Papa nu a fost nici inainte nici acum infailibil. Daca te referi la ce cred catolicii, ei spun ca Papa a fost infailibil intotdeauna, incepand cu Sf. Petru (atentie aici, ca nu e vorba de infailibilitate totala, ci doar ex cathedra), deci fiecare papa a fost infailibil. Dogma au adoptat-o in sec XIX in mod oficial.

Subiectul argumentelor biblice în susţinerea ministerului papal a mai fost abordat. E adevărat, e greu de căutat într-un topic de 186 de pagini: există însă un motor de căutare al forumului, folosiţi-l dând clic pe rubrica "căutare" de pe bara care conţine în stânga "opţiunile utilizatorului" şi în dreapta "deloghează-te".

Alternativ, puteţi citi blogul "Catolic după Scripturi", aparţinând unui fost baptist convertit la Credinţă. El foloseşte NUMAI argumentele Bibliei. Accesaţi de aici: http://mihaisarbu.wordpress.com/cate...upa-scriptura/

Am inteles ca papa (cel infailibil) a binecuvantat pe Harry Potter. E vreo minciuna ?
http://www.9am.ro/stiri-revista-pres...l-Semipur.html

Daca nu este minciuna putem sa ne apucam si noi de vrajitorie ?

Da, este o minciună. Minciuna reiese prin simpla citire a articolului şi este evidentă, mai puţin pentru cei care au simţăminte ostile lui Cristos şi vicarului Său, din pricina solzilor de pe ochi şi împietririi inimii.

Deci, citind cu atenţie, veţi vedea că e vorba de o apreciere, şi nu de o binecuvântare sacramentală. E şi normal. Poţi binecuvânta oameni, animale sau lucruri. Întotdeauna existenţe palpabile, asupra cărora poţi face semnul Sfintei Cruci şi cele prevăzute în Rituale Romanum, respectiv Euhologhion (Molitvelnic). Nu poţi binecuvânta eroi de roman.

Papa binecuvanteaza 'Harry Potter si Printul Semipur ' ( PRODUCTIA ).

Ghilimelele din titlu ori nu le-ati vazut ori le-ati omis din rea vointa.

Se pare ca papei ii place Harry Potter. I-or place si vrajile din carte ?

Eh, iată că, încet-încet, ne apropiem de justa evaluare a realităţii. De la "Papa îl binecuvântează pe Harry Potter" am ajuns la "îi place Harry Potter", ceea ce este un pas uriaş înainte.

Dar dv ? Vă place "Freischutz", opera aia în care este Corul Vânătorilor ? Dar e vorba de vrăjitorie acolo ! Macbeth de Shakespeare vă place ? Acelaşi lucru. "Regii blestemaţi" de Maurice Druon aţi citit ? Acolo să te ţii, vrăji !

Daca curiozitatea e atat de mare ce-ar fi sa faci o vizita la Vatican sa-l intrebi personal?
Pana si Isus e si om si Dumnezeu.

Petru nu este singurul căruia i se schimbă numele, ci mai este unul căruia i se schimbă numele, şi acela este sfântul Paul, din Saul cum era în prealabil.

Apoi, referitor la pasajul cu biserica luptătoare şi cu ordinea monarhică, în cartea aposlipsei lui Ioan, la Apocalipsa 21:14 "Iar zidul cetăţii avea douăsprezece pietre de temelie; şi pe ele, douăsprezece nume, ale celor doisprezece apostoli ai Mielului." când se vorbeşte despre pietrele de temelie ale cetăţii noului Ierusalim, ca pietre de temelie sunt specificaţi cei 12 apostoli, şi nu doar apostolul Petru. Viziunea catolică este aceea că Petru este fundamentul, piatra de temelie, însă versetul de mai sus ne descoperă ca pietre de temelie ale noului Ierusalim pe cei 12 apostoli, şi nu exclusiv pe Petru, şi mai mult, piatra lui Petru nu este piatră de temelie a celorlalte pietre de temelie cu numele celorlalţi apostoli.

Acest lucru este greşit, şi asta pentru că sunt mai multe persoane cărora li se descoperă direct de la Dumnezeu că Iisus este Fiul lui Dumnezeu.

În primul rând este sfântul Ioan botezătorul.

"A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis : Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta este despre Care eu am zis : După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, şi eu nu-L ştiam ; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă. Şi a mărturisit Ioan zicând : Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis : Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu." (Ioan 1:29-34)

Apoi este evenimentul teofaniei de pe muntele cel sfânt, de pe muntele Tabor, la schimbarea la faţă a Mântuitorului. Atât apostolii Ioan şi Iacob, nu doar Petru, au primit revelaţia dumnezeiască direct de la Tatăl cel ceresc, şi nu exclusiv pe baza mărturisirii lui Petru.

"În timp ce el încă vorbea, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei; şi iată glas din nor, zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Carele am binevoit; de Acesta să ascultaţi!“" (Matei 17:5)

În legătură cu asistenţa pe care a acordat-o şi pe care o acordă Sfântul Duh Bisericii, sfânta scriptură ne dă o altă variantă, niţel diferită de aceea pe care încercaţi să ne-o livraţi:

Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul ; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti. Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti. Toate câte are Tatăl ale Mele sunt ; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă. [Ioan 16:12-15]

Ceea ce se poate deduce de aici este că Duhul Sfânt asigură călăuzirea la tot adevărul apostolilor, şi nu exclusiv unui singur apostol, de care apoi să asculte toţi ceilalţi fără să crâcnească. Extinzând, călăuzirea sau asistenţa Duhului Sfânt la tot adevărul nu este garantată nici măcar de Iisus Hristos unui singur apostol, ci adunării apostolice. Şi extinzând, acest lucru este valabil şi pentru Biserica de după perioada primară, apostolică a Bisericii.

Dumneavoastră credeţi cumva că apostolul Ioan, spre exemplu, nu este infailibil în evanghelia, epistolele şi apocalipsa scrise de El? Vreţi cumva să spuneţi că apostolul Ioan sau apostolul Iacob au primit revelaţii greşite de la Duhul Sfânt când şi-au scris scrierile cuprinse în canonul biblic?

Poate nu ştiaţi că papa Bonifaciu al VIII-lea într-o bulă de-a sa transmite mesajul că papa este singurul om duhovnicesc (cu adevărat) din lume şi că de aceea el nu poate fi judecat de nimeni. El, papa, se consideră singurul om duhovnicesc de pe pământ, în sensul celor scrise de apostolul Paul.

Din nou, exact aceeaşi greşală pe care deja am mai sesizat-o. Petru nu a fost singurul apostol căruia Dumnezeu să îi fi descoperit în mod direct faptul că Iisus era Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Printre apostoli mai sunt şi apostolii, fiii tunetului, Ioan şi Iacob, şi chiar şi apostolul Paul este suspect de o astfel de revelaţie, chiar dacă nu ni se spune textual acest lucru în cadrul scrierilor nou-testamentale.

................................

"Şi când s-au împlinit zilele înălţării Sale, El S-a hotărât să meargă la Ierusalim. Şi a trimis vestitori înaintea Lui. Şi ei, mergând, au intrat într-un sat de samarineni, ca să facă pregătiri pentru El. Dar ei nu L-au primit, pentru că El se îndrepta spre Ierusalim. Şi văzând aceasta, ucenicii Iacov şi Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie? Iar El, întorcându-Se, i-a certat şi le-a zis: Nu ştiţi, oare, fiii cărui duh sunteţi? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. Şi s-au dus în alt sat." (Luca 9:51-56)
Tocmai aici este problema pe care interlocutorii dumneavoastră nu au sesizat-o, şi asta pentru că nici ei nu ştiau probabil toate lucrurile pe care le subînţelegeţi ca fiind adevărate, şi pentru că nici dumneavoastră nu le rosteaţi totdeauna foarte explicit.

Ceea ce interlocutorii nu ştiau este că doctrina catolică este aceea că, de fapt, şi puterea lumească, seculară, este tot în mâna Bisericii, şi mai explicit în mâna Papei, doar că ea este pusă în aplicare de către diverse persoane şi instituţii (regi şi soldaţi) pentru Biserică şi după voia şi toleranţa (sau admisiunea) preotului (a se înţelege a Papei). Asta înseamnă că de fapt autorităţile laice la care faceţi referire nu îşi exercită puterea lor, ci acţionează doar sub mandatul de putere pe care l-ar fi primit de la Biserică, şi mai exact de la Papa. Astfel se poate înţelege că acele condamnări la moarte sau alte pedepse (închisoarea, confiscarea averilor, piedicile puse la promovarea sau avansarea pe plan socio-economic, alte pedepse) se făceau cu voia şi admisiunea (sau toleranţa) Bisericii Romei, şi mai epxlicit a şefului acesteia, Papa. De vreme ce autorităţile laice nu îşi exercitau propria lor putere, ci puterea Bisericii (mai exact a Papei de la Roma) pentru Biserică, putere care le era delegată de Biserică şi de papa, dar nu era de fapt a lor, atunci este logic limpede şi clar că acele procese, torturi, hărţuieli, pedepse, stigmatizări s-au făcut sub puterea Bisericii Romei şi a Papalităţii, şi că, deşi erau puse în aplicare de alţii, adevărata sursă de putere a punerii lor în aplicare nu rezida la ei ci la Biserica Romei şi la Papalitatea Romană. Astfel este logic, evident, că Biserica Romei şi Papalitatea Romană sunt direct responsabile, conform doctrinei catolice, pentru acele torturi şi pedepse şi că prin puterea lor, aplicată de acei cărora le-a fost delegată, s-au făcut aceste lucruri. Ori acestea contrazic în mod flagrant tocmai cele spuse mai sus în evanghelie, precum şi alte pasaje ale evangheliei. Ba mai mult, toată această doctrină catolică nu are fundamente în revelaţia divină. Dacă unii cred că are şi lucrurile se justifică, atunci sunt invitaţi să aducă justificările.

Intr-adevar, Biserica Catolica este direct responsabila penru actele inchizitiei. Si-a cerut scuze public pentru asta. Atunci cind voi vedea Biserca Ortodoxa cerindu-si scuze pentru faptul ca i-a tinut in robie pe tigani, de exemplu, atunci voi considera interpretarile dumneavoastra indreptatite. Pina atunci nu pentru mine nu sinteti decit o persoana cu o birna in ochi care vrea sa scoata paiul din ochiul altora.

Poveste: a existat un copil numit Nicolo Paganini. De pe la trei ani acesta era batut aproape zilnic de tatal sau pentru ca nu cinta destul de bine la vioara. Cind avea vreo 10 ani stia sa cinte din prima citire orice partitura care i se punea in fata, dar nu stia sa-si scrie propriul nume. A ajuns un violonist celebru. Oare bataile primite de la tatal sau au avut justificare? Poate da, poate nu...

Scopul inchizitieie era acelasi cu al Bisericii Catolice: mintuirea sufletelor. Numai la Judecata de Apoi vom vedea daca acele suflete s-au mintuit sau nu, daca acei calai s-au mintuit sau nu. Totusi am o banuiala ca mult mai multe suflete se mintuiau atunci decit acum, cind avem o asa de mare libertate.

Aici vă înşelaţi. Biserica Romană este direct responsabilă nu doar pentru actele Inchiziţiei, ci şi pentru punerile în practică ale sentinţelor Inchiziţiei. În cazul în care aveţi orbeală la ochi şi nu vedeţi, poate recitiţi mesajul de mai sus. În doctrina catolică a papei Bonifaciu VIII (el nu a fost singurul care gândea aşa, dar a fost cel care a dat glas acestei gândiri papale) Biserica Romană, şi mai exact Papalitatea Romană, este deţinătoarea nu doar a puterii religioase ci şi a puterii seculare, lumeşti. Ea le deţine pe amândouă. Însă dacă puterea religioasă pretinde a fi exercitată de ea, în cazul puterii seculare pretinde a delega punerea în aplicare a acestei puteri autorităţilor laice (vezi regi, armate, poliţii, etc) dar ca acestea să exercite puterea în favoarea Bisericii, pentru Biserică, şi conform voii şi toleranţei (sau admisiunii) Bisericii Romane, şi mai precis a Papalităţii Romane. Cu alte cuvinte, sentinţele de erezie pe care Inchiziţia le dădea erau aduse la cunoştinţa puterii seculare (care era de fapt puterea Bisericii şi a Papei, dar delegată spre aplicare acesteia) pentru ca puterea seculară să pronunţe condamnările şi execuţiile pe care Biserica Romei şi Papalitatea Romană le voia şi/sau doar le tolera (admitea) cu privire la aceşti eretici. Deci Biserica Romană şi Papalitatea Romană sunt direct responsabile nu doar de sentinţele şi practicile Inchiziţiei, ci şi de condamnările şi executarea condamnărilor, făcute de autorităţile laice, dar în numele Bisericii şi a Papalităţii. Autorităţile laice nu executau din puterea lor judecăţile şi condamnările, pentru că ele nu erau decât nişte reprezentante ale puterii papale romane, şi acţionau pentru împlinirea voii acesteia.

Ei, Papa Bonifaciu al VIII a fost un papa deosebit, care s-ar potrivi perfect in atmosfera sec.XXI...
http://ro.wikipedia.org/wiki/Papa_Bonifaciu_al_VIII-lea

Exact, stimata doamna! Asta e esenta problemei: cine si cati se mantuie. Daca suntem crestini, si nu niste dezorientati sectaroizi, punem mantuirea pe primele 999 de locuri din 1000. Si da, "toleranta"/"liberatatea" nu aduce virtute, ci mai degraba ocroteste vicii vechi si odrasleste vicii noi.

Eu socotesc din contră, că fără libertate nu este nici virtute. Omul silit să aleagă binele nu va deveni mai bun, ci nu va face răul pentru că nu poate să-l mai facă.

Da, societatea trebuie să îngrădească libertatea de a face rău, iar asta se întâmplă numai atunci când cei care fac și aplică legea sunt buni și majoritari. Biserica în sensul ăsta poate influența lumea: să formeze această majoritate (cât mai mare) bună, sau – mai bine zis – care aspiră la asemănarea cu Dumnezeu.

Totuși, deși se află într-un permanent conflict cu lumea, asta e din cauză că lumea o respinge, ca fiindu-i străină, așa cum păcatului îi e străină virtutea și întunericului lumina. Biserica, însă, nu duce o luptă cu mundanul în plan istoric, lumesc, ci în cel duhovnicesc. Ea nu folosește armele lumii, căci transcende lumea. Nu pune crucea pe alții, ci o poartă cu Hristos.

Ganditi-va la un singur si simplu lucru, dar, cat de malefic: liberatea sodomitilor de a infia copii pentru "casatoriile" lor. (Ideea in sine, si este demna de balamuc, in cam apusele vremuri normale). Meditati la felul cum au aparut aceste fenomene, si stiti foarte bine ca NU sunt impuse prin forta armata. Pacatul din om este tare la lucru, stimate domnule Priceputu, ca si sora sa minciuna si tatal lor, diavolul, asa ca trebuie o Mana Tare, de Sus, care sa actioneze prin niste unelte umane, de aici, de pe Pamant, si aceste unelte vii si insufletite nu pot fi decat din Biserica. Q.e.d.
P. S. Pariez oricat, cu dvs, si orice alt ortodox care gandeste similar cu dvs., de pe forum sau de oriunde, ca in cel mult 15 ani, pedofilia si incestul vor fi si ele legale, bineinteles urmate de alte porcarii si hule. Toate au fost si ar putea fi din nou evitate, nu zic de nu chiar nimicite, daca Biserica ar fi iar leading guitar in simfonia sociala. Ce parere aveti?
P. P.S. Uitati-va ce s-a intamplat, in mai putin de trei secole, de cand Biserica este silita, tehnic vorbind, sa se refugieze in fundal si sa produca cel mult martiri ai marilor persecutii (cu prea putin efect in termeni de "dor de mantuire" in societate as a whole), nu si lucrari de curatire sfanta a corpusului social: majoritatea cea buna de care vorbiti a devenit...pacatoasa, si pare ca ii place, cum ii place sinucigasului gustul otravii sau racela taisului pe jugulara (iertati-ma, sunt cam prea descriptivist :) ). Cand cumparati mere sau cartofi, si unele se strica, ce faceti, le lasati alaturi de/peste cele inca sanatoase?

După cum am mai spus cândva, cred că un sistem totalitar condus de Biserică n-ar face decât să o compromită mai mult. Toată imaginea proastă pe care și-a făcut-o i se trage de la amestecul în politic.

Biserica, să o privim cu realism, nu e formată (doar) din sfinți. Cu atât mai puțin vor ajunge în posturile-cheie oameni curați la inimă. Puterea – e notoriu – corupe.

Oare? Hai sa incerc o lista foarte succinta de "mari corupti de putere", toti niste coruptibili de Patriarhi si, culmea lipsei de realism, si sfinti pe deasupra: Sfantul Ioan Hrisostom, Sfantul Mucenic Flavian, Sfantul mucenic Proterie.
Climatul uman si ideologic care a produs astfel de oameni care, culmea, au fost si inalti ierarhi poate produce din nou aceleasi efecte.
Daca nu incerci, nu reusesti. Daca nu risti, nu castigi.

O fi arătând. Noi, catolicii, rămânem la învăţătura Sfinţilor Părinţi şi la Sf Tradiţie a Bisericii, şi anume că Sf. Ap. Petru a propovăduit la Roma şi a murit, împreună cu Sf Ap Pavel, în aceeaşi zi.

Adevărata faţă a papalităţii după Sfânta Biserică Ortodoxă 12
 

Am putea cita, în afarã de cei trei scriitori ale cãror opere le-am
examinat, un mare numãr de texte în sprijinul acestor noi afirmaþii; am putea de
asemenea sã combatem aserþiunile teologilor romani care au abuzat de textele
izolate ale unor autori în favoarea sistemului papal. Dar ni se pare cã este mai
bine sã ne þinem în ceea ce am stabilit dupã opere în care scriitori de o ortodoxie
ºi de un merit necontestat aveau intenþia de a trata ex professo chestiunile
Bisericii, episcopatului ºi autoritãþii doctrinare.
Aceastã doctrinã veche a Bisericilor occidentale, este ea aceea pe care o
profeseazã astãzi Biserica romanã?
Nu. Ea profeseazã una cu totul contrarie.
În prezenþa învãþãmântului Bisericilor occidentale în cursul primelor
secole, trebuie sã punem învãþãmântul Bisericii romane spre a proba, într-un
mod incontestabil, cã este între cele douã doctrine o diferenþã esenþialã.
Doctrina Bisericii Romane nu a ajuns deodatã la gradul de dezvoltare în
care o vedem astãzi. Din secolul al nouãlea întâlnim, în istorie, pretenþiile
episcopului Romei la autoritate universalã în Bisericã. Acest secol poate asadar
fi considerat ca epoca fondãrii papalitãþii.
Dar, când episcopul Romei formula pentru întâia datã pretenþiile sale nu
o dãdea ca o inovaþie autoritatea ce îºi atribuia; el încerca chiar de a proba cã
aceastã autoritate era un drept care fusese totdeauna ºi pretutindeni recunoscut.
El reuºi sã impunã aceastã doctrinã Bisericilor occidentale prin trei mijloace
principale: cel dintâi a fost fabricarea unor documente pe care le dãdea ca
antice, ºi care au fost primite ca atare în Occident, cufundat atunci într-o
ignoranþã aproape completã despre adevãratele monumente istorice; al doilea a
fost falsificarea textelor acelora dintre aceste monumente care erau atunci
cunoscute; al treilea a fost o interpretaþiune fantezistã a numeroaselor texte
pentru care nu ºi-a mai dat (cineva) osteneala de a le falsifica materialmente.
Astfel se vãd ieºind, în evul mediu, din atelierele de copiºti care, mai
toate, nu existau decât în mãnãstiri, Falsele Decretalii, copii modificate dupã
WLADIMIR GUETTÉE, Papalitatea eretica
21
operele Pãrinþilor Bisericii; tratate teologice în care nu se þinea nici un cont de
sensul tradiþional al Scripturilor.
În primele secole, Pãrinþii Bisericii netemându-se de abuzul ce s-ar face
mai târziu de operele lor, dau sfântului Petru laudele ce meritau credinþa ºi zelul
sãu; ei îl numeau cel dintâi dintre apostoli; observau cã Iisus Hristos avusese
pentru el un fel de preferinþã în mai multe ocazii; comentau, într-un mod
oratoriu, unele texte evanghelice în care cel dintâi dintre apostoli pãrea onorat
într-un mod excepþional.
Se gãsesc texte de felul acesta în Origene34, Tertullian35, Sfântul Ciprian,
Sfântul Vasile al Cesariei (cel Mare)36, Sfântul Gregorie de Nazianz37, Sfântul
Ilariu de Poitiers (Pictavianul), Sfântul Gregoriu de Nyssa38, Sfântul
Ambrosiu39, Sfântul Ioan Chrysostomu40, sfinþitul Augustin, Sfântul Leon ºi alþi
Pãrinþi.
Dar aceºti venerabili scriitori, exaltând pe sfântul Petru, nu se gândeau
cã laudele lor vor fi întoarse de la subiectul ce aveau în vedere ºi aplicate
Episcopului Romei. Trebui opera teologilor romani, începând din secolul al
nouãlea, sã vinã ºi sã facã cuvintelor lor aceastã transformare, sub influenþa ºi
direcþiunea episcopilor Romei.
Prin ce mijloace ajunserã ei la acest scop? afirmând cã episcopul Romei
era succesorul sfântului Petru, care fondând Biserica romanã, i-ar fi fost primul
(ei) episcop, ºi ar fi transmis prerogativele sale primului pãstor al acestei
Biserici. Se presupune dar mai întâi cã sfântul Petru fusese episcop al Romei. Se
grãbirã de a aduna toate probele cã primul apostolilor venise la Roma. De unde
se conchise cã el fusese episcop al acestui oraº. Deducþia nu era riguroasã; dar a
fost primitã, ºi numaidecât se primi de asemenea fãrã dificultate episcopatul de
25 de ani, în ciuda chiar a sfintei Scripturi ºi în ciuda monumentelor istorice
celor mai sigure.
Ignoranþa de istoria ecleziasticã, lipsa absolutã de criticã, miºcarea ce
Biserica Romei imprima Occidentului, totul favoriza dezvoltarea acestor douã
mari erori care au fost baza papalitãþii:
1. Sfântul Petru, întâiul apostolilor, a fost episcopul Romei;
2. El lasã succesorului sãu prerogativele excepþionale cu care fusese investit
de Iisus Hristos.
Astfel: exagerarea în sensul prerogativelor sfântului Petru ºi în textele
Scripturilor ºi ale Pãrinþilor care le-au menþionat;
Eroarea istoricã care face din sfântul Petru primul episcop al Romei;
34 Origen (cca. 185 – 254 sau 255)
35 Tertulian (cca. 160 – 240).
36 Sf. Vasile cel Mare (330 - 379).
37 Sf. Grigorie de Nazianz (329 sau 330 – 389 sau 390).
38 Sf. Grigorie de Nyssa (cca. 335 – 394 sau 395)
39 Sf. Ambrozie al Milanului (339 - 397).
40 Sf. Ioan Gura de Aur (Hrisostom) (cca. 354 - 407).
WLADIMIR GUETTÉE, Papalitatea eretica
22
Sofismul în virtutea cãruia se face, din laudele adresate persoanei
sfântului Petru, prerogative care trebuiau sã treacã la altele (persoane) ca o
succesiune.
Atari sunt bazele fragile ce episcopul Romei putu face sã se primeascã
ca probe în sprijinul autoritãþii sale universale, adãugând la dânsele, precum am
zis, fabricarea de false documente ºi falsificarea textelor.
Se fãcu, chiar în plin ev mediu, protest contra operei papale, în
Occident, fãrã a socoti marele ºi constantul protest al Orientului creºtin; dar
protestãrile occidentale au fost absorbite în opinia admisã aproape universal; ºi
când, la aurora renaºterii, câþiva bãrbaþi instruiþi se aflarã în faþa marii erori
papale, ei nu îndrãznirã sã o atace de-a dreptul; ei se alipirã pe lângã un sistem
intermediar pe care îl considerau cã va putea da satisfacþie ºtiinþei fãrã a lovi
prea mult prejudiciul în genere primit.
Va urma cu:


Cel dintâi care formulã acest sistem într-un mod explicit a fost
cardinalul de Cusa, în cartea sa Despre Concordanþa catolicã.

Zău, nu mai spuneţi. Şi unde scrie că Biserica ar fi fost întemeiată NUMAI, EXCLUSIV pe Petru, dacă interpretăm petru ca piatră? Unde a spus Hristos că va zidi Biserica Sa EXCLUSIV, NUMAI pe unul dintre apostoli? Scrie aşa ceva în Biblie? În Biblia mea nu scrie aşa ceva. Nu am văzut niciunde că Iisus ar fi rostit cuvântul NUMAI când a spus acele cuvinte.

În schimb în Biblia pe care o am eu scrie altceva:

"Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos." (Efeseni 2:20)

"Iar zidul cetăţii avea douăsprezece pietre de temelie şi în ele douăsprezece nume, ale celor douăsprezece apostoli ai Mielului." (Apocalipsa 21:14)

Prin urmare sfântul Petru este doar una dintre pietrele de temelie ale Bisericii lui Hristos, existând şi alte pietre de temelie a Bisericii, adică ceilalţi apostoli, care mărturiseau credinţa cea mântuitoare, credinţă care nu era exclusiv a sfântului Petru.

Ce "ciudat" si in a mea , scrie la fel!!! Ce sa fie oare?!?

Deci, "NUMAI pe tine voi zidi Biserica Mea" este altceva decât "pe tine voi zidi Biserica Mea" ? Să fi adăugat cineva un "numai" din burtă, care schimbă complet sensul învăţăturii ?

Interesant. Exact acelaşi lucru îl susţinem şi noi. "Duhul Sfânt de la Tatăl purcede" nu este acelaşi lucru cu "Duhul Sfânt NUMAI de la Tatăl purcede". Vă mulţumim că, încercând să limpezim o controversă ecleziologică, am reuşit să limpezim una teologică.

Nu avem ce să lămurim pentru că lucrurile sunt lămurite. Petru nu a fost singura piatră de temelie pe care Hristos şi-a zidit Biserica, iar pentru asta avem argumente clare. În schimb referitor la purcederea Duhului, şi aici avem versete clare că Duhul purcede din Tatăl; faptul că se vorbeşte despre Duhul Fiului asta nu înseamnă că Duhul ar purcede din Fiul.

Desi sunt ortodox, desi resping pretentiile catolicilor cu privire la un primat de drept divin al papei si la infailibilitate, totusi gasesc o exagerare sa spuna cineva ca Sf. Petru nu a fost la Roma. Conform Traditiei si sfintilor parinti, biserica Romei a fost intemeiata de Petru si Pavel.

Cei care neaga ca Sf. apostol Petru ar fi fost la Roma, aduc de fapt un deserviciu ortodoxiei pe care pretind ca o apara.
Ortodoxia nu se apara mistificand adevarul.
Toata traditia si toti parintii numesc pe Petru si Pavel intemeietori deopotriva ai bisericii Romei

Da, asa este. Totusi, cineva a dat de curand o lucrare a Sf. Nectarie care analizeaza pe baza Sfintei Scripturi cand a ajuns Sf. Petru in Roma, neexcluzand totusi martiriul in Roma, ci prezenta indelungata. Il caut acum: http://apologeticum.wordpress.com/20...ie-nelegitima/

Va felicit pentru aceasta pozitie. Exista o tendinta, sper ca e minoritara, de a apara Ortodoxia lovind in altii. Or Ortodoxia se apara cel mai bine traind-o drept. Cine crede ca denigrand pe altii se ridica pe el, face o imensa greseala. Nu numai ca denigrarea nu prinde, minciuna avand picioare scurte, dar se discrediteaza si se descalifica singur. Ortodoxia nu inseamna doar dreapta marire a lui Dumnezeu, ci si dreapta marturisire si dreapta traire. Ortodoxia nu trebuie confundata cu o partida, cum era cea a fariseilor sau cea a saducheilor, si nici apologetica cu actiuni de partizanat politic. Dumnezeu nu este vreun sef de partid, ci Insusi Adevarul. Iar lauda noastra nu trebuie sa fie periere sau lingusire, ci iubire in adevar.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Acum am vazut ca Antonia dat acel articol pe care il mai daduse si despre el spuneai.
In el Sfantul Nectarie nu spune ca Sf. Petru nu a fost la Roma, ci ca nu a propovaduit atat de mult timp cat spun catolicii, ci ca poate a fost la sfarsit inainte de martiriu.

Bogdan nu a sustinut invatatura catolica, ci tot cea ortodoxa. Exista un cateva opinii marginale in ortodoxie care spun ca Sf. Petru nu a fost deloc la Roma, ceea ce contrazice ceea ce spune si ortodoxia prin Sfanta Traditie. La asta se refera Bogdan, de altfel si spune ca Roma a fost intemeiata pe Sf. Petru si Pavel, nu doar pe Sf. Petru.

Da, la asta m-am referit. Multumesc Catalin.

Si oricum, din Constitutiile apostolice reiese ca primul episcop al Romei, Linus, a fost hirotonisit de Pavel, nu de Petru.
Probabil ca rolul principal l-a avut Sf. Pavel.

O scurta lista cu cativa papi eretici:
Papa Zefirin, pe la 202, a cazut in erezia lui Noetiu Smirneul.
Papa Calist a cazut in erezia lui Cleomen, ucenicul lui Noetiu.
Papa Marcelin a jertfit idolilor pagani, dupa cum spune insusi papa Damasus.
Papa Liberiu a semnat in anul 357 un crez arian, la Sirmium, a semnat condamnarea Sf. Atanasie cel Mare si a refuzat comuniunea cu el, dupa cum marturiseste el insusi in epistola adresata de el imparatului Constantiu si episcopilor rasariteni.
Papa Felix a facut compromisuri cu arianismul, dupa cum marturiseste Socrate.
Papa Anastasie 2, pe la 496, a fost adeptul ereziei nestoriene, dupa cum spune Anastasie Bibliotecarul, Platin si altii.
Papa Honoriu a fost monotelit si condamnat la sinodul 6 ecumenic.
Papa Vitalian a cazut de asemenea in monotelism, refuzand sa condamne Typos-ul, document monotelit promulgat de imparat, si intrand in comuniune cu episcopul eretic monotelit de Constantinopol.
Papa Ioan 22 a fost eretic milenarist.
Papa Ioan 23 este condamnat de sinodul de la Constantia, pentru ca nega invierea mortilor, sustinea moartea sufletului si alte erezii.
Papa Eugen 4 a fost condamnat ca eretic de sinodul de la Basel si dezbracat de vrednicia arhiereasca.

Acestea sunt doar cateva exemple.
Mai sunt multe.