebui sa fie (din perspectiva altora cel putin), nu vad care e problema. Se stie clar de la bun inceput ca eu cred in Dumnezeu, nu cred in Biserica ca si institutie condusa de oameni, nu cred in sfintii aparuti peste noapte (ma rog, dupa cate 7 ani de la moartea lor fizica), si nu Il vad pe Dumnezeu ca un zeu nemilos care pedepseste tot ce prinde in cale. Cand iubesti, nu pedepsesti cu boli, accidente, moarte si altele grave. Asa ca, stiind astea, si stiind ca in stilul asta n-o sa imi schimb curand nici credintele, care e problema? Ca am pacatuit? Da, am pactuit, dar pur si simplu nu imi pare rau de pacatul asta. E singurul pacat de care nu imi pare rau. Degeaba imi ziceti ca trebuie sa imi para rau; as putea sa va zic ca da, imi pare rau, dar nu o fac, pentru ca nu mint si nu mi-e rusine sa recunosc ceva, nu mi-e rusine sa fiu eu, asa cum sunt de obicei. Mai mult de atat nu am ce sa va zic.

Ah, Alin, daca cumva o sa am probleme in casnicie, o sa merg la un psiholog, n-o sa vin sa cer sfaturi pe-aci, doar ca sa ai satisfctia sa-mi zici: "ti-am zis eu", sau cel putin sau gandesti;

Chiar te astepti sa ma sim jignita?!
Ei bine, nu, nu sunt jignita.
Ideea e ca eu nu vad mantuirea ca tine; dupa cum am mai spus, eu nu cred in religii; m-am saurat sa aud la toate religiile si confesiunile ca la ei e Adevarul? Care adevar? De peste 2000 de ani decand a aparut crestinismul si pe peste alte mii de ani de cand au aparul alte religii ale lumii tot asta se sustine de catre fiecare in parte. In miile astea de ani si daca Adevarul ar fi fost la doar una din aceste religii, acesta s-a deformat; sa nu uitam ca totul s-a transmis muulta vreme ca prin telefonul fara fir si informatia s-a modificat/degradat sau/si s-au adaugat/scos chestii. Si e nornal sa fie asa. Orice e transmis o buuna bucata de timp pe cale orala isi modifica forma mai mult sau mai putin.
Si prefer sa am propriile mele pareri decat sa preiau orbeste parerile cuiva, fie ca gresesc, fie ca nu; dac gresesc, voi suferi consecintele, iar daca nu, atunci ies castigata.
Dumnezeu e Unul, dar nu avem e unde sa stim ca e ala ortodox sau catolic (inca nu se stie exact care religie a fost prima dintre astea doua). Dumnezeu a trimis POATE revelatii reformatilor si de-aia s-au despartit de catolici; nu o sa aflam niciodata asta; Dumnezeu lucreaza in feluri pecare nici macar sa le banuim pe toate nu putem; asa ca da imi asum riscul sa ajung dupa moarte in iad pentru ca eu cred in ceva ce nu imi impune societatea/media/parintii/traditia etc.
Voi aveti impresia ca daca v-ati fi nascut musulmani sigur ati fi ajus ortodocsi? Nu, cel mai probabil ati fi crezut ca religia aceea e cea adevarata.
Dar cred ca ar fi cazul sa revenim la subiectul tpoicului; am cam dat-o in altele deja.

Adevărul nu se poate deforma. Doar percepția noastră asupra Lui. Chiar dacă prin transmisiunea orală se mai schimbă forma, rămâne sâmburele de adevăr pe care sulfetul nostru îl poate percepe, dacă vrea cu sinceritate.

Ar mai fi posibilitatea să înveți de la alții... dar e alegerea ta. Credința nu înseamnă a prelua orbește părerile cuiva.

^
Nu, credinta nu inseamna a prelua orbeste parerile cuiva, aia e religia.
Pentru ca cineva, candva, acum x-shpe ani a avut niste intrese politice si a zis " hai sa schimbam ceva major in toata treaba asta si sa ne facem o religie a noastra", si tot asa.
Practic, esent e aceeasi la toate religiile crestine. Dumnezeu exista, Iisus a fost nascut de catre Fecioara MARIA SI AVUT 12 APOSTOLI, a murit si a inviat dupa 3 zile pentru a face posibila mantuirea omului; cela 10 porunci sunt sfinte, altfel pacatuiesti; pacatele se iarta.

Asa ca de ce sa cred in religii, cand esenta credintei in sine e aceeasi?

Adevarul poate intre timp a devenit minciuna. E vorba de mii de ani, nu e 10 ani. Si in 10 ani ce pare acum adevar se poate transforma in minciuna.

Nu, dar poti sa te gandesti ca poate e gresit ceva la tine, sa schimbi ceea ce este gresit, si atunci o sa apara si regretele pentru pacate.

Altfel se intampla urmatoarea chestie, nu schimbi nimic, si pacatele te vor duce inevitabil la regrete atunci cand faptele iti vor demonstra fara putinta de tagada ca ai facut o alegere gresita.

Adica exemplul hotului, atat timp cat nu este prins, nu are regrete, e foarte satisfacut cu ce a facut.
Abia cand ajunge sa faca puscarie pentru ce a facut, incep eventual regretele.
Ca daca n-as fi furat, poate ...


Ai inteles gresit.
Nu simplul fapt de a a avea/nu a avea relatii intime pana la casatorie este cel care trage linia.
Ci e vorba de dreapta/rioditoare credinta versus ecredinta sau proasta/superficiala credinta.

Poti sa nu ai aceste relatii intime datorita unor circumstante, datorita presiunilor sociale, etc. Dar sa nu ai credinta (lucratoare).

Sau poti sa ai aceste relatii si pe urma sa-ti para sincer rau, nu pentru ca ai incalcat o norma sociala, nu pentru ca prin ele te-ai ales cu un sot/sotie necredincioasa si ai ajuns cu el/ea la certuri si divort, ci pentru ca ai incalcat ordinea lasata de Dumnezeu.

Incalcarea acestei ordini intotdeuna se lasa cu regrete, problema este daca ele vin mai devreme, prin efortul tau de a te apropia de Dumnezeu sau mai tarziu pana cand necredinta si indiferenta ta da roade in viata de familie, copii, etc.

Acel cineva tu l-ai ales.
Conteaza criteriile dupa care l-ai ales.
Daca Dumnezeu este prea putin in aceste criterii, este normal ca in timp sa nu sesizezi schimbari in bine, ci dimpotriva.
La fel si in viata ta, daca este prea putin din Dumnezeu, e normal sa nu te astepti la schimbari in bine.

Atunci cam e o problema aici..
L-ai intrebat vreodata, daca ar putea avea o noapte de "libertate", fara obligatii, fara consecinte, fara sa fie prins, etc. daca ar refuza-o sau ar accepta-o?
Si de ce da si de ce nu?
Ma rog, nu stiu daca are libertatea sa dea un raspuns sincer, dar poti sa incerci.

[] Se stie clar de la bun inceput ca eu cred in Dumnezeu, nu cred in Biserica ca si institutie condusa de oameni, nu cred in sfintii aparuti peste noapte (ma rog, dupa cate 7 ani de la moartea lor fizica),

Daca ai sa citesti si tu Sf. Scriptura, Noul Testament in special, ai sa afli ca Biserica nu e o institutie umana, ci divino-umana, a carui cap este Hristos..

Si capul nu lasa trupul la voia intamplarii.
Poate si al tau, intr-o buna zi :)

Sfintii nu sunt Sfinti pentru ca asa zice Biserica, Dumnezeu i-a facut sfinti si pe o parte din ei, Biserica ii canonizeaza, adica ii da ca exemplu.
Cei care au avut o viata sfanta sunt de cateva ori mai multi (probabil de mii, de sute de mii de ori) decat ai sa gasesti in calendar si in toate Vietile Sfintilor.
Chiar si tu ai sansa sa fii unul (una, de fapt).

Nu, de obicei ajungi singur acolo pentru ca desi Dumnezeu te iubeste, tu ii respingi dragostea si alegi doar ce-ti convine din ceea ce ofera.
Sau ai vrea sa alegi, dar de cele mai multe ori nu se poate.

Nu poti sa bei si sa fumezi, pentru ca "Dumnezeu te iubeste" si sa crezi ca de asta nu vei face niciodata ciroza sau cancer.
Nu poti sa-ti iei un sot necredincios si pentru ca "Dumnezeu te iubeste" sa crezi ca nu o sa te insele sau sa te paraseasca niciodata.
etc.

Pai nu vrea nimeni sa ai regrete formale, nu o sa te ajute cu nimic.
Ci sa-ti schimbi viata de credincios de duzina si sa ajungi la o credinta reala, ziditoare.
Atunci va veni si restul, de la sine.

Ce, chiar crezi ca atunci o sa-ti mai pese de satisfactia mea? :)
O sa ai destule lucruri la care sa te gandesti, asta o sa fie ultimul.
Si la o adica de ce ai veni sa intrebi pe aici, ca stii f. bine raspunsul.

Dar probabil te gandesti ca micul zeu psiholog iti va oferi o abordare magica, care va face din sotul tau altceva decat este.
Ti-ar putea spune eventual "ei, daca ai face si tu sex ca amanta, poate s-ar intoarce la tine".
"daca ai inchide ochii la infidelitatile lui, poate macar nu ajungeti la divort".
etc.

Daca ai cerceta lucrurile in profunzime, le-ai vedea altfel.
Dar nu vrei asta.

Tu vrei sa ramai la suprafata lucrurilor in credinta, pentru ca mergand in profunzimi, ti-ai pierde libertatea de a pacatui fara regrete.

Este o expresie care a folosit-o Hristos, se numeste "morminte varuite", ai idee de ce o folosea?

Esenta conteaza.
In fine, oricum sunt destule polemici in legatura cu religiile la topicul dedicat special acestora, asa ca nu mai continui cu asta.

Cati drept credinciosi sunt care au patit-o? Chiar si care vrand-nevrand au divortat. Un om, chiar si daca e credincios isi poate schimba credinciosia in necredinciosie. Inversa e valabila. De obicei cand se intampla asa, se intampla din anumite cauze, depine doar daca omul e puternic au nu. Asa ca, un om credincios se poate transforma intrunul necredincios, si asa se poate ajunge sa divorteze de sot/sotie, chiar daca inainte nu concepea asa ceva; Si crestinul care ramane are sanse sa devina necredincios, sau se ramana credincios si sa-si zica ca "Asa a vrut Dumnezeu."
Toate-s cu cantec. Cum ziceam, nu exista doar alb si doar negru in nimic. Exista si nuante de gri, multe nuante de gri.
Si in legatura cu regretele, orice s-ar intampla nu o sa regret lucruri care le-am facut, fie bune, fie rele; alea m-au ajutat poate sa vad viata altfel, poate sa schimb ceva ce trebuia schimbat, poate sa imi dau seama de anumite lucruri, sa cresc, sa ma maturizez, sa invat. Nu doar din lucruri bune si din exemple de oameni si sfinti am invatat sa ma descurc si sa fiu cine sunt; am invatat din proprile greseli si pacate marea mjoritatea a lucrurilor; majoritatea lectiilor de viata din greseli le-am invatat, nu din lucruri facute corect.

Daca as face cum zici tu, as ajunge sa am o viata plina de regrete si sa regret in continuare tot ce nu fac bine. Nu, mersi. Prefer sa invat din ele decat sa le regret. Si de ce ai regreta ceva ce ai facut din care ai invatat ceva bun?!

Nici nu ai cu ce, asta e problema.

Cazuri?
Raportate la cei care nu au o credinta sau o au la modul superficial, ca tine?

Daca sunt credinciosi ca tine, da..
Ca maine ai sa ne spui povesti cu fenshui, budha si alele..
Ca aia de ce n-ar fi o credinta valida? Ca si alea au mii de ani, poate mai mult decat crestinismul, etc.
Doar nu ai sa crezi intr-un Dumnezeu care mii de ani (pana la Hristos) a lasat ca toti oameniii sa ajunga in Iad.

NU, depinde daca are o credinta autentica sau nu.

"Asa ca" poti spune doar cand ai demonstrat ceva.
Ori tu ai facut niste afirmatii extrem de generice, care o analiza atenta demonstreaza si o gandire superficiala.

E drept ca a fi credincios e darul lui Dumnezeu. Dar nu si fara participarea omului.
Ori tu, nu-ti doresti decat sa ai o participare extrem de superficiala in chestia asta.

Poti sa canti mult si bine, problema e ca tu canti fals.

Nu ai cum sa regreti ceva cand sistemul tau morale e ca la un ateu, un fel de creanga in vant, dupa cum bate vantul, asa se indoaie.
Se pare ca ai oricum pregatita o scuza pentru orice prostie trecuta si viitoare, asa ca cele trecute de ce sa le regreti, de cele viitoare de ce sa te feresti?

De ex. ai avea ceva de invatat si dintr-o relatie extraconjugala, nu-i asa?
Daca sotul nu afla niciodata, ce te-ar opri?
Ai putea sa te descoperi, sa te cunosti mai bine, sa inveti "tehnici" noi, etc.
Nu?

Din momentul in care ajungi sa le faci bine, n-ai de ce sa le mai regreti.
Dar din moment ce continui sa faci prostii, ai doua solutii, sa regreti si sa schimbi sau sa le faci si sa nu-ti para rau.
Tu se pare ca ai ales-o pe a doua.

Alegere proasta, dar probabil e nevoie de o catastrofa majora ca sa-ti dai seama.
De povestea cu cele 3 chei ale lui Dumnezeu ai auzit?

Pentru ca nu inveti niciodata cu adevarat din greselile tale daca nu le regreti sincer.
E ca si cand ai spune, "daca mi-a placut bucata asta de carne, de ce n-as mai manca"?
Sigur, "stiu" ca e carne procesata, e plina de E-uri, intr-o zi m-ar putea ucide, dar uite altii maninca si n-au nimic, pe mine nici macar nu m-a durut burta, eu de ce n-as mai manca? Doar mi-a placut. Per total a fost o experienta pozitiva.
Si te trezesti intr-o zi bolnava de cancer. Si ca om "credincios" spui: "Asa a vrut Dumnezeu". Dar nu vrei sa vezi alegerile tale proaste poate nici atunci.

In concluzie, sa ma fac un robotel simpatic care sa se fereasca mereu de greseli, sa traiasca fad, fara nici un sens. Si nu incerca sa imi zici ca sensul vietii e mantuirea sau chestiuni de genul, ca pentru mine nu functioneaza. Un robotel care sa faca totul bine, sa se apropie de perfectiune (aia care nu exista), sa traiasca doar asa; sa nu se bucure e succese (doar aia e mandrie, nu?), sa nu se supere de necazuri, sa fie fara nici o vlaga.
Momentan sunt om de rand, nu calugarita. Traiesc in lume, nu traiesc izolata de lume; daca as vrea cu adevarat sa ma apropiu de sfintenie fara sa fiu ispitita de lumea din jur, as merge la manastrire sau m-as muta pe un varf de munte, singura.

La fel de fals ca mine canti si tu, pot zice. Doar pentru ca (,) cant alt gen de muzica, nu ineamna ca acela nu exista, sau ca e cantat fals.

Sistemul de valori moral al unui poate fi exact identic cu al unui crestin, doar ca difera motivul pentru care acel ateu si acel crestin au acele valori morale. Un ateu e asa pentru ca asa crde el de cuviinta ca trebuie sa fie, asa e de bun simt, astfel incat nimeni sa nu aibe de suferit si toata lumea sa fie multumita, iar crestinul e asa pentru ca asa a dat Dumnezeu Legea. Cred ca amandoi sunt castigati si amandoi sunt buni, doar ca din motive diferite. Si numi zice ca nu sunt crestini care au un set de valori morale bune doar pentru ca "asa scrie in Biblie si asa zice la Biserica".
La fel cum un ateu poate avea si valori gresite, tot asa poate avea si un crestin. Doar ca poate crestinul regreta acele rele doar pentru a merge in Rai; doar pentru recompensa. Ateul macar daca la regreta, o face pentru ca si-a dat seama singur ca e bine sa regrete si sa se schimbe, iar daca nu le regreta, o face pentru ca simte ca nu trebuie sa regrete.

Ateul nu asteapta recompensa si nici nu-i e frica de pedeapsa vesnica, in schimb crestinul da; cand s-au dat cele zece porunci nu prea imi pot imagina cum altfel puteau fi tinuti oamenii in frau...

Ar trebui sa nemutam la sectiunea secte si culte, ca aici degeaba vorbim despre asta; subiectul topicului e cu totul altul.

Ah, poate as avea ce invata dintr-o reatie extraconjugala, dar nu ma obliga nimeni sa o am. Daca eu nu vreau sa am relatii ectraconjugale, atunci nu am. Simplu. Si iau decizia nu pentru ca mi-e frica de Iad, ci pentru ca pretuiesc familia, imi iubesc sotul si mai ales, il respect. Doar pentr ca (,) credinta mi-e superficiala spre deloc nu inseamna ca nu am valori morale.

Ba inveti din greseli si daca nu le regreti, cu conditia sa nu le mai REPETI.