Ba sunt.. Mai "filocalici" decat noi doi, fii linistit... Dar sa tacem odata, daca voiesti sa se auda si cuvantul lor. Te rog frumos! Uite, eu am tacut. Iarta-ma!

indraznesc sa ma folosesc de comentariul lui ion cezar,care precizeaza frumos,semnificatia cuvantului filocalic;deci sa luam aminte ca data viitoare sa raspundem scurt si la subiect.

...........................................
...........................................
Sa se vada mai rau decât toti ceilalti. Sa se vada asemeni un animal murdar ce traieste în întunericul pacatului si al necunostintei.
si ne simtim de parca am fi în fata unui tribunal unde suntem judecati. Dumnezeu este Judecatorul si noi stam în banca acuzatilor.

..., ........ .. ...... .. ....

indraznesc sa ma folosesc de comentariul lui ioan cezar,care precizeaza frumos,semnificatia cuvantului filocalic;deci sa luam aminte ca data viitoare sa raspundem scurt si la subiect.

Ce-o-nsemna imagine? Stătui şi mă gândii niţel, pentru că sunt greu de cap. Şi concluzionai că imaginea, imaginaţia e o formă mai dezvoltată a unui gând. Cu alte cuvinte, diferenţa dintre imagine şi gând este de timp. Adică, cu cât vei lăsa un gând să prindă rădăcini, cu atât va începe să se coloreze o imagine, să se materializeze în minte sub forma unui filmuleţ, la care va fi greu să nu te uiţi odată început. Şi uite-aşa, te pomeneşti la cinema, stând şi mestecând a lene din popcornul nepăsării ş-al uitării, al rătăcirii minţii.

Acuma, dacă te apuci, cică, să chibzuieşti asupra vinovăţiei, e lesne de înţeles că o să-ţi fie aproape imposibil s-o faci fără să te fereşti de plăsmuiri ale minţii. Ştii tu mai bine cine-ţi eşti, omule. Îţi ştii neputinţa. Aşa că, nu te abţine de la imagine, căci una singură trebuie să ai. Icoana Mântuitorului s-o înrămezi în centrul minţii tale. Să stingi toate becurile cinema-ului lumesc, şi străduieşte-te să luminezi doar sfânta icoană. Şi când ai să te dumireşti niţel şi ţi-aduci aminte că icoana-i vie, atunci a început să pâlpâie în tine senzaţia de fiu risipitor. Ee.. atunci să te adânceşti, să reiei în faţa Stăpânului fiecare păcat în parte, să realizezi prostia ta, dar cu nădejdea întărită să ceri mila Tatălui Tău Preabun.

Intre imagine si cuvant nu este o diferenta de timp.
Poti rationa indelung asupra unui subiect fara a crea imagini.
Credinta vine din auzire (Romani, parca)

Nu gasesc ca este o contradictie intre cercetarea (vederea) de sine si neprimirea imaginilor.
Poti sa te "vezi" destul de clar, adica sa ai constiinta faptului ca binele nu l-ai lucrat, fara a primi imagini.
Sfantul Nicodim Aghioritul spunea undeva ca cei stapaniti de mandrie pot deveni ei insisi idolii gandirii lor.

Strasnic spus! Formidabil, frate!
Uite, in completare, pentru a face o diferenta, pe cat ma duce, intre psihe si nous: eu am dat in ultima vreme urmatoarea definitie oarecum vaga, metaforica, vietii psihice; ma tot intrebau elevii - ce e psihicul dom profesor? Iar eu cred asa, asa le-am spus de-o vreme: e o poveste personala, un film, un iata-ne la cinema!!!
Bine ai zis frate, cel putin dupa parerea mea. Ori, tocmai asa NU trebuie sa ramanem, nu DOAR psihici, nu doar la cinema. Multumesc!

Apoi zici, rar asa cuvant: "Şi când ai să te dumireşti niţel şi ţi-aduci aminte că icoana-i vie, atunci a început să pâlpâie în tine senzaţia de fiu risipitor."



(Vezi, frate Daniel, daca tacem nitel? Uite ce de bunatati! Venira deja MariS_ si CelMandru... Sa ne bucuram acum! Nu inainte de a le multumi din tot sufletul.)

Slava lui Dumnezeu pentru toate! AMIN+

P.S. Am inca ceva de spus pe subiectul acesta. Cand imi veti cere opinia, voi spune. Acum inca astept alte postari frumoase, de la cei din lista si de la toti forumistii. Ce am de spus: e vorba doar despre doua triunghiuri.

Nu cred ca se poate vorbi de o reteta anume de urmat, ci de harul lui Dumnezeu care vine in intampinarea omului. Insusi Domnul povatuieste sufletul, Insusi Domnul este Invatator.

Poate ca ar trebui sa vorbim mai intai de pocainta din tot sufletul, zdrobirea inimii, de lacrimile pocaintei si astfel sa putem ajunge din aproape in aproape la o incercare de a schita, pe departe macar, un raspuns la intrebare.

Legat de lacrimi, am intalnit in scrierile sfintilor parinti precizarea ca atunci cand ti se dau in dar lacrimi de pocainta, nu mai poti avea un alt gand, atunci cand plangi, decat cel la Domnul...Alta imagine nici atat...

Legat de pocainta, redau cateva randuri, sursa putandu-se gasi aici:http://siluan.trei.ro/
‘Toate patimile sunt neaparat îmbracate într-o forma oarecare, vizuala sau gândita a imaginatiei. În rugaciunea fierbinte de pocainta, duhul crestinului se disociaza de reprezentarile lucrurilor vazute sau de conceptiile rationale.
În marea sa întristare de a-L fi pierdut pe Dumnezeu, sufletul se dezbraca de imaginile materiale si gândite; atunci mintea - duhul se apropie de hotarul de unde poate aparea Lumina. Dar aceasta granita poate ramânea netrecuta, daca mintea se va întoarce asupra ei. Nu sunt excluse cazurile când în timpul întoarcerii mintii asupra ei, intelectul sa se vada asemenea luminii. Important este sa stim ca aceasta lumina este proprie mintii noastre, întrucât ea este creata dupa chipul lui Dumnezeu, care ni s-a descoperit ca o Lumina în care nu se afla nici o întunecime (I Ioan I 5). Asa se savârseste trecerea spre o alta forma de gândire, spre un alt fel de întelegere, superioara celei empirice din domeniul cunoasterii stiintifice.
În elanul pocaintei depasind tot ce este trecator, duhul nostru vede de undeva de sus relativitatea si cauzalitatea tuturor informatiilor noastre practice. Si iarasi, si iarasi: Dumnezeu este cu adevarat trait ori ca un foc curatitor ori ca o lumina stralucitoare.’

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatoasa.

Rugaciunea care cuprinde absolut tot ceea ce trebuie sa simta si sa traiasca crestinul traitor intru Hristos.
Prin numele Domnului se ard pacatele ca apoi sa ne aratam starea de smerenie totala prin ruga de miluinta. Prima - stergerea pacatelor si a imaginii lor si partea a doua, urmarea - smerenia si recunoasterea pacatoseniei, fara nici un un gand , nici o imagine decat pocainta si smerenia totala.

cine traieste cu adevarat credinta face primul pas pentru aceasta. Pasul acesta este acela de a fugi a infaptui pacatul.

Al doilea pas este acela de a ne apleca asupra mintii si gandurilor. Acolo trebuie sa stopam pacatul. Gandul rau de vine nu trebuie aprobat. Ci alungat. Alungarea lui se face cu rugaciunea si paza mintii. Mintea sta ca un paznic si prinde orice gand rau si il inlatura din minte. Eu la inceput simteam ca mintea trebuie sa fie mai iute ca si gandul; ca imediat ce vine un gand rau sa il prinda si sa il stearga ca pe o buruiana, fara al aproba. Apoi mintea s-a obisnuit cu asta. Deci mintea sa fie paznic la poarta de intrare a mintii.

Al treilea pas este curatirea de pacatele infaptuite. Aici intervine lupta cu fiarele din inima. Ca acestea nu mai sunt in minte decat ca imagine insa locul lor dupa ce au fost infaptuite sunt inima. Acolo colcaie dracii acelor pacate. Ei trebuiesc alungati. Si ne spovedim, insa inclinatia pacatului mai ramane atata timp cat si imaginea lui mai este in minte. Pastrand imaginea cateodata vine si indemnul.

Aici ajungem la intrebarea ta Vlad. Imaginea pacatelor savarsite. Si amintirea si cercetarea lor.
Deci iata nu e de ajuns spovedania pentru stergerea unui pacat atata timp cat imaginea pacatului persista in minte. Privind la cele savarsite, pacatuim amintindu-ne de ele. In acest sens odata parintele meu mi-a spus: spovediti si stergeti din minte imaginea lor. Insa sa va ramana in suflet mereu doar starea de pacatos. Doar asa veti dobandi smerenia.

Vlad, amintirea si cercetarea pacatelor nu se refera la amintirea celor infaptuite si derularea lor in minte cu imagine cu tot a celor facute ci starea de pacatos pe care trebuie sa o avem , vesnic in cap sa ne bata ciocanul pacatelor. Sunt pacatos, am facut multe pacate, sunt netrebnic; o smerenie simtita fara nici o imaginatie. este starea ce corespunde rugaciunii: miluieste-ma.

Acest al treilea pas este greu, insa cand reusim sa alungam imaginile acestor pacate savarsite rugaciunea ajunge in minte.

Cand te rogi, rostesti in gand rugaciunea insa mintea deruleaza. Uneori deruleaza intamplari petrecute, sau convorbiri cu alti semeni. Este prima faza. Cand ai mintea imprastiata.
Apoi incerci sa alungi acestea si inlocuiesti totul cu imaginea unei icoane, a unui sfant, a Maicii Domnului. Insa gandul e plin de imaginea aceasta in timp ce rostesti rugaciunea. Asta este faza a doua.(Aici eu aveam imaginea unui inger in fata mea in timpul rugaciunii, sau chiar a lui Hristos, simtit dar nu vazut)
Si apoi reusesti sa golesti mintea de tot ce e lumesc, inclusiv imagini de icoane, de sfinti. E momentul cand gandul se face rugaciune. Atunci cand gandul este rugaciune, mintea e ocupata cu acest gand al rugaciunii si nu mai e loc de imagini. Atunci rugaciunea s-a suit in minte. In minte e rugaciunea, in minte e numele lui Iisus, in minte este Dumnezeu. Acum rugaciunea este spusa cu mintea, tinandu-ne in starea de smerenie.
Iata deci simtirea starii de pacatos si netrebnic si golirea mintii de tot ce a fost lumesc in ea.
Sau "„vederea nelegiuirilor lucrate în fiecare zi” si ferindu-ne în același timp de orice imagine” .

Coborarea in inima este si fizic, simti cum intra in tine rugaciunea - numele lui Iisus, deaspura inimii, in piept dar si simtirea unei iubiri nemasurate pentru Hristos. Smerit si umil , plin de iubire si foc.

In toate clipele zilei, trebuie sa fugi de imaginile rele. Acestea pot fi vazute la televizor, pe strada oriunde. Trebuie sa fugim de ele. Se poate in lume? Se poate. Nu te obliga nimeni sa privesti la televizor. Nu te obliga nimeni sa mergi in societate, in vizite daunatoare , in baruri sau restaurante, sau in locuri famate. Nu te obliga nimeni sa ai prieteni care spun spurcaciuni, sau care fac desfranari sau rautati sau pacate. Nu te obliga nimeni sa asculti glume la serviciu, sa bei cafele cu colegii la fumoar, sa clevetesti cu ei in birou, sa dezbati subiecte mondene, sa...sa....

Poti fi ca un monah inlauntrul tau, acolo sa fie cugetarea la Dumnezeu. Acolo sa intrebi pe Dumnezeu cum sa intelegi un verset din Biblie, acolo sa spui lui Dumnezeu de ce esti necajit, acolo sa ii spui lui Dumnezeu ca il iubesti, acolo sa ii multumesti lui Dumnezeu ca existi, acolo sa ii ceri lui Dumnezeu sa te ierte.
Deci inauntru sa fie cugetare de Dumnezeu si rugaciune. Si atunci esti ca un monah.

Si aici pe internet sunt oameni, cu simtiri, cu inimi ce bat, cu dorinte, cu trairi. Multumim lui Dumnezeu ca si aici mai razbate ecoul vocilor monahilor si preotilor nostri. Prin noi oamenii care scriem aici. Prin toti, mai mult sau mai putin.

Eu sa va spun ceva: sunt atat de pacatoasa, insa Domnul a voit pentru o clipa sa imi arate cum este rugaciunea inimii. Dar a fost o clipita, destul sa nu mai uit niciodata si sa tanjesc dupa ea sa o dobandesc. Acum stiu dupa ce tanjesc, dar nu stiu cand o voi dobandi. Mila Domnului cu mine netrebnica. Ca de eram vrednica o aveam mereu. Asa ca sa nu ganditi ca as fi marea rugatoare. Ca de era dupa pacatosenia mea, nu m-as fi bucurat eu de asa simtire nici pentru o clipita. Poate asa a fost ca sa pot sa va spun aici astea toate. Dumnezeu este desavarsit de bun si un desavarsit pedagog.

Imi cer iertare pentru o omisiune, cu totul impardonabila, din mica lista de mai sus: Ucenic, Scotland the Brave si Florin.oltean75.
Welcome!
Pe romaneste, fratilor: va astept, va asteptam, iertati si bineveniti! AMIN+