![]()  | 
	
		
 Am citit mai multe carti ale acestui scriitor. Fila aceasta de suflet, scrisa cu multa emotie, cauta sa ne tina constiinta treaza,asa cum ar trebui sa se intample in fiecare secunda a vietii noastre. Fie ca in orice moment din viata mea sa am parte de trezvie, sa -mi vad fiecare zi din viata ca fiind ultima, sa o am in fata mea pe Maica Domnului, pe Fiul ei iubit si pe sfinti , sa nu-i uit nici pe cei de la care am dobandit un strop de lumina , incat, la randul meu sa daruiesc din ce primesc. 
	 | 
		
 Citat: 
	
  | 
		
 Citat: 
	
  | 
		
 "Orice rugăciune este dar de la Dumnezeu. Dar noi, cei mai slabi, avem rugăciunea gurii. Deocamdată împlineste-o pe asta, tătucuță. Fântâna e adâncă, dar funia e scurtă si găleata e mică." 
	"Fiecare cuprinde cât poate; nici albina nu poate lua tot nectarul din floare. Dar tare-i bine dacă faci oleacă de rânduială. " "Dar dacă te scoli dimineata si te învârtesti asa, prin casă – că mai am asta de făcut, mai am si treaba astălaltă -, apoi nu-ti merge bine toată ziua. Asa că să faci oleacă de canon în fiecare zi, ca dreptul Iov, care aducea jertfă în fiecare zi pentru feciorii lui." Parintele Paisie Olaru  | 
		
 Smerenia , increderea si curatia vietii , sunt scara pe care se urca rugaciunile noastre . Urat lucru este sa te rogi lui Dumnezeu si sa traiesti rau , pentru ca precum esti tu asa este si rugaciunea ta . 
	 | 
		
 Citat: 
	
 Smerenia , increderea si curatia vietii , sunt scara pe care se urca rugaciunile noastre .-ACESTA ESTE MARELE ADEVAR pe care n-ar trebui sa-l ignore nimeni!  | 
		
 Sfaturi Duhovnicesti 
		
		
		
	 | 
		
 Citat: 
	
  | 
		
 Arsenie Papacioc - un sfant in viata - Sfaturi pentru suflet 
		
		
		Cateva cuvinte de folos mult dragi mie : http://www.calauzaortodoxa.ro/calauz...-fost-ortodox/ 
	 | 
		
 Citat: 
	
 "Pentru ca facem cum ne-a spus Hristos. El ne-a propovaduit: “Eu sunt Calea, Adevărul si Viata”. Si facem ce a spus El. Deci, El era ordodox. El era adevărat." Postarile tale, Cristian, ne inalta cu sufletul la Cer! Intalnirea cu Parintele Arsenie Papacioc este un dar minunat! Mi-e foarte drag parintele si imi doresc sa-l tina Dumnezeu ani multi langa noi. Sa fim fericiti ca am avut prilejul sa respiram acelasi aer cu acest Sfant Parinte in viata. Ceea ce se scrie despre el este adevarat. Si cartile sale sunt atat de frumoase , pline de invataturi si de eroism crestinesc. Dumnezeu sa-ti dea sanatate si impliniri sufletesti, bucurie in casa la toti ai tai!  | 
| Ora este GMT +3. Ora este acum 06:30:04. | 
	Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.