good question
 

Lasa ca e bine, avem un forum multi valent. Rimeaza cu experimentele lui Ovidiu.

asa sa fie?
 

Incalcite sunt caile Domnului...dar nici chiar asa! Doamne miluieste-ne!

Atât de tare m-am încâlcit în neputinţă încât mi-am adus aminte că defapt nu-s în stare de nimic, nu pot absolut nimic, sunt neputincios complet şi dacă încerc să demonstrez cuiva că iată că defapt pot, imediat mă afund mai adânc în pocirlă şi mă cuprinde o spaimă deznădăjduitoare văzându-mi neputinţa crescătoare şi tind să arăt totuşi în dauna evidenţei că pot, şi mie şi altora, şi e ca şi cum aş încerca să mă mântui pe mine însumi de neputinţă, şi aş da semne şi minuni ca să vadă şi alţii că iată că pot, şi defapt eu nu pot şi mă tot informez că e chiar penibilă situaţia şi ceea ce încerc şi-mi creşte iar tensiunea şi panica, înlemnesc, paralizez, ruşinea atinge cote insuportabile şi brusc acuz şi realizez că nu pot să-i imit pe cei ce pot, nu pot să mă imit nici pe mine când puteam şi paralizez până la moarte şi iată că nu mai respir de frică, de ruşine, de groază că-mi vine rândul să pot şi eu nu pot defapt şi mă cuprinde panica, ruşinea, neatenţia, neputinţa mai mare şi groaza, ruşinea publică, buimăceala... m-aş ascunde şi aş uita totul, dar entuziasmul speranţei deşarte mă momeşte ca să mai persist, să mai încerc şi prostia mea credulă şi sedusă ar încerca iar să încerce iar dar acum văd apogeul trist al neputinţei, acum ştiu că nu mai e nici o speranţă ca să pot şi aş fugi undeva pentru ca să nu se mai ştie de mine, ridicolul e prea absurd şi grotesc, aş vrea să fug să nu-şi dea sema din ei că acum nu mai pot nici ceea ce puteam până acum şi nici ce visasem şi sperasem în copilărie crezând că voi putea cândva... iată deci că acum nu mai pot absolut nimic, pentru că neputinţa de acum şi frica şi emoţia şi panica e ca un nisip mişcător, ca o pocirlă, în care dacă ai intrat şi ai spectatori, nu mai poţi să ieşi şi cu cât încerci să te mişti ajungi tot mai neputincios, mai speriat, mai îngrozit şi tot mai ruşinat ajungi apoi, iar dacă încerci să te paralizezi cumva tot nimic nu faci căci nu scapi de ruşinea neputinţei nicicum, nici mort, căci se ştie căci s-a văzut, s-a auzit, te-ai remarcat prin prostie şi neputinţă. Şi iată că nu mai îndrăzneşti niciodată să mai vorbeşti cu cineva, să te mai întâlneşti, nu mai îndrăzneşti să începi un discurs, o poveste, o glumă, o relatare, o întrebare, o frază, un salut, fiindcă se vede că nu poţi şi se reaminteşte că nu puteai şi doare şi se ştie că vrei mereu să demonstrezi şi ţie şi altora că poţi şi că nu faci altceva decât să te antrenezi ca sadicii maţochişti folosindu-te şi de alţii pentru clipa când chiar o să poţi cu siguranţă. E acelaşi minteres. Iar ea, clipea, nu va veni niciodată singură căci e ca o superstiţie perfectă a fatalităţii şi nu vine căci e imposibil în cazul tău aşa minune ca să poţi oricât ai exersa... şi-ţi dai seama după atâtea încercări ratate că şi atunci când aveai sentimentul că puteai nu a fost decât jucarea unei scenete, cu tine în rolul cel mare, bine ascuns în spatele unei măşti după care să ascunzi şi neputinţa... realizezi iată însfârşit că te amăgeai şi te măguleai în acelaşi timp că poţi ceva, ca să fii ceva, ceva ce ţi-a băgat cineva în cap că nu poţi... sau că poţi şi e de dorit dacă vrei se te dai mare.

Deci cine oare mi-a băgat mie în cap că vreau să pot?.. Şi de ce să pot? Pentru ce anume să pot şi să mai pot? Iată că nici nu mai vreau să pot! Aşa că îmi arăt de acum şi mie şi tuturor că nu pot! Fiindcă chiar nu pot, deci nu-i greu şi nici mare lucru ce o să fac, o să nu pot, dar zău că nu ştiu ce o să mă fac atunci când o să mi se ceară de către şef sau de către situaţie să pot ceea ce se cere şi ceea ce niciodată n-am putut şi nici n-am crezut vreodată că aş putea... aşa că îmi e tot mai clar că nu mai pot face faţă fiindcă nici n-am putut niciodată ci doar arătam că pot ca să bravez dar defapt nu aveam nici pic de încredere că chiar pot fiindcă doar vedeam mereu că nu pot oricât încercam să arăt că pot. Iar apoi am căpătat orare de toate situaţiile căci în toate se vedea că nu pot şi mi se cerea să pot.

Doamne, Doamne, tare-s mic şi necăjit şi neputincios... negru mic, muiat în tuş... cri cri cri toamnă gri... nu credeam c-o să mai vi... zise el cu glas sfârşit ridicând un picioruş, dar de-acuş s-a isprăvit.

Soluţia? Aseamă-nă-te cu Iisus ca cei mai buni actori care nu mai ştie ieşi din rol nici după ce a căzut cortina... mai ales noaptea când nu te vede nimeni, mai ales când nu ştie şi nu ghiceşte nimeni asemănarea şi rolul pe care-l joci.

''-zi pietrelor să se preschimbe în pâine,
-nu numai cu pîine trăieşte omul ci cu orice Cuvânt...

-închină-te mie şi toate averile şi bogăţiile ţi le voi da ţie,
-este scris să te închini numai Domnului Dumnezeului Tău şi Lui singur să-i slujeşti...

-sari de aici jos căci e scris că îngerii Lui te vor ţine pe aripi ca să nu-şi frângi piciorul,
-este scris să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău...''

Deci e clar, e scris că nu pot oricât aş încerca.

Draga Vsovivi
Odihneste-te, daca nu poti singur, cauta oameni buni si blanzi si sfinti care te vor odihni. Si apoi ia-o de la capat pe calea Domnului.

Păi lasă dragă, că odihnă veșnică vom primi abea în ziua de apoi... dar tu de ce insinuezi că ar trebui să-mi iau concediu? Păi abea am revenit din concediul de Paște, și tu zici că iar ți se pare că ar trebui să mă odihnesc?

Păi nu am scris mai sus că este scris că nu pot oricât aș încerca? Deci de ce mă ispitești în ideea că nebunii trebuie să se odihnească? Chiar nu vezi cum ești păcălită în lăuntrul odihnei tale având impresia că poți să dormi mai înainte de a-ți fi sunat ceasul de veci?

Chiar vrei să auzi din gura Domnului:

„Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer de unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. ”

Deci nu voi putea nimic pentru ca să știu... să mă odihnesc.

Un curcubeu pentru Irineu
 

Am văzut pe TV slujba de întronizare la Templu, adică ținută la catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, și s-a văzut că a apărut pe cer un CURCUBEU CIRCULAR în jurul soarelui.

Și astfel iată că și soarele, luna și stelele au participat și au dăruit și ele ceva special cu această ocazie: au mărturisit pe Adevărul, căci ele sunt puse pe cer spre semne, anotimpuri și vremi, așa cum este scris.

Nimeni nu a făcut minunea, să nu credeți că cineva în mod expres a scos curcubeul din pălărie, nu, ci asta e menirea lor de la Dumnezeu, ca să arate sfințenia sau păcătoșenia oamenilor, ca un fel de oglindă a ceea ce se petrece pe pământ.

Așa ceva a apărut și la înmormântarea părintelui Galeriu.

Ce a fost stupid la tembeliziuni a fost faptul că au oprit transmisia TV chiar înainte de a rosti părintele Irineu Pop mesajul său cu această ocazie. Noroc că s-a transmis continuarea la radio Renașterea.

Însă nu știu cui să atribui sfințenia mai mare pentru această minune: Patriarhului, Mitropolitului, Sinodului, Preoților, lui Irineu Pop, oamenilor strânși, României în general... habar n-am, dar e clar însă că:

:1::25::1:

„... aici este Unul mai mare decât Templul.” (Matei 12)

:103:

ba menumorut zisesi,si te una buna,la o luna,brava ba te-ai mai odihnit cita,cita.

Din păcate pentru mine sunt mult prea odihnit, lene supărată după o vorbă deșartă, dar acum că a plecat Irineu la datorie, am rămas cam singur pe stradă.

Și ca să nu zici că nu mă gândesc la tine, uite îți dărui o melodie pentru a face un exercițiu de dicție, că văd că te cam bâlbâi și le cam stâlcești... sensurile... probaabil te-ai molipsit de la plecăcioșii și pupăcioșii deșertăciuniunilor. Păi dacă chiar vreți să vă plecați Domnului și să vă umiliți apropelui atunci... oricene ai fi... învață!

ma de strici coiful si iti faci pile electrice ma io vin cu cumagu la tine
 

si te hultui ca pe mar. da ce legatura este intre tine mai menumorut si sfintia sa Irineu?.

ca,ca,ca,eu nu sunt chicait,dar de vrei sa ma botezi tu asa, o primesc cu placere,iar de le cam stilcesc sensurile,este ca noi doi,meam pe carari diferite,da asta nu-i bai mare,baiul e sa ne intilnim la poarta raiului,insa in ce ma priveste pe mine:nici o nadejde,m-as bucura macar de tine de ai rausii.
ma da ultima cintare ii faina rau de tot ma,ai rausit sa ma atingi la coarda sensibilu.ma da ale doua primile, is urite de tot mai ales haia cu:scatman,ma da aceala ii bilbait rau, ma de zici ca o venit de la glumeti de la Zam, ca nu lor putut lecuii de loc,ma da oare nu lo batut nime? sau de ce face ase ca motoru' in patru timpi?,de nu zici ca-i cositoare in iarba mare, no zau de nu, acuma spune si tu.

Nu-s io Menumorout ci casca lui, adică nu io-s casca lui ci îs doar un căscat... şi am căscat gura şi am căutat şi am găsit legătura... între vasele comunicante.

Şi să-ţi mai pun o melodie frumoasă că de-acum e mare armonie în casa noastră..; aşa că poţi s-o asculţi ca să te linişteşti..; să ţinem minte că nu dă nimic rod fără să jertfeşti ceva al tău cu Adevărat curat... dacă-i eşti prieten.